Timpul, septembrie 1896 (nr. 193-216)

1896-09-19 / nr. 207

ANUL AL OPT­SPRE­ZECELEA. — No. 207 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an..................................30 lei » pe « luni...............................1­­0 lei » pe 3 luni..................................10 lei Pentru streinătate, un an......................50 lei In ziarul nostru se găsește cu o. .o b. numărul la Agence de journaux étrangers, rue de­­ Maubauge, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Bucureștii, Pasagiu! Român --- ---------------------------------------------------­ OȘTENII NOȘTRI Cu o legitimă mândrie am a­­sistat ori­ca toții la, priveliștea măreață pe care ne-a oferit-o armata, noastră. Ori­ce sapet ro­mânesc trebue să­ fi tresă,stat de bucurie văzând pe oștenii,­­trei tre­când mândri și voioși în fața Șe­fului lor suprem și a Ilustrului Lon Caspe. Toate inimile bateau la­ unison, căci oștenii cari defilau făcând onoare nea­m­ului românesc, sunt fiii țârei; tainicele drapele ciuruite de gloanțe dușmane amintesc că acestor viteji datorim ceea­ ce sun­tem astă­­zi. Iți umpleau inima, de bucurie exclamările de laudă și, de admi­rațiune pe care le auzea i­eșind din gura străinilor cari veniseră să asiste la acest frumos specta­col. împrejurul nostru vedeam cum corespondenții ziarelor stră­ine erau oare­cum uimiți, pare că ei nu se așteptau la­ ceea ce ve­deau , nu trecea minut fără ca să­ nu răsune la urechile noastre cuvinte plăcute ca: «Superb, splen­did, frumos ! Așa armată, înțeleg și eu! Se vede mâna Hohenzol­lernilor­­» și altele tot atât de măgulitoare pentru auzul fie­că­­rui Român. In fine, se poa­te zice că revista după câmpul Cotrocenilor a­ fost încheierea cea mai strălucită a serbărilor date în Capitală pen­tru primirea Majestăței Sale îm­păratului, F­r­ancisc­ Iosif. Când soarele, străbătând norii amenințători, a apărut aruncând raze de lumină aurie peste pă­durea de baionete și făcând să strălucească uniformele, un stri­găt spontaneu­ de aura­­r a is­­bucnit din toate popturile. Specta­colul era într adevăr măreț și va românca neșters di­n amintirea a­­sis­tenților. împăratul părea mulțumit peste măsură. Majestatica Sa urmărea cu o atențiune din cele mai înve­derate toate mișcările armatei și privea la fie­care corp în parte, în măsură cum defila. A zice că M. La Regele era radios este o banalitate, cum să nu fie radios înțeleptul Suveran care vede încoronată munca Sa neadormită de trei­zeci de ani; care, înconjurat de iubirea și ad­­mirațiunea unui popor întreg, pri­mește în capul armatei, pentru care a făcut atâta și pe care a condus-o la victorie, pe Suvera­nul unui mare Imperiu și poate să’î prezente o asemenea armată ? Aflăm că Augustul Oaspe s’a exprimat cu multă căldură în pri­vința oștenilor noștri , de la gura Văii unde sau salutat primele tu­nuri românești, până la Predeal unde alte tunuri și vor zice «Ră­mas bun», împăratul Francisc­ Iosif a avut prilegiul a vedea o bună parte a oștirei noastre și pretutindeni ea T-a lăsat o presiune din cele mai plăcute.im­ Nu voim să anticipăm asupra­ Monitorului Oficial, dar putem, spu­ne după acum că va apare în cu­rând un ordin de zi al M. Sale Regelui, prin care Șeful suprem mulțumește armatei de modul cum s’a prezintat și îi comunică im­­presiunea favorabilă pe care a fă­cut-o înaltului Oaspe. De altmintrelea, Majestatea Sa împăratul Francisc­ Iosif a avut în cursul Domniei­ Sale mai multe prilegiuri de a cunoaște și de a­­precia­ calitățile militare ale nea­mului românesc. In diferitele războaie pe le-a avut Monarh­ia vecină, care su­pușii români ai împăratului au dovedit în mai multe rânduri că vitejia face parte din moștenirea glorioasă a strămoșilor lor, cari sunt și ai noștri. Ei și-au vărsat sângele pentru, Suveranul lor și au arătat că sunt oștenii săi cei mai reali și cei mai credincioși. Aceleași însușiri le are oștea­nul nostru , pe dânsul se reazămă