Tribuna, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 250-274)

1889-11-01 / nr. 250

Pag. 998 Saşii şi Românii. (Urmare şi fine.) Aşa este înainte de toate primul punct al programului (românesc) redobândirea autonomiei Transilvaniei, care nici-când n’a fost sprijinit din partea Saşilor, pentru că Saşii ţin cont de faptul legal al uniunii, deja complinit. Şi cu toate aceste trebue să se admită, că restituirea autonomiei Transilvaniei ar fi în multe privinţe favorabilă acestei ţeri, atât de favorabilă, încât chiar şi din partea Maghiarilor ardeleni s’au putut augfi mai ales în timpul din urmă multe voci pledând de repeţiteori pentru autonomia Transilvaniei. Noi Saşii, în deosebire de Români, recunoascem uniunea drept legală, dar contra abrogării acestei legi cu greu am putea obiecţiona ceva. Puncte 2 şi 3 ale programului naţional românesc, relative la egala îndreptăţire a limbii româneşti în administraţia şi justiţia ţinuturilor locuite de Români, precum şi pretensiunea de a se institui funcţionari români, sau de aceia, care posed limba română, trebue să le recunoascem ca cu desăvîrşire îndreptăţite. Aceste pretensiuni aricum în parte sunt garantate în §§ii 2—6, 7—12, 20—23 şi 27 (ai legii naţionalităţilor) şi numai în praxă sunt în cea mai mare parte ignorate. Cu deosebire pretensiunea, că funcţionarul trebue să vorbească limba poporaţiunii, este atât de naturală, încât este de mirată şi foarte caracteristic pentru raporturile domnitoare, că o asemenea pretensiune mai trebue expres formulată. Căci funcţionarul pentru popor este, un servitor al poporului şi plătit de popor. Adevărat este, că în Ungaria au ajuns lucrurile acolo, că funcţiunile au devenit singure, privilegii ale rasei maghiare şi că pe cunoscinţa limbii poporaţiunii nu se mai pune nici un fond. Şi cu toate aceste § 27 al legii naţionalităţilor obligă guvernul, ca să poarte de grije, ca la autorităţile judecătoresti şi administrative din ţară să aplice persoane, care fac parte din diferitele naţionalităţi şi cunosc perfect limba acestora. Punctul al cincilea din programul naţional românesc cere revizuirea legii naţionalităţilor în favorul egalei îndreptăţiri şi executarea legală a legilor. Prima pretensiune nu este ilegitimă, căci legea naţionalităţilor favorisează limba maghiară mai mult decât este necesar în interesul unităţii statului. Noi paşii am abandonat deja această pretensiune, neavând şanse de reuşită; de altă parte de bună-seamă sprijinim totdeauna şi pretutindenea din toate puterile pretensiunea de a se executa legile. Şi din aceasta nici un om cu sentiment de dreptate nu ne poate face nici o imputare. Pretensiunea autonomiei bisericilor şi şcoalelor şi ajutorarea proporţională a institutelor de cultură confesionale este bazată pe §§. 14,17, 25 şi 26 al legii naţionalităţilor. Pretensiunea sufragiului universal în sine nu este neîndreptăţită. Dar noi Saşii n’am sprijinit niciodată nici această pretensiune, fiindcă actualul sistem electoral în urma proprietăţii şi inteligenţei noastre nu ne este nefavorabil. Combaterea tendenţelor de maghiarizare (punctul 7) este şi pentru Saşi o sfântă datorinţă şi asemenea şi lărgirea libertăţilor publice şi reforma administraţiunii (punctul 8). Punctul 9 al programului naţional românesc încă conţine o abatere dela programul naţional săsesc, care recunoaşte expres de aîl