Tribuna, decembrie 1907 (Anul 11, nr. 265-285)

1907-12-01 / nr. 265

Pag. 2 pentru poloni în ce priveşte rezultatul ei definitiv. Dar mi­ se va imputa că totuş lupta nu e dreaptă întrucât germanii au la dispoziţie puterea enormă a statului pe când polonii luptă numai cu mijloace particulare şi re­strânse. La aceasta se poate uşor răspunde. Dacă în ziua de azi statele ar putea lucra după bunul plac al cârmuirii, lucrul ar fi uşor. Dar statele ştiu de frică. Şi anume ştiu de frica altor state cu care se înduşmănesc şi ştiu mai ales de frica aşa zisei opinii publice, care prin presă poate face mare bucluc unei ţări agitând spiritele din alte ţări împotriva ei aşa de mult încât nu se pot porni chiar răsboaie împotriva ţării vinovate. — De aceea Germania nu poate azi nici exter­mina pe poloni cum făceau romanii în multe provincii, nici să­­ colonizeze în massă în alte părţi căci sunt prea luminaţi, şi chiar izolaţi în familii tot îşi păstrează sentimen­tul naţional şi nici nu pot să­­ desnaţiona­­lizeze în total fie pe cale vrăjmăşească, prin măsuri draconice, căci pe urmă se întâmplă mari neplăceri statului în alte privinţe cum am amintit la început, şi în sfârşit, astăzi, nici pe cale paşnică, deoarece: 1) sentimen­tul naţional e pretutindeni foarte deştept şi 2) calea răsboinică apucată de nemţi prin anii 70 a făcut prea multe victime, ca să fie acum părăsită. Mijloacele de ordin politic intelectual, de apărare prin presă, au fost folosite de po­loni cu aceeaş consecvenţă ca de evrei îm­potriva României. Precum nu e organ evreiesc ori cu elemente evreeşti pe tot în­tinsul pământului, care să nu insulte şi să bârfească România la ori­care prilej, aşa nu e organ cu elemente polone, care să nu pună la cale intrigi şi să agite opinia pu­blică a lumii împotriva germanilor și în special a prusienilor. Intr’o carte apărută la începutul anului acestuia — »Randglos­sen eines Keltisten zum Schulstreik in Po­sen- Westpreussen und zur Ostmarkenfrage« profesorul de filologie celtică dela univer­sitatea din Berlin, Heinrich Zimmer a ară­tat rolul covârşitor ce-i joacă gazetarii de origină polonă în aţîţarea opiniei publice apusene împotriva Germaniei. Pănă şi în satele pierdute pe coasta Britaniei celtice şi în »Ţara Gallilor« din Anglia erau răspân­dite în gazetele scrise în dialectele neo­cel­tice ştiri asupra neumanei persecuţii a bie­ţilor copii poloni din Prusia­ răsăriteană ? Răul pe care gazetarii de neam polon de pe la marile jurnale din Anglia şi Franţa l-au pricinuit Germaniei e incalculabil. Fran­cezii şi englezii, de obicei, neştiind nem­ţeşte, lasă grija informaţiei despre nemţi pe seama poligloţilor poloni, cari ca slavi fireşte au un deosebit talent în învăţarea limbilor străine. Toate ştirile despre ger­mani sunt dară colorate în felul plăcut po­lonilor. De aceea de ani de zile împăca­rea dintre Anglia şi Germania e împiede­cată de tonul agresiv şi despreţuitor al presei engleze şi de aceea în Franţa cu toate silinţele adevăraţilor patrioţi, ideia re­vanşei trăieşte încă aşa de puternică. Prin urmare între germani şi poloni nu se întâmplă aceea ce cred politicianii sen­timentali şi ignoranţi din diferitele părţi ale lumei, adecă sugrumarea celor din urmă de cătră cei dintâi. Ci se dă o luptă dreaptă, cu mijloace deopotrivă de tari şi cu încor­dări deopotrivă de admirabile. E luptă frumoasă pentru un teritor de veche cultură germană, de pe când înspre răsăritul păgân plecau expediţii