Tribuna, decembrie 1888 (Anul 5, nr. 273-297)

1888-12-01 / nr. 273

Pag. 1090 Proiectul se basează pe principiul acu­­sei. Numai pe basa acusei se poate in­troduce procedura penală. Principiile verbalităţii, ale publicităţii şi ale presenței nemijlocite sunt pe de­plin considerate. Organele acusei sunt procurorul de stat sau acu­sa­tor­u­l privat. Cel din urmă poate înainta aca­să subsidiară şi atunci, când acasa principală este susţinută de procurorul sau când acesta îşi retrage acasa. Sunt mai departe admise deodată acusa principală şi acusa se­cundară. Ca pregătire la proces este prevăc­ută informaţi­unea prealabilă şi cercetarea prealabilă. Nu este necesar să se aplice în toate procesele amendoue, ci se poate aduce hotârârea de punere sub acasa si numai pe basa informațiunii prealabile, care de regulă o face procuratura. Cer­cetarea judecătorească se face numai in casuri, când pedeapsa poate fi moarte sau temniţă corecţională pe viaţă sau când pedeapsa poate fi perderea liber­tăţii pe mai mult ca 5 ani, ear’ acu­­satul n’a fost prins in flagranţi sau n’a recunoscut fapta. Punerea sub acusă se hotăresce când acusatul face obiecţiuni contra scrisorii de acusare, ear’ pertractarea relativă la aceasta este publică. Condamnat nu poate fi cine n’a avut posibilitatea de a se apăra şi nu este permis a se dicta o pedeapsă mai mare decât aceea, care a fost ce­rută. Restul proiectului prevede mij­loacele de drept şi mersul instanţelor, care în esenţă nu se deosebesc de cele prevăzute de procedura astăzi în vi­goare. Discursul d-lui Gr. M. Sturdza din senatul României, despre care vor­­besce telegrama noastră publicată în Nrul de ieri, are după „Tel. Rom.“ din Bucuresci următorul cuprins: „Liberal-conservatorii împreună cu libe­ralii desidenţi au răsturnat“, — trice onor. se­nator, — „guvernul lui Ioan Brătianu, pen­­tru­ că acesta, au­­cis ei, a devenit un mi­nister personal. Ei bine, în locul acestui minister a venit un alt sub presidenţia preşe­dintelui curţii de casaţie, care este adevărată expresiune a unui guvern personal. „Venind la putere guvernul junimist, a publicat un şir de proiecte, pe temeiul cărora crede legitimată posiţiunea sa. Credinţă gre­şită, deoare-ce numai la Zanzibar şi Congo se poate pretinde de a fi ministru, pentru­ că ai subsuoară un pachet cu proiecte de lege. Partidul conservator, din nenorocire, a crezut de cuviinţă a sprijini acest guvern, şi unin­­du-se cu junimiştii, a dat nastere actualului cabinet. Mare greşeală au comis conservatorii, căci au nesocotit principiile lor, dând sprijin junimiştilor. „Acest nou cabinet a crezut de cuviinţă să pună în gura regelui declaraţiunea, că de aici înainte se va urma cu politica externă întemeiată pe aceleaşi principii, de care a fost condusă pănă acum. Guvernul Brătianu are a inaugura aceasta politică, a tipări un apel plin de înfurie faţă cu o putere vecină. Această conduită a fostului guvern o accepteazâ guver­nul actual?