Tribuna, august 1910 (Anul 14, nr. 163-185)

1910-08-05 / nr. 165

Anal mi Arad, Joi, 518 August 1910. Ni: 165. ABONAMENTUL ft an in ,28 Cor, un jnm. . 14 < ft o luni . 2-40 * Nrul de Dumineci pe un an , 5 Cor. Pentru România şi America , . 10 Cor. Ural de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. gZDACTÎA şi ADMINISTRAŢIA Deik Ferenur-utczs 20. INSERŢIUNILE te primesc la adminis­traţie. Mulţumire publica ,1 Loc . 3.­­BChli costa fiecare fir 20 CIL Manuscripte nu se în­a­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502, Anul XIV. NUMĂR POPORAL Nr. 30 Cinste şi adevăr. »... de Dumnezeu să vă te­meţi, pe împăratul să-l cin­stiţi !«... (Ap. Petru Ep. 1. c. II. v. 17). Poporul nostru totdeauna a ţinut samă de aceste cuvinte ale apostolului Petru. In viaţa sa tainică şi profund religioasă a cercat în trecut, pre­cum va cerca şi în viitor, să urmeze sfânta povaţă cuprinsă în ele. Bine ştiind că »frica lui Dumnezeu este temeiul înţelepciunii«, acest sentiment religios­­ a avut călăuză poporul nostru în toate zilele vieţii sale, şi la bine şi la rău. Iar din cins­tea ce a manifestat între orice împrejurări, faţă de »împăratul«, a ştiut poporul nostru să facă o adevărată podoabă a virtuţilor cetăţeneşti şi patriotice, de cari este încăl­zit sufletul său. O îndoită nădejde a întărit în cursul veacurilor sufletul Românului: nădejdea în dreptatea vecinică şi a­tot milostivă a lui Dumnezeu, care »va răsplăti fieştecul după faptele lui« (Ap. Pavel, Romani II 6), şi nădejdea în bunătatea şi milostivirea îm­păratului, de la care aştepta în răstimpuri uşurarea suferinţelor şi greutăţilor ce îl copleşeau, în viaţa aceasta vremelnică. Şi acum, când e chemat să prăznuiască împreună cu monarhul, care a ajuns »în pace, întreg şi sănătos« vârsta înaintată de 80 de ani, poporul nostru aducându-şi aminte de porunca apostolului Petru, cu frica lui Dumnezeu şi cu cucernicie se în­chină înaintea sfântului altar şi aduce »prea înălţatului împărat şi rege Francisc Iosif I« prinos de cinste, amintindu şi întreg cursul îndelungei Sale stăpâniri şi toate bineface­rile, câte s’au revărsat asupra bisericii şi neamului nostru, în acest timp de o jumă­tate de veac şi mai bine. Dar fiindcă Românul ştie că adevărata cinste nu se poate întemeia şi nu poate izvorî decât din adevărul curat, de aceea se întoarce cu gândul la învăţămintele mari ale istoriei şi, culegând tot adevărul din ele, cearcă să împlinească porunca aposto­lului Petru, întemeindu se pe povaţa adevă­rului istoric. Din adevărul acesta cinstea, pe care toţi o datorim capului încoronat al patriei noastre, nu va ieşi nici de cum împuţinată, căci purtătorul acestei coroane a făcut mult bine pentru toate popoarele Sale. Şi când n’a putut face întreg binele ce se aş­tepta, judecata istoriei ne arată, că nici o parte din vină nu poate atinge pe Majes­­tatea Sa, ci numai pe sfetnicii cei răi ai Majestăţii Sale. Sânt aproape 62 de ani, de când Fran­cisc Iosif, un tînîr deabia de ani, a urcat, între împrejurări nespus de grele, tronul habsburgic, pe care avântul spre libertate al popoarelor trezite din letargia seculară începuse a-1 zgudui din temelii. In familia împărătească s’a petrecut la 2 Decemvrie 1848 o scenă foarte duioasă, Să şi mângâie amarul!... Din ochii lor, Stâpâne, vezi, O rugă cum se naşte Şi ’ndurerat începi să crezi Durerea, care-i paşte!... Te pleacă.. . ascultă ruga lor ’Nălţate împărate, C’acesta i neamul credincios Din vieraile uitate, Din lupte grele, de demult... Aceştia sânt nepoţii Acelor, cari te preamăreau Zimbind In ceasul morţii!... Optzeci de ani acum lucesc Pe fruntea Ti adorată Şi neamul nostru românesc Te aclamă, ca pe un tată; Că noi aşa ne-am pomenit De când zărim pământul