Tribuna, ianuarie 1904 (Anul 8, nr. 1-24)

1904-01-14 / nr. 12

Anul VIII. Nr. 12 Arad, Mercur! 1427 Ianuarie 1904. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza Nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond : prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. REDACŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza Nr. 20. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cor. pe */­ an ... 10 „ pe 1 4 an . . . 5 „ pe o lună ... 2 „U Tf­rî de Duminecă pe an 4 coroane. ’ Pentru România şi străină­tate pe an 40 franci.?. Telefon pentru oraş şi comitat 501. Manuscripte nu se înapoiază. Scrisori nefrancate nu se primesc exilafii noştri. In luna August 1893 autorul Repliceî, d. Aurel C. Popovicî, a fost osândit la 4 ani temniţă. Toţi amicii şi întreg comitetul naţional de atunci, din care făcea parte şi osânditul Curţii cu juraţi din Cluj, au fost însă de părere, ca d. Popovici să nu se supună sentinţei, ci mai bine să se exileze. Cu o lună mai târziu, vicepreşedintele comitetului naţional şi sufletul mişcărilor naţionale, d. Eugen Brote, avea să se pre­­sinte la întâiul din cele 17 procese de presă ce i se intentase pentru tipărirea Re­plieri, a Memorandului şi a «Tribunei». Nu s’a presintat însă. Nimeni dintre colegii lui nu i-a putut da sfatul să se presinte, mai ales că osânda dată d-lui Popovici arăta cam ce-l poate aştepta şi pe d. Brote, ani mulţi de închisoare şi zeci de mii amendă, aşa că-şi periclita nu nu numai vieaţa, dar periclita existenţa «Tribunei» şi a «Foii Po­porului«, al căror editor-proprietar era. S’a exilat deci şi d-sa. D’odată cu d. A. C. Popovici a călcat pe pământul os­pitalier al României şi un patriot m­are ca mult regretatul George Cantacuzino a fost cel dintâiu care l-a îmbrăţişat, ieşindu-le în cale. Peste un an, în toamna anului 1894, s’a exilat şi Septimiu Albirii, osândit la un an şi jumătate în procesul Memoran­dului. D’atunci suntem mai săraci cu trei lup­tători destoinici, căci din România, unde trăiesc toţi trei, numai d. Brote a ţinut ş’a putut să întreţină legăturile cele mai strânse cu luptătorii de aici şi printr’o activitate pu­blicistică a câştigat cinste numelui nostru, fiind premiat de Academie, şi spusu-şi-a cuvăntul, prin ziarul nostru, asupra tuturor chestiilor cari m­-au preocupat şi frământat. Ceilalţi doi şi-au mărginit activitatea în ţeară, unde prin presă au căutat de asemeni să servească neamul românesc în genere şi causa noastră naţională în special. Azi, după ştirile ce avem, toţi trei sunt liberi a se întoarce în statul ungar. Pentru­­că s’au prescris şi sentenţele şi urmăririle ce tribunalul din Cluj a dat împotriva lor. Ziarele din Bucureşci şi aduc deja ştirea, că ei se vor întoarce în patrie. După cele mai bune informaţiuni ale noastre, reîntoarcerea lor este hotărîtă nu­mai în princip. Cine, după zece ani de exil, să n’aibă dorul de a-’şi revedea patria? Cu atât mai mult se doresc acasă cei trei frun­taşi politici sus-amintiţi, cari au dincoaci nu numai fraţi şi surori şi mamă duioasă, dar prieteni mulţi şi buni, pe cari d’atâta vreme nu i-au văzut. Că se vor întoarce însă definitiv şi că se vor aşeza ici ori colo, asta nu-i hotărît. Cu atât mai puţin poate fi decis vre-unul dintre dânşii să se stabilească la Sibiiu . .. Căci din Sibiiul politic românesc praf şi cenuşă s’a ales. Cei cari formau comitetul naţional şi birou! central al acestui corniţei, rînd pe rînd s’au mutat la vieaţă veciniei*. Desăvîrşitu-s’au din vieaţă şi prietinii va­loroşi, acel mănunchiu de bărbaţi cari au întemeiat «Tribuna» şi prin activitatea lor făcuseră centru politic românesc din liniştitul oraş săsesc. La ce s’ar mai întoarce deci la Sibiiu ? La vieaţă — pensionară? Dar fiecare dintre dânşii înţelege a veni la luptă. Dar azi luptă nu se mai poate porni şi conduce din Sibiiu! Ori cel pufin nu din Sibiiul actual, ci numai dupâ­ ce prin aşezarea acolo a unor instituţiuni menite a servi politica ro­mânească, s’ar crea cercul în care ei să poată a-’şi desfăşura activitatea pe terenul public. Presupunând însă că s’ar putea re­clădi de azi pe mâne tot ce s’a risipit şi la tobă a fost bătut, ş’atunci se vor mai în­treba şi ei şi noi, ceî cu cari vor să lu­creze : oare mai are înţeles o reconcentrare la Sibiiu? Pentru politica de pasivitate, da, Si­biiul par’că era anume indicat. Câte o con­­ferenţă pe an, ţinută cu solemnitate, în li­nişte şi unde nu puteau fi Temeri că o să fie neorînduieli, căci eram noi, Români între noi,­­ puteau suporta şi circumspecţii saşi. Pentru politica de activitate însă, mai ales dacă s’ar întoarce exilaţii, nu s’ar putea alege Sibiiul, ci caută să fim cu toţii mai aproape de capitală, ba dacă s’ar putea, chiar in capitală. Şi iată de ce: nu mai e vorba să luptăm în viitor singuri, ci in­s­ianţă cu naţionalităţile. O asemenea po­litică însă numai dintr’un c­edru comun se poate face. Doar şi congresul naţionalităţi­lor pentru acest motiv s’a ţinut în Buda­pesta, dar nu la Sibiiu, nici la T.