Tribuna, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 194-217)

1891-09-19 / nr. 208

Anul VIII Sibiiu, Joi 19 Septemvrie (1 Octomvrie) 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 1/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V 1 an 3 fl 50 cr., l/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '1 an 10 franci, l­a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numa­i plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 208 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Enomresoi primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca l­a Octomvrie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis chiarul pănă acuma. Administraţiunea diarului „T­ribun­a“. Lupul şi mielul. Cetitorii noştri cunosc, de sigur, fabula cu lupul şi mielul. Lupul a în­tâlnit lângă râu un miel gras și fru­mos. S’a legat de el, miconul că­’i-a tul­burat apa din care a băut, cu toate­ că mielul era din jos, spre vale. Zadarnic bietul miel căuta a se desvinovăți. Lu­pul nu voia să înțeleagă adevărul, că apa curge la vale, ci găsind, — pentru liniștirea sufletului seu, — o pricină chiar atât de neîntemeiată, a spintecat mielul. Cam acelaşi lucru se petrece între Maghiari şi noi. Lupul flămend.— Ma­ghiarii care ar voi să fie o apă toate naţionalităţile din Ungaria,­­ - învinu­­esce mielul şi-’i caută pricină să-’l spin­tece. Mielul cel gras şi frumos sântem noi, Românii, care susţinem mai cu tărie şi mai cu înverşunare lupta pen­tru păstrarea, — sau mai bine, — apli­carea legii fundamentale care garan­tează statului Sfântului Ştefan caracte­rul lui poliglot. Românii, — mielul, — ne tulbură apa, au strigat Ungurii, G lupul, şi au înfiinţat „Kultur-egylet-ul“ din Ardeal şi din alte părţi, crucând că această reu­niune culturală (?) are scopul să apere pe Maghiari de „valachisare“ Au­T! Par’că Românii ar râvni la amestec cu Ungurii. Par’câ Românii nu se ia atâta chimie, încât să nu vadă, că ameste­când vin cu apă, nu se poate face ope­raţiunea fără a se strica vinul. Am adus în coloanele­ noastre mul­ţime de dovetji despre răutatea şi vicle­nia lupului, care împregiurarea, că noi, cei din presă, ajutaţi de cetitorii noştri, am dat totdeauna alarma contra lupu­lui, sânt dovetji, că întreg poporul ro­mânesc a înțeles tendențele Maghiarilor. Prin „Kultur-egylet“ ei tind a ne desnaționalisa. Merge inse greu de tot treaba. S’au pus atunci se maghiariseze cu forța. Vecjend că ademenirile nu ajută, au făcut legea Kisdedev-urilor. In graba lor insă de a vedea iute-iute un „stat național maghiar“, ei n’au răbdarea să aştepte resultatele Kisdedev-urilor, ei şi cu­m ei tentează la şcoalele noastre confesionale. După­ ce ni-au încurcat întreg programul de învăţământ intro­ducând limba maghiară în şcoalele ele­mentare , după­ ce ni-au zăpăcit mersul şcoalelor noastre secundare introducând la Beiuş în clasele superioare limba maghiară ca limbă de propunere, care celorlalte gimnasti făcându-le şicane pe fiecare ob au devenit tot mai îndrăs­­neţi şi acum tind de-a dreptul la desfiin­ţarea, unde nu mai pot, a şcoalelor noastre confesionale. Merg de altfel treptat. Întâiu au introdus în aceste şcoale limba maghiară, acum vor să le desfiinţeze. Ei zinb că vor să ne facă şcoale mai bune, de ale statului, dar’ noi bine stim, ce în­semnează aceasta, şi de aceea datori sântem să dăm alarma. Sântem datori mai presus de toate să conjurăm pe cărturarii noştri de pe la ţeară, pe învăţători, preoţi, primari şi notari să nu se lase a fi seduşi de agenţii administrativi, de solgăbirae