Tribuna, decembrie 1907 (Anul 11, nr. 265-285)
1907-12-01 / nr. 265
Pag. 2 pentru poloni în ce priveşte rezultatul ei definitiv. Dar mi se va imputa că totuş lupta nu e dreaptă întrucât germanii au la dispoziţie puterea enormă a statului pe când polonii luptă numai cu mijloace particulare şi restrânse. La aceasta se poate uşor răspunde. Dacă în ziua de azi statele ar putea lucra după bunul plac al cârmuirii, lucrul ar fi uşor. Dar statele ştiu de frică. Şi anume ştiu de frica altor state cu care se înduşmănesc şi ştiu mai ales de frica aşa zisei opinii publice, care prin presă poate face mare bucluc unei ţări agitând spiritele din alte ţări împotriva ei aşa de mult încât nu se pot porni chiar răsboaie împotriva ţării vinovate. — De aceea Germania nu poate azi nici extermina pe poloni cum făceau romanii în multe provincii, nici să colonizeze în massă în alte părţi căci sunt prea luminaţi, şi chiar izolaţi în familii tot îşi păstrează sentimentul naţional şi nici nu pot să desnaţionalizeze în total fie pe cale vrăjmăşească, prin măsuri draconice, căci pe urmă se întâmplă mari neplăceri statului în alte privinţe cum am amintit la început, şi în sfârşit, astăzi, nici pe cale paşnică, deoarece: 1) sentimentul naţional e pretutindeni foarte deştept şi 2) calea răsboinică apucată de nemţi prin anii 70 a făcut prea multe victime, ca să fie acum părăsită. Mijloacele de ordin politic intelectual, de apărare prin presă, au fost folosite de poloni cu aceeaş consecvenţă ca de evrei împotriva României. Precum nu e organ evreiesc ori cu elemente evreeşti pe tot întinsul pământului, care să nu insulte şi să bârfească România la oricare prilej, aşa nu e organ cu elemente polone, care să nu pună la cale intrigi şi să agite opinia publică a lumii împotriva germanilor și în special a prusienilor. Intr’o carte apărută la începutul anului acestuia — »Randglossen eines Keltisten zum Schulstreik in Posen- Westpreussen und zur Ostmarkenfrage« profesorul de filologie celtică dela universitatea din Berlin, Heinrich Zimmer a arătat rolul covârşitor ce-i joacă gazetarii de origină polonă în aţîţarea opiniei publice apusene împotriva Germaniei. Pănă şi în satele pierdute pe coasta Britaniei celtice şi în »Ţara Gallilor« din Anglia erau răspândite în gazetele scrise în dialectele neoceltice ştiri asupra neumanei persecuţii a bieţilor copii poloni din Prusia răsăriteană ? Răul pe care gazetarii de neam polon de pe la marile jurnale din Anglia şi Franţa l-au pricinuit Germaniei e incalculabil. Francezii şi englezii, de obicei, neştiind nemţeşte, lasă grija informaţiei despre nemţi pe seama poligloţilor poloni, cari ca slavi fireşte au un deosebit talent în învăţarea limbilor străine. Toate ştirile despre germani sunt dară colorate în felul plăcut polonilor. De aceea de ani de zile împăcarea dintre Anglia şi Germania e împiedecată de tonul agresiv şi despreţuitor al presei engleze şi de aceea în Franţa cu toate silinţele adevăraţilor patrioţi, ideia revanşei trăieşte încă aşa de puternică. Prin urmare între germani şi poloni nu se întâmplă aceea ce cred politicianii sentimentali şi ignoranţi din diferitele părţi ale lumei, adecă sugrumarea celor din urmă de cătră cei dintâi. Ci se dă o luptă dreaptă, cu mijloace deopotrivă de tari şi cu încordări deopotrivă de admirabile. E luptă frumoasă pentru un teritor de veche cultură germană, de pe când înspre răsăritul păgân plecau expediţii nu