Tribuna, decembrie 1888 (Anul 5, nr. 273-297)
1888-12-01 / nr. 273
Pag. 1090 Proiectul se basează pe principiul acusei. Numai pe basa acusei se poate introduce procedura penală. Principiile verbalităţii, ale publicităţii şi ale presenței nemijlocite sunt pe deplin considerate. Organele acusei sunt procurorul de stat sau acusatorul privat. Cel din urmă poate înainta acasă subsidiară şi atunci, când acasa principală este susţinută de procurorul sau când acesta îşi retrage acasa. Sunt mai departe admise deodată acusa principală şi acusa secundară. Ca pregătire la proces este prevăcută informaţiunea prealabilă şi cercetarea prealabilă. Nu este necesar să se aplice în toate procesele amendoue, ci se poate aduce hotârârea de punere sub acasa si numai pe basa informațiunii prealabile, care de regulă o face procuratura. Cercetarea judecătorească se face numai in casuri, când pedeapsa poate fi moarte sau temniţă corecţională pe viaţă sau când pedeapsa poate fi perderea libertăţii pe mai mult ca 5 ani, ear’ acusatul n’a fost prins in flagranţi sau n’a recunoscut fapta. Punerea sub acusă se hotăresce când acusatul face obiecţiuni contra scrisorii de acusare, ear’ pertractarea relativă la aceasta este publică. Condamnat nu poate fi cine n’a avut posibilitatea de a se apăra şi nu este permis a se dicta o pedeapsă mai mare decât aceea, care a fost cerută. Restul proiectului prevede mijloacele de drept şi mersul instanţelor, care în esenţă nu se deosebesc de cele prevăzute de procedura astăzi în vigoare. Discursul d-lui Gr. M. Sturdza din senatul României, despre care vorbesce telegrama noastră publicată în Nrul de ieri, are după „Tel. Rom.“ din Bucuresci următorul cuprins: „Liberal-conservatorii împreună cu liberalii desidenţi au răsturnat“, — trice onor. senator, — „guvernul lui Ioan Brătianu, pentru că acesta, aucis ei, a devenit un minister personal. Ei bine, în locul acestui minister a venit un alt sub presidenţia preşedintelui curţii de casaţie, care este adevărată expresiune a unui guvern personal. „Venind la putere guvernul junimist, a publicat un şir de proiecte, pe temeiul cărora crede legitimată posiţiunea sa. Credinţă greşită, deoare-ce numai la Zanzibar şi Congo se poate pretinde de a fi ministru, pentru că ai subsuoară un pachet cu proiecte de lege. Partidul conservator, din nenorocire, a crezut de cuviinţă a sprijini acest guvern, şi unindu-se cu junimiştii, a dat nastere actualului cabinet. Mare greşeală au comis conservatorii, căci au nesocotit principiile lor, dând sprijin junimiştilor. „Acest nou cabinet a crezut de cuviinţă să pună în gura regelui declaraţiunea, că de aici înainte se va urma cu politica externă întemeiată pe aceleaşi principii, de care a fost condusă pănă acum. Guvernul Brătianu are a inaugura aceasta politică, a tipări un apel plin de înfurie faţă cu o putere vecină. Această conduită a fostului guvern o accepteazâ guvernul actual?