Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)
1910-11-25 / nr. 254
Pag. 2 »Abia s’au potolit în monarchia aliată din vecini discuţiunile asupa anexiunei Bosniei şi Herţegovinei şi iată se agită acum întrebarea cu o violenţă îngrijitoare: ale cui să fie cele două »ţări de coroană«, ale Austriei sau ale Ungariei? După concepţia maghiară cele două ţări câştigate ar fi aparţinut, cu câteva veacuri înainte, Coroanei ungare, iar împăratul Francisc Iosif, încoronându-se la 1867, ar fi jurat în sensul, că va face ca toate statele de odinioară de sub Coroana Sfatului Ştefan, să reintre în vechile lor legături. »In consecinţă guvernul maghiar a reprezentat acest punct de vedere, că de la 6 octomvre 1908 Bosnia şi Herţegovina au fost realmente incorporate Ungariei şi că actuala administraţie în cele două ţări nu este decât de tranziţie, până la trecerea definitivă sub guvernarea maghiară. »Iată însă că, în momentul de faţă, fiind la ordinea zilei salvarea Băncii comune între cele două părţi ale Monarchei şi această comunitate a băncii neputându-se despărţi de unitatea cestiunei monedei şi a vămilor, Maghiarii s-au găbit să stabilească următoarea formulă : Daţi-ne nouă Bosnia şi Herţegovina, căci în acest caz vă încuviinţăm şi noi unitatea de Bancă, de monedă şi de vamă. Se zice că nici în Austria soluţia aceasta nu ar fi lipsită de oarecari aderenţi, mai ales în cercurile miltare, cari cer însă în schib ca Maghiarii să renunţe de asemenea şi la orice veleitate asupra armatei şi să recunoască unitatea forţei armate, cu limba germană. Acestor pretenţiuni maghiare însă şi acestei tulbure concepţi presumpţioase a pus deodată capăt dl Dr. Cavaler de Jäger, prezidenţi ţării, care declară, că actele categorice ale anexiunei Bosniei şi Herţegovinei, făcute la 5 Oct 1908, desfiinţează pur şi simpu orice prerogativă a Maghiarilor asupra acelor ţări, din punctul de vedere al dreptului internaţional. Acele acte nu constată decât faptul, că cele două ţări sânt inopulaţiuni atât de compacte ca Croaţii, ei ar fi voit bucuros să vadă jandarmeria lor pornindu-şi isprăvile şi prin Sarajevo ! Maghiarii nu vor să recunoască altora drepturi istorice şi când e vorbă de dânşii ştiu să-şi reclame pentru sine toată Europa ca fostă posesiune unguriască!... Ne bucurăm însă că diplomaţia străină şi luminoasă a dat aceasta straşnică lecţie megalomaniei ungureşti şi că a reuşit să readucă guvernul unguresc, cel puţin în aceasta chestiune, la o fatală cuminţire. Pilda bună ar trebui să se repete, căci vai! nu numai la Bosnia şi Herţegovina mai trebuie să renunţe lacomii noştri hegemoni! Diverginţe între cele două guverne. Ziarul vantz Die Zeit anunţi câ Intre guvernul austriac şi Cil ungar s’au iscat grave neînţelegeri asupra budgetului pe 1911 al armatei austro-ungare. Ntinţeiegerice acestea sânt chiar atât de serioase încât va trebui si între ele însuşi monarhul, într’un consilu de miniştri comun, pentru a le aplana. Acelaş ziar anunţă apoi că delegaţiunile din luna aceasta vor discuta întâi un provizoriu budgetar al armatei. Acest provizoriu e Intocmit In cadrere budgetului pe 1910. Proiectul de budget pe 1911 se va prezintă deligaţîunilor numai la Ianuarie. * Iarăşi idealul ministrului Zichy Ne sânt vii încă în amintire declaraţiile ce a fâcut dăunăzi ministru! instrucţiunii publice, contele Zicfiy, despre credinţa sa politică, care se înd singurul ideal al »Ungă ii onale ungure şi unitare« •.."