Timpul, ianuarie 1894 (nr. 1-23)
1894-01-14 / nr. 9
ANUL AL ȘASESPREZECELEA. — No. 0 ABONAMENTELE In țarii pe un an.........................................40 lei n pa 6 luni.....................................20 l«I „ pe 3 luni......................................10 lei Pentru streinătate, un an........................50 lei Redacția și Administrația — 23. STRADA DOAMNEI.23 — Un exemplar 15 Bani m. 11 —EDIȚIA A TREIA Alegerea din Berind Este o împrejurare caracteristică pentru partidul conservator că atunci chiar când se comite o greșeală politică din partea unora din noi, ea se îndreaptă în curând și spre rușinea adversarilor noștri. Cine nu-și aduce aminte de zgomotul pe care l-a făcut opozițiunea liberală, la începutul sesiunei, cu prilejul verificării alegerei de la Bârlad ? Trebue să mărturisim că adversarii noștri erau în dreptul lor voind să se folosească de un incident pe care îl creasem noi înșine prin punerea a două candidaturi conservatoare la același colegiu. Era o greșeală de a aduce înaintea alegătorilor și a Parlamentului o chestiune in care două taberi conservatoare se luptau din cauza unor ambițiuni locale și personale. Oricât de puțină însemnătate avea această diviziune parțială și momentană a partidului, totuși ea da opozițiuneî arme contra noastră și punea guvernul și partidul conservator într’o situațiune anevoioasă. Se știe cu cât tact guvernul și partidul au eșit atunci din acest impas, prin casarea ambelor alegeri. Așteptările opozițiunei de a vedea desfășurându-se o luptă fratricidă între conservatori rămăseseră zadarnice. Cestiunea fu redusă la un incident trecător și de un caracter mai mult personal. Cu alte cuvinte, Camera a spus d-lor Emandi și Romalo: «Réü și fără care v’ați pus amendoui candidaturile tn același colegiu și prin aceasta ați provocat o diviziune momentană asupra unei cestiuni personale, în care pasiunile joacă întotdeauna un rol covârșitor». Acesta a fost sensul casării alegerei. Se vede că ambii candidați au înțeles bine ce însemna votul Adunării și, ca buni conservatori ce sunt, ei au renunțat amândoul de a-și mai pune candidaturile. Astfel neînțelegerea, care dăduse loc la mai multe greutăți decât merita un asemenea incident, nu s’a mai repetat; alegerea s’a făcut ori în perfectă regulă și candidatul partidului conservator întreg a izbutit. S’a produs într’adevăr o altă candidatură independentă, dar, dovadă că dânsa nu era susținută de nici un grup politic, este că, cu toată valoarea personală a candidatului, el nu întrunit decât un număr neînsemnat de voturi. Prin această alegere, greșeala primitivă, care a produs atât sânge rou printre conservatorii din Bârlad, s’a îndreptat cu totul. S’a înțeles în fine că, în materie politică, cestiunile de ambițiune personală trebue să dispară în fața intereselor generale ale partidului. Dar cele petrecute cu prilegiul diferitelor incidente, la care a dat loc lupta electorală de la Bârlad, au avut și partea lor cea bună. Ele au arătat până la evidență slăbiciunea opozițiunei. In alegerea din vara trecută, când se luptau doui candidați conservatori, liberalii nici nu puseseră candidat, sub cuvânt de a lăsa pe conservatori să se mănânce între dânșii, dar în realitate pentru că știau că n’au sorți de izbândă. De astă dată însă opozițiunea liberală s’a gândit a ’și încerca puterile și, în acest scop, a voit să pună candidatura d-lui Palade, care fusese și altă dată ales la Bârlad, dar în alte condițiuni. Se vede însă că d. Palade nu prea avea încredere în numărul de alegători liberali ai colegiului I de Bârlad, căci n’a voit să se expună la o cădere sigură și a refuzat a primi candidatura. Atunci liberalii au recurs la alt candidat mai puțin în vază, dar cu mai multă trecere în localitate. Și aci însă n’au putut ajunge la nimic. Cu toată dislocarea pe care