Tribuna, septembrie 1889 (Anul 6, nr. 200-223)

1889-09-01 / nr. 200

Pag. 798 Ce voesce Rusia? Nimic alta, de­cât egemonia în Orient. Credem însé, că va mai curge încă multă apă pe Dunăre, pănă se vor putea realiza aceste planuri ale Rusiei. Situația pe insula Creta. „Pol. Korr.“ publică în traducere textul unui raport telegrafic, pe care guvernorul general din Creta, Sakir-Paşa, ’l-a adresat marelui­ visir cu data de 2 Septemvrie, despre situaţia pe insula Creta. Raportul spune în esenţie urmă­toarele : Situaţia s’a liniştit în părţile dela Menofats, în Rethymo domnesce linişte deplină şi nu s’a ivit nici un fel de in­cident. Generalul de divisiune Ibrahim- Paşa a sosit la 1­­. c. fără nici-un in­cident în satul Fidano din districtul Selena; mergând într’acolo nu s’a în­tâlnit cu­ nici un singur om înarmat. Ibrahim-Paşa sfătuesce atât poporaţiu­­nea mohamedană, cât şi cea creştină, ca se între în locuinţele părăsite, şi pe nişte creştini ce se aflau în fugă ’i-a petrecut cu detaşamente de trupe în locuinţele lor. Poporaţiunea musulmană din Bal­ohora, Sithia şi Gera-Petra începe deasemenea a se reîntoarce la locuinţele părăsite. O altă depeşă a lui Şakir-Paşa spune, că locuitorii din Selena, într’o petiţiune subscrisă de 112 persoane, joară credinţă Sultanului şi declară, că se vor reîntoarce sub scu­tul armatei imperiale. Raporturile dintre Serbia şi Bulgaria. „Narodni Dnevnik“ din Serbia pu­blică un articol, în care se arată asu­pra regretabilei împregiurări, că ra­porturile amicale dintre Ser­bi­a şi Bulgaria, cu toate­ că cea dintâiu, după posiţiunea ei geografică, ar fi avizată la un raport de prietenie cu poporul bulgar, au suferit o sdruncinare prin constelaţiune neferi­cită. După părerea acelei foi, ar fi deci o operă mulţumitoare, de a aspira la o alianţă intimă cu poporul românesc. „Această alianţă“, se face în articol, „ar fi primul pas pentru rea­­lizarea ideii de solidaritate a sta­telor din Balcani, deoare­ce inte­resele Sârbiei şi ale României nu coli­­dează nicăiri, ba din contră în multe privinţe sânt chiar identice“. Gestiuni şcolare. Dare de seamă asupra „Geografiei pentru şcoa­lele poporale române, lucrată de D. Făgărăşan şi D. Moldovan, profesori“, ţinută în adunarea generală a „ Reuniunii învăţătorilor români greco­­orientali din districtul Sibiiului C. I. , şcoalele poporale“ sau făcut din un manual voluminos menit pentru şcoalele medii (gim­­nasiu) un extras din acela, ca să fie de un cuprins mai puţin voluminos, şi extragerea aceasta s’a făcut prin definiţiuni, care precât sânt de grele, pe atât de nepricepătoare pen­tru mintea şi cercul de cunoscinţe al elevilor. De aci inconvenientul, că dăm preste elevi prin clasele medii lipsiţi cu totului tot de cu­­noscinţele elementare, cunoscinţe, care au să formeze basa pentru obiectele de învăţământ în şcoalele superioare, şi dacă vom căuta de unde vine acest rău, fără de a mai cerceta mult, vom constata, că respectivul elev a fost rău introdus, prin un metod greşit în acel obiect, încă pe timpul când a percurs şcoalele poporale. Nu ’i­ s’a făcut destulă intuiţiune elevului în şcoala poporală, elementele care au se for­meze basa nu ’i­ s’a întipărit pe destul şi cu acest rău are să întimpine cele mai mari greu­tăţi din respectivul obiect de învăţământ. Din experienţă sciu, am văitat elevi prin gimnasiu, care aveau să înveţe studiul geo­grafic în legătură cu istoria despre diferitele continente ale universului, deoare­ce acel