Timpul, martie 1923 (nr. 5-25)

1923-03-22 / nr. 17

UH LCU EXEMPLARUL ....Ne. 17 . abonamente Pl» 1* .­......................­ . Lei 400­0 Mbl ...................... . . . 260 3 hm­i................................­ . „ 100 Pentru preoți, și învățători, intetetu­Ki, munofrimari și muncitori se Sa«« o a«ducere de 50 °/c Pentru strănătate atât costul afronomerfeulu­i cât și costul exemplarului este dublu TELEFON No. 6/55 SUBT DIRECȚIA UNUI COMITET PRIM-REDACTOL. UD­oBEA RÂDULESCU Marele mister al existenței consistă in îm­prospătarea continuă a fondului, prin păstrarea formelor: Forme vechi, dar spirit pururea nou — iată ce este conservatismul. M. Eminescu REDACȚIA ȘI ADJAIfTASTRAȚIA CAM VICTOfilEJ BrenatEșn E$ fastei lítk'Iw) PUBLICITATEA se primește la ABMIBISTRATIA ASULUI ȘI LA TOATE AGEIfTHET­E PUBLICITATE Corespondenta privitoare la redacție trebue adresată Primului redactor Manuscrisele nepublicate se ard; domnii autori sunt rugați să-și păstreze copie Evenimentele actuale și datoria partidului liberal Violența luptelor parlamentare di­n ultimele zile ca și asprimea cu care guvernul a înăbușit manifesta­ția opoziției unite de Dumineca tre­cută, ne fac să ne gândim nedu­meriți la ce va fi ziua de mâine. Era evident pentru orice minte să­nătoasă încă de la formarea gu­vernului liberal actual, că d. Bră­tianu a fost însărcinat cu formarea cabinetului, numai pentru că opozi­ția țărăniste ardeleană nu se putu se înțelege pentru a prezenta Rege­lui un bloc politic destul de solid ca să poată lua răspunderea situa­ției, în urma generalului Averescu. Toate combinațiile din culise, după cari guvernul liberal era deja năs­cut în germene, încă de pe vremea când generalul Averescu socotea guvernul său destul de puternic ar fi căzut ca o pânză de paiajen La tufă de furtună, dacă ardei ori, i­­ țărăniștii făceau încă de atunci un b loc în care să creadă și ei și țara și Regele. Necesitatea unui guvern Liberal, venit pentru a îndrepta situațiunea economică și financiară a țării, pentru a pune coroana Regelui pe cai la Alba Iulia și pentru a înzes­tra țara cu o Constituție, nu a fost de fapt decât o justificare practic politică, a acestei formațiuni libe­rale, pe care,­ în fond nu o indica la cârmă decât diviziunea și slăbi­ciunea opoziției guvernului Ave­rescu. Ori­câte absurdități și anahronis­­me am înregistra noi în viața po­litică românească, lipsa de logică și de bun simt nu merge până acolo încât să admitem ca în fata unei opozitiuni tari și disciplinate, s’ar fi putut ridica cu pretentiimi de moștenitor al unui guvern ce că­dea­ un partid bătut în trei alegeri generale consecutive și care cu cele mai mari sacrif­icii nu reușise să aibă în Parlamentul Averescu de­cât 5—6 deputați și un singur se­nator. Era deci evident pentru o minte deprinsă a judeca situațiunile po­litice, că guvernul liberal, era o so­­luțiune tranzitorie pentru o situa­­țiune pe care o crea însăși opoziția tărănisto-ardeleană prin activita­tea ei discordantă-După mai bine de un an de la formarea cabinetului liberal, opozi­ția a ajuns în fine la unitate de ac­țiune, și ea prezintă astăzi și Rege­lui și țării un bloc capabil de a gu­verna țara în liniște.Prin însuși acest fapt interog­ant liberal a încetat de drept și pro­gramul lui, bun sau rău, dar nece­sar pentru cazul când opoziția ar f­i continuat să fie definită, a rămas deodată în aer și­ sprijinit numai pe Rege.Ca partid politic care are sau tre­bue să aibă nu numai ambițiuni dar și simt politic, liberalii trebue să înțeleagă că rolul lor este sfârșit, și că singurul serviciu pe care-l mai pot­ face astăzi ,tării, este