“ D-sa vorbesce apoi despre Rusia şi Austro-Ungaria şi orice, că nu trebue să perdem din vedere că cel dintâiu imperiu are viitor, pe când Austria trebue să peară, căci aşa este composiţia ei politică. A fi inamici ai Rusiei este a-­şi pregăti un viitor nenorocit, căci suntem încungiuraţi de Slavi şi cu voe sau fără voe Bulgarii şi Serbii vor merge cu Rusia. Onor. senator conclude prin a declara, că politica actualului guvern e greşită şi va aduce nenorocire ţerei, că România trebue se incline spre Rusia, căci în cercul influenţelor sale este menită a se mişca. în loc de a face aceasta, în loc de a apuca calea firească a lucrurilor, guvernul nostru, prin organul mi­nistrului său de externe, vrea să fie împăciui­torul Europei. Onor. senator roagă pe dl Carp se nu urmeze politica d-lui Ioan Bră­tianu şi să apuce pe altă cale, care singură poate­ să ne garanteze neutralitate, în cas de răsboiu al Rusiei cu Austria să lăsăm, să nu ne opunem, ca armatele ruse să treacă prin Dobrogea în peninsula Balcanică, căci aşa numai vom pute scăpa, Rusia fiind fericită de a ave­­a apus un zid în contra Europei centrale. Aceasta este neutralitatea, pe care o recomandă guvernului onor senator. După­ cum se scrie din Paris, prințul Victor Napoleon va scoate în­­jilele acestea un nou manifest cătră aderenții sei, dintre care în decursul săp­­tămânei trecute mai mulţi au fost la Bruxella pentru a se sfătui în această privinţă. La sfat au luat parte gene­ralul du Bar­rail, deputatul Joli­b­o­is, dl dela Cretelle şi alţi fruntaşi ai partidului boulang­ ist. S’a stabilit, ca în manifest să se declare şi ceară ca poporul francez să fie întrebat el însuşi şi de a dreptul, că ce fel de guverna­­ment doresce: imperiu ori republică ? Manifestul va mai spune apoi, că prinţul se va supune h­otărîrii poporului chiar când aceasta ’i-ar fi defavorabilă. Comitetul de revizuire a constituţiei sărbesci a fost des­chis de cătră regele Milan cu o vor­bire, din care extragem următoarele: „Misiunea comitetului a fost grea, im­portantă. De astă-dată n’am de gând să-­mi spun părerea despre situaţia internă a ţerei, fiindcă aceasta am caracterisat-o de ajuns la proclamaţiunea mea. Cel mai mare patriot al timpului seu, Mihail Obrenovici, a­­cis înainte de asta cu 28 de ani într’un ton vrednic de fericitul martir: „împărecheri in­terne, nerespectarea drepturilor altora, încun­­giurarea legilor, consemnarea autorităţilor, pof­tele de răsbunare şi prigonirile, — au adus patria noastră în decadenţă şi ’i-au împedecat înaintarea“; într’o ţeară, domnilor, în care înainte cu 28 de ani se vorbia în acest ton de pe înălţimea Tronului şi tot de acolo se vorbesce şi astăiji, deşi nu în acest ton, dar’ în acest spirit; într’o ţeară, în care din prima z­i a existenţei ei a trebuit să ne luptăm cu astfel de stări bolnăvicioase, a fost în adevăr greu a săvârşi un lucru atât de important, cum este noua constituţie. Bărbaţi cunoscuţi ca representanţi vrednici de credinţă ai tu­turor partidelor politice, s’au unit asupra prin­cipiilor fundamentale, după care este a se con­duce edificiul statului spre desvoltarea dorită. Aceasta, d-lor, este un fapt de foarte mare importanţă istorică; ea va rămâne pentru ve­cie înscrisă în istoria acestei ţeri sfâşiate de lupte sterile de partid. De cea mai mare im­portanţă va fi el şi pentru aceia, care se pot numi autorii lui.