nu numai de cucerire ci şi de creştinare a barbarilor slavi din actuala Prusie răsăriteană. Marca de răsărit care-şi are primele începuturi încă prin secolul al X-lea e un ţinut adus la lumina culturei cu muncă şi jertfă germană. De aceea nemţii sunt datori să-şi apere şi să-şi păstreze aceste părţi. Pe de altă parte însă ţinutul de răsărit al Prusiei a rămas totdeauna un ţinut slav. Pe când la Cracovia domnea Ştefan Batori şi departe în miază­noapte, apus şi răsărit fâlfăia steagul polon Marca de răsărit a imperiului german era ţară polonă. Şi veacuri întregi pe pământul acesta au fost stăpâni acei ce­­ udau cu sudoarea frunţii lor. Iar atunci când a venit ziua de apoi şi ţara polonă a fost, prin ticăloşia celor de ai ei, sfâşiată între vecini, atunci bucata de apus, căzută iar sub nemţi, a ajuns în cea mai mare primejdie. Căci aici era un popor tânăr şi voinic care tocmai se ridică şi care în avântul spre vieaţă şi mărire nu ţine samă de nici un fel de piedici. Prin inerţia lor au rezistat însă polonii la desnaţionali­­zare. Azi resistă printr’o luptă conştientă. Lupta lor trezeşte simpatii pentru propor­ţiile ei epice. Cine o priveşte mai deaprope vede însă că ea e purtată şi de poloni cu aceeaş necruţare ca şi de germani. Căci aşa e lupta pentru trai. Ea nu se dă cu fraze şi declamaţii ci cu fapte. Şi faptele sunt de obiceiu cu ghimpi: ele dor. De o parte ca şi de alta. Dar din această expunere a luptei dintre germani şi poloni în Prusia răsăriteană cred că reies anume învăţăminte pentru cealaltă luptă naţional-culturală, pomenită la început: lupta dintre unguri şi românii în Ungaria de răsărit. Pentru unii ca şi pentru alţii e o condiţie esenţială de vieaţă stăpânirea de fapt a părţii răsăritene a ţării prin însăşi neamul lor. Aceleaş drepturi şi datorii ca germanii şi prusienii au şi ungurii şi ro­mânii. Din nenorocire românii nu-s aşa de energici ca polonii, pe când ungurii sunt chiar mai energici decât prusienii. Caracte­rul în adevăr înălţător al luptei culturale şi naţionale din Marca de răsărit germană lip­seşte luptei dintre unguri şi români. Pe când unguri ca dl Jancsó Benedek declară cava­lereşte că faţă de naţionlităţi nu poate fi nici o concesie de la idealul naţional ma­ghiar, atâţia şi atâţia români lipsiţi de orice demnitate naţională se linguşesc pe lângă stăpânitorii de drept ai ţării şi propovă­­duesc pacea. Ca şî cum naţiunile, ca şi oamenii, n’ar fi făcute tocmai ca să lupte iar nu să vegeteze. Căci din lupta între neamuri răsare focul divin al nemurirei cul­turei. Din întrecerea pe toate terenurile şi prin toate mijloacele se naşte semnul deose­bitor de vrednicie pentru un neam : cultura lui naţională. Şi numai prin aceasta câştigă un neam dreptul la nemurire în istoria o­­menirei. Pentru cei slabi şi leneşi şi ne­vrednici nu e cruţare la judecata de apoi. Berlin, Decemvrie 1907. Un cuvânt cuminte. Ijitr’o convorbire cu un ziarist ungur P. S. Sa episcopul dr. D. Radu a spus următoarele despre chestia naţională: »Pace­a între români şi unguri este de dorit şi nu întâmpină piedici cu neputinţă de înlăturat. In scopul acesta trebue pregă­tită opinia publică ungurească şi românească de­opotrivă. Nedumeririle şi neînţelegerile iscate, în mare parte prin presa în chip meşte­şugit, trebuesc înlăturate. »Nu-i român în Ungaria care să nu fie de părerea, că în mijlocul mării de slavi suntem nevoiţi la unire cu poporul ungu­resc. Ar fi orbire să nu înţelegem lucrul acesta. »Dar terenul trebue preparat, spiritele trebuesc pregătite, căci în împrejurările ac­tuale apropierea ar fi cu neputinţă. »Pentru o împăcare trebuie bună voinţă şi nu dintr’o parte numai ci din amândouă părţile.