Tribuna, iunie 1908 (Anul 12, nr. 121-143)

1908-06-11 / nr. 128

Pag. 2 desăvârşire facultatea de-a mai înţelege vreo­dată, că solid viitorul ţării numai pe desvol­­tarea deplină şi pe consolidarea în parte a fiecărei naţionalităţi, se poate intemeia. Foarte caracteristică pentru mentalitatea lor e vorbirea fostului ministru, Coloman Széli, ce a rostit o Duminecă la congresul asociaţiunilor culturale maghiare, ţinut la Budapesta. La acest congres s’a înfiinţat un organ de frunte al tuturor asociaţiunilor, cu rostul de a îndrepta şi îndruma mişcările sociale maghiare, numit consiliul regnicolar al asociaţiunilor culturale. In acest consiliu au fost aleşi o seamă dintre corifeii cei mai aprigi ai şovinismului. Totul a decurs sub patrimoniul spiritual al ministrului Ap­­ponyi. Széli, în calitate de preşedinte, a deschis congresul cu un discurs comentat viu şi cu unanime simpatii din partea presei ma­ghiare. Fostul ministru preşedinte, sub re­gimul căruia gemeau temniţele de »agita­tori«, se ocupă în discursul său de chestia naţionalităţilor, cu chipul ei de resolvire, cu atacurile presei europeneşti, zicând între altele: »Toţi fii patriei sunt egali înaintea legi­lor, fără osebire de religie şi naţionalitate, dar administraţia şi funcţionarii de stat să fie maghiari. In chipul acesta se reliefează imperativ caracterul maghiar al statului. De naţionalităţi trebue să ne apropiem cu iu­bire. Principiul calăuzător să ne fie: a nu viola limba, credinţa şi obiceiurile nimăruia. Să ne apropiem de naţionalităţi împăciui­tori, dar trebue să pretindem de la ele să fie credincioase ideii de stat­. Acesta e miezul întregului discurs. Sunete de flaut­e ademenitoare. Cu tendinţa ăitotfel de vorbe am făcut de mult cu­noştinţă. Széli se plânge apoi de atacurile presei din apus, zicând că e absurd a face naţio­nalităţilor concesiuni, căci astfel s’ar naşte o anarhie în ţară, s’ar deslănţui oarba luptă pentru existenţă între naţionalităţile din Un­garia. Elementul maghiar e chemat să ta­pe ţărmul unui râu de munte cristalin, cu o cas­cadă pe care s o admiri toată ziua; urcuşuri nu sunt doar daci dinediosle cauţi. Iar cine vrea distracţiuni, poate avea destule. Intâ­u de toate mun­că bună militeri In parcul de rari frumseţs, apei teatru (joaci cele mai bune trupe din Bucureşti şi Iaşi) şi concerte pre­cum şi baluri pentru tineret, apoi joc de ciluşei. Recursiuni prin prejurime, numeroase. Oţelurile sunt ieftine şi curate, toate aia Efo­riei atulul Spiridon din Ieşi. Oiseşti camere in preţ de la 1 leu 50 bani In sus. Sunt apoi vile de închiriat, pentru familii şi vile In cari ie dau camere mobilate pe sezon. In primul se­zon, la otelurile Eforiei se dau camerele cu ju­mătate preţ. Drumul până acolo, chiar d’aici, dela noi, deşi este lung, căci străbatem valea Murăşului până la obârşie, ba mergem şi mai departe, — este aşa zicând romantic. Trecem pe la Braşov, d’a­­colo dăm In valea O­tului, spre Nord şi mergem tot pe valea aita frumoasă până dincolo de Tuş­­nad. Biletul 11 luăm până la Gymes iar la Palanca Intrăm la ţari, de unde tot cu trenul, ajungem la Târgul Ocna, unde In gară găsim trăsuri cari ne duc la Silnic. Scriitorul acestor rânduri a petrecut o vară acolo şi acum a bea aşteaptă