Tribuna, iunie 1890 (Anul 7, nr. 123-147)

1890-06-01 / nr. 123

Anul VII Sibiiu, Vineri 1113 Iunie 1890 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/ an 2 fl. 50 cr., ‘/* an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. , 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: * an 10 franci, l/* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plăttindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 123 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un mmer costă fi cniceri v. a. sau lfi bani rom. La Abonament lunar pentru Iunie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea chiarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 31 Maiu st. v. (1) De pretutindenea, atât în ţeară, cât şi în străinătate, se telegrafează şi se scrie, că exposeul ministrului nostru de externe, contele Grustav Kálnoky, a făcut cea mai bună impresiune, împărtăşim şi noi recunoscinţa generală faţă cu bărbatul conducător al politicei noastre externe, atât pentru valoroasa lui conlucrare la susţinerea păcii, care astăzi se pare mai sigură ca orişicând, cât şi pentru claritatea, sinceritatea şi perfecţiunea expunerilor sale, prin care a lămurit pe toată lumea, în chip ce exclude orice îndoeală, despre situaţiunea generală şi despre scopurile şi intenţiunile monarchiei noastre. Vechia maximă a renumitului Talleyrand, că omul are graiul, pentru ca prin el să-şi ascundă cugetele, se pare a fi dispărut cu totul din catechismul diplomatic, în şcoala lui Bismarck, acest clasic prototip de sinceritate, uneori chiar brutală, bărbaţii de stat au trebuit se se obicinuească a-şi da lămurit şi fără cotituri pe faţă intenţiunile lor, a spune adevărul curat înaintea naţiunilor şi înaintea lumii. Contele Kálnoky este în această privinţă, ca să zacem aşa, cel mai modern bărbat de stat. Cine a auijit sau a citit cuvintele, prin care a caracterisat situaţia triplei alianţe „aprofundată, clarificată şi întărită“ şi mai mult în anul trecut; cine a auzit sau a citit cruţătoarea, dar’ hotărîta apostrofare a actualei politice sorbesci faţă cu monarchia noastră, cine a înţeles cu un cuvânt icoana desfăşurată de el despre situaţiunea generală, nu mai poate sta un moment la îndoeală, cum stăm şi ce vrem. Contele Kálnoky este un bărbat de stat, de la care mult ar pută învăţa şi alţi oameni, pe care soartea şi norocul ’i-a pus în fruntea statelor. Astăzi numai acei ''»meni de stat şi politicieni se mai ţin de obiceiul de a-şi ascunde cugetele şi scopurile după vorbe frumoase şi goale, care urmăresc scopuri şi nutresc cugete neiertate, incompatibile cu interesele legitime ale altor naţiuni şi popoare. De aceea îi amjim pe Ruşi vorbind mereu despre apărarea creştinismului şi despre scopurile lor civilisatorice în Orient, pentru că de mai bine de un secol se scie, că unicul motor al politicei lor externe este cea mai neînfrânată, cea mai nesătulă poftă de cucerire, de expansiune. De aceea îi auzim pe actualii puternici deposedări ai destinelor țerilor coroanei ungare sforăind mereu la trase despre „idea de stat“, despre „misiunea lor culturală“ etc., pentru că scopul lor este neiertat, este nimicirea prin asuprire a naţiunilor nemaghiare din ţeară. Insă adevărul nu se poate ascunde nici chiar o scurtă vreme, care aceia, care pe neadevăr îşi întemeiază faptele lor politice, în veci nu vor mai avă decât succese efemere, succese aparente. Cine voeşce să facă adevărată politică şi să fie încoronat cu succes, acela face ca ministrul nostru de externe, umblă pe căi cable şi urmăresce cu energie, dar, cu sinceritate, scopurile sale, despre care nu lasă nici ţeara, nici străinătatea în nedumerire. E bine săşi-o însemneze aceasta şi dintre noi aceia, care se îndeletnicesc cu politica. Vorbind în meritul celor Zise de ministru în exposeul seu, toţi cetăţenii