Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1899 (Anul 3, nr. 126-249)

1899-07-01 / nr. 126

Inul Ara Joi 1 (13 Iulie­ 1891) 126 REDACTIA Arad, Str. Aulich (Aflam) ftiîM«NJSTUATIA Arad, Str. Au­lich (Adam) INSERŢIU HIJLE r­­u i fir «armond, priuBa-n&tt 7 cr.; a do&ua oară 6 cr., i treia­ oară 4 cr. ţi ticalon­e?e HO cr. de fiecare pohli­caţiane. Atât abonamentele eilt ţi innerţiunile stfni » si d­i» iiniate în Arad. Scrisori nefrsriost.e p» primesc ARO­MENTUL Pentru Austro- Ungaria nie un an fl. 10; pe l/, an fl. 5; p« */* d« sn fl. 2.50 pe 1 Iun % fl N-rii de Duminecă pr an fi. 2.— r’­m£rM România fi tirdinR.ai pe zu 40 fiassci. Manuscripte nu ne inand­iuS Crise presidenţiale. „Patria“ de la 5 Iulie n. ne adu­sese ştirea despre demisiunea dlui Lupul, president al partidului naţio­nal din Bucovina. Deja faptul, că şe­ful partidului­­şi-a dat demisia in aceste vremuri critice pentru fraţii noştri bucovineni, constitue un ade­vărat eveniment, asupra căruia trebue să ne oprim. Bar’ primirea imediată a demisiunei şi instituirea unui tri­umvirat trebue să ne facă pe toţi a întreba despre căuşele crisei preşidin­­ţiale. Bată ce scrie în privinţa aceasta organul bucovinean: , Afirmăm însă, că atitudinea d-sale (a dluî Lupul) în chestia a­ceasta, nu numai ca Român, ci eh­ar ca mareşal obiectiv, nu a fost corectă atât din punctul de vedere legal, cât și din punctul de vedere al inte­reselor terei. Noi constatăm, că dl Lupul a dat m­ână de ajutor la un act dujm­­inos, îndreptat contra Românilor. Noi îi tragem la răspundere pentru această faptă, deplin inconformă cu interesele partidului, din care face parte și care­­i a încredințat un man­dat in dietă. Ne mărginim deocamdată la atâta­. Motivele, cari au determinat deci această crisă, sunt dintre cele mai grave. Nu e treaba noastră nici mă­car să comentăm atitudinea fostului president al partidului naţional romăn din Bucovina. învăţăminte putem trage însă, în­deosebi din felul cum au resolvat fruntaşii bucovineni crisa. Ei n’au mai ales adecă president, ci un cole­giu de trei persoane, un triumvirat, care să conducă d’aci încolo afacerile. O deslegare deci cât se poate de democratică Imputările ce i­ se fac, dovedesc că în calitatea-i de şef al partidului, dl Lupu a săvîrşit lucruri cari nu au primit aprobarea celor chemaţi. „Însă — scrie „Patria“—la re­­ragerea dlui Lupul, au dat numirile , doi medici ruteni la spitalul ţăreî,­­ desconsiderarea Românilor şi a tu­­uror formelor legale.“ E vorba deci de numirea unor trăiri în nişte posturi, unde se cu­venea să ajungă Românii. Chestie de persoane deci, căci în cele din urmă ansei naţionale peste tot nu i­ s’a dat lovitură ireperabilă sau păgubi­se cine ştie pentru câţi ani. To­­întransigenţa în principii, disci­­solidaritatea în partid s’a dat cu atâta putere, că pre­­trebuit să plece, deşi el mareşal al ţeriî, post care jr îl pune în posiţie de-aşi ast­­ura şi trecere în ţeară şi aderenţi­­ partid. Le servă, desigur, spre onoare saţilor noştri că nu au eşu­at cu cate acestea a resolva causa nu­onducăndu-se de principiile oportu­­ismului ori a unor considerante per­cale, cari în cele din urmă tot asupra partidului se răsbună, ci au esolvat chestia de îndată în chip adical, desfiinţând pânâ şi presiden­ţia, şi încredinţând conducerea parti­dului unui comitet de trei. Ce dovedeşte aceasta? Că dân­­du-i-se conducerea unui singur om, el cade în greşeli pe cari probabil, că trei ori mai mulţi inşi, nu le-ar sâvîrşi. Din nenorocire, partidul naţional al Românilor din statul ungar a tre­buit să treacă şi el prin crişe pre­sidenţiale. Aşa de pilda, la anul 189­1 se desparte de presidentul său, d. V. Babeş, chiar fără a-şi zice rămas bun. De ce? Pentru­ câ d. Babeş se arătase un autocrat care sculase în potrivă-i întreaga Românirae, şi ale cărui fapte pe lângă că nu se potriveau întotdeauna programului nostru politic şi decisiunilor confe­­renţelor naţionale, dar d-sa căuta să desorginiseze ori cel puţin să nesocotească