“ Prin vorbirea sa a declarat re­gele, că este mulţumit cu proiectul ela­borat şi este gata a-ş i da sancţiunea. O telegramă din Londra anunţă pe te­meiul rapoartelor engleze din Zanzibar, că atacul Germanilor asupra localităţii Sadani a avut ca urmare completa în­chidere a căii de comunicaţiune spre interior,în această direcţiune. Comuni­­caţiunea poştală între Zanzibar şi inte­rior e probabil că va înceta. Trei ca­ravane arabe cu os de elefant, se z­ice, că au pătruns printre liniile insurgen­ţilor la Bagamoyo. Oamenii carava­nelor au fost, precum se­­jice, înarmați de Germani cu pusei, ce se încarcă pe dinapoi, pentru­ ca la întoarcere să com­bată pe insurgenți. Insurgenții con­­struesc in singuratice puncte ale lito­ralului ridicături de pământ, ca să se apere contra gloanțelor tunurilor de pe corăbiile de răsboiu germane. Corespon­dentul din Londra al­­­iarului „Vossische Zeitung“ mai anunţă, că intre soldaţii escadrei germane bântue frigurile. Iar’ când m’am aflat cu cameriera mea într’un cupeu gol, când se puse în mişcare maşina şi aerul proaspăt se revărsa prin fe­reastra deschisă la mine, ’mi-am venit cu în­cetul car’ în fire şi începui să meditez mai limpede asupra viitorului şi trecutului meu. întreaga mea viaţă conjugală, începând cu­­jiua plecării noastre la Petersburg, ’mi­ se pre­­sentă deodată într’o nouă lumină şi zăcea ca o singură mustrare pe conscienţa mea. Pentru ântâia-dată îmi reamintii iarăşi cu vioiciune vremurile noastre ântâi de la ţeară şi proiectele noastre; pentru ântâia-dată îmi veni în minte acea întrebare: „Ce plăceri’i-am făcut eu lui în tot timpul acesta lung?“ Mă simţiam vinovată faţă cu el. „Dar’ pentru­ ce nu m’a reţinut, pen­­tru­ ce m’a ofensat?“ — mă întrebai. „Pen­tru­ ce nu dădea expresiune puterii amorului seu? Ori că nu mă iubia?“ însă fire-ar fi fost de vină ori nu, — sărutarea acestui străin îmi rămase pe obraz şi eu o simţiam încă. Cu cât mă apropiam mai bine de Hei­delberg, cu atât vedeam mai limpede pe băr­batul meu înaintea mea şi cu atât mă temeam mai mult de momentul apropiat al revederii, „îi voiu spune totul, totul, îmi voiu deplânge căinţa cu lacrimi“, — socotii, — „şi el îmi va ierta!“ Dar’ eu însămi nu vtiam ce era acest „tot“, ce voiam să-’i spun, şi nu cre­deam că-’mi va ierta. Dar’ când am intrat în odaie la bărbatul meu şi vă­jui faţa lui calmă, deşi ceva şi ui­mită, simţii, că nu-’mi era cu putinţă să-’i a­ic ceva, să-’i mărturisesc ceva şi să-’l rog de ier­tare. O durere nespusă şi căinţă profundă îmi mpovărau sufletul. „Ce te-a ajuns?“ — grăi dînsul, — „mâne am voit să viu la tine.“ Dar’ când îmi privi cu atenţie în faţă, par’că se înspăimântă. „Ce-’ţi lipsesce? Ce te-a apucat?“—în­trebă el. „Nimic“, — răspunsei şi numai anevoe îmi puteam stăpâni lacrimile. — „Am părăsit Badenul pentru totdeauna, să plecăm, dacă e cu putinţă, îndată mâne înapoi la Rusia acasă!“ El păstră tăcere completă şi mă privi cu atenţie. „Bine, spune-’mi dar’ ce ’ţi­ s’a întâm­plat?“ —­­zise el. Fără de voe am roşit şi ’mi-am plecat ochii; în ochii lui fulgeră un sentiment de spaimă şi mănie. Mă înspăimântai de cugetul, care ’l-a cuprins poate, şi cu o prefacere atât de per­fectă, pe care nu o aş fi presupus în mine, «Iisei: „Nu ’mi­ s’a întâmplat nimic, m’a cuprins numai — cum eram aşa singură — urîtul şi duioşia şi am meditat mult asupra vieţei noastre şi asupra ta. De mult mă simt în nedrept faţă cu tine şi pentru aceea pleacă cu mine unde voeşci. Da, mă simt deja de mult vinovată faţă cu tine!“ — repetai şi din nou se văr­­sară lacrimi preste obrazul meu. — „Să ne întoarcem la ţeară şi încă pentru totdeauna!