“ D-sa vorbesce apoi despre Rusia şi Austro-Ungaria şi orice, că nu trebue să perdem din vedere că cel dintâiu imperiu are viitor, pe când Austria trebue să peară, căci aşa este composiţia ei politică. A fi inamici ai Rusiei este a-şi pregăti un viitor nenorocit, căci suntem încungiuraţi de Slavi şi cu voe sau fără voe Bulgarii şi Serbii vor merge cu Rusia. Onor. senator conclude prin a declara, că politica actualului guvern e greşită şi va aduce nenorocire ţerei, că România trebue se incline spre Rusia, căci în cercul influenţelor sale este menită a se mişca. în loc de a face aceasta, în loc de a apuca calea firească a lucrurilor, guvernul nostru, prin organul ministrului său de externe, vrea să fie împăciuitorul Europei. Onor. senator roagă pe dl Carp se nu urmeze politica d-lui Ioan Brătianu şi să apuce pe altă cale, care singură poate să ne garanteze neutralitate, în cas de răsboiu al Rusiei cu Austria să lăsăm, să nu ne opunem, ca armatele ruse să treacă prin Dobrogea în peninsula Balcanică, căci aşa numai vom pute scăpa, Rusia fiind fericită de a avea apus un zid în contra Europei centrale. Aceasta este neutralitatea, pe care o recomandă guvernului onor senator. După cum se scrie din Paris, prințul Victor Napoleon va scoate înjilele acestea un nou manifest cătră aderenții sei, dintre care în decursul săptămânei trecute mai mulţi au fost la Bruxella pentru a se sfătui în această privinţă. La sfat au luat parte generalul du Barrail, deputatul Jolibois, dl dela Cretelle şi alţi fruntaşi ai partidului boulang ist. S’a stabilit, ca în manifest să se declare şi ceară ca poporul francez să fie întrebat el însuşi şi de a dreptul, că ce fel de guvernament doresce: imperiu ori republică ? Manifestul va mai spune apoi, că prinţul se va supune hotărîrii poporului chiar când aceasta ’i-ar fi defavorabilă. Comitetul de revizuire a constituţiei sărbesci a fost deschis de cătră regele Milan cu o vorbire, din care extragem următoarele: „Misiunea comitetului a fost grea, importantă. De astă-dată n’am de gând să-mi spun părerea despre situaţia internă a ţerei, fiindcă aceasta am caracterisat-o de ajuns la proclamaţiunea mea. Cel mai mare patriot al timpului seu, Mihail Obrenovici, acis înainte de asta cu 28 de ani într’un ton vrednic de fericitul martir: „împărecheri interne, nerespectarea drepturilor altora, încungiurarea legilor, consemnarea autorităţilor, poftele de răsbunare şi prigonirile, — au adus patria noastră în decadenţă şi ’i-au împedecat înaintarea“; într’o ţeară, domnilor, în care înainte cu 28 de ani se vorbia în acest ton de pe înălţimea Tronului şi tot de acolo se vorbesce şi astăiji, deşi nu în acest ton, dar’ în acest spirit; într’o ţeară, în care din prima zi a existenţei ei a trebuit să ne luptăm cu astfel de stări bolnăvicioase, a fost în adevăr greu a săvârşi un lucru atât de important, cum este noua constituţie. Bărbaţi cunoscuţi ca representanţi vrednici de credinţă ai tuturor partidelor politice, s’au unit asupra principiilor fundamentale, după care este a se conduce edificiul statului spre desvoltarea dorită. Aceasta, d-lor, este un fapt de foarte mare importanţă istorică; ea va rămâne pentru vecie înscrisă în istoria acestei ţeri sfâşiate de lupte sterile de partid. De cea mai mare importanţă va fi el şi pentru aceia, care se pot numi autorii lui.