Tribuna, aprilie 1889 (Anul 6, nr. 74-98)

1889-04-01 / nr. 74

Fag­. 294 ei pretind s­ă învețe într’un an limba maghiară, care este cu mult mai grea. De aceea ei vor face ca și pană acum examenul în limba maternă, consoli fiind, că s’a inten­ționat a-’i sîu­ se învețe limba ma­ghiară într’un an și că armat­a austriacă ’i-a scutit de aceasta și le-a conces să facă examenul în limba lor maternă. Prin aceasta nu va cresce simpatia respectivilor voluntari pentru ideea de stat maghiar. Cu toate aceste primesce proiectul, în prima li­nie pentru­ că el voesce stabilizarea, sus­ținerea şi potenţarea puterii de apărare comună etc. La acest punct din vorbirea con­telui K e g r e v i c h a răspuns­ ministrul­­president Tisza următoarele : „Relativ la primirea limbii statului ’și-a exprimat dl conte îngrijirea, că se va putea face, că noi ne-am apărat contra rigoarei limbei germane și voim să sîlim pe alții să învețe unguresce, ceea­ ce este tot atâta. Dar’ cu permisiune, nu este tot atâta. Eu din parte-’mi n’am fost şi nu sânt pentru a sîri pe cineva în pri­vinţa limbii (Nu, Doamne feresce! Red. „Trib.“), dar’ nici nu pot recunoasce, ca în statul acesta limba maghiară să aibă acelaşi rol cu­ cea germană. U­n­­garia este un stat alcătuit din diferite naţionalităţi, dar­ după desvoltarea lui istorică un stat maghiar. Posiţia limbii maghiare este prin urmare alta ca a celei germane sau a alteia, şi de aceea sânt convins, că despre intenţiunile resoluţiunii nu se va face nici-când usul, de care se teme dl conte“. Vorbe sucite, în care se ascunde arbitrarietate şi brutalitate. Dar’ să în­trebăm pe dl ministru-president numai aceea, de unde şi pe ce-’şi basează con­vingerea din urmă, după­ ce fără nici un scrupul a lăsat să se decreteze ig­norarea limbilor majorităţii cetăţenilor Ungariei? în sfîrşit mai observăm, că dintre prelaţii români au participat la votarea legii militare în casa magnaţilor, afară de metropolitul Miron Roman, epis­copii Mihail Pavel, Dr. Victor Mi­hali şi Ioan Meţianu — se înţelege toţi pentru proiect. Ţarului la Berlin, car’ nu în Dane­marca, cum se credea pănă acum, căci nihiliştii stiu bine, că acolo el este mai bine păzit decât putea să fie ocrotit în Germania. Tot z Ţarul sus menţionat mai afirmă, că complotul plăsmuit la Zürich este în legătură cu complotul făcut la Vilna acum doi ani. Deodată cu această scrie se mai scrie, că autorităţile militare au con­fiscat toate cărţile de rugăciuni ce aveau soldaţi, deoare­ce s’a descoperit la Cen­­stuchan şi Pistrkov, că în fiecare carte de rugăciuni se afla cusut şi câte un manifest nihilist. Crisa ministerială în România. „Correspondence de l’Est“ anunţă, că după­ ce s’a zădărnicit şi combinaţiu­­nea ministerială Fior­escu — Ro­­setti — Carp, ’l-a chiemat regele Ca­rol car’ pe dl L. Catargiu la oarele 7 alaltâseară şi ’l-a însărcinat cu for­marea cabinetului. Dl Catargiu să fi presentat ur­mătoarea listă de miniștri: Catargiu: presidiu și interne; L a­ho­va­r­y: externe; Manu: răsboiu ; Ver­ne­s­c­u : finance ; Gh­er r­a­s s i: justiție; Peucescu: domenii; Boerescu: culte. Această listă să fi obținut sancțiunea regelui, car’ noul guvern ar avea să se’ presenteze astăzi camerelor. De ale nihiliştilor, „Politische Korrespondenz“ află, că în cercurile bine informate toţi sânt convinşi, că studenţii