Tribuna, ianuarie 1893 (Anul 10, nr. 8-23)

1893-01-14 / nr. 9

Pag. 34 ţinut­ în drept a pretinde dela noi acea­stă jertfă. În virtutea importanţei afacerii naţionale din cestiune şi în virtutea posi­­ţiunii distinse ce ocupă d-sa, noi ne-am hotărît — cu multă durere — a aduce această jertfă şi a publica scrisoarea de mai la vale. Ea va fi o nouă dovadă, cât­ de mult temeiu am avut noi, când am­ susţinut în coloanele „Tribunei“ de aproape un deceniu lupta contra or­ganului ce representă „ruşinea neamului românesc“ şi contra „coteriei destruc­tive din Sibiiu“. Iată ce ne scrie dl George B. Popp cu privire la amovarea unui profesor român dela o şcoala română prin o autoritate bisericească ro­mână. Luptăm cu visir deschis. Causa româ­nească o representăm, la binele poporului tin­dem, hotărît şi bărbăteşte stăm faţă în faţă cu toţi adversarii causei noastre. Luptăm cu încredere, fiind convinşi de sfinţenia causei noastre, fiind convinşi că idealul care-’l pro­­poveduim trebue se învingă! Faţă în faţă cu noi stau adversarii noş­tri seculari, care doresc să ne stîngă de pe faţa pământului, aceasta e o luptă firească de existenţă, o luptă de rasă; dar’ tot faţă în faţă cu noi stau pretinşii fii ai poporului ro­mân, stau coterii destructive, părăsiţi de ai societăţii noastre, care urmărind scopuri meschine, calcă în picioare aspiraţiunile poporului român. Aceasta e nefiresc! Acea­sta e buba înveninată pe corpul naţiunii ro­mâne, care trebue cât de curând extirpată, că de nu, nimiceşte întreg organismul. O astfel de coterie destructivă stă la spatele „ Telegrafului romăn” şi caută se infiltreze cea mai periculoasă otravă în cor­pul naţiunii. Câte speranţe a legat marele Şaguna de acest organ, şi ce ruşine a nea­mului nostru a devenit astăzi. Nu putem deci sta cu ei de vorbă, căci e sub demni­tatea noastra bărbătească, şi dacă totuşi vom face la necualificabilul răspuns („Braşoave“) din nr. 8 (anul 1893) al „Telegrafului român“ vre-o câteva reflexiuni, o facem cu conside­rare la publicul mare român, căruia sântem datori a da informaţiunile de lipsă. Ni­ se face imputarea că tragem afacerea profesorului Giţă Popp de pe terenul şcolar, unde consistorul e organul suprem, pe terenul politic. Este adevărat că am discutat afa­­­cerea numită pe teren politic, dar’ pe acest teren s’a pus chiar de capul văzut al coteriei din Sibiiu şi de părăsiţii acestei societăţi. Pe teren şcolar nu întru în luptă, căci alţii sunt chemaţi să lucre acolo şi au şi lucrat. Un corp profesoral compus din 24 membri, compus din oameni cualificaţi pentru terenul şcolar, au declarat unanim că cuvântarea din cestiune nu conţine agi­taţiune politică, nici tendenţe contra statului, ci din contră este în con­sonanţă cu principiile pedagogice. Când un corp mai competent, de sute­ ori decât senatul actual şcolar din Sibiiu, compus din 4—5 oameni fără cualificaţiunea recerută de­clară unanim sentenţa aceasta, sunt în pri­vinţă pedagogică pe deplin liniştit. A susţină că conţinutul vorbirii e de caracter politic e utopie. Profesorul Popp combate toate scă­derile societăţii provenite din lipsă de caracter, declară drept scop creşterea caracterului în spirit naţional, luând exemple chiar din is­toria Maghiarilor. Asta nu-i nici luptă nici tendenţă în contra