“ Prin vorbirea sa a declarat regele, că este mulţumit cu proiectul elaborat şi este gata a-ş i da sancţiunea. O telegramă din Londra anunţă pe temeiul rapoartelor engleze din Zanzibar, că atacul Germanilor asupra localităţii Sadani a avut ca urmare completa închidere a căii de comunicaţiune spre interior,în această direcţiune. Comunicaţiunea poştală între Zanzibar şi interior e probabil că va înceta. Trei caravane arabe cu os de elefant, se zice, că au pătruns printre liniile insurgenţilor la Bagamoyo. Oamenii caravanelor au fost, precum sejice, înarmați de Germani cu pusei, ce se încarcă pe dinapoi, pentru ca la întoarcere să combată pe insurgenți. Insurgenții construesc in singuratice puncte ale litoralului ridicături de pământ, ca să se apere contra gloanțelor tunurilor de pe corăbiile de răsboiu germane. Corespondentul din Londra aliarului „Vossische Zeitung“ mai anunţă, că intre soldaţii escadrei germane bântue frigurile. Iar’ când m’am aflat cu cameriera mea într’un cupeu gol, când se puse în mişcare maşina şi aerul proaspăt se revărsa prin fereastra deschisă la mine, ’mi-am venit cu încetul car’ în fire şi începui să meditez mai limpede asupra viitorului şi trecutului meu. întreaga mea viaţă conjugală, începând cujiua plecării noastre la Petersburg, ’mi se presentă deodată într’o nouă lumină şi zăcea ca o singură mustrare pe conscienţa mea. Pentru ântâia-dată îmi reamintii iarăşi cu vioiciune vremurile noastre ântâi de la ţeară şi proiectele noastre; pentru ântâia-dată îmi veni în minte acea întrebare: „Ce plăceri’i-am făcut eu lui în tot timpul acesta lung?“ Mă simţiam vinovată faţă cu el. „Dar’ pentru ce nu m’a reţinut, pentru ce m’a ofensat?“ — mă întrebai. „Pentru ce nu dădea expresiune puterii amorului seu? Ori că nu mă iubia?“ însă fire-ar fi fost de vină ori nu, — sărutarea acestui străin îmi rămase pe obraz şi eu o simţiam încă. Cu cât mă apropiam mai bine de Heidelberg, cu atât vedeam mai limpede pe bărbatul meu înaintea mea şi cu atât mă temeam mai mult de momentul apropiat al revederii, „îi voiu spune totul, totul, îmi voiu deplânge căinţa cu lacrimi“, — socotii, — „şi el îmi va ierta!“ Dar’ eu însămi nu vtiam ce era acest „tot“, ce voiam să-’i spun, şi nu credeam că-’mi va ierta. Dar’ când am intrat în odaie la bărbatul meu şi văjui faţa lui calmă, deşi ceva şi uimită, simţii, că nu-’mi era cu putinţă să-’i aic ceva, să-’i mărturisesc ceva şi să-’l rog de iertare. O durere nespusă şi căinţă profundă îmi mpovărau sufletul. „Ce te-a ajuns?“ — grăi dînsul, — „mâne am voit să viu la tine.“ Dar’ când îmi privi cu atenţie în faţă, par’că se înspăimântă. „Ce-’ţi lipsesce? Ce te-a apucat?“—întrebă el. „Nimic“, — răspunsei şi numai anevoe îmi puteam stăpâni lacrimile. — „Am părăsit Badenul pentru totdeauna, să plecăm, dacă e cu putinţă, îndată mâne înapoi la Rusia acasă!“ El păstră tăcere completă şi mă privi cu atenţie. „Bine, spune-’mi dar’ ce ’ţi s’a întâmplat?“ —zise el. Fără de voe am roşit şi ’mi-am plecat ochii; în ochii lui fulgeră un sentiment de spaimă şi mănie. Mă înspăimântai de cugetul, care ’l-a cuprins poate, şi cu o prefacere atât de perfectă, pe care nu o aş fi presupus în mine, «Iisei: „Nu ’mi s’a întâmplat nimic, m’a cuprins numai — cum eram aşa singură — urîtul şi duioşia şi am meditat mult asupra vieţei noastre şi asupra ta. De mult mă simt în nedrept faţă cu tine şi pentru aceea pleacă cu mine unde voeşci. Da, mă simt deja de mult vinovată faţă cu tine!“ — repetai şi din nou se vărsară lacrimi preste obrazul meu. — „Să ne întoarcem la ţeară şi încă pentru totdeauna!