divergințele trecute o provocaseră între elementele conservatoare ale județului, cu toată ivirea unei candidaturi individuale, care a produs oarecum o împărțire a voturilor, candidatura liberală a căzut. . Prin urmare rămâne constatat că adversarii noștri la Bârlad n’au măcar destulă putere a se folosi de diviziunile ce se ivesc în sinul partidului conservator din localitate. Această constatare nu ne scutește însă de a veghia ca incidente ca acele din Bârlad să nu se mai întâmple. înțelegem ca disciplina de partid să nu fie oarbă și să lase loc avânturilor individuale, dar divergențele și ambițiunile personale ale unor membri din același partid, chiar când acești din urmă aparțin unor nuanțe deosebite, trebue să fie tranșate înainte de a veni în fața corpului electoral sau a Parlamentului. Sunt interese mai mari, cărora aspirațiunile individuale trebue să supună acțiunea lor. -------------------------♦---------------------— TELEGRAME Tulburările din Italia Massa, 24 ianuarie. Comisarul Heusch, conferind cu subprefecțiî ți primarii provinciei, a declarat că acțiunea sa nu tinde numai a garanta ordinea publică, ci și a propune guvernului măsuri care să îmbunătățească condițiunile de existență ale populațiunilor. Politica exterioară a Italiei Roma, 24 ianuarie. D. di Rudini a declarat într’o întreținere ce a avut cu un redactor al Coriere di Napoli în privința unei depețî a ziarului Times, că nu n’a avut nici un fel de negociere cu Rusia nici înainte, nici după reînvuirea triplei alianțe, dar și înainte ți după riînouire a prevenit atât pe Rusia cât și pe celelalte puteri de intențiunile sincere de pace ale Italiei ți triplei alianțe. întrevederea din Monza a avut loc cu o deplină înțelegere a aliaților, calea d-lui di Rudini era fixată . Camera aprobase politică externă a d-lor Mancini, de Robilant ți Crispi. Criza financiară se calmează Roma, 24 Ianuarie. S-a constatat o scădere simțitoare în retragerile depozitelor de la casa de depuneri; nouăle depozite cresc împăratul Germaniei și tratatele comerciale Paris. 24 Ianuarie. După Freisinnige Zeitung împăratul ar fi declarat că aprobă atitidinea d-lui de Ciprivi în chestia tractatelor comerciale. Deputații conservatori nu trebuie să-țî închipuiască că împăratul va accepta pe cancelarul ce îl vor impune. Armata și marina Franciei Paris, 24 ianuarie. C .misiunea armatei a numit pe d. Mézières prețedinte, comisiunea marinei a numit prețedinte pe d. de Mahy. D. Mezières a pronunțat o alocuțiune în care zice că în prezența activităței celorlalte națiuni, Franța nu poate rămâne îndărăt. Comisiunea va examina dacă situația nu exige sacrificii mai mari și o sporire a efectivelor. Afacerea de la Melilla Madrid, 24 ianuarie. Ministrul afacerilor străine a trimis o circulară ambasadorilor spanioli ințtiințându-l că mareșalul Campos va cere Marocului o indemnitate pentru resboiü de 30 milioane pesetas. Revoluția din Brazilia Rio de Janeiro, 24 Ianuarie. Insurgenții încep să simtă lipsă de merinde. O încercare de debarcare a insurgenților a fost respinsă. Un matelot din corveta portugeză Mindello a fost ucis. Nu se știe dacă glonțul a pornit de la insurgenți sau de la guvernamentali. Frigurile galbene continuă. -------------------♦--------------------------------- AJUTOR GRABNIC In una din serile trecute, pe la orele unsprezece din noapte, auzii niște țipete îngrozitoare eșind dintr’o casă în strada Călărașilor. O fată de vr’o 18 ani se otrăvise și părinții—niște oameni simpli—cereau ajutorul publicului, fugeau în toate părțile, fără să știe în către să apuce și ce să facă. Unii strigau: «Doctorul! Doctorul!» Alții: «Poliția! Poliția!» Dar era târziu , doctorul nu sosea, sergentul alerga după d-nul comisar și fata era în agonie. Am plecat,fără să știO cum s’a sfârșit această dramă de familie, dar m’am