şi inspectorii şcolari maghiari, să nu se lase mai ales a fi învrăjbiţi, căci după informaţiunile positive ce avem, în cele mai multe părţi unde s’au înfiinţat şcoale comunale sau de ale statului, s’au înfiinţat numai în urma certelor ce erau între cărturarii români. Tocmai de aceea le aducem aminte proverbul: Când doi se ceartă, al treilea câştigă !... Să nu uite păstorii, conducătorii de pe la sate ai Românilor, că lupul pândesce aproape de stână! Ear’ ca cei care s’ar mai îndoi de intenţiunile administraţiei unguresci cu şcoalele comunale, le vom povesti următoarele, petrecute în Covăsinţ, ce­lui­­i­ se atribuia o inspiraţie dumnefieească, o putere, care nu se poate asemăna cu cea a muritorilor de rînd, şi numai astfel explicau oamenii minunile ce le făcea Priessnitz cu apa isvoarelor sale. Ce este mai natural decât ca o astfel de persoană mitică să fie subiectul celor mai fantastice şi miraculoase legende, dintre care unele s’au perdut în lungimea tim­pului, car’ altele se povestesc şi astăzi prin vâi­e acestei verişoare frumoase, precum şi prin toate locurile, pe unde au rătăcit bol­navii vindecaţi de Priessnitz. O astfel de legendă este şi următoarea : in vara anului 1851 venise la Grafen­­berg, însoţită de părinţi, o copilă ca de vre-o 19 ani, palidă, gingaşe, sveltă, — dar­ de o frumseţă orbitoare; ea în puţină vreme a câştigat simpatiile şi iubirea societăţii din sta­biliment şi toată lumea se silia a face plă­cută petrecerea acelei fiinţe gentile şi amabile. Domnișoara Maria făcuse în decurs de vre­o câteva septemâni cura prescrisă de Priessnitz și sub influența ei înflorit ca un bujor, care se desvelesce sub căldura soare­lui din Main. Dar, deodată ace! progres îm­bucurător a fost întrerupt prin un eveniment neplăcut, pe care Priessnitz îl numia „crisă“ şi care nu era altceva decât un fel de per­­turbaţiune, produsă în organism prin cura de apă rece, dar­ care după părerile de atunci era începutul reînsănătaşerii bolnavului. Ori­­şi­cum să fi fost, destul că d-şoara Maria, ca partea cea mai mare a bolnavilor lui Priessnitz, a ajuns sub o astfel de crisă fatală, mitatul Aradului, comună curat româ­nească. Negăsind motiv de a înfiinţa şcoală comunală, administraţia a inven­tat motiv. A pus pe cei doi-trei jidani negustori în comună să-­şi numere co­piii. — Ovreii, aceste unelte ale Ungu­­gurilor, au totdeauna copii mulți, — car’ neputând cu toate aceste scoate numărul 30 cerut de lege, ei au în­scris copii jidani din alte părți, ce li-au fost neam. — Ovreii toți sânt înrudiți între ei. împlinind astfel nu­merul, au petiționat­­ca să li­ se des­chidă o şcoală comunală, deoare­ce fiind şi ei contribuabili, legea le dă dreptul să aibă pentru 30 copii şcoală neconfesională. Astfel alăturea de şcoală confesională română, comuna română trebue să susţină o şcoală şi pentru copiii de Ovrei, vre-o 7—8, căci după­­ce s’a decretat înfiinţarea şcoalei, copiii evrei înscrişi de prin alte părţi, au plecat acasă. Este adevărat, că învă­ţătorul ales aici e Român, că e harnic învăţător, dar­ nu e mai puţin adevă­rat, că luxul acesta pentru Jidani îl plătesc Românii, că şcoala aceasta fiind comunală, inspectorul şcolar maghiar, când învăţătorul nu ’i-ar face pe plac, nu ’i-ar face trebile, ’l-ar pută da afară fără multă bătaie de cap, fără­ ca con­­sistorul, forul nostru şcolar superior să aibă şi el cuvântul. Şi apoi cine poate garanta, că ceea­ ce s’a făcut în Covăsiiţ cu Ovreii, nu se va face în alte părţi cu Ma­ghiarii ori Nemţii ? Aşa că o să ne po­menim, ca o mulţime de comune