Tribuna, iunie 1888 (Anul 5, nr. 124-146)

1888-06-11 / nr. 132

Pag. 526 Afacerea bisericii greco-române din Budapesta. Relativ la afacerea bisericii greco-române din Budapesta, pe care am tratat-o în primul nostru dela 17 Iunie n. Nr. 127, ni se trimit din Budapesta următoarele lămuriri: 1. Domnii Szerb și Pușcariu nu sânt, nici n’au fost vre-odată membri ai comunei bisericesci greco-orientale din Budapesta, de­­oare­ce Grecii şi Macedo-Românii au denegat tuturor Românilor nemacedoni dreptul de a­­partinenţă la această biserică, şi în şedinţa din 6 Februarie a. c. a representanţei biseri­cesci a hotărît cu voturile tuturor Grecilor și a 11 Români macedoni în contra 6 membri ce figurau ca minoritate macedo-română, ca în locul repausatului preot român Ioanichiu Miculescu să aducă un preot din Macedonia, care să servească la biserică în limba gre­cească, — în loc de cea românească, acest conclus a fost aplacidat de Maiestatea Sa cu resoluţiunea Sa din 18 Mai, a. c. 2. Minoritatea macedo-română din re­­presentanţa bisericii, representată prin grupul Mocsonyi-Babeş au recurs ca plenipotenţiaţi la numitul minister de culte, de unde şi-a so­sit resoluţiunea, că dacă minoritatea română din representanţă nu e mulţumită, se poate despărţi de Greci, şi dacă crede că are vre­un drept la biserică să-­l caute pe calea legii. 3. Ceilalţi Români locuitori în Buda­pesta, care nu sunt macedoneni şi de aceea neputând participa la cond­usul representanţei bisericesci şi de care se ţine domnul Szerb şi domnul Puşcariu, s’au adresat prin o depu­­taţiune cătră ministrul cultelor pentru susţi­nerea serviciului Dumneijeesc în limba ro­mână şi au primit răspuns în scris la adresa domnului cav. de Puşcariu, că le stă în voe a se constitui într’o comună bisericească ro­mână, independentă de cea grecească în sen­sul legii din 1868 §. 24. Serbarile din Bologna. Reproducem după „Românul“ o interesantă corespondență despre serbarea din Bologna. Mari și dese sânt sărbările în Italia, însă pănă acum nu s’au mai putut vedea sărbări ca acelea, care s’au celebrat acestea în Bologna. Ele fură conduse într’un mod demn de marea lor importanţă, demn pentru poporul, în sinul căruia s’au făcut. A ceti discursurile ţinute, şi mai ales acela al lui Giosue Carducci, se vede cât de colo, că stiinţa, pacea şi libertatea nu sunt numai niste nume sterile şi utopii za­darnice. înfrăţirea profesorilor şi studenţilor din toate părţile lumii în templul sciinţii nu e un convenţionalism academic, ci o reali­tate, care promite pentru viitor ceva eficace şi durabil. Sunt generaţiunile cele tinere, care, con­duse de profesorii lor, învaţă de timpuriu, că marea familie omenească are cu totul alt des­tin decât acela de a se răsboi şi de a se apăsa în mod reciproc! Şi aceste arbe, să vă dau oare­care amă­nunte, pentru a vă pută face o mică idee de cum au mers, în z­iua de 9 iunie, încă de dimineaţă, lumea era pusă în mişcare de începerea săr­­bărilor, anunţată de fîlfăeala drapelului naţio­nal şi împodobirea caselor. Mulţimea, care se adesa din ce în ce cu veselia pe faţă, aş­­î............