Timpul, ianuarie 1894 (nr. 1-23)

1894-01-14 / nr. 9

ANUL AL ȘASE­SPRE­ZECELEA. — No. 0 ABONAMENTELE In țarii pe un an.........................................40 lei n pa 6 luni.....................................20 l«I „ pe 3 luni......................................10 lei Pentru streinătate, un an........................50 lei Redacția și Administrația — 23. STRADA DOAMNEI.23 — Un exemplar 15 Bani m. 11 —E­­DIȚIA A TREIA Alegerea din Berind Este o împrejurare caracteristică pentru partidul conservator că a­­tunci chiar când se comite o gre­șeală politică din partea unora din noi, ea se îndreaptă în curând și spre rușinea adversarilor noștri. Cine nu-și aduce aminte de zgo­­motul pe care l-a făcut opozițiunea liberală, la începutul sesiunei, cu prilejul verificării alegerei de la Bârlad ? Trebue să mărturisim că adver­sarii noștri erau în dreptul lor voind să se folosească de un incident pe care îl creasem noi înșine prin pu­nerea a două candidaturi conser­vatoare la același colegiu. Era o greșeală de a aduce înaintea ale­gătorilor și a Parlamentului o ches­tiune in care două taberi conser­vatoare se luptau din cauza unor ambițiuni locale și personale. Ori­cât de puțină însemnătate avea a­­ceastă diviziune parțială și momen­tană a partidului, totuși ea da opo­­zițiuneî arme contra noastră și pu­nea guvernul și partidul conserva­tor într’o situațiune anevoioasă. Se știe cu cât tact guvernul și partidul au eșit atunci din acest impas, prin casarea ambelor alegeri. Așteptările opozițiunei de a vedea desfășurându-se o luptă fratricidă între conservatori rămăseseră zadar­nice. Cestiunea fu redusă la un in­cident trecător și de un caracter mai mult personal. Cu alte cuvinte, Camera a spus d-lor Emandi și Romalo: «Réü și fără care v’ați pus amendoui can­didaturile tn același colegiu și prin aceasta ați provocat o diviziune mo­mentană asupra unei cestiuni per­sonale, în care pasiunile joacă în­tot­dea­una un rol covârșitor». Acesta a fost sensul casării ale­gerei. Se vede că ambii candidați au înțeles bine ce însemna votul Adu­nării și, ca buni conservatori ce sunt, ei au renunțat amândoul de a-și mai pune candidaturile. Ast­fel neînțelegerea, care dăduse loc la mai multe greutăți de­cât merita un asemenea incident, nu s’a mai repetat; alegerea s’a făcut ori în perfectă regulă și candidatul partidului conservator întreg a iz­butit. S’a produs într’adevăr o altă can­didatură independentă, dar, dovadă că dânsa nu era susținută de nici un grup politic, este că, cu toată valoarea personală a candidatului, el nu întrunit de­cât un număr ne­însemnat de voturi. Prin această alegere, greșeala pri­mitivă, care a produs atât sânge rou printre conservatorii din Bârlad, s’a îndreptat cu totul. S’a înțeles în fine că, în materie politică, ces­­tiunile de ambițiune personală tre­bue să dispară în fața intereselor generale ale partidului. Dar cele petrecute cu prilegiul diferitelor incidente, la care a dat loc lupta electorală de la Bârlad, au avut și partea lor cea bună. Ele au arătat până la evidență slă­biciunea opozițiunei. In alegerea din vara trecută, când se luptau doui candidați con­servatori, liberalii nici nu puseseră candidat, sub cuvânt de a lăsa pe conservatori să se mănânce între dânșii, dar în realitate pentru că știau că n’au sorți de izbândă. De astă dată însă opozițiunea liberală s’a gândit a ’și încerca puterile și, în acest scop, a voit să pună can­didatura d-lui Palade, care fusese și altă dată ales la Bârlad, dar în alte condițiuni. Se vede însă că d. Pa­­lade nu prea avea încredere în nu­­­mărul de alegători liberali ai cole­giului I de Bârlad, căci n’a voit să se expună la o cădere sigură și a refuzat a primi candidatura. Atunci liberalii au recurs la alt candidat mai puțin în vază, dar cu mai multă trecere în localitate. Și aci însă n’au putut ajunge la nimic. Cu toată dislocarea