Tribuna, octombrie 1909 (Anul 13, nr. 212-236)

1909-10-01 / nr. 212

14 Octomvre 1909 «TRIBUNA« După ce cassează autonomia învăţământului confesional şi rumpe şcoala de cătră superiotatea ei fireacă care este biserica, şi după ce asigură statului şi organelor sale, în locul legalului con­trol, dreptul de limitată dispoziţie iar bisericii îi lasă, în schimbul jertfelor grele de bani şi de muncă, numai un atribut de jurisdicţie mai mult nominală decât reală, —­ restoarnă şi viaţa internă Întreagă, a şcoalei, iar pe dascăl îl pune în faţa dilemei: ori de a sluji statului In care caz a gă­­tat-o cu biserica, ori de a sluji culturei româneşti şi atunci puterea statului l-a lipsit de pâne şi l-a pus în drum, după cum avem deja şi pănă aci câteva cazuri. — Şi ce ne trebue mai mult, decât atâta pentru a ajunge la convingerea, că şcoala românească, înzăvorită între a a­i legii XXVII din 1907, nu ne mai poate aduce acele foloase, pe cari le aşteptăm şi suntem în drept a le aştepta de la ea în proporţia jertfei de bani şi de muncă şi după trebuinţele reale ale vieţii noastre publice de azi?! Limba ungurească înfiptă în coastele şcoalei noastre. In special, legea aceasta pune pe creştet întreg învăţământul nostru confesional. Ea a cassat deja, nu prin poruncă ci prin prac­tică, planul confesional de învăţământ,­­ şi, îna­inte de a fi avut biserica vreme să-şi creeze un plan de învăţământ .In conformitate» cu dispo­ziţiile legii regnicolare, statul şi-a şi pregătit pla­nul său pentru propunerea limbei maghiare în şcoalele noastre; şi ce credeţi — uşor de ghicit! — care plan va isbuti? La ce-s deci frământă­rile noastre? Limba maghiară este hcuită în coasta şcoalei noastre româneşti prin noua lege în aşa măsură, că hcuirea aceasta nu poate produce folos real pentru stat — înţeleg statul în senzul nobil şi real —, dar cu atât mai puţin pentru noi. Afirmaţiunea aceasta este dovedită prin acelea dispoziţii nespus de grele, pe cari le cuprinde în respectul acesta legea însăşi şi planul de învă­ţământ e dat de guvernul ţării. E de ajuns spre a ne convinge despre acea­sta — să ştim, că propunerea limbei maghiare în măsură mai extensivă şi mai intensivă se im­pune tuturor şcoalelor noastre, chiar şi acelora, cari nu vor reflecta, nefiind avizate, la ajutorul statului. Pentru a ne lămuri însă pe deplin asupra măsu­­rei de­­ mică, pe care se impune, este de ajuns să deschidem legea însăşi la §. 19, unde de la şcolarii naţiunilor nemaghiare se aşteaptă, deja la terminarea clasei IV elementare, să-şi ştie exprima gândirile, în ungureşte pe înţeles, cu graiu viu şi în scris. Care este asta posibil ? D’apoi că am putea face rămăşag, că marele iniţiator şi apostol al acestei legi, însuşi ministrul Apponyi, om vestit de inteli­gent, şi totuşi nu va fi ştiut a vorbi limba greacă în aceasta măsură, la absolvirea şcoalelor medii, deşi, pe lângă deosebita sa inteligenţă şi vârsta avută la ieşirea din şcoalele medii, cu drept cu­vânt i-ai putea aştepta atâta. Fără îndoială, legea aceasta procede nu de la bine cumpenitul interes obştesc al ţării şi al ce­tăţenilor. La din contră nu ne ar cere stâlcirea sufletească a odraslelor noastre, cari, pe la ca­sele noastre şi în vârsta lor nematură, nu aud mai multă limbă ungurească decât câtă grecească a putut auzi la căminele părinteşti legislatorii din chestiune. O lege, care astfel silueşte firea, nu poate fi bună nici în sine, nici în efectele sale. Şi după­­cum n’a întrat încă în vigoare pe toată linia obligamentul ei faţă de noi, ci va întră numai dacă noi ne vom pune gâtul pe tăietor: e ur­marea firească, după logică şi după morală, să nu ne oferim noi înşine la decapitarea culturală şi morală, ce atât de mult o râvneşte sistemul politic intolerant, prin legea aceasta. Să se ştie un lucru, că noi nu duşmănim limba maghiară şi cultivarea ei. Legitimitatea, noi i-o recunoaştem în măsura, în care cultivarea ei nu însamnă nimicirea culturei, limbei şi a sufletului nostru românesc. De păzirea acestui raport loial între interesele limbei maghiare şi ale limbei şi culturei noastre româneşti, însă, nici vorbă nu poate fi în cadrele articolului de lege XXVII din 1907. Aşa e întoc­mită legea însăşi. Aşa e întocmită şi instrucţia guvernului, dată în alăturarea legii. Aşa este com­pus planul de învăţământ pentru propunerea lim­bei maghiare. Legea de naţionalităţi — abrogată. Cu aceasta apoi este casată şi dispoziţia aceea a legii de naţionalităţi, care, în §. 