­tepta cu nerăbdare să vadă ce va fi. în sfîrşit apar două şiruri de studenţi Bolognezi, care se îndreptează spre gară. Ei se duceau ca să-’şi primească darul ce le sosia dela co­legii lor din Turin şi Parma. Aceste daruri v’am spus deja, că se compun dintr’o bute cu vin, un bou şi un frumos parmazon. Tot lungul percursului entusiasmul a fost la culme. Representanţa studenţilor ger­mani, îmbrăcaţi în niste haine splendide, care saluta pe popor şi celelalte represen­­tanţe, au fost foarte aplaudate cu strigăte de­­e viva. Acest cortegiu imposant a fost urmat de o mulţime de echipaje, în care se aflau representanţele studenţilor italieni şi străini, cu multe steaguri universitare. Efectul a fost măreţ. Restul­­firii se petrecu în chef şi veselie. A doua zi la 8 dimineaţa suveranii şi principele de Neapole, însoţiţi de ministrul in­strucţiunii publice sosiră la gară. Ei erau aşteptaţi de numeroase represen­­tanţe de studenţi italieni şi străini, de dame, de profesori şi autorităţile locale. Gara era frumos împodobită cu drapele şi verdeaţă. Representanţele studenţilor erau cu dra­pelele lor. La sosirea trenului regal isbucni aplause prelungite şi strigăte de viva. Toate drapelele se plecară în semn de salut, care studenţii germani scoţând săbiile fac salutul militar. La scoborîrea din tren, damele de faţă presentară frumoase buchete de flori re­ginei, care le primi cu un zimbet de mul­ţumire. După­ ce Maiestăţile Lor se întreţin cât­va cu unele persoane şi cu representanţele studenţilor i­es din gară spre a se duce la pa­lat. Pe drum aplausele şi uralele continuau. Stradele, decorate frumos, erau pline de lume. Spectacolul ce se înfăţişa ochilor era unul din cele mai impunătoare. Studenţii ur­mau cortegiul în fugă, încungiurând trăsura regală. La palat mulţimea urma de a aclama pe suverani, care se arătară în două rânduri în balcon. Ovaţiune mare. Oraşul e animat toată abia, fiind Şi un timp cât se poate de frumos. Musicele umblau pe strade cântând im­nul regal. La 1 după ameazi regele şi regina se duse la tirul naţional. In calea Lor regele şi regina fură sărbătoriţi. La intrarea tirului Maiestăţile Lor fură primite de autorităţile civile şi militare şi de presidenţa societăţii tirului. Regele convorbi mai mult timp cu toţi şi îndeosebi cu profesorul Putti, fratele re­gretatului locotenent-colonel Putu­. Preşedintele societăţii tirului pronunţă un scurt discurs, prin care mulţumi Maiestăţilor Lor, că au binevoit de a interveni la această sărbare. Apoi prefectul Scelsi şi generalul Costa-Righini traseră primele focuri. Apoi se urmă cu tragerea pănă la cinci. După tir, regele, regina şi principele de Neapole se scoborîră în piaţa Victor Ema­­noil, însoţiţi de ministrul instrucţiunii publice şi de autorităţi, ocupând loc în legea făcută pentru inaugurarea monumentului lui Victor Emanoil. Piaţa, deşi e de o mărime vastă, totuşi nu mai avea loc de lume. Studenţii erau cu drapelele. Damele ocupau balustradele fă­cute în faţa legei regale o­menesce dacă mai ai ce? în pat zăceau răci fecioarele şi pe corp aveau semne negre de copită! Ţine te acum la lamentări şi plânsete! Toţi Săh­ilenii alergau înspăimântaţi. Omor! omor! şi tot boerul Gropescu se considera de făptuitor. Alerga poporul spre ospătărie la „Cruce“, spre a măcelări pe ucigaş. Aci însă află pe ospătar lamentând că ’i­ s’a dus oas­pele cu toţi servitorii şi