Tribuna, noiembrie 1909 (Anul 13, nr. 237-260)
1909-11-01 / nr. 237
Pag. 2 __________ ___ fusese exoperată de Șaguna tocmai în temeiul canoanelor și a spiritului evangelic. Atacat din partea unora și învinuit, că ar fi procedat anticanonic, Șaguna răspinge energic și hotărît învinuirile acestea, spunând, că n’a văămat nici un fundament canonic, când a chiemat la sinoadele bisericii din Ardeal pe lângă representanţii clerului şi un număr în senat de mireni. »Noi credem şi mărturisim — scrie Şaguna — că am fi greşit şi am fi provocat partide, dacă la soboarele noastre, ca am ţinut şi vom ţinea pentru regularea trebilor bisericeşti şi şcolare, n- am fi chiemat şi dacă i- am chiema, şi pe viitor, şi pe representanţii poporului, pentru că noi aşa ştim, că astfel de manifestaţie nu vatămă nici instituţiunile canonice, nici interesele bisericeşti, nici vaza cuiva, ci din contră înaintează toate acestea în un chip folositor«. Dacă archiereii din Ţara Românească s’ar fi putut înălţa şi ei până la această înţeleaptă şi creştinească interpretare democratică naţională a canoanelor, dacă n’ar fi persistat cu atâta încăpăţinare pe lângă principiul absolutismului ierarchic, desigur şi biserica fraţilor din Regat ar fi putut să realizeze în ultimele 4 decenii un progres cu mult mai însemnat decât acela, pe care îl înfăţişează astăzi. Trebuie să amintim în chip de laudă, că doi dintre cei mai luminaţi episcopi de pe vremea lui Cuza, Dionisie de Buzău şi episcopul Melhisedec au fost sprijinitorii încercărilor de a introduce şi în biserica din Regat o constituţie, în felul celei date de Şaguna bisericii de dincoace de Carpaţi. Încercările acestea s’au frânt însă de rezistenţa celorlalţi archierei, cari au înscenat aşa numita luptă pentru canonicitate. Printre ei cel mai radical canonist era Neofit Scriban, care a publicat broşur de polemică violentă contra sinodului organic, dar nu s’a apucat să facă uz, sau mai corect: abuz şi de urma afurisiniei, care e ca o sabie cu două tăişuri, în starea rănii mai curând pe cel ce o mânueşte, decât pe aceia, asupra cărora ar dori să o arunce P. S. Gherasim. Judecând lucrurile de la distanţă şi deci cu destulă linişte, afurisenia episcopului Gherasim nu o putem tălmăci altfel decât ca un «product al mândriei şi aroganţei supt chip de sfinţită lucrare». Şi regretăm, că s’au putut găsi printre fruntaşii bisericii de regat oameni, cari să recurgă chiar la intervenţia unei autorităţi străine, a patriarhiei constantinopolitane, dupa ce neatârnarea bisericei române a fost decretată pin articolul 21 al constituţiei şi recunoscută ulterior, după zbuciumări de două deceni, şi din partea patriarhiei din Constantinopol. Când e vorba de interesele naţionale permanente ale ţării şi ale bisericii independente, ar trebui să înţeleagă toţi arhiereii, că acestea sânt mai presus de orice consideraţie canonică, şi e mai vrednic de afurisenie cel ce le nesocoteşte, decât aceia, cari le apără şi stăruesc pentru înaintarea lor. Remanierea guvernului român. D. Ionel Brătianu, primul ministru — precum ne anunţă o depeşă din Bucureşti, — a plecat la Sinaia pentru a supune iscălirei M. S. Regelui decretele noilor miniştri, cari sânt: D. general Crăiniceanu la război, d. Orleanu la industrie şi comerţ, d. Al. Constantinescu la domenii. 