Tribuna, septembrie 1909 (Anul 13, nr. 188-211)
1909-09-19 / nr. 202
RBR»M FOIȚA ZIARULUI TRIBUNA*. —...... Banii. Guy de Maupassant, într’una din nuvelele sale de un realism crud, în care pune supt ochii cititorului fragmente din viată, exemple de dureroasă realitate, pune pe eroul unei astfel de nuvele să povestească istoria unei femei care, putând să-şi aleagă un amant după voie, şi-a ales — nu se ştie din cauza cărui sentiment de depravaţie — în loc de un tânăr frumos care era în cercul cunoştinţelor sale, pe un bătrân urât şi cam ramolit şi persoana care povesteşte aceste fapte — şi care era tocmai bărbatul femeiei — isprăveşte cu această frază: — Iată ce este femeia! O exclamare la fel cu aceasta, dar cu o altă semnificare, am putea să facem noi, la sfârşitul unei ştiri ce ne vine din America de nord. Ştirea aceasta ar putea să ne demonstreze că în America chiar şi cerşetorii sunt milionari; însă cum acest caz nu este nou nici în Europa, trebuie să-l privim ca pe unul din multele fenomene de degenerescenţă, de cari lumea este mai mult sau mai puţin plină. Iată de ce este vorba. Intr’una din cele mai depărtate cetăţi din Pensylvania, la Pittsburg, — oraşul negru ce pare un enorm atelier plin de cărbuni, de fum, de fier, de cuptoare imense cu gurile căscate şi incandescente, oraşul care tremură ziua şi noaptea de eterna muncă ce dă locomotive şi vagoane tuturor căilor ferate din lume — trăia un cerşetor de optzeci de ani, un oarecare Peter Lebauch care era destul de cunoscut în tot orașul. Săptămâna trecută, Peter, atins de un acces de nebunie furioasă, se închise în odăița sa — o chilie mizerabilă din vârful unei case și mai mizerabilă dintr-o mahala — și începu să amenințe cu moartea pe oricine ar îndrăzni să se apropie de ei. Au trebuit să intervie patru policemens şi pompierii şi după două ceasuri de muncă au izbutit să reducă pe nebun în stare de a nu mai face nici un rău şi să-l conducă la balamuc, de unde nu va mai ieşi decât mort. După perchiziţia ce s’a făcut în chilie, s’a găsit o adevărată avere, răspândită peste tot, ascunsă în mobile, în oale vechi, in fundul unei sobe, etc. Supt hârtia de pe pereţi, şi după un tablou s’a găsit bancnote în valoare de mai multe mii de lei. In total, comoara cerşetorului se urcă la suma de aproape un milion de franci, şi ca să se transporte la poliţie toată averea aceea a fost nevoie de un car. Ce o să se facă toţi banii aceia? Se vor face opere de binefacere? Se vor întoarce, pe căi indirecte, în buzunarele celor ce au miluit (! ?) pe acel Harpagon american ? Vor fi închişi în casele statului? Nu ştiu, — dar un lucru ştiu, că de acum înainte, acei bani nu vor mai forma bucuria proprietarului lor. Iţi poţi închipui, cetitorule, traiul acelui cerşetor milionar, care timp de optzeci de ani s’a condamnat el însuşi la o viaţă mizerabilă, cu singurul scop de a strânge bani de aur în fundul oalelor vechi şi bilete de bancă după icoane şi tablouri ? Şi-ţi poţi închipui grija ce avea mereu şi care o chinuia în timpul zilei, când nu era în casă şi în timpul nopţei, când se gândea că vreun hoţ ar fi putut să descopere comoara sa şi să i-o jefuiască ? Ei bine, în faţa acestui cerşetor milionar, Inebunit din pricina comoarei sale, putem exclama şi noi: — Iată ce sunt banii! Şi oare banul, nu este un lucru destul de infam, destul de murdar, pentru toate grijile, pentru toate relele ce aduce, şi nu este banul motivul pentru care, deseori, fiinţe omeneşti alunecă şi cad în mocirlă? * Uitaţi-vă pe ghişeul unei bănci la pachetele de hârtii de o mie şi la grămezile de monete de aur; priviţi apoi în jurul vostru, uitaţi-vă la automobilele ce trec pufăind; la palatele moderne în cari sunt închise lucruri scumpe de artă; la femeile cari trec frumoas ca o părere de vis înfăşurate în blăni scumpe sau în dantele de preţ; examinaţi-vă buzunarele voastre şi spuneţi-mi dacă acele bilete de o mie sau grămezile de aur nu constituesc pârghia care pune în mişcare lumea. Alphonse Karr, intr’unul din romanele sale, ne a descris într’o formă briliantă o adunare de monete, în care fiecare grup de monete, vorbește pe socoteala sa proprie și conform valoarei sale. Anul XIII. Arad, Sâmbătă, 19 Septemvrie (2 Octomvre) 1909. Nr. 202. ASONAMENTUL ■9 «a sa . 24 Cor. Pi m Ja». . 12 « ?* 6 teni . 24 Krai it Dnsninccl ft SS M , 4 Cor. r*atra Koraâniaji i iswrisa . . 10 Cor. Săra! de zi pentru Roş şiribnătate pe rbul trasei. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţumite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş ti comitat 502. Politici imperială. Ca una din particularităţile caracteristice ale politicei ungureşti rămâne făptuit că Suveranul este pus în poziţiunea cu totul excepţională de a avea un program politic al său propriu, care nu mai diferă de al guvernelor, ci este deadreptul opus acestuia. Urmărind istoria evenimentelor petrecute în cei din urmă patruzeci de ani, se va putea constata aceasta într’o formă neîndoioasă; şi în anii din urmă asistăm la o luptă politică deschisă între Coroană şi guverne, în care fiecare parte îşi desvoltă şi îşi pune în acţiune forţele sale. Situaţiunea aceasta îşi găseşte explicaţiunea în nesinceritatea politicei ungureşti pe de o parte, şi în greşelile politicei imperiale de altă parte. Transacţiunea dela 1867, încheiată între împărat şi capii partidelor ungureşti, a fost din punctul de vedere al politicei imperiale o greşală în fond şi în formă. Dacă această politică ţine la unitatea monarchia şi la unitatea armatei mai presus de toate, ea nu putea să deschidă porţile diviziunei lor, precum s’a deschis în realitate prin dualism; şi dacă totuşi au fost deschise aceste porţi în gândul şi cu intenţiunea ca ele să rămână numai crepate până la un punct aşa că nici unitatea monarchiei, nici unitatea armatei să nu fie atinse, trebuiau luate dela început garanţii suficiente, pentruca să nu se poată întâmpla ceiace s’a întâmplat, adecă ca porţile crepate să fie prin presiunea de jos forţate şi deschise larg. « JÜRÜBH1LLÜH_______»ÜESMM Principele Bismarck a judecat pe fostul ministru saxon Beust ca pe un ignorant. Opera sa dualistică în monarchia noastră nu este menită a îndrepta înfavorul său aceasta judecată aspră, şi serviciile, pe cari le a adus acest bărbat de stat important, politicei imperiale, rămân foarte îndoielnice. Nesinceritatea politicei ungureşti este pe faţă. De la cumpănitul Deak, am trecut la şovinistul Coloman Tisza, şi am ajuns la independistul Kossuth. Unitatea monarchiei şi a armatei este astăzi deadreptul primejduită şi politica imperială, care până aci a îngăduit ca porţile diviziunei imperiului să fie tot câte niţel-niţel mai deschise, caută acum după remedii de a opri spargerea porţilor. Ea crede a fi găsit acest remediu în votul universal. Este o ironie a sorţii când politica imperială, conservatoare în adevăratul înţeles al cuvântului, este silită să impună partidelor liberale şi radicale o măsură liberală de guvernământ! Contele Ştefan Tisza, capul partidului »liberal«, a avut curajul să fie sincer şi să se pronunţe fireşte în contra votului universal. Contele Andrăssy, un fruntaş tot »liberal«, vede şi el primejdia naţională în votul universal, impus de politica imperială, dar se gândeşte că est modus in rebus, şi că hotăreşte a-l pregăti chiar el, adversarul lui. In jurul lui Andrăssy se grupează toate partidele politice, care încheie cu Coroana un contract formal put pe hârtie (iarăşi o particularitate foarte caracteristică a politicei ungureşti!), prin care se angajează faţă cu împăratul a da Ungariei votul universal în o măsură şi o lărgime anume precisată. Trei ani şi jumătate au trecut de atunci şi guvernul de transiţie, care n’avea altceva de îndeplinit decât anume introducerea votului universal în virtutea contractului scris, demisionează fără ca să fi încercat măcar a se descărca de această sarcină. Dar gloria guvernului demisionat nu se restrânge numai la aceasta simplă tragere pe sfoară, ci el a contribuit şi contribuie la crearea unei situaţiuni politice, în care politica imperială să nu-şi poată realiza cu ajutorul partidelor ungureşti scopul introducerei votului universal. Figurile de sac sunt astfel distribuite încât oricare partid ar fi chemat la guvern, va trebui să socotească cu o puternică opoziţiune, care ar împiedeca lucrarea. Partidul kossuthist, ca mai numeros în parlament, a fost divisat în două şi faţă cu flexibilul şi şovăitorul Kossuth stă ţapănul şi stăruitorul Justh: vrea Kossuth, nu vrea Justh, vrea Justh nu vrea Kossuth! Din această strâmtorire, în care se găseşte politica imperială, se explică îndeajuns criza îndelungată în care ne găsim. Votul universal, remediul prin care s’ar face o corectură a greşelilor politice dualiste, este acum şi el primejduit. Politica imperială caută toate cărările şi cârăruşele, care duc spre realizarea reformei electorale, şi astăzi se taie de partidele politice unul, mâne altul din aceste drumuri pentru a fi deschise altele nouă, care în urmă se dovedesc şi ele nepracticabile. Independenţa vamală, banca naţională, armata şi alte asemenea titluri de luptă sunt numai decora