să se re­tragă, în liniște și fără să mai pre­­lungească agonia unei situațiuni apuse-Ori­ce ar mai încerca ei să facă de acum înante, după ce opoziția, s’a închegat în forme de guvern chiar dacă ar fi plin de înțelepciu­ne și de prevedere. ^ va fi caduc, pentru că va purta în sine pecetea tiraniei, și opozita populară și pu­ ternică de astazi se va grăbi să des­ființeze opera liberală pentru a șterge urmele tiraniei din tradițiile politice ale României Mari. Dacă totuși guvernul liberal nu va înțelege acest adevăr elementar, și daca va căuta să guverneze cu orice ce chip atunci, dintr-o soluție pentru o situațiune neclară în lagă­rul opoziției, guvernarea liberală se va transforma într-o încercare con­știentă de a desființa sufragiul uni­versal prin violență și brutalitate, iar la apelul opoziției țărănisto-ar­­delene pentru salvarea libertăților publice din mâinile unei asociațiuni de acaparatori ai puteri în stat și a averei publice, vor răspunde toți oamenii și toate partidele din acea­stă țară, cari nu vor să învețe școa­la nouă a sclaviei, pusă sub flamura națională. Ce va urma apoi, unde vom a­­junge? nu este greu de ghicit. Dar există un om politic, chiar dintre liberali, care să lase ca lu­crurile să meargă așa de departe a fi. Corneanu. Pe foi de calendar Primăvară Pand­a și dulcea „reînvietoare a naturii", — iat-o, E ca de obicei cochetă, prețioasă și enervantă, întărâtă dureros pe tineri și-o o respiră cu oboseală copiii. Doar bătrânii o salută cu liniște. ..Fiindcă primăvara e anotimpul prieten al bătrâneții, Numai bătrânii st­iu s’o salute cu liniste, fiindcă în adevăr îi mângâie si-i întinereste. E ciudat: copiii si tinerii nu st*u să se ves­­fețe decât sub prăpădul iernii. Câtă bucurie împarte celor mici primii fulgi de zăpadă și ce­le îmbărbătoare alinare se lasă peste tru­purile vestejite sub razele dintâi ale soarelui de Marte I... Tinerețea ftie să salute bucuros instalarea domniei morții si bătrânețea ftie să cinstească reîntoarcerea vieții abundente... E in această contrarietate între sensibilitatea ome­niscă și nestatornicia firei, o mare pro­­bbihu. De rezolvarea ei poate atârna o în­treagă desfășurare de adevăruri fructuoase. Bucuria nu e, poate, decât o permanentă ceartă a noastră cu natura: coțăii se ceartă cu iarna și sunt veseli; bătrânii se înțeleg cu ea și sunt tristi. Iar primăvara e la fel : vârsta care i se potriveste e turburată iar cea care o contrazice e împăcată. Și primăvara aceasta, așa de cântată și de fermecătoare, e­pismare hipocrită fi­loasă. E asprul purgatoriu al sufletelor,nemi­în zilele acestea surâzătoare, au isbucnit mai totdeauna revoluțiile .* sub mângâierea soarelui acesta blond se înregistrează cel mai mare număr de sinucideri.... O, primăvara e un călău ascuns sub o mantie azurie de zână.... Sărmanul Dionis ECOURI DESLIPIRE. — Tot d. Pan Halipa, a declarat ieri — asociind după obiceiul său și Basarabia — că d-sa se deslipește de Ro­mânia întregită, pentru credem noi — a se alipi la... Europa. E drept însă că d. Pan Hal­ipa a mărturisit de la început că d-sa este grav bolnav. E curios cum un om atât de bolnav, a putut face, totuși, declarații atât de sănă­toase...