4 Pe drumul Orăzii... Fostul nostru redactor responsabil d. Constanti Savu a plecat azi la Oradea-frare, pentru a fi ascultat într’unui din numeroasele procese în curgere împotriva d-sale. Luni pleacă d. Sever Bocu, citat la Orade pentru a i se unifica cele două sentinţe contradictorii, 2 luni temniţă odinară şi 14 zile, temnţi da stat, cari sânt deja definiţie. Azi unul, mâine altul, pelerinajul e neîntrerupt. * 1 ii«i» ij»JJL'Lr rizi cazuri ivite să tragem consecinţe generale şi să fim oarecum bănuitori faţă de producţia noastră literară. Una este plagiatul, care e o îndeletnicire vinovată şi trebuie pedepsită, şi alta aşa numita inspiraţie dintr’un alt autor, sau din literatura străină. Ar fi cu totul fals, să cerem fiecărui scriitor o deplină independenţă faţă de ceea ce a fost înaintea lui. Banala comparaţie, că fiecare autor este cumva verigă în lanţul întregei vieţi literare, este cu totul adevărată. Căci nimeni nu se poate sustrage de supt puterea influenţelor străine. Cultura universală, comunitatea de gândire şi simţire a scriitorilor din diferite neamuri, aduc cu sine o legătură de reciprocitate, o atracţie continuă şi o vecinică inspiraţie de la unii la alţii. O personalitate îşi însuşeşte pe nesimţite şi concretizează gândul vag şi nelămurit al altei personalităţi şi astfel naşte adeseori o operă bună dintr’un sâmbure, prăsit pe pământ străin. Această inspiraţie da, e necesară şi nu are nimic a face cu plagiatul umilitor. * Asupra inspiraţiei şi a originalităţii scriitorului găsim, într’un număr proaspăt al revistei lui Maximilian Harden, adunate la un loc, mai multe reflexiuni făcute de Goethe, la diferite ocazii. Pentru ilustrarea subiectului nostru vom reproduce o parte din aceste. »Lumea rămâne vecinie aceeaşi, — zice Goethe, în convorbirile sale cu Eckermann. »împrejurările se repetă; fiecare popor trăieşte, iubeşte şi simte ca celelalte: de ce prin urmare un poet n’ar scrie poezii ca şi altul ? Situaţiile din viaţă se aseamănă: de ce nu s’ar asemăna şi situaţiile din poezii ? »Eu n’am văzut nici-odată minunăţiile amintite de lordul Byron şi nici nu m’am gândit la ele când am scris pe Faust. Dar lordul Byron e mare numai când scrie versuri şi de câte ori reflectează e ca un copil. De aceea nici n’a fost în stare să se apere în contra nedreptelor învinuiri ce i-a adus naţiunea lui. Trebuia să fie mai aspru şi să le spună tuturor: ceea ce am scris eu aci este al meu şi, fie-că am scos subiectul din viaţă, fie-că l-am scos din cărţi, nu importă, esenţialul este, că l-am întrebuinţat frumos. Aşa de pildă şi Walter Scott a împrumutat din segmentul meu o scenă şi, fiindcă a ştiut să se folosească bine, merită laudă. Diavolul metamorfozat al lordului Byron este continuarea lui Mefistofele şi asta nu e cu supărare. Mefistofele al meu cântă un cântec de-al lui Shakespeare, şi pentru ce să nu-l cânte? De ce era să-mi iau osteneala şi să mai scriu un cântec original, când Shakespeare scrisese unul tocmai pe placul meu ? Şi chiar dacă Faust-ul meu se aseamănă, în expunere, cu Iov din Biblie, nu este nici un păcat şi eu merit mai multă laudă, decât dojană... Doamne! Mereu se vorbeşte de originalitate, dar ce înseamnă aceea ? îndată ce ne naştem, lumea din afară ne influenţează şi aceasta se continuă până la sfârşit. Şi, în genere, ce putem numi noi propriu al nostru, afară de energie, putere şi vo-------------------------------LJiggLim--IU-inţă? Dacă aş putea să vorbesc despre tot ce datoresc marilor înaintaşi şi contimporanilor mei, mie nu mi-ar mai rămânea mult...