sfătui să fugă amândoi şi să se ducă să se închine lui D-Zeu. Constantin se învoi şi îndată, când nu era bătrânul acasă, o luară la sănătoasa. Se duseră ei mai departe, ca să nu-’i ajungă necuratul. Constantin se urcă pe un munte înalt şi de acolo a întrat în cer. Dacă a ajuns în împărăţia îngerilor, s’a dus la Dumnezeu, îngenunchiâ înaintea măreţului seu tron, îi sărută mâna şi îi spuse, că a venit să ’i se închine lui. Domnul cel ceresc, bun şi milostiv cum este şi a fost totdeauna, îl binecuventă, şi ca să-’i arete mila şi dărnicia sa nesfîrşită, îi dădu un rînd de haine de aur curat, car’ preste acele îi dădu să mai îmbrace nisce haine urîte din pele ţepoasă de ariciu. îmbrăcat în aceste haine pocite, se mai invîrli Constantin cât se mai învîrti în împărăţia lui D-jeu, uitându-se lung la soare şi la lună, la luceferi şi la toate stelele fără număr ce erau acăţate ca nisce făclii pe bolta cea cerească, apoi se scoborî din cer; dar, în loc să se ducă la nevastă, porni pe altă cale, se duse în satul seu şi se băgă porcar. Pentru că trebue să sciţi, mă rog, că precât îl avea ea de drag, pe atât o urla el pe ea; de bună-seamă şi pe atunci era, ca şi astăzi, vorba ceea: „Fă bine şi aşteaptă rău!“ într’o zb când păşcea el turma satului în mijlocul codrilor, se întâlnesce cu împăratul Roşu, care rătăcise prin tufiş şi umbla în toate părţile fără să poată ieşi la drum. Situaţia parlamentară în România. Cetim în „Românul“ de la 11 Noemvrie n.: Nu credem, ca dl Lascar Catargiu să facă altfel, decât ceea ce întreaga opiniune publică îi spune prin organul unanimităţii presei, decât ceea ce coroana ’i-a spus atunci, când preşedintele cabinetului ’i-a cerut decretul de disolvare, şi anume: să aştepte începutul sesiunii, să încerce a lucra cu actualele camere, şi la urmă, când se va lămuri pe deplin situaţiunea şi relaţiunile ministerului cu parlamentul, să se vorbească de oportunitatea şi de necesitatea disolvării. în caşul, în care dintr’o serie de lucrări ce ’i s’ar presenta, parlamentul actual ar arăta hotărît, că nu poate înjghieba o adevărată majoritate guvernamentală, că nici el, nici ministerul nu pot lucra împreună, că aceleaşi perderi de timp, aceleaşi pătimaşe discuţiuni se prelungesc şi ameninţă a ţine întreaga sesiune, atunci sîntem pentru disoluţiune. Să se dee decretul de disolvare. Coroana are dreptul şi datoria de a uşa de această înaltă prerogativă constituţională, pentru regulatul mers al regimului parlamentar. Ţeara caută să fie consultată într’un asemenea cas; ţeara are dreptul a-şi alege un parlament menit a îmbunătăţi prin muncă roditoare toate părţile economiei naţionale, care de atâta vreme aşteaptă îmbunătăţiri. Cestiunea însă ce nasce imediat după aceasta a disolvării este următoarea: Cui va acorda coroana sarcina de a face alegerile? Rămâne va adecă dl Lascar Catargiu în capul afacerilor în timpul, în care toate grupările politice vor merge din nou înaintea alegătorilor pentru a le cere votul ? Corect este oare din punctul de vedere pur constituţional, ca dl Catargiu, care cere decretul de disolvare, care prin însăşi această cerere spune coroanei şi naţiunii, că nu mai are problematica majoritate, de care spusese că se bucură în parlament; corect, decem, este oare, ca tot dl Catargiu, preferit fără motive constituţionale altori capi de grupări, să facă alegerile? Iată