Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)

1896-01-04 / nr. 2

Pag. 6 naţionalităţile nemaghiare şi cu fraţii noş­tri din regat. Partidul slăbit deja până acum c­are să ajungă din ce în ce într’o posiţie, care trebue să-­l facă în cele din urmă incapabil pentru ori­ce luptă. Capitularea lui ar fi identică cu în­frângerea poporului român. Răul acesta nu se mai poate lecui prin comitet, fiindcă pentru înlăturarea divergenţelor existente s’a reclamat în mod uşuratic şi meschin un for, care nici­odată nu poate avă chemarea a ne re­gula afacerile interne ale partidului nos­tru — trib. unguresc. Prin urmare nu­mai din mijlocul partidului poate să vină scăparea. Voi, cari aţi stat şi până acum în mijlocul luptei, aţi ostenit şi jertfit ală­turi cu noi; pe voi, cari representaţi voinţa şi dorinţa straturilor largi ale poporului, sfinteţi datori a prinde cu mână tare răul, a-­l smulge din mijlocul nostru şi a vindeca corpul naţiunii. Datorinţa aceasta se impune cu atât mai mult, cu cât partidul, scăpat de răul ce-­l apasă şi dispunând astăzi de puteri cu mult mai multe ca în trecut, s’ar pre­­senta la luptă mai viguros şi mai însu­­fieţit. De altă parte situaţiunea externă, care devine tot mai amenințătoare nu ne permite a sta pe loc și ne grăbește la strîngerea rîndurilor, ne impune chiar să ne împrospătăm organisația partidului și să-’l punem în condițiuni, cami pînă să-’l facă capabil a întim­pina cu tărie toate evenimentele viitorului. Avem cu toții datorința să ne ri­dicăm privirile de la afacerile meschine şi să le înălţăm la interesele mari ale neamului românesc, cari singure ne pot călăuzi în atitudinea şi procedeul nostru. Am luat deci cu vină satisfacţie cu­noştinţă de patriotica voastră hotărîre de a vă întruni şi consulta. Vă salutăm cu frăţească dragoste şi asigurându-vă de sprijinul nostru vă do­rim perseveranţă şi succes. Bucureşti, 8/20 Decemv. 1895. Eugen Brote, Aurel C. Popovici, vicepresid. al comitetului membru al com­. nat național. S. Albirii, secretar al comitetului. ... Institut de arte grafice Carol Gobi, Bucureşti. — grupaţi în giurul lui, a urma după poveţele lui şi a stabili astfel autoritatea sa binefăcă­toare faţă cu toţi şi contra tuturora, care mai ales contra unor elemente tinere, cari, fără a fi lipsiţi de ceva merite, totuşi îşi închipuesc prea mult de forţele lor, pretinzând a se pune în locul celor bătrâni din partid, cari au dat probe“. Voci de presă asupra crisei noastre. „IA Independance Roumaine“ scrie la 29 Decemvrie v. 1895 un prim-articol întitulat „Situaţiunea în Transil­vania“, în care îşi exprimă durerea adâncă pentru cele întâmplate. „Nu vrem să recriminăm asupra nimănui, dar’ trebue să afirmăm la locul acesta de­plina noastră încredere faţă cu Drul Raţiu, admiraţiunea ce ni-o inspiră caracterul seu deschis, abnegaţiunea sa fără păreche şi no­bilimea sufletului seu. Românii cu toţii, car’ mai ales membrii comitetului naţional au da­torinţa a se strînge in giurul lui, a sprijini instiinţele lui, a-’l ajuta se triumfeze asupra pedecilor ce se pun în calea lui. Cu Drul Raţiu în frunte, fraţii noştri de peste Car­­paţi nu rischează, că vor paşi pe cale gre­şită; din partea lor este un act de înţelep­ciune elementară se urmeze înainte de a sta curai astfel prima deprindere gimnastică în vieaţa mea Pe când me rostogolii de pe­şini auzii un ţipet înfiorător. Văzui între cer şi pament o figură înaltă cu­manţa desfăcută cu mânile ridicate şi pumnal