Tribuna, septembrie 1888 (Anul 5, nr. 198-221)

1888-09-01 / nr. 198

Pag. 790 şinei române din Bozovici ţinută la 18 August n. a. c. Această reuniune, unică în felul seu în fosta graniţă militară, s’a înfiinţat atunci, când spiritele adversarilor noştri erau cu mult mai înverşunate ca în­­ziua de astăzi. Aş pute­aduce multe episode dela plăsmuirea ei până în ziua de astăzi, dar a tac, amintind numai aceea, că surioara ei, casina germană, înainte cu câţiva ani avea un caracter pur german; astăzi însé nu mai există ca atare, ci sub nu­mele de „Magyar Casino“. Soartea aceasta ar fi avut-o şi casina noastră, dacă nu avea atunci oameni, care cu toate ameninţările, până şi cu jurnalele con­­fiscate, nu ar fi dat dovedi, că sânt cetăţeni adevăraţi ai statului, dar’ limba numai morţi o dau. Acum însă toate par a fi stinse ; toate decurg în armonia cea mai fericită, deşi la casina noastră sânt înscrişi ca membri mai toţi oficianţii din Bozovici. Meritul este al bravului seu preşedinte, al domnului advocat Iuliu Novac, care prin tactul seu model a îmulţit numărul membri­lor de la 19 la 120, care prin zelul seu neo­bosit a procurat mai multe mobile preţioase pe seama casinei, a strămutat-o într o locali­tate corespunzătoare şi a adus-o să aibă un capital frumuşel, încât putem dice cu fală, că casina noastră poate concura astădi cu ori­ce casină din patrie. Dar’ să revin la obiect, căci m’am­ abă­tut; având însă în vedere, că casina noastră îşi numără 10 ani dela existenţa ei, cred că n’am abusat de pacienţa cetitorilor, când m’am insuit a face oareşi-care descriere din viaţa ei. La banchet au participat 50 de per­soane atât din Bozovici, cât şi dimpregiur. Primul toast­­l­ a ţinut mult stimatul nos­tru domn protopretor Petru Vuia în să­nătatea Maiestăţii Sale a împăratului şi re­gelui. Toastul a fost ascultat cu multă plă­cere şi auzind numindu-se „Francisc Iosif 1, s’au sculat toţi în picioare. Nici nu e mirare, căci în inima Românului e înrădăcinat senti­mentul de respect, alipire şi reverenţă cătră patrie şi dinastie. După acesta luă cuvântul dl preşedinte, descriind cu cele mai vii colori însămnătatea jubileului, accentuând că numai dela armonie şi frăţietate atîrna înaintarea şi prosperarea la tot ce e bun, nobil şi frumos. După el urmă dl preot din Bănia Di­­mitrie Bogoievici, ca unul dintre membrii fun­datori ai casinei, pe care îl ţineam a fi un puiu de orator, dar, de astădată a dovedit înaintea ascultătorilor, că e orator în înţelesul strict al cuvântului. A mai urmat un toast din partea d-lui jude regesc Stein din Teregova şi a altora, care toate au fost bine primite şi bine legate unele de altele, încât toţi ascultătorii nu numai că au fost mulţumiţi, ci îi şi audia-şi şoptind: „Pare­ că au fost vorbiţi“. După acestea a urmat dansul, care a durat pănă de cătră ziori în cea mai bună ordine şi însufleţire. între oaspeţi am putut număra cu mân­drie pe venerabilul domn Iosif Novac din Oraviţa, decanul învăţătorilor, cu stimata-’i soţie, veniţi anume la această sărbare, şi pe stimatul domn Ştefan Ciortuş, oficial în Timi­şoara. Ochii bătrânului învăţător, ca părin-Şi-o cuprinde ’n braţe el, Tot cu drag cu frumuşel, Şi când ’i-a venit la cot, T-a lipit o palmă ’n bot De-’i săriră trei măsele, Şi vedea prin casă stele! „Ce-’ţi mai spuse Catarina? „Doare-te ş-acuma splina? „Mai ai junghiuri, mândrulică, „Să-’ţi mai dau sîmbur de nucă, „Că-am adus câte poftesci, „Numai să te lecuesci!“ Şi turbat el se răstesce; Ear’ nevasta ’ngălbinesce; Mâna ei ear’ o ridică, Dar’ atunci biata Cinica: „Vai! bărbate, stăi odat’, „Stăi, că mă scobor din pat! „Nu mai da, căci faci păcate! „Ard’o focul de cetate! „Mulţumesc lui D-Zeu, „Că m’am mântuit de rău!