pe care diver­­gințele trecute o provocaseră între elementele conservatoare ale jude­țului, cu toată ivirea unei candi­daturi individuale, care a produs oare­cum o împărțire a voturilor, candidatura liberală a căzut. . Prin urmare rămâne constatat că adversarii noștri la Bârlad n’au măcar destulă putere a se folosi de diviziunile ce se ivesc în sinul partidului conservator din locali­tate. Această constatare nu ne scu­tește însă de a veghia ca inci­dente ca acele din Bârlad să nu se mai întâmple. înțelegem ca disciplina de par­tid să nu fie oarbă și să lase loc avânturilor individuale, dar diver­gențele și ambițiunile personale ale unor membri din același partid, chiar când acești din urmă aparțin unor nuanțe deosebite, trebue să fie tranșate înainte de a veni în fața corpului electoral sau a Par­lamentului. Sunt interese mai mari, cărora aspirațiunile individuale tre­bue să supună acțiunea lor. -------------------------♦---------------------— TELEGRAME Tulburăril­e din Italia Massa, 24 ianuarie. Comisarul Heusch, conferind cu sub­pre­­fecțiî ți primarii provinciei, a declarat că acțiunea sa nu tinde numai a garanta or­dinea publică, ci și a propune guvernului măsuri care să îmbunătățească condițiunile de existență ale populațiunilor. Politica exterioară a Italiei Roma, 24 ianuarie. D. di Rudini a declarat într’o întreținere ce a avut cu un redactor al Coriere di Napoli în privința unei depețî a ziarului Times, că nu n’a avut nici un fel de ne­­gociere cu Rusia nici înainte, nici după re­­învuirea triplei alianțe, dar și înainte ți după ri­înouire a prevenit atât pe Rusia cât și pe cele­l­alte puteri de intențiunile sincere de pace ale Italiei ți triplei alianțe. întrevederea din Monza a avut loc cu o deplină înțelegere a aliaților, calea d-lui di Rudini era fixată . Camera aprobase po­litică externă a d-lor Mancini, de Robilant ți Crispi. Criza financiară se calmează Roma, 24 Ianuarie. S-a constatat o scădere simțitoare în re­tragerile depozitelor de la casa de depuneri; nouăle depozite cresc­ împăratul Germaniei și tratatele co­merciale Paris. 24 Ianuarie. După Freisinnige Zeitung împăratul ar fi declarat că aprobă atiti­dinea d-lui de Ci­­privi în chestia tractatelor comerciale. De­putații conservatori nu trebuie­­ să-­țî închi­­puiască că împăratul va accepta pe cancela­rul ce îl vor impune. Armata și marina Franciei Paris, 24 ianuarie. C .misiunea armatei a numit pe d. Mé­­zières prețedinte, comisiunea marinei a nu­mit prețedinte pe d. de Mahy. D. Mezières a pronunțat o alocuțiune în care zice că în prezența activităței celor­l­alte națiuni, Franța nu poate­­ rămâne îndărăt. Comisiunea va examina dacă situația nu exige sacrificii mai mari și o sporire a efectivelor. Afacerea de la Melilla Madrid, 24 ianuarie. Ministrul afacerilor străine a trimis o cir­culară ambasadorilor spanioli ințtiințându-l că mareșalul Campos va cere Marocului o indemnitate pentru resboiü de 30 milioane pesetas. Revoluția din Brazilia Rio de Janeiro, 24 Ianuarie. Insurgenții încep să simtă lipsă de me­rinde. O încercare de debarcare a insurgen­ților a fost respinsă. Un­ matelot din cor­veta portugeză Mindello a fost ucis. Nu se știe dacă glonțul a pornit de la insurgenți sau de la guvernamentali. Frigurile galbene continuă. -------------------♦---------------------------------­ AJUTOR GRABNIC In una din serile trecute, pe la orele un­spre­zece din noapte, auzii niște ți­pete îngrozitoare eșind dintr’o casă în strada Călărașilor. O fată de vr’o 18 ani se otrăvise și părinții—niște oameni simpli—cereau aju­torul publicului, fugeau în toate părțile, fără să știe în către să apuce și ce să facă. Unii strigau: «Doctorul! Doctorul!» Alții: «Poliția! Poliția!» Dar era târziu , doctorul nu sosea, ser­gentul alerga după d-nul comisar și fata era în agonie. Am plecat­,fără să știO cum s’a sfârșit această dramă