Tribuna, februarie 1893 (Anul 10, nr. 24-46)

1893-02-02 / nr. 24

Anul X ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., »/* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 A- 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: Va an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Marţi 2/14 Februarie 1893 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Februarie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Un lucru interesant. În sfîrşit s’a pronunţat în afacerea congresului naţionalităţilor şi leaderul guvernamentalilor „Nemzet“ în numărul seu dela 8 Februarie­­. Nu s’a pronunţat însă direct, ci pe calea ocolită a unei corespondenţe din V­i­e­n­a. Iată dar’ că şi Maghiarii mai primesc din Viena, din „capitala unui stat străin“ inspiraţii în cestiuni ce foarte de aproape îi privesc!. . . Informatorul vienez al lui „Nemzet“ spune la început cele cuprinse în comu­nicatul prin care mai ântâiu am anunţat cele săvîrşite în conferenţa confidenţială din Viena, şi pe urmă previne opinia publică din Ungaria, că matadorii „Li­get"­ (ai „Ligei din Bucureşti?) au în­ceput a face propagandă pentru idea congresului printr’o formă cu totul nouă de agitaţie. Drept ilustraţie citează foaia ru­te­ană din Lemberg „Galicianinul care s’ar fi pronunţând precum urmează: „Nu încape nici cea mai mică îndoeală, că asemenea acţiune nu va fi pe gustul Ma­ghiarilor, şi că va exercia cel mai mare terorism asupra conducătorilor na­ţionalităţilor nemaghiare. Dar’ noi aşa credem, ca terorismul nu le va folosi câtuşi de puţin, căci egemonia maghiară a exacerbat în cea mai mare măsură diferitele naţionalităţi nemaghiare veţuitoare în Ungaria. Afară de aceea se prea poate, că activitatea solidară a naţio­nalităţilor nemaghiare va fi sprijinită chiar şi în cercurile cele mai înalte din Viena, care în interesul imperiului şi al dinastiei vor dori a reduce Incâtva orgo­liul Maghiarilor şi a-’şi asigura la oca­­siune dată simpatiile naţionalităţilor nema­ghiare, care la timpul seu s’ar pută dovedi de material folositor în lupta ideii imperiului austriac contra aspira­­ţiunilor maghiare“. Aşa ruteanul „Galicianin“. Şi din aceste enunciaţiuni, fără îndoeală remar­cabile şi vrednice de a fi discutate, co­respondentul lui „Nemzet“ trage ur­mătoarele conclusiuni: înainte de toate, că „Liga“ vorbeşte şi prin rostul or­ganului din Lemberg. Apoi că mata­dorii acesteia cred şi voesc să facă şi altora plausibil, că ar exista un par­tid al Curţii, destul de puternic şi dispus a sprijini cu speranţa succe­sului tendenţele antimaghiare ale Ligei. Pe urmă sfîrşeşte din cuvânt în cu­vânt : „Aceşti trădători de patrie, — căci alt nume nu li­ se cuvine — (Bravo! Red. „Tribunei“) ,şi-au greşit socoteala tocmai cu 45 de ani, în Austro-Ungaria domneşte Re­gele Francisc Iosif I., şi nu Metternich. Di­vide et impera nu mai este principiul politi­cei austro-ungare. Şi dacă aşa numita „alianţă a naţionalităţilor nemaghiare“ s’ar încerca a uni „interesele dinastiei“ cu principiul „autonomiei naţionale şi teritoriale“ a naţionalităţilor nemaghiare, atunci guver­nului unguresc li­ se impune fără îndoeală da­­torinţa se iee măsuri, nu ca asemenea unel­tiri duşmane statului săr fie înăbuşite prin te­rorism (aici corespondenţa face următoarea pa­­renteză hazlie: „Terorism maghiar!“ Ca­ şi­ când nimic n’ar fi mai imposibil ca ace­sta. Red. „Trib.