Tribuna, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 5-14)

1894-01-15 / nr. 8

Anul XI Sibiiu, Sâmbătă 15/27 Ianuarie ÎS'94 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., 1/» an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:­ ­* an 10 franci, 1/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 8 INSERTIUNILE 5 Un şir garm­ond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poete şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Invitare de abonament „TRIBUNA“ Cu 31 Decemvrie v. 1893 ex­piră abonamentele lunare, cuar­­tale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu renioirea abonamen­telor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . 1 fl. 20cr. Abonamentul trilunar costă . . 3 fl. 50cr. Abonamentul semestra! costă . 7 fl. —cr. Abonamentu anual costă . •14 fl. —cr. Este în interesul dilor abo­nenţi, ca adresele se fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sânt ru­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea, la­­ lămurire. Dela dl Eugen Brote, primim următoarea scrisoare, pe care ne facem deosebita plăcere a o publica: Onorabilă Redacţiune/ Ziarul „Ţara“ cu data de astăzi îmi atribue mie publicarea în „ Voinţa Naţională“ a unei corespondenţe datate din Bistriţa, ce se ocupă de modul cum foaia maghiară „ Ma­gyar Hírlap“ valorează ştirea regretabilă a „Terei“ despre misiunea domnului Slavici la Sibiiu. Această atribuţiune e cu desăvîrşire in­ventată, deoare­ce: 1. N’am onoarea se fac parte dintre colaboratorii şi corespondenţii „ Voinţei“; 2. N’am avut până acum peste tot prilegiu a publica ceva în „ Voinţa“ ; 3. Nu ved pe aici nici un ziar ma­ghiar, prin urmare nici pe numitul „Magyar Hírlap“ ; 4. Chiar dacă ’l-aş vedea, nu pot să-’l cetesc, fiindcă nu ştiu ungureşte. Dacă îise „Țara“, despre care se zice că ar sta în oare­care raporturi cu guvernul, crede că prin aceasta și alte asemeni știri inventate ar putea să producă în partidul na­țional român unitar desbinări, care să cores­pundă partidelor politice de aici din regat, se înșeală. Ani de-a rândul noi cu toţii am pus prea multe silinţe, am adus prea mari jertfe pentru­ ca în sfârşit să vedem uniţi pe toţi Românii din ţerile Coroanei Sfântului Ştefan sub stindardul programului naţional. Voim să rămânem uniţi mai ales în faţa situaţiunii de astăzi. Dacă împrejurările politice ne-au adus acolo, ca să primim cu mulţumită ajutorul şi sprijinul ce ni-­l-ar putea da Români­a,în lupta noastră afară din seamă grea, noi nu ne gân­dim la vre­unul din partidele politice, ci înăl­ţăm privirile noastre la acele momente mari şi glorioase din istoria României, când toţi bărbaţii de bine, fără deosebire de partid, au ştiut să se plece înaintea ideii naţionale, au pus cu toţii umor la umăr şi au creat re­gatul independent de astăzi. O desbinare a partidului naţional român n’ar putea aduce nici unuia din partidele po­litice din regat nici cel mai mic folos. Pen­tru noi ea însé ar fi identică cu înfrân­gerea. Ear’ pentru adversarii noştri politici această înfrângere a noastră ar însemna fără îndoeală biruinţa. Deci din ori­care parte ar veni asemeni silinţe de desbinare ele au să se spargă de unitatea partidului nostru naţional con­solidat. Bucureşti, 12/24 ianuarie 1894. Eugen Brote. Noi nu putem decât să aprobăm întru toate vederile exprimate de sti­matul nostru amic şi tovarăş de luptă, căci ele sunt ale întregului partid na­ţional român. O mărturisire rară. Revista ma­ghiară juridică „A jog“ aduce un prim-arti­­col în care desaprobă proiectul de lege prin care se înlătură titlul de doctor dintre condiţiunile de admisibilitate la examenul de liberă practică advocaţială. „A jog“ găseşte că e bună dispoziţia prin care se proiectează restrîngerea dreptului de a practica advoca­tura şi se reduc advocaţii la un număr de­terminat, dar­ nu găseşte garanţii că li­ se va da dreptul de liberă practică celor mai buni advocaţi, îndeosebi numita revistă găseşte, că prin înlăturarea doctoratului se înles­neşte mediocrităţilor dobândirea dreptului de liberă practică advocaţială, în vrema­ ce do­bândirea acestui drept ar trebui condiţionată de la o cualificaţie tot mai mare. „La noi“ — adaogă autorul articolului, dl Dr. Sigis­mund V á r a d y — „nici vorbă nu poate fi de reducerea numărului, pentru­ că între stă­rile noastre sociale pe juractate apusene, pe jumetate asiatice ar fi înlăturat de pe terenul advocaturii, chiar elementul, căruia şi astăzi abia­­i­ se dau funcţiuni“. Iată o mărturisire foarte sinceră deşi poate cam nu îndestul de exactă ca proporţie în apreciarea stărilor sociale înapoiate ale so­cietăţii maghiare. Ori­cum fie, mărturisirea dlui Dr. Sigismund Váradyne e îndestul de graţioasa. Dl Dr. Ioan Raţiu venerabilul presi­dent al partidului naţional al Românilor din Transilvania şi Ungaria, a primit cu pri­lejul Anului­ Nou şi a zilei sfântului loan un foarte mare număr de felicitări, atât de mare, încât îi e aproape cu neputinţă a răspunde tuturor stimatelor persoane, care şi-au adus şi cu acest prilej dovezile de stimă, iubire şi încredere. Venerabilul president al partidului nostru naţional exprimă pe această cale mul­ţumită tuturor persoanelor, care­­l-au felicitat. Noul an. Publicăm astăzi mulţumită pe care dl Dr. Raţiu, preşidentul partidului na­ţional român o aduce pentru numeroa­sele felicitări ce a primit. Sunt zile mari, în care ne aducem aminte de vieaţa noastră, de zilele bune şi rele peste care am trecut, în care ne dăm seamă de lucrările noastre şi ale altora, de dorinţele ce am avut în tre­cut şi de acele pe care le avem pen­tru viitor. Dorinţele şi lucrările pornite din aceste dorinţe merg înainte cu stăruinţă spre ţinta ce ni-am pus. Amintirile noastre, dorinţele noas­tre nu se mărginesc numai în cercul strîns al rudelor şi al prietenilor noştri personali. Suntem cu toţii împreună membri, care alcătuim o societate, societăţi care formăm un popor, o naţiune, oameni care avem aceeaşi limbă, aceeaşi ori­gine etnică şi voim ca împreună să mergem înainte îndeplinindu-ne dato­riile ce avem cătră noi toţi şi cătră so­cietatea omenească. Dacă pentru bunăstarea şi feri­cirea unei famiii, c âpetenia acesteia îşi pune îa lucrare toate puterile şi se lip­seşte de multe­ ori c­hiar de toată tigna lui, cu atât mai multă muncă, cu atât * * Frumosul şi elocuentul D-Voastre su­venir îl voiu păstră cu pietate toată vieaţa, ca pe o moaşte sfântă, care mă va încuragia in luptele ce me mai aşteaptă, care-­mi va aminti în momentele grele ale vieţii, ca da-­­ torinţa naţională este cea dintâiu datorinţă a Românului şi că nu miseriile Seghedinului, dar’ nici chiar jertfa vieţii n’are să se facă necredincios de visei săpate pe el. Totul pentru naţiune! I­rimiţi, Stimabilii Domnişoară expre-­­ siunea perfectului meu­­ devotament, cu care ! român Seghedin, 1/13 Ianuarie 1­94, al D-Voastre deobligat servitor Septimiu Albini, m. p. tu şi multă renunţare se cere căpeteniei unui popor, omului