Telegraful Român, 2007 (Anul 155, nr. 1-48)

2007-01-01 / nr. 1-4

2 TELEGRAFUL ROMÂN Nr. 1-4 /1 și 15 ianuarie 2007 Integrarea României în Uniunea Europeană. Să primim cu demnitate ceea ce se cuvenea poporului român (urmare din pag. 1) modul deplin, desăvârşit, imitându-l pe Mântuitorul Iisus Hristos. A împărtăşit şi altora nu numai din marea sa înţelepciune şi evlavie, dar a făcut ceea ce foarte puţini se lasă îmboldiţi să facă, a împărţit săracilor ceea ce a moştenit şi a dat dintru ale sale altora şi aceasta tot pentru ca bucuria comuniunii, bucuria intr-ajutorării semenilor să fie şi aceasta tot mai mare, încât să ajungă până sus, în cer, ca ofrandă adusă lui Dumnezeu. Şi-a apropiat reşedinţa sa de cei bolnavi, pentru ca să-i vadă mereu şi să-i poată ajuta şi a instituit prima organizaţie creştină de intr-ajutorare a semenilor, a celor în neputinţă, numită după numele său „ Vasiliada ”. De la el avem o pildă deosebită în lucrarea filantropică pe care Biserica trebuie s-o împlinească. Nu în ultimul rând, el a fost şi un mare ascet, unul care a organizat viaţa monahală şi ne-a lăsat regulile monahale după care Biserica noastră se conduce până astăzi, în organizarea acestor structuri bisericeşti deosebite, binecuvântate de Dumnezeu, care sunt mănăstirile. Cu organizarea acestei vocaţii speciale, pe care o au unii semeni de-ai noştri, renunţând la tot ceea ce oferă lumea, pentru ca să se unească cu cerul şi să-L slujească pe deplin pe Mântuitorul Hristos, s-a îndeletnicit Sf. Vasile. Dar să reţinem un lucru extraordinar. Familia Sf. Vasile a fost o familie unică, pentru că din cei 10 copii, 5 au devenit sfinţi, 3 au fost episcopi, deci o familie întreagă a fost dăruită lui Dumnezeu. Şi familiile noastre trebuie să urmeze o astfel de pildă şi să se bucure de o astfel de ocrotire din partea Sfântului care astăzi mijloceşte pentru noi. Unii dintre noi, dintre semenii noştri poartă numele sfântului şi-l au ca ocrotitor, dar astăzi îl avem cu toţii ocrotitor. In al treilea rând, a treia semnificaţie a bucuriei noastre, a sărbătorii de azi este trecerea intr-un nou an. Deşi Biserica are o altă rânduială în privinţa anului liturgic, în sensul că anul liturgic, anul bisericesc începe la 1 septembrie, totuşi ne bucurăm cu toţii şi de acest An Nou. Noi nu ne putem împărţi, jumătate să fim religioşi şi jumătate să fim laici sau să trăim numai viaţa socială. Viaţa noastră trupească se trăieşte împreună cu viaţa duhovnicească, suntem in întregime binecuvântaţi de Dumnezeu, aşa cum v-am arătat, prin darurile acestea pe care le-am primit de la început, prin Taina Mirungerii. Suntem deci în Biserica lui Hristos mulţumitori, L-am preamărit pe Dumnezeu, I-am mulţumit Lui pentru toate darurile hărăzite dar şi pentru cele dobândite prin implicarea directă a noastră, subiectivă. Noi înşine trebuie să ne reinnoim mereu. Considerăm că niciodată n-am făcut tot ceea ce se putea face. Cerem ca Dumnezeu să rânduiască în viaţa noastră un bun început şi o întărire în lucrările pe care noi le săvârşim. Suntem tot mereu la un nou început. Să fie şi ziua de astăzi un început spiritual profund, să încercăm să ne schimbăm pe noi înşine. Să fim mai buni, să lăsăm ca bunătatea, care e dar dumnezeiesc, să lucreze şi să se reverse afară din interiorul nostru, şi toate familiile, care au primit darul binecuvântării, cuprinse în