Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)

1909-01-14 / nr. 9

Pag. 2 silit sa ne recunoască o mare calitate: unde eram In contact cu slavii şi elementul ma­ghiar, romanizam cu mult succes (pag 19). E cel puţin ciu­dat ca un popor de pă­stori, tăietori de lemne, cărbunari şi cărămi­dari, cum ne prezintă tot la pag. 19 să în­ghită elementele alcătuitoare de stat. Reţinem în privinţa asta o mărturisire pe care o face la pag. 21. După ce se plânge adică că păstorii şi tăietorii aceştia de lemne romanizează şi pe bulgari, scrie următorul caz: »In districtul Posarevaţ, b­al Miava des­parte două sate, Sdrelu, sat valah şi Seto­­nic, sat sârbesc. Ia scurtă vreme păstorii sârbi, cari Îşi păştrau turmele la un loc cu românii, au primit obiceiurile şi portul ro­mânesc, au învăţat limba valahă aşa că chiar între dânşii încetul cu încetul vorbiau mai bucuros româneşte decât sârbeşte. Şi din contră valahul nu învaţă sârbeşte. Iar deoarece trecerea pe râul Miava e anevo­ioasă pentrucă rar se găseşte acolo o lun­tre, sârbii de pe acest teritor, In vreme scurtă s’au valahizat. Tot aşa au păţit bul­garii de lângă Timoc In districtul Vidinului în vecinătatea valahilor, vorbind şi ei mai mult şi mai bucuros româneşte. La pag. 23 patriarhul sârb îşi ia oste­neala să dovedească cucerirea pe care au fâcut-o păstorii şi cărbunarii de români prin­tre saşi. Iar ca să demonstreze, că In Un­­garia propria zisă nici chiar în veacul tre­cut nu erau români, se provoacă la un oarecare Bailhay, care In »Istoria statis­­că* ce a scris pe vremea lui Iosif, nu ştie încă despre popuUţm românească. Va să zică pentrucă s’a găsit un manu­scris rămas dela un prost, care nu ştia de­spre români, patriarhul Bogdanovici sus­ţine enormitatea că în veacul trecut nu erau români în Ungaria propriu zisă. Prezentându-ne, ca pe o naţie primej­dioasă, capabilă să-i desnaţionalizeze şi pe unguri, patriarhul conjură judecătoria din Timişoara să respingă cu atât mai osebit acţiunea noastră, pentru intrarea în posesie vrei, nu te pot sili. O si-i dau şi doamnii (e acasă ?) o sticlă de ulei de roze. O cunosc şi pe domniaei. (Jirecek, care nu e însurat, nu se poate din destul milă, de care doamnă e vorbi). Da dacă aveţi pe aici rudenii, prieteni, să te spui, că am adus ulei de roze — că nu e nici o ruşine. O să mă duc mai des pe la ei, o să povestim de Bulgaria noastră. Dacă tocmai vrei, mă Invoiesc să rimăn şi ia dta cât stau In Praga. Ei?* «Iartă-mi, da!­ »Zic şi eu, numai aşi, dacă vrei — adaugi Bal­caniu zăpăcit — Mie-mi placa mii bine In hotel, di, spuneam eu, Jlreceke de-al nostru şi... »Iţi mulţumesc pentru atenţiune; te-aşi ţinea bucuros la mine, dar nu am locuinţă destul de mare. Astăzi Insă eşti oaspete nostru şl prânzeşti cu noi*. »La prânz? De ce nu? — aplaudă Bai Ga­­niu. — Şi d ta ai mâncat, cum s’ar zice, tot­deauna dacă nu la mine, cel puţin la masă bulgărească*. Jirecek are o afacere urgentă, care a întrerupt-o când a Intrat Bai Ganiu. Stăpânul casei stă ca pe spini şi nu ştie cum să scape pentru câtva timp de limbajul său oaspe. Sună, apare un ser­vitor, căruia­­ porunceşte să comunice celor ai casei, că a sosit un oaspe din Bulgaria. Nu mult după asta apare mama lui Jirecek Bai Ganiu abia că se ridică de pe scaun, fice cu mâna o duplă mişcare la frunte şi aruncă vorbele aşa peste umerii .Ei, cum merge, bine, ce? Să ţi strâng mâna, aşa, cum o fac bulgarii. Ei, cum o mai duci ? Ml bucure. Doamna II salută prietenos şi arată un­depse­a celor trei mănăstiri, cu cât dacă s’ar ad­mite că