Tribuna, august 1884 (Anul 1, nr. 88-111)

1884-08-05 / nr. 92

Anul I Sibiiu, Duminecă în 5/17 August 1884 Nr. 92 Abonamentele Inserţiunile Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 îl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casa cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 îl. 20 cr., Va an 3 îl. 50 cr., Va an 7 îl., 1 an 14 îl. Pentru România şi străinătate: 10 an 10 îr., la an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. I­ u immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 4 August st. v. Orestia e unul dintre oraşele, de 1­­ t care se leagă primele noastre tradiţiuni literare. Timp foarte îndelungat, o mi­e de ani aproape. Românii dispar din istoria Daciei şi astăzi istoriografii se ceartă între d­înşii asupra întrebării, unde au petrecut ei acest timp. Şi dacă pănă acum a fost preste putinţă să se dovedească, unde au petrecut Daco-Românii în timpul dela finele secolului III pănă la începutul secolului XIII — şi mai poate îndrăsni chiar şi astăzi cineva să susţină, că nu suntem Daco-Ro­­mâni, ci tot Macedo-Români, ca fraţii noştri de preste Dunăre, cu atât mai greu e de a se constata, dacă noi am păstrat ori nu cultura romană. Un singur argument s’ar mai pută găsi pentru continuitatea culturii la noi, şi acesta însă e foarte slab, o măr­turie indirectă, a cărei valoare e mai mult ori mai puţin problematică. Se zice, ce-’i drept, că am fi avut în bisericile noastre cărţi scrise cu litere la­tine şi că s’ar fi ars cu ocasiunea desbi­­nării bisericesci aceste cărţi. Nimeni n’a vădut însă nici măcar o pagină autentică din vreo asemenea carte, ba nici că găsim vreo mărturie despre existenţa lor. Cu toate aceste probabil este, că au scris Românii în toate timpurile, căci altfel ar fi greu să înţelegem, cum s’au păstrat cuvintele „scriere“ şi „scriptură“ în limba noastră. Trebue să fi fost între noi în toate timpurile oameni, care sciau să scrie, căci dacă am fi uitat noi cu desăvîrşire artea de a scrie, şi am fi învăţat-o în urmă dela Slavoni, n’am fi putut păstra cuvântul latin, ci ar fi trebuit să primim pe cel slavon, cum ’l-am primit în „zapis“ şi „pisanie.“ Această argumentaţiune se res­­toarnă însă prin aceea, că n’am păstrat cuvântul pentru înţelegerea scrierei şi clicem­ slavonesce, că „cetim“ ceea ce este scris. Ei bine, este în Oltenia, între Sla­tina şi Balş, un colţ de ţară, unde nu se a­ice „ceti“, ci „lege“. (Eu leg, tu legi, el lege etc. o carte.) Acesta ar fi, pe cât stim noi, sin­gurul argument, şi acesta destul de şu­bred, pentru continuitatea culturii noastre. Chiar admiţând însă, că am păstrat oare­care rămăşiţe din cultura romană, aceste foarte în curând s’au perdut sub apăsarea culturii slavono-bisantine şi abia pe la sfîrşitul secolului XVI se întemeiază cultura românească în înţelesul propriu al cuvântului. Centrul vieţii noastre intelectuale era pe acel timp la Alba-Iulia, reşedinţa prin­cipilor Transilvaniei şi a Metropolitului nostru. Nu de aici a pornit însă mişcarea. Era ce-i drept o tipografie la Alba-Iulia, însă lipsiau în această tipografie caracte­rele chirilice, cu care erau obicinuiţi Ro­mânii în cărţile lor sfinte, toate slavonesci. Saşii sunt aceia, cărora le vine idea de a-­şi înzestra tipografiile şi cu litere chirilice, ca să poată tipări şi cărţi pentru noi chiar în limba noastră, pentru­ ca prin ele să înrîurească asupra noastră. Se por­nesc dar de­odată lucrările în trei puncte deosebite, şi unul dintre aceste­a Orăştia. La Sibiiu, la Braşov şi la Orăştie se ti­păresc cele dintâiu cărţi româneşci, şi abia cinci-deci, şese-deci de ani în urmă, pe timpul lui Vasilie- Vodă şi a lui Mateiu-Vodă Basarab introduc Metropoliţii Varlaam şi Teofil şi peste Carpaţi limba românească în biserică. Un adânc sentiment de pietate ne cuprinde, când­ ne aducem aminte de ze­­lul cu care s’a urmat lucrarea începută oare­cum fără de veste şi stăm uimiţi, când vedem cu câtă înţelegere s’au condus lucrările. Doi Metropoliţi, Gh­enadie şi Mihaiu, s’au pus succesiv în fruntea miş­cării, s’au adunat comisiuni compuse din oameni luaţi din deosebitele părţi ale pă­mântului locuit de atunci, s’a făcut totul, pentru ca să fie traduse cărţile în o limbă înţeleasă de toţi. Aceasta n’a