întrebări, care şi acum, ca şi atunci, când decretul va fi semnat, trebuesc discutate şi lămurite cu toată neportinirea şi cu tot sângele rece necesar. Nouă, care nu căutăm decât a deosebi în toată această situaţiune preste măsură de încurcată, decât ceea ce folositor va fi pentru netezirea ei, nouă ne pare, că corecţiunea constituţională nu permite dlui Lascar Catargiu a sta în fruntea guvernului, care va presida la alegeri, care adecă chiemat va fi a aplica legea, a păzi exacta ei îndeplinire, a da într’un cuvânt țerii alegerile libere neîntinate, adevărata expresiune a voinţei cetăţenilor. Nu ne vom permite nici-odată a bănui buna credinţă, inştinţa spre bine, cinstea politică a codru afurisit, că prea tare ’mi s’au încurcat căile şi nu stiu pe unde să ies“. „Să-’mi dai fata d-tale, înălţate împărate“, Zise porcarul. „’Ţi-o voiu da!“ Apoi Constantin porni înainte, împăratul după el, şi în scurt timp ieşiră la drum; împăratul se duse acasă, dar’ porcarul s’a întors la turma lui, actualului preşedinte de cabinet. Dar’ în cestiuni de corecţiune constituţională, cum este cea de faţă, după vechiul dicton: „Femeia lui Cesar nici bănuită nu trebue a fi“, cu alte cuvinte, alegerile caută a fi făcute sub un minister de afaceri, care nici măcar bănuit să nu poată fi că favorisează ici un grup, că jignesce dincolo un altul în liberul exerciţiu al drepturilor sale. Se stie ce va să zică administraţiunea românească sub orice guvern, care este interesat în alegeri! Nouă ne place a crede, că dl Catargiu va fi cel dintâiu a desaproba cu energie orice amestec în alegerile viitoare, dar, prestigiul, autoritatea viitorului parlament vor pătimi, vor fi ştirbite foarte prin faptul, că dl Catargiu va rămâne la putere în timpul, când naţiunea îşi va alege representanţii sei. Şi apoi, repeţim: naţiunea nu va înţelege, pentru ce dl Catargiu şi nu un altul să fie chiemat a presida alegerile. Prin posiţiunea critică, în care se găsesce astăzi, prin posiţiunea şi mai critică, în care se va găsi, când parlamentul va fi disolvat, dl Catargiu se va arăta, va fi într’adevăr o parte foarte interesată în procesul ce se va pertracta înaintea tribunalului naţiunii, adecă în alegeri. Naţiunea va ave să judece între d-sa şi disolvatul parlament. Şi d-sa va conduce desbaterile! Dacă pentru ce, în caşul când s’ar disolva parlamentul, noi credem, că corecţiunea constituţională obligă pe dl Catargiu a lumina coroana în privinţa falsei situaţiuni, în care d-sa s’ar găsi pentru a face alegerile. Pentru noi, aşa cum înţelegem situaţiunea şi cerinţele ei, calea de urmat cea mai lesne, cea mai dreaptă şi cea mai satisfăcătoare este următoarea: M. S. regele ar face apel la un număr de câţiva din oamenii noştri politici, nici şefi de grupuri, nici amestecaţi în luptele şi în patimile actualului parlament. Acestora s’ar da de coroană însărcinarea de a presida alegerile, — nimic mai mult decât această însărcinare şi expediţiunea afacerilor curente. Ca simpli candidaţi, toţi şefii de grupuri cu partisanii lor s’ar presenta înaintea alegătorilor, îndată ce alegerile s’ar sfîrşi, cu alte cuvinte, îndată ce ţeara ’şi-ar fi spus în deplină libertate verdictul seu, coroana vasei să discearnă cine este şeful majorităţii. Fi-va dl Catargiu? Nimeni nu va ave nimic de Zisi şi de sigur, că preşedintele actualului cabinet va fi din nou însărcinat cu