“ „Ah, draga mea, cruţă-mă cu scenele acestea sentimentale“, — grăi el rece. — „Că vrei să te retragi la ţeară este prea frumos, deoare­ce se apropie de sfîrşit cu banii noştri; dar’ pentru totdeauna — asta e o ilusiune; eu sc­u, că acolo nu o să o duci multă vreme. — Bar’ acum ia un ceaiu; îţi va face mai bine!“ — sfîrşi el şi se sculă pentru de a bate clopoţelul după chelner. Eu m’am cugetat la toate câte putea să-’şi cugete de mine şi mă simţii vătămată de toate aceste cugete grozave, pe care mi­ le atribuiam când îi întâlnii privirea lui necre­­­jătoare, — o privire oare­cum plină de ruşi­­nare, pe care o ţinea ţintită asupra mea. „Nu, el nu vrea şi nu poate să mă înţeleagă!“. . . Am z zis­ că vreau să-­mi văd copilul, şi îl pă­răsii. Aveam trebuinţă să fiu singură şi să plâng, să plâng, să plâng! Capitlul al nouălea, în casa noastră din Nicolae, care stătuse atâta vreme rece şi deşeartă se făcu iarăşi viaţă , dar’ ceva nu a mai înviat în ea: mama nu­mai era şi de acum ne stăteam noi de noi în faţă. Nu că am fi avut trebuinţă de sin­gurătate; ea ne supăra chiar. Barna ne-a fost cu atât mai neplăcută, cu cât eu suferiam, şi nu m’am recules decât după nascerea fiiului meu al doilea. Relaţiunile mele cu bărbatul meu răma­seră ca şi mai înainte: prietenesci şi reci ca pe timpul petrecerii noastre la Petersburg. Dar’ la ţeară îmi vorbia toată grinda, îmi şop­­tiau toţi păreţii, fiesce­care mobilă, de ceea­ ce îmi fusese el mai nainte şi de perderea ce am îndurat. Era între noi ceva ca o ofensă ne­uitată; el părea că voesce să mă pedepsească pentru ceva şi ar fi voit totuși să apară ca­­și­ când n’ar sti nimic de asta. Cum să mă fi rugat eu de iertare, dacă nu vtiam pentru care vină? El mă pedepsia numai printr’aceea, că nu-’mi mai dădea tot sufletul seu, că nu-’mai dădea ca mai nainte inima sa întreagă; dar’ el n’o dădea nimănui şi între nici o împregiurare, — ca­ şi­ când n’ar mai fi avut inimă. Câte odată îmi trecea prin cap cugetul, că se preface numai pentru de a mă chinui şi că în dînsul trăesce încă acelaşi sentiment vechiu, şi eu mă străduiam să-’l scot din as­cunsul lui iarăşi la iveală; dar’ îmi părea, ca şi când dînsul s’ar feri de o declaraţie pe faţă, ca-şi-când ar propune făţărie din parte-’mi şi ca-şi-când s’ar teme de ori­ce soiu de sentiment ca de un ce ridicol. Privirea şi fiinţa lui îmi criceau: „Eu sciu toate, eu sciu toate, toate câte vrei să-’mi spui, toate câte vrei să-’mi împărtă­­șesci; le sciu. Sciu și aceea că vorbesci altfel decât cum faci. La început mă ofensase teama aceasta a lui de o vorbă sinceră, dar’ m’am dedat apoi cu cugetul, că nu era lipsă de sinceritate la mijloc, ci că dînsul nu simte trebuinţa de a fi sincer faţă cu mine, încât mă privesce pe mine, nici nu­­mi-ar fi fost cu putinţă să-’i spun dintr’odată, că-’l iubesc, ori să-’l rog să se închine împreună cu mine ori să-’l învit să mă asculte când voiu cânta la pian. Se născură în traiul nostru pe tăcute niste anumite regule de conduită. Noi trăiam fiesce­ care pentru sine. El cu aface­rile sale, la care ca să particip nu mai sim­ţiam nici trebuinţă, nici aveam vre-un îndemn ; eu cu nelucrarea mea, care nu-’l mai năcâ­­jia, nu-’l mai supăra ca mai nainte. Ce pri­vesce copiii, aceştia erau încă prea mici pen­tru de a putea mijloci o schimbare între noi. Dar­ primăvara sosi; Catia şi Sonja ne cercetară pentru de a petrece vara la ţeară. Casa noastră din Nicolse fu rezidită şi noi ne mutarăm la Pocrovsc. Era încă tot aceeaşi casă veche cu