Timpul, iulie 1876 (nr. 65-83)

1876-07-22 / nr. 82

TIMPUL Trebue sa arătăm acuma ca lucra­rea comisiei este pe atât ilegală, cât și odipsa. Constituția a separat puterea jude­­cátoresca de puterea legiuitóre. In darea în judecată a miniștrilor, Camera n’avea alt rol de­cât d’a acu­­sa. N’avea nici dreptul, nici putința, nici imparțialitatea necesară pentru a împlini rolul de judecător, adică rolul de instructor. 1. Aceste doă funcțiuni sunt cu to­tul separate în tote legile nóstre. Pro­curorul, cărui legea ’i dă misiunea de acuzator, nu pate tot de o dată să fie și judecător de instrucție. Legea cre­de și cu drept cuvânt, că pasiunea d’a face să triumfe acusarea, îi va rădica ce­va din ne­părtinirea nedespărțită de cualitatea de judecător. Dacă acesta neîncredere a legei se justifică pentru ceștii ordinare și față cu un magistrat care n’are nici o ură contra acuzatu­­lui și nici un alt interes de­cât acela al legei și al societăței, cu cât acesta se justifică mai mult față cu nișce a­­cuzatori cari nu sunt și nu pot fi de­­sinteresați în ce știe, cari urmăresc o cestie politică în contra unor adversari politici și cari, în cazul cel mai favo­rabil,— adică când ar fi de bună cre­dință, pot gândi că apără legea și con­stituția, pe când el nu resum­ă de­cât ure personale, ambiții nesatisfăcute și dorința d’a strivi un partid inamic sau un adversar politic. 2. A doa călcare a Constituției și a tuturor legilor este, că basa unei in­­strucții, adică d’a fi secretă și contra­dictorie, lipsesce anchetei parțiale a comisiei. Cine a verzut actele pe cari le produce în public? interesații au­ putut őre să le controleze, să le des­­mintă sau să le recunoscă, să le ex­­plice sau­ să le combată? Unde sunt tote garanțiile acuzatului, chiar ale ce­lui mai criminal, a plastografului și o­­morâtorului? Tote acestea au lipsit, — și fără nici un interogator, fără nici o discuție, iată că insulta, acuză­­rile și inculpările chiar cele mai de­­sonorante în contra unor omeni ono­rabili cari n’au­ putut încă țl­ce nimic pentru apărarea lor, proclamate de la Tribună, respândite prin presă în tote unghiurile țârei și cunoscute chiar în străinătate. Dacă se vor dovedi nea­­deverate mai târziu? Cine va fi res­­pin­jător d’aceste calomnii îndrăsnețe, d’aceste neadevăruri înserătore? D-nii deputați ore ? Dar d-lor se vor piti în­dărătul mandatului care’i face invio­labili. Iată clar că tote condițiile pentru a face o instrucție nepărtinitore, lipsesc, — și cea d’intemt de tote, adică de­­sinteresarea în causă: Rolul Camerei se mărginea constituționalicesce, la da­rea în judecată, fără alte considerante. Comisia de acuzație trebuia mai târ­ziu­ să formuleze ponturile și să înfă­țișeze probele, și justiția nepărtinitore să le controleze. Vai! de țările unde unii omeni au ajuns să fie părți și ju­decători ! Acolo s’a realisat idealul despotismului. Ast­fel convenția na­țională a Franciei, 1793, s’a decimat însăși. Vergnand, trimițend la morte pe Ludovic XVI, Danton pe Verg­nand, Robespierre pe Danton, alta pe Robespierre, până când rata sânge­rândă s’a oprit încleștată de atâta sân­ge vărsat. Dar noi avem o constituție care nici sub o formă mai moderată nu permite asemenea persecuții și a­­vem un Domnitor care a jurat pe deasa și este dator să chiame la respectul ei, partidele pe cari furia patimelor le-a făcut să se depărteze. Suntem siguri că acum ca tot­dea­­una, își va îndeplini acesta sacră da­torie, dacă nu, ceea ce nu ne permi­tem