fost lucrarea unui om, ci a întregei părţi luminate din popor. De aceea lucrarea a fost binecu­vântată, spornică şi de o înrîurire hotărî­­toare. în timp de vre-o opt ani dela 1577 pănă la 1585 s’a tradus și tipărit cea mai însămnată parte din literatura bisericească, psaltire, evangelie, cazanie, — un material, pe care numai prin o lucrare întinsă au putut întemeietorii literaturii noastre să-’l stăpânească într’un timp atât de scurt. S’au împlinit trei sute de ani de când cu această mişcare atât de însămnată în viaţa noastră naţională, şi astăzi, după trei sute de ani, „Asociaţiunea pentru li­teratura română şi cultura poporului ro­mân“­­se întrunesce în adunare generală la Orăştie, întocmai ca şi atunci se adună şi acum partea mai luminată a poporului nostru, ca împreună lucrând să ducă mai departe mişcarea pornită atunci şi susţi­nută de fii, nepoţi şi strănepoţi în luptă cu atâtea amare de greutăţi. Să dea cerul acestei împreună lucrări sporul şi înrâurirea binefăcătoare, pe care le-au avut la începutul lor, să ne dee nouă, urmaşilor înţelegerea, dragostea frăţească şi zelul bun, despre care ne-au dat atât de frumoase dovedi înaintaşii noştri înte­meietori de literatură! Revistă politică, Sibiiu, 4 August st. v. Visita contelui Kálnoky la Var­zin este obiectul de care sunt preocupate atât fiarele din Viena cât şi cele din Budapesta. „Fremdenblatt,“ ale cărui le­gături cu ministerul nostru de externe sânt cunoscute, se exprimă în modul ur­mător: „Unirea celor două mari imperii servesce nu numai intereselor lor speciale ci şi celor generale europene şi este basată pe respectul drepturilor străine şi pe apă­rarea drepturilor lor proprii; ea nu lasă ca pacea să fie tulburată şi tinde de a face ca toate puterile să lucreze împreună pentru liniştea şi ordinea continentului. De aci urmează ca principiu, că nici con­tele Kálnoky nici principele Bismarck nu au putut avea în vedere scopuri politice active prin întrevederea lor la Varzin; din potrivă, din lucrările acestor doi băr­baţi de stat reese grija ce o au dînşii pentru impedecarea acţiunilor, care ar pută da nascere la încurcături europene. Opera din Varzin va face servicii păcii şi totodată va înnoda şi mai strîns legătu­rile care unesc pe Germania­­ cu Austria, pentru ceea ce nu mai este nevoie de vre­un arangiament special. Acordul din­tre ambii miniştri şi sinceritatea deplină sunt factorii cei importanţi pentru conti­nuarea operei de pace.“ „Nemzet“ organul guvernului ungu­resc zice, că visita contelui Kálnoky la Berlin este o dovadă, că alianţa dintre monarchia noastră şi Germania, despre care unii de un timp în­coace au început a se îndoi, continuă a fi în deplină pu­tere. In aceasta şi nu în alt­ceva zace importanţa călătoriei. „Nemzet“ termină articolul (ficând, că „motivul visitei este de a manifesta în afară şi în depărtare, că alianţa — pe care aceia, cărora nu le convine, au tras-o la îndoială — există şi va exista şi că ea din an în an, în loc să se slăbească, devine tot mai intimă şi mai strînsă; — motivul este ca să scie ori cine, dă deşi acum nu există nici o cestiune politică acută, în cas când s’ar nasce vre­una, pe Germania şi Austro- Ungaria le va găsi deştepte şi strîns unite.“ „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“, organul principelui Bismarck răspundând la un articol al colarului „Times“ dice, că politica germană nu are alt­ceva în vedere decât representarea intereselor legitime ale supuşilor imperiului şi apărarea drepturilor suverănităţii germane pe basa de egalitate. Germania a sprijinit totdeauna, în modul cel mai desinteresat, politica engleză şi cu toate acestea n’a întimpinat decât rea vo­inţă din partea Engliterei, Ziarul german termină cu cuvintele : „Dacă Englitera nu-’şi schimbă atitudinea sa de pănă acum faţă cu interesele germane, atunci aceea ce „Times“ numesce un capriţ trecător se va preface într’o receală constantă.