te­rasa, cu masa de tras şi pianul în aceeaşi sală şi cu draga mea odaie de odinioară cu perde­lele albe şi visurile mele de faţă, care îmi părea că au rămas aci. în odaia aceasta erau două paturi; unul fusese mai nainte al meu şi în celalalt dormia acum Cocoşa al meu, Cocoşa cel gras şi roşu în obraz; dintr’al doilea mai mic migia mişe­­lesce printre perini Vanja. După­ ce-m i binecuvântam, rămâneam încă adese­ori în această odăiţă tăcută, şi atunci­­mi se ridicau din toate unghiurile şi din toate încreţiturile perdelelor uitate amintiri din ti­nereţe. Voci trecute începeau să-­mi cânte cântece copilăresei. Şi ce s’a făcut cu vede­niile acestea, din cântecele acestea dulci, drăgă­laşe? Tot, ce abia am cutezat să sperez, se împlinise. Visurile mele cele mai sburdalnice, cele mai încurcate ’mi­ se împliniră; şi tocmai realitatea aceasta era ce-’mi apăsa traiul atât de greu şi dureros, ce ’mi-a lipsit-o de bucu­rii. Şi totuşi n’au rămas oare împregiurul meu toate aşa cum au fost? Nu era asta aceeaşi grădină, pe care o vedeam din fe­reastră? Nu sănt aceleaşi pajişti, aceleaşi căi, aceleaşi bănci în jos la cărarea de mijloc? Nu mai aud dela iaz acelaşi cântec al prive­­ghitoare ? Aceleaşi scumpii înfloresc ca şi mai na­inte în deplină strălucire şi tot luna cea de odinioară stă şi acum deasupra casei; şi to­tuşi s’au schimbat toate aşa de grozav, aşa de necretjut! (Va urma.) TRIBUNA I din Bucovina. Cernăuţi, 6 Dec. n. 1888. Ca adaus la serbarea iubireului metro­­politului nostru iubit Dr. Silvestru Morariu aducem, că redacţiile a două gazete rutene din Viena, precum şi membrii coloniei rutene din Viena au trimis felicitări telegrafice iubito­­rului. Asta era cam neplăcut pentru cei pu­ţini Ruteni ortodoxi din Bucovina, care au demonstrat contra jubileului arangeal metro­­politului. Foaia politică polonă din Cernăuţi, căreia, ca catolică ce este, îi place a se interesa şi de afacerile bisericesci gr.-or., a da poveţe şi a croi în diecesa gr.-or. metropolitană toate după calapodul seu, deduce din asta, că metro­­politul ar fi în sentimentele sale un Moscovit, şi crede în naivitatea sa, că aci ar fi influ­enţa moscovită, deşi uitase, că Pr. S. este Român şi că cu influenţele politice slave n’are nimica de a face.* * * în suburbiul Roşi al Cernăuţilor trăesce un moşneag de 110 ani. El e Român şi se cheamă loan al lui Petru Tim­co. El s’a născut sub domnirea împărătesei Maria Teresia. E însurat cu a treia femeie şi încă deplin să­nătos, căci în fiecare săptămână se vede vân­zând legume în oraş. * * * Deputatul imperial Ioan Lupul a vorbit în dieta imperială din Viena pentru îmulţirea judecătorilor în Bucovina şi ca administraţia să ceară de la tinerii ce întră în serviciul ju­decătoriei să scie limbile ţerei, adecă cea ro­mână şi cea ruteană. Ce bună ne găsim ! Când lucrăm pentru noi, lucrăm şi pentru Ru­teni, care conduc pe Românii slavisaţi, care înainte cu 50 de ani încă vorbiau românesce. Rutenii căpătând favoruri ce le-am eluptat noi pentru noi, nu întrerasă apoi nici o oca­­siune de a ne molesta cu pretensiunile lor de domnire în ţeară, a ne face demonstrări, a ne înegri şi astfel a ne îngreuna poziţia. Sau poate îi e ruşine d-lui Lupul de a cere fa­vorul acesta numai pentru Români. înainte cu 100 de ani am fost numai noi Românii în ţeară, am făcut parte din Moldova. Oare de­putaţii noştri n’ar