nici o data a « rede, vai de noi, — vai de țeră, — vai de densul! D. Manolache Costache trebue să trium­fe, vexând atitudinea softalelor liberului regim, inaugurat de secta socialistă, cu care s’a cualisat d’impreună cu incorupti­bilul d. M. Kogălniceanu, și cu naivul d. Vernescu. D. Epureanu ne-a spus într’o­­ zi, că colegiul IV este o minciună, ne spu­sese însă mai de mult, când present­a în Adunare petițiunea de la Iași, că chiar constituțiunea nostră, în întregul ei, este o minciună; și de când a intrat în coali­­țiune și mai cu semn în minister, a făcut totul, cu colegii săi, ca să ne probeze că, în adevăr, regimul întreg politic este o fatală minciună. Daca ar fi numai atât, încă ,i-am­ pu­tea consola, pentru că consciința publică va judeca dupe fapte, pe acei ce înșiși se judecă cu violențele și lașitatea lor. In adevăr, un regim care ia de pre­text moralitatea publică și libertatea, și care nu face alt de ca să altereze carac­terele, să violeze și să conrupă simțul pu­blic, prind la ordinea cjilei, persecuțiunea și prescripțiunea, ca în timpi de nefastă­­ memorie di­n decadența republice­i roma­ne, și a republicelor francese, care în trei periade s’au semnalat prin cruzimile u­­nor maniaci, un asemenea regim are să ajungă la aceleași triste și fatale resul­­tate. r Adunarea spftalelor este îmbătată de succes, un scie ce face, n’are consciința, nici a datoriilor, nici a misiune­ sale. Con­dusă de varga magică a președintelui ei, conspirator de meserie,care s’a deprins cu dogma, că conspirațiunea, agitațiunea perpetuă și d­efrucțiunea, este o necesita­te organică și de drept divină, se găseșce aruncată pe un pripor, pe care nu se pate popri; fatalmente trebue să cadă în pră­pastie : discreditul și desconsiderațiunea îi vor fi lotul de câștig. Este o lege a na­turii ca turba infectă să clocotescă și să elimine de tote elementele cu care nu se pute asimila. Miniștrii însă puși la câr­ma Statului, are nu au altă misiune de­cât să stea spectatori benevoli și să se spele pe mâini ca Pilat ? In setea de a elimina dupe scena poli­­­­tică, pe adversarii lor, adunații de la Mi­­t­­ropolie își propun­ darea în judecată a miniștrilor, care în curs de cinci ani au dat liniște tereî, au asigurat pacea căm­i­­nurilor fie­căruia din noi, au lucrat pen­tru stabilitatea tronului, au atras­ asupra României interesul bine-voitor al Euro­pei, au desvoltat relațiunile nóstre diplo­matice și internaționale, au restabilit cre­ditul public sdruncinat și au­ plătit enor­mele deficituri lăsate de un guvern des­­pățat și de un altul trădător, cavi voia să se umorese tronul cu­ turburări de u­­lițe. Acestea sunt crimele guvernului Ca­­targiu, care preocupat numai de a se pu­ne pe o cale normală și regulat­ă, nu s’a gândit la resburări și proscripțiuni; și pentru aceea astă­zi, oposițiunea insta­lată la guvern, voeace să proscrie pe Ca­­targiu și pe curagioșii săi colegi. D. Epureanu, scie mai bine de­cât ori­care altul periculile care amenințau țara în acele momente, la 1871, pe când d-lul ruga, putem trice, cu lacremi, pe Catargiu­­ și pe cei­ i­alți colegi ai­ sai, să priimescă sarcina unei situațiuni rele și pline de pericole și -i îmbrâncea chiar, să nu pur­t la vremea - și astă­z­i, tot d. Epureanu provocatorul din 187­1 al formărei minis­terului Catargi, stă­tut în fața unor stu­pide declamațiuni și în fața sentinței fa­tidice a d-lui N. Ionescu, că prin darea în judecată a ministerului Catargi se fa­ce un act de înaltă