numai de cucerire ci şi de creştinare a barbarilor slavi din actuala Prusie răsăriteană. Marca de răsărit care-şi are primele începuturi încă prin secolul al X-lea e un ţinut adus la lumina culturei cu muncă şi jertfă germană. De aceea nemţii sunt datori să-şi apere şi să-şi păstreze aceste părţi. Pe de altă parte însă ţinutul de răsărit al Prusiei a rămas totdeauna un ţinut slav. Pe când la Cracovia domnea Ştefan Batori şi departe în miazănoapte, apus şi răsărit fâlfăia steagul polon Marca de răsărit a imperiului german era ţară polonă. Şi veacuri întregi pe pământul acesta au fost stăpâni acei ce udau cu sudoarea frunţii lor. Iar atunci când a venit ziua de apoi şi ţara polonă a fost, prin ticăloşia celor de ai ei, sfâşiată între vecini, atunci bucata de apus, căzută iar sub nemţi, a ajuns în cea mai mare primejdie. Căci aici era un popor tânăr şi voinic care tocmai se ridică şi care în avântul spre vieaţă şi mărire nu ţine samă de nici un fel de piedici. Prin inerţia lor au rezistat însă polonii la desnaţionalizare. Azi resistă printr’o luptă conştientă. Lupta lor trezeşte simpatii pentru proporţiile ei epice. Cine o priveşte mai deaprope vede însă că ea e purtată şi de poloni cu aceeaş necruţare ca şi de germani. Căci aşa e lupta pentru trai. Ea nu se dă cu fraze şi declamaţii ci cu fapte. Şi faptele sunt de obiceiu cu ghimpi: ele dor. De o parte ca şi de alta. Dar din această expunere a luptei dintre germani şi poloni în Prusia răsăriteană cred că reies anume învăţăminte pentru cealaltă luptă naţional-culturală, pomenită la început: lupta dintre unguri şi românii în Ungaria de răsărit. Pentru unii ca şi pentru alţii e o condiţie esenţială de vieaţă stăpânirea de fapt a părţii răsăritene a ţării prin însăşi neamul lor. Aceleaş drepturi şi datorii ca germanii şi prusienii au şi ungurii şi românii. Din nenorocire românii nu-s aşa de energici ca polonii, pe când ungurii sunt chiar mai energici decât prusienii. Caracterul în adevăr înălţător al luptei culturale şi naţionale din Marca de răsărit germană lipseşte luptei dintre unguri şi români. Pe când unguri ca dl Jancsó Benedek declară cavalereşte că faţă de naţionlităţi nu poate fi nici o concesie de la idealul naţional maghiar, atâţia şi atâţia români lipsiţi de orice demnitate naţională se linguşesc pe lângă stăpânitorii de drept ai ţării şi propovăduesc pacea. Ca şî cum naţiunile, ca şi oamenii, n’ar fi făcute tocmai ca să lupte iar nu să vegeteze. Căci din lupta între neamuri răsare focul divin al nemurirei culturei. Din întrecerea pe toate terenurile şi prin toate mijloacele se naşte semnul deosebitor de vrednicie pentru un neam : cultura lui naţională. Şi numai prin aceasta câştigă un neam dreptul la nemurire în istoria omenirei. Pentru cei slabi şi leneşi şi nevrednici nu e cruţare la judecata de apoi. Berlin, Decemvrie 1907. Un cuvânt cuminte. Ijitr’o convorbire cu un ziarist ungur P. S. Sa episcopul dr. D. Radu a spus următoarele despre chestia naţională: »Pacea între români şi unguri este de dorit şi nu întâmpină piedici cu neputinţă de înlăturat. In scopul acesta trebue pregătită opinia publică ungurească şi românească deopotrivă. Nedumeririle şi neînţelegerile iscate, în mare parte prin presa în chip meşteşugit, trebuesc înlăturate. »Nu-i român în Ungaria care să nu fie de părerea, că în mijlocul mării de slavi suntem nevoiţi la unire cu poporul unguresc. Ar fi orbire să nu înţelegem lucrul acesta. »Dar terenul trebue preparat, spiritele trebuesc pregătite, căci în împrejurările actuale apropierea ar fi cu neputinţă. »Pentru o împăcare trebuie bună voinţă şi nu dintr’o parte numai ci din amândouă părţile.