din Zürich, care au fabricat dinamită, preparau un atentat contra Ţarului şi că acest aten­tat era să se facă cu ocasiunea venirii latul dimpreună cu soţia sa la locul seu. Su­părarea crăişorului fu însă şi mai mare, când duchurile îi spuseră, că ori­ce le-ar porunci, ele ar fi în stare să împlinească, dar’ porunca aceasta, trecând preste puterile lor, nu o pot decât părinţii lor, care sânt în felinarul ruginit. Vă­jându-se nenorocitul crăişor strîm­­torat de acest răspuns neaşteptat, se rugă de duchuri să-­l ducă acolo, unde se află palatul dimpreună cu soţia lui. Duchurile împliniră cu bucurie această poruncă şi crăişorul nu mai curgend, dar’ pănă ai aprinde o luleauă de tutun se afla în palat şi lângă iubita sa soţie. Aceasta înspăimântată şi supărată de cele întâmplate, îi povesti cum a sosit, cum omul străin, care acum e dus la vânat şi se va reîntoarce îndată la mâncare,­­i-a pus la inimă să nu sufere om pământean în giurul seu, că dacă îi va călca porunca, va fi vai şi amar de ea. Aşadar, îi spuse bărbatului să se ascundă deocamdată în piv­niţă, ca străinul să nu dee de el, şi apoi după­ ce vor fi mâncat de ameată şi după­ ce străinul va merge iarăşi la vânat, se vor în­ţelege, cum să scape de el. Aşa şi făcură. După prând crăişorul o întrebă, dacă nu a văzzut undeva felinarul ruginit. Ea apoi îi spuse, că ’l-a văz­u, și că ♦ străinul în toată bună-vremea îl poartă cu sine. O întrebă mai departe, dacă ea ’și-a Cestiunea albaneză. Referitor la această cestiune cetim în­­Ţarul „Squipetari“ următorul apel ce-’l face câtră presa română: Avem la ordinea­­filei în Europa cestiunea cea mare: cestiunea balcanică. Nici odată, ni­­căiri şi în nici o împregiurare nu se va găsi o cestiune mai importantă pentru întreagă Eu­ropa ca cestiunea aceasta, a cărei valoare şi interes s’au mărit enorm dela deschiderea ca­nalului de Suez încoace. Acum dar’ e momentul şi aci e locul, ca­­­aristica Europei să fie la înălţimea chiemarii ei şi să se ocupe diluic, ca să lu­mineze diplomaţia lumii asupra acestei cestiuni atât de grave, menită a provoca prin negli­­jenţa Europei o conflagraţiune generală! Ni­ se sfâşie însă inima de durere, când vedem Țaristica Europei atât de indiferentă ! în cestiunea balcanică stă întărirea sau sdruncinarea intereselor celor mari europene; și cu toate aceste presa, care trebue să fie un ochiu neadormit, stă impasibilă! Poporul albano - macedonean este menit de la natură ca să fie sentinelă fidelă şi devotată de echilibru al intereselor economice şi poli­tice ale statelor mari comerciale, şi cu toate acestea, presa franceză, germană, engleză, italiană etc., care aud bine, cum acest popor din mormântul său naţional . . . cere vieaţă, şi nu se interesează câtuşi de puţin a vorbi ceva măcar despre trebuinţa şi importanţa mijloacelor lui de înviere şi de cultură ! Această vinovată somnolenţă ne mâch­­nesce adânc 11... Ce face presa română? Nu vede ea oare, că slavismul lucră fără preget a cu­­tropi două elemente surori latine, adecă Alba­nezii şi Românii? De ce stă mută? Nu înţe­lege ea oare, că moartea Albano-Macedoniei este peirea României? Nu stie ea, că datoria principală a Ţaristicei române este să veghieze asupra intereselor generale ale poporului ro­mân ? Atâtea foi publice, mari, ocupă atâtea coloane lungi cu cestiuni de mică însemnătate