• MOBILIZAREA LIBERALA. — Guver­nul a l dat un ordin prin care anunță, că„ cele două milioane de soldați, mobilizați pentru a face față situației, fiind îndestu­lătoare, nu se va mai mobiliza, pentru orice eventualitatea, de­cât încă două mi­lioane. Buletin pontic­ ipologul unei cariere politice Șeful partidului liberal, d. Ion Bră­tianu, nu a fost nici o datâ iubit de țară. D-sa a fost mai mult temut. D. Brătianu a inspirat teamă pentru că a fost șeful unui partid, organizat, nu inteligent, dar pe bazele unei disci­pline absolut militarești, ce făcea ca voința partizanilor să se închine în fața aceleia a șefului. A fost temut d. Brătianu, pentru faptul că a avut cu el totdeauna aurul adunat din toate părțile, pentru a fi strâns în pimnițele instituțiilor libe­­ra­­le. A fost temut, în fine, d. Brătianu, pentru că, în clipa când și-a văzut a­­menințat partidul, nu a stat la îndo­ială, să omoare ca în 1907, să scoată Armata ca acuma, și să forțeze chiar și porțile Palatului.­­­A fost temut, dar nu a fost iubit. Astăzi însă C. Brătianu a devenit odios țârei, în adevărata pu­tere a cuvântului, pentru că nu există violență pe care să nu o fi săvârșit, minciună pe care să nu o fi spus și lege pe c­are să nu o fi călcat. A batjocorit întotdeauna tot ce țara a avut mai sfânt: cinstea și sentimen­tul ei de dreptate, dragostea ei de or­dine și adevăr. C. Brătianu nu s’a dat înapoi în fața celor mai odioase acțiuni, substituin­­du-și voința sa proprie, aceleia a națiu­­nei, trecând peste țară, peste popor și peste legi. Venit la guvern prin intrigă, după căderea guvernului Take Ionescu, șe­ful liberalilor, a promis ostenirea vieței și azi țara e în mizerie și în nenorocire, a promis îmbunătățirea valutei și azi țara înregistrează cel mai îngrozitor dezastru financiar ce s’a văzut. A fă­cut încoronarea în contra voinței ță­rei, care voia ca acest act solemn să nu fie un subterfugiu politic brătie­­nist și azi vrea să voteze Constituție doțește, cu baionetele, cu frauda și armata țărei pe care o pune în slujba­­ hidoasei concepții liberale. Și dacă vai fi nevoe, mâine, în acelaș scop, același om va schingiui și va ucide pe țărani, ca și pe membrii opoziției de crime mai mari, poate comite un șef de partid de­cât acelea pe c­­­re le-a comis și le comite Brătianu? N eron al politicei române, el inspiră teamă, silă și oroare și ultimele eveni­mente îl așează într’un cadru respin­gător și sângeros. Șeful partidului liberal știe aceasta și de aceea, întunecat și răsbunător, acasă ca și în parlament, se înconjură cu solda­ți și baionete, cari însă nu-1 vor mai putea apăra, nici pe el și nici legile lui sângeroase, de îngenunchiere a națiunei românești. Nu mai există azi un singur, adevă­rat român, căruia d. Brătianu să nu-i inspire groază. Pedeapsa însă a venit și nu cunoaștem alta mai teribilă și mai îngrozitoare pentru un șef de gu­vern și de partid. Prin acțiunile sale criminale, prin falsitatea și despotismul său, omul a ajuns hidos, și ura și disprețul țărei, pentru d. Brătianu se concretizează ad­mirabil, în fluerăturile lungi, stridente, nesfârșite, cu care d-sa a fost salutat la Cameră, cu care va fi urmărit pe stradă, acasă, pretutindeni, până când va înțelege o dată să dispară din viața noastră politică, ce are nevoe de aer li­ber, de primenire intelectuală și de o cinste ce nu a înflorit nici o dată în sufletul brătienist. Cariera d-lui Brătianu poate fi con­siderată ca sfârșită. Desnisjdea Basarabiei Coincidente bizare: Martie 1e18 — Marti­e 1923 La întrunirea opoziției de Dumi­nică, d. P. Halipa a biciuit rolul ne­fast pe care îl are guvernul liberal, care a disperat și cele mai blajine elemnte din Basarabia. Acei cari au uzurpat puterea și cari cearcă acum să smulgă poporu­lui libertățile, apărându-și noua Con­stituție, îndărătul baionetelor, au desorganizat Basarabia cu o con­damnabilă inconștientă, prefăcând-o într-o provincie cotropită și batjoco­rită în cele mai sacre ale ei senti­mente. Republica moldovenească din 1918, care a venit cu brațele deschise la frații