monarchiei austro-ungare numai bucura se pot de perspectiva pacinică, pe care li-a deschis-o contele Kálnoky. Cu deosebire este a se constata, că în tripla alianţă a puterilor centrale, care atât de tari rădăcini a prins în ţerile ce o alcâtuesc, posiţiunea internaţională a monarchiei noastre apare adânc întemeiată şi consolidată, astfel că îndoeală nu încape, că în nisip clădesc aceia, ale căror scopuri se basează pe speranţa slăbirii acestei posiţiuni. Măcar de ar fi aşa şi cu situaţiunea internă a monarchiei. Durere însă, în această privinţă mai sunt încă o mulţime de puncte atacabile. Dar, să sperăm, că garantată fiind pacea pe un timp mai îndelungat, şi garantată se pare după toată prevederea omenească, va succede a crea pe rînd şi în lăuntru stări de lucruri mai solide şi mai corespunzătoare posiţiunii internaţionale a monarchiei. îmbucurător este şi aceea, că relaţiunile noastre cu ţerile balcanice, care n’au încetat încă a fi „butea cu prav de puşcă“ a Europei, sunt bune, care în special cu regatul României, după propriile cuvinte ale ministrului, chiar foarte bune. Singur numai regatul sârbesc, care în timpul din urmă a intrat în apele tulburi ale Sârbiei, observă faţă cu monarchia noastră o atitudine mai puţin corăspunzătoare, dar’ Serbia este prea mică, este singură şi este prea aproape de noi, decât să poată încăpă temerea, că va pută periclita interesele noastre, sau va pută chiar provoca conflicte. Relativ la răsboiul vamal cu România, ministrul a constatat, că atât el, cât şi guvernul român ,şi-au dat silinţă şi sânt dispuşi a-’i pune capăt, dar’ aceasta pănă acuma n’a succes. Va să zică, trebue să fie altcineva, care-’l zădărnicesce. Noi stim cine este acest altcineva şi sperăm, că în curând se va abate şi el la calea cea bună. Dovadă raportul camerei comerciale din Cluj. FOIŢA „TRIBUNEI". Frideric Fröbel şi grădinile de copii. (Urmare.) II. La anul 1818, adecă în etate de 36 de ani, se căsători Fröbel cu Henriette Wilhelmine Hoffmeister, care aboise de împregiurările plăcute şi comode, în care trăise şi în care putea să trăească, şi întră într’un cerc, unde avu a se lupta cu lipse şi griji, la care în scurt se afiliară şi inimiciţii. Din causa modestelor venite, de care dispuneau, le fu imposibilă edificarea unei case acomodate pentru institutul de educaţiune şi Fröbel cu amicii sei se aflau în mare perplexitate. Acum se decise fratele lui Fröbel, Cristian, ai cărui ambi copii erau la Kielhan, să se strămute şi el acolo cu toată familia şi să pună la disposiţiunea întreprinderii fratelui seu Frideric atât cunoscinţele sale comerciale, cât şi mijloacele bănesci câştigate din comercial cu fabricate. Ba se făcură şi paşii necesari pentru edificarea însăşi a institutului. Trei ani mai tânjiu fu condus un edificiu nou şi trebui îmulţite şi puterile didactice, deoarece numărul elevilor era foarte mare. în anii 1824—1826 stătea institutul în splendoarea cea mai mare. întemeietorul câştigă colaboratori, care nu numai că posedau entusiasmul seu, ci întruniau cultură fundamentală scientifică cu eminentă predare pedagogică; referenţele externe s’au întrupat pacinic prin înţeleaptă conducere a lui Cristian Fröbel şi chiar unele scrieri, care caracterisau sforţările lui Fröbel şi ale colaboratorilor lui, le-au ajutorat, pentru de a lăţi chiemarea institutului, în Kielhan, fiind pe la anul 1826, anul când ajunse institutul lui Fröbel splendoarea sa, scrise el un op sub numele „Menschenerziehung“, op pentru educatori. Totuşi Fröbel nu fu fericit, de a-şi duce opul la o desvoltare ce visa el şi amicii lui, căci scurtului timp de înflorire urmă îndată o periodă mai grea de miserie asupritoare. Căuşele fură neînsemnata destoinicie a lui Fröbel, de a scoate practicele computuri ale trebuinţelorjilnice, precum şi ofensiva internă şi