Telegraful Român, 2014 (Anul 162, nr. 1-48)

2014-01-01 / nr. 1-4

N­ e-a ajutat Bunul Dumnezeu şi în acest an să cinstim în mod deosebit Praznicul Botezului Domnului, prin dorinţa noastră, a tuturor, de a fi cu toţii împreună, în ru­găciune, pentru a ne manifesta, astfel, unitatea de credinţă şi de slujire în Hristos. După săvârşirea Sfintei Liturghii în catedrala mitropolitană şi în toate celelalte biserici parohiale ale oraşului, printr-o procesiune sfântă, ne-am adunat cu toţii în Piaţa Mare a cetăţii Sibiului şi am oficiat acum impresionanta slujbă a Sfinţirii celei mari a apei sau a Agheasmei Mari, care încununează întreaga ceremonie liturgică a Bobotezei, împărtăşindu-ne, astfel, harul care s-a pogorât peste întreaga făptură şi, mai ales, peste firea apelor. în aceste minunate clipe dumnezeieşti ale Epifaniei sau Arătării Domnului, în chip tainic, ne-am aflat cu toţii pe malul Iordanului, unde L-am văzut pe Mântuitorul Hristos botezându-Se de către Sfântul Ioan. Dacă la Praznicul ce a trecut L-am văzut Prunc dumnezeiesc, născut în peştera Betlehemului, iată că acum îl vedem în toată puterea şi slava Sa, ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, intrând în apele Iordanului, iar cosmosul întreg L-a preamărit şi s-a înfricoşat de puterea dumnezeirii Sale, recunoscându-L ca Stăpân. Iordanul şi-a întors apele înapoi văzându-L pe Creator că Se atinge de creatură, pentru a o recâştiga pentru Sine. Imaginea sau icoana descoperirii depline a lui Dumnezeu, în Sfânta Treime, este desăvârşită în momentul în care glasul Tatălui din ceruri a mărturisit că Fiul Său Cel iubit este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, iar Duhul Sfânt a întărit cuvântul Tatălui, pogorându-Se sub forma porumbelului deasupra Fiului. De aceea, sărbătoarea aceasta este numită şi Teofania, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu. Dumnezeu, din iubirea Sa nemărginită, S-a descoperit omenirii, mai întâi prin întruparea Fiului Său, Care a luat trup omenesc, unind în Sine firea dumnezeiască cu firea omenească, pentru a o răscumpăra. La Praznicul Botezului Domnului, Domnul nostru Iisus Hristos este confirmat ca Unul din Preasfânta Treime, Dumnezeu Fiul, Care afundă în Iordan păcatele omenirii. Astăzi,, firea apelor s-a sfinţit ” prin atingerea Dumnezei­rii de ele, ca lucrare tainică a Botezului Domnului, ne învaţă cântările liturgice ale Sfintei Biserici. Natura creată de Dum­nezeu pentru om a suportat şi ea căderea, odată cu omul, dar, în acelaşi timp, a fost ridicată de Mântuitorul Iisus Hristos, prin Răscumpărare, la cinstea pe care Dumnezeu i-a rându­it-o de la început, pentru a putea atinge starea eshatologică de „cer nou şi pământ nou”, la sfârşitul veacurilor, materia restabilită prin Hristos putând deveni „purtătoare de har”. Acum, printr-o rugăciune ierurgică pe care noi, cu toţii, am săvârşit-o împreună, arhierei, preoţi, diaconi şi credin­cioşi, am invocat pe Duhul Sfânt să vină, să Se pogoare peste apa aceasta, peste materia căreia Dumnezeu, prin actul creaţiei, i-a rânduit ca finalitate a fi principiul vieţii şi al curăţirii fizice. Fără apă nu există viaţă şi nu se poate înlătura necurăţia fizică. Duhul Sfânt invocat, prin lucrarea Sa simţitoare, i-a schimbat acestei ape firea, nu substanţa sau compoziţia chimică, şi a transformat-o în materie „purtătoare de har", ca o nouă finalitate a acesteia, pentru a deveni, după cum cerem în rugăciunea de sfinţire, „ izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletului şi a trupului, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă ”. Se bucură acum de binecuvântare cerească întreaga lume, creaţia lui Dumnezeu, de aceea, prin vizita pastorală a preoţilor pe la casele credincioşilor, s-a binecuvântat şi s-a sfinţit şi întreaga agonisită a omului, care constituie mediul lui de viaţă. Pentru