bisericile şi averile pot să fie mo­ştenite de cei cari supravieţuiesc poporeni­­lor dispăruţi, atunci şi catolicii de la Vaţ, Strigoniu, Comarom, ori jidanii de pe acolo ar putea să pretindă bisericile şi averile sârbeşti rămase fără credincioşi. Ciudat raţionament. Se vede că patriarhul sârb a uitat de comunitatea vieţei noastre bise­riceşti, a uitat, că mănăstirile din chestiune sunt pe teritor românesc, şi că mai bine de două veacuri împreună am agonisit şi susţinut mănăstirile şi bisericile, precum se face că nu ştie nici despre lupta marelui Şaguna, care deja la 1864 se provocă la argumente puternice şi se baza pe docu­mente nerăsturnabile pentru a pretinde partea de avere ce ni­ se cuvine. Patriarhul sârb încheie (pag. 50) rugând judecătoria să respingă acţiunea mitropoliei româneşti şi s’o condamne între altele şi la plătirea a 17.200 cor. cheltuieli cât a avut patriarhul compunând proza sa încâlcită şi tendenţioasă. In alt număr ne vom ocupă cu răspun­sul comitetului congresual sârbesc, precum şi cu răspunsul episcopului sârb Davril Zmeianovici şi ceilalţi trei episcopi sârbi. •TRIBUNA« Boicot în Ungaria contra ungurilor. Ziarele maghiare publică îngrijorate urmă­toarea ştire: »Din Blaj se anunţă că românii de acolo au pornit un boicot atât de sever şi de bine organizat Împotriva comercian­ţilor maghiari (neo!), că de atunci aceştia nu mai pot să vândă nici măcar o cutie de chibrituri. Se zice că se va cere aju­torul guvernului împotriva boicotului*. Adecă ce să ajute­­ guvernul? O să pună jandarmi la poarta românilor şi o să-i ducă pe sus în prăvăliile ungureşti ?! De altfel, drept să mărturisim: fraţii dela Blaj au dat de leacul şovinismului, căci la pungă sânt foarte simţitori şi ungurii neaoşi şi neofiţii!­bit interes faţă de patrii caapelui, punlndu-i o mulţime de întrebări. „Nu, apune-mi drept — zice Bal Ganiu — nade­­ mai frumos, In Praga ori îa Sofii?* D na nu­­ înţelege fiindcă n’a fost nicicând In Sofia, dar Bal Ganiu se uiti la Jirecek surâzind diabolic, ca şi când are vrei sâ-l facă at-i înţeleagă supe­rioara sa cunoştinţă a unui suflet femeiesc. Nu e femeie? Se poate vorbi cu ea ceva mai im­portant ? »Domnul vrea si prânzească astăzi la noi — — zice Jirecek mamei sale şi o roagi după aceea pe nemţeşte să­­ duci pe Bai Ganiu Intr’aici odaie ca să-şi poată uimi lucrarea. Doamna face propunerea lui Bai Giniu al meargă In odaia vecini. Bai Oaniu’priveşte scru­tător la Jirecek, se uită după desagii cu sticluţele de ulei, se reagândeşte, adunându-şi sprâncenele: »Şi-au spus ceva pe nemţeşte! Mii ştii, mai ştii! Da nu-mi vine să cred. La urma urmei a fost ministru la noi. Da nici miniştrii au s­­oţi de pănură bună. Da de asta nu cred odată cu capul.* Se ridică nehotărlt de pe asinii şi pleacă în odaia de alături la propunerea doamnei; dar când ajunge la uşă, se întoarce, vrtnd să cetească de pe feţele celor doi planurile lor şi bagă de seamă vre­o cfttava semne mnte, pe cari le schimbau — de fapt — olsenii tn momentul acesta, sem­nele astea însemnau. Vezi da mi-1 ţine căi mai mult, fiindsă am o afacere foarte urgentl. Bai Găina lasă și le explică altfel. — „Poate că vă stau lucrările astea In dram­“ declară el, arătânl cu ochii la desagi. Proclamarea şefiei d-lui Ion I. G Brătianu. Dăm după »Viitorul* decursul congresului de ieri al partidului naţional-liberal. Deş! congresul eră anunţat pentru ora 2 luni, totuşi încă de pe la orele 1, sala începe sl se po­puleze. Dintre fruntaşii partidului naţional liberal, am putut observi următoarele persoane: Dnii miniştri E. Costinescu, Tomi Stelian, Sp. Haret, V.