gândit cu câtă dificultate avem la noi ajutorul necesar în grabă și câți mor în urma unui accident pentru că n’au fost îngrijiți imediat! In cazul cel mai fericit, atunci când peste două ore în timpul nopții ai ajuns să găsești un doctor, până ce vine la bolnav, până scrie rețeta, până ce te duci la spițeria închisă și te întorci cu medicamentul prescris, bolnavul a avut de zece ori vreme să -și dea sfârșitul. Apoi notați bine că adesea nu găsești pe doctor și te mulțumești cu prezența comisarului de poliție, care drept ajutor încheie un proces-verbal, ascultă martorii și telegrafiază d-lui procuror de serviciu. In Francia, în Germania, în toate orașele cu o bună administrație, s’a luat de mult timp înțeleaptă măsură de a se înființa posturi polițienești, zise de ajutoare. In fiecare despărțire sunt cel puțin două posturi, unde este o spițerie înzestrată cu toate medicamentele necesare spre a da un ajutor grabnic și salutar în caz de accidente. Negreșit că nu găsești acolo doctorii ca să te tămăduești de anemie sau de oftică, dar agentul de serviciu poate lega o rană, opri o hemoragie, da un antidot, îngriji pe un holeric, scăpa într-un cuvânt viața unui om. Instrucțiuni tipărite și afișate în interiorul postului de poliție arată apoi în mod amănunțit ce anume îngrijiri imediate trebuesc date unui om care s’a înecat, s’a spânzurat, s’a asfixiat, etc. Dificultatea nu ar fi de loc mare spre a se înființa și la noi asemenea farmacii la fiecare secție polițienească și spre a se da o mică instrucțiune medicală comisarilor ca să poată veni în ajutor ei personal la caz de accidente până la sosirea doctorului. Cheltuiala de făcut ar fi cu desăvârșire minimă, iar foloasele ce s’ar aduce locuitorilor ar fi incalculabile. E o inovațiune pe care o recomandăm cu tot dinadinsul d-lui prefect al poliției capitalei. Adevăratul rol al unei administrațiuni înțelepte nu este să constate răul, ci să-l previe sau cel puțin să-î micșoreze consecințele. Nu cer să preschimbăm pe agenții polițienești în chirurgi și să-î învățăm să facă operații, dar atunci când, spre exemplu, dintr’o rană curge sângele cu abundență, voesc ca până la sosirea doctorului, în loc să aștepte pe procuror, comisarul să știe că poate opri hemoragia cu perchleruse de fer și să facă pansamentul. Cicero. -------------------------*----—.................— Hasci8-*sul lui Toray Tony s-a pus pe discursuri. Incuragiat de împrejurarea că boala directorului l’a lăsat de o dată succesor al său la prima coloană a Adevărului nu numai cu redactarea articolului, dar chiar și cu iscălirea lui, Tony a început să se creadă tot așa mare om ca și A. V. B. și fiind-că A. V. B. nu se mulțumea numai a iscăli articolele scrise de alții, dar încă mai întocmea din când în când reprezintațiuni caraghioase pe care le boteza meetinguri, Tony și-a zis că trebue să joace rolul lui A. V. B. pe deplin, iar nu pe jumătate. Așa că deși A. V. B. e încă în viață se poate zice că Tony a luat deja succesiunea. Cu toate că Tony n’are nici vârsta, nici descendința, nici barbișonul lui A. V. B. și nici n’a fost vr’odată prefect de poliție, l’a întrecut în multe pe A. V. B., mai ales în ce privește discursurile la meetinguri. Pe când vi. V. B. nu vorbea decât în proză, Tony vorbește,auditorului hipnotizat și în proză ,și în versuri. VINERI 14/26 IANUARIE 1894 ANUNCIURI șI INSERȚII ] Luni« SO Utere petit p**. IV....................0,4» Reclame ................... III.......................