“ Şi din pat se scormonesce, Ia peptar, se ’mbrobodesce, „Şi de-atunci — minune ’ntreagă— „N’a mai fost de fel beteagă! Gestiuni bisericeşti. Primul sinod parochial în noua biserică gr.-or. din Gurarîului. (Urmare). Trecem acum la partea II. a) despre biserică. Deoare­ce acesta este primul sinod pa­rochial ordinar ţinut în actuala nouă biserică, aflu de cuviinţă a face pe scurt o mică schiţă istorică. Pe la anul 1700 toţi Românii din aceste ţeri se ţineau de biserica drepcredincioasă a răsăritului. La această epocă de tristă amin­tire, o parte din ei cu metropolitul Atanasie în frunte părăsind legea strămoşească au trecut la unire. Sprijiniţi de puterea publică, cei care treceau la unire duceau cu sine şi averea pa­­rochiei cu biserică cu tot. Astfel s’a urmat şi aici la noi. Deoare­ce comuna noastră Gurarîului s’a fundat de sigur cu mult înainte de acest termin, — luând drept proporţiune, fără pri­vire la mortalităţi epidemice, numai crescă­­mântul mediu de O7°/0 ar corespunde suta a IX-a sau a X-a — şi fiindcă se susţine, că ac­tuala biserică gr.-cat. este mai veche decum a fost a noastră cea demolată, după inscripţia de pe tabla din frontispiciu s’ar fi zidit din temelie la anul 1202­ urmează logicesce, că ea, biserica gr.-cat., a fost pănă la unire bi­serica obștească a greco-orientalilor. Dela anul 1700 pănă la 1767 strămoșii noștri de aici nu aveau biserică sau cel mult vre-o capelă provisorie, în periodul anilor 1763— 1767, după­ cum se vede din contractul şi pomelnicul, ambele în original, păstrate în archiv, s’a zidit bise­rica cea veche şi la anul 1799 turnul la stă­ruinţa neobositului şi zelosului preot Ştefan Şerban, stându-­i întru ajutor ca titori Bucur Manta şi Vasilie Conţ, juraţi, în ea au slujit la altarul Domnului 10* preoți mie antecesori, anume: 1. Ștefan Șerban a preoțit înainte de anul 1762 până după 1799. 2. Constantin Arseni­e a fost în viață ca preot la anul 1785. 3. loan Demian de ase­menea. 4. loan Manta, reposat la 25 De­cemvrie anul 1818. 5. loan Demian la 8 Ianuarie anul 1850. 6. Șerban Manta s’a preoțit probabil la anul 1819 și a reposat în 14 August anul 1836. 7. Petru Han­cu s’a preoțit probabil la anul 1819 și a reposat la 1845. 8. Ioan Ar­sen­ie s’a preoțit probabil la anul 1837 și a reposat la 28 Septemvrie 1878. 9. Constantin Barbes s’a preoțit la anul 1845 şi a reposat la 2 Decemvrie 1875. 10. Ioan Manta s’a preoţit la anul 1853 şi Filimon atunci se scoală. Face-un pas spre chir şi s trosc! Bună palmă! „Recunosc, „Cumcă­’i leacul bun anume, „Dar’ eu încă­’s de pe lume! „Trei pălmi bune ’mi-ai cârpit, „Pe tustrele le-am primit, „Una, căci ’mi-ai dat’o mie, „Ca de ’nvăț dânsa să-’mi fie „Și să nu plâng pe femeie, „Chiar se văd, că stă se peie! „N’am scitit, am învățat-o; „Mulțumesc deci, că ’mi-ai dat-o! „Cea de-a doua palmă-a fost „Leacul tău,­­mi-ai spus de rost, „Că s’o dau nevestei mele, „Spre-a o ispăși de rele: „Mulţumescu-’ţi şi de asta, „Că ’mi-am lecuit nevasta! „Păn’ aicia-’i omenie, „D’apoi palma cea de-a treia? „împrumut ’mi-ai dat-o numa: „Şi-apoi, vezi, ’ţi-o ’ntorn acuma! „Şi ’ţi-o dau de ’nvăţ, vecine, „Căci dacă-am venit la tine „După leacuri oare­ cui: „Ai putut atunci să-’mi spui, „Se-’mi spui numai ce-am de-a face, „Nu se-’mi dai tu pălmi! De-’ți place „Mulțumesce-’mi chir din gură, „Că­­ți-am dat învățătură, „Ca se scii, că nu stă bine „Se dai pălmi la ori-și-cine! „Sântem citit, Proțapul meu ! „Domnia-Ta, Cinica, eu — „Tustrei seim, că palma-­i leacul, „Care face blând pe dracul!