din regat, spre a fi desrobită, și care a adus prinosul celei mai mari libertăți, de care se poate bu­cura un popor, este astăzi din nou robită. Jugul pe care l-a scuturat Basa­rabia, împlinînd-și visul și descătu­­șindu-și lanțurile, în aclamațiunile entuziaste ale proclamațiunei isto­rice rostită de d­l Al Marghiloman, în Martie 1918, apasă din nou popula­ția moldovenească din Basarabia, sub oblăduirea năpăstăioasă a par­tidului liberal. Glasul luptătorului basarabean, P. Halipa, răsună acum atât de disperat și vijelios — ca o prezicere fatală pentru guvernul liberal, printr-o co­incidență bizară, după cinci ani de la unirea Basarabiei, și tot în luna Martie ! La București a fost revoluție­ ­ pe sünatul mobilizării liberale . Manifestațiile opoziției, plecate din­ convingerea întregei țări și dic­tate de nevoia de a se afirma punc­tul de vedere al națiunei, au fost în adevăr de natură să sgudue șubre­­dele temelii, ale guvernului și să a­­rate nevoia alungării acestuia de la putere. Acele manifestații însă, nu au a­­vut nici un moment vre-un caracter revoluționar, sau de natură, să dea loc la tulburări de stradă. Caracte­rul acesta de violență, a fost împru­mutat manifestațiilor, de ori și alal­­tieri, exclusiv de liberali, grație e­­­normei desfășurări de forțe milita­re ce au avut loc. Fără această gafă liberalii și fă­ră această puerilă frică a guvernu­lui, întrunirile ar fi avut loc, în li­niște, având ca rezultat atâta, să comunice convingerea generală că guvernul nu mai poate rămâne sub cârma națiunei. Soldații, baionetele, jandarmii, au dat însă lucrurilor o altă înfățișare. Și pentru a se putea vedea toată puerilitatea procedurei liberale e suficimt să semnalăm convingerea ce domnește în provincie cu privire la evenimentele din Capitală. In toată țara, după mărturisirea per­soanelor venite din provincie dom­nește convingerea că la București a fost o adevărată revoluție. Convingerea aceasta liberalii nu o mai pot schimba din cauza lipsei u­­nei prese pe care ei au disprețuit-o totdeauna, rămânând la ideea că nu se poate concepe un ziar altfel de­­cât lăudând guvernul și insultând p­e adversari. De altminteri, amintirea unor practice cunoscute liberalilor ar fi trebuit să-i îndemne să renunțe la* mobilizarea armatei, astfel cum s’a f­ăcut em­­ spunem aceasta pentru că liberalii întotdeauna, când au ținut congrese și întruniri, în ajunul ve­rorii la guvern, au amenințat pe Rege și au vânturat ideea revolu­ției. Totuși guvernele de pe atunci, au lăsat pe liberali să-și fie liniștiți în­trunirile, i-­au lăsat să vorbească de revoluție, i-au lăsat în fine, să ame­nințe pe Regele, pe care aveau să-l aduleze a doua zi. Liberalii au uitat însă toate ace­stea și prin mobilizarea armatei au săvârșit gata de a face să se creadă, in toată țara, că la București e re­­voluție. Trebue să constatăm deci, că­ nici­odată un guvern, nu a izbutit, ca cel de azi, să-și asigure singur­ căderea de la putere, grație felului cum a reușit, el singur să făurească elementele, ce aveau să formeze opi­­niunea noastră publică. 0 0903 subcomisiune! — Sforfiri iniatile peisarsi re«­glementarea issspertsifaS — Regimul importului care trebuie din nou cercetat și care urmează să fie reglementat va rămâne iarăși sub vechea formă. Valabilitatea acestui regim nu a putut fi prevăzută, întrucât era vorba încă în Decem­brie anul trecut ca importul să fie regle­mentat, pe baza proiectului întocmit de ser­viciul importului din ministerul de industrie. Acum trei luni regimul acesta comporta o schimbare serioasă, întru­cât reglementarea importului aveai să aducă cu sine o precizi­­une