Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1899 (Anul 3, nr. 126-249)

1899-12-04 / nr. 232

ARAB- 4|16 DECEMVRIE 1890, teal »N­ KUIJAC4IA Aradg Str.Aulich (Aim) ABO mbrtul Pentru Austro- Ungaria Je on an 11. 10; pe *;» an fl. It; pe »/* Je *n il. 2.50 pe 1 lună fi N-rii de Duminecă pe an ft^2.— Ptntru România fi ttriutftan pe in 40 freneL UHnoscripte no se iieto îaift. Anul III. Număr de DuminecăN p. m AOfiSiBlfiTR A Ti Araid« 8to. Aulîei» (Adu»»• *t t­fit ganmntd. pfima-da- • 7 or.; a dwaa­­nti c er & treia-o&ra 4 ca. p ficior. iv HO c*. de' fleesrs por!’­­c&auko At&t. abonamentele cat irsertiunile sânt » plfedl înainte i« Arud. teri-'crs nefiBnoacv »••­•ISÎI30iSSC Cum ne-am putea întări... Astă-vară, pe vremea secerişu­lui, eram tu gara din Arad, dimineaţa la orele şese. Trenul aduce» de către Budapesta lume străină spre Ardeal. O ceată de lucrători romăni aleargă cu vuet să se urce In tren. Erau Murăşeni, cari mergeau acasă dela lucrul de pe câmpie. Umpluseră un vagon şi îndată auzii sunând fluerul, car’ oamenii mei se puseră la joc de se cutremura vagonul sub tropo­tele lor. Ii priveam cu drag, căci de, me gâdălea şi pe mine cântecul fl­uerului şi nu mal gândeam că doar’ prea In­tră cu uşa la casa zilei. Deodată aud ţipete şi înjurături, din joc la piept şi sticlele sburau. Poliţia sări Intre el şi Ii descleştă. Adecă noi fără bătaie nu putem fi, zisei, mâhnit In suflet. Intr’aceasta îmi arunc privirea asupra vagonului vecin şi ce văd acolo? La fiecare fereastră câte un ovreu din cei veniţi de cătră Buda­pesta, întors cu faţa cătră resan­t şi încins la frunte şi mâni, cufundaţi în evlavi05­se rugăciuni, după obiceiul legii lor. — El nici vedeau nici au­­ziau cearta, nu-’i conturba vuetul din vagonul vecin nici privirile mulţimei de pe peron, se rugau ca duşi de pe lumea aceasta la Dumnezeul lor cel mare şi puternic. Această privelişte me scoase cu totul din ţiţiul Uite, pe ce se trezesc ai noştri şi cum se trezesc jidanii! Unii cu capetele sparte înjură pe Dumnezeul luminei, alţii ni­ se pro­­ştern şi îi cer binecuvântare Sermana naţie românească, slabă mai eşti în faţa altor neamuri. Ce ai adunat lutru sudoarea feţei tale risipeşti şi te scârbeşti, car’ ovreul scruta banul câştigat şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru el. * In zilele trecute m’am pus la sfat cu mai mulţi preteni asupra chi­pului nostru de traiu şi al ovreilor. „Noi suntem cheltuitori zicea unul dintre prieteni, — ne prea place tra­iul bun“. „Adevărat, răspunde altul, dar uită, la ovrei, ei sunt şi mai cheltuitori: ce e frumos şi bun şi scump tot vezi pe ei şi pe casele lor. Luxul din familiile ovreeşti e neasemănat“. „Ei, — reflectă al treilea —după ce s’a îmbogăţit; dar uită­­ până ce e sărac, că din ceapă încolo nu o dă cu mâncarea, trăeşte din coji ca ca­nele şi curg dremţele de pe el şi poartă sacul In spate şi nu este lucru de care să-i fie ruşine nici vorbă grea care să nu o înghită dacă ştie că i aduce un gologan In buzunar. Furios , vezi numai atunci când nu-i dai banul“. Acesta a nimerit cuiul In cap. Tot banul ce’l câştigă, 11 învîrte In gescheit şi o singură dărnicie cu­noaşte, dărnicia pentru creşterea co­piilor. Aşa îl vezi că şi-a început gescheftul cu câţî­va florini, şi el a trăit din sfărmăturile boltei sale. Insă pe lângă aceasta te pomeneşti că copii lui umblă bine îmbrăcaţi şi ab­­soalvă şcolile îmi înalte din cari ies ca advocaţi, doctori, ingineri, di regatori s. a. Ajunşi apoi In aceste stări, în­treagă societatea ovreiască Ii întim­­pina cu căldură. Un ovreu de bunul lumii nar chema la casa sa alt doc­tor, advocat ori