de familie, dar m’am gân­dit cu câtă dificultate avem la noi aju­torul necesar în grabă și câți mor în urma unui accident pentru că n’au fost îngrijiți imediat! In cazul cel mai fericit, atunci când peste două ore în timpul nopții ai ajuns să găsești un doctor, până ce vine la bolnav, până scrie rețeta, până ce te duci la spițeria închisă și te întorci cu medicamentul prescris, bolnavul a avut de zece ori vreme să -și dea sfârșitul. Apoi notați bine că adesea nu găsești pe doctor și te mulțumești cu prezența comisarului de poliție, care drept ajutor încheie un proces-verbal, ascultă martorii și telegrafiază d-lui procuror de serviciu. In Francia, în Germania, în toate ora­șele cu o bună administrație, s’a luat de mult timp înțeleaptă măsură de a se în­ființa posturi polițienești, zise de ajutoare. In fie­care despărțire sunt cel puțin două posturi, unde este o spițerie înzes­trată cu toate medicamentele necesare spre a da un ajutor grabnic și salutar în caz de accidente. Negreșit că nu găsești acolo doctorii ca să te tămăduești de anemie sau de oftică, dar agentul de serviciu poate lega o rană, opri o hemoragie, da un antidot, îngriji pe un h­oleric, scăpa într-un cu­vânt viața unui om. Instrucțiuni tipărite și afișate în inte­riorul postului de poliție arată apoi în mod amănunțit ce anume îngrijiri ime­diate trebuesc date unui om care­ s’a înecat, s’a spânzurat, s’a asfixiat, etc. Dificultatea nu ar fi de loc mare spre a se înființa și la noi asemenea farmacii la fie­care secție polițienească și spre a se da o mică instrucțiune medicală co­misarilor ca să poată veni în ajutor ei personal la caz de accidente până la so­sirea doctorului. Cheltuiala de făcut ar fi cu desăvâr­șire minimă, iar foloasele ce s’ar aduce locuitorilor ar fi incalculabile. E o inovațiune pe care o recomandăm cu tot dinadinsul d-lui prefect al poliției capitalei. Adevăratul rol al unei administrați­uni înțelepte nu este să constate răul, ci să-l previe sau cel puțin să-î micșoreze con­secințele. Nu cer să preschimbăm pe agenții po­­lițienești în chirurgi și să-î învățăm să facă operații, dar atunci când, spre exemplu, dintr’o rană curge sângele cu abundență, voesc ca până­ la sosirea doctorului, în loc să aștepte pe procuror, comisarul să știe că poate opri hemoragia cu per­­chleruse de fer și să facă pansamentul. Cicero. -------------------------*----—.................— Hasci8-*sul lui Toray Tony s-a pus pe discursuri. Incuragiat de împrejurarea că boala directorului l’a lăsat de o dată succesor al său la prima coloană a Adevărului nu numai cu redac­tarea articolului, dar chiar și cu iscălirea lui, Tony a început să se creadă tot așa mare om ca și A. V. B. și fiind-că A. V. B. nu se mulțumea numai a iscăli articolele scrise de alții,­ dar încă mai în­tocmea din când în când reprezintațiuni caraghioase pe care­­ le boteza meetinguri, Tony și-a zis că trebue să joace rolul lui A. V. B. pe deplin, iar nu pe jumă­tate. Așa că deși A. V. B. e încă în viață se poate zice că Tony­­ a luat deja suc­cesiunea. Cu toate că Tony n’are nici vârsta, nici descendința, nici barbișonul lui A. V. B. și nici n’a fost vr’o­dată prefect de po­liție,­ l’a întrecut în multe pe A. V. B., mai ales în ce privește discursurile la meetinguri. Pe­­ când vi. V. B. nu vorbea de­cât în pr­oză, Tony­ vorbește,auditoru­lui hipnotizat și în proză ,și­­ în versuri. VINERI 14/26 IANUARIE 1894 ANUNCIURI șI INSERȚII ] Luni« SO Utere petit p**. IV....................0,4» Reclame ................... III.......................