Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)

1898-06-25 / nr. 120

Altiul ÎI REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . BONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe l/* an fl. 5; pe l/4 de an ii. 2 50 ; pe 1 lună fi 1. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România și străinii..te : pe an 40 franci. Manuscripte nu se isupoiaaii. Arad, Joi 25 Iunie (7 Iulie) 1898 120 ADMINISTRAŢIA ARAD, STR AULICHADAM;NSERŢIUNILE- nefir garmond: pruna-dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele câtşi inserţiunile simt » «S'; pist? înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. Cămătăria cu recoltă. II. (Ag.) Afară de recoltarea şi lipsa de un institut de credit, la care ţâranul s’ar adresa cu încredere, ori în sfîrşit a unei însoţiri de credit, se mai abate asupra micului plugar năpastea, ca’i vine de plătit tot felul de biruri, dări şi alte cheltuieli tocmai în timpul, când în urma unilateralei ocupaţiuni, n’are nici un venit de nicăiri, adecă în luna Martie ori Aprilie. Neavând unde să se împrumute, se duce la acela care „cu cea mai mare bunăvoinţă1“ şi fără multe formalităţi, fără perdere de timp, fără alergare, deacă numai în urma unei simple iscălituri pe cambiu ori legătură — îi dă bani înainte pe recolta proximă. Incheiând o astfel de învoială cu binevoitorul seu mântuitor, plugarul mic nu vrea de loc să şi vândă rodul viitor, ci ia numai împrumut asupra lui; fiind însă că nu cunoaşte de loc legea despre asemenea legătuire, lesne cade în ghiarele hienei negustoreşti. Pe când aşadar, plugarul încheie învoială pe bani luaţi împrumut, neguţătorul face comerciu de cumpărătură înainte, astfel, că învoielei îi lipseşte chiar condiţia de căpetenie a fiecărei legături reciproce, anume „consimțământul“ (consensus); astfel, că înaintea judecătoriului o astfel de afacere n’ar cădâ în categoria cumpârării înainte, ci simplu în aceea a afacerii de împrumut. Ori care din aceste categorii de afaceri s’ar lua, ele remân ceea ce sunt: cămătărie necinstită, pustiitoare, la care se aplică semnele caracteristice indicate ca ale uşurei în §. 1 al art. de 1. XXV din 1883, anume: starea strîmtorată a datornicului, neexperienţa lui, prea mare avantagiu material acordat creditorului, care avantagiu pricinuieşte prăpădirea materială a datornicului, nepotriveală bătătoare la ochi între serviciul dat şi cel primit. Mai cu deosebire însă este de aplicat în aceste caşuri de cămătărie §. 404 al art. V. din 1878, despre delictul cu hârtii publice, căci neguţătorul înscrie preţul de 10 floreni al grâului numai după iscălitura hârtiei de învoială, cu scopul ca să dovedească măsura legătuirii faţă cu datornicul. Şi cu toate acestea, în ciuda legilor, ţeranul piere, căci precum zice corespondentul foaiei maghiare, din care scosesem acum câteva zile datele cu pricină: „Lucrul cel mai trist este, că diregătoria cercuală stă cu totul neputincioasă faţă cu aceste abusuri, deoarece pe neguţătorul îl ocroteşte prata judecătorească, dare percepţia de dare urgentează plătirea dărilor, astfel că în această privinţă diregătoriile pe lângă cea mai mare bunăvoinţă nu pot proceda domol“. Rar, ceea ce este încă şi mai revoltător pentru noi cei cu iubirea plugarului nostru astfel împilat, dat pradă hienelor negustoreşti, se găseşte în spusele corespondentului, că: „In modul şi chipul acesta fac neguţătorii fără pic de conştiinţă comercial dinainte în cele mai multe locuri, dar, mai ales în comune sârbeşti şi româneşti, adecă acolo unde poporul nu pricepe hârtia scrisă pe ungureşte pe care o iscăleşte. Va să zică şi aici, şi în acest fel de crime strigătoare cătră cer scârboasa „ideiă“ este prima şi cea mai puternică slujitoare şi ajutoare a jefuitorilor, prăpăditorilor plugarului — după înseşi spusele corespondentului foaiei şoviniste. Căci dacă cel puţin ar „pricepe hârtia“ scrisă în limba lui, totuşi poate, ba de sigur s’ar putea apara mai bine faţă cu exploatatorii lui. „Ideia“ maghiarisării