toate ale sale şi ni­meni nu scia încotro! Bagagiul nicăiri, dar’ calescile şi caii cei de rasă arabică ? Aceasta e o făcătură, nu poate fi lucru cinstit şi de la D-zeu. Toţi erau cuprinşi de oroare şi îşi făceau la cruci şi scuipau în sin. în casele celor trei finanţate era doliu şi plângere. Şi lucru curios, nici un obiect din giuvaerele cinstite nu se afla nicăirea, toate periseră. Cadavrele celor trei fecioare fură trans­portate la locul de odihnă în nisce cosciuguri de lemn, car’ un popor număros le petrecea. Şi pe când ajunseră la groapă şi aşezară mai ântâiu la o parte cosciugurile spre a mai rosti preotul ultima rugăciune, se văzu plecând din mulţime un bărbat înalt. Şi pe când îl pri­­viau, toţi se mirau, căci era la început în co­stum negru, care apoi albi. Pe vestmântul alb se puteau observa trei pete roşii, care sân­gele curgea dintr’însele. Omul acesta înalt se îndrepta spre mormântul „oaspelui mort“. „D-zeule sfinte!“ — strigă ospătarul de la „Cruce“, — „acesta e oaspele mort, care­­l-am fost îmormântat înainte cu trei săptămâni.“ Nu mai vorbesc de ovaţiunile făcute suve­ranilor, căci se înţelege de sine. După un semn dat, cum apărură suveranii, pânza care învăluia monumentul căzu ca prin farmec în mijlocul aplauselor generale. Monumentul e de o frumseţă rară. Fa­milia regală felicită pe sculptorul Monteverde, care era de faţă, pentru reuşita ce a avut cu acest monument. Vorbesce în aplausele generale primarul oraşului şi representantul deputaţiunii pro­vinciale. Suveranii, mai nainte de a se retrage, se preumblară în giurul monumentului, ad­­mirându-ş i frumseţea. în urmă regele vorbi mai mult timp cu preşedinţii societăţilor po­pulare şi cu representanţii studenţilor. Astfel ceremonia sfîrşită, suveranii se retraseră. Seara, mare primire la curte, la care au luat parte representanţii universităţilor ita­liene şi străine, corpul academic al universi­tăţilor bologneze, al damelor din societatea mare şi autorităţile. Pe strade umblau opt bande de musici, care cântau imnuri patriotice, urmate de mul­ţime de studenţi şi asociaţiuni populare cu drapelele. Efectul e la culme şi entusiasmul cel mai mare. Sunt preste şese zeci de mii de persoane. Manifestanţii, trecând prin piaţa Victor Emanoil pe sub ferestrele palatului, strigau să trăească suveranii, care sunt siliţi a eşi de mai multe­ ori în balcon spre a mulţumi mul­ţimii. Târziu noaptea oraşul reintră în linişte, în ziua de 12 iunie începerea sărbării centenarului al optulea al universităţii bo­logneze. Un cortegiu mare format din profesori, studenţi şi delegaţii institutelor scientifice por­­nesce de la universitate la arhiginnasio. In calea sa damele ce steteau la ferestri aruncau flori, ramuri de lauri şi alte verdeţuri semni­ficative. El sosi în ordinea cea mai bună la pa­latul arhiginnasic, a cărui curte era decorată în mod măreţ. La această comemoraţiune asistau şi su­veranii, însoţiţi de ministrul instrucţiunii pu­blice şi de casa lor civilă şi militară. Ceremonia era inaugurată cu marele imn de ocasiune, care fu ascultat în aplauze. După imn, profesorul Capellini salută pe familia re­gală, mulţumindu-şi de onoarea ce a făcut uni­versităţii asistând la celebrarea centenarului seu. După aceasta vorbesce