“ „Ah, draga mea, cruţă-mă cu scenele acestea sentimentale“, — grăi el rece. — „Că vrei să te retragi la ţeară este prea frumos, deoarece se apropie de sfîrşit cu banii noştri; dar’ pentru totdeauna — asta e o ilusiune; eu scu, că acolo nu o să o duci multă vreme. — Bar’ acum ia un ceaiu; îţi va face mai bine!“ — sfîrşi el şi se sculă pentru de a bate clopoţelul după chelner. Eu m’am cugetat la toate câte putea să-’şi cugete de mine şi mă simţii vătămată de toate aceste cugete grozave, pe care mi le atribuiam când îi întâlnii privirea lui necrejătoare, — o privire oarecum plină de ruşinare, pe care o ţinea ţintită asupra mea. „Nu, el nu vrea şi nu poate să mă înţeleagă!“. . . Am z zis că vreau să-mi văd copilul, şi îl părăsii. Aveam trebuinţă să fiu singură şi să plâng, să plâng, să plâng! Capitlul al nouălea, în casa noastră din Nicolae, care stătuse atâta vreme rece şi deşeartă se făcu iarăşi viaţă , dar’ ceva nu a mai înviat în ea: mama numai era şi de acum ne stăteam noi de noi în faţă. Nu că am fi avut trebuinţă de singurătate; ea ne supăra chiar. Barna ne-a fost cu atât mai neplăcută, cu cât eu suferiam, şi nu m’am recules decât după nascerea fiiului meu al doilea. Relaţiunile mele cu bărbatul meu rămaseră ca şi mai înainte: prietenesci şi reci ca pe timpul petrecerii noastre la Petersburg. Dar’ la ţeară îmi vorbia toată grinda, îmi şoptiau toţi păreţii, fiescecare mobilă, de ceea ce îmi fusese el mai nainte şi de perderea ce am îndurat. Era între noi ceva ca o ofensă neuitată; el părea că voesce să mă pedepsească pentru ceva şi ar fi voit totuși să apară cași când n’ar sti nimic de asta. Cum să mă fi rugat eu de iertare, dacă nu vtiam pentru care vină? El mă pedepsia numai printr’aceea, că nu-’mi mai dădea tot sufletul seu, că nu-’mai dădea ca mai nainte inima sa întreagă; dar’ el n’o dădea nimănui şi între nici o împregiurare, — ca şi când n’ar mai fi avut inimă. Câte odată îmi trecea prin cap cugetul, că se preface numai pentru de a mă chinui şi că în dînsul trăesce încă acelaşi sentiment vechiu, şi eu mă străduiam să-’l scot din ascunsul lui iarăşi la iveală; dar’ îmi părea, ca şi când dînsul s’ar feri de o declaraţie pe faţă, ca-şi-când ar propune făţărie din parte-’mi şi ca-şi-când s’ar teme de orice soiu de sentiment ca de un ce ridicol. Privirea şi fiinţa lui îmi criceau: „Eu sciu toate, eu sciu toate, toate câte vrei să-’mi spui, toate câte vrei să-’mi împărtășesci; le sciu. Sciu și aceea că vorbesci altfel decât cum faci. La început mă ofensase teama aceasta a lui de o vorbă sinceră, dar’ m’am dedat apoi cu cugetul, că nu era lipsă de sinceritate la mijloc, ci că dînsul nu simte trebuinţa de a fi sincer faţă cu mine, încât mă privesce pe mine, nici numi-ar fi fost cu putinţă să-’i spun dintr’odată, că-’l iubesc, ori să-’l rog să se închine împreună cu mine ori să-’l învit să mă asculte când voiu cânta la pian. Se născură în traiul nostru pe tăcute niste anumite regule de conduită. Noi trăiam fiesce care pentru sine. El cu afacerile sale, la care ca să particip nu mai simţiam nici trebuinţă, nici aveam vre-un îndemn ; eu cu nelucrarea mea, care nu-’l mai năcâjia, nu-’l mai supăra ca mai nainte. Ce privesce copiii, aceştia erau încă prea mici pentru de a putea mijloci o schimbare între noi. Dar primăvara sosi; Catia şi Sonja ne cercetară pentru de a petrece vara la ţeară. Casa noastră din Nicolse fu rezidită şi noi ne mutarăm la Pocrovsc. Era încă tot aceeaşi casă veche cu