suveranitate." Ah! nici acuma nu înțeleg d-nii mi­niștrii că, revoluțiunea bate din nou la ușa țării, cu gând de a deplasa suverani­tatea și a o da pradă unor ușurieri po­litici de cea mai prostă plămadă ? Ah! domnilor miniștri! voi veniți și spuneți neferilor voștri­ că, guvernul nu se pute face acuzator. Și nu faceți nimic să întâmpinați o lovire ce se dă puterii executive și instituțiunilor țării? Sunteți atât de mult orbiți și paralizați de pa­siune și de interese de gașcă, în­cât nu înțelegeți că veștejiți puterea pe care ați pus mâna? Căci în zadar vă veți agăța de cuvân­tul brut : responsabilitatea ministerială. Daca n’ați perdut, puterea cugetării și in­teligența bunului simț, nu puteți să nu sciți că acesta responsabilitate se resol­­vă în statele constituționale prin căderea ministerului, politcicesce vorbind, iar sub punctul de vedere administrativ, miniștri nu pot fi responsabili de­cât individual­mente pentru acte de malversațiune unde mijlocește o intențiune, de însușire și de folos personal condamnabil, nici o dată în­să, pentru acte și măsuri administrative cari sunt în competința ministrului seu si cari se fac cu aprobarea corpurilor le­giuitore. Trist roi jucați, d-lor miniștri, și in special dumneza,d-le Epurenu, daca cred­i că ești un abil jucător în politică pre­cum esci la schah, mult te amăgesc!. Nici dumneza, nici d. Cogălnicenu, nici d. Vernescu liberul alegător, n’aveți antece­dente destul de tari și vigurose, nici geniul politic al unui Bismark, ca să puteți juca fără pericol pentru țară și pentru mo­narhia nostră tânără, jocul, ce ați între­prins și în care vă împinge valoarea re­voluționară. Atitudinea ce ați luat în a­­cestă tristă croasadă, vă condamna a fi complici sau victime; ea dovedesce o slă­biciune radicală și o lipsă de virilitate. Ați vorbit mult și voi și complicii vo­ștri de falsificarea listelor electorale, cu tote că dupe dânsele v’ați ales și vă dați ast­fel singuri palma de mandatari ai unor alegători falși, dar luați bine sema că, cu atitudinea vostră și cu politica ce inaugurați de împreună cu adunații vo­­ștrii, nu faceți alt de­cât să falsificați consciința publică, altoiți scepticismul în spirite, alterați ins­­ituțiunile, le dis­creditați, veți avea și trista onore de a infecta justiția țării, cu pasiuni politice, prin votul ce vă promiteți a da. Fiți bine încredințați însă, că, nu voi sunteți omeni cari aveți să judecați pre cei ce ați ținut pacea țării în timp de cinci ani, cu tote persecuțiunile ce ați provoca sau ați permite să se exercite contra lor; și singurul resultat ce puteți dobândi voi cu ai voștri, va fi o resbu­­rare personală pe cari lașitatea vostră nici vă permite a o mărturisi. Toți Fila­ții se spală pe mâini de stropiturile de sânge, și­­ fie ca vornicul vostru : „nu ne putem facc acusator! ”; dar istoria le re­­servă, drept resplată, reprobațiunea con­­sciinții omenesci indignată. A­DUNA­REA DIN DELUL MITROPOLIEI Ședința de Marți, 20 Iulie, 1876 Ședința se deschide la ora 12 sub președința d-lui C. A. Rossetti, cu îndeplinirea formelor obicinuite. Sumarul ședinței precedente cetindu-se, se aproba. Se dă cetire comunicărilor. Se începe desbaterea resoluțiunilor din ra­portul comisiunea însărcinată cu formarea actu­lui de punere sub acuzare a foștilor miniștri. D. Raportore voesce a da citire unei adrese trimise de d. Teodor Rosetti. D. Al. Gheorghiu. rugă pe Cameră a se uni împreună cu d-sa a nu se permite cetirea ace­stei adrese sau petițiune, căci