a noului regim. Acum a fost numită o nouă subcomisiune pentru cercetarea acestei chestiuni, și e vorba ca noua subcomisiune să se întrunească pentru a-și da avizul. Cum însă guvernul nu a­re nici o linie de conduită în­ chestia importului, este de pre­văzut că și rolul acestei subcomisiuni va a­­vea soarta celorlalte, adecă va sta într-o continuă neactivitate, până ce guvernul ■— dacă va mai rămânea la putere — va numi cel mult o nouă subcomisiune. Cuvinte de calitate „Nimic nu arată mai mult că Spi­ritul public nu e copt, decât discuțiile asupra teoriilor consti­tționale. Această cobu­lărie, a s­tribuit un ooriloro •­» arată de la începutul desvoltării noas­tre moderne, din zilele în cari cei din­tâi tineri, rău sau deloc preparați, s’au întors din Paris, unde, uimiți de efec­tele strălucite ale unei vieți istorice de o mie și mai bine diar »im), și uitând că pădurea cea urieșească de averi, știință și industrie, are un trecut foarte lung în urmă-i, — au socotit a intro­duce aceeași stare la noi. Introducând formulele scrise ale vieții politice de acolo. E o zicală veche că, de ai sta să numeri foile din plăcintă, nu mai a­­jungi s’o mănânci. Drept că e așa, dar cu toate acestea, acele foi există. Și dacă n’ar exista acele foi, n’ar fi plăcintă. Asemănarea e cam viu?gară, d­ar are meritul de a fi potrivită. Condițiile plă­cintei noastre Constituționale, a liber­tăților­­ publice, de cari radicalii se bu­cură atâta, sunt econimice; teoria li­beralismului adevărat, este o clasă de mijloc, care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, li dă o valoare înzecită și însotită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânză fină, din fier mașini, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc in aces­te condițiuni? Poate ea vorbi de interesele ei? Nu.” „Timpul” 1877. M. EMINESCU Editor înf Punctul culminant al situației police — Guvernul sprijinit pe baisnete — Cu ajutorul a numeroase regi­mente, d. Brătianu încearcă să-și cucerească spațiul câtorva zile, ab­solut necesare trecerei prin Parla­ment a proiectului nefericit. De va izbuti sau nu să mențină până la sfârșit această stare de asediu ele­gni­zată, nu putem preciza. In orice caz, situația exasperantă de azi trebue să aibă un sfârșit; dar manifestațiile, care dacă nu le­gitimează, cel puțin motivează a­­ceastă stare intolerabila, nu vor în­ceta desigur nici atunci, și nici a­­tâta vreme cât guvernul Brătianu va fi la cârma Statului. Trebuind fatal să plece, el va târâ după sine și forțele care în­cearcă să impună azi Constituția liberală. Cine și-ar putea lua sarcina să continue metoda sinistră a d­lui Brătianu de a impune și menține o lege, —și încă o Constituție— prin forța baionetelor? Căci aci este marea greșală d-lui Brătianu, $1 fapta care reflec­a­tează perfect nu numai lipsa totală a celui mai elementar simț politic, dar și o mentalitate politică bolnă­­vicioasă care, odată pentru totdea­una, ar trebui să înceteze. O Constituție trebue să fie legă­mântul sincer și solemn între nați­une­­ și suveranitate, între guver­nanți și guvernați. In locul unui legământ, d. Bră­­tianu a pus lupta, dezmmirea atât de bine simbolizată prin batalioa­nele înarmate, pe cari le ridică în calea manifestațiunilor — bune sau rele, nu importă­m ale poporului. Tocmai în primele manifestați­­uni ale nouei vieți constituționale de sub regimul sufragiului univer­sal și tocmai în ocaziunea alcătui­­rei unei no­i Constituții, d. Ionel Brătianu a reușit să șteargă orice urm­ă de ceea ce poartă numele de «voință națională“ orice urmă a a­­celei expresiuni, trecute în formula care