“ a reposat la 9 Septemvrie 1879. Al 11-lea sânt eu, pe care m’a învrednicit D-Zeu se slu­jesc în ea dela 3 Iulie 1877 pănă inclusive Joi în 21 Noemvrie 1885, căci în Ziua ur­­mătoare a urmat închiderea și în primăvara anului 1886 demolarea ei. Dela 20 Iulie 1887 funcţionează ca al 2-lea paroch părintele Ioan Manta. Fasele prin care a trebuit să trecă ces­­tiunea zidirii actualei biserici până la 8 Noem­vrie anul trecut, când din partea Exc. Sale înaltpreasfinţitului domn archiepiscop şi metro­­polit Miron Romanul ni s’a predat spre folosinţă publică, ve sânt în mare parte cunoscute. Ajunge pentru acum să constatăm, că nu pu­tem mulţumi din destul împăratului ceresc pentru bunul resultat al ostenelilor şi jertfelor noastre. Dar’ şi activitatea mea, cuprinsă într’un număr de vre-o 350 exhibite, a epitropiei şi a comitetului nostru parochial în 42 şedinţe ţinute în periodul anilor 1885—1887, condusă cu zel şi abnegaţiune, a fost aproape exclusiv consacrată acestei opere măreţe. Date mai speciale asupra acestui obiect se vor comunica tiotodată cu cetirea raţioci­­nnilor bisericii de pe acel timp. b) despre şcoală. Date sigure bazate pe documente scrise despre începuturile şcoalei şi progresul cultu­ral din această comună în veacurile trecute nu avem. Tot ce se afirmă în mod tradiţio­nal este, că pe la finele secolului al XVIII, ar fi funcţionat ca învăţător un anume Ar­­senie, frate cu preotul Constantin Arsenie de pe timpul conscripţiei lui Iosif N­., care pe la începutul sutei a XIX, trecuse în Ţeara­ Românească, de unde nu s’a mai reîntors. Tocmai cam pe acelaşi timp ar fi purtat dăscălia şi un anume Aleman Trinu din Ră­şinari, mare cântăreţ. O instrucţiune mai temeinică şi şcoală mai regulată pare a se fi iniţiat abia pe la începutul sutei acesteia cu venirea în comună şi instituirea de dascăl a lui Vasilie Fitoc din Avrig, fost subofiţer (căprar) licenţiat, care a purtat dăscălia aproape o jumătate de veac, dela 1802—1847. El trăesce şi astăzi în gura generaţiunii mai bătrâne, care dela el a în­văţat scrierea frumoasă, cetirea şi renduelile de slujbă bisericesci. în lipsa preoţilor cărturari — cum au fost Ioan Demian şi Petru Hanzu, — el a purtat matriculele, a indlus ordinaţiunile în „proto­colul comicilor“ şi a compus raţiociniile bise­ricesci, pănă când­­i­ s’a inters aceasta din partea protopopului loan M­o­g­a la anul 1843 (7 ?). Şcoala lui Fotoc a cercetat-o şi Petru Stoiţa, fiiul preotului gr.-cat. devenit mai târ- ziu însuşi preot gr.-cat., de unde resultă, că parochia gr.-cat. pe acele timpuri nu-­şi avea şcoala ei proprie pănă la venirea lui Petru Roman din Cudjir (născut la 10 Ian. 1800), care însă mai târziu a trecut la biserica noa­stră şi a continuat şi aici a funcţiona ca dascăl pănă la anul 1860, iar la 3 Oct. anul 1883 a reposat. (Va urma.) IV. După câtva timp, măi frate, Filimon pleacă ’n cetate, Nu sciu cum și dupâ­ ce. Vorba numa-atâta e, Că umblând el prin cetate, Pe la chir Proţap se-abate. Poticarul cât ce-’l vede, îi dă scaunul de şede Şi-’l întreabă cum a umblat Cu leacul ce ’i-’la dat. Mai are Cinica boală ? Iele preşedintelui casinei, erau expresiunea cea mai fidelă a bucuriei ce o simţia, vă- zendu-se încungiurat de mai mulţi elevi, pe care odinioară îi instrua cu mult zel şi di­­ligenţă. Ca de încheiere nu mă lasă inima a nu atrage atenţiunea au­torităţilor noastre a se îngriji de Bozovici, căci el n’a fost, el va fi, dacă va fi bine îngrijit în privinţa mora­lităţii şi a religiositâţii; dar’ vai, când acestea tocmai dela cei chemaţi nu se bagă în seamă! Sperăm că în viitorul cel mai scurt se vor repara toate. Un membru al casinei. T­RICUNA CRONICA. Numire. Ministerul reg. ung. de culte și instrucțiune publică a numit definitiv pe Maria Traupmann de profesoră ordinară la școala de stat superioară de fete din Panciova.