statului. Şi dela publicarea vorbirii în „Tribuna“, în de­curs de o lună şi jumătate nu s’a aflat nici o voce, fie română fie străină, care să înfiereze cuvântarea de politică şi subversivă. A venit apoi organul coteriei des­tructive din Sibiiu. Tot atunci a de­clarat în public un părăsit de al coteriei, un membru în consistor, o faţă neagră dar m­inimă şi mai neagr­ă, că are să cureţe gim­­nasiul din Braşov de haiduci, înţelegând sub „haiduci“ profesorii tineri. Ei, şi numai după acestea a sosit pretinsa hârtie de la ministru, care cere — după­ cum se povesteşte — amovarea în decurs de 40 de zile. Hârtia aceasta pre­tinsă n’a văzut-o nici un for din Braşov. Contra calomniilor publicate în nrul 122 al „Tel. r.“ a protestat unanim „Eforia şcoa­­lelor“ şi delegaţiunile din Braşov la consistor, dar­’ organul numit dimpreună cu coteria des­tructivă şi astăzi mai iubilează şi aruncă noroiu în poporul român. Corespondenţa pretinsă din Braşov şi publicată în „T. I.“ e un falsi­ficat precum însuşi redactorul a recunoscut, în Braşov nu există nici un nemernic care să poată scrie toate cele cuprinse în acea corespondenţă. După aceste s’a început incuigiţiunea, căci cercetare nu se poate numi. Comisarul a venit cu întrebările gata din Sibiiu, şi când ’i­ s’a demonstrat absur­ditatea lor,a declarat că „nu eu, nici consistorul punem întrebările, ci metropolitul, şi metropolitul este cel puţin atât cât un con­sistor“. Este deci foarte natural că toată răs­­­punderea cade asupra metropolitului. Întrebările puse de metropolitul au toate, nu tendenţe şcolare, ci politice. Şi întreaga cercetare are caracter po­litic. Aceasta­­o recunoaşte inconştiu însuşi „Telegr. român“, zicând că cercetarea e făcută „sub presiunea cea mai pe­riculoasă pentru biserică în in­teresul biserici­i“. Ce presiune se subînţelege aici, didac­tică ori politică? Ear’ de la oameni ce stau sub presiune nu pot aştepta judecată im­parţială. Totodată reese şi slăbiciunea con­­sistorului şi metropolitului, căci de altfel ce însemnătate ar avă autonomia bisericii, dacă cu ea nu ne putem apăra faţă cu presiunile guvernului maghiar. Unde rămâne demni­tatea acestei autonomii? Din parte-­mi însă sunt convins, că toată afacerea cu „pre­siunea“ e o firmă sub care voeşte să sparie pe cei slabi şi să lovească în faţă interesele româneşti representate prin partidul naţional. Cestiunea gimnasiului din Beiuş poate fi „memento“ puternic pentru metropolit, că cedând episcopul Pavel „presiunii guvernu­­­lui“, încetul cu­ încetul a maghiarisat g i­m n a s i­u 1. Şi la Beiuş a fost numai un „incident de nimica“, pe când la noi e cestiune principală. Altă deosebire e că noi avem autonomia bisericii la spate, pe când Pavel n’a avut-o. Şi acum încă un mărgăritar de logică din „Telegraful român“. Acesta susţine că nu el a făcut tradarea, când a publicat că la gimnasiul din Braşov se face agitaţiune po­litică, ci „Tribuna“, „Unirea“ şi „Foaia Die­­cesană“, când au publicat vorbirea Admirabil! Numai capete seci, oameni orbiţi de patimi pot susţine că publicarea unei cuvântări ros­tite la o sărbare publică e tradare, pe când insinuarea că gimnasiul nostru a de­venit cuib de agitaţiune politică e virtute na­ţională ! Aşa stă cestiunea! Consistorul şi metropolitul, în ale căror mâni se află