Tribuna, ianuarie 1904 (Anul 8, nr. 1-24)

1903-12-25 / nr. 1

«■ 2. Hotarele Români­ei spre apus. De Eugen Brote. Dintre hotarele teritorului locuit de Români, merită o deosebită atenţiune cele dela apus. Aşe­zaţi în masse compacte, rezimaţi pe şiruri puter­nice de munţi şi pe mari fluvii, Românii se re­varsă spre apus pe şesul larg al Ungariei şi se lovesc aci de poporul maghiar mai ales, care mic şi el, face mari sforţări pentru a se spori prin tot felul de mijloace juste şi nejuste. Hotarele noa­stre etnografice spre apus sunt nu numai deschise, ci şi în continuu ameninţate şi atacate. Nu vor fi deci lipsite de ori­ce interes expunerile ce ur­mează cu privire la fixarea acestor hotare şi la modul cum ele se menţin. Datele folosite în acea­stă lucrare sunt luate din numărătoarele oficiale mai recente. Vor fi având aceste defectele lor, unul însă nu-­l au­ a favan­sa pe Români. Din cele patru numărătoare generale, înde­plinite de guvernul unguresc, numai cele trei din urmă, dela­ anii 1880, 1890 şi 1900 sunt luate aici în considerare; cea dela anul 1870 nu e publi­cată d­ecât­ sumară, după ţinuturi, şi afară de acea­sta nu deosebeşte poporaţiunea după naţionalităţi. /"Pentru a fixa hotarul etnografic, următorul procedeu a fost aplicat: în fiecare comitat măr­ginaş cu poporaţiune română s’a desemnat co­muna românească care este avansată mai mult spre apus, şi toate aceste comune au fost legate prin o linie, care formează linia hotarului. Drept comună românească este considerată comuna în care cel puţin 510­0 din locuitorii ei sunt Români. Astfel resulta o linie de hotar, care porneşte din comuna Apşa­ de Jos, în comitatul Maramureşului, aproape de malurile Tisei şi se întinde peste lă­ţimea întregei Ungarii până la comuna Orcea în comitatul Torontalului, lângă Dunăre, nu departe de gurile Tisei, în faţa Belgradului, capitala Ser­biei. Dincolo de această linie de hotar, spre apus, se mai află încă Români, în grupuri mai mari sau mai mici, ei însă nu constituesc decât mino­rităţi în comunele altor naţionalităţi. Urmărind linia de hotar, ea se presintă cu următorul curs : Dela Apşa-de-jos, înaintând spre apus, trece Tisa şi dealurile, cari despart cele trei comitate unul de altul, al Maramurăşuluî, al Sătmaruluî şi al Ugoceî, şi ajunge la Bocicău, aşezat la poalele acestor dealuri, în comitatul Ugo­­cei. De aci, luând un curs sudic, merge tot dea­­lungul dealurilor, pe şoseaua cătră Halmi prin Valea-sacă, Comlăuşa-Şulău şi Balarciu. Părăsind şoseaua şi schimbând direcţia ceva spre răsărit, linia trece pe drumul comunal la Turf, Gherţa mare şi Gherţa-mică. Aci părăseşte comitatul Ugo­­c­­î, trece dealurile, se scoboară în comitatul Săt­maruluî, se întinde mult spre apus şi la şes până la Petea, comună situată pe şoseaua judeţană Satmar-Jank. Apoi trece Someşul şi înaintează pe şoseaua Cengher-Careil-marî tot spre apus până la Somoşdob şi Maileniul­ nou, traversează calea ferată de la Carei­-marî, se îndreptează perpendi­cular spre hotarele sudice ale comitatului prin Istrău, de unde luând