chemat în fruntea unei naţiuni. în schimbul acestei munci şi drept despăgubire pentru sacrificiile ce aduce binelui obştesc, poporul nu poate aduce fruntaşului seu decât dorinţa ca munca lui să fie rodnică şi ca această vieaţă muncitoare şi plină de sacrificii nobile să se îndelunge. Dorinţele acestea se repetă la zile de însemnătate. . E fericit poporul, care poate să-­şi aducă aminte că în fruntea lui se gă­sesc oameni a căror muncă, a căror întreagă vieaţă, ale căror bogate apti­tudini, ale căror virtuţi sunt închinate vieţii şi progresului neamului lor. Noi Românii, în mijlocul tuturor durerilor noastre, avem mulţumirea de a şti în fruntea noastră oameni pe care îi încunjurăm cu desăvîrşita noastră iubire, cu o neţărmurită încredere. Şi cum devisa noastră e: „Totul pentru naţiune­­“ — cea dintâiu aducere aminte, întâia noastră dorinţă e să le exprimăm acestor oameni dorinţe de bine şi de isbândă. Ziua de Anul­ Nou şi ziua de Sf. Ioan sunt astăzi zilele, în care Românii de dincoace şi de dincolo de Carpaţi ,şi-au adus aminte, că în fruntea Ro­mânilor din Transilvania şi Ungaria se găseşte o căpetenie, care ’şi-a pus În­treaga sa vieaţă bine meritată — în trecut şi pentru viitor — în serviciul inter­eselor obşteşti ale naţiunii româneşti, căpetenia, care duce înainte lu­crarea naţională în desăvîrşit acord cu întreg poporul românesc, în perfectă armonie cu comitetul central al parti­dului naţional al Românilor de dincoace de Carpaţi. Un număr mare de felicitări a primit această căpetenie cu prilejul Anului­ Nou şi în ziua de Sf. Ioan din toate părţile locuite de Români. Vezând această generală dovadă de iubire, această dovadă de neţărmu­rită încredere, o linişte ne cuprinde, o credinţă în victoria neamului nostru ne cuprinde sufletul, pentru­ că unde con­ducătorul­­şi-a pus vieaţa în isbânda causei şi unde obştia merge cu cre­dinţă în înţelepciunea şi devotamentul conducătorului ei, acolo victoria e si­gură. Numărul mare de felicitări, pe care domnul Dr. Raţiu, căpetenia par­tidului naţional al Românilor de din­coace le-a primit de pretutindeni pe unde sunt Români, ne e o dovadă că Românii toţi iau parte la legit­imile noastre lupte de apărare, că lucrarea­ţionale, căror întâiaşi­ dată Româncele au ex­primat cu atâta gingăşie simpatia lor! —­me butur pentru alţii, fiindcă sânt sigur: d’aci încolo înveselitor va creşte numeral acelora, care vor cauta să fie împărtăşiţi de onoarea şi distincţia ce nouă de astă-dată pe nedrept ni­ se face. Nu ni-am împlinit decât datoria! Şi socot, ca mai ales în împrejurări grele, ca acelea prin care trece iubitul nostru popor, datoria trebue să ’şi-o împlinească toţi, car’ distinşi să fie numai cei care s’au jertfit cu totul! Cei care în luptă s’au avântat lăsând departe în urma lor pe alţii, cei care n’au întrebat nici-odată: „Târfă când se suferim?“ — di ’şi-au zis: „Până în capăt!“ Cei care se pot mândri, că au închinat o vieaţă în­treagă numai causei binelui obştesc cei, spre care ani de-a rîndul poporul ’şi-a aţin­tit pri­­virea dornic, pentru­ că ei întrupau aspiraţiu­­nile a milioane de suflete, şi mistuiţi erau de durerile toate câte mult încercatul nostru neam a trebuit să îndure. Fiind încă tiner, nu pot să mă mândresc decât cu iubirea acestor aleşi ai luptătorilor noştri naţionali. Până acum n’am făcut, decât să stau la postul ce ei ’mi-au încredinţat. De aceea, primesc darul D-Voastre nu ca un semn pentru merite, ci drept îndatorire sfântă, că