Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)
1910-11-25 / nr. 254
Anul XIV.___________Arad, Joi, 8 Decemvre n. (25 Noemvre v.) 10 10 Nr. 254 ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe un jum. . 14 « Pe o lună . 240 « Nrul de Duminecă. Pe un an . . 5 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Deák Ferencz-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Ale cui sunt: Bosnia şi Herţegovina ? Lumea din Ungaria şi presa europeană au rămas, fără îndoială, foarte surprinse, văzând zilele acestea, comunitatea absolută de vederi, ce s’a manifestat deodată din partea ministrului de finanţe al Austriei şi de cătră dl Lukács, ministrul nostru de finanţe. De unde se ştia, în mod pozitiv, că relaţiile între cele două părţi ale monarhiei austro-ungare, în ceea ce priveşte chestiunile financiare comune, sânt foarte tulburi, opinia publică s’a pomenit acum, că cei doi miniştri au ajuns la o perfectă înţelegere. Dl Bilinski la Viena şi dl Lukács la Budapesta s’au prezentat în sfârşit în aceeaş zi înaintea camerelor fiecărei ţări, cu acelaş proiect de lege, în care propun încuviinţarea prelungirei privilegiului băncei austroungare pe un termen de 7 ani şi iau măsuri pentru încasarea cotei părţi în numerar. In acelaş proiect de lege se mai iau dispoziţii în privinţa prelungirei, pe acelaş interval, a convenţiunei referitoare la valuta curentă şi se fac mici modificări în mai multe articole ale statului Băncii austro-ungare, modificări din cari rezultă, că, într’un singur punct numai, Ungaria va fi impusă în mod necesar cu vreo 200.000 mai mult, decât în deceniul precedent. Acordul deplin, care există între cele două capacităţi financiare asupra acestui proiect de lege, în cele mai mici amănunte, liniştea cu care e primit la Viena şi încrederea cu care îl comentează presa guvernului maghiar, sunt o probă, că va fi votat de Corpurile legiuitoare şi că pe calea aceasta, una din cele mai mari pedeci, ce sta în calea echilibrului economic şi financiar al Monarchiei, va fi înlăturată, până la 1917, când această problemă urmează a se regula din nou. Cât ne priveşte pe noi Românii, cu toate că suntem mai ales acum porniţi în potriva guvernului budapestan şi nu putem să-i dăm încrederea şi sprijinul nostru la legile sale, nu avem totuş vre-un interes special de a face vre-o opoziţie crâncenă nouălor măsuri, cari au să restabilească ordinea în stat şi eşirea din aceste nesfârşite stări excepţionale. Nu va proceda însă desigur, tot ca noi, opoziţia maghiară, care după cum vedem din ziarele ei, a primit cu înverşunare acest eveniment financiar şi îl consideră ca o totală înfrângere a voinţei maghiare. E natural că legea va trece şi opoziţia, cu toată eventuala ei obstrucţie şi jălanie şovinistă de-a lungul şi de-a latul, se va pomeni în faţa unui fapt împlinit şi va trebui să se mângâie a-şi relua campania pentru separarea financiară şi economică abia peste şapte ani, când se încheie şi provizoratul în chestiunea atât de pătrunşă a independenţei vamale faţă de Austria. Dar, ceea ce rămâne semnificativ în toată noua acţiune, este că ea în realitate nu se termină de loc cu un succes politic al Maghiarilor, ci cu o vădită înfrângere. Se vede, dacă în probleme de interes mai general, cum este cauza internă a naţionalităţilor, li se trec Maghiarilor multe cu vederea şi li se lasă încă această mângâiere, de a se întări pe socoteala noastră, li se dejoacă în schimb orice altă combinaţie de succese politice pozitive, fie de natură financiară şi militară, fie în politica externă. Căci trebuie să se ştie că la asemenea încheieri de învoieli financiare, îşi au cuvântul lor şi împrejurări din afară, cari prea adeseori se împotrivesc exageratelor porniri de extensiune a Maghiarilor. Şi acesta este subiectul, la care voiam să revenim. Noul pact dintre Ungaria şi Austria, dacă s’a încheiat, sau se va încheia în chip fericit, se face absolut în potriva voinţei Maghiarilor. Ne-o spune aceasta în mod categoric, fără s’o afirmăm numai dela