“), ci ca să fie urmărite cu toată rigoarea legii penale. Ear’ corifeii respectivi ar face bine să cetească ce a zis Kossuth în August 1848 despre aceia care voesc să rupă singuratice părţi din te­­ritorul Ungariei“. Din partea noastră constatăm mai întâiu, că mare laudă îi aduce „Nem­zet“ Ligei din Bucureşti, dacă pe acea­sta o înţelege, întemeietorii şi actualii ei conducători pot fi cu drept cuvânt mândri, că nu numai ’i-au pus în pi­­cioare pe Românii ungureni, nu numai au alarmat străinătatea cu cestiunea acestora, dar’ au isbutit să alieze în contra Maghiarilor pe toate naţionalită­ţile din Ungaria, car’ astăzi au ajuns cu influenţa pănă şi în coloanele foilor rutene din Lemberg. Mult de tot, când ne dăm seama, că Liga numai în săp­tămâna trecută ’şi-a sărbat aniver­sarea existenţei sale de abia doi ani! Dar’ să se noteze bine, că nu noi, ci oamenii guvernului un­guresc îi atribue asemenea merite, care noi nu simţim trebuinţa să le mic­şorăm. Dar­ aceasta numai în treacăt. Tre­cem şi peste argumentaţiunea relativă la „partidul Curţii“, despre care „Nemzet“ tocmai în situaţia de faţă ar ave mai puţine cuvinte să vor­bească aşa cum vorbeşte. Nu e trebu­inţă să discutăm asemenea lucruri, des­pre care ne avem toţi părerile noastre, al căror adevăr sau neadevăr timpul îl va arăta. Dar, am zis, că inspiratorul gu­vernamentalului se pronunţă în afacerea congresului naţionalităţilor. Ei bine, cum se pronunţă ? Cetitorii au văzut: Ameninţă cu „toată ru­tristă a naţiunii broşcăneşti şi juram că vom „muri mai bine în luptă, decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ“. —........Apoi ne culcam frumușel respirând parfumul mlaș­­tinei noastre, și a doua zi, când apărea vre­un cocostârc pe hotar, o tuliam groaznic la fugă pănă jos, în fundul lacului. Cine să-’și prinză, mă rog, mintea cu el ?! El e tare și noi sun­tem slabi!!... Proastă vorbă: „să mori tu în luptă“!! Să mori? De ce să mori, când poți trăi?! — în luptă? De ce „luptă“, — când e atât de plăcut a lâncezi în moliciune ?!... Când primejdia venia prea mare peste noi, ne trăgeam după un paravan mare, zidit frumos şi pus sub ocrotirea sfintei Sofii, şi sbieram în gura mare (slavă Domnului, ne veţi fi cunoscând glasul!) pitulaţi de după ziduri: „Nu daţi în noi, nu daţi, că doborîţi zidurile!“ Astfel de dragul zidurilor şi de frica sfintei Sofii toţi ne dedeau pace. Ear’ în dosul lor, he-he, las’ dacă nu era lumea noastră! Dormi nene, bea nene şi. . . şi altele nene! Ear’ când sosia iarna cu gerul ei amor­­ţitor, ne cuprindea somnul cel lung şi dur­­miam, durmiam, durmiam, dar’ totdeauna spre binele neamului nostru, bine înţeles, căci noi atât sântem de naţionali, încât dormind ne punem totdeauna drept căpătâiu programul nostru naţional! Aveam şi noi un principiu mare, un prin­cipiu de care nu ştiu dacă se va mai fi condus cineva cu atâta consecvenţă decât noi, ri­go­ar­ea legii penale“. Va să zică­­ guvernamentalii noştri nu au uitat şi nu au învăţat nimic! Tot vechiul lor cântec cu procurorii şi cu tem­niţa. Să mai creadă ei oare şi as­tăzi, că cu asemenea mijloace , la „teremtette!“ se poate resolva cestiunea naţionalităţilor? Rău destul — pentru ei — dacă o cred! Dar’ „Nemzet“ mai ameninţă cu ceva. Ne somează să cetim ce a zis Kossuth la 1848! N’avem trebuinţă să mai cetim. E destul ca organul care tălmăceşte vederile con­silierilor ungureşti ai Maies­tăţii Sale, se provoacă la Kos­suth întro arzătoare cestiune politică şi ameninţă cu numele lui, care este incarnaţia revoluţiei. Cum se poate interpreta această ame­ninţare? Numai aşa, că dacă naţionali­tăţile se vor alia şi vor căuta sprijin şi peste Leitha, ca să-­şi scuture de pe gne asuprirea maghiară, atunci şi maghiarimea va şti ce să facă. . . Şi în­­tr’un moment nesupraveghiat ne tră­dează un glas autorisat, scăpând din gura-’i păcătoasă fatalul nume al lui Kossuth! — Ca să nu zicem de astă-datâ mai mult, va admite ori­cine, că acest lucru este cel puţin foarte­­ interesant. Cu atât mai interesant, cu cât un or­gan