í,&• n ■•••***• a II •••••• 5|VI U Paris anuncimile se prințesei Afrafim Havat, 8 Place de 1a Bourse Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEI, 23 -Un exemplar 15 Bani Astfel în ultimul discurs pe care la rostit într’o întrunire la care asistau toți culegătorii și împărțitorii ziarului Adevărul, Tony, sub cuvânt de a combate bătaia în armată, a combătut însăși instituțiunea armatei. Ca să dovedească că poporul român a privit totdeauna cu groază instituția armatei, Tony zice între altele : «Și spaima asta de miliție nu-i nouă, pentru că nu de ori, nu de azi datează suferința celor încazarmațî. Poporul a înțeles așa de bine amarul vieții militare, el a simțit așa de greu povara traiului cazon și atât de mult l’a îndurerat robia ce se numește «tributul de sânge», — încât în cântecile lui, în plângerile acestui neam de asupriți, cătănia e zugrăvită tot așa de negru, ca ciocâimea: «Ascultați cum cântă poporul : Cine m’a fileut câtanS Să nu-șî mai dea de pomană , Că pomană și-a făcut, Când mi-a pus pușca de gftt ! Cine-a stîrnit «hai la aorți», Putrezi-Iar carnea In gros Și ciolanele pe șes! . . . Vinde-ți, maică, boii toți Și me scoate de la sorți, Vinde-ți, maică, ce-i putea Si me scoate din belea!.. Iar mama răspunde : De la sorți și de la moarta Maria nu te poate scoate ! «Iată poezia sfâșietoare a poporului, când e vorba de armată ! Negreșit, poeziile astea nu sunt minuni de versificare, poporul nu face artă pentru artă. Dar în rândurile acestea e închegată toată durerea țărănimea, al căreia copil sunt dați celei mai grele dintre robii. «Poporul nu are teorii multe. Dar fără s’o poată exprima clar, el a înțeles că armata permanentă e un jug. In toate poeziile poporului se cuprind durerile care -1 apasă și între aceste dureri armata ocupă un loc de căpetenie». Citând cântecul popular de mai sus și trăgând concluziile care -l convin, Tony a uitat să spună auditoriului său un lucru , că acest cântec, ca multe altele de felul acesta, e al poporului român din Austro- Ungaria, iar nu al poporului de la noi. Dacă spunea Tony acest amănunt, toată teoria lui era răsturnată și nu mai putea ajunge la concluziile la care ținea cu orice preț să ajungă. Nu e nici o mirare ca poporul român din statele străine să nu slujească cu drag în armatele acelor state, să nu se prea entuziasmeze la ideea de a-și lăsa casa și masa, câmpiile înflorite și văile păduroase, șezătoarea și jocul de Duminecă cu strigările lui, să-și lase vatra părintească și pe drăguța din sat pentru a îmbrăca o uniformă nemțească, ungurească, sârbească sau bulgărească, a se duce să trăiască într’un oraș unde se vorbește altă limbă decât a lui și a face parte dintr’un regiment, unde i se comandă într’o limbă pe care el asemenea n’o Înțelege. Cu atât mai puțin se poate el entuziasma la această schimbare radicală în felul vieței lui, când mai știe că de va fi să meargă la bătălie și să-și dea poate viața, nu și-o va da pentru neamul II, ci poate tocmai pentru asupritorii celor de un sânge cu el. Și iată de ce Românul din Ardeal cântă : Vinde’țî, maică, ce’i putea Și mă scoate din belea 1... Nu tot astfel se petrec lucrurile la noi, unde soldatul român e mândru de uniforma ce poartă, e mândru de tricolorul național sub care servește și desfidem pe Tony să ne dovedească că și cântecele populare de la noi jelesc cătănia așa cum o jelesc cele de peste Carpați. Nu numai că nu o jelesc, dar sunt nenumârate cântece naționale vitejești care glorifică armata și pe eroii ei și dacă spațiul ne-ar permite ne-ar fi ușor să le cităm. Să lase deci Tony bociturile sale și să nu judece pe țăranul român după el. Știm că Tony e de o constituție foarte delicată și că o mică suflare îl poate doborî la pământ, necum o palmă ce i-ar da căprarul, dar țăranul român e, slavă Domnului, vânjos și viguros, căruia nu’I pasă de o palmă, nici de două. Negreșit că nu spntem din aceia cari susțin că bătaia sistematică și generală în armată e necesară — și de altmintrerea ea nici nu există decât în stare excepțională și numai pentru niște naturi cu desăvârșire rebele și recalcitrante — dar iară n’am dori ca soldații noștri să fie așa de afemeiați cum e