elev a fost lipsit în şcoalele poporale de intuiţiunea necesară în geografie, nu ’i-s’a făcut, prin ur­mare nu a făcut nici el intuitive mapa şcoalei, comunei etc. pe tăbliţa lui, când ’i­ se punea mapa în gimnasiu, pe care avea să arete păr­ţile constitutive ale vre-unui continent, pe care în teorie din manualul lui geografic îl recita fără eroare, pentru el aceea mapă era terra incognita, ba ce e mai mult, spre surprinderea noastră, ’i­ se dedea ajutor din partea profesorului, indigitându-­l după regiuni, ca să afle mai uşor ţeara, rîul, muntele sau oraşul despre care se tracta, cu toate aceste, ajutoare res­pectivul elev nu afla; nu pentru­ că nu se soia orienta, îi lipsea cunoscinţele elementare despre regiuni: Răsărit Ost etc; era lipsit acel elev de cunoscinţele elementare pe care ar fi trebuit intuitive să­­şi­ le însuşească încă în primii ani ai şcoalei poporale. Aceasta pentru acei preocupaţi, care ţin încă la în­căpăţînatul principiu: pentru­ ce atâta perdere de timp cu intuiţiunea în detrimentul învăţă­mântului ? Recunoscut însă ar fi, chiar şi de aceia care nu sunt învăţători, principiul peda­gogic statorit şi adeverit nu de aceia, care să ocupă numai cu statorirea de prin­cipii, ci de aceia care sunt în nemijlocită atin­gere cu micii prunci ai şcoalei poporale, că prin intuiţiune şi numai prin aceea putem pune o basă solidă ori­cărui obiect de învăţă­mânt; această cale va trebui să o urmăm cu deosebire la învăţarea geografiei în şcoalele poporale. Pentru­ ce să se înceapă învăţământul geografic cu definiţiuni, că ce e geografia? Cum să împarte universul? Şi apoi îndată cu continentul Europei, ţerile, rîurile, munţii, clima, productele şi numai în urmă dacă mai rămâne timp să mai amintesce ceva şi despre ţinutul în care ne aflăm şi noi, bunăoară des­pre ţinutul transilvan, era, ne mai permiţând timpul rămânem şi fără de cunoscinţa aceluia. De comuna natală, stradele, edificiile mai însemnate, confesiunile şi naţiunile conlo­cuitoare, meseriile representate, societăţile exis­tente, despre hotarele, dealurile, munţii din apropiere nici vorbă nu se face ; da, pentru­ că acelea să presupun de soiute, deoare­ce sunt mai în apropiere decât munţii Ural, care des­part Europa de Asia, cari greşeli, în morală, întocmai ca în artă, anticitatea să ne fie povăţuitor. Filosofii din vremurile de atunci zăceau: Stoicul îşi întoc­­mesce mintea după pilda lui Iov; bărbaţii timpului modern au voit, ca Iov să-­şi întoc­mească mintea şi duhul după calapodul Stoi­cului. Din întâmplare însă, pe teritorul comunei unde să tractează geografia în şcoala poporală să afle mine de aur sau de argint, aramă, fer, cărbuni de peatră sau sare etc., pe câm­pul ei cu renume istoric a fost o luptă me­morabilă ori în munţii din apropiere e o peş­teră însemnată, unde vin străinii din depăr­tare să o cerceteze, car’ în apropierea peş­terii e un iezer din care isvoresce rîul co­munei respective, asupra acestor lucruri mi­raculoase şi memorabile nu­­i­ se atrage aten­ţiunea elevului. Ce excursiuni plăcute însă nu s’ar pute face cu elevii până la acele locuri şi fără vre-o greutate, cu ocasiunea acestor excur­siuni cât de bine nu s’ar pute face intuiri cu elevii şi câte prelegeri interesante nu s’ar ţine despre lucrurile văcjute. Aceste însă nu se fac. Deci, cum vei face învăţătorule, ca să nu-’i vie un lucru miraculos şi nepriceput mi­cuţului elev, când îi vorbesci despre minele bună­oară din Galiţia. Sciu, am aucjit şi vătlut