Tribuna, august 1894 (Anul 11, nr. 162-183)

1894-08-05 / nr. 165

Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Nr. 165 Sibiiu, Vineri 5/17 August 1894 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oara 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Laberint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru August st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Bucureştii şi Clujul, în vreme­ ce la Cluj se retrac­­tează cel mai nou proces de presă al nostru, în Vie­na apar în ziarul mi­­nistrului-president al Austriei doi ar­­ticoli, scrişi din Bucureşti, subscrişi de un deputat român, al cărui nume se începe cu litera M şi care este deputat guvernamental. Nu ne simţim chemaţi a cerceta raportul acestui articol cu situaţia di­plomatică între punctele Budapesta— Viena—Bucureşti; noi scoatem din el numai conclusia, ce ne priveşte, că adecă după părerea deputatului ro­mân, intervenţia pe care Ungurii o cer de la Kálnoky nu ar putea să dee în nici un cas roadele depline pe care ei le aşteaptă. Mai mult decât aceasta ne atrage atenţia altă chestie pusă de „deputatul român“. Aceasta priveşte pro­gramul nostru. Şi anume, depu­tatul M zice, întocmai ca şi Hiero­­nymi, că legea electorală şi câteva consecvente măsuri blânde administra­tive sânt suficiente pentru a potoli lupta noastră. Noi constatăm simplu coincedenţa acestor vederi cu ale ministrului Hie­­ronymi. A ne pronunţa asupra lor ar însemna a repeţi ce-am zis cu pri­­legiul voiagiului ministrului maghiar. Deputatul român M. a avut în ve­dere, în articolui săi, numai pe diplo­mați și pe miniștrii și-a chibzuit nu­mai ce-ar pute ei să facă. După aceste mărimi de calcul, am putea să concludem asupra poziției calculator­ului? Probabil, dar­ nu încercăm. Noi, cei care stăm însă mai jos, cei care nu putem face diplomație, cei care servim ca mărimi de calcul și care putem nu-i vorbă să ne impu­nem, noi voim să-­i atragem deputa­tului român atenția asupra luptei sociale ce se petrece de la neam la neam în patria noastră. Și pentru a nu lungi în contra firii noa­stre cuvântul, îi supunem ultima florică a luptei acesteia. La procesul din Cluj s’a petrecut Marţia trecută acest episod semnificativ: — Se ceteşte întregul articol încrimi­nat în traducerea oficială ungurească. Acu­­zaţii însă, la întrebarea preşedintelui, cer, ca articolul să se cetească şi în original. Aci se scoală numai­decât juratul He­gy­e­s­­­i Vilmos, redactor la guvernamentalul „Kolozsvár“, şi cu o impertinenţă evreească se opune în contra cetirii în limba română a arti­colului. „Legea de naţionalităţi, ce-i drept, — zice juratul Hegyessi, — concede aceasta acusaţilor, eu vi se cer ca aceasta să nu se facă“. Preşedintele: „Aci nu d-ta vei dispune, că legea de naţionalităţi, ce drept le dă şi ce nu acusaţilor, aceasta e treaba pre­şedintelui“. Jur. Hegyessi: „Eu nu doresc şfisdnt în contra cetirii în ro­mâneşte a articolului încri­minat“. Preşed.: „Te provoc la ordine, die jurat, ori o doreşti d-ta ori nu, aici eu dis­pun.­­ Acusaţii o doresc şi au şi dreptul să o ceară aceasta“. Jur. Hegyessi: „Apoi eu con­stat, că nu cunoaştem limba româtidu. Omul, care ne cere a renunţa la limba noastră, este omul guvernu­lui, este redactorul unui ziar guverna­mental, este om în posiţie se ştie prin ce se poate face plă­cut stăpânilor sei şi­­ el cere să se facă o ilegalitate, pentru­ că Ungurul nu a învăţat, precum nici nu va în­văţa nici­odată româneşte. Această scenă este oglinda cea mai clară a societăţii maghiare. Ce vom face deci aici? Deputatul român M. are conside­raţii pentru societatea română, care pune guvernelor la disposiţie mijloacele de a pută susţină îndatoririle impuse de tripla alianţă, dar’­­ ’i­ le pune aceeaşi societate, şi Ligei la dispoziţie. . ! Guvernul maghiar nu va avă şi el consideraţii cătră societatea ma­ghiară, cătră norodul, a cărui cugetare politică se corupe din ce în ce mai mult ? Ce voim deci să dovedim? Voim să dovedim, că raţionamentul deputa­tului român M. este basat pe un ma­terial necom­p­l­e­t, voim să zicem — cu toată recunoştinţa ce o avem pentru intervenirea lui — că el nu a exa­minat chestiunea noastră în întregimea sa. Nici nu ar fi putut poate. Pentru­­că ar fi fost, chiar ajungând la resul­­tatele programului de la 1881, reţinut a vorbi de corectitudinea impusă omu­lui de guvern, de vieața celui mai mare umorist al erei vic­­toriane. între colaboratorii sei a numărat pe Tackeray, Douglas Jerrold, Tom Hood, Maybe, Albert Smith, Shirley Brooks ş. a. m. De­­semătorii sei au fost sau sunt Leech, Doyle, Tennier, Du Maurier, Thackeray ș. a. în tim­pul celor patru decenii şi jumătate „Punch“ a fost o putere recunoscută în stat. A fost fondată la 1841 de Marc Lemon, care a fost şi primul redactor. Deja el, primia în anii din urmă înainte de moartea sa un salar anual de 1500 lire sterline (= 30.000 mărci). E curios, că toţi redactorii de până acum au fost scriitori dramatici şi poeţi de balade. De altfel nu e totdeauna întreg cuprinsul lui „Punch“ bun şi estetic. în Germania publicul numără şi revis­tele beletristice săptămânale între foile ilus­trate. în Anglia nu e aşa. înseşi cele mai populare scrieri periodice engleze de genul lui „Gartenlaube“ nu sunt ilustrate; pe lângă aceea acest grup de organe de presă, al căror cei mai buni representanţi sânt „Chambers’s Journal“ (Edimburg) şi „All the Jeaz Round“ (cel din urmă întemeiat de Dickens şi continuat şi astăzi de fiiul seu), amândouă bine cunos­cute în străinătate, apar în format octav. Un alt ram al ziaristicei beletristice aduce romane obscure, care se arată ca fructe stricâcioase şi sânt cetite numai de lachei, servitoare, lu­crătoare de la fabrice, cusătorese etc. Şi la Bucureştii nu pot simţi decât, sim­patii pentru succesele noastre. Aceasta o zice şi M. Viena poate cere numai cât legile ţerii permit unui guvern român să facă. Budapesta cere Vienei totul şi noi cerem şi Vienei şi Budapestei un alt tot. Noi, cei­ ce suferim, vom ridica chestia noastră până unde t­r­e­b­u­e ridi­cată ca să însemne o soluție, care va exclude posibilitatea unui — Hegyesi, unui discurs ca al lui Hieronymi la Deva, unui parlament al unei si­ngu­re rase într'un stat p­o­­­i g­­­o­t, cu o vorbă o soluție, care să excludă posibilitatea tu­turor anomaliilor, ce numai constitu­ționale, moderne, drepte nu vânt. Câtă vreme Pesta se opune — ea vrea răsboiu cu noi. Progresul ei continuu spre ideile noastre, nu câ­teva măsuri momentane, pentru înlă­turarea neplăcerilor momentane — ace­­sta-i leacul, care va aduce liniştea do­rită între Tisa şi Carpaţi. O voce rusească despre politica Rusiei. Mare sensaţie a produs în cercurile politice şi diplomatice un voluminos articol politic al importantei reviste „Nedelja“. Por­nind de la chestiunea bulgară şi cea a Coreei, articolul conclude, că politica externă a Ru­siei pe viitor trebue să fie altă direcţiune. Scopul politicei ruseşti — se zice un articol — trebue să fie, ca hotarele ei să fie încun­­giurate de state mărunte, dar’ independente; cu cât mai mici şi cu cât mai independente vor fi aceste state, cu atât mai bine pentru Rusia. Imperiul rusesc de present se află sub presiunea puterilor mari, a căror vecină­tate e abia suportabilă, pretinde­ jertfe nesfir­­şite de Înarmare. Dacă în locul acestor pu­teri mari se vor forma stătuleţe mărunţele, dar­ independente şi rivalizând între sine, atunci Rusia ar pută fără nici o grije să