í,&• n ■­•••***• a II •••••• 5|VI U Paris anuncimile se prințese­i Afrafim Havat, 8 Place de 1a Bourse Redacția și Administrația­­ 23, STRADA DOAMNEI, 23 -Un exemplar 15 Bani Ast­fel în ultimul discurs pe care l­a rostit într’o întrunire la care asistau toți culegătorii și împărțitorii ziarului Adevă­rul, Tony, sub cuvânt de a combate bă­taia în armată, a combătut însăși insti­­tuțiunea armatei. Ca să dovedească că poporul român a privit tot­dea­una cu groază instituția armatei, Tony zice între altele : «Și spaima asta de miliție nu-i nouă, pen­­tru că nu de ori, nu de azi datează sufe­rința celor încazarmațî. Poporul a înțeles așa de bine amarul vieții militare, el a sim­țit așa de greu povara traiului cazon și atât de mult l’a îndurerat robia ce se numește «tributul de sânge», — în­cât în cântecile lui, în plângerile acestui neam de asupriți, cătănia e zugrăvită tot așa de negru, ca ciocâimea: «Ascultați cum cântă poporul : Cine m’a fileut câtanS Să nu-șî mai dea de pomană , Că pomană și-a făcut, Când mi-a pus pușca de gftt ! Cine-a stîrnit «hai la aorți», Putrezi-I­ar carnea In gros Și ciolanele pe șes! . . . Vinde-ți, maică, boii toți Și me scoate de la sorți, Vinde-ți, maică, ce-i putea Si me scoate din belea!.. Iar mama răspunde : De la sorți și de la moarta Maria nu te poate scoate ! «Iată poezia sfâșietoare a poporului, când e vorba de armată ! Negreșit, poeziile astea nu sunt minuni de versificare, poporul nu face artă pentru artă. Dar în rândurile a­­cestea e închegată toată durerea țărănimea, al căreia copil sunt dați celei mai grele dintre robii. «Poporul nu are teorii multe. Dar fără s’o poată exprima clar, el a înțeles că armata permanentă e un jug. In toate poeziile po­porului se cuprind durerile care -1 apasă și între aceste dureri armata ocupă un loc de căpetenie». Citând cântecul popular de mai sus și trăgând concluziile care -l convin, Tony a uitat să spună auditoriului său un lucru , că acest cântec, ca multe altele de felul acesta, e al poporului român din Austro- Ungaria, iar nu al poporului de la noi. Dacă spunea Tony acest amănunt, toată teoria lui era răsturnată și nu mai putea ajunge la concluziile la care ținea cu ori­ce preț să ajungă. Nu e nici o mirare ca poporul român din statele străine să nu slujească cu drag în armatele acelor state, să nu se prea entuziasmeze la ideea de a-și lăsa casa și masa, câmpiile înflorite și văile păduroase, șezătoarea și jocul de Dumi­necă cu strigările lui, să-și lase vatra părintească și pe drăguța din sat pentru a îmbrăca o uniformă nemțească, ungu­rească, sârbească sau bulgărească, a se duce să trăiască într’un oraș unde se vorbește altă limbă de­cât a lui și a face parte dintr’un regiment, unde i se co­mandă într’o limbă pe care el asemenea n’o Înțelege. Cu atât mai puțin se poate el entuziasma la această schimbare radi­cală în felul vieței lui, când mai știe că de va fi să meargă la bătălie și să-și dea poate viața, nu și-o va da pentru neamul I­I, ci poate tocmai pentru asupritorii celor de un sânge cu el. Și iată de ce Românul din Ardeal cântă : Vinde’țî, maică, ce’i putea Și mă scoate din belea 1... Nu tot ast­fel se petrec lucrurile la noi, unde soldatul român e mândru de uni­forma ce poartă, e mândru de tricolorul național sub care servește și desfidem pe Tony să ne dovedească că și cântecele populare de la noi jelesc cătănia așa cum o jelesc cele de peste Carpați. Nu numai că nu o jelesc, dar sunt nenumârate cântece naționale vitejești care glorifică armata și pe eroii ei și dacă spațiul ne-ar permite ne-ar fi ușor să le cităm. Să lase deci Tony bociturile sale și să nu judece pe țăranul român după el. Știm că Tony e de o constituție foarte delicată și că o mică suflare îl poate do­borî­ la pământ, necum o palmă ce i-ar da căprarul, dar țăranul român e, slavă Domnului, vânjos și viguros, căruia nu’I pasă de o palmă, nici de două. Negreșit că nu spntem din aceia cari susțin că­ bătaia sistematică și generală în armată e necesară — și de altmin­trerea ea nici nu există de­cât în stare excepțională și numai pentru niște naturi cu desăvârșire rebele și recalcitrante — dar iară n’am dori ca soldații noștri să fie așa de afemeiați cum e