guvernamental­­l-a pus în vileag. Să nu-’l notăm bine! FOIŢA „TRIBUNEI“. Broscopoli­ade. Motto: ţ,Luf «n di Besch, şp>-engh en di Miresch“. Broscopole sau Lacul cu broaşte, anul păcatelor noastre, luna groazei în 28 v. Stimate Die Redactor! Văzând cum coloanele ospitaliere ale ziarului ce redactaţi s’au deschis pentru causa neamului sorocesc, am socotit, că nu mă veţi retusa nici pe mine, care în numele na­ţiunii nu mai puţin viteje a broaştelor. Vă voiu descrie păsurile şi durerile noastre celor din Broscopole, în vremile din urmă. Căci grele zile am ajuns! La adăpost de sgomotul lumii, liniştiţi în glodul mocirlei noastre noi am petrecut o lume albă de repaus jignit. Vieaţa noastră era o plăcută piroteală, o jignită neclintire. Mai pasivişti decât noi — iar alţii­ în frumseţa serilor de vară eşiam la marginea mocirlei şi jucam „Sârba“, horiam şi ne veseliam, de răsuna Ţeara-Bârsei de noi. Se înţelege că şi benchetuiam cu aceste pri­­legiuri. Foarte des. Aş pută zice — seară de seară. Şi totdeauna de câte­ ori voea bună ni­ se suia la cap, ne cuprindea foarte dra­gostea de neam, vărsăm lacrimi pentru soartea Extra Hungáriam non est — liber­tas. Am primit acum câteva zile din Turocz- Szt.-Márton o convocare în limba slovacă, prin care 30 din cei mai de frunte cetăţeni din sus numitul oraş convoacă pentru 19 Februarie n. o întrunire a cetăţenilor comitatului Turocz pentru „a se sfăttă asupra căsătoriei civile şi introducerea matricelor civile, precum şi asu­pra egalei îndreptăţiri a tuturor naţionalită­ţilor în iubita noastră patrie Ungaria­ 1. în numărul sosit azi de la 11 Februarie n. al lui „Narodnic Noviny“ găsim următoarea notiţă: „Privitor la notificarea întrunirii publice convocate în cestiunea 1. căsătoriei civile şi 2. realizarea egalei îndreptăţiri naţionale în această a noastră iubită patrie, autoritatea respectivă a dat următoarea hotărîre: „Turócz megye Szent Márton-Blatniczai járás szóig­ab­irói Hivatala 429 szám. „înştiinţare pe care Dr. Ion Vanovici, locuitor şi advocat din Turocz-Szt.-Mărton precum şi tovarăşii lui au aşternut-o şi în care aduc la cunoştinţă, că convoacă la o întru­nire, pe ziua de 19 Februarie, pe locuitorii cer­cului solgăbirăesc Turocz-Szt.-Mărtin—Blatniţa. în urma acestei notificări aduc la cu­noştinţa convocătorilor hotărîrea mea, că nu vechiu principiu, dar’ foarte bun. Principiul nostru se cuprindea într’o singură vorbă: „ Lasă /“ Scurt dar’ cuprinzător! De câte-ori trebuia se ne strîngem rîn­­durile în contra vre-unui duşman, bătrânii noştri înţelepţi şi moderaţi ziceau: „laso tu şi noi lăsam. De câte­ ori aveam năcazuri in­terne, care trebuiau îndreptate şi unii mai neastâmpăraţi voiau să se apuce de muncă, bătrânii noştri ziceau „lasă“ şi năcazurile se îndreptau de sine. Aşa era odinioară! Azi s’au schimbat lucrurile! Nişte brotani importaţi vor să ne înveţe minte! Auzi, die redactor, să ne tulbure ei pacea bălţii noastre, să se ridice cu nasul mai presus decât înţelepţii noştri! O tempora, o mores ! Ei zic, că în luptă e vieaţa (sic!), că trebue să te oţeleşti luptând pentru a pută odată învinge (!!!), că lucruri mari fără muncă, sudori şi jertfe nu se pot săvîrşi(!!!), că balta noastră, Broscopolea, e numai un mic ochiu în lumea cea mare a neamului nostru, şi dacă nu ne ţinem de nebunii gintei bros­­căneşti, aceştia o să treacă peste noi ca peste un stîrv(!!) Sfântă Sofie! tu înţeleaptă noastră pro­tectoare ! auzit-ai vorbe mai nebune şi mai ne­legiuite decât astea? „B­ran­ic“, organul partidului na­ţional liberal sârbesc, al cărui şef, pre­cum se ştie, este distinsul luptător, dl Dr. Mihail P­o­­­i­t, publică în noul seu de la 7 Februarie­­, sub titlul „Poli­tică greşită“ următorul prim-articol: Ziarele maghiare, dintre care în prima linie „Pester Lloyd“, se ocupă cu nego­­ciaţiunile ce au avut loc în Viena între re- i presentaţii naţionalităţilor nemaghiare. Ele se şi-au mâncat pacea! Ni-au tulburat mlaştina noastră! Ni-au stricat somnul ne­legiuiţii de ei! Lolitu-’i-ar fi fost catardiu să-’i loviască!