pună la o parte armele şi să se dedice în toată tigna muncii pacinice. Spre împlinirea acestei politice a fost îndeosebi în favorul nostru desvoltarea istorică şi situaţiunea geografică dar’ — durere — tocmai noi am fost aceia, care am luptat contra intereselor noastre proprii, întrucât totdeauna ne-am insuit într’a­­colo, ca să nu lăsăm căderea singuraticelor state mari, ci să le susţinem chiar şi cu jertfe din parte-ne. Acum a sosit în fine timpul, că greşeala acestei politice se recunoaşte din toate părţile. Rusia trebue să lucre cu toată autoritatea sa într’acolo, ca să se formeze state mici, independante, care nouă să ne asi­gure o existenţă sigură, dar­ cinstită. Această losh­ică a politicei ruseşti ar fi primită cu însufleţire din partea tuturor naţiunilor dori­toare de libertate, şi în loc de suspicionări şi ură ni­ ar asigura alipire sinceră. Istoria motivează corectitatea acestei politice. După desmembrarea totală a Turciei europene va veni la rând Austro-Ungaria şi se va începe FOIŢA „TRIBUNEI. Ziaristica în Anglia. De L. Kätscher. (Urmare şi fine.) 2. Foile periodice. O întreprindere mai mică de acest fel, care aduce mai multe lucruri beletristice şi se distinge prin ilustraţiuni originale, aruncate numai aşa pe hârtie e „Ladies Pictorial“, o foaie ce există deasemenea demult, deşi mai nainte intr’altă formă, dar’ care cu toate di­feritele experimente nu poate prospera. Re­marcabilă e mai departe ediţia engleză a ziarului de modă ce apare în 175.000 exem­plare: „The Joung Ladies’ Journal“. Acesta dominează prin răspândirea sa cea mare; celelalte două duzine de foi de modă ce apar în ţeara Miss­elor nu merită să fie amintite. Pe când cele mai multe dintre foile umoris­tice ce apar în Germania se împart în poli­tice şi nepolitice, pe atunci cele engleze tra­tează deavalmaji atât lucruri din vieaţa politică cât şi din cea poporală şi socială. în Londra apar: „Punch“, „Fun“, „Indy“, „FunnyFolks“ şi „Moonshine“. în străinătate e cunoscută în general numai „Punch or The London Charivari“. Trecutul acestei foi e strîns legat aceste cuprinsul trivial le asigură o mare trecere Unica şi cea mai veche foaie, des­pre care nu se poate zice că e stricăcioasă, ci numai inofensivă, e „Family Herald“, o foaie îndeobşte plăcută, care afară de romane şi novele aduce şi câte unul sau doi articoli uşori, instructivi, deşi foarte superficiali, de cuprins general. Un boboc pe cât de tânăr pe atât de unic în felul seu al ziaristicei londoneze sânt aşa numitele „Society Papers“, foi săptămâ­nale, care toate s’au înfiinţat numai în anii din urmă şi au un preţ binişor de urcat (50 penny numărul). Aceste foi sânt socotite pentru societatea aleasă şi într’un stil îndrăsneţ, necruţă­tor. Adese­ori, fireşte, şi plin de spirit, se ocupă cu relele sociale, întâmplările mai însemnate din lumea aristocratică, cu istorioare de cu­lise politice şi financiare şi cu tot felul de scandale sociale. Picanteria ei împreunată de multe­ ori cu vervă le procură un mare cerc de cetitori. O cerinţă urgentă nu împlineşte; ele permit însă câte o privire interesantă în secretele metropolei de la Temsa. Fi­rește, e greu să alegi aproape ca fiecare nu­măr pleava din grâu. Cele mai bune foi de acest gen — care are la tot caşul avantagiul să nu fie „emmyeux“ — sânt „The World“, condusă de romancierul Yates, și „Truth“, organul membrului în parlament Labouchere, un om pe cât de radical, pe atât de bogat şi plin de spirit. „Truth“ aduce un profit curat de 8000 lire sterline pe an. Un rol însemnat în imperiul britanic joacă literatura scrierilor mensuale şi cvar­­iale, care sânt mai răspândite acolo decât ori-şi-unde. Pe lângă whiggistica „Edinburgh Review“, întemeiată înainte cu