direcţia spre apus, merge pe drumuri comunale paralel cu hotarele sudice ale comitatului prin Vesend, Porteleac şi Dinde­­leag — tustrele la poalele dealurilor, cari se ri­dică spre Tăşnad în Selagiu şi spre Margita în Bihor. Tot dealungul hotarului comitatului linia co­tind spre nord-vest trece prin Resighea, părăseşte comitatul Sătmaruluî şi întră la Vaşad în comita­tul Bihorului. Dela Vaşad hotarul se întinde mult spre apus şi se apropie la Cheneţ de hotarele ora­şului Dobriţin pentru a se retrage iarăşi înapoi la­ Lichi, între dealuri la hotarele Selagiuluî, din coacî de Marghita. Dela Lichi linia coboară în valea Breteului prin Cohani, înaintează pe acea­stă vale spre apus la Vedreş Obrani şi Francica, — una pe malul drept, ceealaltă pe malul sting al văii — la Chiralău, Sân-Latin, Chişlaţ Sârşig, Cianaloş, Ciuhoi, Fornaş — toate pe vale în jos pe şoseaua care coboară dela Marghita la Salard. Eşind din această^ yf.le pr.jj)l străbate earăşi largul sesjin' îrNBitei * pre§ apus până la Par­­hida pe sosea»» K a/ja-Bihar-Oradea-mare, trece Cri.; fi-mw . nv i reeţia tot spre apus, ajunge la hM if tr ; verJPlză prin staţiunea Mcte- Pt ierd . a e-, • U ipek-Ladány—Oradea-mare şi se opreşte~îi? ei vestic la Vecherd, la hotarele apusene ala comitatului. De aci ea se retrage spre Sud-Ost în valea Crişuluî la Săcal, trece Crişul, şi menţin­ând aceeaşi direcţie, atinge Sân-Miclăuşul­ român, Berechiu şi Ceja şi după ce a înaintat ceva spre apus la Ateaş revine ea­­răşî în direcţia veche şi trece prin Marfihat și Madaras, nu def Te­nj«*Valonta. De aci paralel cu calea feratei. '4 d- • Mare-Giula ea trece prin Micherechni, pentV arăsi teritorul comitatului Bihor. DelaJuHe • m linia,'tăind un colţ al co­mitatului Arad, trece prin Giula- Varsand și t­itul­­mare la CFlif, - iSn comitatul Bichiş, se re­trage iarăşi la comitatului Aradului şi de-a lun­gul căii ferate .Bchiş-Ciaba-Arad trece prin Ot­­laca, Şiclou, Şimand, Macea şi Curt­­e), şi după ce coteşte spre Sud-Vest se scoboară în valea Mu­­răşuluî la Pecica. De aci încolo hotarele avansează tot mai mult spre apus formend adeseori zig-zaguri. Dela Pecîca linia se trage pe vale in jos, părăseşte co­mitatul Aradului, străbate în comitatul Cianadului; I la Şeitui trece Murăşul la Igriş şi Sarafola în­ comitatul Torontaluluî, trece earăşi Murăşul îna- j'­poî, avansând tot mai mult spre apus până ce atinge Cianadul­ unguresc, în comitatul Cianadului, ■ se scoboară în direcţie sud vestică în valea Tisei la­­ Beba-veche, nu departe de Seghedin, şi trece de-a­­ lungul căii ferate Seghedin-Kikinda la Valcani.