speranța Na­­tunei și a Regelui ei, el ne-a adus unde suntem, tot el ne­ va ocroti pentru a putea urma în liniște opera noastră de pace și de cultură. Oștenii noștri­, fata țârei, să, trăiască ! T­ELEGRAME Călătoria Suveranilor ruși Balmoral, 29 Septembre. Lord Salisbury a avut Duminică o în­trevedere de un ceas cu Țarul. Petersburg, 29 Septembre. D. Șișkin a plecat la Paris. Contele de Lambsdorff este însărcinat cu conducerea ministerului afacerilor stră­ine în lipsa sa. Balmoral, 29 Septembre. Țarul, Țarina, Regina Victoria și fami­lia regală englezească s-au fotografiat îm­preună azi dimineață. Țarul purta uniforma regimentului Scots­greys. Prințul de Galles și ducele de York au plecat la New­ York însoțiți de prințul Galitzin-W­oronzo­w. Lord Salisbury părăsește mâine Balmoral. Căsătoria prințului de Neapole Roma, 29 Septembre. După câte­va ziare, conversiunea prin­cipesei Elena la Bari s’a fixat pentru 21 sau 22 Octombre, intrarea solemnă la Roma la 24 și căsătoriile civilă și reli­gioasă la 29. După serbările ce se vor da cu această ocazie, noii soți vor pleca la Florența. --------------------------------------------------­ POLIȚIA DEZONOARE Suntem la sfîrșitul armistițiului. Voința Națională de aseară a dat, ca cea dintâi ă, semnalul reintrărea în luptă relevând un «lapsus» al Dreptății. Afară de aceasta, când vor apare rândurile de mai jos, ilustrul musafir va fi și părăsit deja pământul românesc, de aceea cred că pot, fără inconvenient, înregistra cele câte­va note discordante din concertul sărbătoresc care ne-a fer­mecat alaltă­ erî. Pentru a-și manifesta, și cu această ocazie, absoluta-i neîncredere în capa­citatea prefectului de poliție, primăria Capitalei, după întrunirea de la Niță Sterie, alesese un comitet de cetățeni care să facă poliția de onoare. Și ca să-l șteargă și mai mult pe d. Paul Stă­­tescu, primarul orânduise pe cetățeni să facă slujbă de polițiști tocmai în fața palatului regal, acolo, adică, unde tre­buia experiență, tact și multă inteligență. In fața porții principale, pe unde tre­buia să intre cortegiul imperial, Iancu Cămilă, într’un pet-en-l’air de culoare cacao, dedea ordine, sub nasul prefec­tului de poliție, să se lase liberă circu­lația poporului. Din când în când, cli­pind șiret din ochi, polițaiul de onoare adresa lui Toboc, colegul de vis-a-vis, câte un : — Și la mai mare, cumetre ! Poporul se punea pe rîs, glumele se încrucișau­, se rupeau rândurile și, în mijlocul învălmășelei, se auzia chelă­­lăitul jalnic al unui cățel pe care pre­fectul de poliție, nervos și ursuz, îl cravașa din cinci în cinci minute. Când se potolea rîsul, Niță Berechet, comisarul de onoare din Popa­ Nan, în haine negre dar fără cravată și cu pă­lărie galbenă, se adresa colegului din Popa-Chițu — arătând printr’o grimasă elocventă pe prefect și cățelul devenit toba bătăilor. — Impăcați-ve, dom’le, că omul are și viață și moarte ! Trebuia un sfert de ceas până să se potolească chilomanul, căci poporul gă­sea foarte spirituale glumele comisari­lor de onoare. Când credeai că, în fine, s’a resta­bilit ordinea, atunci auziți pe Dumitru Văiu­ș, polițaiul extra­ordinar din ma­halaua Labirint, strigând câte unui tre­­cător : — Ce, vere Tase, am făcut uitată ru­bla aia ? C’o dau dracului de treabă pe urmă / In timpul acesta, un alt comisar de onoare, în frac, cu mănuși negre și cu EDIȚIA A TREIA pantofi galbeni, musca—denie superbe. —dintr’un simit pe care soția i-l oferea cu vârful umbreluței de pe trotuarul din fund—pe când d. Paul Stătescu, într’o aprinsă altercație cu un ziarist, încerca să’și resbune asupra acestuia neajun­surile și mizeriile pe care i­ le făcea «po­liția de onoare». Văzând atâta neregulă, kir Deftu, co­merciant cu paralîcul pe bulevardul Pake și comisar extra­ordinar pentru partea locului, se întorcea un moment către llie Bărbierul, colegul său de la Sf. Ștefan și, cu o ciudă rozi mascată, es­­clama așa