destinele şcoalei şi bisericii noa­stre, au căutat pradă sufletească pentru­ ca să dea lovitură partidului naţional, şi acea­stă pradă­­şi-au aflat-o în profesorul Popp. Repet deci cele zise de mine în articolul „Cestiunea română la Braşov“, drept adevăr nerăsturnabil. Este evident că nu conţinutul vorbirii este inculpat, căci adevărul şi corectitatea acestuia trebue să o recunoască şi metropolitul. Genera­­ţiunea tinără vrea se o nimicească! Păcatul nu este că s’a rostit vorbi­rea, ci că vorbitorul aparţine gene­­raţiunii tinere, fiindcă aparţine cu trup şi suflet partidului naţional şi fiindcă a publicat în organul aces­tuia cuvântarea! Repet şi susţin că nici eu nici profesorul Popp n’am făcut din cestiune şcolară cestiune politică, ci metropolitul şi organul seu. Pusă odată pe teren politic afacerea, este dato­­rinţa fiecărui Român de bine, ori are cualificaţiunea reclamată de eroul de tură dela „Telegraful român“ ori ba, să se ridice şi să apere cu demnitate şi bărbăţie interesele vitale ale poporului român. Acestea m’am simţit dator să le spun pen­tru orientarea publicului mare român. Peste cestiunile personale trec, căci cu „părăsiţi“ nu stau de vorbă, dar’ caracteri­­sarea coteriilor destructive din vieaţa noastră naţională ’mi-o reserv pentru un pro­xim articol. Bucureşti, 10/22 ianuarie 1893. George B. Popp, nărul şi învăţătorul. Şi ce fac oamenii poli­tici în Reichsrathul din Viena?“ — se în­treabă oratorul. „Nu prea le pasă de binele popoarelor; slujesc numai marilor capitalişti evrei. Cea mai mare vină a acestei triste stări o poartă ziaristica jidănească, unde sunt singuri stăpâni nişte oameni care nu aparţin nici unei naţiuni, şi prin urmare n’au simţ pentru bunăstarea poporului muncitor. Cu­vintele deputatului Lueger par a fi pe deplin adevărate. Singurul partid în parlamentul din Viena, care a pătruns nepăsarea politicilor în această privinţă, este partidul antisemit. Dacă Nemţii din Boemia ar pătrunde această poli­tică jidovească, împăcarea între cele 2 nea­muri s’ar făptui iute. Noi, Cehii, recunoaştem, că economiceşte Nemţii tot atât sânt copleşiţi ca şi noi; dar’ Jidanii tocmai nu voesc îm­păcarea noastră, deoare­ce ştiu foarte bine, că în momentul când se vor împăca acele două naţiuni, puterea lor va înceta, fiindcă mulţumite şi asigurate din punctul de vedere atât naţional cât şi politic, naţiunile acestea s’ar întâlni numai decât în convingerea, că au un duşman comun — pe Jidanul. Voim pace onorabilă cu Nemţii — de Ovrei însă şi con­­soţii lor nu vrem să audim nimica“. Oratorul a sfîrşit exprimându-­şi con­vingerea că „Nemţii se vor răfui pe deplin cu Cehii pe deasupra capetelor conducătorilor lor şi ale gazetarilor jidani“. Curentul antisemitic printre Cehi, în toate ţerile şi la toate popoarele oa­menii pătrunzători, devotaţi în mod desintere­­sat poporului, ajung în urma urmelor la con­vingere, că atât pe terenul economic cât şi pe cel naţional şi politic elementul cel mai distrugător sânt Jidanii. Duşmăniile între popoare s’ar aplana cu mult mai curând şi mai lesne, dacă evreimea, pretutindeni unde se încuibă, n’ar lucra cu toate puterile făţişe şi ascunse tocmai în contra împăcării naţiuni­lor, căci numai aşa, precum o ştim bine atât noi popoarele învrăjbite, cât şi ea — jidă­­nimea — poate