Tribuna, decembrie 1906 (Anul 10, nr. 224-240)

1906-12-02 / nr. 224

Pag. 2. Cu toate aceste nici odată românii din regatul ungar n’au refuzat supunerea către legi, nici odată nu s’au ridicat asupra autorităţilor constituite, totdeauna au primit sarcinile şi au adus jertfele cuvenite. Prigoniţi fără de milă, mii de români au fost nevoiţi să-şi părăsească patria, în care nu mai era loc pentru dânşii, nici chiar aceşti desmoşteniţi n’au săvârşit fapte, în virtutea cărora li s’ar putea arunca fraţilor lor vorba, că sunt lipsiţi de patriotism. Multe sunt şi mari şi grele încercările, la care a fost pus patriotismul românilor din regatul ungar, şi el a trecut prin toate încercările. E deci firească repulsiunea, de care au fost cuprinşi patrioţii încercaţi, pe care românii i-au trimis în dieta ungară, şi firească a fost şi protestarea lor contra apostrofei retorice a mult interesantului conte. Ei ar fi putut însă să facă şi mai mult. Fiind odată pusă cestiunea patriotismului, putea să profite de o atât de preţioasă ocasiune, ca să o lămurească în toată liniştea şi se arate »sine ira et studio«, că lipsiţi de patriotism sunt cei ce abusează de putere ca să-şi facă treburile particulare, cei ce refuză birurile şi contingentul pentru oştire, cei ce nu se supun autorităţilor constituite, cei ce împedecă mersul regulat al vieţii publice şi sunt gata să se resvrătească îndată ce se face încercare de a nu-i mai lăsa să abuseze de putere. Nu e chestiune de rasă, ci de atavism aaceastă lipsă de patriotism. Deprinşi din neam în neam a trăi în belşug şi pe nemuncite din roadele muncii săvârşite de alţii, aceste odrasle scăpătate ale nobilimii odinioară atotputernice se simt nedreptăţite când li se cere să respecteze drepturile altora, şi mai presus de toate nobilul conte, trăind ca melcul în găoacea lui, nu-şi dă seamă de timpul, în care trăieşte, şi crede în adevăr, că abuzând de putere şi călcând legi, el serveşte interesele patriei sale, şi duşmani ai patriei sunt cei ce stăruie pentru respectarea legii. O! reicher Graf und atme Seele! rit, de multe ori înţelegem pe deplin unele calităţi literare ale dsale — aici însă, dl Rákosi Victor a greşit Că dl Rákosi vrea să descrie stările anormale de la noi (îşi trage oala la foc) — e firesc. Nu ne aşteptăm să proclame »Dákorománia«, cum ne-o pune dlui în gură. Că înzistă asupra calităţilor îngereşti ale preotului ungur, e iarăşi natural. Dlui nu şi-a luat nici când osteneala să citească în sufletul »popii« şi »dascălului« nostru — deşi e ruşine a vorbi despre cineva fără a-l cunoaşte cu deamăruntul. Că descrie poporul nostru ca pe un neam, credul, naiv, prost, lipsit de orice calităţi sufleteşti mai elevate — transit! S’a procopsit neamul nost încă cu un duşman, pe lângă cei o sută şi o mie. Dar că dl Rákosi n’a avut chiar nici atâta bunăvoinţă să aducă pe scenă un românaş cu o inimă mai domoală, cu o căutătură mai blândă, cu o dragoste faţă de »adevăratul« ideal naţional — cât e negru sub unghie (se vede, că dl Rákosi e negru de tot faţă de naţiunea sa!) — asta nu este de iertat. Şi vedeţi — chiar din punct de vedere estetic — teoria practicată în romanul şi drama dlui Rákosi este ridiculizată de mult. »Ce naiba!« îşi spune cetitorul — dacă nu e maghiar din creştet până’n tălpi, — »asta nu poate fi aşa! Oamenii ăştia nu fac altceva decât mănâncă, joacă cărţi, bat de stâng, înjură ca la uşa cortului, se înşeală unii pe alţii, se îndoapă cu bani dela »Ligă,« urlă »Deşteaptă-te Rumun !