în­cât să-l auză d. Palladi, care trecea din întâmplare pe acolo : — Eu­ le-am spus-o de atâtea ori: ai noștri sunt buni să pregătească ghi­­vecin național, să facă propagant la maala și să meargă cu masalaua, dar să primească pe împărați nu face. — Dar ce ești d-ta, domnule ? în­treabă ministrul domeniilor întorcându­­se repede la auzul acestei mărturisiri. — Eu sunt premărie. Dar dumneata ce ești? — Eu sunt ministru. — Ce, nu ți-e bine ? — Te rog să fii cuviincios, căci alt­fel... — Cum să fiu cuviincios, d-le ? Eu sunt comisar de onoare. Chelălăitul câinelui, gălăgia prefec­tului de poliție și glasul de stentor al lui Cămilă care povestește o anecdotă picantă lui Niță Sterie la vre-o cinci­zeci de metri distanță, acoperă restul dialogului. Dar a fost frumos cu toate astea, Ywann. ---------------------------------------------------­ Ecouri de la Orșova Se știe ce impresiune bună a făcut, cu ocazia inaugurării Porților-de-fier, armata română așezată pe malul ro­mânesc al Dunării. Din darea de seamă a ziarului Pester Lloyd extragem ur­mătoarele aprecieri demne de a fi re­ținute : «... La marginea canalului vapoa­rele se întoarseră și se îndreptară spre trecătoarea Kazan. Și aci drapele, O­­vațiuni, entuziasm. Veni insă o sur­priză. Se crezuse că acum ne vom îna­poia la Orșova; în loc de aceasta flo­­nla își continuă drumul de a lungul mal­irii românesc până la Gura-Văii. Regele Carol dorea să prezinte împă­ratului trupe românești și pe cărarea Îngustă de lângă munții înalți stetea infanteria română în pozițiune stră­lucită salutând flotila cu urale. Mai în jos o flotilă frumoasă compusă din două­spre­zece vapoare de toate tipu­rile, și mai încolo artilerie și cavale­rie; cu totul 12 batalioane de infan­terie, 2 baterii de munte, 2 de câmp și 3 escadroane de cavalerie. O prive­liște admirabilă, care putea umple cu simțămintele cele mai mândre pieptul Regelui căruia România îi datorește existența ei ca Stat modern, o prive­liște care a fost admirată de toată lu­mea. Muzicele militare românești in­tonăm­ pretutindeni imnul național aus­triaca. Intr’o altă telegramă Pester Lloyd spune următoarele : «... Pe când regele nostru declara canalul deschis, se prezintă pe ma­lul românesc o priveliște superbă. Aci steteau mai multe regimente de infanterie cu muzicele cântând imnul național, soldații strigând într’una ura ! Mai departe urmau trei cano­­niere și trei torpiloare române, apoi corăbii decorate cu multe drapele printre care și tricolorul unguresc— și în urmă o baterie și două esca­droane de cavalerie. Salutul ofițerilor și uralele soldaților fură întâmpinate pe vapoarele Iosif Carol și Sofia cu strigăte de Eljen! și Să trăiască ! Toți au avut impresia că odată cu inaugurarea canalului Porților de Fier s’a celebrat o serbare de înfrățire internațională. «La granița ungară, mai cu seamă de a lungul șoselei Széchenyi, popu­lația venise cu drapele și bande de lăutari. Granița română până la Scala- Kladova a fost scena unor manifes­tații grandioase de simpatie atât din partea lumii oficiale române, cât și din partea populației române». Intr’o a treia telegramă publicată de același ziar din Budapesta citim următoarele : «Surpriza cea mai mare și în a­­celași timp un spectacol foarte im­pozant oferea divizia dorobanților români așezați pe malul Gura-Văii și compusă din ș­ase regimente, care faceau și din distanța aceasta impresia unei trupe de elită. La uralele sol­ JOI 19 SEPTEMBRE (1 O­ BRE) 1896 daților, cari ocupau vre­o douî ki­lometri de pe mal. Suveranul Austro- Ungariei a răspuns salutând, iar oas­peții au aclamați­uni furtunoase. Mai departe stetea un regiment de doro­banți călări (călărași) cari strigau de asemenea ura, tot așa și mateloții celor ș­ase corăbii de resobi ii an­corate. «La întoarcere și în drumul spre gară s’au­ repetat manifestațiunile fur­tunoase, a căror cordialitate, ca și importanța lor politică, nu pot fi