Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)
1900-08-05 / nr. 146
Anni IV ARAP qÍMBÁTi 5|18 AIT,ÜST 1900 Mp. 14e REDACŢIA Arad, strada Aulich Nr. 1 ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe Vn an 10 cor.; pe 10 de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România .și strâinâtate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiază ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. 1 INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima data 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 60 bani de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. Anul IV. Numnăr de Duminecă Mr. 32 I Situaţia în Austria. Visitele cele dese şi repeţite , cari le-au făcut la Viena fruntaşii vieţei politice austriace nu au scăpat atenţiunei publice. Visitele primului ministru austiac Körber, în special, sunt de a se pune în legătură cu situaţia parlamen -------e3›B›0›SXg›-^3------------ Societăţile noastre de consum. Incuragiaţi de succesul ce-’l au cu băncile, în mai multe centre ardeleneşti şi bănăţene, fruntaşii români au întemeiat societăţi zise de consum, magazine pline cu tot felul de mărfuri necesare mai ales ţeranilor români, vânzând aceste mărfuri în mic şi în mare. O ideie nu se ponte mai salutară. Pentru că, într’adevăr, în ale negustoriei stăm rău de tot şi o grămadă de bani româneşti ajung tot în punga streinilor, mai ales în a evreilor. Unde mai iei apoi, că aceate păvălii româneşti lucrează cu percente mai mici, mulţumindu se cu câştig mai puţin, aşa că profită mult şi consumatorii. Servesc apoi, aceste prăvălii, drept şcoală unde tinerii români se instruiesc în ale comerciului şi mai presus de toate se ajută deschiderea de prăvălii româneşti la sate, scăpându-se astfel poporul din mâna evreilor. Cine cunoaşte vieaţa sătenilor români, va înţelege şi aprecia misiunea importantă a acestei mai noul întreprinderi româneşti. Se pare însă că am păţit o şi aici ca în politică: n’avem destui oameni specialişti, şi ajungând la conducere nişte diletanţi, afacerile s’au poticnit, ba în unele părţi bate la uşă licuidarea. Până să ajungă însă afacerea la licuidare, s’a trecut o serie întreagă de mizerii, cari dacă n’au ajuns să fie desvelite în public, este pentru că Românul nu vorbeşte bucuros de asemenea lucruri şi o parte a presei române ar fi şi supărat amici şi patroni, dacă înregistra incorectităţi la ce s’au descoperit, scandalele petrecute ba chiar fuga unora, după ce au pus în primejdie banii acţionarilor şi au dat o puternică lovitură chiar încrederii de publicul român pusese în întreprinderile de soiul acesta. Dacă vom tăcea însă şi mai departe şi nu ne vom da toamă, discutând cel puţin în principiu, fără a numi localităţi şi persoane, despre causa râului ce bântue deja de multişor, uşor se va ajunge la totală bancrută întâiu de toate a lipsit cuvenita precauţiune. In unele locuri s’au pornit lucrurile în mare: s’a învestit capital mare până şi în mărfuri cari au stat cu lunile nedesfâcute. Şi, fără să fie oameni pricepetori, negustorie s’a făcut cu tot felul de mărfuri, aşa că în urmă au păgubit ori societăţile ori publicul a fost înşelat, încât acesta şi-a zis: „întreprinderea va fi ea naţională, dar’ marfa prea e scumpă* ... Când s’au obiecţionat preţurile şi s’a simţit şi efectul concurenţii străine, care trebuia învinsă, deşi p’alocarea era de tot puternică, societăţile au fost necesitate să procure marfă mai ieftină, şi, prin urmare, calitatea mărfurilor a suferit simţitor, încât