ro­­mâneşti să fie silite să ţină şcoală pen­tru câţiva pui de Unguri ori Nemţi. . . Cine poate garanta ,apoi, că în aseme­nea locuri nu se vor alege învăţători numai Unguri ori Ovrei? că limba de propunere va fi numai cea ungurească şi că sătenii neputând ţine două şcoale, car’ pe cea comunală silindu-’i guver­nul s’o menţină, o să desfiinţeze pe cea românească confesională ? Pericolul este mult mai mare decât s’ar pară la prima vedere. Atragem deci luarea aminte a celor chemaţi asupra lui şi­’i conjurăm să ve­gheze, să fie mereu trezi, căci lupul pândesce. Că guvernul unguresc tinde cu toată hotărîrea la desfiinţarea şcoalelor confesionale, că în această privinţă este împins înainte de societatea şi presa ma­ghiară, găsim o dovadă dintre cele mai netăgăduite într’o foaie din Cluj, unde cu toate­ că la Gilău, comună cu po­­poraţie în majoritate românească, ca în o frumoasă dimineaţă dela începutul lunii lui Iulie întră servitoarea în camera, pe care o ţinea împreună Maria cu mumă-sa, pentru a anunţa, că baia este gata. Pu­teau să fie 5 ciasuri; soarele se înălţase splendid deasupra munţilor şi răspândia peste văi şi dealuri mănunchiuri de văpaie strălu­citoare. Se părea că Maria nu dormise tocmai bine şi la intrarea servitoarei ea era trează. — Atât de dimineață vii astăzji, Ana? întreba ea pe femeie. — Ca de obiceiu, domnişoară, sânt 5 ciasuri trecute, răspunse Ana. — Cinci ciasuri și totuși încă întunerec ? ! — Cum să fie întunerec, fiica mea? — zise mama d-soarei, și mergând la fereastră o deschise, pentru­ ca aerul răcoritor al dimineții și ratierii soarelui să poată întră mai bine. — Nu vegh cât de măreț s’a ridicat soarele deasupra frumoasei „Goldkoppe“ şi nu vei fi cum de gingaş se joacă razele lui cu blondele tale şuviţe? Copila își ridică capul acoperit de por­i despletit, il întoarse uimită în toate părțile, ca­ şi când ar căuta ceva, apoi întrebă pe ura­­mă-sa înspăimântată : — Mamă dragă, în adevăr s’a făcut deja­­fiuă ? — Pentru­ ce întrebi, copila mea, de astfel de lucruri? Poate ’ţi-e silă a te scula atât de dimineaţă? Dar’ scii că Priessnitz a­­fi8, că baia ar trebui luată chiar la 4, şi acum sunt 5 ciasuri trecute; ear’ dimineaţa este atât de frumoasă şi atât de răcoritoare, toat­e­ ca sânt deja acolo patru învă­ţători de stat şi numai unul confesional, totuşi se cere cu mare sgomot, ca guvernul să ridice de grabă Kisdedev-uri şi şcoale de stat (pentru o poporaţie de 18.715, din care 13.878 sânt Români) „căci numai prin aceasta putem să aperam pe Maghiarii, care se desnaţiona­­lisează“, se scrie în foaia ungurească. Tot fabula cu lupul şi mielul ! FOIŢA „TRIBUNEI Oarba lui Priessnitz. Pe valea largă şi frumoasă, care se în­tinde la poalele gârbovului Hochschaar şi trece pe lânga bătrânul Altvater încolo spre câmpia deschisă a Silvviei­ superioare, se află acea coastă frumoasă, adumbrită despre ceartă­­noapte de vîrfuri acoperite cu brădeturi gin­gaşe, care din vechime se numesce Grafen­­berg şi unde încă pe la începutul acestui veac dm ţeran simplu, dar­ inspirat de înalte şi nobile sentimente, a întemeiat un joc de cură, care prin resultatele ce le-a arătat, a devenit în puţini ani atât de vestit, încât numele lui Priessnitz din Grafenberg era cu­noscut în toată lumea şi bolnavi din cele mai îndepărtate ţeri veniau la acest loc de tămă­duire.