Tribuna, iunie 1908 (Anul 12, nr. 121-143)
1908-06-11 / nr. 128
Pag. 2 desăvârşire facultatea de-a mai înţelege vreodată, că solid viitorul ţării numai pe desvoltarea deplină şi pe consolidarea în parte a fiecărei naţionalităţi, se poate intemeia. Foarte caracteristică pentru mentalitatea lor e vorbirea fostului ministru, Coloman Széli, ce a rostit o Duminecă la congresul asociaţiunilor culturale maghiare, ţinut la Budapesta. La acest congres s’a înfiinţat un organ de frunte al tuturor asociaţiunilor, cu rostul de a îndrepta şi îndruma mişcările sociale maghiare, numit consiliul regnicolar al asociaţiunilor culturale. In acest consiliu au fost aleşi o seamă dintre corifeii cei mai aprigi ai şovinismului. Totul a decurs sub patrimoniul spiritual al ministrului Apponyi. Széli, în calitate de preşedinte, a deschis congresul cu un discurs comentat viu şi cu unanime simpatii din partea presei maghiare. Fostul ministru preşedinte, sub regimul căruia gemeau temniţele de »agitatori«, se ocupă în discursul său de chestia naţionalităţilor, cu chipul ei de resolvire, cu atacurile presei europeneşti, zicând între altele: »Toţi fii patriei sunt egali înaintea legilor, fără osebire de religie şi naţionalitate, dar administraţia şi funcţionarii de stat să fie maghiari. In chipul acesta se reliefează imperativ caracterul maghiar al statului. De naţionalităţi trebue să ne apropiem cu iubire. Principiul calăuzător să ne fie: a nu viola limba, credinţa şi obiceiurile nimăruia. Să ne apropiem de naţionalităţi împăciuitori, dar trebue să pretindem de la ele să fie credincioase ideii de stat. Acesta e miezul întregului discurs. Sunete de flaute ademenitoare. Cu tendinţa ăitotfel de vorbe am făcut de mult cunoştinţă. Széli se plânge apoi de atacurile presei din apus, zicând că e absurd a face naţionalităţilor concesiuni, căci astfel s’ar naşte o anarhie în ţară, s’ar deslănţui oarba luptă pentru existenţă între naţionalităţile din Ungaria. Elementul maghiar e chemat să tape ţărmul unui râu de munte cristalin, cu o cascadă pe care s o admiri toată ziua; urcuşuri nu sunt doar daci dinediosle cauţi. Iar cine vrea distracţiuni, poate avea destule. Intâu de toate muncă bună militeri In parcul de rari frumseţs, apei teatru (joaci cele mai bune trupe din Bucureşti şi Iaşi) şi concerte precum şi baluri pentru tineret, apoi joc de ciluşei. Recursiuni prin prejurime, numeroase. Oţelurile sunt ieftine şi curate, toate aia Eforiei atulul Spiridon din Ieşi. Oiseşti camere in preţ de la 1 leu 50 bani In sus. Sunt apoi vile de închiriat, pentru familii şi vile In cari ie dau camere mobilate pe sezon. In primul sezon, la otelurile Eforiei se dau camerele cu jumătate preţ. Drumul până acolo, chiar d’aici, dela noi, deşi este lung, căci străbatem valea Murăşului până la obârşie, ba mergem şi mai departe, — este aşa zicând romantic. Trecem pe la Braşov, d’acolo dăm In valea Otului, spre Nord şi mergem tot pe valea aita frumoasă până dincolo de Tuşnad. Biletul 11 luăm până la Gymes iar la Palanca Intrăm la ţari, de unde tot cu trenul, ajungem la Târgul Ocna, unde In gară găsim trăsuri cari ne duc la Silnic. Scriitorul acestor rânduri a petrecut o vară acolo şi acum a bea aşteaptă să revadă locurile acelea pitoreşti şi băile vindecătoare, tachiege, să lege într’o masă compactă popoarele ţării. Vorbirea a fost primită cu nespusă însufleţire, o dureroasă dovadă despre caracterul organic al boalei de asimilare. Unde se vor opri în mniuinţele lor nebunele de neprevăzut. Sunt tot mai labile temeliile ţării şi cutropirile de peste graniţă sunt tot mai intensive. Ei nu iau aminte glasurile înţelepte ale bărbaţilor de nume universal, la creerii lor năuciţi de apele morţii nu mai pătrund sensaţii de îndreptare. Ci aleargă nebuni înainte, mereu înainte spre un sfârşit fatal şi din glasurile lor enervate se desprinde vag — un vaier de agonie... Banca independentă ungară, Ziarul vienez Ja Zeist cunoscut că are o atitudine amicală coaliţiii, publică un articol despre banca independentă ungari, sub titlul: »Cheula bancei şi fuziunea«. Numitul ziar are cele mai bune informaţii despre opinia principalilor bărbaţi politici ungari cât priveşte banca independentă, şi publică articolul de sus pe baza acestor Informaţii. — Cuprinsul articolului e: In sânul partidului kossuthist există o grupare puternică de 150 de deputaţi, cari vor lucra din răsputeri ca la 1917 s I se întemeieze banca Independentă. Grupul acesta poate să cauzeze guvernului încurcături imensurabile, — daci guvernul ar reziita, — sau poate conduce chiar la criză. Iar fuziunea partidelor e numai atunci posibiă, dacă intre partidele 67-iste şi cel 48 ist se face un acord In chestia bincii. — Aderenţii koisuihişti al băncii îndedependente au adunat deja peste 100 de iscălituri a deputaţilor cari