opt decenii de lordul Brougham şi câţiva prieteni de prin­cipii, merită înainte de toate să fie numită „Quarterly Review“, înfiinţată puţin după aceea în interesul partidului Targ-ilor. După acest notabil „Quarterlies“ urm­ează revista franc­masonă „Westminster Review“, condusă odi­nioară de John Stuart Mill. Foarte numeroasă şi variată e presa mensuală, în ea sânt representate toate tere­nurile imaginabile ale activităţii spirituale a omului prin organe proprii. „Monthlies“ se împart în „Reviews“, „Magazines“ şi „Ligh­ter Magazines“. „Reviews“ sânt reviste lu­nare de calibru mai greu ; în frunte stau : „Fortnightly Review“ şi „Nineteenth Cen­tury“, care se vând cu 2 şi jum. mărci fas­cicolul. „Magazinele“ mai uşoare cultivă mai­­ ales elementul beletristic, costă una cu alta , numai 50 penny fascicolul şi sânt numai In , caşuri excepţionale ilustrate. în măsură mai mare se face aceasta la „Argosy“ — a cărui proprietară şi redactoare e cunoscuta român­ce la Mrs. Wood — şi la „Englisch Illustrated Magazine“, întemeiat numai în Octomvrie a procesul formării nouelor state. Descompu­nerea imperiului german, încă şi acum ne­consolidat pe deplin, asemenea nu este peste putinţă. Acestui proces nouă nu ne este permis să-’i punem pe deci, ci din contră, în interesul nostru propriu trebue să-’i accele­răm desvoltarea. Că independenţa statelor mărunţele e numai spre binele Rusiei, nu va nega nimenea. Tocmai din acest motiv ar trebui deci, ca Bulgaria şi Corea să-’şi sus­ţină încă de pe acum independenţa în intere­sul lor şi al nostru. Executarea consecventă a acestui principiu e singura modalitate, prin care s’ar puta delătura actualele greutăţi. Al 3-lea proces de presă al „FOII POPORULUI“. (Raport special al „Tribunei“.) (Urmare şi fine ) Recinizitorul procurorului­ începe cu nişte frase, spunând câ abia s’a închis zăvorul temniţelor în urma celor osândiţi în procesul Memo­randului şi iată alţi agitatori valahi... care agi­tâ, aţîţă, asmuţă (lázitanak, izgatnak, bujtogatnak) etc. Apoi con­tinuă astfel : Onorată curte cu juraţi! „Pentru câţiva oameni, pentru aşa nu­miţii „conducători“ ai poporului valah, agită­rile la ură sânt un bun câştig de bani. Nu între lasă nici o ocazie începând cu negarea uniunii până la scornirea minciunii despre omorîrea lui Lucaciu, ca să nu agite, să nu aprindă cu minciunile lor flacăra urei în contra noastră, în sinul poporului român. Substratul procesului de astăzi, articolul încriminat în actul de acasă, asemenea este o vie agitare la ură în contra naţiunii ma­ghiare. Este de prisos se dovedim, că într’a­­devăr articolul conţine agitaţie, vorbeşte în­suşi articolul mai elocvent ca ori­ce discurs. Punctul de mânecare este Memorandul şi Replica, care face ca sângele să ni­ se urce în obraji de ruşine, că în ce mod ni-au mân­­git onoarea înaintea Europei. Şi iată arti­colul din chestiune pe autorii şi pe respândi­­torii Memorandului şi ai Replicei îi pune de exemplu demn de imitat, îi presenta de glo­rioşi, de eroi pe cei­ ce ni-au mângit onoarea. Se poate închipui stat care ar suferi ne­­pedepsit asemenea lucruri? S­atul maghiar s’a folosit în pedepsirea lor de ar­ma justiţiei. Şi asta este „prigonirea crudă“, pentru care strigă articolul încriminat. Acesta este „sbiciul unguresc“, care loveşte în­treg poporul român. Dar, să cercăm, oare România, sau Fran­cia şi Germania îi laudă pe cei­ ce tind la­­ sdrobirea statului, şi atacă integritatea ei? Şi ce zice articolul? Stările de astăzi nu se pot suferi, trebue să li­ se pună capăt. Şi ce li-e scopul? Articolul spune lă­murit: „trebue se le arătăm Maghiarilor, care ne prigonesc, ne îndreptăţesc, pe noi Românii pacînici că: cine sânt Românii şi ce vor ei; şi că păcatul cel mai mare este acum — tă­cerea ; trebue să ne luptăm, jertfe şi curagiu, căci fără acestea la nimic nu putem ajunge.