în unele părţi marfa societăţii a ajuns termen de comparaţie când e vorba de marfa proastă. Clientela bună s’a pierdut astfel şi societăţile au ajuns să se razime pe muşterii slabi, încrederea oarbă ce s’a acordat celor puşi să conducă negustoria, d’asemeni a stricat mult. De aceea, la una din societăţi s’a ajuns, de pildă, că numai cu forţa poliţienească direcţia întreprinderii a putut să se facă stăpână pe afacerile şi averea acţionarilor , ba ca motiv că afacerile merg prost şi că sunt diferinţe de bani, s’a invocat arderea magaziei cu mărfuri, şi, lucru ciudat: magazia nu era asigurată ! In altă parte s’au petrecut lucruri potrivite a servi pentru libretul unei operete comice. La o prăvălie s’a pus adică conducător un fost straja-meşter. Din necesităţi locale, el a fost învestit chiar cu dreptul formal de proprietar. Negustoria, se înţelege, mergea rău şi când s’a trimis controlorul, care a şi constatat repede diferenţa şi a pus în vedere o lichidare, ce şi-a zis strajă-meşterul ? In împregiurări grele ostaşul scapă adesea prin curisgiu extraordinar. S’a pus deci în faţa controlorului şi a zis : Adică ce cauţi d-ta în prăvălia mea?!... Şi când a făcut gură, controlorul l’a luat frumuşel de guler şi, să nu credeţi că l’a dat afară. Nu, ci l’a pus la arest într’o magazie ori coteţ, nu se ştie încă exact care din două. Destul că dacă vor ajunge lucrurile la judecată, o să fie un rîs şi mirare că-’i merge vestea. Cine nu înţelege oare, că dacă începeam comerciul având oameni specialişti la conducere, car’ nu puneam, cum s’a întâmplat într’un loc, controlori ăl mărfurilor un doctor şi un advocat, afacerile erau să meargă bine, căci terenul este minunat ? !... Trebuia deci, mai nainte de toate, ca băncile, a căror conducători au iniţiat societăţile de consum, sa’şî formeze întâiu oameni specialişti în ale comerciului car’ nu să creadă că, de pildă, un comptabil poate fi şi bun conducător de prăvălie şi negustorie întinsă Vorba este acum ca scăderile constatate ici şi colo să serve de învăţătură tuturor Românilor, ţară din Austria, care a ajuns, cum s’ar zice, în stare de faliment. Din cercuri bine informate a respirat ştirea că primul-ministru Körber în ultima sa audieţă a presentat programul viitoarei sale lucrări, cu proiectele menite de a îndrepta situaţia parlamentară, pentru garantarea putinţa activităţii parlamentului, pe care M.S Monarchul le-a aprobat. Körber e hotărit să convoace din nou Reichsrathul în luna Ocomvrie, dar aceasta numai în caşul când i s 'ar da garanţii că deputaţii vor fi liniştiţi şi hotărîţi de a lucra serios. Nu este vorbă în programul lui Körber nici de a se ţinea noi consfătuiri în chestia proiectului legilor de limbă. Deocamdată primul ministru va avea consfătuiri cu membrii fruntaşi ai diferitelor partide. Este de remarcat, că cu ocasiunea ultimei sale visite la Ischl a avut o întâlnire cu baronul Chlumeczky, care mersese la Ischl anume pentru aceasta. Consfătuirea celor doi bărbaţi politiei a durat mai multe ore. Dorinţa de a readuce parlamentul în situaţia de a lucra, se manifestă şi din cercul Cehilor bătrîni. „Plzenska Listy “ aduce ştirea, din cercuri hotărîtoare ale marilor proprietari Cehi conservatori, că s’a exprimat dorinţa de a se suspenda obstrucţia la deschiderea parlamentului, cel puţin faţă cu câteva chestiuni; dar tinerii Cehi sunt mânaţi de însuşi poporul spre a continua cu oposiţia crâncenă. Din cercurile poloneze de asemenea s’a accentuat dorinţa unei împăcări. In faţa tuturor acestor