bunăoară confratele Tony. Cu soldați ca Tony Bacalbașa țara românească n’ar fi avut să înregistreze victoriile de la Grivița, Opanez, Smârdan, Rahova și Plevna. Și nici cântecele lui Alexandri și ale altor poeți români, pe care Tony se ferește a-l cita în discursurile sale. Unul care a fost la Plevnă. CRIZA DIN SERBIA (Prin fir telegrafic) Declarația noului guvern. — Programul cabinetului Simioi. — Ședință furtunoasă la Skupștină. — Amânarea sesiunei. Viena, 24 ianuarie. Se telegrafiază din Belgrad ziarului Polii. Correspondent că d. Simici a citit la Skupștină o declarațiune, în care a zis că noul guvern, nedepinzând de nici un partid, se va sili a menține pacea interioară și exterioară necesară pentru desvoltarea normală a patriei, care este tuturor tot atât de scumpă, și aceasta prin respectarea Constituțiunii și a legilor și prin o atitudine reală și corectă față cu puterile străine. Pentru a ajunge la acest scop, guvernul va face apel la concursul tuturor patrioților fără distincțiune de partid și va primi cu recunoștință orice sfat prietenesc; speră să dobândească astfel, afară de încrederea regelui, și pe aceea a reprezentațiunii naționale. Pentru a fi în măsură a urmări la toamnă împreună cu Skupștină munca spornică începută în sesiunea actuală, guvernul a fost nevoit să propună re țelui Închiderea sesiunii până la Main Trebuie să aibă timpul pentru a se pune în curentul proiectelor de legi și altor afaceri supuse Skupstinei. O altă comunicație din aceeași sorginte, evident autorizată, relevează ca puncte principale ale programului guvernului, respectul constituției, menținerea ordinei legale, economii în budget, executarea reală a îndatoririlor financiare. D. Garașanin și direcțiunea partidului liberal au promis tot concursul. Se zice că radicalii au intențiunea să se fie în rezervă. D. Simici pregătește o circulară către reprezentanții Serbiei în străinătate, care va insista asupra relațiunilor amicale cu toate puterile, raporturi de bună vecinătate cu Statele vecine și relațiuni reale cu Austro Ungaria. Belgrad, 24 ianuarie. Galeriile sunt pline. D. Katid, vicereședinte, comunică formarea noului cainet. Se citește ukazul care primește demisia cabinetului Gruici și care numește un nou minister Președintele consliului a făcut declarația, după care d. Simici a făcut o mică pauză. D. Krista Popovici începe să vorbească. D. Simici protestă, pentru că mai are să facă o comunicare ; începe citirea unui ukaz, dar nu poate să urmeze, din cauza unui mare zgomot în mijlocul căruia se auzia mai cu seamă vocea fostului ministru Veșnici. Președintele consiliului dă ukazul vicepreședintelui Katid și miniștrii părăsesc sala. Deputatul Krista Popovici declară din nou că ministrul nu posedă încrederea Skupstinei. După citirea ukazului, care declară sesiunea închisă, ședința a fost ridicată în mijlocul unei mari agitațiuni. MAX NORDAU TOLSTOISMUL Unul din capitolele cele mai însemnate din lucrarea lui Nordau este fără îndoială acel în care se ocupă cu Tolstoismul. Ne propunem a face o recensiune din această interesantă lucrare. Nordau spune că contele Leon Tolstoi a devenit în acești din urmă ani unul din scriitorii cei mai citați și probabil unul din acei mai citiți din univers. Puternica sa acțiune asupra contimporanilor săi este netăgăduită. Acțiunea lui însă nu este artistică. Influența pe care o exercită asupra găndirei și a simțirei contimporane este o influență morală, care se adresează nu unui cerc de ambițioși literari cari caută un și, ci masei cititorilor săi. Tolstoismul nu e prin urmare o teorie estetică, ci o concepțiune a lumei. Nordau ’și propune să arate că tolstoismul este o aberațiune intelectuală, o armă de degenerescență și pentru aceasta va examina mai întâiu pe Tolstoi și’n urmă pe publicul care se entuziasmează de ideile lui.