Tribuna, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 194-217)
1891-09-19 / nr. 208
Anul VIII Sibiiu, Joi 19 Septemvrie (1 Octomvrie) 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 1/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V 1 an 3 fl 50 cr., l/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '1 an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 208 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Enomresoi primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca la Octomvrie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis chiarul pănă acuma. Administraţiunea diarului „Tribuna“. Lupul şi mielul. Cetitorii noştri cunosc, de sigur, fabula cu lupul şi mielul. Lupul a întâlnit lângă râu un miel gras și frumos. S’a legat de el, miconul că’i-a tulburat apa din care a băut, cu toate că mielul era din jos, spre vale. Zadarnic bietul miel căuta a se desvinovăți. Lupul nu voia să înțeleagă adevărul, că apa curge la vale, ci găsind, — pentru liniștirea sufletului seu, — o pricină chiar atât de neîntemeiată, a spintecat mielul. Cam acelaşi lucru se petrece între Maghiari şi noi. Lupul flămend.— Maghiarii care ar voi să fie o apă toate naţionalităţile din Ungaria, - învinuesce mielul şi-’i caută pricină să-’l spintece. Mielul cel gras şi frumos sântem noi, Românii, care susţinem mai cu tărie şi mai cu înverşunare lupta pentru păstrarea, — sau mai bine, — aplicarea legii fundamentale care garantează statului Sfântului Ştefan caracterul lui poliglot. Românii, — mielul, — ne tulbură apa, au strigat Ungurii, G lupul, şi au înfiinţat „Kultur-egylet-ul“ din Ardeal şi din alte părţi, crucând că această reuniune culturală (?) are scopul să apere pe Maghiari de „valachisare“ AuT! Par’că Românii ar râvni la amestec cu Ungurii. Par’câ Românii nu se ia atâta chimie, încât să nu vadă, că amestecând vin cu apă, nu se poate face operaţiunea fără a se strica vinul. Am adus în coloanele noastre mulţime de dovetji despre răutatea şi viclenia lupului, care împregiurarea, că noi, cei din presă, ajutaţi de cetitorii noştri, am dat totdeauna alarma contra lupului, sânt dovetji, că întreg poporul românesc a înțeles tendențele Maghiarilor. Prin „Kultur-egylet“ ei tind a ne desnaționalisa. Merge inse greu de tot treaba. S’au pus atunci se maghiariseze cu forța. Vecjend că ademenirile nu ajută, au făcut legea Kisdedev-urilor. In graba lor insă de a vedea iute-iute un „stat național maghiar“, ei n’au răbdarea să aştepte resultatele Kisdedev-urilor, ei şi cum ei tentează la şcoalele noastre confesionale. După ce ni-au încurcat întreg programul de învăţământ introducând limba maghiară în şcoalele elementare , după ce ni-au zăpăcit mersul şcoalelor noastre secundare introducând la Beiuş în clasele superioare limba maghiară ca limbă de propunere, care celorlalte gimnasti făcându-le şicane pe fiecare ob au devenit tot mai îndrăsneţi şi acum tind de-a dreptul la desfiinţarea, unde nu mai pot, a şcoalelor noastre confesionale. Merg de altfel treptat. Întâiu au introdus în aceste şcoale limba maghiară, acum vor să le desfiinţeze. Ei zinb că vor să ne facă şcoale mai bune, de ale statului, dar’ noi bine stim, ce însemnează aceasta, şi de aceea datori sântem să dăm alarma. Sântem datori mai presus de toate să conjurăm pe cărturarii noştri de pe la ţeară, pe învăţători, preoţi, primari şi notari să nu se lase a fi seduşi de agenţii administrativi, de solgăbirae şi inspectorii şcolari maghiari, să nu se lase mai