lung, gata a se arunca asu­pra mea — apoi nu mai văzui nimica. Când mă trezii mă aflam în sala de aș­teptare de la stațiunea din Flower Bank. Capul meu zăcea pe o perină. Înainte de a deschide ochii, auzii pe cineva zicând: „A scăpat incă bine, serma­­nul tineri“ — Dar’ uu așa celalalt, sermanul lu­natic. Acuma îl aduc câțiva oameni, răspunse altul. — Ei, Bill, aflat-au la dânsul ceva, din ce se conclude, cine e? — O cheie de hotel, o pungă plină de piese de aur, un pachet cu phosphor și șese arburi de teatru, dar­ uimica, din ce s’ar putea afla, cum îl chiamă și de unde vine. * Câteva zile mai târziu aflai, că miste­riosul meu soţ fusese un nebun şi trăise cu închipuirea că el ar fi satana. Cu o săptă­mână mai înainte scăpase de sub paza rude­niilor sale, îşi inchiriase fără de a da ausă la suspiţiune mai multe chilii in hotelul Gros­­vener, şi cercet­ase regulat toată seara teatrul lyceului. De altmintrelea Intru toate se purtase de tot normal, ba chiar neobiiînuit de pru­dent și cu tact. Muenchen. A. C. Liuba. Sibiiu, Joi, Vandalismele dela Turda ajunse la tribunal. în 10, 11 și 12 Ianuarie n. 1896 s’a pertractat înaintea tribunalului regesc din Turda un proces foarte interesant şi carac­teristic, care pe toţi Românii îi priveşte dea­­proape. Vorba este de afacerea cunoscutelor van­­dalisme săvîrşite la Turda. Aceste în vara anu­lui 1892 şi 1893 revoltaseră spiritele tuturor oamenilor de bine, nu numai de aici de la noi, ci şi din toată Europa cultă, pe unde nu mai străbătuse vestea lor. Trei ani şi jumătate au trecut de atunci. Dr. I. Raţiu, preşedintele partidului naţional, contra căruia s’au înscenat acele vandalisme, a fost acusat, condamnat, a stat şi peste un an în închisoare. Afară de cei judecaţi în procesul „Memorandului“ câţi preoţi, câţi învăţători şi plugari români din toate părţile ţerii au mai fost siliţi de atunci se îndure temniţe şi amende mari tot numai în urma agitaţiunilor puse la cale prin vandalismele dela Turda? Şi pe când acestea s’au petre­cut cu Românii, pe atunci autorii vandalis­­m­elor, cari erau Maghiari, au fost lăsaţi în pace până azi. Dar, să vedem cel puţin acum, după trei ani şi jumătate, cum ştie justiţia ungu­rească se dee satisfacţiune Românilor insultaţi şi care este vindicta legii faţă cu cei vino­vaţi. O mică descriere a faptelor petrecute vorbeşte ea de sine. Iată-o: Se ştie, că primul vandalism s-au să­vârşit Ungurii dela Turda în vara anului 1892, anume în 13 Iunie, când s’a reîntors dela Viena dl Dr. Raţiu, care luase parte ca president şi factor principal in deputaţiunea ce merse cu Memorandul Faţă cu vandalis­mul săvîrşit atunci contra dlui Dr. Raţiu, care numai prin fugă îşi scăpă vieaţa cât şi con­tra respectabilei sale familie, tribunalul n’a găsit să pună sub acusaţiune, decât pe doi croitori: Jenei Samu şi Tímár Janos. Despre Jenei s’a putut constata numai atâta, că după săvtrşirea acelui „sari-vari“ („macskazene“) ar fi zis cătră trei „Valahi“ „în glumă“ , şi eu a­m fost acolo şi am condus tabăra — stând călare; car’ Timár János a recunoscut, că, ce e drept, fiind el cu desăvîrşire beat, s’a pre­­sentat la demonstraţia, ce s’a făcut înaintea casei lui Raţiu, şi acolo, la oare-care dis­tanţă dela locul, unde se­ svîrlea cu pierii, „a urlat“ in mijlocul publicului admirator, dar’ n’a luat parte activă la act, car’ la de­­monstraţiunea, ce se facea în acelaşi timp la Mesaroşiu şi la Vlăduţiu, el nici nu s’a presentat. Al doilea vandalism s’a întâmplat