comunităţile rânduite de Dumnezeu spre a trăi intr-însele, vor constitui o formă de viaţă desăvârşită, o Biserică vie, în care Dumnezeu va fi slăvit, nu numai prin cuvânt, ci şi prin fapte. Cu toţii ne bucurăm din suflet pentru că am reuşit să primim cu demnitate ceea ce se cuvenea poporului român: integrarea lui în comunitatea europeană, deşi istoric, faptic, noi am făcut parte din Europa dintru început. Ne ducem acolo cu demnitate pentru că Europa este slujită astăzi nu doar de muncitorii români care lucrează peste tot şi încearcă să-şi câştige o viaţă mai uşoară, ci mai ales de intelectuali români de prestigiu. Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne ajute să revină aceşti tineri care au plecat la studii şi nu s-au mai întors, pentru că au fost folosiţi acolo tocmai prin capacităţile lor extraordinare. E un dar de la Dumnezeu pentru bogăţia noastră nativă spirituală şi materială, pentru tot ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu moştenire. Rămâne însă în seama noastră a folosi cu chibzuinţă toată această moştenire. Aşteptăm oare să vină cineva să facă în locul nostru datoria ce o avem? In niciun caz. Cerem ajutorul Bunului Dumnezeu, de aceea ne rugăm şi strigăm către cer să se deschidă, aşa cum s-a deschis şi prin libertatea din ’89, să se deschidă cerul şi să se pogoare peste noi harurile cele bogate, să ne întărească în aşa fel încât să putem ajuta şi influenţa în bine Europa aceasta, pentru ca Comunitatea Europeană şi popoarele ei să vină, să se îndestuleze şi ele din dragostea noastră, din ospitalitatea noastră, din prietenia noastră, din credinţa noastră cea adevărată, care nu înseamnă altceva decât iubirea faţă de semen, dreptatea socială şi toate darurile acestea care sunt daruri dumnezeieşti. Dacă vom încerca să împlinim toate acestea, vom putea foarte uşor să ajutăm Europa, stăvilind valurile de încercări şi de ispite care depăşesc morala creştină, prostituţia, libertinajul în cele ale plăcerilor şi mai ales „ libertatea ’’ de a ucide pruncii. Constituţia şi toate legile sunt invocate pentru dreptul minorităţilor şi nu ne gândim aici la cele naţionale. Dar dacă minorităţile acestea au drepturile lor, noi majoritatea care facem parte din poporul lui Dumnezeu şi care respectăm toate lucrările normale şi fireşti, noi nu avem drepturile noastre? Desigur că avem şi le putem apăra dacă vom ţine la ele cu demnitate, împreună cu celelalte popoare ortodoxe, cu bulgarii, dar mai ales cu grecii, care sunt în Uniunea Europeană, vom putea să ni le apărăm şi să le lăsăm moştenire urmaşilor. Nu poate secularismul, adică laicizarea credinţei să ne doboare pe noi, dacă rămânem strâns uniţi şi dacă nu aşteptăm ca alţii să ne apere dreptul nostru. Nefirescul, devierea de la lege şi normalitate nu ni se va impune prin nicio lege, fie ea şi lege comunitară. Depinde insă de noi. Dacă suntem prea îngăduitori, dacă lăsăm totdeauna să se impună cei care cer nişte drepturi, care nu sunt de fapt drepturi comune ale tuturor oamenilor, ci sunt drepturi inventate de bolile lor, de patimile lor, de slăbiciunea lor, atunci cu siguranţă că vom fi păgubiţi. Suntem nu mândri că ne-am născut in Biserica Ortodoxă, ci suntem recunoscători lui Dumnezeu, mulţumitori Lui că avem în Biserica aceasta tot ce ne trebuie. Să rămânem în unitatea ei şi să o iubim cum se cuvine. Să fim intr-adevăr