Tribuna, august 1908 (Anul 12, nr. 171-193)

1908-08-01 / nr. 171

Pag. 2 a ales prietenia atât de puternică a soiali­­ştilor în lupta cea mai grea ce vor duce. Moţiunea atinge însă încă o durere mare a poporului care deşi veche ne bântuie şi azi cu aceiaş putere. E vorba de cele mai elementare drepturi politice ale unui popor, dreptul de întrunire şi asociare. Vedem, cum sunt fel de fel de pretexte guvernul ştie să împiedice multe din cele mai în­semnate organizații ale noastre. Nu amin­tim aici decât una: organizația atât de în­semnată a presei noastre. Dacă guvernul nu ar pune piedici acestei organizări presa noastră ar fi luat până azi un avânt pu­ternic, ar putea să angajeze forţe tot mai bune în serviciul ei, dându-le siguranţa mai mare a zilei de mâi­ne şi ar fi rezistat şi prigonirilor mai uşor, ajutând pe întem­niţaţi. Cea mai actuală însă din punctele mo­­ţiunei e de­sigur cea privitoare la prigo­nirea presei noastre. Deputaţii noştri dove­desc prin ea că au simţul necesar pentru însemnătatea presei care-i un puternic şi indispensabil colaborator al lor în lupta ce duc pentru apărarea noastră şi trezirea po­porului din amorţire. O ideie nu se poate mai nimerită a fost însă de a se adresă M. Sale împăratului o telegramă exprimând unul din sentimentele politice cele mai adânci, mai vechi ale po­porului nostru, realitatea către casa domni­toare. Iată textul telegramei: „Alegătorii şi poporul românesc al cercului Ileanda-mare dau expresia celui mai adânc sen­timent de omagii şi de realitate către M. Voastră, ridicându-şi căutătura plină de veneraţie la M. Voastră ca la iniţiatorul introducerii votului uni­versal, de la care aşteaptă toţi cetăţenii desmoşte­­niţi de drepturi ai Ungariei zorile unui viitor mai fericit“. Salutăm cu însufleţire acţiunea deputa­ţilor inaugurată cu atâta înţelepciune şi tact de preşedinte­le clubului, dl Teodor Mihali şi le urăm succes moral deplin­ ale lăutarilor. Şi apoi să asculţi învârtite, hore, pe picior şi ardelene. Nu ştiu dacă mai e vre­un centru românesc cu bogăţie de melodii originale ca aceasta împrejurime şi fie lăudată ideia compozi­torului zelos care le adună. — Se porniră tinerii şi la boston, poate mai puţin graţios şi precis ca cei de la horă... Iar eu mă adâncesc la poveşti cu nenea Henţu şi-i ascult cu mult interes amă­nunte asupra vieţii acestui frumos şi inteligent popor. Şi petrecem în cântece şi veselie aşa cum numai acolo poţi unde căldură şi dragoste fră­ţească este. Ne despărţim pe la orele 11 şi ne zicem, la revedere dimineaţă la 5, când mergem la fabrica de unt. Aici ni­ se dau şi arată amă­nuntele cam în câteva ore — şi în cea mai per­fectă curăţenie — se produce din laptele proaspăt cel mai gustos unt care se transportă şi în ca­pitală. După ce gustăm din toate deliciile, caş, zară, lapte bătut, cari ni­ se oferă cu multă ama­bilitate, pornim — cu toate că cerne ploia să fa­cem o plimbare până sus în vârf de munte la aşă numita fântâna foiţi. Când să ieşim din sat trecem pe la biserică unde — mi­ se spunea — că se ţine serviciu în fiecare dimineaţă. Acest popor foarte religios, mai cu seamă femeile, în lipsa altei ocupaţii fizice, ca lucrul din câmp sau deal d­­e­ are necesitate de aceasta plimbare zil­nică şi mângâiere sufletească, când departe în ţeară îi dus soţul şi feciorul. Biserica veche cu pereţii mohorîţi se umple cu babele care sue încet, sfioase. Bătrâne, trăite, învălite cu şovănelul alb, — acest interesant contrast al portului bătrânesc, — faţă cu cochetul pachiol mi­ se par ca nişte apariţii ale vremilor şi minunat de potrivite în acest întreg cu biserica afumată în mijlocul ci­­miterului. Drumul spre fântâna foiţi duce pe-o serpen­tină frumoasă, scutită prin pădurea seculară şi după vre­o oră şi jumătate suntem sus la acest izvor cu apa fermecată din care dacă bei nu îmbătrâneşti. Profităm se înţelege tînăr şi bătrân de aceasta taină a eternei tinereţi şi într’o clipă am esplicaţia tinereţei de azi a lui nenea Hen­­ţiu. — Deasupra izvorului o bisericuţă, un schit de lemn, care-o fi de când e lumea. Aici sunt adăpostiţi 3—4 călugări­ cari uneori cu forţa îşi cuceresc dela alţi părinţi acest imperiu pămân­tesc. Intrăm în bisericuţa scundă, strâmtă, dar curată, unde surprindem şezând în strană —ce­tind la şi ceasloave stihuri — un tînăr candidat la călugărie, un flăcău dintr’un sat din apropiere. Nu sar înşiră între păcate desfinţarea acestui lăcaş »sfânt«, ne­având rost să laşi poporul ade­menit să fie cu fel şi fel de vorbe false promi­siunea deslegării de păcat, etc. în schimbul bani­lor şi al alimentelor, cari se duc sus. Câţi­va paşi mai sus, ne găsim pe un mic platou cu priveliştea splendid deschisă