Telegraful Român, 2006 (Anul 154, nr. 1-48)
2006-01-01 / nr. 1-4
Fondator: Mitropolitul ANDREI ȘAGUNA 1853 5 20((1 înnoirea anului, înnoirea vieţii noastre sufleteşti Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să intrăm într-un Nou An. Momentul acesta reprezintă o sărbătoare minunată care are trei semnificaţii: două semnificaţii teologice şi una civilă sau socială. Astăzi prăznuim Tăierea împrejur a Pruncului Iisus, eveniment ce a avut loc la opt zile după Naşterea Sa. Ca toate sărbătorile închinate Mântuitorului şi aceasta este socotită Praznic împărătesc. Toate sărbătorile mari numite Praznice împărăteşti au un caracter hristologic, pentru că ele nu fac altceva decât să ne aducă în prezent evenimente din viaţa Mântuitorului Hristos, pe care comemorându-le să le trăim şi noi şi să ne împărtăşim de harul revărsat de Hristos, prin Sfânta Liturghie, asupra noastră. A doua semnificaţie a zilei de azi este cea legată de prăznuirea unui mare sfânt din această lună: Sfântul Vasile cel Mare. Cartea în care se află vieţile sfinţilor, deci şi a Sfântului Vasile şi cântările de laudă a sfinţilor se numeşte Minei. In total sunt douăsprezece Minee, deci câte un Adinei pentru fiecare lună. Aşa stând lucrurile spunem despre sărbători că pe lângă caracterul lor hristologic, mai au şi un caracter mineal. Să adăugăm aici şi a treia semnificaţie a acestei zile, care nu este religioasă, ci mai degrabă civilă sau socială: marcarea începutului Noului An. E bine să ştim că anul bisericesc începe la 1 septembrie, iar cel civil la 1 ianuarie. Biserica marchează şi acest eveniment civil al intrării într-o nouă etapă, într-o nouă perioadă de viaţă şi activitate, de orânduire şi bună chivernisire a problemelor noastre familiale şi comunitare. Să-mi permiteţi acum să vă spun câteva cuvinte despre semnificaţia fiecărui eveniment la care am făcut referire, întâi de toate ne vom opri la Praznicul împărătesc al Tăierii împrejur. Pruncul Iisus a fost dus la templu, după cum am spus, la opt zile după Naştere ca să fie tăiat împrejur. Era şi este încă un ritual iudaic acesta. II practică numai evreii şi constituie semnul legământului încheiat de Dumnezeu cu patriarhul Avram şi prin el cu poporul ales. Mântuitorul s-a supus acestui ritual pentru a exprima legătura şi identificarea Sa cu acest popor. La creştini, acest ritual este înlocuit cu sacramentul pe care noi îl numim Sfânta Taină a Botezului. Acest sacrament îl renaşte pe cel ce îl primeşte la o nouă viaţă: viaţa în Hristos. îndată după ritualul Botezului urmează împărtăşirea unei alte Taine: cea a Mirungerii. Se numeşte aşa pentru că se ung cu Sfântul Mir principalele părţi ale trupului celui botezat: fruntea, ochii, nasul, gura, pieptul, spatele, mâinile şi picioarele. Când se aplică această Taină se rostesc cuvintele: „Pecetea darului Duhului Sfânt". Ungerea aceasta se face pentru întărirea noului născut în viaţa în Hristos. Sfântul şi Marele Mir care se foloseşte la acest ritual împreunat cu Botezul este un amestec de 38 de mirodenii, care amestec se pregăteşte în săptămâna patimilor şi se fierbe în untdelemn şi vin în Joia Mare, sfinţindu-se printr-o slujbă specială de către Sinodul Bisericii. Cu pecetea darului Duhului Sfânt ne este pecetluită în semn de trezvie şi înţelegere mintea, apoi văzul ca noi să observăm lucrările lui Dumnezeu, mirosul pentru ca să simţim buna mireasmă