să-’şi menţină stăpânirea ei exploatatoare. Din Prag­a ne vine îmbucurătoarea ştire, că şi acolo curentul antievreesc tot mereu creşte. De curând a avut loc în Ziz­­kov, o suburbie a capitalei Boemiei, o întru­nire publică, în care redactorul ziarului „Neod­­vislost“ (Independenţa), Dr. Laxa a rostit o cuvântare din care extragem următoarele părţi: Abstrăgând dela marii capitalişti, marii proprietari şi câteva clase sus puse, toate celelalte clase ale popoarelor sunt copleşite, şi prin urmare nemulţumite. Plugarul, me­seriaşul, lucrătorul, cu toţii se află într’o stare economică miserabilă; deasemenea şi funcţia TRIBUNA Corespondenţă, din Macedonia- Macedonia, 30 Decemvrie 1892. La Sibiiu. Credeam că cu ocasiunea sfintelor săr­bători ale Crăciunului, autorităţile turceşti din Ferlope se vor îndura de nenorociţii Români arestaţi fără nici un motiv, ci numai pe basa unor intrigi meschine ale Grecilor şi ale pre­latului fanariot din Bitolia. Ne-am înşelat însă în speranţele noastre, căci victimele ră­mân secuestrate în arestul preventiv, ne­per­­miţându-li-se nici o întâlnire cu rudele sau cu amicii lor. Un criminal de frunte ar fi avut mai multă libertate, ar fi fost mai bine tratat de­cât aceste victime române. Greşeala ce comite Excel. ca guverna­torul general al Vilaetului Monastir, Fari- Paşa, arestând pe Români, târziu o va recu­noaşte, de va ave vre-un simţ patriotic şi naţional, căci nu credem să-­şi fi vândut şi chiar sufletul seu grecomanilor în detrimentul împărăţiei, al cărei funcţionar este. Nu ne îndoim însă, că mai târziu va regreta, deoare­ce turmentează fiinţe care de când există pe lumea asta nu s’au gândit, n’au comis nimic împotriva intereselor gu­vernului otoman, ba din contră apărându-­şi cu demnitate interesul naţional român, au lo­vit în carne crudă pe tot ce representă gre­cismul sau ori­care străinism. Vina deci a arestaţilor români nu este, nu poate fi alta, decât că victimele lui Fari- Paşa s’au opus curentului grecesc şi au apă­rat nu numai naţionalitatea română din această împărăţie, ci şi însăşi integritatea imperiului otoman, după­ cum se poate vedèa din cele­ ce am să spun, fapte vădite, de care guverna­torul actual nu-’şi dă seamă, deoare­ce gre­­comanii ştiură a-’l întuneca şi a-’l conduce după placul lor. Spusei că victimele nechibzuitului Valiu din Bitolia au dat probe de realitatea, since­ritatea și devotamentul lor cătră Maiestatea Sa împăratul Sultanul Abdul-Hamid-Hay. Faptul este recent de tot; toată lumea îl cunoaște, numai din memoria lui Fah­-Pașa scapă. — Bată-’l. Se știe, că în urma nenumăratelor re­clame ale regatului grec pe lângă puterile cele mari, ca şi lor să li­ se acordeze o indemnitate teritorială pentru cheltuelile ce făcuseră cu preparaţiunile de răsboiu, la care însă nu lua­seră parte, fiindcă se finise deja răsboiul între Rusia şi Turcia, la anul 1880 marile puteri deciseră să rupă o bucată din teritorul oto­man şi să o cedeze Greciei. Partea aceasta însă este locuită cea mai mare parte de Ro­mâni, care cu nici un preţ nu consimţiau să-­şi schimbe stăpânul. Atunci unul din victimele Paşei din Vi­­laetul nostru anume dl George Magias, mare proprietar român din Perlepe, fost mai mulţi ani de-a rîndul membru în consiliul de admi­­nistraţiune pe lângă Caimacamul