•ir. iîobi’.ulfe al prinţului de co" cu orice ocazie a a sa. In şed nţa noiare a camerii, la riului său, după ce a ulţime de lucruri, ul neam arpadian, iesen chruţia budge pus îa frumoase pentru I înfiti a mai multor academii are triptice şi lefuri mai bune pentru agica profesorală şi învăţătorească, aşişderea patriotică, drept, o încoronare a acestor făgăduieli a ţinut să mai declare, că »la periferii, acolo unde reclami idealul naţional, va seculariza treptat şcoalele confesionale naţionaliste«. Vedem că conduita acestui ministru, care se anunţase cu o faimă mai puţin şovină, nu mai lasă nimic de dorit şi că pretinsul (?) prieten al Archiducelui Frantz Ferdinand e pe cale să stârnească de-acum o legitimă invidie în inima contelui Apponyi. * «Cazul Şuluţu». După îndelungate sărgărări au apârut în sfârşit expiraţiile d lui Dr. V. Banişce asupra chestiunei cu «tragerea pe sfoară» dela Dej. Din cele înşirate de dl Branişce s’ar vedea Insa, câ nu d' Dr. loan Lupaş, ci dl profesor D Ian Bocea a fost ales, fâră consultarea prea »bia şi fără înalta aprobare a d-lui Branişce ca membru în comitetul «Asociaţiunii». Asupra i it'ăr.l d lui Lupaş In comitet ne spune dl Brmişe, că s-ar fi rostit gene osul placet încă în presără al gerii, iar du»lâ alegere I a aplsudet straşnic pe dl Lupaş, încât probabil îl vor f du ut muită vreme pa meîe... De aceea acum înţelegem şi mai t.Utun, de ât mal înainte, moiveie, cari îl vor fi îndemnat ps di Branise, să se năpustească cu -âg-ţle sale de Juppiter tonans, asupra d lui Lupuş, C3*e chiar In urma explicaţilor dat-; de dl Brantsce apare cu totul nevinovat. In hgâură cu această lămurire dl BranUce ceacă să deplaseze chestia Şuluţu Nu anagonismul tmjifccabil a d lut Şnuţu contra lui Şaguna, este acum în discuţie, nici numărul de documente, ce acela ar poeda contra «ce-tuia şi de pre cari di Branisce pretinde a şt», câ ar fi foate de valoare... . Chestia Şuluţu e cu mult mai simplă, lată numai de ce poate fi vorba în cazul de faţa: e admisibil, ca preşedintele Asociaţiunii să recurgă împotriva unui membru al acestei Asociaţiuni, la asemenea mijloace de combatere, cum este broşura clandestină a d-lui Şuluţu ? Este broşura aceasta, după judecata d-lui Barbise, o dovadă de probitate morală şi onestitate ştiinţifică? Ori de bunătate şi nobleţă a inimii? Acssta este deci cheţiunea, asupra căreia ar fi de dorit, sâ se cunoască şi opnia atât de competentă, autoritară a pouhloonului de la Lgoj. De încheiere observăm, că lumea îl cunoaşte pe dl Lunaş ca fiind destui de limpede, posta char prea limpede, In gaiu, ca şi în scris, aşa ă nu înţulgem, ce limpezire mai aşteaptă d nul Băşice. De altfel, întreagă comparaţia cu butoiul desfundat priveşte exclusiv pe autorul ei şi este proprie să denot-, în ce sfere înalte călătoreşte cugetarea d lui Branisce. Interview cu dl ministru Constantinescu. Colaboratorul ziarului «Pesti Nap’ó» s’a adresat dlui Al. Constantinescu, ministrul agriculturii şi domeniilor din România. — Trebuie să iau totul dela capăt, a spus dl Constantinescu. Intr’un trecut apropiat creşterea vitelor la noi, mai ales în Moldova, era în fioare. Pe atunci vitele noastre aveau trecere nu numai în Rusia, ci