inginer decât pe al lui, şi toţi sunt un trup. Noi tot frântăm că: unde-i unul nu-i putere, unde’s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte; rămânem.Insa cu frunza ’n buză. Ei fac ceea despre ce noi visăm în cântecele noastre, toţi sunt un*­şi la bine şi la rău, şi nu se întâmplă ca alţii să trăiască de pe ei, ci ci tot de pe alţii trăesc. Crescuţi în trezvie şi muncă, prin ajutorul împrumutat, se întăresc şi se îmbogăţesc. Aceasta este taina pute­rii lor. Când a ajuns apoi la bine, atunui, în largul lui, ştie trăi, bine atunci ştie străluci, dar şi îmbuibarea lui e aşa întocmită, ca să dea pânea de toate zi­lele şi să ajute a se ridica şi cel să­rac, căci el numai dela măestru de a lui se îmbracă, şi dela boltaş de a lui cumpera, şi cu advocat de a lui ,şi isprăveşte daraverile şi pe­­lea Încă tot cu doctor de a lui şi-o reparează. Toţi sunt o familie. * Şi noi? Suntem viţă de împăraţi. Nouă ne este ruşine de săracia noastră, nu o putem suporta. De am câştigat un ban, suflete bea şi te veseleşte, că eşti porodită de împărat şi Îmbracă haină de mătasă din banul câştigat cu palmele, căci şi străbunii noştri, tot în purpur umblau, zice istoria veacurilor trecute. Ear copil român fără creştere, fără trezvia şi iubirea de lucru, care este isvorul bunăstării, fără cumpăt în împărţirea căştigu­lui lor, dimpotrivă numai cu dorul de a avea ce cheltui. Ei, dar banul numai aşa creşte grămadă dacă­­ puni unul peste al­tul. Când ai grămada, poţi apoi din dobânzile lui să cheltueşti pe traiu bun. Că e mare deosebire Intre aceea, dacă eu mă pun mai nainte cu gând tare de a abzice de plăcerile mele şi a aduna finic de finic la grămadă până capitalul câştigat de mine ’mi aduce dobânzi, din cari să ’mi ridic copii mei la stare bună, şi II învăţ prin aceasta şi pe ei la muncă­­cin­stită, ori cheltuesc banul câştigat şi eu remân tot la câştigul cu palmele şi fiilor le las moştenire cele două palme, cu învăţătura, că de aceea treabă sunt ele, ca ce au câştigat astăzi, să şi cheltuiască pe când apune soarele. îmbogăţirea nu se începe de sus de la mii, ci de la finic. Acest ade­­ver neresturnabil şi’i dovedeşte mai pipăibil politica de îmbogăţirea a po­porului ovreesc, care începe cu cru­ţarea şi seracia o poartă In spinare cu o opintire de te pune In uimire până şi-a adunat avere, când apoi poate să şi guste dulceaţa bunurilor ce şi Ie-a căştigat. Prin această politica a ajuns o mână de oameni, urgisiţi şi împrăştiaţi ca taina orbului, Intre di­feritele popoare, ca să stăpânească. Şi încă una: ţinerea împreună. Nu-i ruşine unuia de celalalt, celui bogat de cel sărac, că fiecare ’şi are rolul seu In viaţa unui popor. Uite degetele mânei. Unul este mai mare altul mai mic, arătătorul bunăoară ’ţi face mai mare serviciu decât degetul cel mic, şi cu toate aceste nu poate zice unul celuilalt că eu pot şi fâr’ de tine, căci nu­mai împreună formează ele o mână Întreagă şi tare. Ori ce lipsă a unui deget slăbeşte mâna. Aşa şi Intr’o naţiune: toate ca­petele la­olaltă fac un întreg, căci numai un cap de se va da Înlături, se perde cumpăneala trupului naţional. Cei săraci îmbogăţesc pe cei bogaţi şi cei bogaţi înalţă pe cei săraci. Ea p­entru dimineţi să nu uităm a chema numele lui Dumnezeu în rugăciuni. Uncheaşul. De ce î .Budapesti Hirlap‘ (de la 12 Decemvre) adresează cm­ent aspru celor cari se frământă la contra urcării cuptei. li sfârneşte să nu facă gară prin întruniri, deoare ce dacă guvernul actual s’ar retrage ori­ care an­ ui ar da Auatriacilor o cuptă încă şi m­ai mare. Cea mai de căpetenie primejiie ar fi însă că ar veni la suprafaţă earăşi aceia