de prin Asia şi Africa; cum nu­­fie ele 2 cuvinte măcar asupra dreptului de existenţă şi cultură al fraţilor lor de preste Dunăre, Albano - Românii? Nu stie România traiul Românului de sub Slavi? A uitat România, că Slavii le-a desfiinţat şcoalele naţionale din Basarabia şi Bulgaria? Cum lasă cu atâta nepăsare, ca influenţa rusă se se întindă şi se pună mâna şi pe ceialalţi fraţi ai lor din Balcani? Ni­ se îneacă ochii de lacrimi 11 Poporul bulgar, o mână de oameni fără cultură, de ieri de alaltăieri a scos capul în lume, şi cu toate aceste are mutra să cugete şi el la cucerirea Albano-Macedoniei ! . . . în jurnalaşele lor şi chiar în foiletoane nu ved decât numai politică externă, şi au caragiul a spune, că au drepturi asupra Albano-Ma­aretat iubirea faţă cu el? La care ea răs­punse, că nu numai că nu ’şi-a aretat-o, dar’ că ea, de când se află cu el tot plânge ne­întrerupt. Vorbele crăișoarei îl mângăiară pe crăi­șor și se credea mai aproape de ținta sa. Apoi o sfătui, că deseară când vor fi la cină să-’i (acă străinului cu vorbe blânde, că acum, după­ ce D-lreu le-a rânduit să fie împreună, să-’şi şi jure credinţă nedespărţită unul altuia, şi spre a arăta iubirea lor neclintită, să go­lească un păhar de beutură împreună. ’I-a dat ei apoi o otravă în faţa sticlei, pe care a băgat-o în păharul din care avea să bee străinul, car’ crăişorul se ascunse într’o că­mară de-alăturea, că apoi, când va fi lucrul isprăvit, să-­i mai dee şi el străinului o lovi­tură cu un cuţit bine ascuţit. Cam pe înserate străinul se şi întoarse, şi crăişoara îl pofti la masa încărcată de mân­cări, care de care mai bune. Ea era plină de veselie, ceea­ ce străinului îi plăcu foarte mult, de vreme­ ce ea mai nainte era tot supărată, și o întrebă, cum de ’și-a schimbat așa din­­tr’odată năravul. Ea apoi îi spuse, că astă­ vrea să scape de toate supărările, că vrea să-’i jure credință, că vrea să scie, dacă și el o iubesce, că dela D-deu trebue că le-a fost rîn­duit să fie împreună. Străinul, care iubia din inimă pe crăişoara, o strînse la pieptul seu, ba o şi sărută şi îi spuse, că fericit este un­ TRIBUNA cedoniei ! Şi România, regatul României, protectorul de drept al elementelor latine din toată Peninsula­ Balcanică . . ., stă atât de nepăsător ! Această neglijenţă nu o putem considera altfel, decât ca o crimă naţională! Aducem aşadar’ aminte (Ţaristicei în genere şi în special celei române greaua ei răspundere morală şi o rugăm se se ridice la diapasonul posibilităţii şi de acolo să pună în joc toată greutatea vechimii, a seriosităţii şi a influenţei sale spre a solicita la guvernele lor respective mijloace de cultură şi protecţia lor asupra a 6.500.000 de Albano-Români din Peninsula­ Balcanică, meniţi de la natură, geo­­graficesce şi prin curagiul lor a fi stavila cea mai sigură contra curentului slavic ce ameninţă Europa întreagă! Aceasta este una din ocasiunile cele mai favorabile, când jurnalistica, prin sacrificiile ce va face prelângi serviciul imens ce va aduce naţiunii lor respective, va putea căpăta legitima şi vecenica noastră recunostinţă ! / --------------­CORESPONDENŢA „ TRIBUNEI“, Cluj, 9 Aprilie n. 1889. Iarăşi un atentat ca eflux al şovinismu­lui maghiar. Ai încă înainte de ameadi se lăţise ca fulgerul scriea, că „Clubul­­ Atletic“ din Cluj ţine şedinţă