se obligi a ieşi din partid dacă guvernul ar prelungi, la 1917, comunitatea băncei. Noi zicem: e întrebarea ca până la 1917 nu te vor domoli răsboinicii Holloişti... * Confraţii dela »Lupta« luând notă (la zece zile după apariţie) de articolul nostru in care arătam că la periferii stagnează lucrurlie de organizare, de o părere cu noi, regretă lipsa de activitate şi conjură pe bărbaţii din comitate să grăbească a îndeplini misiunea ori sarcina ce li s’a dat dela centru, dela comitetul de organizare. Cu vădită tendinţă întreabă apoi: dar oare In comitatul Aradului ce progres s’a făcut ? La asta ii vor răspunde cei patru deputaţi, dacă vor voi. Noi nu ne simţim autorizaţi i’o facem. »TRIBUNA« Din România. Manevrele de toamnă. Manevrele regale din toamna anului acesta vor fi făcute de corpul I, armată. Tema propusă pentru manevră e aceasta: O divizie pleacă din Caracal de-alungul Olunii. Ea trebue să treacă peste râul Olteţ, sa infrârgă trupele din a doua divizie care păzeşte podul peste Odela Piatra Olt şi să meargă spre Piteşti. A doua divizie trebue să împedice trecerea primei divizii peste Olteţ şi să păzească podul dela Piatra-Olt. In acele manevre cele nouă batalioane de vânători vor forma o brigadă ce se va alipi uneia dintre cele două divizii. Pe de altă parte se va forma o brigadă din batalioanele de rezervă care va fi dată diviziei celeilalte. Fiecare divizie va mai avea câte o brigadă de cavalerie şi alta de artilerie. Cuarlierul general va fi Piatra-Olt. Cel dintăi atelier da pietre montanentale aranjat ca potera electrică, Gerstenbrein Tamás Ştraf. Fabricaţie proprii fligaraori, granit, soynir, libridor etc., din pietre de mormânt magazine se află In Kolozsvár, Ferencz József-ut 25. magului ecu trai: Kolozsvár, Dizsai u. nr. 21. «« Filial»: Nagyvárad, Nagyseben. Déva şi Bănpatak. 24 Iunie n. 1008 Eu sunt român! (M.R.) Câtă plăcere pentru un român din suflet a face mărturisirea aceasta.. Dacă întrebaţi pe un român, fie ţăran, fie meseriaş sau de oarecare altă ocupaţie, că: ce eşti d ta? — el nu-ţi va răspunde ci: sunt ţăran, sau sunt meseriaş, ci: Eu sunt român! E multă bucurie pentru noi a vedea cât e sentimentul naţional de desvoltat în fraţii noştrii... Sau când călătorim printre străini şi ne spune unul la limba noastră dulce, — dacă a observat că şi noi suntem români (şi cum se observă de uşor...) — cum ne tresaltă inima când auzim cuvintele ce ne sună ca o melodie dulce, eu sunt română. Cuvintde acestea, atât de scumpe nauă au răsunat, la inima ţarei ungureşti, în capitala mare, într o şcoală ungurească unde domneşte cel mai şovinist spirit maghiar, de pe buzele unui copilaş român. Facem cu câteva cuvinte, istoricul, ca apoi să putem trece, sub impresia bucuriei ce ne-au făcut cele trei cuvinte ale micului român, la cumpănirea însemnătăţei acestor trei cuvinte... într o şcoală elementară ungurească din Budapesta s’au făcut examenele, acum Sâmbătă. Fiindcă între elevi erau şi nemaghiari, institutorul a voit să arate publicului şi superiorilor că a »maghiarizat« pe copii naţionalităţilor. Ii învăţase dinainte că ei sunt unguri şi numai în limbă sunt român, sârbi, slovaci sau nemţi... Şi iată că institutorul întreabă, de copii, de-a rândul: »Ce eşti?« Unul după altul răspund copii de alte naţionalităţi . Eu sunt ungur. Dar când ajunge rândul la românaşul nostru, acesta uită toate explicaţiile stupide ale archanghelului maghiarizării, uită de pericolul împotrivirii, pe care el simte, uită de tot, şi urmează numai vocea inimei cărei şoptea să zică: — Eu sunt român! Stau înmărmuriţi nenorociţii din ’juru-î, cari nu pot să priceapă »cutezanţa« băiatului, ci văd numai »crima« comită. Nefericiţii de ei... îi compătimesc din inimă. Căci desigur mulţi dintre ei vor fi rostit, pentru prima dată numele de »mamă« într’altă limbă, nu în cea ungurească, mulţi dintre ei vor fi păstrând încă în colţul cel mai ascuns al sufletului suvenirea cuvintelor cari, atunci, de mult, de mult, le-au sunat mai dulce decât oricari alte în lume... Şi îi compătimesc pe aceştia, — între cari chiar şi institutorul şcoalei, Cavalloni, un italian, — fiindcă inima lor s’a tâmpit prea mult, prea fioros decât să mai poată pricepe sentimentul atât de curat şi ideal al naţionalismului, sentiment care a izbucnit ca o putere încă viuă, energică, mult trăitoare din pieptul fericitului, da!, fericitului băiat... Iar acum să spunem tot: băiatul acesta e al unui funcţionar român în ministerul instrucţiunei publice, dl dr. Petru Ionescu, numit în minister tocmai pentru sentimentele sale patriotice şi ca aderent al politicei »moderate« cu ungurii, iar nu ca exponent al politicei profesate de partidul naţional, reprezentat în dietă prin deputaţii noştri. Dl lonescu nu putea să uite însă că mai presus de toate e preot român și astfel a