până la cea din urmă licărire a vieţii mele să nu am alt ideal, decât cel cărui trebue să se închine toţi Românii şi toate Româncele: lupta pentru naţie! nu altă do­rinţă, decât fericirea neamului românesc, nu ce săvîrşim noi aci, e o lucrare săvir­­şită de întreg poporul românesc. Felicitările trimise dlui Dr. Raţiu sünt dorinţe de bine poporului româ­nesc, sünt dorinţe de bine trimise co­mitetului central întreg, cu care presi­dentul ei a statolit o armonie atât de binefăcătoare în întreg poporul româ­nesc de dincoace de Carpaţi. Dar, pe lângă aceste felicitări, pe lângă această dovadă de generală stimă şi încredere din partea Românilor, dl Dr. Raţiu a mai primit felicitări nu­meroase şi din toate părţile pe unde legitimile lupte de apărare ale partidu­lui nostru naţional sânt cunoscute. Iar c cestiunea noastră naţională e cu­noscută departe peste hotarele monar­­chiei noastre. Adevăraţii luptători. Mai zilele trecute parlamentul ma­ghiar a fost viu agitat de o cestiune, care ne interesează foarte de aproape şi pe noi. S’a discutat anume, dacă trebue să­­i­ se ridice deputatului Ábrányi Kornél imunitatea, ca astfel să poată fi urmărit de justiţie, cărei­a i-a adus ştirbire, împotrivindu-se judelui cu pri­lejul unei perchisiţii redacţionale. Interesante pentru noi nu sânt pe­ripeţiile care au precedat orînduirea an­chetei, nici cele­ ce au urmat, ba nici chiar votul ce parlamentul a adus în această afacere, ci vrednice să ne ocu­păm cu ele sânt plângerile ce aproape toţi oratorii au adresat ministrului de justiţie, ai cărui agenţi abuzează de lege, şi aceasta chiar şi când e vorba de libertatea de presă, „cea mai sfântă, mai folositoare şi mai sublimă cucerire a vea­cului“. Care sânt căuşele acestor plângeri ? Iată-le: judele a voit să facă o perchiziţie în biuroul redacţional al nu­mitului deputat, prim-redactor al zia­rului „Pesti Napló“; acesta însă a ameninţat cu arma, s’a împotrivit, încât judele cu întreaga sa asistenţă poliţenească n’a putut isprăvi nimic. De aceea se cere darea lui în ju­decată. Ce să mai vezi însă! Oratori ca Apponyi, Horváth Gyula, Hock, Polónyi şi alţii, între dînşii chiar guvernamentalul contele Károlyi István, s’au declarat în contra extrădării colegului lor, care în calitatea sa de redactor s’a impotrivit autori­tăţilor justiţiare. Toţi oratorii spun că bine a făcut Ábrányi când s’a impotrivit, deoare­ce dînsul a fost altă preocupare, decât a mè face folositor pa­triei şi poporului nostru. Voiu urma, cu alte cuvinte, sublima D-Voastre devisă, scrisă pe steagul roşu: „Totul pentru naţiune!“ Şi aceasta­ îmi va fi cu atât mai uşor, cu cât speranţa într’o apropiată isbândă ’mi-a crescut în măsură ce ’mi­ s’a îngreunat robia. Iar’ după­ ce am primit călduroasa D-Voastre adresă şi darul preţios, după­ ce am văzut cât de mult Româncele se interesează de causa naţională, am credinţa neclintită, că desvol­­tându-se lupta aşa, cum se începe acum: bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri toţi î­n­t­r ’ u­n gând mărturisind, soarele dreptăţii ne va ră­sări în curând şi zile de bucurie vor fi nu scăparea din temniţă a câtorva, ci... îmi fac act singur censură, şi vă las ca înşi­vă să ţeseţi mai departe cugetul meu, dorinţa noastră... Istoria ne spune, că a fost — demult — o vreme, când eroii în înferbinţeala luptei îşi înseninau gândul şi se îmbărbătau mai ales prin cuvintele, ori câte un semn, o floare, o panglică legată de spadă, de pildă — aduse de acasă, de la