Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)

1909-01-14 / nr. 9

Anul XIII. Arad, Mercuri 14|27 Ianuarie 1909 Nr. 9 ABONAMENTUL 3** an an .24 Cor. fi iota. an . 12 « I*« o Itrnă . 2 « finii de Duminecă ft man 4 Cor. # Pentru Románk şi s America . . 10 Cor. tind de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA» Deák Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Procesat pentru mănăstiri. I. (*) Veacuri întregi au ctit sabt jugul pa­triar­hilor sârbi dela Carloviţ, iar valurile des­­pârţirei erarhice, nu s’au potolit fuel. La 16 Martie biserica română gr. or. are adecă să se judece ca sârbii pentru posesiunea a trei mănăstiri: Bezimi, Sâcgiorge şi Mesici, cele două dintâi pe teritoriul diecezei aradane, iar a treia pe teritoriul diecezei Caransebe­şului. La acţiunea judecătorească, pornită de bi­serica noastră, patriarhul sârbesc a dat un răspuns, pe care, deşi foarte lung, violent şi neordonat, ba chiar plin de insulte la a­­dresa bisericei române, totuşi ne-am luat osteneala să-l cetim. Ne credem datori să ţinem pe cetitorii noştri un cuient cu fasele acestui proces şi să-i dăm toate informaţianiie necesare pentru a şi face o icoană fidelă despre lupta ce se va desfăşura la tribunalul din Timişoara. Lucian Bogdanovici, patriarhul sârbesc ales aşa zicând cu forţa da guvernul ma­ghiar, chiar în acest proces unde nu poate fi vorba decât de documente istorice nedis­cutabile, ţine să provoace o luptă înverşu­nată între cele două biserici. După câte ştim, unii dintre distinşii noştri scriitori bisericeşti, arhimandritul şi vicarul Vasile Macgra, s’a însărcinat ca pe temei istoric să cântărească şi să combată aser­ţiunile cuprinse în răspunsul patriarhului Lucian Bogdanovici. Din parte-ne vom spicui din acest răspuns părţile cari ni­ se par nedemne de un înalt prelat, iar din punct de vedere istoric ab­solut nulă. La actul prin care metropolia noastră îşi formulează dreptul la cele trei mănăstiri, patriarhul răspunde tăgăduind, că noi am fi băştinaşi la ţara aceasta şi zice că e nu numai »uşuratică« dar tendenţioasă şi în­drăzneaţă această afirmare a metropolitului român. Ca un advocat de a treia mână, tăgădueşte deci această »temerară« afirmare, care ar fi contrară faptelor istorice, şi zice că strămoşii noştri erau simplu nişte păstori rătăciţi prin munţi şi tăietori de lemne, cari n’aveau nici cea mai mică idee despre solidaritatea re­ligioasă, pe când sârbii, au fost chiar dela începutul creştinizării Ungariei cel mai cult şi cel mai organizat popor. Scrie textual: »Sârbii pe vremea când despre român­ nici nu se pomenea în ţara aceasta, au trăit având biserică perfect organizată, marile fondaţiuni şi mănăstiri erau de caracter cu­rat sârbesc, în cari limba şi caracterul sâr­besc ca fir roşu se perpetuă In decursul veacurilor«. Despre imigraţii sârbi scrie (tot la pag. 5) următoarele: »Imigraţii sârbi au adus cu sine comorile şi averile şi au fost încărcaţi cu numeroase privilegii«. Ce comori au adus sârbii, cari au fugit dinaintea turcilor în Bănat aducând cu sine vre-un căţel şi pur­cel, cu asta rămâne dator patriarhul. Este însă foarte îndrăzneţ în afirmări ca acestea la adresa românilor. (pag. 6) »Nu numai în ce priveşte sporirea averilor noastre bi­sericeşti, dar In general în istoria patriei noastre, românii n’au nici un merit... carac­teristic este de altfel, dar neescepţionabil că­ aşa zisa politică religioasă a românilor nu este noutate«. »Aşa se vede că la dânşii a devenit un fel da ideal naţional să se aşeza fără grije îa averea organizată şi sus­ţinută de alţii«. Se laudă apoi (pag. 7) că Arsenie Cernovici a­­ducând cu sine 40.000 familii sârbe a creat sate şi oraşe până la Vaţ şi Buda, nemai vorbind de comitatele din Banat, de Arad, Cenad, C.O­grad, Bihor etc. Neagă însă că subt Ludovic I, subt Matei Corvin şi Vladislav ar fi fost roncâni în Ungaria (pag. 8), măcar că azi până şi cei mai şovinişti istoricieni maghiari recunosc că Ioan Hunyadi a fost român prin urmare şi marele rege Matei a fost român. La pag. 11 zice că până şi în veacul 17 noi românii nu eram naţie ci numai o sectă în deosebire de naţia sârbească. Noi peste 2 milioane suflete eram — secta, —­ iar ei vr­e­o 200 de mii erau o naţiune, cărei patriarhul ii atribuie merita colosale. Ei au adus cultură în ţară, ei au întemeiat comerciu şi industrie, ei au apărat ţara împotriva turcilor!.... Pentru­ a ne înegri, patriarhul citează cu înbelşugare pe românii (?) Gaster, Tictil şi Alexici, precum şi pe Hunfalvi, Iancsó Be­nedek, Reihi şi alţi istoriciani maghiari, cari au scris despre noi conduşi nu de a­­devărat istoric ci de tendenţa politice. Chiar sprijinindu-se pe aceştia patriarhul sârb e FOIŢA ZIARULUI «TRIBUNA». Bal Canin la Jirecek*). De Alecu Kon­stanti­nei* »Ce vi povesteşte Ţvetco, zise ruşinoiul llcşo, î’a întâmplat mai pe urmi, dar eu ştiu ci Bai Oanlu a cilitorit mai ’nainte la Prag», ci a stat mult pe acolo şi ci a vindut o grămadă de ulei de roze. Şi vi o povestesc şi voui ? I-am răspuns: Când e vorba de Bai Ganlu, nu mal întreba asta, dl­ înainte!