terasa, cu masa de tras şi pianul în aceeaşi sală şi cu draga mea odaie de odinioară cu perdelele albe şi visurile mele de faţă, care îmi părea că au rămas aci. în odaia aceasta erau două paturi; unul fusese mai nainte al meu şi în celalalt dormia acum Cocoşa al meu, Cocoşa cel gras şi roşu în obraz; dintr’al doilea mai mic migia mişelesce printre perini Vanja. După ce-m i binecuvântam, rămâneam încă adeseori în această odăiţă tăcută, şi atuncimi se ridicau din toate unghiurile şi din toate încreţiturile perdelelor uitate amintiri din tinereţe. Voci trecute începeau să-mi cânte cântece copilăresei. Şi ce s’a făcut cu vedeniile acestea, din cântecele acestea dulci, drăgălaşe? Tot, ce abia am cutezat să sperez, se împlinise. Visurile mele cele mai sburdalnice, cele mai încurcate ’mi se împliniră; şi tocmai realitatea aceasta era ce-’mi apăsa traiul atât de greu şi dureros, ce ’mi-a lipsit-o de bucurii. Şi totuşi n’au rămas oare împregiurul meu toate aşa cum au fost? Nu era asta aceeaşi grădină, pe care o vedeam din fereastră? Nu sănt aceleaşi pajişti, aceleaşi căi, aceleaşi bănci în jos la cărarea de mijloc? Nu mai aud dela iaz acelaşi cântec al priveghitoare ? Aceleaşi scumpii înfloresc ca şi mai nainte în deplină strălucire şi tot luna cea de odinioară stă şi acum deasupra casei; şi totuşi s’au schimbat toate aşa de grozav, aşa de necretjut! (Va urma.) TRIBUNA I din Bucovina. Cernăuţi, 6 Dec. n. 1888. Ca adaus la serbarea iubireului metropolitului nostru iubit Dr. Silvestru Morariu aducem, că redacţiile a două gazete rutene din Viena, precum şi membrii coloniei rutene din Viena au trimis felicitări telegrafice iubitorului. Asta era cam neplăcut pentru cei puţini Ruteni ortodoxi din Bucovina, care au demonstrat contra jubileului arangeal metropolitului. Foaia politică polonă din Cernăuţi, căreia, ca catolică ce este, îi place a se interesa şi de afacerile bisericesci gr.-or., a da poveţe şi a croi în diecesa gr.-or. metropolitană toate după calapodul seu, deduce din asta, că metropolitul ar fi în sentimentele sale un Moscovit, şi crede în naivitatea sa, că aci ar fi influenţa moscovită, deşi uitase, că Pr. S. este Român şi că cu influenţele politice slave n’are nimica de a face.* * * în suburbiul Roşi al Cernăuţilor trăesce un moşneag de 110 ani. El e Român şi se cheamă loan al lui Petru Timco. El s’a născut sub domnirea împărătesei Maria Teresia. E însurat cu a treia femeie şi încă deplin sănătos, căci în fiecare săptămână se vede vânzând legume în oraş. * * * Deputatul imperial Ioan Lupul a vorbit în dieta imperială din Viena pentru îmulţirea judecătorilor în Bucovina şi ca administraţia să ceară de la tinerii ce întră în serviciul judecătoriei să scie limbile ţerei, adecă cea română şi cea ruteană. Ce bună ne găsim ! Când lucrăm pentru noi, lucrăm şi pentru Ruteni, care conduc pe Românii slavisaţi, care înainte cu 50 de ani încă vorbiau românesce. Rutenii căpătând favoruri ce le-am eluptat noi pentru noi, nu întrerasă apoi nici o ocasiune de a ne molesta cu pretensiunile lor de domnire în ţeară, a ne face demonstrări, a ne înegri şi astfel a ne îngreuna poziţia. Sau poate îi e ruşine d-lui Lupul de a cere favorul acesta numai pentru Români. înainte cu 100 de ani am fost numai noi Românii în ţeară, am făcut parte din Moldova. Oare deputaţii noştri