tractându-se în­tr’o şcoală poporală din apropierea Ocnei-Si­­biiului, despre­ minele din Galiţia, şi întrebat copilul care recita pe acelea, se spună vre-o mină de unde să scoate sare mai în aproapiere , răspunsul a fost: despre acelea n’am învăţat; întrebat însă acel copil, că nu cumva a fost vre-odatâ la Ocna, răspunsul a fost, da, a întrebat mai departe, ce a făcut acolo, am adus sare cu tata şi tot băiatul a continuat, că, fiind o 4' frumoasă de vară ne-am scăl­dat în nisce lacuri, care erau umplute cu apă sărată. In acest dialog s’au amestecat şi alţi elevi, care încă spuneau, că au văzut şi ei Ocna, un alt elev, căruia ’i­ s’a deşteptat curiositatea ne asigura, că şi el va însoţi pe tatăl-seu la Ocna, îndată­ ce acesta va pleca se aducă sare. Prea natural deci, că mai curend li­ se va da acelor elevi o pasiune de a cerceta băile dela Ocna-Sibiiului, decât cele dela Wieliczka din Galiţia şi prin urmare tot atât de natural se poate face cunoscută noţiunea despre mine (băi) elevilor, şi aceasta în legătură cu cele văzute la Ocna­ Sibiiului, decât cu cele din Galiţia. Se tractează mai departe de muntele vo­­mitor de foc Vesuv, care se află în Italia; în apropierea comunei în munţii mărginaşi se află însă o peşteră mare, din care, spun sătenii, că ar fi ieşit odată foc şi pucioasă, care în legătură cu aceea peşteră nu s’ar pute face o noţiune mai clară despre Vesuvul din provincia Campania a Italiei, sau în legătură cu minele de var, fer, aramă, argint sau aur, care se vor afla în apropierea comunei, aşa, că la toată întâmplarea elevii să ’şi­ le închipue ca­ şi­ când ’l-ar vede. Se tractează cu elevii insula Anglia, şi tu învăţătorule, nu te-ai dus cu elevii la rîul din comuna lor natală, să-ţi aveţi insula (os­trovul) format în mijlocul rîului, unde e un teritor cu case locuite de oameni, care se şi numesc de săteni ostroveni, deoare­ce şi lo­­cuesc în ostrov sau insulă. Trebue să constatez, repet încă odată, dacă vom tracta geografia în modul amintit şi cu împregiurarea comunei natale, cu mo­­mentuosităţile ei nu îi vom face cunoscuţi, mi­raculos lucru le va veni micuţilor elevi, vor­­bindu-le de minele de la Wieliczka, de vomi­­torul Vesuv, de insula Anglia etc., despre lu­cruri, pe care ei nu­­şi­ le pot închipui. (Va urma.) Metoda învechită de a tracta învăţămân­­tul geografic cu definiţiuni în şcoalele popo­rale e o metodă din cele mai greşite; această aserţiune se poate aplica la toate obiectele, ce au a se tracta în şcoalele poporale. O greşeală aceasta, care a preocupat timp îndelungat pe autorii cărticelelor menite pen­tru învăţământul poporal, care voind a com­pune o cărticică bunăoară „Geografia pentru istorie şi în vieaţa­­filuică ne pun în uimire îndeosebi acele jertfiri de sine, care au fost aduse întru binele şi interesul de obşte; pilde măreţe de iubire de ţeară şi neam s’au pe­trecut în Roma pe vremea lui Hanibal, în Atena pe timpul lui Themistocle, în Francia la ani 1792 şi în Germania la 1813; pilde sublime ale iubirii de obşte sunt misionarii creştini şi budhaişti, care nu pregetează a se arunca drept pradă sălbatecilor; pilde măreţe ale entusiasmului pătimaş, fiind descoperitorii, care nebăgând în seamă micele interese ale vieţii danice, în sciinţe, în filosofie, în vieaţa practică, au dat nascere atâtor instituţiuni sa­lutare şi opere bune şi frumoase; pilde mă­reţe sânt toţi aceia, care sub vălul sincerităţii, dreptăţii, omeniei şi al jertfirii de sine s’au pus în