din Perlepe în înţelegere cu alţi patru Români de frunte, fiind aleşi ca plenipotenţiari ai Românilor din Tesalia, s’a dusu şi au protestat contra cedării Tesaliei regatului grec, la Constantinopol, sus­ţinând înaintea representaţilor puterilor mari nedreptatea ce se comite cu Românii despăr­­ţindu-’i de sub suzeranitatea părintească a Maiestăţii Sale Sultanului. Resultatul ar fi fost satisfăcător, dacă dl G. Magias s’ar fi dus câteva săptămâni mai nainte. Aşadar, în puţine cuvinte, dl G. Magias, aprigul apărător al Românilor şi al integrităţii imperiului otoman zace asvîrlit în temniţă ca cel din urmă criminal. Asta este răsplata serviciilor sale. Singurul care greşeşte şi comite o crimă atentând la libertatea personală, este guver­natorul Vilaetului, este Fari-Paşa, care neso­cotind serviciile ce zilnic aduceau atât dl Magias cât şi institutorii români, ci orbit de meschi­nele intrigi şi calomnii ale adversarilor româ­nismului şi împărăţiei, satisface dorinţele fa­narioţilor grecotei. Din capitala imperiului nu nădăjduim să se facă dreptate, deoare­ce ei nici că ştiu ceea­ ce se comite prin provincii. Speranţa ne este numai în Dumnezeul sfânt, că dreptatea curând sau mai târziu se va face şi că Fahc-Paşa rău se va căi de fapta sa necugetată. Cu poşta viitoare voiu spune cum inte­resele românismului coincid cu cele ale con­servatei împărăţii otomane, pentru care faptă Turcii puţin îşi dau seamă. Meciu-Bon. CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“. De lângă „Mormântul fericitului Simion Bi­rnuţ“, în Ianuarie 1893, Reuniunea filială a învăţătorilor români sălăgeni din tractul protopopesc al Periceiului­­şi-a ţinut adunarea în 9 Ianuarie a. c. st. n. în comuna Bocşa-Română. în ziua amintită, conform programului, dimineaţa la 9 oare, s’a celebrat sfânta misă prin dl Ioan Papiriu Pop, protopopul tractual, cu asistenţa de diacon a dlui Ştefan Sabo, preot în Bădăcin, fiind de faţă corpul didactic tractual, toţi copiii şcolari şi un număr con­siderabil de popor. La finea misei, în amintirea de tristă me­morie pentru repausul sufletesc al nemurito­rului Simion Bărnuţ, s’a oficiat cu mare pietate parastasul îndatinat, după care dl pontifice al sărbătorii, prin o predică oca­­sională, a reîntipărit în inimile auzitorilor o prea frumoasă învăţătură despre reminiscen­ţele marilor învăţători de pe timpul lui Christos şi celor din secolul present, şi cu deosebire a descris în termini vii vieaţa, virtuţile şi faptele răposatului bărbat naţional Simion Bărnuţ, ale cărui oseminte zac sub monumen­tul de lângă biserica din Bocşa-Română, la a cărui ridicare a contribuit cu o sumă însemnată şi actualul nostru protopop, încă pe timpul când purta acest oficiu în tractul Cicio-Cristur. în vorbirea sa, veteranul nostru protopop, încărunţit în merite, cu mare interes a ac­centuat politica naţională a nemuritorului Băr­nuţ, care ca un felinar şi areopag — după­­cum se exprimase oratorul — prin memorabila sa vorbire, ţinută în anul 1848 pe „Câmpul­ Li­­bertăţii, a dat Românilor o direcţiune, care şi azi serveşte de bază programului nostru naţional pentru noi Românii. Pe la 11 oare din zi corpul didactic întrunindu-se în sala de învăţământ, dl pro­topop prin o vorbire foarte instructivă, de­clară adunarea de deschisă, după