“ Oh plângi, plângi popor nenorocit! Chiar şi organul nostru local „ Baba Transilvaniei“, organ renumit de ager în ju­decată şi clar în vederi n’a ajuns nici pănă azi după 3 luni şi jumătate de zile la o pă­rere asupra incidentului creat de aceşti dis­trugători. Noi am scos (Oh Doamne, mult a tre­buit să lucrăm în dos pănă nu a succes), am scos, zic, pe unul dintre ei, și acesta des­considerând toate raporturile de prietenie, cu­tează să se supere pentru asta pe noi și să aproabe bubuitul tunurilor îndreptate în contra noastră. Căci au pornit cu tunurile în contra noastră doi generali mari. Cu deosebire Cas­sandra, care­­şi-a postat tunurile sale groaz­nice (30 Pfündner) la marginea pădurii de la Birnam, dă în noi şi loveşte unde ne doare mai rău. Şi zice, că o să mai d­e­a!. . . Pentru D-zeu, die redactor, frică ce am mâncat noi în zilele astea şi groază ce ne-a cuprins de cele­ ce vor să mai urmeze, nu s’a pomenit de când a făcut Dumnezeu lumea!. . . Am trimis solie după solie la el, ca să se îmblânzească, să-’şi vină în fire şi să vază, că dând în noi, nimiceşte balta, de­Dar’ sânt şi de aceia, care nu se tem. Tocmai mă........................................................... Uf!. ... Se aude sgomot!. . . Sfântă Sofie, miluește-ne!. . . Murit-am de vii!. . . Tot mai grozav!... tot mai aproape!. . . O luminare... E Cassandra cu tunul! ! Mort de frică, pot să permit ținerea întrunirii din cestiune, deoare­ce la această întrunire are se se dis­cute asupra 2 puncte de acelea din care cel dintâiu ar puti să fie subiectul sfă­­tuirii, care nu priveşte toate stra­turile poporaţiunii, fără­ ca să deş­tepte opiniuni greşite la oameni singuratici. „Oar’ cât despre discuţiunea asupra ce­­luialalt punct, scoţând la iveală o cestiune care şi dealtcum este delicată — şi care pe această cale nu poate fi sanată, ci numai sufocată şi mai mult — n’ar face altceva decât a con­turba pacea de pănă acum a poporaţiunii. „înştiinţez pe convocatori despre aceasta rămânând, că în contra acestei hotărîri ale mele pot să-­şi facă apel cătră mine. „Făcut în Turocz-Szt.-Mărtin, 10 Februarie 1893. „Lehoczky, rpretor-suprem “ „Nărodnie Noviny“ sfîrşeşte notiţa cu următoarea observaţie: „Bine­înţeles că înaintăm apel şi plân­gere în contra acestui verdict demn de un Paşa“. „Kreuzzeitung“ despre congresul naţionalităţilor. Acest organ distins al con­servatorilor din Germania se pronunţă pre­cum urmează: Pănă acuma presa elicei care stăpâneşte în Budapesta a aflat de bine a batjo­cori această mişcare a naţionalităţilor şi a o tracta în mod cât se poate de despreţuitor, în reali­tate însă cercurile guvernului pestan sunt foarte îngrijate în faţa acţiunilor de felul acesta. Astfel este fapt, că mi­­nistrul-president unguresc Wekerle, fiind tocmai în Viena, s’a întrepus la contele Kăl­­noky, şeful oficiului de externe, precum şi la Monarchul şi la contele T a a f f e, ca aceste mişcări ale ne­ma­ghiarilor, deşi de caracter pro­nunţat real faţă cu dinastia, să fie întimpinate din partea oficioşilor cât se poate de energic. Aceasta s’a şi întâmplat în „Presse“, organ inspirat dea­­dreptul din biuroul de presă oficios. Adevărat că asemenea advertisment este de valoare foarte problematică, cu atât mai mult, că lu­mea ştie, că raportul dintre Wekerle şi par­­tizanii lui de o parte şi Coroana de altă parte, şi acuma este foarte încordat