slujba virtuţilor mai înalte, ori prin supunerea de bună voe unei idei superioare a deobştei, au promovat civilisaţia, căreia stoicii şi îndeosebi marele Marcus Aurelius şi-a dat directiva. Este cu prisos se arăt, că trăsurile caracteristice contrare în ce chip îşi ţin locul diametral în scara construită. Liniele însă sunt trase deja de mult, morala nobilă a filosofiei antice este stabilită cu o preci­­siune admirabilă, cu simplicitatea unui sistem neasămănat. Cicero, cel cu drept cuvânt roman, cu mult bun simţ a pus la iveală această morală în opul său „Despre îndatoriri“. Este adevărat, că în epocele de mai apoi s’ au adaus la morala în cestiune un mare contin­gent de îmbunătăţire, dar’ nu se poate tăgădui, că dealungul veacurilor s’au străcurat şi nes­ii. La această clasificare de valori morali­­cesci se potrivesce pe deplin clasificaţia va­lorii opurilor de artă. Ori­care op de artă ex­­primator de trăsuri caracteristice favorabile, altmintrelea executat cu succes deopotrivă, este superior opului de artă ce pune la iveală trăsuri caracteristice păgubitoare. Deşi două piese sunt deopotrivă de bine executate şi cu acelaşi talent jucate, aceea care ne repre­­sentă pe eroul o să fie mai de mare valoare, decât ceea­ ce înfăţişează pe un gură-cască şi d-voastre în museul opurilor vitale de artă, ce este totodată şi museul gândurilor ome­­nesci, după noul nostru principiu a se întâl­niţi nouă serii de ranguri stabilite. Figurile obicinuite ale literaturii realis­­tice şi ale comediei, vreau se <fl°, figurile mărginite de toate «filele, stupide, egoiste, fra­gile şi comune, sunt de ranguri mai de jos. La adevăr grăind, ele sunt ca cele ce vieaţa comună ne ofere, potrivite de a deştepta rî­­sul oamenilor. Nicăiri, ca în „Scenes de la bourgoiseu, — de Monnier, nu veţi afla o co­­lecţiune mai completă de tipuri de felul acesta. Romanţierii îşi crează de comun în chipul acesta eroii de a doua mână: Sancho lui Don Quijotte, pungaşii vicleni din romanurile pica­­resques, teologii, nobilii şi servitorii lui Fiel­ding, lor îii ce fac economie, preoţii protes­tanţi, anostiţi ai lui Walter Scot, pleava popo­rului, cu ce stă îndesuită, „Comedie humaide“ , de Balzac, şi romanurile engleze moderne re­­presentă persoane tot de felul acesta. — Scrii­torii în cestiune stăruind a desemna pe om, după­ cum în realitate este, au fost să -l zu­grăvească şi de rău, mestecat, de jos, prin vitregimea timpului gârbovit în caracter, şi prin fatalitatea împregiurărilor degenerat şi corupt. în ceea­ ce priveste comedia, cred a fi destul, dacă o să fac pomenirea lui Turca­­ret, Basile, Orgon, Arnolphe, Harpagon, Tar­­tuffe, George Dandin, şi a marcurşilor, ser­vitorilor, pedanţilor şi a medicilor lui Moliére , ceea­ ce caracterisează comicul, este: desvăli­­rea slăbiciunilor omenesci. Acei artişti de ân­­tâia mână, care au fost împinşi de felul lor de neam, sau de iubirea adevărului şi înspre stu­­diarea acestei spiţe de oameni jelnici, de co­mun au soiuit se arunce şi văl asupra voiniciei şi sluţeniei caracterelor puse de ei în lumină. Scriitorii le-au folosit în loc de accidenţă şi generalitate, sau pentru a crea şi rotunji ti­purile distinse; această procedură este aproape comună la românţieri şi D-Voastre o puteţi şi studia cu deamănuntul în „Don Quijotte“, de Cervantes, în „Eugenie Grandet“, de Balzac şi în „Madame Bovary“, de Gustave Flaubert; sau după­ cum adese­ori se întâmplă, scriitorii deşteaptă în cetitor antipatia împotriva aces­tor persoane, şi trecându-le dinaintea vederii Capelani militari. Cu ziua de 15 Septemvrie se concede depunerea şârgei de capelani castrensi, — cum aflăm în „Verord­nungsblatt,“ — următorilor preoţi: Nicolae Aron, Iosif Karl, Ioan Mănoiu, Ioan Manta, Ioan M­e­d­i­e­ş­a­n­u, loan M­o­ş­o­i­u şi Alexie St­ai­cu, toţi aparţinători cercului de întregire Nr 31.