­St.-Marton ori Neoplanta, cum fusese la început vorba. Venind între noi dl Brote, care cel dintâiu a căutat — încă în 1892 — pe fruntaşii naţionalităţilor la ei acasă, după­ cum şi aceştia l’au cercetat, în primăvara anului 1894, în Bucureşti, — bine­înţeles că n’ar putea de cât să reia firul unde l’a lăsat, să se angajeze deci la o politică a naţionalită­ţilor aliate, politică ce nu se poate face stând la o periferie, cum este Sibiiul, ci concentrându-ne cu toţii la un loc. Şi noi aşa ştim, că dacă va veni acasă — şi desigur va veni — dl Brote ţine să vină ca luptător devotat al partidului naţio­nal, înţelege ca acest partid să ajungă iarăşi a conduce, aşa zicând, politica de alianţă a naţionalităţilor şi nici unul dintre exilaţi nu înţelege să reintre de cât ntr’un partid na­ţional bine organisat şi închegat. Ei sunt trei, toţi trei ca membrii în comitetul naţional au ocupat loc de frunte în politica noastră românească, toţi trei sunt oameni de condeiu şi vorbesc limbile culte europene... _ _ Cine nu înţelege, cât am câştiga nu numai noi Românii, dar întreaga politică inaugurată în vara anului 1895, dacă reîn­torcându-se în patrie, ei s’ar aşeza într’un centru politic de seamă! Cine —­ prin urmare — dintre Români n’ar saluta cu entusiasm venirea lor, întoc­mai după­ cum am regretat cu toţii exila­rea lor? Fie ca situaţia să se întocmească aşa fel, în­cât să-i vedem cât mai de grabă în mijlocul nostru! Un corb alb este între fişpanii Ungariei Horváth Dezső de la Esztergom. Auzind anume, ră iibicaele comit tot felul de escese şi uneltesc ga­ze. unde numai se poate, să se închidă şcolile con­fesionale şi să se ridice şcoli de stat, a dat un ordin, în care între altele zice : „Aflu că cedând nu ştiu căror influenţe, autorităţile comunale caută să statifice pe unde pot şcolile confesionale, cu care prilej descon­sideră ordinaţiunile ministeriale, călcând astfel legea şi provocând neînţelegeri condamnabile. Deoarece actualul guvern şi de altfel a spus că n are intenţia să se lege de caracterul con­fesional al şcolilor nici din cause financiare, nici din cause politice şi la înfiinţarea şcolilor de stat se va purcede cu multă precauţie, vă învit să atrageţi atenţia notarilor, că dacă au vre-o escepţie în contra şcolilor confesionale să mi le facă mie, ca president al congregaţiei, cunos­cute , voiu avea grija să se examineze afacerea şi să se lecuiască, dar să le aduceţi şi aceea la cunoştinţă, că pentru ori­ce procedură anti­­regulamentară, antilegală şi nemotivată, prin care se conturbă pacea între cetăţenii împreună locuitori, îndată voiu porni cercetare discipli­nară. Vorba e ca pe d’oparte fîşpanul să se şi ţină de vorbă, să nu permită escesele şoviniştilor, ore de altă parte să îl urme­ze şi aici, căci vorba Ungurului: O rîndunică nu face primăvară ! Din Hiena­ — Corespondenţă particulară a „Tribünnei" — Societatea „Clubul român“ în adunarea sa generală, ţinută la 2 Decemvrie 1903 în restau­rantul „Zum Magistrat“ s’a ales un alt comitet sub presidenţa d-luî Dr. Pamfiliu Dan, consilier în Viena şi sub vice-presidenţia d-lui George Vi­­tencu, pograf. Tot atunci dl colonel Alexandru Lupu, fost aclamat membru de onoare. Din aceste puţine date putem vedea, că această societate filantropică a atras interesul coloniei române din Viena şi pe.­Te tot în puţină vreme vom putea înregistra resultate aducătoare de bine pe seama sarmanilor noştri meseriaşi. Remâne, ca şi publicul mare românesc să-’şi d­esvoalte interesul cât se poate de intensiv. Mai ales băncile noastre româneşti n’ar jertfi în zedar dacă din profitul lor ar dărui pentru fondul de ajutorare al „Clubului român”. In direcţia consolidării sociale ale meseria­şilor români de aici — asemenea se lucră mult. Astfel în luna viitoare se va aranja o serată teatrală. * * * Societatea „România Jună“ în timpul de faţă este ocupată mai mult cu chestiuni adminis­trative, cu arangiarea bibliotecii şi cu arangiarea archivei. Despre aceasta din urmă, cred că ser­vesc cause­, dacă amintesc că întrînsa se află docu­mente de o valoare incontestabilă. Literaţi mari ca Alexandri, Slavici, Haşdeu, — şi . . . Emi­­nescu au multe manuscripte aici. In scurt, vom aduce la cunoştinţa marelui public toate manuscriptele lui Eminescu aflătoare în Archiva „României June.“ Şi vom vedea pe

Next