face bine, dacă s’ar inte­resa de istoria ţerei şi s’ar face interpreţii deducţiunilor istorice, decât să crească inimici în ţeară, luptând pentru dînşii şi arătându-le căile, pe care şi ei pot ceva căpăta. Asta e de mare interes a se sui. Inimicii şi îndeosebi Rutenii nu luptă nici când pentru noi, ei nu între lasă nici o ocazie se nu demonstreze în lume, că sunt sdrobiţi de Români şi că sunt persecutaţi. Altfel nici nu fac Germanii şi puţinii Poloni din ţeară. Noi însă trebue să fim la asta numai mariaimoşi, ca să le dăm mai multe drepturi decât au. A voastră e politica, a voa­stră va fi şi răspunderea. Noi de am fi acolo, am cere numai sciinţa limbei române dela fiesce­care tinăr ce întră în judecătorie, dară nu deodată drepturi pentru toate limbile ţerei; şi ca unic popor cu istorie în ţeară, le-am arăta ce sântem în ţeară şi în­cătro tindem, dară nu neam împărţi drepturile noastre cu celelalte popoare ale ţerei. Depu­taţii vechi, sloveni şi italieni luptă şi cer în dieta imperială numai drepturi pentru naţiunea lor, dar­ nu şi totodată pentru celelalte na­ţiuni conlocuitoare. CRONICĂ. Maiestatea Sa Monareh­a­ a plecat astă­­i la Gratz, ca să asisteze la deschiderea şcoalei technice de curând zidită. Se vor face mari ovaţiuni Monarchului în Gratz. Se stie, că oraşul Gratz stă în disgraţia Maiestăţii Sale, cu deosebire de când cu demonstrarea garnisoanei cu ocasiunea pensionării comandantului de corp Kuhn, din care caută Maiestatea Sa nici nu a luat parte la manevrele de la Gratz, după­­cum era programul.* Solemnitate bisericească în memoria fericitului Andreiu baron de Șaguna a avut loc astăiji în 30 Noemvrie, în biserica gr.-or. din cetate. După st. liturgie a urmat parastas, la care a pontificat N­. Sa­ul vi­car archiepiscopesc, archimand­ritul Nicolau Popea.* Numiri. Ministerul reg. ung. de culte a numit și întărit definitiv în postul ei de în­vățătoare ordinară la școala elementară de stat din Vecea, pe Ida Némethy Győrgyné Tályay car’pe Carol Szi­lágy de învățător ordinar la școala elementară de stat din Crasna. — Ministerul reg. ung. de justiție a numit pe sergentul Manuilă Si­l­ar­d de cancelist la ju­decătoria cerc. din Recaş. * Transferare. Ministerul reg. ung. de justiție a transferat pe cancelistul de la jud. cerc. din Lugos, Ludovic S z i­l­b e r r­e­i­t­n e­r, la jud. cerc. din Bogşa. * Camera advocațialâ din Sibiiu aduce la cunoscinţă, că advocatul din Sibiiu Fride­­ric Schneider, în urma morţii sale, s’a şters din lista camerei, car’ de curator al can­celariei sale s’a numit advocatul Dr. Ludovic Kirchgatter din Sibiiu. * Maghiarisări de nume. „Budapesti Köz­löny“ publică următoarele schimbări de nume: David Kohn în „Kormos“ ; Antoniu Eisen­­kolb în „Balassa“ ; Maurițiu Weisz în „ Vér­tes“ ; minorenul Géza Eugen Schn­eb­­r în „Fejes“; Alexandru Kochi­na în „Komáromi“; Lupu (Farkas) Kohn în riuri. * La universitatea din Cluj s-au înscris pe semestrul de iarnă al anului curent 535 de ascultători. La facultatea juridică sunt 243, la cea filosofică 69, la stiinţele naturale 36, la medicina 138 şi la pharmaceutică 10 ascultători.