mărturisitori ai credinţei celei adevărate şi atunci vom fi şi demni în faţa tuturor, vom fi respectaţi, vom fi preţuiţi şi vom avea un tratament egal între celelalte popoare ale Europei. Bunul Dumnezeu să ne ajute să putem să ajungem la o bunăstare spirituală, odată cu bunăstarea materială, să nu pierdem, să nu sărăcim spiritul atunci când ne îmbogăţim material. Intr-o astfel de zi de început de An Nou, vă îmbrăţişez şi vă binecuvântez pe toţi. Nu numai pe cei care purtaţi numele Sf. Vasile, ci pe toţi cei care sunteţi astăzi adunaţi în faţa lui Dumnezeu, ca să primim darurile sale de sănătate, pace în familiile noastre, în ţara noastră, în Europa în care ne-am integrat şi în întreaga lume. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! „Tăierea împrejur a Domnului” - praznicul smereniei - (urmare din pag. 1) Legii a plinit cele ce sunt ale Legii şi proorociile proorocilor, cele ce sunt pentru Dânsul. ” Hristos, Care este „plinirea Legii şi a proorocilor” S-a tăiat împrejur şi pentru a dovedi că a luat cu adevărat trup omenesc şi nu a fost doar o nălucire, cum învaţă unii eretici, între care şi docheţii, care considerau că Mântuitorul a avut doar un trup aparent şi nu unul real. El, dătătorul Legii, se supune tăierii împrejur şi pentru a astupa gura iudeilor care-L cleveteau că strică datinile strămoşeşti şi că nu respectă sâmbăta şi alte prevederi ale Legii. De fapt, prin Tăierea Sa împrejur, Mântuitorul Hristos înlătură cele ale Legii Vechi, punând în locul acesteia Tăierea împrejur cea după Duh, cea nefăcută de mână omenească, aşa cum glăsuieşte troparul: „Luat-a sfârşit Legea de când Hristos prunc făcându-Se şi plinitor Legii arătându-Se a primit tăierea-împrejur şi a dezlegat blestemul Legii” sau în alt loc „Tăierea-împrejur a încetat de când S-a tăiat împrejur Hristos de bunăvoie, mântuind mulţimile neamurilor cu harul”. Tăierea-împrejur a fost un prototip al Botezului creştin care este o „tăiere-împrejur nefăcută de mână” (Col. 2, 11), prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi mădular al trupului tainic al lui Hristos. Acest praznic are şi o semnificaţie mai înaltă pentru că în această zi Mântuitorul a primit şi numele de Iisus, „cum a fost numit de înger mai înainte de a se zămisli în pântece” (Lc. 2, 21). La Buna Vestire arhanghelul Gavriil îi face cunoscut Sfintei Fecioare că va lua în pântece de la Duhul Sfânt şi va naşte un fiu care se va chema Iisus (Lc. 1, 31). Numele de Iisus, în limba ebraică înseamnă „Mântuitor*’, pentru că într-adevăr menirea Domnului a fost aceea de a izbăvi neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii. Numele de Iisus a devenit atât de drag, de scump tuturor celor ce cred Într-însul, căci, aşa cum spunea Sf. Apostol Pavel, Dumnezeu i-a dat Lui „nume care este mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi a celor de dedesubt” (Filip. 