ales a fi învrăjbiţi, căci după informaţiunile positive ce avem, în cele mai multe părţi unde s’au înfiinţat şcoale comunale sau de ale statului, s’au înfiinţat numai în urma certelor ce erau între cărturarii români. Tocmai de aceea le aducem aminte proverbul: Când doi se ceartă, al treilea câştigă !... Să nu uite păstorii, conducătorii de pe la sate ai Românilor, că lupul pândesce aproape de stână! Ear’ ca cei care s’ar mai îndoi de intenţiunile administraţiei unguresci cu şcoalele comunale, le vom povesti următoarele, petrecute în Covăsinţ, celuii se atribuia o inspiraţie dumnefieească, o putere, care nu se poate asemăna cu cea a muritorilor de rînd, şi numai astfel explicau oamenii minunile ce le făcea Priessnitz cu apa isvoarelor sale. Ce este mai natural decât ca o astfel de persoană mitică să fie subiectul celor mai fantastice şi miraculoase legende, dintre care unele s’au perdut în lungimea timpului, car’ altele se povestesc şi astăzi prin vâie acestei verişoare frumoase, precum şi prin toate locurile, pe unde au rătăcit bolnavii vindecaţi de Priessnitz. O astfel de legendă este şi următoarea : in vara anului 1851 venise la Grafenberg, însoţită de părinţi, o copilă ca de vre-o 19 ani, palidă, gingaşe, sveltă, — dar de o frumseţă orbitoare; ea în puţină vreme a câştigat simpatiile şi iubirea societăţii din stabiliment şi toată lumea se silia a face plăcută petrecerea acelei fiinţe gentile şi amabile. Domnișoara Maria făcuse în decurs de vreo câteva septemâni cura prescrisă de Priessnitz și sub influența ei înflorit ca un bujor, care se desvelesce sub căldura soarelui din Main. Dar, deodată ace! progres îmbucurător a fost întrerupt prin un eveniment neplăcut, pe care Priessnitz îl numia „crisă“ şi care nu era altceva decât un fel de perturbaţiune, produsă în organism prin cura de apă rece, dar care după părerile de atunci era începutul reînsănătaşerii bolnavului. Orişicum să fi fost, destul că d-şoara Maria, ca partea cea mai mare a bolnavilor lui Priessnitz, a ajuns sub o astfel de crisă fatală, mitatul Aradului, comună curat românească. Negăsind motiv de a înfiinţa şcoală comunală, administraţia a inventat motiv. A pus pe cei doi-trei jidani negustori în comună să-şi numere copiii. — Ovreii, aceste unelte ale Ungugurilor, au totdeauna copii mulți, — car’ neputând cu toate aceste scoate numărul 30 cerut de lege, ei au înscris copii jidani din alte părți, ce li-au fost neam. — Ovreii toți sânt înrudiți între ei. împlinind astfel numerul, au petiționatca să li se deschidă o şcoală comunală, deoarece fiind şi ei contribuabili, legea le dă dreptul să aibă pentru 30 copii şcoală neconfesională. Astfel alăturea de şcoală confesională română, comuna română trebue să susţină o şcoală şi pentru copiii de Ovrei, vre-o 7—8, căci dupăce s’a decretat înfiinţarea şcoalei, copiii evrei înscrişi de prin alte părţi, au plecat acasă. Este adevărat, că învăţătorul ales aici e Român, că e harnic învăţător, dar nu e mai puţin adevărat, că luxul acesta pentru Jidani îl plătesc Românii, că şcoala aceasta fiind comunală, inspectorul şcolar maghiar, când învăţătorul nu ’i-ar face pe plac, nu ’i-ar face trebile, ’l-ar pută da afară fără multă bătaie de cap, fără ca consistorul, forul nostru şcolar superior să aibă şi el cuvântul. Şi apoi cine poate garanta, că ceea ce s’a făcut în Covăsiiţ cu Ovreii, nu se va face în alte părţi cu Maghiarii ori Nemţii ? Aşa că o să ne pomenim, ca o mulţime de comune româneşti să fie silite să ţină