şi că între obiectele ace­leia ar fi la ordinea Trei şi excluderea unuia dintre cei mai zeloşi şi mai destoini membri, care nu odată a câştigat premii în lupta de emu­lare. Tinerul Al. Bohăţel, jurist, o să fie vic­tima, pur şi simplu pentru­ că a avut curagiul de a le spune universitarilor franc, dar a lă­murit, că universitarii români (78 la număr) nu ar fi aplicați a purta ca insemniu cal­­pagul în forma proiectată, pentru­ că firesce, nici chiar în cașul când ar fi prov­etat cu colo­rile unguresci, n’ar servi ca de insemniu, ci de a face capital politic, a face cestiune de patriotism. Acest tiner are să fie excomunicat din acel club, pentru­ că a avut curagiul, de a-­şi oferi modestele puteri întru aflarea modalită­ţilor, care ar putea duce la consolidarea ra­porturilor dintre universitarii români şi ma­ghiari, — pănă aci nu chiar de tot cordiale, încep tinerii şi finesc bătrânii, pen­tru­ că trebue să ştim, că în fruntea „Clubului Atletic“ stă Br. Iozsika şi alţi mulţi notabili şi bărbaţi de valoare în opiniunea publică maghiară. Observ însă, că patriotismul nu se mă­sură şi nu valorează după mărimea cocardei, după­ cum îşi închipuesc compatrioţii noştri în utopia lor nemărginită! Fapte trebuesc şi earăşi fapte. Dealtmintrelea voiu servi eu cu una. Confraţii noştri, prelângi alte societăţi şi reuniuni, au şi o societate de lectură, — „Egye­temi kör“, — subvenţionată de guvern cu 500 fl. anual; scopul ei ea se perfecţiona şi cultiva în limbă şi sentimente patriotice, ca să­­facă a învăţa să stimeze şi pe bărbaţii binemeritaţi. Acum cine ar pute contesta, că un Tisza, un Csáky, nu sunt patrioţi, pentru­ că în fine cine a exoperat şi a făcut pentru interesele rasei ma­ghiare şi spre ruinarea celorlalte naţionalităţi mult mult decât chiar Tisza ? Şi ce să ved: în şedinţele acestei reuniuni se ia cond­us pro­tocolar (deşi mai târtfiu s’a mistificat întreaga afacere), ca portretul lui Csáky (din inciden­tul ordinaţiunii referitoare la limba germană) să fie delaturat din acea localitate; mai nenoro­­cos a fos­­l Tisza, pentru­ că compatrioţii, în mijlocul demonstraţiunilor fiind prea ocupaţi şi neavând timp pentru cond­use protocolare, brevi manu a fost dat afară pe fereastră din mai din ciasul de când sunt împreună; atunci crăişoara îi zlise: „Dacă e treaba aşa, atunci dragă bărbăţele, să golim în cinstea­­filei de astăzfi, care o­­fi de bucurie în vieaţa noastră, câte un păhar de vin, şi dacă tu îţi golesci păharul tău, apoi îţi făgăduesc, că şi eu o să-­l golesc pe al meu, cu toate­ că acesta e cel dintâiu, pe care îl beau în vieaţa mea“. Străinul, care ’şi-ar fi dat şi sufletul pentru nevasta lui, luă păharul şi îl goli pănă în fund. Preste vre­o câteva minute însă el că­pătă ameţeli şi că­ fu pe scaun strigând aju­tor, că e vai şi amar de el. Crăişorul, care toate le aut­ise din camera de-alăturea, sări din ascumfiş şi-­şi înfipse cuţitul în inima străinu­lui făcând: „Sufere şi tu, mişelule şi om de nimic, precum am suferit şi eu din pricina ta, cu toate­ că suferinţa ta mai că nici nu o poţi asemăna cu a mea“. Abia îşi dete străinul sufletul şi crăişorul îi şi luă felinarul, care se afla la încingetoarea străinului, îl frecă, şi du­churile, vesele şi ele că au ajuns earăşi în stăpânirea bunului crăişor, îl întrebară, că ce poruncă le dă, apoi el le­­fise să mute earăşi palatul şi cu tot ce e în el la locul seu încă în aceeaşi noapte. Duchurile îşi făcură treaba, împăratul dimineaţa privi ca de obiceiu pe fereastră şi care nu-mi fu bucuria, când zări iarăşi palatul la locul seu. (Va urma.)