2, 9-10). Numele lui Iisus a devenit, iată, de două mii de ani o dulce suspinare şi o scumpă nădejde de mântuire pentru toţi creştinii dornici de desăvârşire. Numele lui Iisus este cântat mereu de către credincioşi şi pomenit mereu în rugăciune, mai ales de către cei care practică rugăciunea inimii sau a minţii. Acatistul Mântuitorului nu este altceva decât o continuă litanie a numelui dulcelui Iisus invocat spre ajutor şi care aduce pace, linişte şi binecuvântare în suflet. Iată, pe scurt, semnificaţia duhovnicească a acestei sărbători împărăteşti pe care Biserica creştină o prăznuieşte la 1 ianuarie şi care, din păcate, este umbrită într-un fel de semnificaţia profană a Anului Nou civil prin întreaga gamă de obiceiuri, care de care mai zgomotoase şi mai păgubitoare. Se pare că în antichitatea creştină praznicul acesta al Tăierii-împrejur era rânduit de către Biserică să se facă cu post şi cu înfrânare, tocmai pentru a contracara festivităţile păgâne ale Anului Nou. Tertulian mustră pe creştinii care se amestecau cu păgânii la celebrarea Anului Nou, iar Sf. Ambrozie, episcopul Mediolanului, vorbind despre postul din ziua Tăierii-împrejur a Domnului, spune că a fost rânduit „întru aducerea aminte de sângele pe care pruncul Iisus l-a vărsat pentru noi în circumciziunea Sa”. Mai târziu ziua aceasta a devenit o zi de bucurie, încetând postul şi plecarea genunchilor, aşa cum se păstrează ea până astăzi. Sfinţii Părinţi au închinat pagini luminoase acestei sărbători împărăteşti, între care amintim pe Sf. Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Ambrozie, Amfilochie de Iconiu, Sf. loan Gură de Aur, Petru Hrisologul şi alţii. Se cuvine deci să medităm noi adânc la semnificaţia deosebită a acestei sărbători ce are, iată, o importanţă deosebită în actul mântuirii neamului omenesc. Să ne străduim ca în tot ceasul să avem în inimă, în minte şi pe buze numele preadulcelui Iisus, care este armă nebiruită împotriva tuturor duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi, şi să căutăm ca tot ceea ce facem şi împlinim să facem în „în numele Domnului” (Col. 3, 17) şi aşa vom avea plată multă şi aici şi dincolo, în zările veşniciei. » cica ră /tec, în nou/ an cu /ici învreu Aş vrea să trec în Noul An Cu cei trei îngeri de la Abraham. O clipă să fie într-o iarnă Cina cea de taină. Şi te voi săruta ca Iuda Şi ca tâlharul. Intr-un cuvânt: iartă-mă! Iartă-mă, Doamne, nu pentru Ceea ce fac, dar Pentru ceea ce sunt. Aş vrea să trec în Noul An cu cei trei îngeri de la Abraham. O clipă să mai fie un destin. O bucată de pâine muiată în vin - Vino, Iisuse! -Vin. în Noul An aş vrea să trec şi eu cu Dumnezeu. Gabriela GÂRLONŢA PREŞEDINTELE ŢĂRII, DOMNUL TRAIAN BĂSESCU ŞI PRIMUL MINISTRU, DOMNUL CĂLIN POPESCU TĂRICEANU - scurt popas în catedrala mitropolitană Sibiu (urmare din pag. 1) Invitat la cuvânt de către înalt Prea Sfinţia Sa, Domnul preşedinte şi-a exprimat bucuria de a se afla pentru prima dată în catedrala mitropolitană din Sibiu. Domnia Sa şi-a arătat satisfacţia faţă de numărul mare de credincioşi prezenţi la slujba Vecerniei, care l-au întâmpinat călduros şi a considerat ca fiind benefic faptul că în tumultul vieţii de astăzi românii preţuiesc clipele de reculegere în Biserică. De altfel, a ţinut să sublinieze Domnia Sa, Biserica Ortodoxă Română a fost întotdeauna şi a rămas un element de coeziune naţională şi de sprijinire a eforturilor poporului nostru pentru înfăptuirea idealurilor sale. Cu această ocazie a promis că va onora cu prezenţa invitaţia generoasă ce i-a fost adresată de către înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, de a participa la festivitatea hramului catedralei şi la slujba de resfinţire a picturii acesteia. Toţi credincioşii prezenţi i-au cântat preşedintelui ţării şi oaspeţilor „Mulţi ani trăiască” şi i-au condus până la ieşirea din catedrală.