alcătuirea noului minister. Nime nu va ave atunci nimic de Zis, căci viitoarea majoritate e mai mult decât probabil, că va fi ceva mai consistentă decât aceea, pe care ţeara a trimis-o anul trecut, în învălmăşala junimistoconservatoare. Autoritatea şi prestigiul, de care dl Lascar Catargiu şi ministerul său se vor bucura atunci înaintea ţerii, vor fi cu mult mai mari. Aceasta ni se pare nouă a fi calea cea mai dreaptă; aceasta este, credem, singurul mijloc, care va împedeca pe oricine de a face nu fără oarecare adevăr: dl Lascar Catargiu a stat la minister şi a disolvat camerele, pentruca să-şi aleagă altele două, cum îi va plăce. „Ce se-ţi dau flăcăule“, îi zise împăratul, „pentru ca să mă scoţi din acest “ . * Altădată se întâlni cu împăratul Verde, care tot asemenea rătăcise în întunerecul codrului, pentru că împăraţii aceştia nu prea sânt deprinşi să umble prin locuri ascunse singuri, cum au păţit-o cei din poveste. împăratul nu mai putu de bucurie, că a întâlnit un suflet de om, şi-’l întrebă, că cât îi cere, pentru a-’l scoate în drumul ţerii ? „Să-’mi dai fata d-tale, înălţate împărate“, zise Constantin. „’Ţi-o voiu da“, răspunse împăratul Verde şi tocmeala fu gata. Constantin porni înainte, îl scoase pe împăratul la drumul ţerii şi apoi se întoarse iarăşi la turma sa. într’altă zri când trecea Constantin cu porcii printr’o pădure mare şi deasă, se întâlni cu împăratul Galbin, care rătăcise şi el ca cei de mai nainte. „Ce să-’ţi dau, voinice“, îl întrebă împăratul pe Constantin, „să mă scoţi de aici, căci nu mai pot de obosit, căci m’am sucit şi m’am învîrtit încoace şi încolo, fără ca să pot ieşi la margine“. „Să-’mi dai fatsrd-tale, înălţate împărate“, zise Constantin. (Urmare.) De am voi să dăm liber curs tuturor aspiraţiunilor noastre către perfecţionare, poate„’Ţi-o dau de bună-seamă“, zise împăratul, — şi Constantin, care cunostea toate cărăruşile, îl scoase în scurt timp la drumul în care plecase. După ce îşi isprăvi porcarul lucrurile, se duse să-şi fee simbria, după cum li-a fost tocmeala. Se duse mai ântâiu pe la împăratul Roşu de luă fata acestuia; trecu apoi pe la împăratul Verde, luă şi pe fata acestuia, şi în sfîrşit se abătu şi pe la împăratul Galbin şi luă şi dela dînsul fata. Cu aceste trei fete de împărat, frumoase ca trei stele luminoase, se întoarse Constantin acasă în satul lui, la turmă. Dar’ sciţi cum e inima omului, îi plăcu de una, car’ la celelalte nici nu se mai gândia, ca şi când n’ar fi fost pe lume, vorba cântecului: Câte stele sânt pe cer, Şi mai mari şi mai mărunte, Dar’ ca luna nu-i nici una Steloasâ şi văcăroasă. D’aşa-i mândra de frumoasă! Fata împăratului Galbin ’i-a câzut porcarului tare la inimă, car’ de celelalte nu-’i prea păsa mult. Şi ca să nu-’şi peardă fetele timpul în zadar, li-a dat celor două drumul la casele lor, car’ cu fata împăratului Galbin s’a cununat în bisericuţa din satul lui şi a făcut un ospăţ vesel, dar’ cam sărăcuţ, după cum îi era omului prinderea. Şi s’au iubit oamenii mei, ca aceia, pe care nu-’i prea bat gândurile gospodăriei şi care nu se prea tem, că în întunerecul nopţilor le vor goli hoţii hambarele, car’ înghieţul şi grindina le va nimici holdelelismul, precând cel dintâiu amână discuţiunea asupra acestei cestiuni. Se vede aşadară, că programul naţional românesc conţine mai multe puncte, care nici odată n’au fost