ministrul instruc­ţiunii publice, căruia­­i­ se face mar® ovaţiune. Apoi rectorul universităţii cetesce scrisorile primite de la suveranii străini. Ia cuvântul şi profesorul Giosue Carducci, care e salutat de aplause frenetice. După dînsul vorbesc pe rând în câteva cuvinte re­presentanţii străini, dând daruri. Profesorul Pessina răspunde în numele universităţilor şi academiilor italiene. Imposanta comemoraţiune a sutei a opta se isprăvesce la 1 şi 45 după ameazi cu un imn făcut de măiestrul Pirani. Seara prânz de gală oferit de guvern representanţilor italieni şi străini, şi apoi se­rată de gală la teatrul comunal. Banchetul s’a început pe la şese oare, luând parte preste patru sute de persoane. S’au ridicat toasturi multe în sănătatea suveranilor Italiei, suveranilor ţărilor amice Italiei, în aceea a universităţilor străine, care au trimis representanţi la aceste sărbări şi în specie în a universităţii bologneze. Pe la 9 oare regina s’a dus la teatru, unde asistă la representaţiunea operei Tristano Spaimă şi frică cuprinse pe Săh­ileni şi haid la sănătoasa, fiecare la casa sa, încât n ţi­ se părea că dau Turcii. Vântul le isbra neaua în ochi şi îi împedeca în fugă. Trei zile şi trei nopţi a stat coşciugurile neatinse lângă groape. Primăria ordonă îmormântarea lor şi pă­rinţii nefericiţi îmbiau cu grosul bani la cei mai cu inimă, spre a le face ultimul serviciu, spre a le acoperi cu pământ. Dar’ pe când ridicau coşciugurile li se părură a fi goale de uşoare ce erau, deşi erau ţintuite cu cuie. Unul mai cu curagiu scoase cuiele şi în pre­­senţa preotului fură deschise, dar’ oh ! nele­giuire ! cadavrele nu erau, nici haine, ci scân­durile goale. Fură deci nevoiţi a astruca ace­stea cu pământ, şi Isotta. M. S., la intrare fu primită cu urale şi intonaţiunea marşului regal. Serata de gală în onoarea representan­ţilor universităţii isbuti în mod strălucit. Nu mai puţină reuşită a avut şi banche­tul studenţilor la Casalecchio. Mare înfrăţie­­tate şi veselie. S’au ridicat şi aci o mulţime de toasturi. în ziua de 13 s’a făcut cu mare cere­monie la arhiginnasic împărţirea de laurde ad honorem, în faţa MM. L­. şi ministrului instrucţiunii publice. Sala presenta un aspect impunător prin varietatea şi eleganţa costumelor. Mai întâiu se execută o cantată de mă­iestrul Franchetti şi apoi profesorul Pelliceroni vorbi în latinesce laureaţilor salutându-­i. în urmă se cetiră de presidiul facultăţii formulele de conferiment ale laurelor de onoare. Se începu cu aceea a filologilor, şi apoi pe rând sfîrşi cu medicii. Laureaţii presenţi se presentau a-­şi lua diplomele în aplausele ge­nerale. Mai nainte de a le da diplomele pre­sidiul facultăţii punea inelul doctoral în dege­tul laureaţilor. După sfîrşirea acestei ceremonii profeso­rul Ceneri ia cuvântul şi ţine un discurs de ocasiune bine simţit şi aplaudat în continuu. Această ceremonie se sfîrşi cu presenta­­rea bustului seu, lucrat în bronz, profesorului Carducci, de către mai mulţi amici. Seara, studenţii în consume dela 500 fă­cură o preumblare pe strade, călări pe asini, în mijlocul unei mulţimi numeroase. Ajunşi la grădinile de la Montagnola, în­trară în recintă, unde executară representaţiuni fantastice, umoristice, cu coruri