“ Auziţi, dlor juraţi, provocarea la jertfe, ce trebue să le aducă poporul român! Cu­vintele acestea nu se pot fals interpreta. Au­ziţi, dlor juraţi, cuvintele care aţită la ură în contra Maghiarilor „crudeli, care pe Români îi aruncă în temniţă“. Cuvinte de aceste găseşti în fiecare nu­măr din „Foaia Poporului“. Şi se poate, ca să fie Român sedus din săptămână în săptămână de spiritul acestei foi, care să nu simtă ură în contra Maghia­rilor, presentaţi de cătră foaia aceasta drept asupritorii Românilor? Aşteptând răspuns la această întrebare de la D-Voastră, dlor juraţi, îmi sfîrşesc scurta mea vorbire cu rugarea, să pronunţaţi ver­dict osânditor asupra acusaţilor“. Acest rechizitor se tălmăceşte apoi pe scurt şi în limba română, car’ în limba ger­mană dl acusat Marschall nu o mai pretinde, deşi dreptul îl avea s’o pretindă aceasta. Ambii acusaţi renunţă la apărare şi o concred aceasta dlui apărător. Discursul de apărare al dlui Russu Şirianu. Onorată Curte cu juraţi! Am venit să apăr într’un proces de presă al „Foii Poporului“ şi iată, prin dis­cursul de acusare al dlui procuror sânt silit să mă ocup cu procesul Replicei şi al M­e­­morandului. Pentru­ că în partea covîrşi­­toare a discursului de acusare, dl procuror s’a întins asupra celor petrecute aici înainte cu luni de zile. De sigur pentru­ ca să Vă preocupe In defavorul acusaţilor, d-sa a arătat ce s’a săvîrşit prin Replică şi Memorand, s’a ocupat cu fapte, asupra căror justiţia D-Voas­­tre ’şi-a zis deja cuvântul, căci bărbaţii noştri iubiţi implicaţi in acele procese sânt chiar în temniţă. Dl procuror vi ’i-a presentat ca primejdioşi pentru patrie, a pus lângă ei pe acusaţii de azi ca să nu-’i presente şi p’aceştia ca turburători ai ordinei publice, ca pe agi­tatori înfricoşaţi. Ba, ca să accentueze vino­văţia lor, dl procuror a găsit cu cale ca să vor­­beasă aici despre svonul ce se răspândise cu privire la împuşcarea D-rului Lucaciu, afirmând că prin agitaţa ce fac acusaţii şi prin publicarea acelei ştiri, dînşii caută ori­ce prilegiu ca să asmuţe pe Români în contra Ungurilor, fiind această crimă o meserie a lor, un mijloc de agonisire a panei. Va să zică tot clişeurile vechi. Neputând să arete din articolul încri-­­ minat anume pasage, din care să reese vino­văţia clienţilor mei, d-sa găseşte mai comod a vorbi despre lucruri, care nu trebuiau aduse aici. 1883 şi care are să facă concurenţă lui „Har­pers Magazine“, o foaie din New-York foarte răspândită în Anglia. La aceste aparţine şi „Cornhill Magazine“, o foaie întemeiată de Thackeray, pe care o redigiază acum James Payn, „Cassell’s Family Magazine“, „Good Words“, „The Quiver“ sânt destul de bune publica­­ţiuni, deşi pentru gustul nostru prea biseri­ceşti, dintre foile de genul de care e vorba aici. „Magazines“ nu sânt atât de doctrinare şi seci, ca „Reviews“, nici atât de uşoare şi populare ca „Lighter Magazines“; ele ţin locul între ambe aceste şi în privinţa cuprinsului se pot asemăna cu „Westermanns Monats­hefte“, numai cât nu sânt ilustrate. Preţul lor e mai totdeauna o marcă pe număr. Nu­mărul lor scade mereu; ca importante se pot indica actualmente numai două: „Macmillans Magazine“ şi venerabila „Blackwoods Ma­gazine“. Durere că spaţiul nu ne permite să luăm notiţă despre celelalte scrieri sensuale, pre­cum şi despre ziarele săptămânale de caracter teologic, confesional, artistic, economic, peda­gogic, comercial, industrial şi pur local, deşi, în vederea împregiurării, că in Londra apar nu mai puţin decât nouă sute de organe de presă, s’ar pută zice foarte multe despre aceste apariţiuni. A. D.

Next