* Schimbări în generalitate. „Reichs­werhr“ află, că se vor face următoarele numiri şi permutări în comandele mai înalte ale ar­matei comune: Generalul de artilerie baron König va fi numit în mod definitiv inspec­tor general de infanterie. Loc. mar. conte Uexküll-Gyllenband va fi numit ins­pector general de cavalerie. Loc. mar. Ar­­chiducele Frideric va fi înaintat la comanda corpului de armată 5 din Pojon, loc. mar. conte Grün­ne va primi comanda corpului de armată din Praga, gen. de art. baron Schönfeld va fi permutat la corpul de ar­mată din Vie­na, Archiducele Ioan va fi numit comandant al corpului de armată din Graz, care loc. mai, prinţul Croy va fi nu­mit comandant al corpului de armată din Josefstadt.* Adunarea generală a societăţii pen­tru crearea fondului de teatru român se va ţine în oraşul Caransebeş la 17/29 şi 18/30 Septemvrie 1889 după programul ală­turat: I. Sâmbătă în 16/28 Septem­vrie. I. Primirea presidentului adunării ge­nerale şi eventual oaspeţilor la gară, la oarele 2 după ameazi. II. Duminecă în 17/29 Septemvrie. La 9 oare dimineaţa serviciu divin în biserica catedrală. Cântările litur­gice le execută societatea de cântări din loc. 2. După finirea sfintei liturghi a 11 oare, adu­narea generală se începe cu următoarea ordine de zi: a) Presidentul deschide adunarea; b) Presidentul comitetului arangiator bineventează oaspeţii; c) se aleg doi notari pentru şedinţele adunării; d) se cetesce raportul comitetului societăţii despre activitatea sa de la ultima adu­nare generală încoace; e) se alege o comisi­­une de 5 membri pentru examinarea raportu­lui de sub d) şi pentru eventuale propuneri speciale;e) se cetesce raportul cassarului des­pre starea cassei şi averea ei; g) se alege o comisiune de 5 membri pentru revisiunea so­­cotelelor; h) se alege o comisiune spre a câ­ştiga membri noi pentru societate; i) Diserta­­ţiune de dnul Vasilie Goldiş despre „Pesi­mismul în poesiile lui M. Eminescu“. Cu aceasta şedinţa primă se încheie. 4. După ameazi la 2 pare banchet la pomul verde; 5. Seara la 8 pare concert dat de societatea română de cântări şi musică din Caransebeş. Programul urmează separat. După concert teatru: „Ruga de la Chisetcu“, de Iosif Vulcan, jucat de membrii societăţii de cântări din Chi­din o aventură nenorocoasă în o alta şi mai nenorocoasă, deşteaptă — împotrivă-le rîsul osânditor, răsbunător, în chipul acesta cine arată în mod satiric urmările triste ale slăbi­ciunilor şi greşelile de care oamenii sunt cu­prinşi. Şi în chipul acesta privitorul devenit vrăşmaş simte mulţumire văzând: osândirea nătângiei şi a egoismului, se face părtaş plă­cerii ce simte şi la priveliştea bunătăţii şi a puterii: stirpirea râului este de o valoare cu triumfarea binelui. Aci zace ascunsă taina cea mare a scriitorului de comedii, ea este însă comună şi romanţierilor şi D-Voas­­tre puteţi admira mărimea ei numai în „Pre­­cieuses“, „Ecoles des femmes“, „Femmes Sa­­vantes“, şi în atâtea alte piese ale lui Moliere, ci şi în „Tom Jones“ de Fieding, în „Martin Chuzzlevitz“ de Dickens, şi în „Vieille Fille“ de Balzac. Cu toate