­catul al 11-lea. Au doară nu sunt fapte gene­roase aceste? Dovedesc patriotism şi entusi­­asm ca nicăiri în lume. Şi la aceste reuni­uni ne-a avizat domnul ministru de culte şi instrucţiune, în conţelegere cu ministrul de interne, şi apoi foarte probabil pe baza infor­­maţiunilor şi recomandaţiunilor date de sena­tul universitar, când a binevoit prea graţios a denega tinerimii justa cerere, de a concede înfiinţarea unei societăţi cu caracter pur cul­tural şi garantată prin legi sancţionate de Ma­iestatea Sa. Slab, foarte slab atestat de paupertate ,şi-a dat despre modul cum se respectează le­gile la noi în această patrie nefericită şi în­deosebi într’un timp, când constelaţiunea po­litică a Europei este acoperită de nori grei, încât este nesigur momentul, când are să is­­bucnească furtuna, care ar fi de dorit să ne afle strîns legaţi, ca astfel lupta aceea despe­rată, lupta pentru existenţă să fie cu atât mai uşoară. Dar o durere că tineretul maghiar nu se cresce astfel şi e de temut, că nici în viitor nu o să fie altcum. Quid quid agis prudenter age, et respire finemu) foarte bine se potri­­vesce. Servius. CRONICĂ. De la Curte. Maiestatea Sa Monarchul, după petrecerea sărbătorilor Pascilor în cercul familiei Sale la Ischl, Se va reîntoarce la Viena, unde va sta o lună de­­file. Pe acest timp va veni și ducesa Gisela de Bavaria din Mün­chen la Schönbrunn, unde va pleca mai tânjru și Maiestatea Sa Monarchul. * Statute aprobate. Ministrul reg. ung. de interne a provăifat cu clausula de apro­bare sub Nr. 20.833 a. c. statutele reuniunii femeilor evang. din Caşolţ, care sub Nr. 21.081 a. c. statutele reuniunii „Iubire şi credinţă“ din Reghinul­ săsesc. * Nou oficiu postal. Pe linia căii fe­rate Budapesta—Braşov, între Ciucia şi Hu­edin, s’a deschis un nou oficiu postal, cu începere dela 16 i. c., anume în Sebeşel. Acest oficiu postal va primi tot felul de tri­miteri poştale.* Noi doctori români. La facultatea filosofică din Budapesta a fost promovat la gradul de doctor în istorie și geografie dl Sevastian Radu, profesor la gimnasiul superior din Blaj, care la facultatea juridică din Cluj a fost promovat la gradul de doctor în stiințele politice dl Leon Scridon, de nascere de pe valea Someşului. * Bubatul, în Pianul­ săsesc a isbucnit bubatul între băieţi. Pănă acum sunt 40 de băieţi bolnavi. Non consul-general în Pesta. Din Paris se telegrafează, că şeful poliţiei Pari­sului, G­rag­non, care a demisionat de cu­rând, va fi numit din partea guvernului fran­cez de consul-general în Budapesta. • Cât de comic ! Ministrul nostru de co­­municaţiune, dl Baross, precum se scie, e în­credinţat cu conducerea provisorie a ministe­rului de interne. Ministrul de comunicaţiune dl Baross are prin urmare de multe­ ori afaceri urgente cu colegul seu ministru de interne, cu dl Baross, într’o­­fi dl ministru de comu­nicaţiune Baross nu a găsit acasă pe dl mi­nistru de interne Baross, deci neputendu-se înţelege personal, a adresat o scrisoare minis­trului de interne. Iată ce scrie: „Excelenţei Sale consiliarului intim, cavaler al ordului