să revadă locurile acelea pitoreşti şi băile vindecătoare, tachiege, să lege într’o masă compactă po­poarele ţării. Vorbirea a fost primită cu nespusă în­sufleţire, o dureroasă dovadă despre carac­terul organic al boalei de asimilare. Unde se vor opri în mniuinţele lor nebune­l­e de neprevăzut. Sunt tot mai labile teme­liile ţării şi cutropirile de peste graniţă sunt tot mai intensive. Ei nu iau aminte glasu­rile înţelepte ale bărbaţilor de nume uni­versal, la creerii lor năuciţi de apele mor­ţii nu mai pătrund sensaţii de îndreptare. Ci aleargă nebuni înainte, mereu înainte spre un sfârşit fatal şi din glasurile lor enervate se desprinde vag — un vaier de agonie... Banca independentă ungară, Ziarul vienez Ja Zeist cunoscut că are o atitudine amicală coa­­liţiii, publică un articol despre banca indepen­dentă ungari, sub titlul: »Cheu­la bancei şi fu­ziunea«. Numitul ziar are cele mai bune infor­maţii despre opinia principalilor bărbaţi politici ungari cât priveşte banca independentă, şi pu­blică articolul de sus pe baza acestor Informaţii. — Cuprinsul articolului e: In sânul partidului kossuthist există o grupare puternică de 150 de deputaţi, cari vor lucra din răsputeri ca la 1917 s I se întemeieze banca Independentă. Grupul a­­cesta poate să cauzeze guvernului încurcături imensurabile, — daci guvernul ar reziita, — sau poate conduce chiar la criză. Iar fuziunea parti­delor e numai atunci posibi­ă, dacă intre parti­dele 67-iste şi cel 48 ist se face un acord In che­­stia bincii. — Aderenţii koisuihişti al băncii înde­­dependente au adunat deja peste 100 de iscălituri a deputaţilor cari se obligi a ieşi din partid dacă guvernul ar prelungi, la 1917, comunitatea băncei. Noi zicem: e întrebarea ca până la 1917 nu te vor domoli răsboinicii Holloişti... * Confraţii dela »Lupta« luând notă (la zece zile după apariţie) de articolul nostru in care arătam că la periferii stagnează lucrurlie de or­ganizare, de o părere cu noi, regretă lipsa de activitate şi conjură pe bărbaţii din comitate să grăbească a îndeplini misiunea ori sarcina ce li s’a dat dela centru, dela comitetul de orga­nizare. Cu vădită tendinţă întreabă apoi: dar oare In comitatul Aradului ce progres s’a făcut ? La asta ii vor răspunde cei patru deputaţi, dacă vor voi. Noi nu ne simţim autorizaţi i’o facem. »TRIBUNA« Din România. Manevrele de toamnă. Manevrele regale din toamna anului acesta vor fi făcute de corpul I, armată. Tema propusă pentru manevră e aceasta: O divizie pleacă din Caracal de-alungul Ol­u­­nii. Ea trebue să treacă peste râul Olteţ, sa in­­frârgă trupele din a doua divizie care păzeşte podul peste O­­­dela Piatra Olt şi să meargă spre Piteşti. A doua divizie trebue să împedice trecerea primei divizii peste Olteţ şi să păzească podul­ dela Piatra-Olt. In acele manevre cele nouă batalioane de vâ­nători vor forma o brigadă ce se va alipi uneia dintre cele două divizii. Pe de altă parte se va forma o brigadă din batalioanele de rezervă care va fi dată diviziei celeilalte. Fie­care divizie va mai avea câte o brigadă de cavalerie şi alta de artilerie. Cuarlierul general va fi Piatra-Olt. Cel dintăi atelier da pietre montanentale aranjat ca potera electrică, Gerstenbrein Tamás Ştraf. Fabricaţie proprii fli­garaori, granit, soynir, libridor etc., din pietre de mor­mânt magazine se află In Kolozsvár, Ferencz József-ut 25. magului ecu trai: Kolozsvár, Dizsai­ u. nr. 21. «« Filial»: Nagyvárad, Nagyseben. Déva şi Bănpatak. 