* Nr. 273 „A régi magyar nemes“ este numele unei cărţi scrise de Ludovic Mocsáry. Cartea este o polemie îndreptată contra unei broşuri: „A régi Magyarország“ de Bela Grünwald. Cartea e împărţită în 12 capitole, dintre care pe noi mai mult ne interesează acel cu titula: Părerile lui Bela Grünwald despre cestiunea naţionalităţilor. Asupra a­­cestui capitol vom reveni. * Morburi epidemice. în Sibiiu în de­cursul săptămânei trecute s’au ivit: Difteriă şi scarlatină câte 2 caşuri, tifus şi bubat câte 1 cas. — în Poiană erau bolnavi de vărsat mărunt cu finea săptămânei 75 de băieţi. în Bârghiş erau 37 persoane de bubat. în Planul­ românesc au murit 2 inşi de bu­bat negru şi 18 erau în tratament medical, în Roşia au murit de difteriă 3 persoane şi 13 erau bolnave. * Sfinţire de preot. Astăzi s-a sfinţit de preot gr.-pr. Dimitrie M­a­n­o­­­e în parochia Tărlungeni.* Sfărîmat de roata morii. Alaltăieri o femeie din Cristian a mers cu băiatul ei la moară, ca să macine grâu. Băiatul, păisă­ce era mamă-sa în moară, a început se se joace, dându-se pe ghiaţă dealungul canalului. Gheaţa însă fiind prea slabă, s’a rupt, băiatul s’a cu­fundat sub gheaţă şi s’a dus în roata morii, care ’i-a sdrobit tot bucăţele. * Preoţi intreprindetori. Un corespon­dent al nostru se plânge, că preoţii ambelor confesiuni din comuna G. Ho­dac, oameni preste măsură harnici fiind, prea se bagă la toate­­,gescheftu-ul\\& şi întreprinderile. Ei în com­panie cu un Jidan iau furnisările de lemne din pădurile etarului, ei iau în exploatare pă­durile comunale, ei se îmbulijesc la toate lici­­taţiunile, încât oamenii nici chiar la exarva­­darea firului din pădure nu pot încapă de dînşii. Sub asemenea împregiurări este lucru firesc, că sfinţiile lor totdeauna fiind preocu­paţi de „gescheft“-urile lor, nu prea pot da cu­venita atenţiune afacerilor bisericesci şi şco­lare. Dar’ ce e mai rău este, că vgescheftu-urile aduc cu sine, că preoţii de multe­ ori se în­curcă în vorbe, certe şi procese cu poporenii, ceea­ ce le strică toată vada în ochii acestora. Trist destul, dacă este aşa! * Bahil din Botiz-Vasvaren. Dl Lu­dovic Popa, teolog absolut, ne trimite o în­­timpinare mai lungă la notiţa noastră din Nr. 259 a. c. relativă la acest bal. Nu putem — din lipsă de spaţiu —­ publica întreagă întim­­pinarea, ci ne mărginim a extrage următoa­rele : Balul ar fi putut ave caracter curat ro­mânesc, dacă Românii ’l-ar fi sprijinit mai bine, învitări s’au făcut mai multe românesci ca unguresei. Tinerii români au fost chemaţi să funcţioneze ca arangeri, dar’ n’au voit să primească, afară de tinerii selageni, care au venit direct dela altă petrecere din Crasna. Că balul a fost românesc se vede şi de acolo, că „Szatmármegyei Közlöny“ impută Maghia­rilor, că au luat parte la un bal „daco-ro­­mânesc“. La localurile petrecerii s’au pus inscripţiile: „Cu noi este D-deu“ şi „Bine aţi venit“. S’au jucat trei „Ardelene“. Tot ce n’a fost românesc — după întimpinătorul — a fost majoritatea publicului, căci Românii săt­măreni n’au interes pentru asemenea întreprin­deri. Venitul destinat pentru clădirea bisericei, deși adunat dela Maghiari, este satisfăcător. Credem, că cu aceasta s’a­­jis destul despre acest bal.* La universitatea din Berlin s’au înscris pe semestrul de iarnă al anului școlastic 1888—1889 5790 de ascultători. La facultatea teologică sânt 840, la cea juridică 1585, la cea filosofică 1919, car’ la medicină 1456. Afară de aceștia, care sânt ordinari, s’au înscris 1895 extraordinari, aşadară la universitatea din Berlin sânt 7685 de ascultători, dintre care 4302 sânt din Prusia şi 870 din alte

Next