de fer dl. N­. şi ministru reg. ing. de lucrări pu­blice şi comunicaţiune, dlui Gavriil Baross de Ballus în Budapesta. Excelenţa Ta, die mi­nistru ! Eu am onoarea a fecerea cu tot res­pectul pe Excelenţa Ta să te declari faţă cu proiectul alăturat în afacerea N . . . N . . . şi să ai bunăvoinţa a mă încunosciinţa despre hotărîrea D-Tale. Budapesta, la 1 Aprilie 1889. Gavriil Baross m. p. — Şi dl ministru de interne Baross răspunde colegului seu minis­trului de interne Baross astfel: „Excelenţiei Sale consiliarului intim, cavaler al ordului de fer dl. I­. şi ministru de lucrări publice şi comunicaţiune, încredinţat cu conducerea pro­visorie a ministerului de interne, dlui Gavriil Baross în Budapesta. Excelenţa Ta, die mi­nistru ! Ca răspuns preţuitei D-Tale scrisori am onoare a-’ţi împărtăşi, că mie­’mi este imposi­bil a lua ceva angagjament la proiectul pe care ’ţi­’l retrimit, în afacerea N . . . N . . . Primesce Excelenţa Ta expresiunea adâncei mele stime. Budapesta, la 2 Aprilie 1889. Gavriil Baross m. p.“ — Şi se scie, că am­bele scrisori sunt scrise şi subscrise de dl Baross cu mâna proprie. # Societatea „Mannergesangverein“ a dat aseară cu concursul capelei orășenesci un concert vesel în sala cea mare din „Gesell­schaftshaus“. Programul consistător dintr’un cor de I. Otto, un cor-tablou (­Zigeunerleben) de Schumann, un terzett comic de R. Hein­­ze și opereta „Liebeszauber“ de A. Müller a fost atrăgător, bine înscenat şi bine execu­tat. Asemenea bine alese şi bine executate au fost şi cele 7 piese din programul capelei orăşenesci. Sala a fost atât de plină, încât înainte de începerea concertului nu mai era nici un loc de căpătat. * O descoperire archeologică, în co­muna Recea, judeţul Romanaţi (în România), ţeranii făcând nişte săpături adânci, au găsit mai multe obiecte de aur cu petii preţioase, au dat şi preste mai multe sarcofage. Sub­prefectul local a făcut despre aceasta un lung Nr. 74 raport ministerului de interne, care raport a fost înaintat direcţiunii museului, în curând aceste obiecte vor fi cumpărate dela ţerani şi aduse la museu, care săpăturile vor continua sub supraveghiarea autorităţii, spune „Ro­mânul“.# Ciuma de vite în România. Diarele de preste munţi primesc scrrea, că gazeta oficială a Italiei publică o ordonanţă a mi­nistrului de interne, care din cauza boalei contagioase, care isbesce vitele în România, opreşte introducerea în porturile italienesti a tuturor animaleor de provenienţă română, care aparţin rasei bovine şi ovine, mai departe introducerea pieilor netăbăcite, a lânei brute şi a coarnelor acestor animale. * O şedinţă solemnă a academiei fran­ceze. La 4 i. c. academia franceză a ţinut o şedinţă solemnă. Cu această ocasiune Meil­­hae, autor al mai multor comedii cu renume,­­şi-a ocupat scaunul seu, la care a fost ales în academie în locul decedatului Labiche. Noul membru a ţinut o disertaţiune dintre cele mai interesante asupra marelui autor, pe care­­l-a succedat la academie. Meilhae a arătat, că Labiche a fost unul dintre cei mai modeşti autori de teatru. Nici­odată operele lui n’ar fi vă­fut tiparul poate, dacă Augier nu ar fi stors dela dînsul permisiunea, ca să tipărească câteva. Cât de modest a fost se poate vede şi din aceea, că din 200 piese de teatru cât a scris nu ’şi-a pus iscălitura decât sub