bună­oară confratele Tony. Cu soldați ca Tony Bacalbașa țara ro­mânească n’ar fi avut să înregistreze vic­toriile de la Grivița, Opanez, Smârdan, Rahova și Plevna. Și nici cântecele lui Alexandri și ale altor poeți români, pe care Tony se fe­­rește a-l cita în discursurile sale. Unul care a fost la Plevnă. CRIZA DIN SERBIA (Prin fir telegrafic) Declarația noului guvern. — Programul cabinetului Simioi. — Ședință fur­tunoasă la Skupștină. — Amâ­narea sesiunei. Viena, 24 ianuarie. Se telegrafiază din Belgrad ziarului Polii. Correspondent că d. Simici a citit la Skupștină o declarațiune, în care a zis că noul guvern, nedepinzând de nici un partid, se va sili a menține pacea inte­rioară și exterioară necesară pentru des­­voltarea normală a patriei, care este tu­­­turor tot atât de scumpă, și aceasta prin respectarea Constituțiunii și a legilor și prin o atitudine reală și corectă față cu puterile străine. Pentru a ajunge la acest scop, guvernul va face apel la concursul tuturor patrioților fără distincțiune de partid și va primi cu recunoștință ori­ce sfat prietenesc; speră să dobândească ast­fel, afară de încrederea regelui, și pe a­­ceea a reprezentațiunii naționale. Pentru a fi în măsură a urmări la toamnă împreună cu Skupștină munca spornică începută în sesiunea actuală, guvernul a fost nevoit să propună re­ ț­elui Închiderea sesiunii până la Main­ Trebuie să aibă timpul pentru a se pune în curentul proiectelor de legi și altor a­­faceri supuse Skupstinei. O altă comunicație din aceeași sorginte, evident autorizată, relevează ca puncte principale ale programului guvernului, respectul constituției, menținerea ordinei legale, economii în budget, executarea re­ală a îndatoririlor financiare. D. Garașanin și direcțiunea partidului liberal au promis tot concursul. Se zice că radicalii au intențiunea să se fie în rezervă. D. Simici pregătește o circulară către reprezentanții Serbiei în străinătate, care va insista asupra relațiunilor amicale cu toate puterile, raporturi de bună vecină­tate cu Statele vecine și relațiuni reale cu Austro Ungaria. Belgrad, 24 ianuarie. Galeriile sunt pline. D. Katid, vice­­reședinte, comunică formarea noului ca­­inet. Se citește ukazul care primește de­misia cabinetului Gruici și care numește un nou minister Președintele cons­liului a făcut declarația, după care d. Simici a făcut o mică pauză. D. Krista Popovici începe să vorbească. D. Simici protestă, pentru că mai are să facă o comunicare ; începe citirea unui ukaz, dar nu poate să urmeze, din cauza unui mare zgomot în mijlocul căruia se auzia mai cu seamă vocea fostului mi­nistru Veșnici. Președintele consiliului dă ukazul vice­președintelui Katid și miniștrii părăsesc sala. Deputatul Krista Popovici declară din nou că ministrul nu posedă încrederea Skupstinei. După citirea ukazului, care declară se­siunea închisă, ședința a fost ridicată în mijlocul unei mari agitațiuni. MAX NORDAU TOLSTOISMUL Unul din capitolele cele mai însemnate din lucrarea lui Nordau este fără îndo­ială acel în care se ocu­pă cu Tolstoismul. Ne propunem a face o recensiune din această interesantă lucrare. Nordau spune că contele Leon Tolstoi a devenit în acești din urmă ani unul din scriitorii cei mai citați și probabil unul din acei mai citiți din univers. Pu­ternica sa acțiune asupra contimporanilor săi este netăgăduită. Acțiunea lui însă nu este artistică. Influența pe care o exercită asupra găn­­direi și a simțirei contimporane este o influență morală, care se adresează nu unui cerc de ambițioși literari cari caută un ș­i, ci masei cititorilor săi. Tolstois­mul nu e prin urmare o teorie estetică, ci o concepțiune a lumei. Nordau ’și propune să arate că tols­toismul este o aberațiune intelectuală, o armă de degenerescență și pentru aceasta va examina mai întâiu pe Tolstoi și’n urmă pe publicul care se entuziasmează de ideile lui.

Next