aceste privirea în­delungată a spiritelor bolnăvite şi schilăvite lasă în om întipărirea plictiselii, scârbii, ba adese, aceea a amărîciunii şi a măniei. — Ochiul supărat fiind mereu de sumedenia aces­tor tipuri, — în cele din urmă inima se obo­­sesce şi se descoardă cu desăvîrşire. Scene­tele lui Henri Monnier, romanurile efemeride, Stern, Swift, comedianţii englezi din timpul restauraţiunii, lasă o impresiune respingătoare ; admirarea şi aprobarea cetitorului se amestecă cu un fel de greaţă; adunătura de jos a po­porului este respingătoare, ba, şi când o ve­dem chiar strivită, şi preste voe, inima ne cere fiinţe de caracter mai firm şi mai superior. O familie constătătoare din tipuri puter­nice se aşează pe fuscelul mai înalt al scării, ea însă nu este completă şi de comun este că- zătoare în afară de ecuilibrul firesc. Aci ti­purile îndeobşte representă o patimă, o pu­tere, o disposiţie cutareva a spiritului sau a caracterului, dar­ potenţată în chip neasemă­nat, întocmai ca organul desvoltat în detri­mentul celoralalte organe, cu menirea de a înăbuşi pe toate celelalte, în mijlocul tuturor durerilor provenite din pustiire. Literatura filosofică şi dramatică de co­mun tractează subiecte de felul acesta, de­oare­ce persoanele zidite după chipul acesta sunt cele mai potrivite pentru a sluji scriito­rului întâmplări pătrunzătoare şi înfiorătoare, lupte de sentimente mişcătoare, împărechieri interioare, şi a căror punere în iveală este ne­­încungiurat de lipsă pentru piesele teatrale; de altă parte ele sunt chiar şi cele mai potri­vite pentru punerea dinaintea ochilor ai celor gânditori a mechanismului cugetării, a forţei îm­pregiurărilor, a puterilor cele ascunse ale in­teriorului nostru, pe aceşti dispunători ai vieţii omenesci, care ne îmboldesc în consolu la fel de fel de lucrări. Cetiţi dramaturgii elini, spanioli şi francezi, cetiţi pe Lord Byron, pe Victor Hugo, pe cei mai distinşi romanţieri, cetiţi romanurile cele mai bune, începând cu Don Quijotte şi sfîrşind cu Werther şi Madame Bovary, şi o să vă convingeţi de adevărul vorbelor mele. (Va urma). TRIBUNA CRONICA. Su­peul festiv în onoarea dlui Ioan Slavici, după­ cum s’a fost anunţat, a avut loc aseară în saloanele din stagiul prim al restauraţiunii Pankiewitz. La această festivi­tate amicală au luat parte preste 50 per­soane, doamne şi domni, din Sibiiu şi diferite părţi ale ţerii. Seara a fost de caracterul cel mai cordial, mesenii inimaţi şi însufleţiţi, cum sunt toţi oamenii de inimă când văd în mij­locul lor pe un amic scump, care multă vreme nu ’l-au văzut, multă vreme le-a lipsit. Se înţelege, că n’au lipsit nici obicinuitele toaste, care însă n’au avut caracter oficial, ci au fost manifestaţiuni de bucurie şi încredere a prie­tenilor de aceleaşi principii şi aceleaşi convin­geri. Dela mulţi amici ai d-sale, care n’au putut veni să asiste la această festivitate, dl Slavici a primit pe cale telegrafică felicitări. * Scrii militare, în „Verordnungsblatt“ aflăm, că Dr. Daniil L u p i n i, locoţiitor de medic asistent de reservă, e numit dela 1 Sep­temvrie a. c. de medic asistent în reservă la spitalul de garnisoană Nr. 22 în Sibiiu. Că­pitanul de clasa a II-a Paul Cos­ta nu dela regimentul de infanterie Nr. 2 a trecut în aceeași calitate la infanteria r. u. de honvezi. * Betău. După aceste întrunire la mese cu cân­tări de coruri. III. Luni în 18/30 Sep­temvrie. 