Tribuna Româna, 1859-1860 (Anul 1, nr. 1-89)
1859-06-11 / nr. 9
SghimpinaMomana. e PREȚUL pe anu 12 lei. ANUL 1 PREȚUL pe 1 anu 2 galbeni. Aseasta foie ese de dpoe ogire serteriana. Abonamentele se fasa in Iasvi la digheetia toiei stgada . urighidon; in Voeaghesti si rghin dinstghiste la esreditoghiite rostelog. IAȘII, Stoi 11 IUNIE 18539. Despre Bancă. Reposatul Grigorie Alecsandru Ghica Voevodu, prin hrisovul seu din 7 maiu 1856, au acordatu D-lui Nulandu privilegiul de a înființa în Iași o bancă particulară sub numirea de Bancă a Moldovei. În 1858 martie 23, banca aceasta, după o esistență abie de căteva luni au suspendatu plățile sale, făgăduindu a le reîncepe dacă i s'ar da unu termine de căteva luni. Trei luni i s'au acordatu de guvernul căimăcămiei Vogoridi; înse neputănduse în acestu termine pune în stare de a înapoie banii a duoi creditori depositari, guvernămăntul s'au văzutu nevoitu de arosti, ecs officio, în ziua de 26 iunie starea de falimentu a bancei, de a declara concesia stinsă, și de a răndui unu sindictu la 1 iulie. După lucrările acestui sindicatu, în 2 septemvrie adunarea creditorilor au alesu unu sindicat definitivu compus din domnialor DD. Cogăliceanu, Alcaz și Hofman.. Sindicatul acesta au sprijinitu pe deputații creditorilor germani carii, cu făgăduințe de a îndestula pe creditorii depositari, au dobănditu, la 6 noemvrie, dela judecătoria de Iași rădicarea stărei de falimentu a bancei. La 23 dechemvrie 1858, adunarea acționarilor, între mai multe alte puneri la cale, hotărește de a se mijloci la guvernu dobăndirea unei e nouă, concesii, și alege consiliul de administrație, carele este alcătuitu din prințul A. C. Moruzu, D. P. Mavroieni, D. consul al Franciei V. Plasu și D. E. Alcazu. Cererea de concesie s'au înfățoșatu încea mai de pe urmă ședință a Adunărei elective. Atunci primariul ministru au spusu Adunărei că este în vorbă pentru această treabă. Așa dară o curiositate escalabilă ne face și pe noi a întreba acumu: Ce este cu banca? Cumu au fostu organisată banca Moldovei? Din ce pricini au căzutu în falimentu? Ce cere ea astăzi guvernului și țerei? Și în sfărșitu, de bancă or de creditu avemu noi nevoie? Dela deslegarea acestei din urmă întrebări atărnă și respunsul dacă trebuie sau nu a se da Ce este banca ? În dicționarul de Economie politică, lucrată de mai mulți deputați, publiciști și jurnaliști, găsim următoarea definiciune: " Banchierii sunt neguțitori de bani. Care este, dlară, folosința socială a acestui comerțu ? Spre a o aprețui este destul de a cunoaște în ce stă mecanismul bancilor, a bancilor de circulație sau de sconturi, care singure constituescu astăzi regimele finanțiaru al Franciei, al Englitezei și al Statelor Unite. La noi astăzi sunt pe toate ulițile zărati, neguțitori de bani, cu tărăbile intinse de schimbă oamenilor banii bătuți în mărunți, și vice-versa. Acești neguțitori dela unii galbenu bătutu ieu 20 de parale schimbăndu'l în 2 irmilici și giumătate. Dela 20 pănă la 60 de părale este folosul acestei neguțitorii din schimbul unui galbenu în felurite mănunțușuri. Fiecare pricepe și nevoia ce au creatu zarafii și folosul ce are publicul în îndemănările sale de la dănșii. Și bancile nu facu vre-o altă treabă de cătu să schimbe. Ele, înse, nu schimbă bani pe bani, ci hărtie pe hărtie, ră, să fie cineva dela oarecine o sumă de bani în termine de trei luni, dar nu poate să aștepte pănă vor trece aceste trei luni, ce să facă? Se duce la bancă, carea, văzăndu că are putere, are facere acelu ce are să plătească banii, ia biletul cel pe trei luni, scade din elu dobănda pe acestu timpu, și dă în locu unu altu biletu de plătitu îndată ce se arată. Avemu și noi zărafi de aceștia carii tocminduse cu acelu ce are nevoie de bani ve și nu tinea sunetul și nu'i dă hărtie, ci bani în actu. La bancă înse se dau bilete. Înse, pentru ca aceste bilete să poată ține locul de bani și să agiute în adevăru pe acelu ce le-au schimatu plătindu dobăndă, trebuie ca și ele să poată fi schimbate în numerătoare, în bani în actu. De aceea trebuie ca în cassa bancei, ce au slobozitu biletul seu și s'au folositu cu dobănda pe terminele biletului ce au luatu în schimbu, să fie atăția bani căte bilete sloboade. Căndu sunt în cassa bancei atăția bani în actu pe căte bilete au scosu afară, atunci acei ce au biletele bancei nu au să se teamă de nici o primejdie, hărtia bancei circulează (umblă) ca și căndu ar