dintre Unguri, cari — ca şi în anul trecut-ar fi foia să cârmuiască ţeara ş; exdex, adică inafară de marginile constitu­tion i. temelia tuturor legilor. Scrie apoi : „Obştea magh­ară să fie odată In curat cu un lucru : starea d'acum este dintre cele mai serioase, în Austria chi'ar drsr­ă­­dăjduits. Procesul de destrămare a monar­­chiei merge nainte cu paşi uriaşi; merge de sina «i nu « nici o lipsă ca să­­ mai dăm zor şi noi. U­­ an numai de se vor mai certa popoarele austriace, şi delegaţiunea se prăbuşeşte de la sine. Nu e nici o nevoie s o nimicim noi, prin hotărlri luate in Dietă. O li­vină râadd­, poate mai curând decât nu am aşteptat ca Dieta maghiară să ho­tărască ea g ngură partea sa de bani cu care va contribui la susţinerea oştirei şi diplomaţiei monar­­i­ei. , Starea de acum a monarchiei noastre ca mare putere nu se mai poate susţine îndată ce se dovedeşte, că popoarele austriace nu mai pot trăi în pace în nici un fel de privat constituţional. Congregaţia. Pe ziua de Mercur! 20 Decemvrie n. este convocată adunarea extraordinară a comitatului Arad doi. Sunt 20 de afaceri asupra căror adunarea va avea să şi spună curentul Intre altele este şi­­înştiinţarea că ministrul afacerilor din lăuntru n’a îngăduit ea din cassa aşa zisei masă a săracilor comitatul să împrumute 9­00 ft pentru zidirea spitalului comitaton. Vi­işpanul va veni deci cu o nouă pro­punere. D’asemeni va propune o schim­bare în cee­ ce priveşte ţinerea aduisăr lor ordinare ale corgrigaţiunei. DIN ROMANŢA De la Cameră. In septămâna aceasta s a urmat cu discuţia asupra proiectului de respuns la Mesagiul Regal. Au vorbit d-nul N. Xenopol, care a es­­piicat de ce d sa şi alţii se găseşte az­ia tabăra conservatoare pe care nainte o com­bătuse . C. Arion, ca junimist, arată ciudă­ţenia stării partidului conservator : este sus­ţinut de neofiţi ca Fleva, Xenopol et. şi combătut de conservatori de baştină ca dl Carp . 1. Crădişteanu respunde d lui I. Bră­­tianu şi Arion, cari au combătut guvernul, iar in şedinţa de la 29 Noemvre v. a ţinut an lar­g din curs dl Delavrancea. D sa spune că era natural ca să fie lutrebnţi cei noui botezaţi conservatori pentru ce au Intrat in acest partid şi spngină actualul guvern ! Spune câ sunt nedrepţi acei cari îi acuză. Ce voiaţi să facem noi ? Să dispă­rem politiceşte ? Căci nu puteam remâne acolo unde ni­ s’au sfărâmat toate iluziile noastre. Am făcut oposiţie straşnică con­servatorilor, l-am combătut din resputeri ; a fost o luptă mare. In oposiţie eram împărţiţi în două : unii cari luptau bine şi alţii cari trăiau bine. Când am vâzut că după ce am venit la putere, cei cari la oposiţie trăiau bine, au voit să dispue de cei cari luptau bine, a­­tunci am văzut cu ce oameni am fost ală­turi. Atunci trebuia sau să renunţ de a mai fi politiceşte sau să îmbrăţ­şaz o altă credinţă. N’am­ avut virtutea de a mâ călu­gări. Am Intrat deci în partidul conservator In această şedinţă au mai vorbit pri­mul ministru Gantacuzino, ministrul de fi­nance Manu. Intre altele spune­ că îndată ce a venit la putere s’a pus In legătură cu sindicatul bancherilor din Berlin, dar nu s’a putut obţine un Împrumut. Spune că s’a atacat pe nedrept Banca Naţională. Termină aducând elogii d lui Calinderu pentru concursul luminat şi pa­triotic pe care l’a dat guvernului cu oca­zia contractărei împrumutului. D. I L­h­ivary, minis­ru afacerilor din afară ale ţerii, vorbeşte asupra chestiei Porţilor de fer şi spune că ea nu este încă resolvată, ci se urmezi tratări intre guver­nul român şi cel maghiar * Aniversarea luării Plevnei. Ziua de 28 Noemvrie, a 22-a aniversare a căderii

Next