şcoală pentru câţiva pui de Unguri ori Nemţi. . . Cine poate garanta ,apoi, că în asemenea locuri nu se vor alege învăţători numai Unguri ori Ovrei? că limba de propunere va fi numai cea ungurească şi că sătenii neputând ţine două şcoale, car’ pe cea comunală silindu-’i guvernul s’o menţină, o să desfiinţeze pe cea românească confesională ? Pericolul este mult mai mare decât s’ar pară la prima vedere. Atragem deci luarea aminte a celor chemaţi asupra lui şi’i conjurăm să vegheze, să fie mereu trezi, căci lupul pândesce. Că guvernul unguresc tinde cu toată hotărîrea la desfiinţarea şcoalelor confesionale, că în această privinţă este împins înainte de societatea şi presa maghiară, găsim o dovadă dintre cele mai netăgăduite într’o foaie din Cluj, unde cu toate că la Gilău, comună cu poporaţie în majoritate românească, ca în o frumoasă dimineaţă dela începutul lunii lui Iulie întră servitoarea în camera, pe care o ţinea împreună Maria cu mumă-sa, pentru a anunţa, că baia este gata. Puteau să fie 5 ciasuri; soarele se înălţase splendid deasupra munţilor şi răspândia peste văi şi dealuri mănunchiuri de văpaie strălucitoare. Se părea că Maria nu dormise tocmai bine şi la intrarea servitoarei ea era trează. — Atât de dimineață vii astăzji, Ana? întreba ea pe femeie. — Ca de obiceiu, domnişoară, sânt 5 ciasuri trecute, răspunse Ana. — Cinci ciasuri și totuși încă întunerec ? ! — Cum să fie întunerec, fiica mea? — zise mama d-soarei, și mergând la fereastră o deschise, pentru ca aerul răcoritor al dimineții și ratierii soarelui să poată întră mai bine. — Nu vegh cât de măreț s’a ridicat soarele deasupra frumoasei „Goldkoppe“ şi nu vei fi cum de gingaş se joacă razele lui cu blondele tale şuviţe? Copila își ridică capul acoperit de pori despletit, il întoarse uimită în toate părțile, ca şi când ar căuta ceva, apoi întrebă pe uramă-sa înspăimântată : — Mamă dragă, în adevăr s’a făcut dejafiuă ? — Pentru ce întrebi, copila mea, de astfel de lucruri? Poate ’ţi-e silă a te scula atât de dimineaţă? Dar’ scii că Priessnitz afi8, că baia ar trebui luată chiar la 4, şi acum sunt 5 ciasuri trecute; ear’ dimineaţa este atât de frumoasă şi atât de răcoritoare, toate ca sânt deja acolo patru învăţători de stat şi numai unul confesional, totuşi se cere cu mare sgomot, ca guvernul să ridice de grabă Kisdedev-uri şi şcoale de stat (pentru o poporaţie de 18.715, din care 13.878 sânt Români) „căci numai prin aceasta putem să aperam pe Maghiarii, care se desnaţionalisează“, se scrie în foaia ungurească. Tot fabula cu lupul şi mielul ! FOIŢA „TRIBUNEI Oarba lui Priessnitz. Pe valea largă şi frumoasă, care se întinde la poalele gârbovului Hochschaar şi trece pe lânga bătrânul Altvater încolo spre câmpia deschisă a Silvviei superioare, se află acea coastă frumoasă, adumbrită despre ceartănoapte de vîrfuri acoperite cu brădeturi gingaşe, care din vechime se numesce Grafenberg şi unde încă pe la începutul acestui veac dm ţeran simplu, dar inspirat de înalte şi nobile sentimente, a întemeiat un joc de cură, care prin resultatele ce le-a arătat, a devenit în puţini ani atât de vestit, încât numele lui Priessnitz din Grafenberg era cunoscut în toată lumea şi bolnavi din cele mai îndepărtate ţeri veniau la acest loc de tămăduire.Doctorul din Grafenberg nu ascultase însă la nici o facultate de medicină şi nici o diplomă academică nu împodobia păreţii casei sale ţerânesci; el abia soia ceti şi scrie, pentru că abia urmase vreo 2 ani cursurile şcoalei