6. Şedinţa adunării generale se deschide la 11 oare cu următoarea ordine de zi : a) autenticarea procesului verbal al şe­dinţei prime; b) raportul comisiunii pentru câştigarea membrilor noi; c) raportul comisi­­unei asupra socotelelor societăţii; d) referata comisiunii asupra raportului comitetului şi even­tual asupra propunerilor speciale; e) define­­rea locului adunării generale pe anul viitor; f) alegerea unei comisiuni de 3 membri pen­tru autenticarea protocolului acestei şedinţe; g) închieerea adunării generale. 7. Seara la oarele 71/a serenadă presidentului adunării ge­nerale. 8. La 9 oare petrecere cu joc în sala la pomul verde. * Hymen. Dl Petru Vaida, teolog absol­vent, şi d-şoara Cornelia E. Pop îşi vor sărba cununia lor la 16 i. c. în biserica gr.-cat. din Cizer.* O invenţiune practică. Astăzi am asistat în localul redacţiunii noastre la un ex­periment interesant şi foarte bine reuşit cu o invenţiune nouă, despre care ne-am convins, că va fi de cel mai mare folos pentru fiecare gospodărie. Unii Wilhelm Kiss et Comp. din Budapesta au făcut această invenţiune şi experimentul amintit cu dînsa. Invenţiunea este o materie numită „prav de asigurare contra exprosiunii petroleului“. Din acest prav au turnat o linguriţă de cafea în­tr’o lampă plină de petroleu, apoi au aprins feştila deasupra şi dedesupt, au aplicat-o în lampă şi au pus cilindrul rece şi udat în apă, precând feştila ardea cu cea mai mare vehe­menţă. Cu toate aceste nici petroleul din lampă, ajuns în nemijlocită atingere cu fla­căra n’a exploadat, nici cilindrul n’a crepat, ci flacăra din partea de desupt s’a stins numai decât, ear’ cilindrul câteva minute nici nu s’a încâlcit. Este de observat, că petroleul prin mestecarea cu acest prag de siguranţă nu perde nimic din puterea sa luminătoare, ci din contră arde cu flacără mai frumoasă ca în stare curată. Din atestatele dela mai multe autorităţi şi otare din monarchie presentate de inventatori, am văzut, că acest prav scu­­tesce de exprosiune şi spirtul aprins, ca şi petroleul, fie rece, fie încălzit şi astfel se poate întrebuinţa cu succes sigur în ori­ce aparat în care se ard aceste fluidităţi, fără temere de nenorocirile, care atât de des se întâmplă cu ele. Lampa aprinsă, în care s’a pus acest prav, din care o linguriţă ajunge pentru o săptămână, răsturnată fiind se stinge la moment. Prelâng, toate aceste pravul din cestiune este cât se poate de ieftin. Inven­tatorii au de gând să-’l pună în vânzare şi aici în Sibiiu într’o negustorie, care se va aduce mai târziu la cunoscinţa publicului. * Proces de presă: în 24 i. c. va veni înaintea curţii cu juraţi procesul de presă in­tentat de publicistul Iosif Petran contra di­rectorului de teatru Mauriciu Di­­­roi. * O dramă de Eminescu. Cetim în „Românul“ : „Se scie, că Eminescu cu câteva luni înaintea morţii sale, a terminat o dramă într’un act. După­ cât ne aducem aminte, această piesă a fost înaintată comitetului teatral: întrebăm ce s’a făcut cu dînsa?“ * Linia telefonică între Viena şi Praga e un lucru împlinit. Această linie lungă de 250 chilom­etri, pleacă de la Praga spre Sud preste Sobieslau, Neuhaus şi Neubistritz pănă la graniţa Boemiei şi de aici merge oblu spre Viena. * Iarăşi un omor în Witechapel. Po­liţia din Londra a găsit iarăşi un cadavru de femee spintecată. Capul şi ambele braţe sunt aruncate departe de corp. Pântecele femeii e spintecat şi stomachul scos afară. Poliţia şi medicii asigură, că acest omor e făptuit de „Jack spintecătorul“. Femeea a fost în vîrstă de 30 ani. Nr. 200

Next