care face cunoscut adunării, că conform programului la ordinea zilei au să urmeze două propuneri de probă şi anume: a) desvoltarea cuvintelor şi a silabelor din ziceri, propuseţiuni, cu clasa începătoare; b) tractare practică din ist. naturală despre „albină“ cu clasa IV. Propunerea despre albină a predat-o învăţătorul şcoalei George Andrei, care pentru ceealaltă propunere fiind a se face sortire, învăţătorul Ioan Gozman din Bădăcin se insi­­nuă că o va propune dînsul, ceea­ ce adunarea primeşte. Ambe propunerile de probă au fost tractate cu destul zel şi după planul adevărat metodic, despre ce, la punctul de sub cri­tica propunerilor, membrii reuniunii, pe lângă unele observaţiuni meritoare, s-au exprimat cu îndestulire, dându-li-se ambelor propuneri notă protocolară de „bune“. La finea acestor prelegeri de probă eli­­berându-se copiii acasă, deloc s’a dat cetire unei disertaţiuni despre „Chemarea învăţăto­rului“ prin Teodor Taloş, înv. în S.­Giurtelec, care fiiind bine preleasă, a mulţumit pe auzi­­tori şi s’a hotărît a se pune elaboratul în archiva reuniunii. După acestea au urmat la ordinea zilei distribuirea premiului de 4 taleri, pentru cea mai bună lucrare sau disertaţiune ce s’a fost dat spre a se lucra de cătră învăţătorii acestui tract încă în adunarea din 1892. Februarie 25, ţinută în Giurtelec cu termin pănă la această adunare. Oferitorii acestui premiu au fost dnii Ştefan Sabo, preot în Bădăcin şi Teodor Ta­loş, învăţător în Giurtelec, care tema diser­­taţiunii a fost dată asemenea tot din partea d-lor cu următorul titlu: „Cum şi prin ce mijloace mai ducătoare la scop s’ar pută pe tot locul înfiinţa coruri de plugari române?“. Pentru censurarea disertaţiunilor s’a ales o comisiune de 4 în persoanele dlor Vasiliu Cristea, preot, învăţătorii Nicolae Pop din Hidig, Mihaiu Bobiş din Supur şi Nicolae Morar din Dersida, membrii din alte tracte, car’ temele prelucrate înaintea acestei comisiuni a trebuit să se trimită înainte de adunare cu 4 săptămâni. La acest punct presidiul face cunoscut adunării, că din întreg tractul numai o disertaţiune s’a trimis comisiunii consurătoare a dlui Vasiliu Oltean, înv. în Perecei, care aflându-o bună, o recomandă spre a se premia, care dl preşedinte prin cuvinte alese, predă premiul de 4 taleri autorului disertaţiunii. Vasiliu Oltean, autorul disertaţiunii, mulţu­meşte dlui preşedinte şi dlor premiatori pentru ofertul de 4 fl., însă zice, că nu suma aceasta de bani, ci datorinţa de chemare s-a îndemnat a lucra disertaţiunea despre tema dată. Disertaţiunea premiată, la dorinţa adu­nării s’a şi cetit prin autorul ei, car’ cu per­misiunea on. redacţiuni se va şi publica în cel mai scurt termin? Au urmat apoi propunerile de probă. La acest punct Vasiliu Oltean face cu­noscut adunării importanţa de a se cultiva omul pe sine prin cetirea unor foi bune, şi mai ales naţionaliceşte, apoi spre acest scop recomandă colegilor sei ziarul „Foaia Popo­rului“, ca una ce după preţul ei de 2 fl. este cea mai valoroasă foaie pentru popor, dar­ şi pentru învăţătorii poporali, car’ dl protopop oficios provoacă pe toţi membrii ca să se şi aboneze la numita foaie, făcându-’i atenţi pe dnii învăţători, că cu ocasiunea visitaţiunii, la care nu va afla că ceteşte şi este prevăzut cu ceva foaie de