poporale de la Freiwaldau. Cu toate aceste Priessnitz se bucura de o încredere nemărginită şi mulţi bolnavi întrerupeau tratamentul celor mai distinse capacităţi mdicale, pentru ca să meargă la Vitezda silesiană şi să urmeze sfaturile acelui ţeran miraculos. Nu în mulţimea cunoscinţelor ziăcea prin urmare puterea acelui doctor natural. Copila mai întoarse de câteva ori capul în dreapta și în stânga, apoi z*se cu folos slab și emoționat: — Mamă, scumpa mea mamă, eu nu văd ! D soara stătu pentru câteva momente nemișcată, ascultând ce vaf'ce mama ei, fiindcă dori, sărmana să audă o negare a acestui groasnic adevăr. Sărmana mamă se apropia de fiica ei, îi cuprinse capul cu amândouă mânila, o sărută pe frunte, pe cap, pe buze și în toate părțile, apoi netrejindu-m i părul de mătasă o mustră cu gingăşie: — Pentru ce vorbesci astăzi atât de curios, Marica mea ? Dacă îţi sânt ochii greoi, udă-m i cu puţină apă, spalâ-te pe obraz, ca să alungi somnul, care te târbăcesce, dar’ nu vorbi îndată astfel de grozăvenii! Maria se spălă pe obraz şi pe ochi cu apa rece ce ’i-o întinse servitoarea; încercă a ridica pleoapele cu degetele, le frecă în toate chipurile; dar’ în sfîrşit ea stătu obosită și gfise: — în zadar, mamă, tot e în zadar; eu nu văd nimic, — mamă, scumpă mamă, sunt .... oarbă! . . . Apoi erupse sărmana copilă într’un plâns amar, își îngropă capul în perini și suspina să-’i dee afară din piept inima, na alta. Acum se luă și bătrâna pe grijă, strigă din camera vecină pe bărbatul seu, care îndată ce află despre acel lucru grozav, trimise după Priessnitz. Priessnitz era atunci în anul al 52-lea al vieţii sale, în care anul-a şi răpit moartea, prea devreme din mijlocul adoratorilor sei. Chiar în vara acelui an, el era slab şi hol-Luând parte la jubileul regimentului 78 de infanterie din Osnabrück, cancelarul imperiului german Ca p r iv i a ţinut un discurs mai lung, în care a făcut următoarele enunciaţiuni importante : Temerile, că actuala stare de lucruri nu se poate susţine, sânt neîntemeiate. Nimenea dintre regenţi nu are dorinţa de a conturba pacea şi de a provoca războiul european. Nici apropierea statelor din timpul mai nou nu dă motiv de temeri. Acele sânt numai expresiunea raporturilor de mai nainte şi poate nu sânt altceva, decât stabilirea echilibrului european, care a fost şi mai demult. După cât vorbitorul poate prevedea, nici un guvern european nu voeşte resboiul, care în urmările sale sigur ar întrece toate resboaiele de pănă acum. După cum se telegrafează din Berlin, acest discurs al lui Caprivi a făcut în presă şi în public cea mai bună imnăvicios, dar totuşi îşi împlinia cu punctualitatea obicinuită chemareasa de doftor, şi când auzi despre păţania domnişoarei Maria, lăsă toate lucrurile şi alergă la dînsa. Doftorul din Grafenberg avea darul binecuvântat de a inspira nădejde şi încredere tuturor bolnavilor, pe care îi cerceta. El îndată ce a sosit la bolnavă, a căutat-o la ochi, apoi scump la cuvinte, precum era,fise cu hotărîre, care nu mai permitea nici o îndoeală: — O crisă gravă și neobicinuită; fiți fuse liniștiți, la toamnă domnișoara va vedea iarăși și va fi deplin sănătoasă. Părinții sărmanii, deşi cuprinşi de o adflncă durere, rămaseră mângâiaţi prin profeţirea lui Priessnitz; car’ biata copilă nici nu cuteza să gândească la mărimea nenorocirii ce a ajuns-o. Ca fulgerul s’a lăţit vestea în întregul Grafenberg, că domnişoara Maria a orbit, şi toţi oaspeţii se grăbiau a mângâia pe bolnavă şi