sprijinite din partea Saşilor, precum şi altele, care corăspund propriilor noastre vederi şi aspiraţiuni. Năluca romanisării, ce de atâtea ori s’a ivit, ar trebui să înceteze. Dacă Maghiarii au gânduri oneste faţă cu noi, apere-ne prin întărirea firii poporului nostru, dar’ nu prin maghiarisarea noastră, care în cele din urmă încă nu ne scutesce de romanisare. Iosif Wiiltsch. TRIBUNA Aniversarea a 25-a a universităţii din Bucuresci. Discursul dlui Al. Orescu, că şi facultatea de medicină, cea fără tăgădueală mai bogat înzestrată cu catedre de specialităţi, ar reclama şi dînsa spre a ei completare încă mai multe cursuri, care mai cu seamă ar cere o înavuţire a unora cursuri, cu laboratorii bine aprovisionate, care să dee instrucţiunii o sancţiune mai practică, mai eficace, şi să permită profesorilor a se ţine mereu în curentul ştiinţei. Toate cele ce pentru facultatea de medicină ar fi complemente indispensabile, sunt necesităţi tot aşa de imperios reclamate la mai multe din specialităţile facultăţilor de ştiinţe şi de litere. Laboratorii de chemie, cabinete de istoria naturală, musee de monede plastice antice şi mai presus de toate biblioteci, care să conţină tot ce s’a scris şi tot ce se tipăresce neîncetat în alte ţeri asupra materiilor predate în toată universitatea noastră; iată ce ne lipsesce în mare parte; iată ceea ce ne face să trăim mereu cu temerea şi cu regretul de a rămâne pe tot momentul mai pe jos de cultura celorlalte ţeri civilisate. întru aceasta tot corpul profesoral al universităţii noastre nu are decât un singur jelas spre a cere, spre a reclama concurs ajutoare din partea guvernului. Noi sperăm cu încredinţare, că dorinţa noastră aşa de unanim exprimată nu va rămâne neascultată, nu va lăsa pe stat în nepăsare, şi noi, corpul profesoral, promitem ţării temeinic, că acele mijloace practice de instruire ce ni se vor pune la disposiţiune vor accelera cu o progresiune geometrică paşii învăţământului superior în sinul patriei noastre. Atâtea aveam a face despre corpul profesoral al universităţii noastre, despre al lui trecut şi despre aspiraţiunile sale pentru viitor. Ca representant legal al lui şi după al mău mandat, resum acele aspiraţiuni în următoarele două voturi: 1. adaus de unele catedre devenite indispensabile la câteşi patru facultăţile şi mai cu seamă 2. înzestrarea catedrelor ce au necesitate de material didactic cu tot ce le trebue spre a face, ca învăţământul lor să dee resultate bune. Trecând acum la a doua parte a expunerii ce mă simt dator a face azi, adecă la mişcarea poporaţiunii de studenţi, care au frecventat pănă acum universitatea noastră, voiu numai ca să o caracterisez prin câteva cifre. Am dobândit convingerea, — pe care ţin a mi-o împărtăşi, — ca nimic nu este mai mulţumitor pentru tot omul ce doresce înaintarea naţiunii noastre pe căile stiinţei, decât datele statistice, pe care sânt fericit a le comunica. Într’însele progresul se învederează în mod patent. Ar fi poate îndestul să arăt, că în cursul primului an universitar, adecă la 1864— 1865, studenţii înscrişi la cele trei facultăţi primitive erau, graţie sigur unui avânt prematur, în număr de 136, dar’ în anul următor 1865—1867 acest număr se redusese numai la 36 auditori regulaţi, însă cu 24 ani în urmă, adecă în ultimul an universitar 1888 —1889, facultatea de litere a avut 61 studenţi