goliardice, jo­curi şi representaţiuni comice. Festivalul a isbutit în toată frumseţă. Multă lume de faţă, z­iua de 14 iunie şi cea din urmă se începu cu comemoraţiunea solemnă a primului centenar al descoperirii electricităţii de cătră Galvani, ţinându-se mai multe discursuri. Preste ei s’au ţinut mai multe conferenţe scientifice, inaugurându-se şi formarea unei societăţi li­terare. Pe la carele trei suveranii au făcut vi­­sita de adio universităţii. Animaţiune mare ca şi în afiele precedente; petrecerile de ase­menea nu s’au lăsat mai pe jos. De mâne Bologna va reintra în mono­tonia sa obicinuită, care eu o şterg la Roma. Ca să termin, voiu spune, că România a fost foarte bine representată, şi că profesorului N. Ionescu­­i-a fost conferită diploma de laureat ad-honorem, prelângă ceilalţi învăţaţi străini. Cu pace şi voe bună, Flavio. Ne stau flămeneji şi crunţi, acum Am început a nu mă ’ncrede în cal! — De ce? Puterea sa, Ce numai stepele-o pot da, Se ’ncoardă crunt în salturi crunte : Cum vin şi cad din vârf de munte Grozav lavinele de nea Cari lasă ’n văi o haină grea De-ometuri mari în mari troiane Pe micele colibi ţerane, Aşa năvală da prin vânt Fugarul meu. Spăriat, el prinde Din pas în pas mai mult avânt, Din pas în pas mai greu s’aprinde, Cât lunecă peste pământ! Aşa-’s copiii desmerdaţi, Când nu le faci pe plac şi-’i baţi, Ori, astfel unele femei Cu toane, când li se opune Voinţii lor celei nebune Vr’un om cuminte, geaba vrei Cu rău s’abaţi voinţa lor, Căci ele varsă foc-venin Şi mai sălbatice devin Şi totuşi fac, d’ar şei că mor ! (Va urma.) Oaspete mort. După H. Zschokke. (Urmare.) Dimineaţa următoare li se păru părinţilor, că fetele lor dorm presta obiceiu prea mult şi întrară în odae spre a le pomeni. Ei, dar’ pe­ TRIBUNA * * # . Vlăduleanu mai pausă, în odaie domnia liniştea mormântului. Luminile răspândiau o vedere slabă, car’ ascultătorii tăceau cufundaţi în gânduri. Bărbaţii steteau serioşi şi tăcuţi, femeile se grupaseră câte două şi şoptiau între dînsele. Cele mai în vîrstă îşi făceau la cruci şi priviau timide. Toţi erau cuprinşi de un fior amestecat cu frică. „Mai nainte de toate vă rog curăţiţi lu­minile!“ — strigă bătrânul Bontescu. „Şi vă rog vorbiţi, ca să aud vers omenesc, căci la din contră fug de aci. Poveşti ciudate de aceste îţi insuflă spaimă!“ Aceste cuvinte mai insuflară curagiu ce­lorlalţi. Se ridicară, curăţiră luminile, mai numiri. Ministrul reg. ing. de agri­cultură a numit pe Iuliu Tavaszi de îngri­jitor al magazinelor de lemne din podurile statului în Sighetul­ Maramurăşului. Pe Nan­­dru Tellyeniczky de forestier suprem la oficiul silvanistic în Sebeşul­ săsesc. Apoi de forestieri pe: Francisc Gabnay la direcţiu­nea silvanistică în Lugoj, Antoniu Rónai în Sighetul-Maramurăşului, Moise Székely în goliră câte un pocal de vin, începură a vorbi mai tare şi a glumi, numai ca să-­şi alunge frica, căci nici unul nu voia să o trădeze. Nu­­miau aceasta istorie cea mai fabuloasă poveste ce s’a auzit vre-odată. îndată­ ce comandantul se mai odihni şi se linişti societatea, îl rugară ca să continueze cu a doua poveste a oaspelui mort. Se gru­pară earâşi prelânga căpitan şi aşteptau înce­perea poveştii a doua. Ochii tuturora trăda curiositatea. Era