negate». --------------------------------------------------­ AUSTRO-UNGARIA k­. a .Alat­ia Toată presa străină, mai cu seamă cea din Austria și Ungaria, se ocupă de vizita M. Sale împăratului Francisc Iosif în România. Neue Freie Presse publică un articol remarcabil, din care extragem pasagiile următoare: «Serbarea de la Porțile-de-fier va fi urmată imediat de vizita pe care împă­ratul Francisc Iosif o face Regelui Ca­rol al României. După serbarea cultu­rală și economică, care are și o impor­tanță politică, urmează ca o întregire naturală evenimentul politic, căruia nu i se poate contesta importanța culturală și economică. Toate relațiunile dintre Austro-Ungaria și Statele de la Dună­rea de jos au acest dublu caracter: ele sunt de natură politică și economică în același timp ; fluviile cele mari nu des­part, ci unesc, și dacă une­ori mersul lucrurilor pare a întuneca acest adevăr natural, el tot își face drum printre toate dispozițiile și indispozițiile, printre toate contrastele și neînțelegerile artificiale. «Legenda vorbește de o alianță for­mală ce s’ar fi încheiat între Austro- Ungaria și România. Numai cei inițiați pot aprecia verosimilitatea acestor svo­­nuri, dar fie că alianța există sau nu, sigur e că și fără operă de paragrafe Austro-Ungaria și România sunt ținute la o strânsă unire prin interesele lor, prin poziția lor geografică, prin condi­­țiunile politice și economice. Se poate zice chiar că după experiențele trecu­tului și după fazele din urmă de pe pe­ninsula balcanică, înțelepciunea Rege­lui Carol nu se putea mai bine învedera de­cât printr’o apropiere sinceră către Austro-Ungaria, pentru care contele Go­­luchowski a lucrat în mod pregătitor când era încă ministru la București. «Regele Carol seamănă cu o cronică ambulantă, în care e scrisă istoria Ro­mâniei din ultimii trei­zeci de ani, dar este mai mult de­cât o cronică, căci El a condus corabia României în acești trei­zeci de ani, printre stânci amenin­țătoare. Regele Carol știe ce ar fi pățit cu tot serviciul enorm ce a făcut, ca căpitan al vitejelor Sale trupe ro­mâne asediatorilor Plevnei, dacă Austro- Ungaria nu și-ar fi întins mâna protec­toare peste România, știe că poporului Leu­m i-au fost destinate sacrificii mai mari de­cât schimbul Basarabiei cu Dobrogea, și România izolată printre vecini de rasă slavă se simte mai re­cunoscătoare de­cât alții către puter­nicul vecin austriac, care nu i-a refuzat nici­odată o mână de ajutor. «România e situată într’o izolare hyperboreică, ca un post expus a cărui sarcină nu poate fi îndeplinită și a cărui siguranță nu poate fi garantată de­cât prin unirea strânsă și sinceră cu marea putere vecină, în al cărei program de politică orientală figurează independența și neatârnarea Statelor de la Dunărea de jos fără a cere veri un amestec în desvoltarea lor interioară. «Această mare putere vecină este Austro-Ungaria, și de aceea se explică faptul că la București vizita împăratului Francisc­ Iosif este așteptată cu bucu­rie generală. Se știe în capitala Ro­mâniei că vizita aceasta e menită să fie o etapă însemnată pe drumul în­tărirea simțimentului public al României, că importanța vizitei nu se mărginește pe tărâmul politeței dinastice, ci se leagă de problemele cele mai importante din existența ca Stat a României. «Faptul că împăratul este însoțit de contele Goluchowski, care se bucură de multă simpatie în toate cercurile po­litice și sociale din România de când a fost în București, dă acestei vizite caracterul unei proveniențe pacinice. Reiese din toate că Austro-Ungaria nu-și ascunde valoarea amiciției ro­mânești și că vrea să o cultive în mod sincer». ---------------------------------------------------­ UN NUM­­ER 10 BANI ARUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. VI. ....­­4 Reclame...................... » III.. . . » ................ » II. . . ...f. . * 5*’-L. . In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la BourI­e^­­ ; ___ « •>._ • ■ ”i' REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA ■București, Pasagiul Român Din presa străină — Prin fir telegrafic — Viena, 29 Septembre. Aproape toate ziarele comentează în mod simpatic toasturile schimbate la Herkulesbad cu ocazia inaugurării ca­nalului Porților de Fier și relevează mai cu deosebire cordialitatea și sin­ceritatea toastului Regelui României. Ele ved în vizita împăratului Fran­cisc­ Iosif in România, expresiunea tan­gibilă a unei înțelegeri austro-române. Fremdenblatt zice: «Cuvintele celor trei fi­uverani sunt un mesagiu vesel de pace și de amiciție și respond a­­devaratelor cerințe vitale ale Statelor riverane ale Dunărei. Primirea ce po­porul românesc a făcut sentimentelor Regelui său, dovedește că recunoaște în gloriosul împărat un amic adevă­rat și credincios al României. Cuvin­tele Regelui Alexandru vor găsi de asemenea un consimțiment general în Austro-Ungaria». Neue Freie Freise zice că toastul împăratului Francisc­ Iosif nu era a­­dresat nici Suveranilor, nici Statelor, ci popoarelor; aceste cuvinte, lăsând de o parte eticheta, vor găsi drumul inimelor și vor răsuna din Alpi până la Marea­ neagră. Răspunsul Regelui Carol a făcut de asemenea o impre­siune minunată prin călduroasa sa cordialitate. Toată lumea este con­vinsă că întrevederea va contribui a strânge și mai mult legăturile de a­­miciție stabilite în mod așa de fericit între cele două State; într’adevăr, a­­miciția austro-romană, după diferite neînțelegeri, s’a stabilit, după cum se speră, pentru mult timp. In toastul corect și politicos al Re­gelui Alexandru, acelaș ziar vede o temperatură ceva mai puțin caldă de­cât aceea din toastul Regelui Româ­niei. Politica orientală austro-ungară este foarte bine apreciată în România, în Serbia ea este înțeleasă binișor și câte­odată rea, dar ea este în­tot­dea­­una neînțeleasă în Bulgaria. Neue Freie Presse adaugă că prin prezența împăratului și a Regilor Ro­mâniei și Serbiei la serbările Porților de fier s’a încheiat în mod solemn solidaritatea intereselor statelor rive­rane ale Dunărei. Neues Wiener Tagblatt constată că vizita împăratului la București este afirmarea înțelegerii amicale austro­­române. Cuvintele sincere și amicale ale Regelui Alexandru sunt o garan­ție că nu sunt temeri de vreo sdrun­­cinare a situațiunei in Europa, mul­țumită bunelor relatiuni ale Austriei cu cele două State balcanice cele mai puternice. Viena, 29 Septembrie. Neue Freie Presse zice că unani­mitatea tuturor partidelor din Româ­nia este dovada unui simț politic ajuns la maturitate la poporul român, care are conștiință de avantagiile de neprețuit ce garantează României ali­pirea sa la Austro-Ungaria și la a­­liații săi. Viena, 29 Septembrie. Ziarele continuă să exprime via lor satisfacție și mulțumirile lor adânci pentru călduroasa primire făcută îm­păratului Francisc­ Iosif în România. ---------------------------------------------------­ EVENIMENTELE DIN TURCIA — Prin fir telegrafic — Londra, 28 Septembre. Se anunță din Candia ziarului Ti­mes că o bandă de mahometanî ar­mați care a părăsit orașul cu per­misiunea guvernatorului, ar fi pră­dat și incendiat satele Drapeste, Ha­­likia și Kostellama. Paris, 29 Septembre. Temps zice că la ultima audiență ce­­ i-a acordat Sultanul, d. Cambon n’a ținut nici un limbagiu amenință­tor față de cel dintâia. Ambasadorul Franciei a rămas pe terenul pacinic al diplomației și s-a mărginit să re­comande în mod călduros realizarea promisiunilor făcute Armenilor. Paris, 29 Septembre. Ambasadele puterilor europene la Constantinopol sunt unanime a consi­dera demersul făcut pe lângă Sultan de către d. Cambon, care a afirmat în­țelegerea persistentă a puterilor inte­resate, ca influența cea mai eficace exercitată asupra guvernului Sulta­nului și ca fiind destinată a face ca chestiunea Orientului să piardă în cu­rând o mare parte a acuităței sale.

Next