­­Doctorul din Grafenberg nu ascultase însă la nici o facultate de medicină şi nici o diplomă academică nu îm­podobia păreţii casei sale ţerânesci; el abia soia ceti şi scrie, pentru­ că abia urmase vre­o 2 ani cursurile şcoalei poporale de la Freiwaldau. Cu toate aceste Priessnitz se bucura de o încredere nemărginită şi mulţi bolnavi întrerupeau tra­tamentul celor mai distinse capacităţi m­­di­­cale, pentru­ ca să meargă la Vitezda silesiană şi să urmeze sfaturile acelui ţeran mi­raculos.­­ Nu în mulţimea cunoscinţelor ziăcea prin urmare puterea acelui doctor natural. Copila mai întoarse de câteva­ ori capul în dreapta și în stânga, apoi z*se cu folos slab și emoționat: — Mamă, scumpa mea mamă, eu nu văd ! D soara stătu pentru câteva momente nemișcată, ascultând ce va­­f'ce mama ei, fiindcă dori, sărmana să audă o negare a acestui groasnic adevăr. Sărmana mamă se apropia de fiica ei, îi cuprinse capul cu amândouă mânila, o să­rută pe frunte, pe cap, pe buze și în toate părțile, apoi netrejindu-m i părul de mătasă o mustră cu gingăşie: — Pentru­ ce vorbesci astăzi atât de cu­rios, Marica mea ? Dacă îţi sânt ochii greoi, udă-m i cu puţină apă, spalâ-te pe obraz, ca să alungi somnul, care te târbăcesce, dar’ nu vorbi îndată astfel de grozăvenii! Maria se spălă pe obraz şi pe ochi cu apa rece ce ’i-o întinse servitoarea; încercă a ridica pleoapele cu degetele, le frecă în toate chipurile; dar’ în sfîrşit ea stătu obosită și gfise: — în zadar, mamă, tot e în zadar; eu nu văd nimic, — mamă, scumpă mamă, sunt .... oarbă! . . . Apoi erupse sărmana copilă într’un plâns amar, își îngropă capul în perini și suspina să-’i dee afară din piept inima, na alta. Acum se luă și bătrâna pe grijă, strigă din camera vecină pe bărbatul seu, care în­­dată­ ce află despre acel lucru grozav, trimise după Priessnitz. Priessnitz era atunci în anul al 52-lea al vieţii sale, în care an­ul-a şi răpit moartea, prea de­vreme din mijlocul adoratorilor sei. Chiar în vara acelui an, el era slab şi hol-Luând parte la jubileul regimen­tului 7­8 de infanterie din Osnabrück, cancelarul imperiului german C­a p r i­v i a ţinut un discurs mai lung, în care a făcut următoarele enunciaţiuni impor­tante : Temerile, că actuala stare de lu­cruri nu se poate susţine, sânt neînte­meiate. Nimenea dintre regenţi nu are dorinţa de a conturba pacea şi de a provoca războiul european. Nici apropierea sta­telor din timpul mai nou nu dă motiv de temeri. Acele sânt numai expresiunea raporturilor de mai nainte şi poate nu sânt altceva, decât stabilirea echi­librului european, care a fost şi mai demult. După cât vorbitorul poate prevedea, nici un guvern euro­pean nu voeşte resboiul, care în ur­mările sale sigur ar întrece toate res­­boaiele de pănă acum. După­ cum se telegrafează din Ber­lin, acest discurs al lui Caprivi a făcut în presă şi în public cea mai bună im­năvicios, dar­ totuşi îşi împlinia cu punctua­litatea obicinuită chemarea­­sa de doftor, şi când auzi despre păţania domnişoarei Maria, lăsă toate lucrurile şi alergă la dînsa. Doftorul din Grafenberg avea darul bi­necuvântat de a inspira nădejde şi­ încredere tuturor bolnavilor, pe care îi cerceta. El în­­dată­ ce a sosit la bolnavă, a căutat-o la ochi, apoi scump la cuvinte, precum era,­­fise cu hotărîre, care n­u mai permitea nici o în­­doeală: — O crisă gravă și neobicinuită; fiți fuse liniștiți, la toamnă domnișoara va vedea iarăși și va fi deplin sănătoasă. Părinții sărmanii, deşi cuprinşi de o adflncă durere, rămaseră mângâiaţi prin pro­­feţirea lui Priessnitz; car’ biata copilă nici nu cuteza să gândească la mărimea nenoro­cirii ce a ajuns-o. Ca fulgerul s’a lăţit vestea în întregul Grafenberg, că domnişoara Maria a orbit, şi toţi oaspeţii se grăbiau a mângâia pe bol­navă