n’ar face bine, dacă s’ar interesa de istoria ţerei şi s’ar face interpreţii deducţiunilor istorice, decât să crească inimici în ţeară, luptând pentru dînşii şi arătându-le căile, pe care şi ei pot ceva căpăta. Asta e de mare interes a se sui. Inimicii şi îndeosebi Rutenii nu luptă nici când pentru noi, ei nu între lasă nici o ocazie se nu demonstreze în lume, că sunt sdrobiţi de Români şi că sunt persecutaţi. Altfel nici nu fac Germanii şi puţinii Poloni din ţeară. Noi însă trebue să fim la asta numai mariaimoşi, ca să le dăm mai multe drepturi decât au. A voastră e politica, a voastră va fi şi răspunderea. Noi de am fi acolo, am cere numai sciinţa limbei române dela fiescecare tinăr ce întră în judecătorie, dară nu deodată drepturi pentru toate limbile ţerei; şi ca unic popor cu istorie în ţeară, le-am arăta ce sântem în ţeară şi încătro tindem, dară nu neam împărţi drepturile noastre cu celelalte popoare ale ţerei. Deputaţii vechi, sloveni şi italieni luptă şi cer în dieta imperială numai drepturi pentru naţiunea lor, dar nu şi totodată pentru celelalte naţiuni conlocuitoare. CRONICĂ. Maiestatea Sa Monareha a plecat astăi la Gratz, ca să asisteze la deschiderea şcoalei technice de curând zidită. Se vor face mari ovaţiuni Monarchului în Gratz. Se stie, că oraşul Gratz stă în disgraţia Maiestăţii Sale, cu deosebire de când cu demonstrarea garnisoanei cu ocasiunea pensionării comandantului de corp Kuhn, din care caută Maiestatea Sa nici nu a luat parte la manevrele de la Gratz, dupăcum era programul.* Solemnitate bisericească în memoria fericitului Andreiu baron de Șaguna a avut loc astăiji în 30 Noemvrie, în biserica gr.-or. din cetate. După st. liturgie a urmat parastas, la care a pontificat N. Saul vicar archiepiscopesc, archimandritul Nicolau Popea.* Numiri. Ministerul reg. ung. de culte a numit și întărit definitiv în postul ei de învățătoare ordinară la școala elementară de stat din Vecea, pe Ida Némethy Győrgyné Tályay car’pe Carol Szilágy de învățător ordinar la școala elementară de stat din Crasna. — Ministerul reg. ung. de justiție a numit pe sergentul Manuilă Silard de cancelist la judecătoria cerc. din Recaş. * Transferare. Ministerul reg. ung. de justiție a transferat pe cancelistul de la jud. cerc. din Lugos, Ludovic S z ilb e r reitn er, la jud. cerc. din Bogşa. * Camera advocațialâ din Sibiiu aduce la cunoscinţă, că advocatul din Sibiiu Frideric Schneider, în urma morţii sale, s’a şters din lista camerei, car’ de curator al cancelariei sale s’a numit advocatul Dr. Ludovic Kirchgatter din Sibiiu. * Maghiarisări de nume. „Budapesti Közlöny“ publică următoarele schimbări de nume: David Kohn în „Kormos“ ; Antoniu Eisenkolb în „Balassa“ ; Maurițiu Weisz în „ Vértes“ ; minorenul Géza Eugen Schnebr în „Fejes“; Alexandru Kochina în „Komáromi“; Lupu (Farkas) Kohn în riuri. * La universitatea din Cluj s-au înscris pe semestrul de iarnă al anului curent 535 de ascultători. La facultatea juridică sunt 243, la cea filosofică 69, la stiinţele naturale 36, la medicina 138 şi la pharmaceutică 10 ascultători.