Tribuna, august 1904 (Anul 8, nr. 145-165)

1904-08-01 / nr. 145

Nr. 145 de interne să răspundă. Şi a răspuns. Mai meschin nici că putea să răspundă. Ştiam noi că nimic de la Tisza nu putem aştepta, dar să fie atât de cinic, să fie atât de ordinar în eludarea evidentă a legii pozitive, pentru asta-l credeam mult mai cult, mult mai cu sentiment de dreptate. Dl Tisza ne-a distrus ori şi aceasta iluzie. Bine a făcut. Să ne cunoaştem cel puţin deplin. De aci încolo va putea declama dl Tisza cât va vrea, şi cât mai frumos, noi suntem în curat cu densul. Şi îl vom şi trata în consecvenţă. Iată răspunsul său: Onorată Dietă! Domnul deputat Aurel Vlad, în interpelaţia sa din 9 Ianuar 1904 se jelueşte, că comitatul Arad într’un statut organic de curend dezbătut privitor la membrii congregaţiei comitatente a cuprins dispoziţiunî necorespunzetoare legii ş. a. a înfiinţat cercuri sub minim şi din contra a susţinut cercuri peste maxim. In privinţa asta treaba stă aşa, că este adevărat, că comitatul Arad lucrează la un nou statut de organizare, schimbându-se în multe privinţe împregiurările s’a ivit necezitatea a reînei întreaga lucrare. Statutul acesta de organizare nu se estinde însă la o nouă arondare a cercurilor electorale, să extinde la fixarea numărului membrilor congregaţionali, pentru că în urma sporirii populaţiunii, comitatul a sporit cu 11 inşi numărul membrilor congregaţiei dar fără a fi arondat din nou cercurile. Cu privire la arondarea cercurilor n’a făcut numai atâta, că după-ce o comună a comitatului ş. a. Şiriaungurească s’a sistat şi unificat cu Şiria-româniscă, prin urmare cercul Şiria-ungurească a trebuit aseminea sistat, şi Şiria-ungurească s’a unificat cu Şiria-românăscă, iar comunele aparţinătore pân’aci Siriei ungureşti Gaiţa şi Masca s’au anexat la cel de dînsele mai aproape cerc: Agriţul. Afară de aceasta cercul Coresinfului, care are 162 alegători şi e aproape de alt cerc mic aproape de Gioroc a fost unificat cu cel din Gioroc. Prin urmare celelalte cercuri au rămas neschimbate, aşa precum ele în 1870 au fost alcătuite. Conced’ că dela 1870 încoaci relaţiunile etnice şi numărul alegătorilor ici colea s’au schimbat şi se poate, că un cerc ori altul, care atunci a fost cu totului exact alcătuit, azi nu mai corăspunde dispoziţiilor legii. Dacă deci azi ar trebui din nou arondate cercurile, o astfel de arondare n’ar putea fi aprobată. După ce însă — precum bine o ştiţi —în 1892 s’a scos din vigoare acea dispoziţie a art. de lege XXI, 1886, că arondarea cercurilor electorale din 10 în 10 ani să se revioleze, eu înţeleg aşa lucrul, că în primul rînd dela congregaţie depinde, a judeca dacă află de necezară o nouă arondare ori nu. Unde congregaţia n’o află aceasta de necezară, eu nu aflu de consult, a mă amesteca oficial în afacere. Prin urmare nu aflu de lipsă, a face nici un fel de dispoziţie nici faţă de comitatul Aradului, şi din punctul acesta de vedere n’am de gând a detrage statutului organic al comitatului aprobarea. Prezident: Nefiind deputatul interpelant prezent, urmează aducerea de concluz. Ia Dieta la cunoştinţă răspunsul ministrului, da ori nu? Nefiind nici o observare de clar, că Dieta ia la cunoştinţă răspunsul ministrului, Anton Cehov. Rusia a pierdut zilele trecute pe unul dintre cei mai eminenţi scriitori ai ei, Anton Cehov, care moare în vîrstă de 44 ani, într’o staţie balneară străină, cu o reputaţie de mult timp strălucită ca autor şi scriitor şi autor de piese de teatru. La început era medic şi în cercetările sale pe domeniul sufletesc e ceva din pornirea doctorului de a răstălmăci şi fixa forma sub care se presintă boala, îşi cunoştea ţeara ca puţini alţii, şi Rusia era pentru dînsul ca un imens sanatoriu, ai cărui pacienţi îi vedea trecând pe dinainte-i, în clase bine hotărîte ; şi Cehov se strădănia să ghicească boala celui ce trece, să hotărască în mod cinstit şi adevărat ce lipseşte pacientului, să explice pricina boalei lui. Alţi scriitori ai Rusiei au dorit ca în primul rînd să vindece, cel