Sârbii despre alianţa naţionalităţilor, încearcă a denega ori­ce însemnătate acestui eveniment, dar’ în acelaşi timp ameninţă că are să se pună curând capăt acestei mişcări. Această mişcare a naţionalităţilor nema­ghiare nu­­şi-a găsit încă forma în public, ceea­ ce însă de sigur se va întâmpla când se va întruni congresul naţionalităţilor nema­ghiare. De aceea astăzi nici nu putem să vor­bim de el, nici nu putem să apreciem pro­gramul care nu e încă elaborat. Deocamdată vedem numai o alergare cu scop de a aduna puterile risipite şi de aceasta voim să vorbim acum. Naţionalităţile au jucat pănă acum un rol foarte subordonat, mai cu seamă de când li­ s’au închis porţile parlamentului, în ge­neral nici nu se vorbia de ele, pănă­ ce Ro­mânii anul trecut n’au început a se mişca şi a arăta semne, că tot încă trăesc. Letargia aceasta de pănă acum a adus multe pagube naţionalităţilor, deoare­ce se trecea la ordinea zilei pe deasupra lor; care din altă parte era vătămător şi pentru ocârmuitorii Ungariei, căci întemeiaţi pe semnele comune ale naţionalită­ţilor credeau că ele nici nu pot fi considerate ca un factor oare­care în ţeară. Iată cuvin­tele cu care însuşi poetul maghiar Jókai a felicitat pe ministrul-president Wekerle cu ocazia Anului­ nou. (Citează cunoscutul pasagiu despre naţionalităţi din discursul de felicitare al lui Jókai.) Va să zică vă mai aduceţi aminte de „Filippi?“ Jókai e poet, trebue să aibă pieptul larg, de aceea a vorbit aşa. Va să zică atunci naţionalităţile nemaghiare îşi do­vedesc realitatea cătră stat şi Tron, când nu sânt representate în parlament? Atunci sânt ele drage lui Jókai şi prietenilor sei când nu le pasă de nimica ? Naţionalităţile nemaghiare au fost totdeauna reale cătră Tron şi stat, ceea­ ce ele au şi dovedit-o la ori­ce ocazie. Tot aşa s’au purtat şi representanţii lor, care în numele lor au ridicat glasul în parlament în decursul celor din urma douăzeci de ani. Vă întrebăm când şi cu ce prilegiu represen­tanţii naţionalităţilor nemaghiare au fost neleali ? Atunci oare când ei cearcă în cadrele statului să li­ se facă dreptate? Oare aceasta însem­nează a fi neleal? A-­ţi apăra naţionalitatea, vrea să zică după poetul S­is pomenit a nu fi leal!! De­sigur, aşa trebue să rătăceşti, când Jókai şi patronii lui cred că au luat în arândă realitatea cătră Tron şi stat. Nu voim să discutăm aci cât era de nefrumos din partea lui Jókai că pe apărătorii absenţi ai naţiona­lităţilor­­i-a denunţat în aşa mod respingător înaintea publicul­u maghiar. Jókai n’a dovedit prin asta altceva decât că simţămintele la el slab sânt desvoltate. La acest mare poet ma­ghiar cât e de strimtă inima. Dar­ altceva voiam să scoatem din spu­sele lui. Acum adecă, când naţionalităţile ne­maghiare nu sânt representate în parlament, acum merg lucrurile strună. Aceasta e­ra să zică liberal şi drept, că naţionalităţile nemaghiare nu sânt representate în parlament, unde ar­boară paravanul de zid! — Nimic! — Solii s’au întors îngroziţi de spaima ce văzură chiar cu ochii lor. . . El a rămas neînduplecat!. . . Doamne, Doamne, ce ’ţi-am greşit ţie, că ne pedepseşti aşa de greu! Şi toate acestea pentru o vorbire! — (Ce-i drept minunată vorbire, pe toţi ne-a în­cântat, chiar şi pe cei mai înţelepţi ai bălţii, — fie zis între noi, die redactor, căci mă tem să nu mă auză cineva, — primejdie mare!) Oh­, de-aţi pută arunca o privire la noi, die redactor! Ce aspect trist are fundul bălţii noastre! Fariseii şi cărturarii noştri rostesc cu evlavie rugăciuni ferbinţi la ceruri! Bros­­cărimea întreagă îi acompaniază cu corul seu tremurat şi refrenul fiecărei rugăciuni este: „Şi ne mântueşte pe noi Doamne, de tunul Cassandrei!“ Nr. 24

Next