* Comitetul central al alegătorilor din comitatul Sibiiu va ţine Luni în 17 i. c. o ședință în sala cea mică a casei comitatului. La ordinea Zile va fi: raportul asupra edi­­ţiunii provisorice a listelor alegătorilor de de­putaţi expusă publicului pentru reclamare; hotărîrea asupra reclamaţiunilor şi reflexiuni­­lor intrate, în urmă ordinarea ediţiunii şi re­dactarea listelor încă nerecurate. * Regularea graniţei între comitatul Ciucului şi pământul mărginaş al României s’a sfîrşit în 14 i. tr. şi protocolul s'a subscris în 24 i. tr. de încredinţaţii ambelor state. * Vânătoarele dela Gurghiu vor ave loc în luna aceasta. La ele va participa în decurs de câteva chile şi principele de Wales ca oaspe al Alteţei Sale Imperiale Archidu­­celui Rudolf­ Himen. Dl Iacob Mureşianu, profe­sor de musică în Blaj, îşi va serba cununia cu d-şoara Maria Otilia Brânduşanu, fiica d-lui advocat Dr. Iacob Brânduşanu din Blaj. Duminecă în 16 Septemvrie n. la 5 oare p. m. în biserica catedrală din Blaj. * Restanțele dării directe în comitatul Brașovului, după­ cum arată raportul inspecto­ratului reg. ung. de dare, au fost cu finea lui August de 76.101 fl. 27 cr. în cele 8 luni ale anului curent s’a plătit dare directă 344.379 fl. 66 cr.* Deputat în locul lui Trefort. Man­datul avut pănă la moarte de ministrul Tre­fort se va ocupa în curând de altul. Alegă­torii partidului liberal din districtul interior al Budapestei au candidat de urmaș al lui Trefort pe un Iuliu Steiger, director al cassei de păstrare din Budapesta, care membrii opoziţiei moderate în coaliţiune cu Kossuth-tatii au pus * candidaţia baronului Ivor Kaas, cunoscutul patriot maghiaro-danez. * O scenă în închisoare, în temniţa din Lipotvâr doi indivizi, ambii închişi pentru bri­­gandagiu şi tentativă de omor, au început a se părui din grosul, aşa numai ca să se dis­­tragă, şi au ajuns la atâta furie, încât s’au lovit cu cuţitele şi ambii au murit pe loc, uci­­gându-se unul pe altul. „P. L.o întreabă, că oare de când e la modă să se lase cinstiţii domni briganzi se poarte cuţite în închisoare. * Banda, falsificatorilor de bancnote, despre care am amintit în unul din numerii trecuţi, s-a descoperit înSeghedin şi con­sista din 43 persoane, care au fost toate ares­tate. Atelierele se afla în România şi Ser­­b­i­a. Notele au fost vândute printre locuitorii din comitatul Bacs şi Ciongrad ca o marfă, plătindu-se pentru 5000 fl. note false 1000 fl. bani buni. * Paşapoarte pentru sudiţii rusesci. Guvernul comun a dispus, că toţi călătorii din Rusia în Austro-Ungaria au să fie pe viitor ţinuţi a presenta paşapoarte în regulă şi visate de un consulat austro-ungar din Ru­sia. Aceia care nu vor pută presenta ase­menea paşapoarte vor fi conduşi cu escorta până la acea staţiune de la frontieră, pe care o vor designa singuri. Dacă au paşapoarte, însă nevisate de vre­un consulat austro-ungar, acestea li se vor lua şi li se vor extrada nu­mai la frontieră. Această măsură s’a luat drept represalie pentru şicanele, pe care le în­­timpină sudiţii austro-ungari călătorind în Rusia. * Doi artişti morţi, în Viena a murit Zilele aceste, renumitul canonic şi actor de Curte, Carol Meixner în etate de 70 ani. Vineri a murit în Brühl cunoscutul maestru al colonilor Gustav Gaul în etate de 52 ani. * Călătoria împăratului Wilhelm la Viena s’a fixat definitiv pentru Ziua de 4 Octomvrie n., când el va sosi la castelul din Schönbrunn. II. Programă a şcoalei civile (private) de fete cu internat a ,,Asociaţiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român", în Sibiiu, pe anul scolastic 1887/8. Publicată de Septimiu Albini, director. Limba română în școalele de fete. IV. (Urmare.) Și acum am ajuns, ce e drept cu mare încungiur, la adevăratul obiect al expunerilor mele. Am primit adecă convingerea, că cu foarte bun succes se poate folosi ca obiect de concentrare studiul limbii român­esc­­. Repet încă odată, că