17, îl îndato­rează pe stat să se îngriji în cadrele posibilităţii, ca cetăţenii de oricare naţionalitate, cari trăiesc împreună în complexe mai mari, să se poată cultiva, în apropierea ţinutului locuit de dânşii, în limba lor maternă, până acolo unde începe cultivarea superioară academică­. S’a pus deci cruce la căpătâiul acestei dispo­ziţii a legii, iar, în consecvenţă, firele legii nouă sunt ţesute în direcţie opusă, cu scop contrar, cum se vede mai la vale. Limba maghiară e în detrimentul tuturor obiectelor de învăţământ Partea covârşitoare a timpului de instrucţiune va trebui petrecută cu propunerea limbei ma­ghiare, întâi, pentru că aşa sună dispoziţiile legii regnicolare, al doilea: pentrucă bietul dascăl ro­mân îşi va teme coaja de pită din mâna sa şi a familiei sale. Să nu se peardă aşa­dar din vedere, că, chiar dacă organele bisericii vor fi nimerit vreo potecă norocoasă la compunerea planului său de învăţă­mânt care să întimpine şi aprobarea statului — ceea ce ne pare foarte greu şi îndoielnic, — tot a rămas încă deschisă teza următoare: dacă se poate nădăjdui un câştig real pe urma jertfelor şi frământărilor, pe care Ie cere susţinerea şcoalei în interesul culturei naţionale şi în interesul vieţii neamului nostru. Eu unul, — şi nu fără motiv, mă îndoiesc că străduinţele noastre vor fi încoronate cu succes din cauza vicleşugului cu care a fost ticluită a­­ceasta lege. Ajutorul, ce nu­ să îmbie cu atâta şiretlic, va în­vinge mândria noastră tradiţională şi în faţa po­­menei atrăgătoare se va îndoi spinarea şi a celor din consistoare dar mai ales se vor pleca până la pământ capetele învăţătorilor noştri, pentru care noi am jertfit prea puţin, şi care acum să văd ridicaţi din mizerie, fie chiar şi de o mână­­păcătoasă şi duşmană nouă. Crema de viorele „Ideal“ melor. Feţei îi dă coloare nespus de albă, cel mai ex­celent mijloc pentru conservarea feţei contra sbârcitu­­rilor, pistruilor şi sgrăbunţelor. Efect neîntrecut, grabnic şi surprinzător. Preţul unei tegle expediată francată, dacă suma se trimite anticipativ, 1 col. 10 fii. Regulator pentru păr, care îi redă părului culoarea originală; preţul unei sticle cu modul de întrebuinţare 2 cor. — — — Mijloc pentru văpairea părului, care după o mică folosire negreşte foarte frumos părul. Preţul unei sticle cu modul de întrebuinţare 6 cor. — — — Blondine care dă părului culoarea foarte frumoasă blondă. Preţul unei sticle cu modul pe întrebuinţare 2 cor. — — — Se pot co­manda de la:MOLDT BÉLA farmacist, labo­rator cosmeticGYERTYÁMOS denies m.) Pin Hema&tia* înfiinţarea unei societăţi de igienă. Pe toţi oamenii de muncă din regat veşnic îi preo­cupă chestiunele sociale şi care ar fi cele mai sigure drumuri de mers pentru ca poporul no­stru să aibă o viaţă sănătoasă din toate punctele de vedere şi în acelaş timp greutăţile vieţii, lup­tele înverşunate ce se ţes astăzi să nu poată do­borî organismul interior al sufletului şi sănătăţii. Nu-i de ajuns a se da unui neam numai hrană culturală, cum nu-i de ajuns pentru un individ numai munca cu cr­erul fără viaţă în mişcări, fără munca fizică Până acum s’a lăsat la o parte această chestiune aşa de mare interes de unde reesă viaţa unui popor. In fiecare an prin rapoar­tele de prin buletinele speciale sanitare să vedea cum populaţia românească veşnic descreşte, cum