şi pe înştristaţii ei părinţi, în adevăr însă pentru a reînoi şi a mări durerea ne­norociţilor. înt­r’aceea vremea se scurgea în mersul ei obişnuit; 4 se treceau după zile, săptămâni după săptămâni, dar’ pentru Maria ifina aş­teptată nu sosise încă. Acum abia începea ea a pricepe miseria, la care a ajuns, şi abia acum simţia durerea in întreaga ei mărime. Tinără, frumoasă, bo­gată, iubită de toată lumea, un viitor strălucit o aştepta în cea mai nemijlocită apropiere şi deodată, într'o bună dimineaţă ea îşi perde lumina ochilor, tesaurul cel mai preţios al REVISTA POLITICA. Sibiiu, 18 Septemvrie st. v. Maiestatea Sa în Praga. La 27 Sept.­oarele 9 dimineaţa Maiestatea Sa a primit deodată comi­tetul ţerii, primarii din Reichen­be­rg şi Praga şi pe şefii tuturor districtelor din Boemia. La alocuţiunea mareşalului ţerii, principele­­Lobkowitz, Maies­tatea Sa a răspuns: (nemţesce) Primesc cu deosebită plăcere şi mulţumită în­­timpinarea d-voastre omagială şi asigu­rarea probatei alipiri cătră Mine şi Casa Mea. Cu bucurie iau spre sciinţă şi de­clararea, că şi în viitor veţi contribui, facându-vă cu credinţă datorinţa, la in­teresele organelor autonome, care au fost create să lucre pentru binele şi trebu­inţele ţerii pe calea administraţiei au­tonome. Foarte vesel de primirea ne­spus de cordială în capitala iubitului Meu regat Boemia, pe care a o visita cară îmi este o viuă satisfacţie, vă ex­prim încă odată cea mai călduroasă mulţumită pentru multele dovezi de de­votament şi iubire credincioasă şi adaug asigurarea, că desvoltarea şi promova­rea binelui spiritual şi material al aces­tei ţeri formează obiectul îngrijirii Mele continue. (Boemesce). Fie, aceasta o sper şi o aştept, ca silinţele neîntrerupte de a ajunge le pacea internă, într’o formă necesară pentru binele iubitului Meu regat Boemia şi pentru bi­nele imperiului se întimpine con­lucrarea desinteresată şi cu abnegaţiune a tuturor bărbaţilor, în aceste inşt­­inţe iubitul Meu regat Boemia poate conta la solicitudinea şi graţia Mea pă­rintească. Cătră primarul din Praga Maies­tatea Sa ’şi-a exprimat bucuria pentru primirea frumoasă ce ’i­ s’a făcut şi a observat mai departe, că demonstraţiu­­nile nepatriotice de mai înainte ’l-au durut mult și că doresce ca acele să nu se mai repete. Ribct despre politica Franciéi- Cu prilegiul desvelirii statuei ge­neralului Faidherbe, care s’a făcut la 27 Septemvrie n. în Bapaume, ministrul de externe al Franciei R i­b­o­t a ținut un discurs foarte important, în care a zis următoarele: Un suveran, prudent şi tare în hotărîrile sale, i­u­­bitor de pace casi noi, a dat în pu­blic expresiune simpatiilor adânci, care leagă ţeara sa de ţeara noastră. Naţiunea ru­sească s’a unit cu suveranul seu, ca să ne arete amicia lor cordială. Sciţi cum s’a răspuns la noi la aceste senti­mente. . . Pretutindenea pe unde ma­rinarii noştri au venit dela Kronstadt, au aflat numele de Francez stimat, ba mai mult: ’l-au aflat iubit. în Dane­marca, în Suedia şi Norvegia li­ s’a făcut primire demonstrativă. In Portsmouth, unde însăşi regina a binevoit a trece flota în revistă, s’a făcut marinarilor noştri o primire nes­pus de amabilă, ale cărei efecte s’au afir­mat în lumea întreagă şi nu vor dis­­părâ. Din aceste resultă o situaţiune nouă, ceea­ ce însă nu însemnează, că trebue să luăm o nouă direcţie poli­tică. Politica noastră de pănă acum este cu mult prea favora­bilă, decât să o abandonăm în ziua, când valoarea ei o recu­­noasce toată lumea, când în­cepem a-și culege roadele. Ca pri­vi despre situație-

Next