până în mari depărtări. In cestalalt vârf mai deschis ca cel cu izvorul , schitul găsim un alt turnuleţ deasupra unei colibe, despre care nenea Henţiu îmi spunea, că întreagă a fost construită de un preot bătrân din Sălişte, cu dorinţa de a fi în­gropat aici în domeniul naturei. Şi bietului su­flet trudit nu i­ s’a dat astă mulţumire, c’a murit iarna şi era ger şi ninsoare, cine o să-l aducă în vârf de munte ? Nu-i bizar un dor al vieţuirei unde să te aşeze, când veciniciei eşti dat. Ne întoarcem cu aceiaş veselie cu care am plecat ne­simţind oboseală în vederea tinereţii eterne, care ca prin minune ne cuprinsese deja reducându-ne disposiţiile la veselii copilăreşti. Ieşise soarele şi sosim în parcul proaspăt, scăl­dat în raze. »TRIBUNA* 14 August n. 1908 Turneul deputatului dr. Vasile Lucaciu. Ni se telefonează din Beiuş, că deputatul dr. Vasile Lucaciu în urma morţii surorei sale, dna Elena m. Costin, preoteasă în Vieresturul r­ece, lângă Cluj, întâmplată ieri, şi-a întrerupt turneul dărilor sale de seamă în cer lui Beiuş şi îl va continua nutri ai Dumineca viitoare, în 16 Au­gust n. — E­l a fost la Budureasa şi la Cură­ţele. Pretutindeni a avut primire frumoasă. E mare însufleţirea între popor pentru activitatea desvoltatâ de deputaţii naţionalişti şi pentru su­­frajul universal. Cuvântarea funebrală a dnui Dr. Iosif Olariu directorul seminarului din Caran­sebeş, rostită după săvârşirea proho­dului la coşciugul episcopului Popea. Jalnici ascultători! Stăm în faţa rămăşiţelor pământeşti ale arhipăstorului acestei diecese, care diecesă acum a îmbrăcat doliu, căci bunul şi blân­dul ei cârmaci nu mai este în viaţă. Da, episcopul Nicolae Popea a părăsit pe vecie cele de aici, cele pământeşti şi s’a ridicat la cele cereşti, unde înfăţişându-se înaintea Părintelui va primi răsplata ce o merită pentru faptele sale Şi ce credeţi că-i va fi zis acest Părinte al tuturor celor ce există ? Eu sunt de firmă convingere, şi cred că şi dvoastră jalnici ascultători credeţi acelaş lucru, că acest stăpân îi va fi zis : Bine ! slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune, întră întru bucuria stăpânului tău. In Domnul fericitul n’a fost om de toate zilele. Valoarea şi însemnătatea lui se pot cunoaşte şi aprecia mai bine acum când ne aflăm la marginea mormântului. Răpo­satul timp îndelungat a vieţuit şi lucrat a­­tunci când o pleiadă de bărbaţi cu însuşiri extraordinare şi însufleţiţi de un zel şi iu­bire nespus de mare pentru tot ce e româ­nesc şi-au încordat toate puterile, ca să smulgă pe români din întunerecul ce-i co­pleşise, să-i ducă la lumina adevărului şi aşa să-i facă a se bucura de toate bunurile şi roadele ce mintea le află spre întărirea şi mărirea popoarelor. Nu trebue decât să ne aducem aminte că Nicolae Popea a fost mâna dreaptă a ma­relui Andreiu, a fost iubitul lui Nicolae. Chiar numai această împrejurare ar fi des­tulă ca să putem judecă mărimea celui iubit și stimat. Statutul organic, legea fundamentală a organizării autonome a bisericii este scrisoarea de recomandare a fericitului defunct înaintea oamenilor cari ştiu ce însemnează a putea chivernisi, a te putea mişca liber şi neîm­piedecat de nimeni în biserică cu toate in­­stituţiunile ei. Acestui statut organic avem să mulţămim că acum numărăm atâţia băr­baţi cu carte, că şi noi ne putem numără între popoarăle mai înaintate, mai civilizate din lume. La compunerea acestui statut organic însă partea leului i­ se cuvine în Domnul fericitu­lui Episcop. Dar Nicolae Popea nu s’a mulţămit cu atâta, deşi aceasta ajungea să­­ asigure un nume bine vâzut în istoria neamului no­stru. Nu, el nu s’a mulţămit cu atâta, ci pretutindeni îl aflăm, unde se cerea minte luminată, prevedere înţeleaptă şi sprijin ma­terial. Un popor cum este al nostru, şi a tre­buit să fi fost îndeosebi 30—40 ani în urmă, cerea mari şi multe jertfe fiilor săi, iar în Domnul fericitul, nici când nu s’a dat în lături. Din contră, noi vedem că nu există o instituţiune românească, la care Nicolae Popea să nu fie membru, aşa că s’ar putea zice că la toate a colaborat şi multe prin­­tr’ânsul s’au fâiat. Acest bărbat rar, a binemeritat pe teren literar, social şi cultural. De aceea pentru lucrarea lui foarte îm­belşugată şi remarcabilă pe terenul literar, Academia română, cel mai înalt for ştiinţific românesc îl alege membru ordinar, după ce câţiva ani nainte dieceza Caransebeşului îi dăduse în mâni cârja să păstorească după dreptul dumnezeesc şi legea omenească. Şi vrednic s’a arătat Alesul diecesei de această Bancă de şcoală OST* Mobile de şcoală Mobilă modernă de biurouri şi fabricare de instrumente gimnastice. Catalog de preţuri gratuit şi porto franco.

Next