externă, întemeietorii institutului au fost adecă Lützowenii (aparţineau adecă corpului de vânători al lui Lützow), ei purtau per lung şi surtuce (jocuri) germane, copiii făceau gimnastică, cântau cântece naţionale de ale lui Körner şi Schenkendorf, şi Fröbel era atât de arogant, vorbia cu atâta însufleţire în prospectul său despre educaţiunea naţională germană, încât nu e mirare, dacă Kielhan era bănuită a deveni un oraş periculos, un cuib de demagogi. Guvernul prusian îi bănui, nobilimea îşi retrase copiii, astfel încât la anul 1829 se reduse la 5 numărul elevilor, care înainte cu 3 ani era de 56, care în anul 1830 fu adus la ţermurele ruinei institutul, care se înfiinţase cu atâta speranţă. Dar, cu cât mai tulbure se constatau perspectivele, cu cât mai tare îl imprimau relaţiunile externe şi îi făceau deşerte forţările, cu atât mai gigant fu opul lui Fröbel. Curagiul lui se asemăna unei spirale de oţel, a cărei putere expansivă cresce în proporţiune cu apăsarea externă, în posiţiuni, care pe alţi oamenii-ar fi dus nu numai la dubietate, ci la desperaţiune chiar, în astfel de rele posiţiuni, Fröbel plănuia opuri tot mai mari, tot mai gigantice; corabia îi era aproape de ruină şi el care ancoră pe pământ tare. Institutul fondat de el fu silit să-l părăsească, însă nu lamenta desperat, ci căuta a câştiga alt teren pentru sămânţa sa, pe care îl află în Elveţia, în ţeara libertăţilor. III. Cu ajutorul poetului Schnyder de Wartensee fonda Fröbel un nou institut de crescere în Wartensee, care mai tânjiu fu mutat in Willisau. La 1845 primi conducerea orfanotrofiului din Burgdorf. Aci începu Fröbel a medita mai profund despre educaţiunea copiilor, aci recunoscu el, că fără o reformă a educaţiunii domestice nu se poate produce pe acest teren nimic energic. Acestei idei rămase el pururea fidel, acesteia îşi sacrifica toată virtutea, pentru această idee mai trăi cât trăi. Din causă însă, că muierea lui era bolnăvicioasă şi aci se afla mult mai rău ca în Germania, fu silit a-şi părăsi postul din Burgdorf, a lăsat Elveţia şi se reîntoarse la Germania. După o scurtă pausă în Berlin, unde învăţă a cunoasce asilele de copii (Kinderbewahraustalten), care însă nu-l îndestulau deloc, deschise el la anul 1837 pensionatul seu din Blankenburg în Saxonia. Numele „Grădina de copii“ îl află Fröbel numai mai tânjiu, la anul 1840. Numele pensionatului seu de la Blankenburg fu „Institut pentru îngrijirea copiilor mici“. (Anstalt für Kleinkinderpflege.) Pentru a putea descoperi Fröbel planurile sale în cercuri mai largi şi pentru a câştiga toată lumea cultă pentru ideile sale de educaţiune, începu eludarea unei foi la mijlocul anului 1837 sub numele: „Ein Sonntagsblatt für Gleichgesinnte“ cu motto: „Kommt, lasst uns unsern Kinder leben“ (Veniţi să trăim pentru copiii noştri!) Cei mai mulţi articoli din acea foaie erau scrişi de Fröbel însuşi; aci îşi publica el şi vederile faţă cu jucăriile copiilor. Cu multă speranţă fu unită înfiinţarea foii, şi cât de grozav trebui să se înşele întemeietorul ei! Ceea ce spera Fröbel dela edarea foii sale, nu se împlini, deoarece aceea apărea în ediţiune proprie, prin urmare, — ca opurile tuturor scriitorilor săraci, — numai în puţine exemplare şi, — neputându-o trimite şi gratuit pe la honoraţiorii din depărtare, — celor din depărtare rămase cu totul necunoscută. Dar’ și acelora, cărora din întâmplare le venia amână, înspăimântându-se de procederile lui Fröbel cele seci și de tractatele sale cele omnilaterale, de sigur n’a putut câștiga aplicarea spre a-’i studia ideile. Vedem noi bine, cât de cu greu se obtrud ideile noue, cât ne costă pănă facem pe cineva să le studieze, da încă să le mai şi primească ?! Aşa o păţi şi Fröbel! Trebui se caute ocasiuni personale spre acel scop şi Fröbel se decise a face propaganda ideilor sale dând prelegeri