Să ştim, că regii ni s trimişi De sus, de Domnul sfântul!.. Şi-n şasezeci şi doi de ani Măria Ta, — n. spune — De Ţi-a greşit o zi măcar Iubita mea naţiune? Şi-acum, când, veghe lângă Tron, Sfioasă Ţi se ’nchină, Aşteaptă dar împărătesc: O soartă mai senină ! când bunul dar neputinciosul Ferdinand, care nu era chemat să cîrmuiască o împă­răţie ca cea habsburgică, abdică în favorul tînărului său nepot, care urcând cu îngri­jorare treptele tronului ce se clătina, îşi luă rămas bun pentru totdeauna de la tinereţele pe cari nu i-a fost sortit a se trăi deplin. Revoluţia maghiară luase până în acel timp proporţii înfricoşate. In toată curgerea iernii şi a primăverii următoare oştirile un­gureşti răsvrătite au secerat sub conduce­rea isteaţă a lui Artur Görgey în Nord şi a lui Bem în Ardeal, mai mult decât o biruinţă. Generalii austriaci stăteau încurcaţi ca baronul Puchner, care ascultând de şoap­tele binevoitoare ale vecin­lor noştri cu su­flet de iepure, în loc de a primi propune­rea comitetului românesc, care cerea arme împărăteşti pe sama glotaşilor noştri, pre­feră a se refugia cu resturile armatei sale în Muntenia, lăsând întreg magazinul de arme, cu toată muniţia din Sibiiu şi Bra­şov, în mâna biruito ului Bem. Maghiarii s’au împotrivit atunci a-l re­cunoaşte ca rege al lor pe Francisc Iosif I, fiindcă nu s’a încoronat după formali­tăţile vechi ale constituţiei lor «avitice». Românii însă au primit cu bucurie pe acest tînăr împărat, dela care aşteptau îm­plinirea multor nădejdi pe cât de vechi, pe atât de legitime. In conferinţa convocată la Sibiiu de Şa­­guna, pe ziua de 16/28 Decemvrie 1848, Românii s’au grăbit a-l recunoaşte de om­ Carmen Majestatis. Cu prilejul aniversării a 80-a dela naşterea Majestăţii Sale împăratului şi Regelui nostru Francisc Iosif I. Cobori lumina ta de sus, O soare şi mi ajută, Şi gândului, ce am urzit, Viaţă-i împrumută. Şi nu mi lăsa durerea ’n pept S’alunec calea dreaptă; O, ţine mi firul minţii drept Şi vorba înţeleaptă. ...De peste ţări şi mări pornesc Podoabe nestimate, Coroane de ’mpăraţi, de regi, Pe frunţi înseninate. Şi neamurile, cari trăesc In scumpa noastră ţară, Zorind, de horă se gătesc Cu cele din afară. Cu barba albă de moşneag Pe Tron stă împăratul! Şi toată lumea-l are drag, De-a lungul şi de-a latul! Trag clopote şi tunuri trag, Răsbubuind departe, Când răzimat de schiptrul său La robi El milă ’mparte. Mitropoliţi, vlăc­ici, preoţi Deschid spre rugi altarul, Şi valuri vin Românii toţi Ales. Munteanu, a lui Vasile, protopop ort. român. Limba rominească In Bulgaria. Una dintre cele mai frumoase limbi din câte se aud pe faţa pământului este limba românească. »Saltă inima ’n plăcere, »Când o ascultăm , »Şi pe buze aduce miere, »Când o cuvântăm« Aşa zice preotul nostru, G. Sion şi tot aşa zic şi toţi străinii, cari au auzit-o au rămas fermecaţi de dulceaţa şi de armonia ei. Unul a spus câ limba noastră »e un mărgă­ritar gingaş«, iar altul a zis că: »limba româ­nească e dulce şi mângăioasă, ca un cântec de leagăn«. Şi una dintre dovezile că limba românească este mai frumoasă decât alte limbi, este şi aceea, că ea răsună până departe dintre popoarele vecine, fiind socotită ca o limbă nobilă, ca o limbă de sărbătoare. Cel care s’a pomenit vorbind româneşte, nu poate să mai vorbească cu drago altă limb.?,ori in ce parte de lume ar trăi; iar cei cari au auzit numai câteva cuvinte româneşti, nu se mai lasă până ce nu învaţă să vorbească frumoasa noa­stră limbă. Nu ştiu bine ce s’a întâmpla prin alte ţări străine, dar cele ce le-am văzut In vara aceasta, in ţara bulgărească, mi au umplut de mândrie şi de fericire. Prin multe sate din Bulgaria, trăiesc Români de ai noştri şi cu toate că nimeni nu Ie poartă

Next