vre-o­­feee. Disertaţiunii interesante şi îmbogăţite pe alocarea cu glume spirituale a răspuns Jules Simon cu multă căldură şi in­teres. S-a imputat în cuvântarea sa, că îm­preună cu domnul Halevy şi Offenbach au scos opera franceză de pe scenă, introducând operete cam banale, dar, fiincă această impu­tare nu se refere decât la trecut, Simon pri­meste cu multă căldură în sinul academiei pe rătăcitul de odinioară, care acum în ultimii ani a dat probe evidente despre ta­lentul și patriotismul, cu care lucrează pen­tru gloria teatrului şi în general pentru mărirea literaturii franceze. Jules Simon a plăcut mult cu deosebire acolo, unde a vorbit despre patriotismul, cu care trebue să lucreze un literat. Atât dînsul apoi, cât şi Meilhae,­­şi-au exprimat regretele lor în terminii cei mai câlduroşi, că cu această ocasiune nu pot să se bucure şi de presenţa ducelui de Aumale, ţinut in pat din cauză că sufere de reu­matism.* Exregina Natalia. După cum află „Köln. Ztg.“, prin Sofia se vorbesce şi se ţine ca lucru sigur, că exregina Natalia va re­­cerca sinodul ţerii pentru retragerea sentenţei de divorţ. Dacă sentenţa divorţului va fi re­trasă, Natalia se va reîntoarce necondiţionat în Sârbia. La cestiunea fondurilor grăniţeresci românesci de la Năsăud. (Urmare). Acest regiment a adus mari sacri­ficii de sânge în toate rosboaiele ce Au­stria a avut, începând de la rosboaiele cu Turcii, cu Napoleon-cel-mare, cu Ita­lienii, cu Germanii, şi este destul de bine cunoscută purtarea cea reală şi corectă a soldaţilor grăniţeri la 1848 în contra revoluţionarilor maghiari. Gră­­niţerii dimpreună cu ceialalţi soldaţi ro­mâni de sub Iancu, Axente etc., au susţinut lupta în Transilvania pănă­ ce au venit Ruşii. în detail se pot toate aceste afla în rapoartele oficiale făcute de Iancu, Axente Sever, popa Balint, apoi în istoria regimentului II, de dl G. Bari­ţiu şi în „Transilvania“, foaia „Asociaţiunii“, unde sunt o mulţime de date publicate de un domn oficer ro­mân, care a făcut toată campania. Adevărul acestora nu se mai poate contesta. Pentru­ ca institutul de graniţă să poată exista fără mari sacrificii din partea orarului, s’a aflat de lipsă înfiin­ţarea mai multor fonduri. Astfel se înfiinţâ aşa numitul fond de p r o v i a n t e. Isvorul principal din care s’a înfiinţat acest fond a fost ve­nitul din dreptul regal al comunităţilor militarisate, care venite mai nainte au incurs în cassele comunale, după mili­­tarisare însă s’au învoit să incurgă în acel fond. Afară de aceste au mai incurs în acel fond şi alte venite mai puţin în­semnate. La an. 1830 s’a înfiinţat fondul numit de m­o n t­u­r, cu scop ca din ve­nitele aceluia să se procure vestmintele de lipsă pentru militarii grăniţeri, care pănă aci au servit în pace şi în res­boiu cu vestmintele lor proprii. Fondul de montur s’a înfiinţat din contribuiri dela toate familiile grăniţeresci; apoi 2/3 părţi ale arângjilor pentru păşune pe mun­ţii comunităţilor grăniţeresci şi ale veni­telor din cassele comunale; din reboni­­ficarea de la etaj pentru vestmintele şi încălţămintele cu care au făcut grăni­­ţerii campaniile de resboiu, din plata lemnelor ce le prestau grăniţerii ofițe­­rilor; jumătate arenda terenului excin­­dat pentru etarul montan şi întreaga arendă a muntelui „Dosul Stânişoarei“ şi a dosului „Poienei-Rotunde.“

Next