precede orice act de preroga­tivă regală­ Orice atribut al unei vieți consti­tuționale, atât în viața parlamenta­ră cât și în exercitarea cetățeneas­că a libertăților constituționale, au dispărut azi-Guvernul a instituit, fără să de­creteze și să anunțe, starea de ase­diu- Trăim azi sub dictatură. Ceea ce este mai sinistru însă și ce re­flectează mentalitatea periculoasă a guvernanților de azi, e că dictatura nu este euragios și sincer îmbrăți­șată. Câte­odată chiar și această formă odioasă a dictaturei este ne­cesară. Atunci însă ea trebue să fie însoțită de responsabilitatea acelo­ra cari au crezut-o necesară și care au instituit-o. Căci o stare de opresiune, de im­punere aduce cu sine fatal o susci­tară a spiritelor, și mai apoi­ o des­tindere la încetarea opresiunei, în fața căreia trebue să rămână, spre a o înfrunta, aceia cari sunt răspun­zători de situația creată-D. Brătianu nu poate spune : „după mine — recte, după votarea Constituției — vie potopul!“ Viața constituțională, și factorii perma­nenți ai vieței noastre de Stat, nu pot, și nu trebue să fie lăsați "în prada furtunei ce o deslănțue în ur­mă-i d. Brătianu. —egt=Priano— cronica rimata Opinie publică la statua lui I. Brătianu Capitala are aspectul unei mări agitată de furtună. O mulțime imensă, formată de oa­meni de toate vârstele, din toate stra­turile, sociale, umple străzile. Gurile strigă, țipă, răcnesc, ochii scânteiază de furie și indignare. Este opiniuneă publică întreagă revoltată de regimul brătienilor-Mulțimea se îndreaptă spre sta­tuia lui Brătianu. Din cauza tumultului înfricoșă­tor, statua, înzestrată de mâna ar­tistului, cu mari friteri spirituale, se deșteaptă din somnul său de bronz. Ochii bătrânului se deschid largi și mirați. Conștiința revine cu încetul. Buzele se mișcă și apoi prind ca să vorbească. Se face tăcere. Mulțimea ascultă respectuoasă. — Ce ’nseamnă toate­ acestea ? Ce larmă ?­ Ce mișcare? De ce atâta zgomot ? de ce atât tumult ? In fața mea poporul se’ntinde ca o mare. Mă mir de ce-mi văd ochii, mi-e groază de ce-ascult ! De ce privirea voastră e plină de durere ? Și pumnii voștri, astăzi, de ce astfel se strâng ? De ce atâta zgomot și-apoi așa tăcere ? Văd guri care suspină, văd oameni care­­ plâng­ , Imensa gălăgie a strigătelor voastre! Ce schimbă capitala în iad și în infern. Mă cheamă la viață din cețile albastre. Sculându-mă de-o­dată din somnul etern,meu Trăesc acuma iarăși, trăesc, de­și statue. Și gânduri și simțire, se 'ntorc iar înapoi. In trupul meu de piatră simt sângele cum știe. Trăesc iar pentru țară și sufăr pentru voi. Vorbiți, vorbiți-mi însă­ și spuneți, ce’ntâm­plare Și spuneți, de ce oare din somn m’ați deșteptat ? E țara năpădită de hoardele barbare ? Dușmanii țării noastre din nou ne-au­­­i atacat ? Rămasa­ți ,triști și singuri, ca pruncul fără mumă ? E răsmirița ’n țară, zaveră, vr’un flegel ? Sunt boale, inundații, cutremure, sau ciumă . Răspunde, dar răspunde, poporul meu fidel ! (Urmează întrebări și răspunsuri. Replici tăioase pline de nervozitate). (O voce), Nu n’au venit barbarii, și nici nu este boală, Dar totuși țara toată la tine a venit. Din neguri, ea te scoate, din moarte ea scoală,­ Să-ți spuie ce î­ndură ,și ce a suferit. (Altă voce), — E țara noastră scumpă , călcată picioare.iîn Și lipsă și necazuri, pe capu-ne vin râu. Poporul n’are lemne nici zahăr nici mân­care ! (Statua). — Ce e ? In țara pâinei și a holdelor de grâu ? Nici zahăr, când în câmpuri imensă sfeclă crește Nici lemne, pe când munții sunt splen­dizi de păduri ? Dar ce ticăloșie aci se săvârșește ? Cum țara e condusă de hoți de secături, De