« Nu suntem totdeauna prietenii acestor fel de convorbiri şi interviewuri de-ale prelaţilor noştri, dar ne bucurăm că P. S. S. episcopul Orăzii a spus de data asta un cuvânt cuminte despre pu­tinţa de azi a unei împăcări. Dar oare nu era mai bine să rămâie nespuse cuvintele despre »primejdia slavă« ?* Compromisul în Austria votat. In şedinţa de ieri a camerii din Viena compromisul în dis­cuţie generală a fost adoptat de majoritatea ca­merii.* Camera austriacă pentru nemaghiari. In camera austriacă chestia naţională din Ungaria a fost foarte des dezbătută. Ieri a vorbit deputatul socialist ceh Soukup care a zis următoarele: »Maghiarii vreau să-şi arboreze stindardul liberalismului lor pe cimitirul celorlalte naţiuni din Ungaria. Pentru trei milioane de slovaci nu s’a ridicat o singură şcoală pe cheltuiala statului. (Voci: Scandal!). A vorbi slovăceşte o trădare de patrie. Elevii dela liceu n’au voe să vorbiască pe stradă slovăceşte nici cu părinţii lor, căci sunt daţi afară din şcoală. Toate volniciile acestea însă le întrece legea lui Apponyi.« Vorbeşte apoi de vărsarea de sânge dela Cer­­nova. In Ungaria, zice, se săvârşesc asasinate în numele maghiarizării şi biserica îşi dă binecu­vântarea. Pretutindeni în Ungaria domneşte co­rupţia cea mai mare. Dr. Redlich­. Volnicia îmblânzită prin corup­ţie. (Râsete). Soukup: »Nu numai slovacii, dar şi celelalte naţiuni sunt asuprite. Ii întreb pe deputaţii ger­mani, vreau să rămână privitori pasivi la trage­dia ce ni se înfăţişează în Ungaria, unde două milioane de germani sunt distruşi prin o neru­şinată politică de betyar­i. Transacţiunea nu poate să fie un salvus conductus al guvernului ungar pentru politica ei de exterminare a naţionalităţilor şi socialiştilor. Transacţiunea nu poate să fie pro­hodul sufragiului universal în Ungaria!« (Apro­bări sgomotoase la socialdemocraţi). Oratorul declară apoi că nu primeşte transac­ţiunea.* Opinia publică engleză despre Ungaria. Un adevărat prieten al popoarelor asuprite din Ungaria, dl Seton Watson (sub pseudonimul de Scotus Viator) publică de vre-o doi ani articole în marea revistă engleză » The Spectator« arătând adevărata stare de lucruri din Ungaria. Un conte ungur Eszterházy a încercat să desmintă aser­țiunile dlui Watson, iar în conferinţa partidului andrássyst Coloman Széli a spus că este de do­rit ca între Ungaria şi Anglia să dispară orice antipatie. Aceste fraze frumoase, dar goale au stârnit însă în marele ziar englez .Daily News* un răs­puns neplătut Ungariei. Iată ce spune ziarul acesta într’un articol de fond. Discursul acesta dovedeşte foarte bine cât de folositoare şi necesară este critica engleză pentru Ungaria. Toate motivele sentimentale ne îndeamnă să judecăm în mod cât se poate de clement naţiunea, care la 1848 a luptat atât de vitejeşte pentru libertate. Din nefericire însă un­gurii n’au învăţat să respecte sentimentele naţio­nale ale altor naţiuni. Ţinta pe faţă a politicei lor este de a maghiariza şi să despoaie prin­­re­forma electorală celelalte naţionalităţi de puterea politică. Opinia publică a Angliei condamnă tendinţa asta în Ungaria după cum ea condamnă şi în Prusia şi Rusia. Mai doriţi »simpatii« cilor şovinişti ? »TRIBUNA« 14 Dec. ft. my.

Next