« Şi într’altă parte. »La dreptul vorbind, noi sântem cu toţii fiinţe colective. Căci vai, e puţin ceea ce putem numi al nostru propriu. Noi toţi trebuie să primim şi să învăţăm dela cei ce-au fost înaintea noastră şi dela cei dimprejurul nostru. Nici geniul cel mai mare n ar ajunge departe, dacă ar creia numai din sufletul lui... In arta întreagă se petrece o filiaţiune. Când vezi vreun măiestru, să ştii că ce este mai bun într’ânsul, se datoreşte înaintaşilor. Oameni ca Rafael nu cresc din pământ. Ei se razimă pe cei trecuţi şi pe avantagiile vremei lor... Eu de pildă datoresc foarte multe grecilor şi francezilor şi sânt adânc recunoscător lui Shakespeare, Sterne şi Goldsmith. Dar prin aceştia încă nu sânt dovedite toate izvoarele mele de cultură, căci cine voieşte să le cunoască va ajunge la infinit. Lucrul de căpetenie este însă să ai un suflet, care iubeşte adevărul şi ştie să-l adune de unde îl află»... Am reprodus pe larg părerile lui Goethe, căci ele merită să fie cunoscute şi în cercurile noastre, pentru a face o deosebire limpede între plagiat, inspiraţie şi originalitate. — Dacă aţi încercat toate! li tot na v’an trecut durerile reomatice cereţi o sticli de SPIRT DE GHIATA care face să facerifiroro dfl ran 4 in ti proveuite dia răceală, ca d. e.teze imediat orice UUlCiC US bajlj Uu Uliltl, jueghiuri la coaste şi la spate, se foloseşte cu rezultat bun. In contra GUTURAIULUI lingura remediu. Preţul unei ti ele 60 flicri, o sticlă mare 1 cor. 20 AL, 3 e ti ele mari ======= sau 6 sticle mic! ie trimit porto franco. ===== Cantităţi mai mici rm se trimit prin poată. Se găieţU (I K posti coRiatisi* Szémani? Ágoston, farmacist. Hatvan, Főtér nr. 12#. Sappedent Eltek In toste ph|L’t Inns _ sTRîBUNâe .......... 14 Noemvrie n, 1909 Ministrul de externe în Budapesta. Ministrul de externe, contele Aehrenthal, care a stat două zile în afaceri private în Budapesta, a plecat ieri la Viena. Principele României la Berlin. Un mare prânz de gală în onoarea A. S. R. la regaţiunea României. — Raport special al «Tribunei». — Berlin, 10 Nov. 1909. Săptămâna trecută Vineri seara, a sosit aici A. S. R. Principele moştenitor al României, spre a representa pe Maj. Sa Regele Carol la botezul fiului al II-lea al Ironprinţului german. Vizita având mai mult un caracter intim nu s’a făcut A. Sale Regale o primire oficială. — Totuşi cu câteva minute înainte de sosirea trenului Bucureşti-Berlin a sosit la gară Kronprinţul german spre a întâmpla pe moştenitorul Coroanei Române. A. Sa Imperială a fost întâmpinat de d. Al. Beldiman, ministrul României, care a prezintat Kronprinţului personalul legaţiunei române. — După sosirea trenului Principele României s’a coborît în sala de aşteptare unde s’a întreţinut în modul cel mai cordial cu Kronprinţul. A doua zi Sâmbătă a avut loc botezul în prezenţa membrilor familiei şi a naşilor. Botezul s’a făut cu apă din Iordan după o veche tradiţie a familiei domnitoare a germaniei. In decursul şederei sale aici, principele României a luat parte la serbarea depunerei jurământului reguţilor — care se face aici în fiecare an cu mare pompă. A. S. regală a fost invitat la un dejun la împăratul împreună cu ceilalţi naşi iar alaltăieri a avut o întrevedere mai lungă cu cancelarul imperiului Ex. Sa de Bettmann Hoîweg.