fiicele poporului, pentru care luptau. Dee cerul, ca încuragiările şi semnele D-Voastre de aducere aminte să fie, şi pentru noi şi pentru cei­ ce ni­ se vor alătura la luptă, talismanul miraculos, care pe cei slabi se-’i întărească, prin care cei tari s’ajungă eroi şi — dacă trebue! — martiri,­ ­ FOIŢA „TRIBUNEI." Darurile fetelor române. Dovada de încuragiare ce au dat cele cinci sute cincizeci de domnişoare române în­temniţaţilor noştri le va da de sigur acestora statornicie în lucrarea, în serviciul căruia ’şi-au pus vieaţa lor. A fost binemeritată de dînşii distincţia ce li­ s’a făcut. Dar’ acea­stă distincţie e pentru dînşii mai ales o che­zăşie, că din clipita în care luptele noastre au primit puterea morală a femeii române, ele vor fi purtate cu statornicie şi fără preget Înainte cătră victoria sigură. Publicăm la acest loc trei dintre răs­punsurile de mulţumită, pe care cei împărtă­şiţi cu această distincţie din partea domni­şoarelor române din Transilvania, Bănat şi Ungaria le-au trimis gentilelor dăruitoare. Iată scrisoarea dlui Septimiu Albim: Stimabilă Domnişoară! Am primit aseară admirabilul cadou, cu care gentilele noastre domnişoare, în însufle­ţirea lor naţională, au binevoit a me onora de Anul­ Nou. Am primit ieri dimineaţă şi măgulitoarea adresă, de care acest splendid dar a fost însoţit. Bucuria ce ele ’mi-au causat, mulţumirea sufletească ce ’mi-au adus şi mândria naţională ce ’mi-au inspirat, nu găsesc cuvinte se mi­ le exprim. Ear’ acea­sta nu pentru­ că aş vedea într’însele o res­­; plată meritată a modestelor jertfe ce am fost­­ învrednicit se aduc pe altarul scumpei noastre ‘ națiuni; nu pentru­ că le-aş considera drept o recompensă a vre-unui merit, căci nu poate­­ constitui un titlu de merit a ’şi împlini pur şi simplu cea mai elementară datorinţă, ci pentru­ că gingaşa şi generoasa D-Voastre atenţiune îmi este o puternică chezăşie, că lupta pentru emanciparea naţională, la care ca un simplu dar’ credincios gregar am şi eu fericirea de a participa, este pusă pe terenul cel adevărat şi are cele mai sigure şanse de bună reuşită. Causa pentru care astfel ştiu să se însufleţească cele mai sublime vlăstare ale poporului nostru martir, fecioarele române, este sfântă şi nu poate să nu biruească. Drept aceea cu sufletul înălţat de entusiasm şi cu inima pătrunsă de cea mai intimă recunoş­tinţă şi în acelaşi timp ştiind din trecut, că înaltele D-Voastre sentimente naţionale mare parte trebue să aibă şi la onorifica distincţie ce ’mi­ s’a făcut mie din partea domnişoarelor române, viu, Stimabilă Domnişoară, a-’mi îm­plini cea mai plăcută datorinţă, rugându-vă pe D-Voastră să fiţi interpretul profundelor mele mulţumite, mai ântâiu cătră nobilele iniţiatoare, iscălite în scumpa D-Voastră adresă, apoi cătră toate acele 550 de dragi sorioare din Transilvania şi Ungaria, care au contri­buit, cu entusiasmul lor, la această marini­­moasă îmbărbătare a victimelor causei româ­nismului. * Dl Ioan Russu Şirianu scrie: Preastimate Domnişoare! Cel mai mare duşman al întemniţatului este­­ singurătatea. Fie numele D-Voastre lăudat în neam şi neam pentru aducerea aminte prin care aţi alungat pe potrivnicul nostru. De aici încolo temniţa îmi va fi in­su­portabilă numai, dar’ fericit mă voiu simţi de câte­ ori privirea ’mi­ se va odihni asupra scum­pului dar, cu care aţi împodobit locuinţa mea tristă şi pustie. Mă bucur pentru mine, că ’mi­ s’a dat norocul să fiu între acei soldați ai causei na­

Next