înscrişi; cea de şciinţe 63, cea juridică 103 şi cea de medicină 181 , adecă 411 studenţi cu toţii. Aşadar’ în 24 de ani proporţiunea a crescut cu aproape şepte ori mai mult la cele 3 facultăţi de drept, sciinţe şi litere, car’ la facultatea de medicină din 82 studenţi ce au frecventat-o In anul 1869—70, când ea s’a constituit, numărul elevilor, adese-ori exagerat prin lipsa de o lege restrictivă, lipsă care abia în 1885 s’a remediat, numărul elevilor a ajuns Dar’ de bună-seamă,,că tot omul om este, schimbăcios ca timpul şi nemulţumit cu ceea ce ’i-a dat D-Zeu, şi oricât de bine să-’i meargă, el vecinie doresce o soarte tot mai bună şi mai fără griji; car’ dacă n’are gânduri şi n’are griji, face el ce face ca să aibă şi de acele. Aşa şi oamenii, despre care avui norocirea a vă spune; chiar atunci, când trăiau mai bine, mai fără griji şi mai nesupăraţi de nici o suflare omenească din această lume, făcură ei ce făcură şi mlădiţa fericirii lor se rupse chiar preste mijloc. Constantin avea o mamă bună şi iubitoare, ca toate mamele din lume, şi sărmana muiere, ajunsă la bătrâneţe, abia îi vedea de drag pe ficior şi pe noră şi nu vtia cum să le facă traiul mai dulce şi mai îndestulat, pentru că sciţi vorba ceea, că mama atunci e voioasă, când e voios şi copilul, şi acolo o doare, unde îl doare şi pe copilul ei. Bătrânei nu-i prea venia la socoteală, ca ficiorul ei Constantin cel oacheş şi frumos, care a luat de nevastă o fată din neam împărătesc, să poarte prostia aceea de haină ţepoasă ca ariciul, de care îşi bâtea joc tot satul şi împregiurimea. Văzuse bătrâna şi haina cea de aur ce o avea Costantin pe dedesupt şi-’i zise lui Constantin odată, de două, de trei ori şi de mai multe ori, ca să desbrace pocitura cea cu ţepe, că a ajuns de rîsul pruncilor din sat. Dar’ Constantin nici nu voi să audă de acest lucru; va fi sciut el ce va fi sciut, şi pace bună să-l poţi îndupleca la aşa ceva. (Va urma.) Nr. 250 a fi de 223 în acel an şi de 181 în anul acesta. Nu este, cred, fără interes de a urmări în trăsuri generale acea progresiune, care ne va dovedi o desvoltare considerabilă a învăţământului universitar, mai cu seamă în cei ultimi cinci ani, dela 1884 Încoace. Percând media foarte inconstantă a studenţilor dela facultatea de drept a fost în primii Zece ani ai existenţei universităţii cam de 49 studenţi înscrişi pe fiecare an, ea s’a schimbat deodată în 75 pe an dela 1884 încoace. La facultateade şciinţe progresiunea este şi mai caracteristică. Media, care a fost de 12 studenţi înscrişi pe an în primul deceniu, s’a urcat la 30 în anul al doilea şi a devenit de 55 în cei din urmă cinci ani. La facultatea de litere avem o gradaţiune mai potolită în primii 20 de ani, adecă o medie care şovăeşce între 11 şi 15, dar’ deodată se saltă la 55 în aceşti cinci ani din urmă, în fine la facultatea de medicină, gradaţiunea a urmat un curs diferit şi foarte fluctuant, din causa deosebitelor graduri de învăţământ preparator ce s’au cerut studenţilor admişi la inscripţiuni. Numărul elevilor, care din anul 1869 pănă la 1879 a crescut treptat dela 82 pănă la 215, a ajuns la 329 în anii 1879 şi 1880, spre a scăde mereu, de când li se cere examenul de bacalaureat ca condiţiune de intrare în şcoală, adecă dela 1885 încoace. Drept este a spune, că inscripţiunile anuale la facultăţi atîrnă mult şi dela mai multa sau mai