aşa dar’ şi aci devine complice a crimelor pustiitoare de ţeară. Ce e de făcut faţă cu toate acestea ? Dela stăpânire să nu aşteptăm nici o îndreptare, măcar de ar scoate o mie de „înalte“ rescripturi ministeriale, căci jidanii ştiu că toate’s numai pentru ochii lumii, dacă să nu mai strige corespondenţii de la ziare. Şi dacă înalte rescripte ar fi editate chiar cu gând serios, jidanii ştiu să le încungiure şi fără complicitatea slujbaşilor stăpânirii, dar mai ales cu complicitatea lor. Şi cine e aşa de naiv de a crede, că această complicitate a slujbaşilor va lipsi tocmai acum în „era malversaţiunilor“, când capitala ţerii a devenit „oraşul bandiţilor“, unde tâlharii sunt înalţi funcţionari, unde după spusele înseşi ale lui „P. Lloyd“ : „Romanticismul pustei îşi serbează reînvierea sa fericită,şi-a schimbat domiciliul, alegându-şi drept loc de sălăşluire capitala şi reşedinţa noastră la Budapesta“. Mai ales complicitatea aceasta nu se va da ruşinoasă înlături, când va fi vorba de Sârbi şi Români, ba din contră o vor ţine, precum au ţinut-o pănâ acum de un act patriotic, prin care contribuesc la prăpădenia" neamurilor cu buze străine“, (idegen ajkú nemzetiségek) ; slujbaşii nu vor lua la serios poruncile „înalte“ chiar dacă ele sună ca atari, căci ştiu că în urma urmelor, când vine treaba la adecă, totuşi se va face alegere după losnica celui mai mare Maghiar : „atât de puţini suntem, încât ar trebui iertat şi patricidului! Intr’o păşire a stăpânirii deci n’avem încredere nici cât e negru subunghie. Nu ne remâne aşa dar’ de cât a a căuta şi a sâvîrşi scăparea decât prin noi înşine, cum am şi indicat de doueori, în mii 59 şi 67 ai ziarului nostru. Prin urmare, ne adresăm din nou cătră cărturarii noştri, car’ mai ales cătră preoţi şi dascăli cu rugarea stăruitoare, să-şi facă datorinţa nu numai în edificiul bisericei şi al şcoalei, ci pretutindeni, la orice ocasie, să lumineze poporul neştiutor şi împilat din causa neştiinţei, să nu-l lase pradă atâtor jefuitori. Dacă aşa puţina tragere de inimă au unii cătră popor, încât nu li se sgnduie Întreagă fiinţa de durerile lui cele nesfîrşite, facă-o cel puţin din „ egoism sănâtos“, gândindu-se că cu prăpădirea lui dau în groapă şi ei. Fie deci ca cuvântul nostru eşti din inima sfâşiată de durere şi sângerândă, să le cutremure mintea şi inima şi să le alunge nepăsarea, ori cum i-aşi zice mai potrivit, nu ştiu. Afară de aceasta ne rugăm frumos cătră cărturarii fruntaşi din astfel de locuri, să înfiinţeze acolo în primul rînd aşadar, în Torontal, cât de curând un institut de credit românesc, care nu numai ar fi cea mai puternică pârghie întru a pune capat tâlhăriei, mişeliei şi nepăsării, dar’ de sigur, precum lesne se poate vedea ar face şi excelente afaceri pe sama sa. Daca nu pot, nu se simt harnici cărturarii singuratici, iee treaba în mână institutele noastre de credit existente. Pentru Dumnezeu, faceţi ce veţi crede de cuviinţă, dar’ faceţi ceva, scăpaţi poporul din ghiarele jefuitorilor! Monarchal şi ziariştii slavi. Congresul ziariştilor Slavi ce s’a ţinut în Praga pe timpul serburilor lui Palackig, a fost trimes o telegramă omagială M. Sale monarchului. Dumineca trecută preşedinţa congresului, cu sediul în Praga, a primit următoarea scrisoare în limba cehă: „La porunca preaînaltă, guvernorul regatului Boemiei, contele Coudenhove, exprimă preşedintei congresului ziariştilor slavi din monarchia austro-ungară, ce s'a ţinut la 19 iunie a. c. în Praga, preaînalta Sa mulţumită pentru telegrama de omagiu şi credinţă, trimisă M. Sale.“ „Nor. Noviny“ slovacă, reproducând aceste şi se întreabă pe procurorul suprem din Budapesta: „Apoi bine, Die Hammersberg, totuşi nu trebue să se petreacă în Praga astfel de periculoase lucruri, când însuşi domnitorul porunceşte a se exprima mulţumită presidenţiei acelui congres!