de astădată am în ve­dere numai şcoalele de fete. Prelângă toate celelalte consideraţiuni vine mai ântâiu aceea, că femeii nu-­i este permis să fie cosmopolită, căci ea este adevă­rata conservatoare a individualităţii naţionale şi prin urmare nimenea nu va contrazice, că va fi foarte bine, ca limba românească în şcoalele de fete să fie obiectul unei ocupaţiuni cât se poate de intensive. Este un interes al conservării naţionale ca să fie, dar’ dacă acest interes se unesce şi cu interesele peda­gogice, n’avem decât să ne felicităm şi să lu­crăm în consecvenţă. Şi eu zic, că se unesce. Numai cât atunci are să se întâmple o schimbare radicală a metodului de instrucţiune a limbii materne. Se înţelege metodul gramatical, ca o simplă tractare a formelor limbistice, care nu se ocupă nici cu fapte, nici cu sentimente omenesci, după cele premergătoare nu se va pute folosi, dacă e vorba ca limba româ­nească să fie centrul instrucţiunii. Nu se va pute folosi însă nici metodul enciclopedic, căci cu acesta studiul limbii materne, după­ cum uşor se poate înţelege, mai iute ar deveni obiect de descentrare decât de concentrare. Care ar fi deci adevăratul metod, de a propune limba română în vederea scopurilor, despre care am 7*8 ca se pot ajunge cu dînsa? întru­cât ’mi-a fost posibil, eu am făcut mici probe şi am dobândit resultate surprinzătoare cu următorul. Promit însă, că resultate numai întru­cât ele s’au putut vedea imediat, căci timpul a fost prea scurt pentru a mă pute pronunţa asupra resultatului final. Am aflat însă, că interesul elevelor se poate ridica cu el la culmea intensităţii, şi atâta­­mi-a fost deajuns şi va fi tuturora, care stiu să aprecieze valoarea interesului, pentru a conclude, că la tot caşul metodul despre care vorbesc este superior celoralalte. Să lăsăm la o parte gramatica sau cel puţin să nu o dăm în mâna elevei. Să eli­minăm însă şi cartea de cetire şi în locul ei să punem în fiecare clasă câte o scriere lite­rară, însă completă, întreagă şi desăvîrşită după conţinut şi formă şi mai presus de toate eşită din condeiul unui scriitor de valoare re­cunoscută în literatura noastră. După cele premerse, de sine înţeles este, că scrierea aleasă are se fie corespunzâtoare gradului de inteligenţă a elevei şi să tracteze material istoric, adecă fapte şi sentimente ome­nesci. Este apoi irelevant sau cel puţin nu absolut necesar, ca obiectul ei să fie în con­formitate cu adevărul istoric sau conceput de geniul cutărui poet. Absolut necesar este numai atâta, că ea atât ca formă, cât şi ca conţinut, să reoglindeze acea etate sau stadiu de desvoltare a omenirii sau a unui popor, în care se găsesce eleva, pentru care este menit. Excepţiune dela aceasta aş face singur numai pentru timpul pănă când elevele sciu ceţi cât de cât. Dar’ nici chiar cu acestea nu ar fi absolut necesar să se facă excepţiune, căci eu uşor îmi pot închipui, ca învăţarea ce­tirii, — ca lucru secundar din punctul de ve­dere al educaţiunii, — să meargă paralel cu trac­­tarea unei bucăţi literare, care este pusă în fruntea instrucţiunii ca obiect de concentrare. Se înţelege, aici în locul cetitului va in­terveni expunerea verbală a învăţătorului. Dacă însă aceasta se va afla nepracticabilă, vom începe cu sistemul de concentrare numai după­ ce elevele vor fi învăţat cetitul mecha­nic; în caşul acesta însă şi instrucţiunea edu­cativă numai atunci se începe cu adevărat. Aşadar, ca obiect de concentrare vom lua o scriere literară de valoare netăgăduită. La început bună­oară vom lua o poveste, care representă stadiul de pruncie al omenimii, sau o enorare mitică născută din oare­care simbure istoric, mai departe vom lua pe încetul scrieri, în care elementul mitic începe a se retrage, făcând loc expunerii