« »Bice, ascultaţi deci: Bai Ganlu ajunge din Viena In Praga. Se coboari la gări, la desagii pe ameţi şi ajunge pe stradi. Vzl­ii libăresc pe el şi vreau să-l servească; el Ie face un semn cu capul, că n’are pohti. Ăştia cred ci le face ■emn să-l ajute şi iată ci­ne opreşte o irisuri înaintea lui. Bai Ganlu se iifuriază, scăpări si hintel din ochi şi face gesturi mânioase. Un poliţist vede o stea foile şi porunceşte trăsurei ai plece. Bai Ganlu îşi bate capul de la cine al afle unde locuieşte istoricul nostru direcik. Iirecek a tritt In Bulgaria, iubeşte pe bulgari, Bai Ganlu se va duce la el şi i va zice: Bună ziuă, să ţi dea Dzeu toate cele bune — şi mai ştii poate ci I pofte­şte si stea; de ce ai mai dea bani la hotel? — Pe cănd ai gândeşte la astea, vine un hamal cu şapcă roşie şi se opreşte In naintea lui şi i face propunerea tă i duci el de­­urgii. Bai Ganlu li întrebi daci ştie unde locuieşte *) Un învăţat istoriograf, profesor universitar. Jirec* k, hamalul i spune că nu ştii, dar crede că va putea afla şi Întinde mâna să ia In primite desagii. Bal Ganlu nu li di — poate ti dispară cu el cu tot, cine ştie unde, şi mai e hamalul Imbricat şi prea bine — cine poate povesti cât o si­­ ceară ? — »Si meargă domnul numai înainte, ci eu viu in unşi, zice Bai Ganin cu curtenie. Laşi mi desagii, o să-l duc eu singur«. Curtenii aita a folosit-o Bai Ganiu, pe de o parte ca sâ câştige pe hamal pentru sini, pe de alti parte ca să-i arate, el nu e vre un bogătaş de clasa întin­r, pe care o si I poati pureci cum va vrea el. Pornesc amândoi la drum şi Intreabă la fiecare colţ de stradă unde şade Jirecek; în sfârşit a bă­gat cineva de seamă că e vorba de profesorul Ji­rece­k; le-a spus unde vor putea să se Informeze; ei au întrebat şi l’au găsit In sfirşit. Bai Ganlu zice hamalului un: »Dumnezeu si ţi ajute! Mulţam!« şi intri îa locuinţa lui Jlrectk. O, o, buci ziua die Jlrectk, cum Iţi merge, bine ? strigă Bai Oiniu In tonul cel mai prietenos1, când intri în odaia casei. Acesta îi întinde mina aurprins. II pofteşte ai ocupe loc şi i-e un caz, ci nu şi aduce aminte, cine e iubitul său prieten. — Nu mă cunoşti?« adaugă Bai Oaniu, schim­bând pe «dta, cu »tu« de mai multe ori. »N’ai fost ministru In Sofia?« — »Ba da!« — »Eu sunt de acolo!« — urmează sărbăto­reşte Bai Oaniu — »suntem prin urmare tova­răşi, şi încă cum ! Iţi mai aduci aminte de arti­colul din gazeta »Slavjanin« ?« — »Da, lari aduc aminte«, zice Jirecek plin de răbdare și afabil. — »H­î, cum te-au împroşcat!... Ca să nu-ţi pese de toc, să n’fi nici o grije! Decâte­ ori te-am lăudat eu!.. Zic ei, că Jirecek așa, ci Jirecik pe dincolea, da­r să fie cu iertare« zic eu, nu e nici unul ca el«. Directk cunoaşte bine pe bulgari şi de aceea nici nu se miră de loc de familiaritatea aceasta a lui Bai Giniu. Conversaţia urmează tacă astfel vre­o câteva minute. In sfârşit trec la o temă mai prac­tici: Bai Ganiu laudă locuinţa gazdei, face aluzii foarte plausibile că­­ar mai fi la adecă luci­lor, ca să locuiască chiar şi un strein aici«. II vor­beşte de ospitalitate bulgarilor. Işi exprimi pă­rerea sa de rău: »Vezi, ceilalţi nu sunt ca noi, bulgarii; dacă vine un străin la casă bulgărească, II cinstesc cu mâncare şi beutură şi cu locuinţă«. Jirecek caută săi explice, săi facă şi înţeleagă, că locuinţa e strimtă, chiar şi pentru ai­cii. Bal Ganlu îşi face urechea toacă şi aduce vorba iarăşi la ospitalitatea bulgărească. Dela tema aceasta trece conversaţia la negoţul lui Bal G­alu. Acesta comunici stăpânului casei el a adus ulei de roze, spre vânzare şi declari: Mâine, dacă vrei, să muil duci la toate fabricele, el primesc bucuros; tu să-mi suni ce vreau oamenii, că eu nu pricep limba. Nu-i aşa?« Direct, se grăbeşte să-i comu­nice că nu e cunoscut cu fabricanţ­i uleiurilor eterice, fiidcă are o ocupaţie foarte deosebită de a lor şi — pe lingă asta — nici nu are timp li­ber; dar fi va spune unde se întâlnesc studenţii bulgari şi printre aceştia va găsi pe unul, care să-i seră într’ajutor. »Dacă vrei — adaugă Bai Giniu — dacă nu

Next