* NE IAU PEDAGOGIILE! (r.) Ştirea aceasta nu ne mai surprinde Luarea preparandiilor confesionale de sub supraveghierea şi conducerea forurilor bisericeşti ni a fost deja demult pusă în prospect. In parlamentul maghiar s’a rostit adeaeori părerea, că dacă statul n’are bani de a statifica toate şcoalele confesionale, să se estindă deocamdată asupra preparandiilor, căci având toţi învâţătorii, chiar şi cei confesionali, educaţie în preparandii de stat, sunt şanse, ca şi ideea de stat să fie dusă cu un pas însemnat înainte. Ministrul Wlassics cu toate prilejurile a accentuat necesitatea statificării tuturor preparandiilor ca factor principal în lupta culturală şi a pus în prospect grabnica reformă şcolară în direcţia aceasta. Am zis, că nu ne mai surprinde ştirea. Nu, pentru că am fost pregătiţi chiar din partea bărbaţilor noştri. Un archiereu român, cu prilejul unor şedinţe sinodale, vorbind despre pericolele în care se află şcoalele române, ne-a asigurat, că are positivă cunoştinţă, că preparandiile ne vor fi confiscate de către guvern în curând. Şi acest „în curând“ se vede că a sosit. Pare că nu ne mai desparte timp îndelungat de la o nouă catastrofă, prin care vom trece. Neamul nostru iarăşi stă în faţa unei meschinării, ce oblăduirea şi-a propus să sâvîrşească. Corpul nostru naţional stă înaintea unei noue sguduiri. Un nou h otrăvit se va vîrî în acest corp cu aceeaşi tendenţă cu care s’a creat până acum o serie de legi nefaste : desfacerea şcoalei de biserică, despărţirea acestor douâ instituţiuni, cari numai împreună conservă caracterul, numai împreună asigură viitorul unui neam. Chestiunea confiscării (îi putem zice astfel!) pedagogiilor confesionale a ajuns în stadiu aproape de realizare în urma congresului regnicolar al profesorilor dela preparandiile de stat, ţinut zilele aceste la Budapesta. La acest congres a asistat secretarul m. Axameti Lajos, representând pe ministrul de culte. — Deja cu vre o câtevă sâptâmâni înainte de congres foile semi-oficioase din Budapesta au publicat un comunicat, în sensul căruia ministrul Wlassics se declară dispus a primi hotărîrile acestui congres drept basă la proiectul de lege privitor la reforma preparandiilor. Și la ce s’au referit hotărîrile congresului, — despre cari, nu încape îndoeală, Wlassics a avut preaalabilă cunoştinţă ? Nu e altceva, decât însuşi anteproiectul contemplatei legi, elaboratul minuţios al reformei dorite. Congresul acesta, evident, a fost pus la cale de cei de la cârmă, ca să exprime dorinţa şi să ceară insistent confiscarea şcoalelor confesionale, — ca astfel ministrul, în cas de nevoie, să se poată lăuda, că râspunde unei dorinţe generale introducând asemenea lege. Mânecând din consideraţiile, că articlul de lege XXXVIII, din 1868, care clasează preparandiile într’o categorie cu şcoalele medii (gimnasiale) şi care nu stabileşte uniformitate în organisarea şi învâţământul preparandiilor, — congresul se simte îndemnat a cere abrogarea acelei legi, şi aceasta pentru că în viitor la educarea învăţătorilor să se poată, mai cu efect adica spiritul naţional-patriotic. In schimb congresul votează toate acele dispoziţii, cari să facă din preparandii factori ai culturii maghiare, foculare de patriotism. Şi fiindcă această cultură numai uniformă poate fi, uniformă trebue să fie noua organizaţie a preparandiilor, toate au să conlucre în acelaş chip la realizarea ideii de stat maghiar. Pentru aceea și limba de propunere în toate preparandiile trebue să fie cea maghiară. Cam acestea le-a vorbit raportorul congresului, când a expus planul de reformă. Și asta e ce ne interesează. Congresul deci nu cere direct statificarea institutelor confesionale, ci susţinerea lor pe lângă introducerea limbei maghiare ca limbă de propunere. După multe vorbiri asupra acestei chestiuni, vorbiri în cari celebrii membri ai congresului au scos la iveală pretinsul nepatriotism al profesorilor confesionali, — s’a găsit un „mărinimos“, care a făcut atenţi pe colegii sei, că prea e mare prostia a cere totala maghiarizare aşa de odată a preparandiilor confesionale. Şi pentru aceea a făcut propunerea, ca „la pedagogiile naţionalităţilor reli