­­ Luând apoi o direcţie sud estică merge prin Feriu 1 Banat-Comloş până aproape de hotarele comită- r­­ulul Timiş la Checla-română şi Polda pe valea Begeî, coteşte la Pustiniş, staţiune a căii ferate Cenea-Modoş, trece la Giulve,­ şi Foen, ambele pe şoseua Modoş-Timişoara, traversează calea­­ ferată Cenea-Modoş, iea­farăşi o direcţie vestică spre Toracul-mare şi Toracul-mic, traversează la lancahid calea fer­ată Jombolia-Becîcherecul­­mare, se scoboară pe Bega în jos prin Becîche­­rechul-mare la Belca-română, coteşte de nou spre sud-est, trece Timişul, atinge comuna U­din şi se îndreptează spre hotarele vestice ale comita­tului Timiş, pe cari le ajunge la Alibunar. De aci se scoboară de-a lungul căii ferate Vărşeţ- Panciova, trece prin Satul-nou, prin Panciova dincolo de Timiş şi ajunge în sfîrşit la Orcea pe malul Dunărei, punctul sud-vestic extrem al ho­tarului. La anul 1880 au fost în aceste 71 comune românești, cari stau pe hotarul etnografic apusean 93.690 Români; în decurs de 20 ani cifra s’a urcat la 114.292. Au sporit deci Românii hotărnid­ cu 20.602 suflete sau cu 22°/0, ceea ce ar corespunde unui spor anual de l.P’/o. Sportul nu se distribue în mod egal pe toată linia. Sunt în deosebi două regiuni, unde Românii hotărnici dovedesc puţină resistenţă sau o slăbită putere de înmulţire şi reduc astfel în mod însemnat procentul general de creştere. Una din aceste regiuni este la sud în comitatele Ciana­ şi Torontal, iar alta la nord în comitatul Ugoceî. In cele 19 comuneThotarnic^ din comitatul Torontaluluî se afla în anul 1880 o poporaţiune română de 41.002 suflete, care la anul 1900 se sporise numai la 45.166, adecă cu 4164 sau cu 10° 0 ceea­ ce ar corespunde unui spor anual de jumă­tate procent. In comitatul Cianadului situaţia se pre­­sentă ceva mai bună, urcându-se procentul de Un bun tovarăş, Do Ioan Russu Şirianu. Se împlinesc şepte ani de atunci. În redacţia „Tribunei Poporului“ — o cameră mare, cu ferestre mari şi multe, expuse vântului, pentru­ că era în colţ de... piaţă — la o masă stătea scuiit un tiner mic, slab, palid şi pipernicit, îşi trăsese masa aproape de sobă şi totuşi tot cu paltonul în spate şi cu gulerul ridicat era. — Naiba mai înţelege. Tot frig mi­e, deşi îmi ard mânile. Ian’ vezi, patrioate! Şi-’mi întinde mânile. — Nu-i nimic, zic. Nainte numai!... Ro­mânul are şepte vieţi , pieptu-i de aramă.. — Numai cu lemnele stă rău, zise glu­mind, şi mai puse pe foc. Tinărul acesta era loan Dolean, care după „crisa“ de la „Tribuna“, întâmplată în Decem­vrie 1895, rămăsese prin Budapesta în mila lui D-zeu, care de altfel îi dăruise suflet de aur. Era adică inteligent Dolenuţ al nostru (cum îl botezase Duică), plin de zel şi devotament. Şi băiat de caracter era: auzind că noi am fost scoşi cu poliţia de la ziarul căruia închinasem tinereţea, credinţa şi vlaga noastră, a scris o epistolă în care dăscălea rău „presidenţia“. Se înţelege, rămăsese astfel şi el „ziarist în dispo­nibilitate“ şi „publicist emerit“, cum ne scria. Şi până ce noi am petrecut omorînd vremea pe sub arinii din Sibiiu, din iarnă până în vară, el, sărmanul, făcuse cunoştinţă cu toate mizeriile capitalei... Sosise deci la Arad cu boala ’n oase, cum zice Românul. Dar era fericit, îşi revăzuse vi­sul , redacţia, patima sa, şi când se gândea că „mândra noastră ceată s’adună“, din trecut nu-’şi mai aducea aminte de cât de zilele frumoase. Cât despre present, i­ se înfăţişa într’o aureolă, ca nici odată. — Numai arinii și Viky nu-s p’aici, zicea