cetire, acela va fi timbrat şi despreţuit. După încassarea taxelor de membri, dl preşedinte prin o vorbire dând mulţumită mem­brilor pentru interesul ce-­l arată faţă cu reuniunea, declară adunarea de închisă. Pe la carele 4 p. m. toţi cei adunaţi ne-am întrunit la masa ospitală a veteranului coleg Georgiu Andreiu din Bocşa-Română, unde n’au lipsit nici toastele: pentru preşedinţii reuniunii generale, pentru preşedinţii acestei reuniuni filiale, pentru răpausul nemuritorului Simion Bărnuţ şi pentru luptătorii noştri naţionali... în fine se cuvine să amintesc, că la această adunare ne-a onorat atât cu presenţa d-lor cât şi cu sucursul unor desluşiri cole­giale, dnii înv. Nicolae Pop din Ilidig, Mihail Bobiş din Supur, din tractele vecine, car’ dl Ilie Poşan din Fildru-de-jos, în archidiecesă, pe care şi pe această cale îi rugăm să pri­mească mulţumită noastră, în urmă ţin de cuviincios a mă exprima şi pe această cale, că veteranul şi noul nostru protopop, care acuma prima­ dată am avut onoare a-­l cunoaşte cu toţii, prin ţinuta sa şi vorbirile acestei zile, promite mult că ne va fi un adevărat conducător, ca­ şi­ care aşa se vede, că se interesează mult de causa şcolară-bisericească naţională. Trăească la mulţi ani! Vasile Oltean Bungăr­eanul, notarul reuniunii. CRONICĂ Promoţiune. Dl Dr. Emil Gerasim şi dl Dr. Amos Frâncu, candidaţi de ad­vocat, au depus în 20 ianuarie censura de advocat la tabla reg. din Murăş-Oşorheiu. * Predarea pălăriei de cardinal pri­­matelui Vaszary. La 22 c., 11 oare înainte de ameazi, delegatul papal contele Della Porta a predat primatelui Vaszary în palatul din Buda pălăria de cardinal. La această rară ceremonie a asistat, afară de numeroşi prelaţi, şi Archiducele Ladislau, ca representant al Curţii. După­ ce toţi cei presenţi erau deja adunaţi în sala de ceremonii, sosi şi primatele în ornat complet şi salută pe Archiducele. îndată după aceea apăru­ şi de­legatul papal, contele Della Porta în pa­radă, cu un coif aurit în cap şi pieptul plin de orduri. La stânga delegatului venia husarul primatelui aducând pe o pernă de califea pă­lăria de cardinal (zuchetto). Delegatul papal s’a oprit trei paşi înaintea primatelui şi a rostit un discurs în limba italiană. După acest discurs contele Della Porta ’i-a predat pălăria de cardinal, pe care primatele­­şi-a pus-o în cap în mijlocul strigătelor de „Éljen“ ale celor presenţi. Primatele a mulţumit apoi pentru înalta distincţiune prin un discurs. După ameazi a avut loc un banchet în onoarea de­legatului papal. 1i Noue prigoniri Foile maghiare aduc ştirea că primarul român Petru Teban din Căpuşul-de-Câmpie, unul din membrii deputa­­ţiunii române la Viena, a fost suspendat din oficiu în cale disciplinară. Causa suspendării, după foile maghiare, e împregiurarea că pri­marul a lipsit cu acel prilegiu timp mai înde­lungat, 6—7 zile, din comună fără concfidiu. Aceasta e înse numai nod în papură, l­afe­rata causă e că a făcut parte din depuwiiiirea la Viena. ’I Petrecere cu joc. Tinerimea#'om din Săsciori invită la petrecerea cu arangia în salele școalei gr.-ort. la 2 1893 st. n. începutul la 7 care seAra­nitul curat este destinat pentru unul fond scolastic. Prețul de întrar milie 1 fl., de persoană 50 cr. Ofe­nimoase se primesc cu mulţumită Nr. 9

Next