linişte. Vlăduleanu începu cu a doua poveste a „oaspelui mort“ — astfel: Domeniul statului din apropierea Săl­i­­lenilor era odată proprietatea unui boer avut cu numele Conaceanu. Acest boer avea o fire rea, că iubia foarte petrecerile imorale şi era risipitor preste seamă. Rare­ori locuia în casele sale, şi se interesa prea puţin de pământurile sale, ducea o viaţă epicuriană prin capitala ţerii, ba şi prin Constantinopol, şi numai când n i­ se ura de continuele petre­ceri şi şi­ se golia punga reînturna la bunurile sale. Aici încă nu ducea o viaţă mai lini­ştită, căci venia cu ala îu mare, încungiurat de diferiţi prieteni, cu care îşi petrecea la vâ­nat, sau arangiând diferite petreceri sociale. Când venise boerul Conaceanu pentru ultima oară la bunurile sale, era târziu iarna şi era însoţit de vre­o douăzeci tineri cavaleri şi mulţime de servitori. Unica sa fiică era pe vremea aceea logodită cu un comite au­striac anume Verrien, un cavaler cu renume mare. Era între oaspeţi şi un conte italian Furt în­ biserică. Din podul bisericii greco-catolice din Turdaş s’au furat 4­lele aceste vinul şi prescura păstrate pentru cu­minecătură.* numit Galibeti, un cavaler plăcut, dar’ şi căr­­ţaş mare. Dl Conaceanu prinse dragoste de acest conte, mai ales pentru­ că juca cu pa­siune cărţile şi perdea adesea sume enorme. Boerul Conaceanu îşi petrecea deci cu oas­peţii sei arang­ând vânătoare şi jucând cărţile. Acestea păreau prea comune contelui Galibeti şi propuse societăţii ca să aranjeze un bal mascat, şi deoare­ce femei erau pu­ţine în societatea lor, să-­şi câştige atari din oraşul Săl­ileni — fete şi fără titule nobile, căci zicea : „Când omul voeşce a-­şi procura o distracţie n'are să iee în considerare numai nascerea, ci şi chipul, şi apoi nu sciţi, că frumseţi afli mai curând în coliba ţăranului decât în palatul boerului“. Toţi îl aplaudară, deşi fata boerului şi cele câteva cocoane strîmbau nasul. Norocul croitorilor şi comercianţilor din Săh­ileni, căci acum aveau conturi în abundanţă. Dar’­­ce vrei, se şi cereau costumuri elegante pentru balul mascat. Corniţele Vivrien voia şi aci a întrece pe toţi în eleganţa costumurilor, dar’ nici con­tele Galileeti nu voia să rămână îndărătul co­mitelui. Contele alergă prin întreg oraşul nostru, pănă afla un croitor dexter şi o fată frumoasă, care să-­l însoţească la bal. Ambele lipse le supliniră la croitorul Manoila şi fiica sa Ileana, o fată plină de graţii, care înca­­tenase apoi pe conte mai mult decât o doria dînsul. (Va urma.) CRONICA. Maiestatea Sa a acordat împăratului Wilhelm II. regimentul de infanterie Nr. 34 şi regimentul de husari Nr. 7. # Maiestatea Sa Monarchul a dăruit prea graţios din casseta Sa privată câte 100 fl. pentru bisericile şi şcoalele gr .-cat. din Să­­plac, Vard­ea, Lomperd şi Şeitini; apoi 200 fl. pentru biserica gr.-cat. din Mer­eu­r­e­a.