ca binecuvântarea lui Dumne­zeu să rămână cu noi, dar şi în noi, gustăm astăzi, în stare de ajun, de jertfa duhovnicească a trupului, din această apă sfinţită, numită şi ea Agheasmă Mare, şi o vom lua încă opt zile, cu nădejdea câştigării vieţii celei veşnice, ziua a opta fiind ziua învierii, icoana veacului viitor. Agheasmă Mare îşi păstrează finalitatea pe tot parcursul anului şi nu şi-o consumă odată cu încheierea praznicului Bobotezei, precum celelalte feluri de apă sfinţită, precum agheasma mică şi apa baptismală, care sunt legate strict de o anumită lucrare simţitoare. Pentru aceasta, Agheasma Mare nu se alterează, fiind legată şi de lucrarea tainică şi simţitoare a Botezului Domnului, când „s-a sfinţit firea apelor”, şi se păstrează în fiecare casă ca un mijloc permanent de sfinţire a omului şi a mediului său de viaţă. Cu Agheasma Mare sunt binecuvântate vasele folosite în bucătărie şi se foloseşte în orice nevoie spirituală sau de îndepărtarea a lucrării celui potrivnic. Când vom gusta din apa sfinţită de la Bobotează trebuie să o facem cu multă responsabilitate, cu credinţă şi evlavia cuvenită, în stare de ajun total, adică înainte de a gusta ceva. (continuare în p. 2)­­ Dr. LAURENŢIU STREZA, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului APA CEA PURTĂTOARE DE HAR BIBLIOTECA­­ASTRA" , SIBIU Fondator: Mitropolit Andrei Şaguna, 1853 Publicaţie bisericească a Arhiepiscopiei Sibiului II (175) Telegraful Român Anul 162 , nr. 1­4­1 şi 15 ianuarie 2014 Frică de simboluri religioase? E­xistă în lumea în care trăim azi o frică faţă de simbolu­rile religioase? Dacă da, atunci care sunt cauzele aces­teia? Este justificată frica faţă de simbolurile religioase ale unei religii în care nu credem? Pot fi simbolurile religioase ofensatoare pentru cei care nu sunt adepţi ai religiei care operează cu respectivele simboluri? Iată câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează: în loc de introducere, am ales ca punct de plecare modul în care diferite simboluri religioase sunt percepute într-o serie de romane scrise recent şi citite de milioane de oa­meni din întreaga lume. înainte de a încerca să răspund la întrebările adresate aici, consider că este necesar să scriu câteva cuvinte despre puterea simbolurilor de a transmite mesaje şi despre responsabilitatea faţă de simbol. Mi se pare că este necesar ca ambele aspecte să fie scurt discutate înainte, întrucât stau în strânsă legătură cu formularea unor răspunsuri la întrebările de mai sus. Un punct de plecare beletristic Dan Brown este un scriitor american arhicunoscut prin romanele publicate în milioane de exemplare, traduse în numeroase limbi şi citite de nenumăraţi cititori. După romanul Codul lui Da Vinci (2003) mai menţionăm şi Fortăreaţa digitală (1998), Conspiraţia (1999), îngeri şi demoni (2000), Simbolul pierdut (2009) şi, mai nou, Inferno (2013). Unele dintre aceste romane au stat la baza unor scenarii de filme care s-au bucurat de un succes asemănător cărţilor lui Dan Brown. Invariabil, acţiunea fiecăruia dintre romanele lui Brown îl are ca erou principal pe un profesor specialist în simbolistică de la Universitatea Harvard care este solicitat să contribuie la dejucarea unor conspiraţii deosebit de periculoase pentru umanitate prin interpretarea unui simbol sau a unei serii de simboluri, cele mai multe dintre ele de natură religioasă. De fiecare dată, în conspiraţia complexă a fiecărui roman, Biserica (continuare în p. 4) Pr. Lect. Dr. Daniel BUDA y—j~———j­jj—j—jjj—j——j—g. Din cuprins: Dan Mohanu O imagine a timpului: actul restaurării în spaţiul eclezial | pagina 6 Costion Nicolescu De la simbolul profetic biblic la cel iconic al Bisericii Ortodoxe | paginile 7 şi 9 Pr. Dr. Adrian Roman Simbol şi realitate duhovnicească în Sfânta­­ împărtășanie - o interpretare a lui Origen I pagina 9

Next