şi în Austria şi Germania. Din păcate acuma situaţia e alta. Datoria noastră este că sprijinim creşterea vitelor, aeasta ramură foarte importantă a agriculturii. Primul lucru pe care l sm făcut este cl am cerut camerei deputaţilor un credit mai mare pentru creşterea vitelor. Fireşte, nu dispunem de mijloace mari, ca Ungaria, de pilda, dar când e vorba de un început şi o jumătate milion e ceva. Nenorocirea e că avem izlazuri puţine şi pe deasupra câmpurile destinate înante pentru păşune, sânt puse azi în serviciul agriculturii, in asemenea condiţmni, trebuie să recurgem la alimentaţie artificială, in acest scop am făcut să se şi stipi * semnatarii contractului din*, în domeniul dreptului inter- o anexare specială n Bosniei şi ar cere inevitabil o in- puteri semnatare«, din opuse a ces aghiariî n’au fost de de recompense îmnoarea de a fi credini ai Austriei. După toată mana ,e o au în Ungaria, după sisteroană ţine să şi — »JHabar n’am!« răspunse furtunatecul spirit al vieţii, mângăindu-şi neîncetat abdomenul. Şi duhul norilor, supărat, nu mai întrebă nimic. Dar când s’au împlinit trei ani, trecând iarăş deasupra ţârii cu sung, întâlni pa acelaş spirit al vieţii şi luându-l cu binele, îi puse aceiaş întrebare. Acela însă îi zise: —Eu pribegesc, fără să ştiu ce vrei. Eu plec la drum, fără să mă întreb unde o să ajung, încântat de mine, petrec cum pot şi aştept împlinirea evenimentelor. Ce ţi-aş putea eu spune ?« — »Pribegesc şi eu« — răspunse spiritul norilor — »dar oamenii atârnă de mişcările mele. In felul acesta eu am o misiune mai mare şi un sfat nu mi ar strica«. . »Că ordinea s’a prăpădit în împărăţie, că toate condiţiile de viaţă au fost pângărite, că voinţa Domnului de sus nu birueşte — este prea adevărat. Că turmele da pe câmp se risipesc şi paserile cerului cobesc a pradă, că pomi şi ierburi se usucă şi distrugerea se aşează peste tot ce se târeşte pe pământ, este iarăş adevărat. Şi la toate aceste vina o are numai stăpânirea*. — »Prea bine«, zise spiritul norilor, »dar ce să fac eu ? Un sfat, dă mi un sfat, căci vai, aşa de rar mă întâlnesc cu geniul vieţii!« — »Ce să faci? Hrăneşte-ţi poporul hrăneşte-l cu toată inima ta. Nu face nimic, astâmpără-te, căci lumea se îndreptează ea singură. Tu schimbă mereu pieile. Lapădă te de mintea ta, căci nu mai ai nevoie de ea pentru asta. Udă toate deosebirile intre oameni. Renunţă la cea din urmă schinteie de spirit ce ţ-ar putea străluci. Fii sec şi gol şi fii nimic! Dă drumul tuturora să se întoarcă în sînul naturii, de unde au pornit şi lasă le inconştienţa cea mai curată, căci aceea îi va mântui. Cu un cuvânt: nu căuta nume, nici raporturi între feurite lucruri şi fenome, căci toate lucrurile se desvoltă ele singure«. — »Vai«, — răspunse spiritul norilor, închinându-se cu mulțumire, — *tu mi-ai dat în sfârșit puterea, mi-ai luminat secretul misiunei mele. Iată, ce-am căutat eu de atâta vreme !« »? ft I & V'N A* 8 Decemvre n. 1010 Cei cari doresc, bune, frumoase, ieftine, o să se adreseze cu toată încrederea fabricanţilor de ?■ '■ - mobile „■■■. ■ — Sxektilf şi Rété din Ma,rosvAHArhely5 (Piaţa BzÉchenyi 47). La cerere prezentăm şl In provincii bogata noastră colecţie. La înțelegere aparte excedăm franco în orice part* s Ardealului. Atelier de primul rang == Mar© asortiment de trusouri pentru mirese.