dacă e o petițiune trebuia cetită cu cele alte o dată D. P. Grădiștenu, z­ice că acesta nu e o pe­tițiune ci o adresă, prin care d. Rosetti cere să luminese pe Cameră de aceea ce i se impută. Dacă se refuză cetirea eî atunci va­­ zice că ace­sta Cameră fuge de lumină. D. Voinov. N’am venit aci să ne facem advo­cații altora. D. P. Grădiștenu, ijice că acesta e o insultă, căci aci nu sunt advocați ci se face justiția D-sa rugă a se citi acea adresă. D. A. Stolojan,­­Jice că de erî se afla depus de d. Pantazi Ghica un amendament pentru a se da în judecată și d. Teodor Rosetti. Ast­fel este echitabil, omenos, a se refusa cetirea unei ase­menea adrese ? D. președinte, dice că era țara și publicu spectator admira acestă Cameră prin des!­aterea acestui act important, pe când astă­ziî.... jude­cați d-vostră. D. raportare dă cetire resoluțiunea prin care se acusă fostul prim ministru și ministru de interne, L. Catargi. D. I. Borldur-Lățescu, cere a se adaoge ca fapt de acuzare și faptul de omucidere cu voință făcut cu ocazia omorurile de la Alessandria. Se propune un amendament în acest­ sens. D. Giani,­­zice că nu e de opiniune a se con­sidera raportul acesta ca definitiv. D-sa a observat că și articolele din lege nu sunt nemerite; fap­tele trebuesc arătate Curtei de Casațiune, pentru ca acea curte să f­ormese în urmă un delict. D. Sturza, scice că dacă se va pune amenda­mente la aceste articole, comisiunea care se va numi și cari vor fi omeni speciali, ce vor avea de facut dacă nu d’a culege faptele și a aplica artico­lele cuvenite? Cestiunea care ne preocupa astaiji nu e alt­ceva de­cât a căuta personele culpabile și faptele ce se impută. D. G. Mârzescu, dice că decă dăm în jude­cată trebue să formulăm bine motivele de acu­sare, d-sacjice să e mulțămit d-pe cum e format raportul de acusare. Se atribue d-lui L. Catargi că și-a însușit bani publici. D. Catargi a fi în­trebuințat bani publici în mod ilegal, dar nu pu­tem zice că și-ia însușit, și acesta fără a avea probe materiale pentru a dovedi. D. N. Voinov, «zice că faptul­­ se comunică ju­decătorului și judecătorul îl califică. Ast­fel dar nu trebue a ne ocupa prea mult de a cu­al­ifi­ca faptul, lăsând acesta judecătorului. De raportare în numele comisiunea nu putea să arate de­cât faptele principale, fapte car1 ’i au fost la îndemână. Aceste fapte se vor su­pune Curtea de casațiune și acea curte va aplica art. ce va crede de cuviință condamnând pe cul­pabil. D-sa rugă pe Adunare­a nu desbate fie­care frasă și să propunem amendamente, să lăsăm ca comisiunea ce se va numi să adune tote faptele, și ast­fel să aprobăm raportul. D. R. Pătărlăgenu propune amendamentul prin care,­­Ilie d-sa, împacă pe toți deputații. Amendamentul e relativ la aceia ca tote fap­tele ce se vor mai descoperi să se adauge la fap­tele de acuzare. D. Pantazi Ghica dă cetire unui amenda­­ment prin care se propune a se arăta în raport și faptul de sinucidere. D-sa susține acest amen­dament. D. P Grădiștonu,­­fice că ar trebui să ne fa­cem bine idee de rolul ce va avea comisiunea înaintea Curței de casațiune. Daca comisiunea va avea tote drepturile, d sadice, ca și d. Geaui, că tote amendamentele vor fi de prisos. Insă dacă comisiunea nu va avea aceste drepturi, trebue să se scie că nici un fapt nu se va mai putea a­­dăuga raportului, când el va fi votat, și atunci se admite ideia de raportare. Insă dacă se admite cea dintâia, trebue să ve­dem daca și ministerul admite. Decă ministeriul T

Next