« şi se scaldă în şampania câştigată prin tradarea de patrie. Tot negru’n negru. Nici o licărire de mustrare de cuget, nici o frunză verde într’o pădure de uscături«. Juriga la Curie. Ca să mulţumească pe derbedeii kossutişti, cari reclamaseră în Dietă, ca deputatul Juriga să fie arestat nainte de a se mai aştepta hotărîrea Curiei, ministrul Polányi a intervenit ca înalta Curie să decidă asupra recursului de nulitate înaintat de Juriga înafară de rând! Actele au şi sosit la Curie şi aceasta fără să aştepte până îi va veni rândul, a decis deja pertractarea apelatei lui Juriga pe 28. Inimosul deputat slovac văzând în asta o prigonire politică, prin advocatul său dr. Erdélyi (român!) a dat o rugare la Curie, arătând că n- ar fi demn pentru justiţia țerii să se facă unealtă în mânile unui ministru prigonitor. * Divergenţele de vederi în sânul partidului kossuthist. In sânul partidului kossuthist s’a ivit de 2—3 zile o interesantă şi serioasă divergenţă de vederi. Deputatul Baross János, într’un discurs pe care l-am semnalat, a preconizat nişte idei cari se află în contradicţie directă cu tradiţia democrată a partidului. El a cerut menţinerea aşezământului bunurilor de mână moartă cu condiţia ca ele să fie mutate de pe şesul Ungariei locuit de unguri în ţinuturile muntuoase ale Ardealului locuit de români şi ale nordului ţării, locuit de slovaci. In felul acesta neamul unguresc ar avea un câştig îndoit: mai întâi ungurii locuitori pe şes vor căpătă pământuri şi emigrarea va încetă, sporind popolaţia ungurească, al doilea: elementele nepatriotice, românii şi slovacii vor perde din pământuri şi ajungând în situaţie atârnătoare de unguri vor fi mai plecaţi ideii de stat. Acestor idei se împotriveşte toată tradiţia, tot caracterul şi neutalitatea partidului kossuthist. Mai acum vre-o câţiva ani, partidul, pe atunci în opoziţie, înaintase în acelaş timp vre-o cincizeci de moţiuni, toate în sensul desfinţării bunurilor de mână moartă. Baross mai preconiza ideia dreptului de moştenire al celui dintâi născut, primogenitura. Măsura aceasta singură, spunea el, va fi în stare să pue capăt sistemi cum are dreptate cetitorul, care-şi zice astfel: Teoria dlui Rákosi să o ducem şi mai departe. Pe popa d-sale — preot calvin — îl îndoapă ca pe o gâscă bună de sărbători ovreieşti, cu grăunţele cele mai scumpe. Numai mărgăritare şi diamante. E bun, e milostiv, e iubitor chiar faţă de duşmanii sei, e orator escelent — îi pune pe gânduri chiar şi pe nişte lorzi englezi — e patriot de la roată, e cumpătat în dragostea de o »valahă« — o figură ştearsă româncuţa asta, fata popii »valah,« de-i plângi de milă — e idealist dela cătăramă şi moare trăgând clopotele bisericei părăsite de credincioşi în noaptea învierii, când vede biserica popii român plină de credincioşi de-ai sei, momiţi de vârcolaci şi alte credinţe deşarte, de ortodoxismul strâmt al urgisitului neam românesc. Vedeţi — o figură ideală. A la bonne heure. Aşa să fie un adevărat patriot — să tragă clopotele până nu mai poate — chiar cu fizicul să i se prăbuşească turnul bisericei pe el, cum o păţeşte părintele calvin. Dar ce e fals, ce e revoltător, e ura înverşunată faţă de un neam, care-şi apără cu aceeaşi dreptate avutul şi existenţa sa naţională cum şi-au apărat-o şi maghiarii de atâta ori pe timpul dominaţiunilor streine. Domnul Rákosi vrea să fie scamator sau se crede Cristos la nunta dela Cana. Am cunoştinţă, că anii trecuţi vroia unul dintre fruntaşii noştri să ceară dlui Rákosi dreptul de traducere în limba românească. Limba noastră nu s’ar fi revoltat, a suferit ea şi până acuma, mului de un copil, atât de general între ungurii de dincolo de Dunăre. Ideile