în glumă. Ce mai plimbări şi ce petreceri cu „sodalii“ lui Viky! Şi ear mai punea pe foc. — Să mă încălzesc aîcî, că la cuartir fac economie. Trebue să plătesc datorii! „Mai lipsesc șapte coloane“, ne striga Ceontea, paginatorul, care cu prilejul „crisei“ împărtăşise şi el soartea noastră, dar acuma venise cu drag la Arad. — Trei coloane dau eu, patrioate, restul îl dai tu, nu-i aşa? Şi s’aşternea pe lucru. Vedeam însă că e rău cu el. Ochii şi faţa întreagă îl ardea ca ’n pară, şi el, „sportsme­­nul“ care la Sibiiu patina ore întregi, aici nu mişca de lângă sobă. — Ei, frate, două ierni am dus-o fără foc şi cu paltonaşul ăsta subțire. Acum am să mă .. rebonific, zicea rîzind. întâmplarea făcuse ca Dr. Hosanu să treacă prin Arad. II rugasem să-l vadă pe Doleanu și să-mi spună ce are. — E atacat, bietul băiat, zise eminentul doctor, cu bunătate­a-i caracteristică. — Şi­’n ce grad ? încreţi din sprîncene şi ’ntr’un târziu adaose: „O mai duce, dar îi trebue repaos.“ Cum să-i spun eu asta lui Dolenuţ ?... — Patriotule, căci aşa ne ziceam, — îţi cer concediu : merg la Bucureşti, să-’mi aduc familia. Peste o săptămână mă întorc. După aceea poţi să mergi şi tu acasă, să te mai odih­neşti. Bine-i?! — Perfectissim, domine ! Peste o săptămână, chiar de Bobotează, mă reîntorsesem. Il găsisem vesel. — Curg abonenţi­, patrioate, şi uite ici scrisori! îmi arată un teanc de epistole. — Dar cu sănătatea cum stai, întreba eu. — Binişor. De când iau prafurile prescrise de Hosaru, dorm ca tunul. . . Ş’am lucrat în ziua aceea până dimineaţa la patru. Trebuia să stăm şi să învăţăm per­sonalul cum să facă expediţia, că posta ne făcea mizerii multe. Peste câte­va zile Dolean plecă acasă, la Gherla. La mamă-sa vitregă, că atâta rudenie mai avea un lume. — Stau o lună, ce zici nu va fi prea mult! — Stai cât vrei, îi răspunseiu. — Și o sâ-ți mai scriu eu și d’acolo, că nu vreau să vă dau de pagubă cu avansul. . . — Avansează numai cu sănătatea, cu scri­sul nu’-țî fă grijă. Ştii ce ţi-a recomandat doc­torul ? — Da, ştiu , linişte. Dar asta o lăsăm pentru lumea­­ cealaltă. Şi adevărul e că Dolean a murit cu pana în mână. A scris mereu. De pe slovă însă ve­deam că boala progresează. „Şi mai lasă d­in plata domnului meseria asta, ci fă pe rentierul: nu lucra nimic“, — i-am scris într’o zi. Nici n’a mai trimis nimic pentru ziar, ci am primit dela el o scrisoare, în care mă ves­tea că merge la Cluj, la doctorul Purjesz. . . „Am slăbit — scrie — peste măsură , cu haine, cu palton și îmbrăcat total, cântăresc 40 Kgme. Medicul (din Gherla) s’a speriat, îndată ce re­întorc, îţi scriu momentan făcend propunere re­lativ la angajamentul şi îndatorirea mea, pen­tru­ că mai bine vreau moartea, decât să vă fac pagubă.“ N’am mai primit însă nici o propunere din partea lui, ci pe când să dăm în primăvară, ni-a venit vestea că s’a mutat la cele eterne... Perdeam un tovarăș de luptă valoros ș’un Olt ten bun. ^ M D’aceea, între noi, cari am muncit an la „Tribuna“ și „Tribuna Poporului“, memo... lui e scumpă. ▼ „TRIBUN­A“ Nr. 1.

Next