oameni fără cinste și fără de rușine ! Dar ci­ine e la cârmă ? Spuneți-mi cine ? Cine ? Ce monstru vă sfîșie ? Ce diavol vă im­piră ? (O voce), — E fiul dumneavoastră iubit. E Ionel. (Statua). — Cerescule părinte! De mine nu ai mila ! Cum dânsul e tiranul ! Și monstrul este el ! (O voce), —Da, dânsul ne omoară și țara o ucide. Sub mâna lui noi zăcem ca vita sub topor. El neamul îl sfâșie prin lupte fraticide. Și biruri disperate aruncă pe popor (Statua), — Ce jale ! Ce durere ! Ce greață! Câtă silă ! Dar cine îl ajută, sporindu-vă venim­. (O voce), — Amar de țara noastră! E frate-său Vintilă, Pe care îl ajută și celălalt... și Dinu. Și ceilalți miniștri, și­ întreg, ntreg partidul. Ajuns o camarilă și­ un groaznic instrument 1 (Statua), — In jurul meu e groază, e noaptea, este vidul De ce i­i am făcut oare iar om din mo­­nument ! Cum? Este cu putință? posibil este vara Ca fiul meu, copiii atât de mult iubiți, Iubita țărișoară astfel ca s-o omoare ! * Cum ? este cu putință atât să suferiți ? Dar nimenea dezastrul nu-l poate Înțelege? Dreptate nu mai este? Nu este parlament? (O voce), — Nimica sfânt nu este, nici pravili și nici lege Și sfatul țărei este zănatec și dement. (Altă voce), — In camerele noastre, altă dată vai mărețe. E astăzi, panoramă, e astăzi ca la moși I Un bâlci cu turtă dulce, confetti cu paiețe ,Cu fluere, cu tobe, moriște, cu gogoși, De sarbădă și goală, hibrilă vorbărie, Lipsită de principii lipsită de idei. Minciună este totul, un râs, scamatorie, Amar de biata țară, amar de fii eil (Altă voce), — Mai mult decât atâta; să vezi parla­mentarii Strângându-se de gâturi, lovindu-se de uși (Statua), — i­a fiarele ca tigrii, ca turcii ca barbarii 3 Copiii mei, ca floarea ajuns’au bătăuși ? (O voce) — Ne-au luat proprietatea. Subsolul nos­tru-i fură, Și aurul, și fierul, arama și petrol Și boii noștri mândri ni-i ia din bătătură, Poporul se sfârșește și geme trist și gol.. (Statua). — Mi-s ochii plini de lacrămi și inima-mi se frânge De halul fără seamăn în care vă aflați. Popor, lipsit de soare, oprește nu mai plânge. Voi oameni, buni, la mine o clipă ascultați. Să mergem toți acuma, să mergem la u­n moment. Dreptate ca să facem in tristul parlament. Dar pentru că refuză—bătrânele-mi d­oarepi­pe drumuri să mă poarte și fiind­că-mi­­ este greu Să merg, pe jos, acuma, nu vreți, nu vreți voi oare Să pot lua o trăsură, nu vreți, să-mi dați un leu ? (Voci) — De ar ști că vorbești astfel te-ar râde toți birjarii Căci, astăzi, vai o cursă, e patruzeci de ici. (Statua). — Ce e ? Cum e posibil ! Bandiții și tâl­ I­i .-I harii ! Să știți că am să bag groaza în hoți și în mișei îmi sângeră amarnic simțirea de părinte,­ Dar totuși hai să mergem! Mulțime îna­inte ! Și pentru ca purtarea-mi să fie cu folos Renunț și la trăsură cu voi eu merg ,pe­­ jos !­­Mulțimea luând pe sus pe bătrânul Brătianu, și aclamându-l pe tot drumul, se îndreptă spre Cameră. Aoi deputați­ se insultă între ei, se iau de ce tăvălesc pe jos. Majoritatea liberala p­oate crunt pe opozanți. Bătrânul Brătianu, nu-și poate crede ochilor. Roșu de mânie, din mij­locul sălei de ședințe, apostrofează pe scandalagii, cu atitudinea unui Rug-Blas­. — O sfat fără rușine! Iți zic, azi poftă­bună, La jaf, și la bătaie, la fals și la minciună ! Credeți voi bieți sălbateci, că sfânta noa- E demnă de o viață atâta de amară ! :­­ I­stră țară De aur ea vă umple, dar voi cei dați Rușine, sărăcie, tristețe, dezonoare,ei oare ? Batjocoră și lipsă și fiere și venin. Și luați tot ce e dulce, și scump, de preț și fin. Vă bateți ca barbarii pe aur și pe bani. (Citiți continuarea în pag. 2-a)

Next