mai mare dintre dînşii a recomandat, în vederea acestui fapt, cultura cailor, reîntoarcerea la ale nature! şi aruncarea pe gîrlă a culturei europeneşti. Cehov pare a se interesa în primul rînd de stabilirea felului boalelor şi a pricinilor lor. In scrierile sale pare a se simţi aerul de spital. Şi spitalul în care se mişcă el cuprinde a şasea parte din globul pământesc; iubitor al peisagiului l-a inspirat şi larga stepă rusă întinzendu-se surîzendă sub cerul palid albăstriu. Cehov începe ca un caricaturist literar, îndrăsneţ fără de margini, atât în novelele cât şi în vodevidurile sale. „T R I B U N A“ Un sat românesc in flăcări. Comuna Gerboveţ este în cercul Bozovici, aşa numită Valea Almajululuî din Bănat. Aceasta comună locuită numai de Români are cam la 400 numere de case, cu 2000 suflete. Locuitorii sunt foarte sirguincioşî, dornici de progres, mai ales, că se mai menţine în câtva spiritul graniţăresc de odinioară. Deşi un element de pace şi de ordine, totuşi starea lor materială e cam slăbuţă, deoarece desfiinţându se comuniunile de casă din vechea graniţă, pământul familiar s’a divisat din ce în ce tot mai mult, astfel, încât astăzi putem zice, că singuraticele familii au foarte puţin pământ. De aici se explică şi numeral mic al celor îndreptăţiţi la alegerile dietale, cam 25 alegători. Lipsa de pământ i-a îndemnat în repeţite rînduri să ceară de la guvern pământ din pădurile erariului, dar zadarnice au fost orice svîrcolirî. După aceste năcazuri se mai adauge special anul acesta seceta groaznică, ce a nimicit toată recolta de pe câmp. Nu-i porumb, nu-i nutreţ pentru vite. In 4 August st. n. c. fiind o căldură colosală, crescând temerea şi îngrijorarea ţăranilor, au rugat pe preotul să iese cu sfânta procesiune la rîul Nera, o depărtare cam de 2 chilometri dela sat. Dimineaţa la orele 8 a. m. un convoi lung de obiciuiţî, în cântări şi rugăciuni înaintau spre locul dorinţei. In sat rămăsese numai câţiva copii şi moşnegi neputincioşi. La casa comunală era judele comunal, vice-notarul şi un revisor comitatens, precum şi poliţiştii satului. Deodată se aude primul strigăt de alarmă, apoi larmă tot mai mare, vaete, ţipete de „foc“, „larmă“ „săriţi“. La moment se umplură străzile de copiii, moşnegi, fugeau, care încotro, îşi făceau cruce, se nu se dă îndărăt să istorisească istorii vesele, ca aceia despre văduvul Strijkin. Strijkin se întoarce târziu acasă şi deşi e chirchilit, totuşi setea nu i-a fost astâmpărată; el ştie, că cumnata sa mai are rachiu într’un dulap. Vrea să-şi scoată sticla ca să o mai deştepte aprinzând luminarea. Din greşală trage câteva bune înghiţituri dintr-o sticlă de petroleu, i se pare că e muşcat de o mie de draci, şi în spaima sa trezeşte pe cumnată-sa. Aceata sare în sus plină de furie. — Şti tu câte parale costă azi gazul ? Plin de groază Strijkin îşi aşteaptă moartea, dar spre dimineaţă simţindu-se încă în viaţă, îl cuprinde mândria. Cine duce o viaţă regulată şi cumpătată, pe acela nu-l doboară nici otrava zice el. — Nu mai vorbi prostii! strigă cumnată-sa era prost gazul, şi începe să suspine din nou. Cu anii scrierile lui Cehov încep a avea o marcă mai dureroasă. Despre ce tratează numeroasele lui cărţi ? Despre ceea ce ne părăseşte, cedează, nu are răsunet. Se spune, puterile ne părăsesc, pământul se scufundă, arma nu are răsunet. In Rusia pământul se scufundă, puterile ne părăsesc, şi armele nu au răsunet. Şi totuşi el, ca şi ceilalţi mari scriitori ai Rusiei, vede această ţară plină de isvoare minunate, fecundă în elemente pline de entusiasm şi gata de jertfă. Dacă în patria sa totul pare că se sguduie din temelie, dacă lumea în loc să meargă înnainte se învîrteşte în cerc, el îşi dă mai puţină osteneală, ca să caute pricina în ordinea socială sau în împrejurările politice. Cehov merge rugau, plângeau. Un aspect îngrozitor. La capul satului flăcările se înălţau din ce în ce tot mai mari, fumul era gros — iar căldura te frigea. Cei de la usa comunală, pompa şi câţiva poliţişti