24 Iunie n. 1008 Eu sunt român! (M.R.) Câtă plăcere pentru un român din suflet a face mărturisirea aceasta.. Dacă în­trebaţi pe un român, fie ţăran, fie mese­riaş sau de oarecare altă ocupaţie, că: ce eşti d ta? — el nu-ţi va răspunde ci: sunt ţăran, sau sunt meseriaş, ci: Eu sunt român! E multă bucurie pentru noi a ve­dea cât e sentimentul naţional de desvoltat în fraţii noştrii... Sau când călătorim printre străini şi ne spune unul la limba noastră dulce, — dacă a observat că şi noi sun­tem români (şi cum se observă de uşor...) — cum ne tresaltă inima când auzim cuvin­tele ce ne sună ca o melodie dulce, eu sunt român­ă. Cuvintde acestea, atât de scumpe n­auă au răsunat, la inima ţarei ungureşti, în ca­pitala mare, într o şcoală ungurească unde domneşte cel mai şovini­st spirit maghiar, de pe buzele unui copilaş român. Facem cu câteva cuvinte, istoricul, ca apoi să pu­tem trece, sub impresia bucuriei ce ne-au fă­cut cele trei cuvinte ale micului român, la cumpănirea însemnătăţei­­ acestor trei cu­vinte... într o şcoală elementară ungurească din Budapesta s’au făcut examenele, acum Sâm­bătă. Fiindcă între elevi erau şi nemaghiari, institutorul a voit să arate publicului şi su­periorilor că a »maghiarizat« pe copii na­ţionalităţilor. Ii învăţase dinainte că ei sunt unguri şi numai în limbă sunt rom­ân­, sârbi, slovaci sau nemţi... Şi iată că institutorul întreabă, de copii, de-a rândul: »Ce eşti?« Unul după altul răspund copii de alte na­ţionalităţi . Eu sunt ungur. Dar când ajunge rândul la românaşul nostru, acesta uită toate explicaţiile stupide ale archanghelului ma­ghiarizării, uită de pericolul împotrivirii, pe care el simte, uită de tot, şi urmează nu­mai vocea inimei cărei şoptea să zică: — Eu sunt român! Stau înmărmuriţi nenorociţii din ’juru-î, cari nu pot să priceapă »cutezanţa« băia­tului, ci văd numai »crima« comită. Nefe­riciţii de ei... îi compătimesc din inimă. Căci de­sigur mulţi dintre ei vor fi rostit, pen­tru prima dată numele de »mamă« într’altă limbă, nu în cea ungurească, mulţi dintre ei vor fi păstrând încă în colţul cel mai ascuns al sufletului suvenirea cuvintelor cari, atunci, de mult, de mult, le-au sunat mai dulce decât oricari alte în lume... Şi îi com­pătimesc pe aceştia, — între cari chiar şi institutorul şcoalei, Cavalloni, un italian, — fiindcă inima lor s’a tâmpit prea mult, prea fioros decât să mai poată pricepe sentimen­tul atât de curat şi ideal al naţionalismului, sentiment care a izbucnit ca o putere încă viuă, energică, mult trăitoare din pieptul fericitului, da!, fericitului băiat... Iar acum să spunem tot: băiatul acesta e al unui funcţionar român în ministerul instrucţiunei publice,­­ dl dr. Petru Ionescu, numit în minister tocmai pentru sentimen­tele sale patriotice şi ca aderent al politicei »moderate« cu ungurii, iar nu ca exponent al politicei profesate de partidul naţional, reprezentat în dietă prin deputaţii noştri. Dl lonescu nu putea să uite însă că mai presus de toate e preot român și astfel a

Next