organele partidului şi însuşi întreg partidul, târându-l de pe calea tradiţiunei sale. Şi bine i-a mers partidului de aci încolo numai câtă vreme a fost condus în adevăr de comitet, de de­legaţia în care sufletul erau Brote, Barcianu, Cristea, Comşa şi Albim şi rău a început să-l meargă numai din momentul când dl Raţiu a crezut că de aceea e president, să conducă treburile după cum II taie capul ori în caşul cel mai bun, după cum se hotăreşte în consiliul familiar, în care interesele naţionale erau puse la cumpenirea dluî Coroianu. Şi în partidul naţional al Ro­mânilor din statul ungar, la 1894, când cu atitudinea dluî Raţiu pe banca curţii cu juraţi, unde tăgăduia toate, mulţi se revoltaseră şi o de­legaţie ceruse ca dl Dr. V. Lucaciu să meargă cu ea şi să ceară demisia presidentului, despre care „Dreptatea“ scrisese că a înfipt cuţitul în causa na­ţională. Amicii noştri însă, pentru motive de oportunitate, atât atunci cât şi cu ocazia visitei pe la Banffy, au susţinut pe preşi­dentul, ca în urmă el să cadă în greşeală şi mai mare şi să se demită la fapte, pe cari nici un amic de ai noştri nu le-au mai aprobat, pro­­vocându-se astfel o zguduitură, care a paralisat pe ani de zile ori­ce acţi­une în partid şi a avut ca urmare animosităţi între amici şi tovarăşi de luptă cari nainte ca fraţi se iubeau. Iată unde duce esu­area şi opor­tunitatea. Fraţii bucovineni au fost mai ra­dicali. Ei au resolvat crisa presiden­­ţială în chip mai curagios şi de aceea desigur că nu vor avea şi s­crisă în partid­ chestiunei naţionale, ar fi exprimat pâre­rea că: , Chestia naţională ardeleană nu se poate scoate din frământările politice ale Ro­mâniei până ce Românii din statul ungar nu vor lua parte activă la viaţa politică. Ceea ce însemnează, că gu­vernul României ar voi să scape de aface­rile Românilor din Ungaria şi pentru aceasta singura cale este ca Românii din statul un­gar să abandoneze pasivitatea, desfăşurând astfel o acţiune politică aici şi să nu se mai amestece în afacerile României. Aceasta poate că va şi influenţa asupra lor şi deşi ultra­­iştii sunt contra abandonării pasivităţii, ati­tudinea guvernului României poate să fie decizitore în această chestie.'1' Suntem curioşi a şti ce zic cei com­petenţi şi avisaţi în acestor comuni­cate semioficioase ale guvernului ungu­resc l­a Sabia lui Damocle. Ia a­rul de la 7 c. al lui „Magyarország", Kossuth, meditând asupra ,Arangiării la aparenţă" a raporturi­lor economice Intre Austria şi Ungaria, nu vede iu colori rumene foloasele ce vor is­­vorî din această arangiare. Scrie într’altele: ,Va să zică am putut ajunge la un aşa arangiament numai cu condiţia reciproci­tăţii, ceea­ ce însemnează, că stările acestea vor rămâne­­mereu nesigure iar In chestiunile economice nimic nu e mai stri­­căeios de­cât nesiguritatea... .Chiar însuși faptul, că Austriacilor li­ se impune cu d’asîla aceste raporturi eco­nomice, e deajuns ca să le privească ca rele și să vadă in Maghiar pe exploatatorul, pe voinicul“ ••• .Astfel dar liniştea vacanţelor de vară ale parlamentului nu va fi de­cât o linişte aparentă, pe durata căreia în Austria vor ferbce patimile“... „Dar şi pentru noi şi pentru Austriaci mai rămâne încă, ca urma să aleagă (fekete le­ves), care nu se presintă nici în forma ze­­mei celei negre a Spartanilor, nici în aceea a cafelei negre turceşti, ci tn forma cuptei pentru afacerile comune, care aternă asupra ţării întocmai ca şi sabia lui Da­mocle.