în 26 Iulie 1893, când s’a reîntors dela conferenţa din Sibiiu dl Iuliu Vlăduţiu, despre care se lăţise vestea, că ar fi insultat pe un ziarist maghiar. Acusaţi în causa aceasta au fost 17 inşi, dintre cari însă 2 nu s’au presentat la pertractare din causă de boală, avend a se ţină cu aceştia o nouă pertractare. Dar’ să vezi minune, nici în caşul ace­sta „nu s’a putut constata“ la pertractarea finală nici o culpabilitate asupra acusaţilor. Numai faţă cu 4 dintre ei s’au ivit oare-cari banicii, anume despre acusatul lenei József a mărturisit un păzitor de noapte, că ’l-ar fi văzut aruncând cu petri asupra casei lui Chioreanu; despre Szebeni József, un alt acu­­sat, a mărturisit un gendarm, că văzendu-’l aruncând cu petri, ’l a prins şi ’l-a predat unui poliţist, dela care a auzit, că ’l-ar chema Szebeni József, pe acusatul Benkis Józef gendarmul ’l-a prins tocmai în momentul, când voia să ridice o peatră de jos; fiind însă prins, el incepu să plângă. în fine despre al patrulea acusat, cu numele Kis József, ca moment agravant a fost împregiurarea, că un alt gendarm ’l-a pușcat printr’un picior toc­mai în momentul, când pentru a doua­ oară voia s6 arunce cu petic asupra gendarmului. Faţă cu ceialalţi acusaţi nu s’a putut ade­veri nimic. Acusatorul public, care era representat prin subprocurorul Vajna Vincze, a cerut să fie toţi aceşti­a declaraţi de vinovaţi şi pe­depsiţi pentru crima prevăzută în §. 16 al codului penal, tribunalul însă pe toţi şese ’i-a achitat, car’ pe păgubaşi, cari prin repre­­sentantul dlui Dr. Raţiu au cerut o despă­gubire de 1500 h­., ’i-a îndrumat să-’şi caute dreptul pe „calea obicinuită a legii...“ Procu­rorul a insinuat recurs. La pertractare au luat parte dintre pă­gubiţi domnii: Vlăduţiu, Mesaroş, David Ku­­gler, d-na Chioreanu, Iacob Lugoşianu, care Dr. Raţiu a fost representat prin dl advocat Dr. George Popescu. TRIBUNA Dacă vandalismul ar fi fost săvîrşit de Români, care ar fi fost judecătorii atât de fa­­voritori? Aceasta este întrebarea, care ne lasă să socotim şi resocotim afacerea. Din parlamentul maghiar. După expirarea vacanţelor scurte de Crăciun, parlamentul­­şi-a reînceput de vre-o câteva zile activitatea sa cea puţin rudaică. S’a reluat firul discusiunilor nesfîrşite asupra budgetului ţării. Şedinţele sunt încă slab cercetate. Dintre 450 de deputaţi verificaţi sunt numai câte 180 până la 200 de faţă. Se crede, că îndată­ ce se vor începe discusiu­­nile asupra reformelor electorale, se va do­vedi mai mare interesare din partea repre­­sentanţilor tuturor partidelor, în şedinţa din 13 n. a­­. c., s’a des­­bătut punctul din budget referitor la minis­trul a latere. Discusiunile nu s’au învîrtit în giurul părţii materiale al acestui punct, ci în giurul celei morale­ naţionale. Ministrul a latere, baronul Jósika Sámuel, este unul dintre cele mai viguroase elemente în cabinetul lui Bánffy. E cunos­cută părerea, ce ia timp şi noi am înregis­­trat-o, că la o eventuală criză provocată de purtările puţin diplomaticului Bánffy, baronul Jósika ar fi în prima linie chemat de a com­pune un nou cabinet, căci acesta, pe lângă încrederea perfectă ce o are în sinul parti­dului guvernamental, se bucură de o deose­bită trecere, încredere şi influenţă la coroană. Propunerile lui referitoare la nobilitate şi distincţiune toate au fost primite din partea Maiestăţii. El însuşi a fost distins cu rangul de consilier intim al Maiestăţii Sale. Curios este, cum a ajuns aşa de iute