mai reale a evenimentelor, după­­cum şi în spiritul elevei fantasia treptat este suprimată de contemplaţiunea reală a lucru­rilor. Mai târziu în cursurile superioare luăm scrieri mai iscusite, istorisiri, opere beletristice şi dramatice, când de conţinut religios, când de conţinut istoric şi mai pe urmă în stadiul reflexiunii de conţinut social, care oglindesce adecă starea, tendenţele şi aspiraţiunile socie­tăţii de astăzi. Scrierile acestea le cetim cu elevele pa­sagiu de pasagiu şi ne intuim a pătrunde în toate afunsimile înţelesului lor. După aceea le analisăm cu deamăruntul, mai întâiu din punctul de vedere al inteligenţei, separând cu pedanterie ce este, ce trebue să fie, ce poate şi nu poate să fie adevărat. Şi aici are să între adevărata concentrare în acţiune. Fie­care element, fiecare noţiune nouă o aducem în legătură cu noţiunile, pe care eleva le-a câ­ştigat la instrucţiunea din celelalte obiecte, învăţătorul inteligent şi instruit, foarte uşor scie să separe ce se ţine de domeniul sciin­­ţelor naturale, geografice şi cosmografice, chiar şi matematice, precum şi de domeniul istoriei şi al religiunii positive. Fie afirmând, fie ne­gând, noţiunile noue se compară, se combină, se aprofundează prin cele câştigate în instruc­ţiunea din celelalte obiecte şi vice-versa. Me­diul concentrării este însă cald şi plin de viaţă şi această căldură, această viaţă din el, se tran­splantează şi asupra celoralalte obiecte. Toate laolaltă devin un întreg organic şi armonic, care se im­primează adânc în consciinţa elevei. Tot cu prilegiul analizei intelectuale se pot deduce fără forţare şi fără pedanterie, ori­­şi­cum pe nesimţite, şi elementele indispensa­bile din limbă ca sciinţă formală. Astfel resultatul final va fi şi cunoscinţa acestora, şi îmi vine a crede, că aceasta va fi cu mult mai corectă ca prin absolvarea gra­maticei şi a sintaxei. Căci de o parte ingerează puterea elementară a formei clasice, în care este cuprinsă scrierea, de alta regulile, asupra cărora se reflectează, sânt scoase din viaţă, au un fond viu şi atrăgător, care totdeauna se va ivi lângă dînsele în memorie şi prin aceasta le va arăta consciinţei mai vii şi mai plastice decât ca învăţare pe altă cale. După­ ce vom fi exhaumiat această ana­­liză din toate punctele de vedere, vom face o scurtă recapitulare a conţinutului şi apoi vom lăsa pe eleve ca să facă singure reflexiunile etice, care li se vor impune. Vom întreba dacă cutare personagiu în cutare situaţie a lucrat corect, dacă a meritat sau nu a meritat soartea bună sau rea ce e l-a ajuns şi aşa mai departe. Vom cerca adecă să desvoltâm pa­ralel cu inteligenţa pe încetul şi pe nesimţite şi principiile etice, care au să ducă pe elevă la desvoltarea şi consolidarea caracterului moral. Toate acestea se pot face fără multe greu­tăţi în parele, care după planurile de învăţă­mânt existente sânt menite pentru instrucţiu­nea în limba maternă. Rămâne deci intactă organizarea actuală a şcoalei (nu voesc să zic, că poate rămâne pentru totdeauna), rămân în deplină considerare toate obiectele, a căror predare din ori­şi­ce punct de vedere se pre­tinde astăzi, rămâne destulă ocasiune de a învăţa şi regulile limbii, pe care ,până acum s’a pus atât de mare fond, şi totodată se sa­tisface, după­ cum cred, deajuns referinţelor, ca instrucţiunea să fie mijlocul cel mai eficace al educaţiunii. Căci interesul desvoltat prin lectura scrierilor, care le-am pus în centrul instrucţiunii, va fi totdeauna treaz şi apercep­­tibil pentru tot ce instrucţiunea oferă, care în urmare natura® puterile psichice ale elevei vor ajunge pe calea cea mai naturală la cea mai mare desvoltare posibilă. Tot pe calea cea mai naturală se vor impune de sine, fără ten- Nr. 198

Next