lui Baross au fost întimpinate cu cele mai violente protestări din partea membrilor mai bătrâni ai partidului. Ugron Gábor şi Justh Gyula, preşedintele camerii, au protestat în tonul cel mai violent pe culoarii şi în clubul partidului. Pentru ei, ideile acestea sunt o pângărire şi lăpădare de trecutul partidului. Tineretul însă se află mai mult pe partea lui Baross. In presă discuţia urmează înainte. Era lucru firesc ca »Budapesti Hírlap« care preconiza de mult aceste idei în interesul idealului împărăţiei ungureşti cu 30 de milioane de unguri, să ia partea grupului tinăr din partidul kossuthist. »Bud. Hirl.« are remarcabilul curaj de-a spune pe faţă că ideile democrate pentru partidul kossuthist au fost un simplu mijloc, un piedestal pentru a ajunge la putere. Acuma când partidul a ajuns, trebuie să le lapede. Interesul unguresc, naţional, cere ca partidul să revie asupra acestor idei democrate, ruginite şi să adopte altele. Aceasta o cere că interesul »ţării« faţă de naţionalităţi. Nu se poate face, zice numitul ziar o politică radicală într’un stat poliglot. Deci partidul trebue să devie conservator în privinţa aceasta. Nu ne miră acest apel direct la părărăsirea vechilor principii. Dar să reţinem aceea că nuanţa mai tânără, mai nouă a partidului kossuthist devine direct reacţionară, reacţionară numai din interes în contra naţionalităţilor. Este o nouă primejdie care să adaugă la cele vechi şi ne ameninţă pe terenul economic. Lupta în sânul partidului este încă surdă dar poate izbucni pe faţă şi cred că triumful şi aici, ca oriunde, este al tineretului. I vai, atâtea, dar neamul nostru ar fi câştigat puţintele- ar fi râs din baierile inimei de felul cum e descris în paginile dlui Rákosi. De câteva zile în Dietă se desbate budgetul ministrului de agricultură. E vorba de sărăcia oamenilor şi cum s’ar putea îndrepta lucrurile. Ar fi văzut cum preotul calvin îşi cere în Cluj o parochie »expusă«, între naţionalităţi, cum se scandalizează de manifestaţia noastră de pe timpul memorandului, cum vede pe români, »popi şi dascăli«, bând cu oamenii »Ligei« şampanie şi cântând cât îi ţinea gura cântece anti-patriotice, ar fi fost de faţă la o adunare generală a »Asociaţiunii«, unde se petrece iarăşi o orgie contra ideii de stat cu advocaţi, medici şi preoţi în frunte, ar fi petrecut şi pe dinaintea casei comitatului, unde — risum teneatis — preotul calvin e dăscălit din partea »fispanului« (comitelui suprem) ungur, că trage la îndoială patriotismul popii valah şi l-ar fi zărit cum se duce puşcă preotul meu în sat şi cum trage clopotul într’o dungă, singur, în puterea nopţii, căci nu i-a rămas altceva de făcut. Par’că văd cum suspină cetitorul ungur din ungurime punând cartea la o parte: »Sărmanii noştri fraţi! Cât trebue ei să sufere!« Şi aud aplauzele entuziaste ale galeriei, şi ale balcoanelor când popa valah e batjocurit în port şi în vorbă. Preot român! Tu, care ai suferit atâtea, de ţi se poate înmuia revereanda ta în lacrămile curse într’o zi din ochii neamului tău, tu, care ai slujit neamului cu biblia şi cu tot sufletul tău suferind martirul înmiit — ascultă şi aplauzele acestea, n’ai de ce să te ruşinezi, nici de ce să înroşeşti... Şi »Academia maghiară« găseşte de oportun să premieze — în timpurile noastre mai cu seamă — o astfel de operă. Marii oameni de litere şi de ştiinţă, unde-şi au scaunele lor şi Schillerii, Kanţii şi Shakespearii magharilor, toţi maghiari echivalenţi cu numele de mai sus — marii învăţaţi ai instituţiei subvenţionate şi sprijinite şi din «TRIBUNA» 2/15 Dec. 1906. Petrecere în Dietă.