Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)

1910-11-25 / nr. 254

Pag. 2 »Abia s’au potolit în monarchia aliată din ve­cini discuţiunile asupa anexiunei Bosniei şi Her­­ţegovinei şi iată se agită acum întrebarea cu o violenţă îngrijitoare: ale cui să fie cele două »ţări de coroană«, ale Austriei sau ale Ungariei? După concepţia maghiară cele două ţări câştigate ar fi aparţinut, cu câteva veacuri înainte, Coroanei un­gare, iar împăratul Francisc Iosif, încoronându-se la 1867, ar fi jurat în sensul, că va face ca toate statele de odinioară de sub Coroana Sfa­tului Ştefan, să reintre în vechile lor legături. »In consecinţă guvernul maghiar a reprezentat acest punct de vedere, că de la 6 octomvre 1908 Bosnia şi Herţegovina au fost realmente incor­porate Ungariei şi că actuala administraţie în cele două ţări nu este decât de tranziţie, până la trecerea definitivă sub guvernarea maghiară. »Iată însă că, în momentul de faţă, fiind la ordinea zilei salvarea Băncii comune între cele două părţi ale Monarch­ei şi această comunitate a băncii neputându-se despărţi de unitatea ces­­tiunei monedei şi a vămilor, Maghiarii s-au g­ă­­bit să stabilească următoarea formulă : Daţi-ne nouă Bosnia şi Herţegovina, căci în acest caz vă încuviinţăm şi noi unitatea de Bancă, de mo­nedă şi de vamă. Se zice că nici în Austria soluţia aceasta nu ar fi lipsită de oarecari aderenţi, mai ales în cer­curile miltare, cari cer însă în sch­ib ca Ma­ghiarii să renunţe de­ asemenea şi la orice ve­leitate asupra armatei şi să recunoască unitatea forţei armate, cu limba germană. Acestor pretenţiuni maghiare însă şi acestei tulbure concepţ­i presumpţioase a pus de­odată capăt dl Dr. Cavaler de Jäger, preziden­ţi ţării, care declară, că actele categorice ale anexiunei Bosniei şi Herţegovinei, făcute la 5 Oct 1908, desfiinţează pur şi simp­u orice prerogativă a Maghiarilor asupra acelor ţări, din punctul de vedere al dreptului internaţional. Acele acte nu constată decât faptul, că cele două ţări sânt ino­pulaţiuni atât de compacte ca Croaţii, ei ar fi voit bucuros să vadă jandarmeria lor pornindu-şi isprăvile şi prin Sarajevo ! Ma­ghiarii nu vor să recunoască altora drep­turi istorice şi când e vorbă de dânşii ştiu să-şi reclame pentru sine toată Europa ca fostă posesiune unguriască!... Ne bucurăm însă că diplomaţia străină şi luminoasă a dat aceasta straşnică lecţie megalomaniei ungureşti şi că a reuşit să readucă guvernul unguresc, cel puţin în a­­ceasta chestiune, la o fatală cuminţire. Pilda bună ar trebui să se repete, căci vai! nu numai la Bosnia şi Herţegovina mai trebuie să renunţe lacomii noştri hegemoni! Diverginţe între cele două guverne. Zia­rul vantz Die Zeit anunţi câ Intre guvernul au­striac şi Cil ungar s’au iscat grave neînţelegeri asupra budgetului pe 1911 al armatei austro-un­gare. Ntinţeiegerice acestea sânt chiar atât de se­rioase încât va trebui si între ele însuşi monarhul, într’un consi­lu de miniştri comun, pentru a le aplana. Acelaş ziar anunţă apoi că delegaţiunile din luna aceasta vor discuta întâi un provizoriu budgetar al armatei. Acest provizoriu e Intocmit In cadrere budgetului pe 1910. Proiectul de bud­get pe 1911 se va prezintă deligaţîunilor numai la Ianuarie. * Iarăşi idealul ministrului Zichy Ne sânt vii încă în amintire declaraţiile ce a fâcut dă­unăzi ministru! instrucţiunii publice, contele Zicfiy, despre credinţa sa politică, care se înd singurul ideal al »Ungă ii onale ungure şi unitare« •.."