puţina rigoare, pe care o exercită comisiunile de profesori universitari în cercetarea şcolarilor de licee la examenul de bacalaureat. Au fost ani, când inscripţiunile la facultăţi erau extraordinar de abundante, precum anul 1875—76, când vedem 77 studenţi înscrişi la drept, 35 la sciinţe şi 16 la litere; precând în alţi ani posteriori, numărul inscripţiunilor se reduce în mod foarte simţitor; bunăoară la 1881—82, când nu vedem decât 28 studenţi întrând la drept, 21 la ştiinţe şi 10 la litere. Aceste variaţiuni depind învederat numai de norma adoptată decătre comisiunile examinătoare la bacalaureat, însă mai avem şi un alt criteriu, independent de acel examen şi mult mai sigur spre a judeca progresele făcute în facultăţile noastre. Acela e trecerea examenelor de universitate şi mai ales susţinerea cu succes a teselor de licenţe şi de doctorat. La facultatea de drept constatăm, că în primii Zece ani ai universităţii, tesele aprobate au fost în număr de 55; în cei Zece ani următori ele au fost 336 la număr, car’ în ultimii cinci ani s’au trecut 169 ţese de drept, adecă câte 54 de ţese pe an. La facultatea de medicină, începând dela anul 1873, când mai ântâiu s’au conferit titluri de doctori, numărul acestora a variat între 2 şi 15 pe an, pănă la 1883; apoi de aci înainte, în cei mai mulţi din anii următori, facultatea a produs un număr de 20 pănă la 35 de doctori pe an. La facultatea de sciinţe în cei dintâiu 10 ani abia s’au susţinut şese ţese, car’ la cea de litere numai patru; în deceniul următor au fost nouă la sciinţe şi cincisprezece la litere. Aceste ultime proporţiuni se continuă în ambele facultăţi pănă în anul trecut 1888—89, când vedem opt tese de licenţe, susţinute la facultatea de şciinţe şi 17 la cea de litere. Voiu termina această repede ochire asupra mersului ascendent al poporaţiunii şcolare şi al asiduităţii sale la studiile universităţii din Bucuresci, constatând, că numărul total al studenţilor ei dela 1864 pănă estimp este de 3681, din care 1338 au frecventat cursurile de drept, 732 cele de sciinţe şi 435 cele de litere, care 1176 cele de medicină, dela 1869 încoace. Voiu adăuga asemenea, că în acest decurs de timp 530 de ţese de licenţe au fost trecute la facultatea de drept, 50 la cea de litere, 29 la cea de ştiinţe şi 218 ţese de doctorat la facultatea de medicină, unde s-au mai dat şi diplome de licenţă în medicină şi farmacie. Punând acum în comparaţie numărul studenţilor, care au frecventat diferitele facultăţi, cu numărul teselor de doctorat şi de licenţă ce au fost susţinute pănă acum, aflăm proporţiunile următoare: A cincia parte din studenţii de medicină au obţinut titlul de doctori, ceva mai mult de jumătate (52%) din cei de la drept au susţinut cu succese tesa de licenţă; la sciinţe numai 4% au câştigat diploma, care la litere a dinsprezecea parte, adecă 7% din numărul total al studenţilor au dobândit titlul de licenţiaţi. Mai este oare trebuinţă să amintesc acelora, care mi-au făcut onoarea a veni să sărbeze împreună cu noi această aniversare a universităţii, că negreşit mulţi dintre domnialor sau din colegii şi cunoscuţii d-lor, ajunşi acum la posiţiuni onorabile şi înalte, au dobândit toată sciinţa, de care se folosesc şi se bucură şi cu care aduc patriei servicii notabile, au dobândit-o, 4 °» numai de pe băncile facultăţilor noastre? Pe câtă recunoscinţă e