* Nr. 273 „A régi magyar nemes“ este numele unei cărţi scrise de Ludovic Mocsáry. Cartea este o polemie îndreptată contra unei broşuri: „A régi Magyarország“ de Bela Grünwald. Cartea e împărţită în 12 capitole, dintre care pe noi mai mult ne interesează acel cu titula: Părerile lui Bela Grünwald despre cestiunea naţionalităţilor. Asupra acestui capitol vom reveni. * Morburi epidemice. în Sibiiu în decursul săptămânei trecute s’au ivit: Difteriă şi scarlatină câte 2 caşuri, tifus şi bubat câte 1 cas. — în Poiană erau bolnavi de vărsat mărunt cu finea săptămânei 75 de băieţi. în Bârghiş erau 37 persoane de bubat. în Planul românesc au murit 2 inşi de bubat negru şi 18 erau în tratament medical, în Roşia au murit de difteriă 3 persoane şi 13 erau bolnave. * Sfinţire de preot. Astăzi s-a sfinţit de preot gr.-pr. Dimitrie Manoe în parochia Tărlungeni.* Sfărîmat de roata morii. Alaltăieri o femeie din Cristian a mers cu băiatul ei la moară, ca să macine grâu. Băiatul, păisăce era mamă-sa în moară, a început se se joace, dându-se pe ghiaţă dealungul canalului. Gheaţa însă fiind prea slabă, s’a rupt, băiatul s’a cufundat sub gheaţă şi s’a dus în roata morii, care ’i-a sdrobit tot bucăţele. * Preoţi intreprindetori. Un corespondent al nostru se plânge, că preoţii ambelor confesiuni din comuna G. Hodac, oameni preste măsură harnici fiind, prea se bagă la toate,gescheftu-ul\\& şi întreprinderile. Ei în companie cu un Jidan iau furnisările de lemne din pădurile etarului, ei iau în exploatare pădurile comunale, ei se îmbulijesc la toate licitaţiunile, încât oamenii nici chiar la exarvadarea firului din pădure nu pot încapă de dînşii. Sub asemenea împregiurări este lucru firesc, că sfinţiile lor totdeauna fiind preocupaţi de „gescheft“-urile lor, nu prea pot da cuvenita atenţiune afacerilor bisericesci şi şcolare. Dar’ ce e mai rău este, că vgescheftu-urile aduc cu sine, că preoţii de multe ori se încurcă în vorbe, certe şi procese cu poporenii, ceea ce le strică toată vada în ochii acestora. Trist destul, dacă este aşa! * Bahil din Botiz-Vasvaren. Dl Ludovic Popa, teolog absolut, ne trimite o întimpinare mai lungă la notiţa noastră din Nr. 259 a. c. relativă la acest bal. Nu putem — din lipsă de spaţiu — publica întreagă întimpinarea, ci ne mărginim a extrage următoarele : Balul ar fi putut ave caracter curat românesc, dacă Românii ’l-ar fi sprijinit mai bine, învitări s’au făcut mai multe românesci ca unguresei. Tinerii români au fost chemaţi să funcţioneze ca arangeri, dar’ n’au voit să primească, afară de tinerii selageni, care au venit direct dela altă petrecere din Crasna. Că balul a fost românesc se vede şi de acolo, că „Szatmármegyei Közlöny“ impută Maghiarilor, că au luat parte la un bal „daco-românesc“. La localurile petrecerii s’au pus inscripţiile: „Cu noi este D-deu“ şi „Bine aţi venit“. S’au jucat trei „Ardelene“. Tot ce n’a fost românesc — după întimpinătorul — a fost majoritatea publicului, căci Românii sătmăreni n’au interes pentru asemenea întreprinderi. Venitul destinat pentru clădirea bisericei, deși adunat dela Maghiari, este satisfăcător. Credem, că cu aceasta s’ajis destul despre acest bal.* La universitatea din Berlin s’au înscris pe semestrul de iarnă al anului școlastic 1888—1889 5790 de ascultători. La facultatea teologică sânt 840, la cea juridică 1585, la cea filosofică 1919, car’ la medicină 1456. Afară de aceștia, care sânt ordinari, s’au înscris 1895 extraordinari, aşadară la universitatea din Berlin sânt 7685 de ascultători, dintre care 4302 sânt din Prusia şi 870 din alte