* Tragedia unei familii. Dumineca tre­cută un ţeran din satul Kis-Oros, de lângă Chichinda-mare, s’a întors acasă dela târg, unde își vânduse nisce vite cu o hârtie de 50 de florini, pe care o puse pe masă şi se duse la un vecin. Când s’a întors după o jumătate de cias, băiatul seu de trei ani luase hârtia de pe masă, o rupse în mai multe bucăţi şi o lipise cu scuipat pe un băţ, cu care se juca. Ţăranul văzând asta fu cuprins de o furie turbată. El începu să ţipe şi apucând băiatul îl trânti de câteva ori lăsându-­l mort pe loc. Femeia, care născuse de câteva săptămâni şi se afla în bucătărie unde îşi scălda pruncul, auzind ţipetele bărbatului şi ale băiatului se spăria într’atâta încât lăsă copilul în albie şi alergă să vadă ce este. Când se întoarse, aproape înebunită cu băiatul mort în braţe, găsi pe celalalt copil înecat în albie. Ea dete un ţipet sălbatic şi alergând în curte, se aruncă în puţ, care era foarte adânc. Bărbatul vă- zând mărimea nenorocirei nu mai putu să rabde şi se aruncă şi el după femea lui. Amândoi au fost scoşi morţi. * Nr. 132 Sebeşul-sasesc. De oficiant la magazina de lemne din Cluj a numit pe Cornel L­o­­­pussny, dar de practicant de foresterie la oficiul silvanistic din Ludoj pe Ödön Feren­­csik. — Ministrul reg. ung. de finance a nu­mit pe Stefan Iakabfy de oficiant de clasa III, la direcţiunea domeniilor din Timişoara. Examenele publice dela şcoala română cap. gr.-or. din Sebeşul-săsesc cu finea anu­lui şcolastic 1887/8 se vor ţine în următoarea ordine : Duminecă în 1 Iulie st. n. dela 10—Vall deschidere, dela Vall—12V3 clasa I. de eleve; după amea4i, dela 4—6 clasa I. de elevi. Luni în 2 Iulie, dela 7—9Va clasa II. de eleve, dela 9Va—12 clasa III. de eleve; după amea4i, dela 2—41/a clasa II. de elevi, dela 41/a — 7 clasa III. şi IV. de elevi, dela 7—8 gimnastica, visitarea grădinii de pomărit şi încheierea anului şcolastic. La acestea examene se invită cu toată onoarea părinţii elevilor, precum şi toţi amicii şi binevoitorii acestei şcoale. Afacerea de la Beiuş. După­ ce stu­dentul Aurel Borgovanu a fost eliminat din gimnasiu şi condamnat de judecătoria de la Beiuş la 1 lună închisoare şi 50 fl. amendă, după­ ce autorităţile locale au făcut investiga­­ţiunile necesare şi le-au înaintat ministerului, după­ ce un student a fost condamnat la cinci zile închisoare, pentru­ că a bătut, — după­­cum pretinde oficiosul „Kolozsvár“ — pe un ţeran român, care­­l-a salutat în limba maghiară, — acum vine o altă comisiune din Oradea-mare, în frunte cu vicespanul Beöthy şi cu primul notar al comitatului, spre a face o „nouă şi amănunţită investiga­ţi­un­e“, în ce hal am ajuns. # Congregaţiunea comitatensă a comita­tului Bihor, în şedinţa sa dela 20 iunie con­stată, că recolta din anul acesta promite pu­ţin. Poamele sunt toate stricate de gheaţă, podgoriile cele frumoase ror, produce foarte puţin. Pagubele causate prin inundaţiuni se urcă la o jumătate de milion de florini. * Regele „Palloţilor“. Există în Un­garia prin comitatul Heves o naţie numită „Pallócz“. Această naţie are un fel de limbă maghiară stricată, pe care nu o poate pricepe nici un Maghiar. Obiceiurile, datinele, mora­vurile şi porturile lor sunt deosebite de ale Maghiarilor. Raportul lor cătră Maghiari nu e prea amical. Ei nu se pot împăca cu gân­dul, că nu pot învăţa carte în limba lor. „Pal­­loţii“ sânt însă răsbunâtori, ei nu învaţă nici limba maghiară, dar­ sânt şi oameni politicoşi şi în speranţă, că dorinţele lor se vor pute realiza, au ales un „rege al Palloţilor“; acest rege e contele Keglevich, mare proprietar pe teritorul „Palloților“. *

Next