publice din joc în loc. El întreprinse călătorii în deosebite părţi ale Germaniei pururea însoţit de fidelul seu amic Middendorf, care gângavului Moise ca un Aron binevenit împrumuta limba sa căci deşi Fröbel aşa de uşor seia împărtăşi apelata ideile şi inspiraţiunile sale, dar’ totuşi nu era în stare de a îmbrăca într’o formă plăcută profundele sale cugetări, pentru de a fi studiate cu plăcere şi pricepute de toţi, aşa încât numai puţini pedagogi ageri puteau descoperi în gângavul preţioasele mărgăritare. La începutul acestui tractat ,zisesem, că Fröbel era tare stângaciu în purtări, acum trebue să accentuez, că el mai era neîndemânatec şi în vorbire; limba nu-mi făcea serviciu fidel imaginaţiunii, era gângav. Din astă causă nici nu fu efectul prelegerilor lui Fröbel aşa cum el spera. Prelângă alte calamităţi de feluri deosebite mai trebui să îndure o lovitură, poate cea mai dureroasă în vieaţa sa: în 13 Maiu 1839 îi muri fidela s’a soţie, cu care împărtăşise ostenelile şi greutăţile o serie de ani şi care s’a chiar sacrificat pentru genialul, dar’ gângavul ei bărbat. La 1848 invită Fröbel pe învăţaţii germani la Rudolstadt cu scopul, de a-’şi expune şi de a ’i se examina opul. Cu ceasta încă nu o nimeri Fröbel prea bine, deoparte căci fu slab cercetat, ear’ de altă parte că chiar din învăţătorii presenţi, mulţi se deciseră contra ideii lui Fröbel şi mulţi n’au fost studiat-o deloc, ori numai în mod superficial. Iată câteva observaţiuni de ale lor: Ortodoxii Cultura şi orientalismul. Arad, 9 iunie 1890. II. Nu voiu să desvălesc ranele multe şi grele ce le îndurăm, şi nu anume cele personale, avem virtute pentru pasiva misiunii noastre. îmi ridic ochii numai la Sionul culturii noastre, institutul preparandialclerical, şi mă cutremur de cultul străinelor graiuri, străinelor limbi, caut şi nu aflu „dascălii naţiunii românesci“. Statutul organic a creat şcoalele confesionale, ca biserica să sfinţească educaţiunea tinerimii şi însăşi să-şi crească fiitorii sei credincioşi. Se pare însă, că nu suntem deplin luminaţi asupra raportului dintre biserică şi şcoală şi nici asupra posiţiei preotului în biserică. La oamenii de rînd nu reflectez. Vorbesc în generalităţi şi în principii, iau un episcop pentru preot. S’a întâmplat anume în Arad, că acum e anul, într’o conferenţă generală învăţătorească, întrunită la seminarul diecesan, preasfinţitul episcop al Aradului, supărat de controversa dintre preoţi şi învăţători, din înălţimea posiţiunii sale îşi ridică şi scutură revereanda ameninţător cătră învăţătorii îmărmuriţi cu vorbele, pantalonii trebue să se plece înaintea reverendei. Atâta pentru idee, vorbele mai erau şi altfel, dar nu suntem indiscreţi. Şcoala şi muncitorii ei sunt proprietatea şi totuşi slujbaşii preoţilor, aceasta este idea. Şi ce ironie a sorţii, că chiar în acel loc, de unde învăţa odată fericitul Cichiudeal, nu revereanda face sfinţenia, revereanda se pune în posnă. Sciţi de posna lui Gressler ! Gessler, în omnipotenţa sa, a făcut o posnă în mijlocul pieţei, aninându-’şî pălăria la vîrful ei, ca tot cel ce trece pe acolo să-’i dee pălăriei onorurile cuvenite stăpânului. Şi lumea înspăimântată s’a închinat pălăriei din posnă. S’a aflat însă şi un curagios vânător, care nu s’a închinat, Wilhelm Tell. Şi el este rebel, osândit a săgeta mărul din crescetul fiiului seu. W. Tell despică cu săgeata mărul, fiiul e mântuit, dar’ şi Gressler, căci de muria copilul, a doua săgeată îi era lui destinată. Rebel este cel ce se opune ordinei morale. Cine s’a opus aici ordinei morale, este W. Tell rebel ? ! „Duh este Domnul, şi cine se închină lui, se cade să se închine cu duhul şi cu adevărul“. Zice divinul loan (4, 24), care succesorul seu apostolesc şi archiereul nostru Zice, că rebel este cel ce nu se închină coleselor sale. A. P. Ilarian