noi, presa germană, presa aliaţilor Monarhiei noastre, care desigur nu poate fi considerată ca o duşmană acestei ţeri, ci este condusă de consideraţii pur obiective. In această presă s’au putut ceti feluritele informaţiuni despre condiţiile, pe cari Maghiarii le-au pus Austriacilor, pentru a face această învoială. Dar cea mai surprinzătoare ştire desvălitoare este des'gur afirmaţiunea că partidele ungureşti şi o bună parte a guvernamentalilor au căutat, fără succes,•* ceară că . p&ţ-văl acordării privilegiulu €*„ baricăprici mai muHt Prei maî puţin dcât încorporarea sau reîncorporarea Bosniei“*fe ie şi Herţegovinei la Ungaria. De altfel iată descoperirile preţioase ale marelui organ »Münchener Nachrichten«, făcute sub titlul: »Ale cui sânt Bosnia şi Herţegovina«. anc-jutxr.:c FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. M&@invfS. Sprijinit pe spata Nopţii A dat Frigul la hotar, Cad scăldate 'n sânge rânduri Frunzele de pe frăgar. Cât ajung în larguri toate Tremură de-acelaş dor. Paseri, gâze, patrupede Au plecat spre ţara lor. Num'o mierlă nu mai pleacă De pe-o ramură de corn, Şi-o rădaşcă ce ’nghieţată Strânge '/? braţe-un capricorn! Blaj, 15 Nov. T. Pădure. Parabole chineze. 1. Fluturele.1) Eu, Tsuang-Tse, visam odată că sânt un fluture, care sboară din floare în floare, cu toate însuşirile şi scopurile unui fluture adevărat. Ştiam numai atât că sânt un fluture şi nu am nimic omenesc în mine Dar mă trezii deodată, şi iată-mă iarăş eu, în persoană, cu trup şi cu suflet. Acum însă stau mereu la îndoială: fost-am eu mai nainte un om, care a visat că este un fluture, sau sânt acum un fluture, care visează că e om?... 2. Moartea bătrânului Lao Tse. Când Lao-Tse muri, Tsiu-Sih se duse la dânsul, să-l bociască. El suspină de trei ori și se întoarse acasă. Iar un elev al său îl întrebă: »Fosta-i tu un bun amic al măiestrului răposat, sau n’ai fost?» »Am fost» răspunse Tsiu-Şih! »Ei bine, dacă i-ai fost prieten, nu ți se pare că nu ai fost destul de călduros în arătarea durerii tale pentru marele răposat ?« — «Da«, răspunse Tsiu Şih. »Adevărat că m’am dus să bocesc pe bătrînul, deoarece îl socoteam de om între oameni. Dar m’am convins că el n’a fost tocmai aşa. Când am sosit la sicriul lui, am găsit alţi bătrîni împrejmuindu-l, cari se văicăreau în gura mare şi câţiva tineri îl ') Autorul acestor parabole, apărute de curînd în traducere germană, este poetul chinez Tsuang-Tse, care a trăit în veacul al treilea înainte de naşterea lui Cristos, bociau ca pe o mamă. Ei bine, ca să ajungă răposatul la atâta popularitate, trebuie să fi propovăduit cuvinte foarte mari şi trebuie să fi vărsat în viaţă lacrămi foarte multe. Iar lacrămile nu trebuie să fie vărsate, căci ele nu au at fost în acest caz, decât să înmulţească emoţiile mulţime. Pe vremuri aceste emoţii inutile se numiau ademeniri vinovate. Răposatul fruntaş s’a născut, când îi s’a sorocit, el a murit, când zilele îi s’au sfârşit. Pentru cei ce ştiu să înţeleagă rostul firesc al naşterei şi al morţii, nu există nici bocet, nici jale. Pe vremuri se zicea despre moartea bătrînilor, că Dumnezeu desleagă pe oameni, când vede că ei atârnă în aer. Oxigenul se consumă, dar focul se perpetuiază şi nu ştim nimic ca focul să înceteze vreodată«. .. Duhul nostru şi geniul vieţii. Duhul norilor, în trecerea sa prin spaţiu, se întâlni odată cu elementul vieţii. Acesta se legăna încoace şi încolo şi îşi mângâia burta cu palma. Iar duhul nostru zise cătră dînsul: »Cine eşti, omule, şi ce cauţi pe aici ? — »Ia, umblu şi eu hai hui de aici«, răspunse spiritul vieţii. — »Ştii ce, aş vrea să-ţi fac o întrebare«. — »Ei aş!« răspunse acelaş spirit al vieţii. — »Iată« — continuă duhul norilor — »de când înrudirea dintre cer şi pământ a încetat, cele patru elemente, vântul, ploaia, lumina şi întunerecul nu se mai pot suferi intre ele şi nici anotimpurile nu şi mai au mersul regulat. Aş voi să amestec acum aceste elemente în aşa fel, ca ele să hrăniască pe toţi muritorii deopotrivă. Cum aş putea s’o fac?«