­a Mortua, Anton Carp şi AL Dju­­vara. Dnii P. S. Aurelian, M. Pherlkide, B. Missir, Em. Porumbaru, C. I. Stoicescu, C. Codaş, ge­neral Budişteinu, Nicu Ginea, D. I. Chica, D. Poliza-Micşuneşti, C Climescu, Q. Vulturescu, C. F. Robescu, Gr. Ştefinescu, D­. Dragomir Du­­mitreacu, C. Hagi Tudorache, Al. Baacovici, I. G. Pleşea, Horia Rosetti, Al. Culoglu, D. Drăghieacu, S. Haliţi, General Rădulescu, N. N. Săveanu, Co­lonel Parfeni, N­. Isvoranu, D. M. Buri Ileana, Take Protopopescu, AL Tătăranu, I. Fussea, Dr. An­­ghelescu, Iosef Igiroseanu, Istor Slitineanu, M. Olteanu, G. Diamandi, Dr. G. Anghelescu, Dr. Cantacuzino, C. Stere, Tr. Djuvara, C. I. C. Bră­­tianu, L N. Cezăreacu, Dr. Mildărescu, Andrei Popovici, Aurel Dunes, Dr. Botescu, G. C. Dragu, Simioneseu Rimniceanu, Victor Antonescu, Gr. Olani, I. Nădejde, D. Carp, Stroe Beloescu, In­giner Tarusanu, C. Banu, I. G. Duca, Valerian Ursianu, Neron Lupaşcu, N. Alexiu, N. T. Pop, Silvescu, Ştefan C. Ion, P. Puni, St. Filipescu- Digişani, Dr. Buicliu, Mitei Corbescu etc. La orale 2 jam. soseşte dnul Ioan I. C. Bră­­tianu, care este primit cu oraţiuni şi aplauze, care durează mai multe minute. Dnul P. S. Aurelian, preşedintele senatului, este proclamat preşedinte al congresului. D sa spune că membrii partidului naţional li­beral, din întreaga ţari, au fost chlemaţi pentru a se rosti cui se cuvine a se Incredinţa şefia partidului, In urma retragerea de la această şefiei dlui D. A. Sturdza, retragere care a Întristat pe toţi membrii partidului. Luând cuvântul di Ferechide spune că partidul naţional liberal, venit la cârma statului In urma evenimentului din primăvara anului trecut, poate fi mândru că şi-a împlinit menirea cu prisosinţă. Oraţie modului înţelept de guvernare al dlui Sturdzs, care s’a retras din viaţa politici fiind regretat de toţi, partidul liberal s’a prezentat tot­deauna In faţa evenimentelor pregătit şi strâns unii — „o, de loc. Mă rog, să n’ai nici o teamă*, li răspund» J.reot. „Da tot vă vor sta tn dram, ştia ea. Stai, le iau on mine la odaia vecină“ — şi Întindă măna să ia desagii, dar firestk on mamă-sa protes­tează prietenos. „De mi-ar fi frici, aş mai aice, da aşa cred...* Ss dac tn odaia de primire şi doamna închide uşa după dtasa, ca să nu se aud* In odaie nici un sgomot. Se osteneşte la tot chipul să dea o ocupaţie interesantă lni Bai Ganin­ ti pane îna­inte diferite albnamuri, îi arată tablouri, o sume­denie de ilustraţii, dar gândurile lui Bai Ganin sboară pe alt nadeva şi Bai Ganin răspunde a­­tenţiunilor ca o răceală voită: „Nu mai am pof­tă, mulţam, uită-te numai dta la ele. Cite chipuri de astea am mai văzut! Nu mai sunt nici ea copil mic!“ Bai Ganin se uită neliniştit la ceaaorinicul său gigantic de argint şi Începe o conversaţie foarte interesantă şi foarte la locul ei: „Sânt foarte curios, aă panosc Europa. Acuma, de pili­, e la noi amiazul şi să ia prânzul. La D-vastră e altfel. Când mâncaţi D-voastră, de pildă?“ Noi mâncăm, de obicei, la 6 ceasuri, astăzi Insă putem să mâncăm şi mai de­vreme. Iartămă, am să te părăsesc pentru an minat“, zise stă­pâna şi iese pe uşâ. Bai Ganin­­tă singur In salon, se uită cn gfun­­durile aiurea la chipuri, scaipă din când In când pe covor, (an fiindcă i-ar fi foame, dar mai ştii !) dă ca pismi pe de-aiapra şi trage cu urechii la cel mai mic sgomot din cabinetul de lacru. De-o­­dată aude, cum se ridică firecek de pe scaun, cam face câţiva paşi şi cam stă locului. „Ca 27 Ian. n. 1009

Next