morţii sunt cu procent mai mare ca cei năs­cuţi, cum copiii sunt săceraţi de epidemii, cum ţăranii înebunesc de pelagră şi alte boli, cum târgoveţii şi toţi sunt doborâţi de boli venerice, şi atunci s’a înţăles că întâia necesitate ce se cere la un popor, e să aibă viaţă fizică sănătoasă, căci atunci acel popor trăieşte şi nu poate fi steril. In acest scop acum se predă cu toată seriozitatea gimna­stica prin şcoli S’au trimis cu burse tineri pentru a învăţa dela popoare, civilizatele mişcările corpo­rale, de pildă la suedezi. Şi acum aflăm, că în că­­pitală, din iniţiativa d. dr. Botescu, să luptă pentru Pag. 3 înfiinţarea unei societăţi de igienă. Nici nu se poate un început mai frumos. Căci se cunoaşte în de­stul necurăţenia din oraşe şi mai cu seamă în ce condiţiuni proaste de trai trăieşte ţăranul. Ingrijindu-se de corpul, de hrana, de traiul lo­cuitorilor din Regat prin răspândirea igienei în unire cu viaţa intelectuală, totul va fi sănătos. Dela­grafii din Bucovina. Limba românească în pericol. Din Bucovina ne vin ştiri foarte grele. Fraţii noştrii cari împărtăşesc şi ei trista noastră soarte, nu au de loc o situaţie mai fericită în ceea ce priveşte paza şi desvolta­­rea comorilor noastre sufleteşti şi a dulcei noastre limbi româneşti. Pe de o parte per­secuţia guvernelor austriace, care nu sunt cu mult mai generoase decât ale noastre, pe de altă parte antagonismul în creştere între fraţii noştrii şi elementul rutean con­tribuie foarte mult la alimentarea răului ce s’a încuibat în frumoasa grădină românească a Bucovinei. Adăugând la aceste greutăţi şi duşmă­niile şi intrigile personale care mai ales la fraţii noştrii bucovineni şi-au găsit cel mai priincios teren, vom vedea că pericolul pen­tru limba noastră şi pentru dăinuirea naţio­nalităţii noastre în cele mai româneşti ţinu­turi, nu este dintre cele mai mici. — Un distins preot şi profesor bucovi­nean, prieten al nostru, ne arată în cele ce urmează trista icoana a stărilor din Buco­vina. O dăm şi noi cu durerea în suflet, citi­torilor noştrii în credinţa, că se vor feri să urmărească părţile rele ale acestei corespon­denţe şi vor fi animaţi de datorinţa cea mai nobilă a fiilor unui popor, de­ a îmbră­ţişa şi cultiva limba strămoşească. lată ce ne scrie prietenul nostru: Fiind la noi gazetele corupte, după cum vă este poate cunoscut, şi neavând prin urmare încredere în ele, din aceasta şi din alte cauze, venim noi năcăjiţii fraţi ai d-voastre, să dăm expresie du­­rerei şi indignării, pe care am suportat-o şi în ziua de 4 octombre st. n. (ziua împăratului no­stru, onomastică) pentru care adânc vă rugăm să publicaţi următoarele: »Toată gravitatea împrejurărilor, pe cari le vom descrie mai la vale, precum şi cauza, a cărei mij­­locitoriu ne-am făcut, înfăţişează o chestiune de princip, de drept, de onoare naţională. E vorba despre tratarea limbei româneşti în ziua de 4 Oct. st. n. a. 1909 în biserica catredală din Cernăuţi. Nu ne-a surprins de loc, că mai întreaga liturgie s’a făcut cu puţinele acfonisuri în limba ruteană, ca în­totdeauna, dară ne-a indignat, fără ca să putem descrie faptul, că înaintea atâtor străini, adunaţi în ziua aceea la biserică, tocmai imnul poporal, în ciuda tuturor celor adunaţi să se cânte în limba ruteană. O demonstraţie nemai­auzită. Nici repausatul episcop Hocman, despre care se ştie, că era un rus, n’ar fi îndrăznit să ne răpească caracterul limbei noastre în biserica din capitală, ştiind prea bine, că limba română e sanctuarul poporului nostru, şi că a o atinge, a o răpi, ar însemna a-i smulge viaţa din rădăcină, şi că orice popor al pământului priveşte o ase­menea cutezare de-o crimă şi fiecare o apără de aceea din răsputeri. Aceste toate însă se întâmplă de un timp în­coace, supt actualul conducător al catedralei. D-lur unde poate şi la or­ şi ce ocaziune cedează din drepturile noastre numai şi numai să fie

Next