fi bani giață, totu cu acea siguranță și ușurință. În orice minută voiește a avea cineva bani, poate să i fee îndată ce va arăta biletul bancei. Aceasta face că acei ce au bilete luate de la bancă nu se îngrijescu de a le schimba în bani de cătu într'o lună, în duoe luni, și mai mult. Tocmai pe această întărziere este vătămată toată speculația bancilor. Din oamenilor în biletele bancei ese folosul celu mai limpede al și. Și fiindu că nu se poate întămpla ca totuodată să-i vină spre a plăti toate biletele ei, banca pentru o mie de lei, de exemplu, ce are în ladă sloboade la bilete de drupe, de trei, de patru mii, și pănă și de zece mii de lei. O bancă, dară, cu puterea de a da bilete poate, pe lăngă capitalul ce are în ladă, să-și creeze încă o avuție fictivă, închipuită, înduoindu, întreindu și împătrindu capitalul seu cel realu. Dobănda acestui capitalu închipuitu vine de înduoiește de întrebște, de împătrește, pe acea a adevăratului capitalu. Cine, dară, cere voie de a face o bancă, cere, cu alte cuvinte, voie de a zice că are de doue de trei, de patru și de mai multe ori arăta capitalu pe cătu nu are, și de a scoate unu folosu în dobăndă de duoe de trei și mai multe ori mai mare l'ar scoate numai din în actu, de cătu acela ce singur capitalul seu Unu zarafu dela noi pe cătu capitalu are, ce'l dă în schimbu, pe arătarea și dobănda; banca, înse, deodată îndudiește, întrețește și împătțește capitalul seu cu găndul. Că unu asemine privilegiu de a avea unu capitalu fictivu, închipuitu, se înșală cineva crezăndu că o bancă ar face schimburile mai eftine. Banca se face mai scumpu, scumpete, mai face și trebiri pe lăngă multu primejduioase decătu ale zarafiloru noștri, căci deși bancarea în adevăru pe anu numai 6 la sută, înse știmu că ea cu o sută dă bilete de 2 de 3 și să ne oprimu la 4 sute. Așa, în locu de 6 la sută ea ie 24 la sută, pentru că de patru ori 241 Zaraful nostru, ne avăndu concesie de a înîmpătți capitalul cu banca, la sută. Zăraful este dud, în trei și cere de odată 24 figuru, căci el pe cătu capitalu are pe atăta treabă face, căndu banca cu o sută de lei, de exemplu, să plătească 400, și dacă nu poate, apoi numai decătu trebuie să Caută suspendeze plățile, să se declăreze în stare de falimentu, bunăoară cumu s'au tămplatu bancei Moldovei. Banca, dară, cu cătu sporește mai multu și mai capitalul cu atăta se folosește multu; și cu atăta ăncă și mai multu primejduiește averea oamenilor care aua face cu dănsa. La bancă, cumu amu zisu, trebile se facu pe hărtie duprecumu zarafii le facu cu bani. De aceea nici zărafii, nici bancile nu sunt acele care potu să se numească în Instituții de creditu funciari de care nevoie țeara noastră. În adevăru, ceea ce ar fi mai de folosul erei noastre ar fi bance agricole, înse aceste așezăminte cu greu prosperează în țeri multu mai așezate decătul din causă că pămăntul ce se dă în garanție are o valoare destulu de mobilă, că el nu este un capitalu cu însușirile unui capitalu circulantu. Așăzămintele de creditu funciaru prinde mai bine la noi, fiindcă ele ar se mărginescu a garanta obligațiile și a priveghia ca hărtiile emise să nu treacă preste valoarea de vînzare a pămintului. I. Ionescu, concesia. Are, bună caîncrederea mai șese facu adevăru are noastră, Jă rnu mare abusu stirpitu. Publicămu noi închiderea din 5 iunie 1859 a curței de apelu din Iași, căci este unu documentu ce dovidește că s'au trecutu zilele acelea căndu că aghenție făcea în tribunalele noastre tot ce vroia, de îndată ce ea amenința pe guvernul localu cu o notă vie bazată pe nescalva tractate neînvestite cu formile de promulgare statornicite sau obicinuite în țeară. Chesaro-crăieasca aghenție pe lăngă alte multe usurpări asupra jurisdicției naționale iși însuși ea și acea de a asista prin dragomanul ei nu numai la cercetarea proceselor dintre sudiții cesaro -crăești cu inelele, ce încă și la delioerațiile, la tratațiile giudecătorești! Ce poate fi oare mai contrariu pentru neatărnarea unui tribunalu și pentru nepărtinirea ce trebuie să caracteriseze otărîrile lui de cătu a îngădui dragomanilor consulatelor de a se îngera ți a lua parte macara indirectă la deliberările giudecătorești? Cine nu știe că aceste deliberații sunt în tot locul secretepentru ca giudecătorii să poată consulta în liniște și în deplină libertate lor, ca așa să fie conștiința scutiți de orice înmurire străină fie din partea împricinaților,