•ir. iîobi’.ulfe al prinţului de co­" cu orice ocazie a a sa. In şed nţa noiare a camerii, la riului său, după ce a ulţime de lucruri, ul ne­am­ arpadian, ie­sen chruţia budge pus îa frumoase pentru I înfiti a­ mai multor academii are triptice şi lefuri mai­­ bune pentru agica profesorală şi învăţăto­­­rească, aşişderea patriotică, drept, o încoro­nare a acestor făgăduieli a ţinut să mai de­clare, că »la periferii, acolo unde reclami idealul naţional, va seculariza treptat şcoa­­lele confesionale naţionaliste«. Vedem că conduita acestui ministru, care se anunţase cu o faimă mai puţin şovină, nu mai lasă nimic de dorit şi că pretinsul (?) prieten al Archiducelui Frantz Ferdinand e pe cale să stârnească de-acum o legitimă invidie în inima contelui Apponyi. * «Cazul Şuluţu». După îndelungate săr­gărări au apârut în sfârşit expiraţiile d lui Dr. V. B­a­­nişce asupra chestiunei cu «tragerea pe sfoară» dela Dej. Din cele înşirate de dl Branişce s’ar vedea Insa, câ nu d' Dr. loan Lupaş, ci dl pro­fesor D­ I­an Bo­cea a fost ales, fâră consul­tarea prea »b­ia şi fără înalta aprobare a d-lui Branişce ca membru în comitetul «Asociaţiunii». Asupra i it'ăr.l d lui Lupaş In comitet ne spune dl Brmiş­e, că s-ar fi rostit gene osul placet încă în presără al gerii, iar du»lâ alegere I a a­plsudet straşnic pe dl Lupaş, încât probabil îl vor f du ut muită vreme pa meîe... De aceea acum înţelegem şi mai t.Utun, de ât mal înainte, mo­i­­veie, cari îl vor fi îndemnat ps di Branis­e, să se năpustească cu -âg-ţle sale de Juppiter to­­nans, asupra d lui Lupuş, C3*e chiar In urma ex­plicaţilor dat-; de dl Brantsce apare cu totul ne­vinovat. In hgâ­ură cu această lămurire dl BranUce cea­că s­ă deplaseze chestia Şuluţu Nu anago­nismul tmjifccabil a d lut Şnuţu contra lui Şa­­guna, este acum în discuţie, nici numărul de documente, ce acela ar po­eda contra «ce-tuia şi de­ pre cari di Branisce pretinde a şt», câ ar fi foa­te de valoare... . Chestia Şuluţu e cu mult mai simplă, lată nu­mai de ce poate fi vorba în cazul de faţa: e admisibil, ca preşedintele Asociaţiunii să re­curgă împotriva unui membru al acestei Asocia­ţi­uni, la asemenea mijloace de combatere, cum este broşura clandestină a d-lui Şuluţu ? Este broşura aceasta, după judecata d-lui B­a­­rbis­e, o dovadă de probitate morală şi onestitate ştiinţifică? Ori de bunătate şi nobleţă a inimii? A­cssta este deci che­ţiunea, asupra căreia ar fi de dorit, sâ se cunoască şi op­nia atât de competentă, autoritară a pouhloonului de la L­goj. De încheiere observăm, că lumea îl cunoaşte pe dl Lunaş ca fiind destui de limpede, posta ch­ar prea limpede, In g­aiu, ca şi în scris, aşa ă nu înţu­l­gem, ce limpezire mai aşteaptă d nul Băşice. De altfel, întreagă comparaţia cu bu­toiul desfundat priveşte exclusiv pe autorul ei şi este proprie să denot-­, în ce sfere înalte călăto­reşte cugetarea d lui Branisce. Interview cu dl ministru Constantinescu. Colaboratorul ziarului «Pesti Nap’ó» s’a adresat dlui Al. Constantinescu, ministrul agriculturii şi domeniilor din România. — Trebuie să iau totul dela capăt, a spus dl Constantinescu. Intr’un trecut apropiat creşterea vitelor la noi, mai ales în Moldova, era în fioare. Pe atunci vitele noastre aveau trecere nu numai în Rusia, ci