frumoase dorinţe înse se ridic „Narodni Listy“, organul tinerilor Cehi, şi spune că Cehii nici când nu vor permite ca chestia de limbi să fie amânată. Parlamentul austriac nu mai e în stare de a trăi, şi Cehii nu sunt dispuşi de a-l mai împrumuta o nouă putere de vieaţă în schimbul unor concesii. Intervievat un personagiu politic însemnat din Viena asupra situaţiei, acela a declarat că e sigur că obstrucţia ar isbucni în cea dintăiu şedinţă a parlamentului, deoarece guvernul nu e dispus să rdragă ordinaţiunile pentru limbă iar Cehii nu cedează nime. Dr. Ebenhock şi-a exprimat părerea, faţă cu un ziarist maghiar, că nici disolvarea parlamentului nu ar duce la scop, deoarece nici cu parlamentul cel nou nu s’ar putea face pactul cu Ungaria. Ne găsim deci în faţa unei situaţii din care ne putem aştepta la surprinderi, căci de o desvoltare normală şi firească a lucrurilor nu mai poate fi vorbă. Revista séptemânei. In depărtatul Răsarit, în țeara Chinezilor, p&r’că nici nu s’ar fi început încă d’a binele răsboiul cel mare, cu toate că sunt acum mai multe luni de când s’au vestit deacon grozăvii de omoruri, și rând pe rând au trimis oștiri puterile mari din Europa la faţa locului. Au fost şi câteva lupte mari, dar’ armatele creştine tot n’au pornit încă pentru a lua capitala, oraşul Peking. Erau împedecaţi de a face lucrul aceta din pricină că nu erau învoiţi asupra comandei, nu se hotărîse din care neam să fie comandantul suprem al întregei armate aliate. Acum s’a hotărit ca să fie un general german, fiind că germanii au fost mai rău isbiţi în cinstea lor, prin omorîrea trimisului lor din China. Rusia, împărăţia muscalilor Insă, nu pare cu totul mulţumită de această întocmire, deoarece ea e gata să bage în foc 200.000 de ameni, pe când celelalte puteri, toate la un loc abia au până acum 40.000 de soldaţi trimişi la răsboiul din China. Este uşor acest lucru pentru muscali, căci sunt vecini cu China, prin Siberia, pe când celelalte puteri îşi duc cu greu armatele peste mări îndepărtate până să ajungă la locul răsboiului. Dacă în depărtatul resorit Rusia îşi dă toată silinţa să aibă cel mai mult profit, în Europa, în Peninsula Balcanică tot treburile ei le fac ciracii mărunţei, Bulgarii şi Serbii. Am spus în săptămâna trecută despre omorurile groasnice pe cari le fac Bulgarii în Orientul european, cu deosebire contra Românilor, mânaţi de mâna ascunsă a Rusiei, cu gândul de a prăpădi toate neamurile cari nu voesc să se închine şi să se facă slugile Ţarului rusesc. Prin omorîrea profesorului Mihăileanu, la cercetarea vinovaţilor celor amestecaţi la acest omor, s’a dovedit că şi un ministru din Bulgaria este părtaş. De aceea e foarte încordată starea între România şi Bulgaria, încât dacă Bulgaria nu va da în judecată şi nu va pedepsi cu toată asprimea pe criminalii nemernici, cari s’au cocoţat în principatul lor până la slujbe ministeriale, România nu se va da înapoi de la o straşnică răsbunare. Tot spre partea Rusiei a început să se dea şi micul regat al sârbilor, decând cu căsătoria tinerului rege Alexandru. Aşa că vedem cum în jurul nostru, în jurul ţerii noastre şi a frumoasei Românii totul se pleacă spre Ruşi. Şi în aceste vremuri grele, când înafară se întăresc duşmanii noştri, compatrioţii noştri unguri, în loc de a ne întinde mâna frăţească, pentru a munci împreună la întărirea statului contra primejdiei care deopotrivă ne ameninţă, umblă chiar şi prin străini propoveduind lucruri mincinoase despre noi; şi nu pricep, nu vreau să pun-