pe înştristaţii ei părinţi, în adevăr însă pentru a reînoi şi a mări durerea nenorociţilor. într’aceea vremea se scurgea în mersul ei obişnuit; 4 se treceau după zile, săptămâni după săptămâni, dar’ pentru Maria ifina aşteptată nu sosise încă. Acum abia începea ea a pricepe miseria, la care a ajuns, şi abia acum simţia durerea in întreaga ei mărime. Tinără, frumoasă, bogată, iubită de toată lumea, un viitor strălucit o aştepta în cea mai nemijlocită apropiere şi deodată, într'o bună dimineaţă ea îşi perde lumina ochilor, tesaurul cel mai preţios al REVISTA POLITICA. Sibiiu, 18 Septemvrie st. v. Maiestatea Sa în Praga. La 27 Sept.oarele 9 dimineaţa Maiestatea Sa a primit deodată comitetul ţerii, primarii din Reichenberg şi Praga şi pe şefii tuturor districtelor din Boemia. La alocuţiunea mareşalului ţerii, principeleLobkowitz, Maiestatea Sa a răspuns: (nemţesce) Primesc cu deosebită plăcere şi mulţumită întimpinarea d-voastre omagială şi asigurarea probatei alipiri cătră Mine şi Casa Mea. Cu bucurie iau spre sciinţă şi declararea, că şi în viitor veţi contribui, facându-vă cu credinţă datorinţa, la interesele organelor autonome, care au fost create să lucre pentru binele şi trebuinţele ţerii pe calea administraţiei autonome. Foarte vesel de primirea nespus de cordială în capitala iubitului Meu regat Boemia, pe care a o visita cară îmi este o viuă satisfacţie, vă exprim încă odată cea mai călduroasă mulţumită pentru multele dovezi de devotament şi iubire credincioasă şi adaug asigurarea, că desvoltarea şi promovarea binelui spiritual şi material al acestei ţeri formează obiectul îngrijirii Mele continue. (Boemesce). Fie, aceasta o sper şi o aştept, ca silinţele neîntrerupte de a ajunge le pacea internă, într’o formă necesară pentru binele iubitului Meu regat Boemia şi pentru binele imperiului se întimpine conlucrarea desinteresată şi cu abnegaţiune a tuturor bărbaţilor, în aceste inştinţe iubitul Meu regat Boemia poate conta la solicitudinea şi graţia Mea părintească. Cătră primarul din Praga Maiestatea Sa ’şi-a exprimat bucuria pentru primirea frumoasă ce ’i s’a făcut şi a observat mai departe, că demonstraţiunile nepatriotice de mai înainte ’l-au durut mult și că doresce ca acele să nu se mai repete. Ribct despre politica Franciéi- Cu prilegiul desvelirii statuei generalului Faidherbe, care s’a făcut la 27 Septemvrie n. în Bapaume, ministrul de externe al Franciei R ibot a ținut un discurs foarte important, în care a zis următoarele: Un suveran, prudent şi tare în hotărîrile sale, iubitor de pace casi noi, a dat în public expresiune simpatiilor adânci, care leagă ţeara sa de ţeara noastră. Naţiunea rusească s’a unit cu suveranul seu, ca să ne arete amicia lor cordială. Sciţi cum s’a răspuns la noi la aceste sentimente. . . Pretutindenea pe unde marinarii noştri au venit dela Kronstadt, au aflat numele de Francez stimat, ba mai mult: ’l-au aflat iubit. în Danemarca, în Suedia şi Norvegia li s’a făcut primire demonstrativă. In Portsmouth, unde însăşi regina a binevoit a trece flota în revistă, s’a făcut marinarilor noştri o primire nespus de amabilă, ale cărei efecte s’au afirmat în lumea întreagă şi nu vor dispărâ. Din aceste resultă o situaţiune nouă, ceea ce însă nu însemnează, că trebue să luăm o nouă direcţie politică. Politica noastră de pănă acum este cu mult prea favorabilă, decât să o abandonăm în ziua, când valoarea ei o recunoasce toată lumea, când începem a-și culege roadele. Ca privi despre situație-