“ Celelalte chiate germane sânt deplin mulţumite cu acest răspuns al organului lui Bismarck şi dau cu socoteala, că Bis­marck nu voiesce să recunoască anexiunea pe hârtie a Nouei Guinee şi a sinului Wallfisch din partea Engliterei, şi că va apăra pretenţiunile germane asupra acestor teritorii. „Diritto“ publică sub titlul „După conferenţă“ un articol privitor la relaţiu­­­nile Italiei cu Austro-Ungaria şi Ger­mania şi­­rice în ce altele: „După părerea noastră, împregiurarea că am sprijinit propunerile engleze în privinţa Egiptului, nu tulbură relaţiunile noastre de alianţă cu Austro-Ungaria şi Germania. Alianţa ca garanţie pentru pace nu împedecă li­bertatea noastră de acţiune în cestiuni, care nu privesc această alianţă. — Alianţa cu Austro-Ungaria şi Germania în cestiuni continentale şi alianţa sau cel puţin buna înţelegere cu Englitera încât privesce Marea mediterană, a fost totdeauna pro­gramul nostru şi noi stăruim a crede, că aceste două părţi nu se exclud una pe alta“. Parlamentul englez s’a amînat. Mesagiul cetit cu această ocasiune accen­tuează, că relaţiunile cu puterile externe sânt foarte amicale. Regretă, că străduin­ţele puterilor de a găsi mijloacele pentru restabilirea echilibrului în finanţele egip­tene, ceea­ ce este de atâta importanţă pentru propăşirea şi buna ordine a Egip­tului, n’au avut succes. „Voiu continua“, se duce mai departe în mesagiu, „de a împlini cu credinţă acele îndatoriri, care resultă din presenţa trupelor mele în Valea Nilului. Sper, că misiunea specială, pe care am hotărît de a o trimite în acea ţară îmi va sta în ajutor în privinţa sfa­turilor ce sânt a se da guvernului egip­tean şi a măsurilor ce sânt de luat“. Cu privire la afacerile interne, mesagiul con­stată împuţinarea crimelor agrare în Irlanda şi îmbunătăţirea simţitoare a stărei popo­rului irlandez. Mesagiul vesteste că aten­ţiunea legislativei în curând va fi absor­bită de cestiunea representaţiunei poporului. Regina exprimă mulţumirea sa pentru in­teresul ce poporul arată în această ces­tiune şi constată cu plăcere că a avut ocasiune să se convingă de lealitatea po­porului faţă cu tronul şi de respectul lui pentru lege. în camera franceză s’a început dis­­cuţiunea asupra creditului cerut pentru Tonking. — Raportorul comisiunei bu­getare, Menare-Dorian declară că comi­­siunea a primit creditul de 38 milioane pentr­u expediţia la Tonking; această sumă este suficientă, întâmplându-se însă să se treacă peste această sumă, comisiunea nu mai ia nici o răspundere. — Raoul Du­val critică cu asprime purtarea cabinetu­lui și pledează pentru respingerea credi­tului. — Primul ministru Ferry amintesce că motivele politicei cabinetului, privitoare la Orientul extrem, au avut deplina apro­bare a camerei. Dînsul primeste cu plă­cere răspunderea pentru tractatul în­cheiat la Tsien-Tsin. Ministrul constată că, conform afirmaţiuni lui Fourier, Li-Hung- Tsang a primit terminele de evacuare. Protestul lui Tsung-Li-Yamen n’are nici o valoare, deoarece el a venit­­după in­cidentul de la Langson. Incidentul acesta este ca şi o trădare. Franciei nu i se poate imputa că a fost prea iute; din contră a fost prea indulgentă. Primul ministru ex­pune apoi fasele prin care au trecut ne­­gocierile după incidentul de la Langson şi arată că China a oferit drept despă­gubire trei milioane. Aici, zice ministrul, s’a sfîrşit şi cu răbdarea noastră. Admiralul Lespes a primit ordin să distrugă forturile dela Ke-Lung. Aceasta nu însemnează că noi sântem în răsboiu cu China. Negocie­­rile continuă. Guvernul cere aprobarea camerei, mai nainte de a procede mai departe. Votul camerei va influența foarte mult asupra hotărîrilor Chinei, căci prin el Francia dovedesce, că voiesce să-­și vali­­diteze dreptul seu. Camera trebue să au­­toriseze guvernul să fie ca zălog aceea ce dînsul crede, că este mai potrivit. Dacă camera va da această autorizaţie, biruinţa pe jumătate va fi câştigată.­­ Discuţiunea a rămas să se continue în şedinţa următoare. „Confederaţiunea Orientală“ Primim din Atena un ziar francez, ce de vreo câteva­­file apare acolo, anume „La Confederation Orientale. Journal des inturets des peuples orientaux“. Tendenţa noului organ, indicată şi în titlul lui, este destul de interesantă, pentru ca programul expus în numărul prim să merite a fi pre­­sentat şi cetitorilor noştri. Uşor s’ar pută ca pe viitor să mai avem o pasiune a cita din el. „La Confédération Orientale“, diar politic —­­rice comitetul acestui diar — va apare odată pe septemână, în fie­care Sâmbătă supt direc­ţiunea d-lui maior Suter.

Next