grăbiră la faţa locului. Nişte corturari făcură primele încercări pentru a stânge focul. Casa la care a isbucnit focul era acoperită în flăcări, în jurul ei garduri de nuiele uscate, în curte clăi de fân, de paie, cu un cuvânt unde te uiţi, numai mijloace de a se lăţi focul. Am început se rupem gardurile nemijlocite dar, atunci un vânt de miazănoapte vehement suflând, arunca schintec departe. In urma asta deodată a prins fl cări casa a patra, apoi a cincia şi a şeasa mai departe, pânâce un şir de 6 case cu toate dependenţele erau în flăcări. O panică grozavă cuprinsese sufletele desperate şi îndurerate până la nebunie. In fine se reîntoarce procesiunea. Şi ce aspect dureros în fugă nebună, cu icoanele sfinte în mână, preotul cu crucea, cu evangelia obosit până la sucumbare, grăbeşte se depună odăjdiile apoi salvează protocoalele bisericei... De stîns nu mai era vorbă. Focul se lasă în grija lui Dumnezeu. Ce pedeapsă !!! Fieştecare la casa proprie, la averea proprie. Cu ponere ude se acopere şindila caselor ... se scoate tot din case ... era o disordine, o învălmăşeală de strigăte desnădăjduite... Cu carele se duceauîn ţarină vase, saci cu grâu, porumb. Vitele alergau pe străzi fără stăpân. Cu un cuvânt tot satul era părăsit... Dar cei mai curagioşi, câte un representant din fieşte care familie grăbeşte la faţa focului... Vice-notarul în decursul celor întâmplate încunoştiinţează pe protopretorele ! Din comunele învecinate sosesc oameni, pompe, apă de stîns. Vin gendarmii, — protopretorele, notariul etc. Străinii au săvîrşit luptă uriaşă, dar cu greu foarte cu greu, căci deoparte vântul, de alta — poziţia satului, de alta gardurile, de lemn, nutreţul adunat, au ajutat lăţirea focului, încât 55 de case erau în o mare de flăcări mistuitoare împreună cu dependenţele lor. Intru târziu încetă vântul, iar o vălişoară, ce străjaie în două satul, purta curentul spre pădure şi în chipul acesta isbindu-se flăcările de mulţimea colosală a sălcilor, cu voia lui Dumnezeu, se împedecă arderea şi nimicirea întregului sat. Se începu apoi localisarea minuţioasă a focului. De la casă la casă pompele şi oamenii, cu apă potoliră în fine focul năprasnic. Totuşi sub cenuşă era încă mult jar. Drept aceea noaptea viitoare se porunci ca nime să nu doarmă şi câte unul din fieştecare casă să stea în pregătire cu apă. Aşa a trecut noaptea. Alarmări continue — frică mare chiar şi mâne zi, până ce în fine după mai adînc şi găseşte adevărata pricină a raportului actual dintre societate şi stat în starea bolnavă a sufletelor. El formulează o observaţie foarte curioasă: alţi oameni umblă, rusul tip alunecă, îşi tîrîe picioarele. Ceea ce pune beţe în roate ţăranului rus e, după Cehov, nu numai ignoranţa sa clară, ci şi indiferenţa-i fatalistă, lipsa de sîmţ practic. Cehov are, de pildă, o delicioasă nuvelă despre un ţăran, care se duce la tîrg într’un oraş mare, cu vitele sale. Trenul nemergând regulat, din pricina desordineî de pe linie, el îşi pierde dela început o mulţime de timp. Vitele sale sunt oprite mai la fiecare staţie şi înregistrate prin condici. Stând de vorbă la nesfirşit, cu diferiţi funţionari cari sunt vinovaţi de această regulă, ajunge să piarda trenul. In fine, după multe alte peripeţii ajunge la locul dorit, şi-şi vinde boii cu pierdere; se mângăe însă repede. In oraş unde nimic nu-l poate interesa, îşi cumpără o mulţime de fleacuri, nimicuri pe cari le-ar fi putut avea tot atât de eftine şi în satul său, şi apoi se întoarce foarte mulţumit acasă. Ţăranul după cum îl redă Cehov, stă desorientat, cu manile încrucişate, când în mijlocul nopţei află că i s’a aprins casa şi nici nu se gândeşte să se apuce de stîns; iar când crivăţul i-a deschis uşa, atunci înghiaţă toată noaptea, pentru că nici un membru al familiei sale nu vrea să se scoale să o închidă. In clasele superioare aceeaşi incapacitate şi lipsă de energie la momentul oportun. Membrii claselor suprapuse au, ce-i drept ceva mai multă spoială. Dar nici dela dînșiî nu se poate Pag. 2.