“ Şi drept are omul deşi chiar el a făcut reclamă pactului făcut de Széll şi nu fiţuica vizitiilor . Budapesta, unde apar numai por­nografii şi­­crime teribile, cu potrivite ilu­­straţiuni. Monumentul lui Hentzi, dus acum din n­aţa Sf. George din Buda, e aşezat la locul său nou, In curtea şcoalei militare din Lipotmezö. Sub monument s’a făcut o criptă, In care s’au aşezat osămintele lup­tătorilor împărăteşti, căzuţi în lupta cu revo­luţionarii unguri din 1849. Figurile colosu­lui de fer privesc tocmai spre frontul şcoa­lei militare. Pe o lăture de fer a monu­mentului s’a lăsat neschimbată inscripţia: , Generalul Hentzi, şi cu dînsul colonelul Alnoch împreună cu 418 viteji au murit aci moarte eroică pentru împărat şi pentru pa­trie. 1849.' Ear’ jos pe piciorul monumentului s’a adaus acum încă următoarea inscripţie : ,Aci se odihnesc ultimele rămăşiţe ale eroilor căzuţi, adunate cu pietate şi aduse aci sub acest monument—de la locul din piaţa Sf. George, la ordinul Preaînalt al Majestâţii Sale Imperatului-rege Francisc Iosif I. 1899. “ PRELAŢII ROMÂNI PENTRU AC­TIVITATE. „Keleti Értesítő“, organ se­­mioficios, în numărul său din urmă, spune că cu ocazia petrecerii lor în Budapesta (la şedinţa de ori a Casei Magnaţilor), prelaţii români s-au sfătuit şi asupra ati­­tudinei Românilor în faţa alegerilor vii­toare. Ei sunt pentru participarea la ale­­geri. dar „Egyetértés“ scrie, că consiliul de miniştri din România, discutând asupra ÎNAINTEA catastrofei. Dintre evenimentele petrecute Înainte cu 50 de ani pe pământul patriei noastre, vom înregistra câteva, cari au precedat catastrofa de la Șiria (Világos). Luna Iulie 1849. 7 Iulie. — Armata maghiară din Comori în zorile zilei pleacă la drum. Görgey se află încă în pat și auzind sgomotul trupelor, se scoală să afle ce se petrece. La insistenţa lui se ia hotărîrea, ca trupele să nu plece încă, ei să mai cerce o luptă sub cetatea Comornului. Cazacii lui Pavlov bat şi împrăştie o trupă a lui Bem. 9 Iulie. — Haynau adresează din Igmandul-mare o proclamaţie cătră popor, ca acesta să stea departe de causa răscu­laţilor. Garda militară din Alba-Iulia dă năvală să iase. 10 Iulie. — Generalul rus Grotenhjelm la oarele 5 din zorile zilei cu putere covîrşitoare atacă pe Bem, care după o luptă de două oare, se retrage cu încetul spre Beşinău. La Sofalva Insă din nou pleacă şi dă faţă cu Ruşii. In timp ce maiorul Incze reţine armata rusă, trupele maghiare trec Şieul şi la Szeretfalva din nou se pun în linie de bătaie. 11 Iulie. — A treia luptă la Comori. Pentru a Încerca un atac, la care s’a hotărlt în consiliul de răsboiu de la 6 Iulie, Görgey îşi porneşte trupele sub conducerea lui Klapka in contra lui Haynau. Lupta ţine de la 11 oare înainte de ameazi până seara, dar’ resultatul e, că revoluţionarii ung­­rî sunt bătuţi şi se retrag între şanţurile Comornului. Perderea acestora e: 1500 morţi şi răniţi. Haynau a raportat această învingere mai ales prin vitejia generalilor Simbschen şi Panyutin, cari pentru bravura lor de azi au fost distinşi de împăratul cu ordinul „Maria Teresia“. Tot în această zi la oarele 5 după amează armata austriacă (3 companii de cava­lerie şi 6 tunuri) sub conducerea majorului Wussin asediază Budapesta. N’au întâlnit, nici o resistenţă; puntea podului de lanţ însă şi şinele căii ferate de la Solnoc le află depărtate de la locul lor. Expectoraţiuni­­ la „Controla“. Un amic al foii noastre din părţile Panciovei ne trimite unul dela 2 Iulie n. al. Controlor sârbeşti, poreclită „Nărodnost” ce apare acolo, şi ale cărei expectoraţiuni şi haluminaţiuni le au reprodus şi comentat foile patriotice cu atâta lăcomie şi bună­voinţă deosebită. Abonentul nostru ne ală­tură şi copia unei întimpinări foarte lungi, pe care a adresat-o lui „Alkotmány“ spre publicare, ca răspuns la cele scrise de „Nărodnost“. Nu putem şti, bine­înţeles, dacă organul catolic-poporal va da loc re­­flex­iunilor abonentului nostru; din cetirea respectivului număr al foii sârbeşti însă ne-am convins, că nu trebuia să o învred­nicească de atâtea explicări şi obiecţiuni. întreg articolul din „Nărodnost" nu e decât o amestecătură de — să ’i zicem verde ca un cal? — neadevăruri patentate şi ha­­lucinaţiuni — domol zis, dacă nu şi ceva mai rău — suspecte. Iată numai câteva specimene : El ia Românilor în nume de rău, că ,la 20 Octom. 1898, în Vârşeţ, dascălii ro­mâni au ţinut ad­unare, la care au partici­pat mai mulţi preoţi decât dascăli* , sau: ,la 6 Iunie s’a ţinut în Panciova adunarea preoţilor din protopresbiteratul Panciovei*.

Next