şi în Austria şi Germania. Din păcate acuma situaţia e alta. Datoria noastră este că sprijinim creşterea vitelor, a­easta ramură foarte importantă a agriculturii. Primul lucru pe care l sm­ făcut este cl am cerut camerei deputaţilor un credit mai mare pentru creşterea vitelor. Fi­reşte, nu dispunem de mijloace mari, ca U­ngaria, de pilda, dar când e vorba de un început şi o jumătate milion e ceva. Nenorocirea e că avem izlazuri puţine şi pe deasupra câmpurile destinate înante pentru pă­şune, sânt puse azi în serviciul agriculturii, in asemenea condiţmni, trebuie să recurgem la ali­mentaţie artificială, in acest scop am făcut să se şi stipi * semnatarii contractului din*, în domeniul dreptului inter- o anexare specială n Bosniei şi ar cere inevitabil o in­­- puteri semnatare«, din opuse­ a ces aghiariî n’au fost de de recompense îm­­noarea de a fi credin­­i ai Austriei. După toată mana ,e o au în Ungaria, după siste­roană ţine să şi — »JHabar n’am!« răspunse furtunatecul spi­rit al vieţii, mângăindu-şi neîncetat abdomenul. Şi duhul norilor, supărat, nu mai întrebă ni­mic. Dar când s’au împlinit trei ani, trecând ia­răş deasupra ţârii cu sung, întâlni pa acelaş spi­rit al vieţii şi luându-l cu binele, îi puse aceiaş întrebare. Acela însă îi zise: —­­Eu pribegesc, fără să ştiu ce vrei. Eu plec la drum, fără să mă întreb unde o să ajung, încântat de mine, petrec cum pot şi aştept împlinirea evenimentelor. Ce ţi-aş putea eu spune ?« — »Pribegesc şi eu« — răspunse spiritul no­rilor — »dar oamenii atârnă de mişcările mele. In felul acesta eu am o misiune mai mare şi un sfat nu mi ar strica«. . »Că ordinea s’a prăpădit în împărăţie, că toate condiţiile de viaţă au fost pângărite, că voinţa Domnului de sus nu birueşte — este prea adevărat. Că turmele da pe câmp se risi­pesc şi paserile cerului cobesc a pradă, că pomi şi ierburi se usucă şi distrugerea se aşează pe­ste tot ce se târeşte pe pământ, este iarăş adevărat. Şi la toate aceste vina o are numai stă­pânirea*. — »Prea bine«, zise spiritul norilor, »dar ce să fac eu ? Un sfat, dă mi un sfat, căci vai, aşa de rar mă întâlnesc cu geniul vieţii!« — »Ce să faci? Hrăneşte-ţi poporul hrăneşte-l cu toată inima ta. Nu face nimic, astâmpără-te, căci lumea se îndreptează ea singură. Tu schimbă mereu pieile. Lapă­dă te de mintea ta, căci nu mai ai nevoie de ea pentru asta. Udă toate deo­sebirile intre oameni. Renunţă la cea din urmă schinteie de spirit ce ţ-ar putea străluci. Fii sec şi gol şi fii nimic! Dă drumul tuturora să se întoarcă în sînul naturii, de unde au pornit şi lasă le inconştienţa cea mai curată, căci aceea îi va mântui. Cu un cuvânt: nu căuta nume, nici raporturi între fe­urite lucruri şi fenome, căci toate lucrurile se desvoltă ele singure«. — »Vai«, — răspunse spiritul norilor, închi­­nându-se cu mulțumire, — *tu mi-ai dat în sfârșit puterea, mi-ai luminat secretul misiunei mele. Iată, ce-am căutat eu de atâta vreme !« »? ft I & V'N A* 8 Decemvre n. 1010 Cei cari doresc, bune,­­ frumoase, ieftine, o să se adreseze cu toată în­crederea fabricanţilor de ?■ '■ - mobile „■■■. ■ — Sxektilf şi Rété din Ma,rosvAHArhely5 (Piaţa BzÉchenyi 47). La cerere prezentăm şl In provincii bogata noastră colecţie. La înțelegere aparte excedăm franco în ori­ce part* s Ardealului.­­ Atelier de primul rang == Mar© asortiment de trus­o­uri pentru mirese.

Next