a darurilor duhovniceşti, vorbirea pentru ca să putem a-L lăuda pe Dumnezeu, auzul pentru ca să ascultăm cuvintele Lui şi să le împlinim deoarece spune Sf. Pavel că: credinţa este din auzire iar auzirea din cuvântul lui Dumnezeu. Apoi este pecetluită cu pecetea neştearsă inima noastră, care este simbolul iubirii şi astfel să-l iubim (Continuare în pag. a 7-a) . LAURENŢIU Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului „ÎN IORDAN BOTEZÂNDU-TE TU, DOAMNE" După slăvită sărbătoare a Naşterii Domnului şi cea a Tăierii împrejur, cu aleasă bucurie credincioşii creştini prăznuiesc în fiecare an la 6 ianuarie Botezul Domnului sau Bobotează. Datând încă din epoca apostolică, când era prăznuită împreună cu Naşterea, această sărbătoare se mai numeşte şi Teotania sau Epifania, adică dumnezeiasca arătare a Domnului şi a întregii Sfintei Treimi, oamenilor. Evenimentul de astăzi s-a petrecut în Ţara Sfântă, la Iordan, şi îi are ca protagonişti pe Sf. Ioan Botezătorul şi pe Mântuitorul Hristos. Acesta vine la Iordan şi-i cere lui loan să fie botezat „ca să se împlinească toată dreptatea“ (Matei 3, 15). în momentul ieşirii Domnului din apă, loan a văzut cerurile deschise şi Duhul Sfânt s-a coborât sub chip de porumbel asupra lui Iisus iar din cer s-a auzit glasul Părintelui care îl mărturiseşte pe Acesta ca fiind „Fiul Său cel iubit“ (Matei, 3, 17). Prin botezul Său în Iordan de la loan, Mântuitorul se supune Legii, dar de fapt El nu avea nevoie de curăţire, ci prin acest act El curăţă întreg neamul omenesc de păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva. Prin botezul Său în Iordan, Mântuitorul aduce un dar de sfinţenie şi de binecuvântare atât firii omeneşti, cât şi firii înconjurătoare. In Hristos, Cel ce se îmbracă cu repejurile Iordanului, se curăţeşte întreg neamul omenesc care se fortifică şi se îndumnezeieşte spre lucrarea cea mare şi sfinţitoare a mântuirii, întreg Cosmosul este recreat prin actul botezului Domnului şi este ridicat la un înalt nivel de sfinţenie şi de înduhovnicire. Taina Botezului scoate în relief tocmai acest lucru, pentru că apele Iordanului se sfinţesc prin coborârea lui Hristos — Noul Adam — în repejurile lui, iar munţii saltă cu cutremur in faţa (Continuare în pag. a 4-a) VISARION RAŞINAREANU Episcop-vicar Sibiu fold Scurt istoric al Mitropoliei ortodoxe româneşti a Ardealului Propunerea neaşteptată făcută de câţiva ierarhi ardeleni Sfântului Sinod în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2005, doar la câteva ore după alegerea canonică în scaunul de mitropolit al Ardealului, de a diviza Mitropolia Ardealului în două unităţi canonice-administrative, a stârnit o serie de reacţii dure în presa centrală şi locală, dar şi o avalanşă de proteste din partea clerului din Mitropolia Ardealului, a unor oameni de cultură, a unor comunităţi din „diaspora" românească americană şi vest-europeană, precum şi a multor credincioşi. Aceste luări de poziţie sunt pe deplin justificate, cel puţin din două considerente: în primul rând, datorită faptului că niciodată în istoria vieţii noastre bisericeşti nu s-a întâmplat ca ierarhii nemulţumiţi cu rezultatul alegerii să ceară înfiinţarea unei noi unităţi administrative bisericeşti pentru ei. Este un lucru clar pentru oricine, că această propunere s-a făcut numai din cauză că nu a fost ales în scaunul lui Şaguna arhiepiscopul Andrei Andreicuţ din Alba-Iulia, lucru pe care l-au recunoscut public, atât I.P.S. Arhiepiscop Andrei, cât şi I.P.S. Bartolomeu, cel care a făcut propunerea de scindare a Mitropoliei Ardealului. Astfel de scindări s-au produs numai în cadrul altor Biserici ortodoxe naţionale, cum a fost recent în cazul Bisericilor ortodoxe din Ucraina şi Bulgaria şi au fost considerate întotdeauna drept schisme, adică dezbinări sau ruperi de Biserica oficială. In al doilea rând, se constată că nu a fost vorba de o pregătire prealabilă pentru o astfel de propunere, nu s-a gândit nimeni până atunci, lucru pe care l-au recunoscut tot cei doi arhiepiscopi că propunerea a fost gândită de cei șapte ierarhi în noaptea lor de coșmar din 3—4 noiembrie 2005 (numită de unii răuvoitori „noaptea Sfântului Bartolomeu"). In concret, ceea ce a realizat marele mitropolit Andrei Șaguna în decurs de 15 ani — adică restaurarea Mitropoliei Ardealului — s-a destrămat într-o singură noapte! Oare de ce a trebuit să ajungem aici? în acelaşi timp, considerăm că preşedintele Sf. Sinod nici nu trebuia să pună în discuţia sinodalilor această problemă, din moment ce n-a fost anunţată, şi mai ales studiată, din timp. O asemenea propunere trebuia făcută — dacă se dorea scindarea mitropoliei — fie îndată după moartea mitropolitului Antonie, fie după alegerea şi înscăunarea canonică a noului mitropolit, dar nicidecum la câteva ore după alegerea sa, sub presiunea şi ameninţarea Sfântului Sinod de către IPS Bartolomeu! Considerăm că ierarhii noştri s-au lăsat prea uşor intimidaţi şi ameninţaţi şi n-au avut curajul să se împotrivească presiunilor ÎPS Bartolomeu, fapt deosebit de regretabil, înseamnă că avem o criză de autoritate în Sf. Sinod, care se lasă condus după „legea bunului plac“, după ambiţii vanitoase. Constatăm că propunerea de scindare a Mitropoliei Ardealului în două unităţi administrative distincte s-a făcut tot în mod arbitrar, după prietenii, adică o Mitropolie cu patru eparhii sufragane, care cuprinde pe ierarhii care nu l-au dorit pe ÎPS Mitropolit Laurenţiu, şi alta numai cu două eparhii (cele mai sărace), cu ÎPS Laurenţiu şi PS Ioan de la Harghita-Covasna. Şi totuşi, Sf. Sinod, în lipsă de autoritate, a fost de acord cu această împărţeală a pradei, adică a moştenirii marilor mitropoliţi ai Transilvaniei de altădată! Şi atunci să ne mai mirăm că suntem blamaţi în presă, că ne părăsesc credincioşii şi trec la cultele neoprotestante sau la greco-catolici?! Oare ÎPS arhiepiscop Bartolomeu, dar mai ales ÎPS Andrei, care au produs această „sminteală" în sufletul credincioşilor au conştiinţa împăcată, aşteaptă cu bucurie şi în pace Praznicul Naşterii Domnului, aşa cum îşi îndrumă credincioşii să-l aştepte? Când s-au mai produs dezbinări în Biserica noastră? Secole în şir românii de pe ambele versante ale Carpaţilor au trăit în trei ţări româneşti distincte, datorită conjuncturii istorice nefavorabile pentru ei. în acelaşi timp, ei au avut şi trei Mitropolii: a Ţării Româneşti, a Moldovei şi a Ardealului, care au contribuit în permanenţă la consolidarea conştiinţei de unitate naţională românească. Biserica, prin slujitorii ei, fie ierarhi, călugări, preoţi de mir, dar şi prin credincioşii ei, prin cărţile pe care le-a tipărit şi le-a difuzat, a dovedit că Tajmânii de pretutindeni sunt fiii aceluiaşi popor, că au (Continuare în pag. a 2-a) Pr. prof. dr. MIRCEA PACURARIU