scrie, că „cultura Românilor din Ungaria are de a se mulţumi preparandiei din Arad şi zeloşilor ei profesori“. Aici învăţa Cichindeal după cuvintele lui Rădulescu „limba noastră şi aceea ce au fost străbunii noştri şi aceea ce putem fi, dacă vom urma învăţăturilor lui. Acesta încă a fost jertfă închinării întru slujba naţiunii, şi moartea lui poate fi o vecinică dovadă a înaltei sale solii şi a împlinirii ei cu desăvîrşire. Apoi Constantin Diaconovici Loga, tinerul Dr. Iosif Iorgovici, Ioan Mihuţ, Dimitrie Constantini, Alexandru Gravra ş. a., tot atâtea nume, de care e legată cultura şi virtuţile naţionale dincoace de Carpăţi. Şi astăzi cu statutul organic în mână şi sub vigoarea legii regnicolare, care normează cualificaţiunea profesorilor, locul acelor mari bărbaţi îl ocupă un om fără măcar o iotă de cualificaţiune formală, — examenul de maturitate din Blaj, atâta e tot. Şi efectul e, că elevii es înjumătăţiţi din preparandie, şi câte 12 numai la an, încât socotind budgetul anual de 12.000 fl., se întâmplă, că tot elevul eşti costă diecesei netto 1000 fl. Şi în acest om e astăzi personificat învăţământul preparandial, toate printr’însul şi fără de dînsul nimic se face. A mai rămas despărţământul clerical cu profesorii sei, teologi şi Români în întreagă fiinţa lor, dar’ ca oameni de studiu şi virtuţi evangelice au propoveduit virtuţile evangelice, cu care practica stă în bizară contrazicere. Aceasta li s’a socotit de păcat şi au fost osândiţi ca rebeli. S’au tribulat apoi tot felul de elemente pentru facultatea teologică din Cernăuţi, oameni elimintaţi din gimnasii şi oameni, care nici aici la noi ca protegiaţi n’au putut-o duce mai departe de a fi cualificaţi pentru parochii de a doua clasă, car’ în Cernăuţi, tocmai spre onoarea facultăţii, au putut obţină licenţiatul. S’a ziti că trebuesce cualificaţiunea formală, cualificaţiunea prescrisă de stat. org. nu e suficientă, şi s’a obţinut într’însa orientalismul renăscut, preste ruinele aşezământului Şaguna. Şi ca opera destrucţiunii să fie completă, se pune în fruntea institutului ca director un om lipsit şi de cualificaţiunea formală şi de cea materială. Postul de director seminarial şi de referent al senatului bisericesc sunt dintre cele mai cardinale în premiul nostru diecesan. Şi aceste două posturi sunt cumulate în persoana unui om nedestoinic nici pentru una dintre ele, în vreme când aceste posturi sunt şi incompatibile. E vorba însă de persoană, legea incompatibilităţii trebue subordinată intereselor personale, de a prepara în bună înţelegere cu cercurile mai înalte terenul în şcoală pe vremea, când candidaţii ajung la chirotonire. E o posiţie de încredere, de aceea persoana trebue să fie şi ruda preasfinţitului. In resumat, statutul organic e literă moartă, orientalismul s’a ridicat asupra lui. Pentru public se bate în tot anul la Dumineca Tomii tam-tamul cel mare şi fericita diecesă iubilează. Relevez această reacţiune în moştenirea marelui Şaguna, ca să nu rămână lumina ascunsă sub obroc şi să-mi salvez sufletul îndreptat la mângâierea lui Esechil (46, 15,), că „nu va lua povăţuitorul cu sila din moştenirea poporului, ca să-’i asuprească pe ei“. Teologul. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 31 Maiu st. v. Delegaţiunile. Iată mai pe larg exposeul ministrului de răsboiu ţinut în comisiunea ministerială a delegaţiunii ungare. După deschiderea şedinţei, ministrul de răsboiu a făcut o revistă generală asupra politicei, pe care a dorit să o urmeze el cu prilegiul presentării budgetului său, înainte de toate el trebue cu regret să declare, că deocamdată cerinţele militare nu se pot reduce. Pretenţiunile lui originale erau la început şi mai mari şi din considerări financiare au fost deja de mai nainte reduse. Lucrarea, pe care el are să o ducă îndeplinire, e o cârpi-