« Nu suntem totdeauna prietenii acestor fel de convorbiri şi interviewuri de-ale prelaţilor noştri, dar ne bucurăm că P. S. S. episcopul Orăzii a spus de data asta un cuvânt cuminte despre putinţa de azi a unei împăcări. Dar oare nu era mai bine să rămâie nespuse cuvintele despre »primejdia slavă« ?* Compromisul în Austria votat. In şedinţa de ieri a camerii din Viena compromisul în discuţie generală a fost adoptat de majoritatea camerii.* Camera austriacă pentru nemaghiari. In camera austriacă chestia naţională din Ungaria a fost foarte des dezbătută. Ieri a vorbit deputatul socialist ceh Soukup care a zis următoarele: »Maghiarii vreau să-şi arboreze stindardul liberalismului lor pe cimitirul celorlalte naţiuni din Ungaria. Pentru trei milioane de slovaci nu s’a ridicat o singură şcoală pe cheltuiala statului. (Voci: Scandal!). A vorbi slovăceşte o trădare de patrie. Elevii dela liceu n’au voe să vorbiască pe stradă slovăceşte nici cu părinţii lor, căci sunt daţi afară din şcoală. Toate volniciile acestea însă le întrece legea lui Apponyi.« Vorbeşte apoi de vărsarea de sânge dela Cernova. In Ungaria, zice, se săvârşesc asasinate în numele maghiarizării şi biserica îşi dă binecuvântarea. Pretutindeni în Ungaria domneşte corupţia cea mai mare. Dr. Redlich. Volnicia îmblânzită prin corupţie. (Râsete). Soukup: »Nu numai slovacii, dar şi celelalte naţiuni sunt asuprite. Ii întreb pe deputaţii germani, vreau să rămână privitori pasivi la tragedia ce ni se înfăţişează în Ungaria, unde două milioane de germani sunt distruşi prin o neruşinată politică de betyari. Transacţiunea nu poate să fie un salvus conductus al guvernului ungar pentru politica ei de exterminare a naţionalităţilor şi socialiştilor. Transacţiunea nu poate să fie prohodul sufragiului universal în Ungaria!« (Aprobări sgomotoase la socialdemocraţi). Oratorul declară apoi că nu primeşte transacţiunea.* Opinia publică engleză despre Ungaria. Un adevărat prieten al popoarelor asuprite din Ungaria, dl Seton Watson (sub pseudonimul de Scotus Viator) publică de vre-o doi ani articole în marea revistă engleză » The Spectator« arătând adevărata stare de lucruri din Ungaria. Un conte ungur Eszterházy a încercat să desmintă aserțiunile dlui Watson, iar în conferinţa partidului andrássyst Coloman Széli a spus că este de dorit ca între Ungaria şi Anglia să dispară orice antipatie. Aceste fraze frumoase, dar goale au stârnit însă în marele ziar englez .Daily News* un răspuns neplătut Ungariei. Iată ce spune ziarul acesta într’un articol de fond. Discursul acesta dovedeşte foarte bine cât de folositoare şi necesară este critica engleză pentru Ungaria. Toate motivele sentimentale ne îndeamnă să judecăm în mod cât se poate de clement naţiunea, care la 1848 a luptat atât de vitejeşte pentru libertate. Din nefericire însă ungurii n’au învăţat să respecte sentimentele naţionale ale altor naţiuni. Ţinta pe faţă a politicei lor este de a maghiariza şi să despoaie prinreforma electorală celelalte naţionalităţi de puterea politică. Opinia publică a Angliei condamnă tendinţa asta în Ungaria după cum ea condamnă şi în Prusia şi Rusia. Mai doriţi »simpatii« cilor şovinişti ? »TRIBUNA« 14 Dec. ft. my.