iubitul şi răs­făţatul partidului guvernamental, cu toate­ că la prima votare a Casei­­Magnaţilor asupra căsătoriei civile, Jósika a votat în contra ei. Fapt este, că Jósika este considerat de unul dintre cei mai puternici pilaştri ai po­liticei „malte“. Se aştepta pretutindeni cu mult interes primul seu debut parlamentar, deoare­ce incă prilegiu nu a avut de a se scoate, cum am zice, în relief. Ansa ’i­ s’a dat în şedinţa din 13 n., şi aceasta prin o scurtă vorbire sau mai mult interpelare a cunoscutului deputat Pázmándy Dénes. Dl Pázmándy este adânc jignit în sen­timentele sale de Maghiar, de a mai vedea pajura împărătească, vulturul cu două capete, pe palatul din Viena (Bankgasse Nr. 4), în care descind miniștrii maghiari (Palatul mi­nistrului a latere) „Această pajură este dovadă de o epocă a voinic­iţei şi a fărădelegilor, care pentru Un­garia numai ruşinoasă poate fi“. (Aplause multe în stânga). De la răspunsul ministrului a latere face atîrnătoare votarea budgetului în acest resort. Ministrul Jósika observă, că nici decât nu are intenţiunea de a delătura acel insigniu de pe palatul din Viena. Este liniştit în conştienţa sa de patriot prin împregiurarea, că în acest palat s’au adăpostit 30 de ani de-a rîndul bărbaţii de stat ai Ungariei, cari au avut frăţiele conducătoare în mână şi el nu voeşte, ca liberalismul seu să aibă caracterul intoleranţei. (Strigăte teribile în stânga: Acesta este clar’ liberalismul guvernului !­ Naţiunea maghiară a fost totdeauna tolerantă — spune Jósika. Aceste obiecţiuni ale ministrului­­ la­tere au stîruit o indignaţiune mare atât în oposiţie, cât şi — cum foile oposiţionale anunţa — în o parte a partidului. Ugron, Horánsky şi Eötvös Károly, veştejesc în termini foarte aspri reflexiunile minis­trului. Strigătele şi sgomotul nu mai aveau sfirşit. „Enunciaţiunile ministrului Jósika cu privire la emblema Austriei la palatul miniş­trilor maghiari — zice Ugron — le-am as­cultat împreună cu consoţii mei de principii cu adâncă indignaţiune. Ţinerea şi mai de­parte a emblemei nu înseamnă toleranţă din par­tea statului maghiar, ci o Înjosire la culme pentru naţiunea ma­ghiar­ă. (Aplause 1) Pajura de pe acel pa­lat înseamnă negaţiunea constituţiei ungare şi expresiunea tendenţelor ab­­solutistice. (Aplause furtunoase). Ministrul conlucra la dejosirea naţiunii suferind şi mai departe acea pajura!“ Şi în astfel tre accente de supărare şi extremă nemulţumire continuă şi ceilalţi ora­tori. La sfîrşit se scoală Bánffy ca să mulțumească. El consultase mult asupra ches­tiunii cu ceilalţi miniştri şi ca maltat al consultaţiuniior comunică, că afară de tradi­­ţiunea istorică emblema nu are nici o însem­­­­nătate. La proxinta renovare a palatului va­­ fi şi delăturată pajura cu pricină. După aceste i desluşiri punctul din bud­get referitor la ministrul P latere se votează cu 131 în contra 78 de voturi; 240 deputaţi au lipsit de la şedinţă. 4/16 Ianuarie 1896 Cronică politică. (Conflict pentru Transvaal). De atunci de când am vorbit pentru ultima­ oară despre acest conflict relaţiunile între Englitera şi Germania deveneau tot mai încordate. Supă­rarea Englezilor ajunse şi mai mare la ştirea că Germania a trimis doue corăbii încrucişe­­toare la portul Delagoa, aparţinând Portuga­liei. Noi am scos la iveală importanţa comer­cială a acestui port, legat prin drum de fer cu capitala Transvaalului, Pretoria, căci tot negoţul cu ţe­rile străine trece pe această linie. îndată­ ce se răspândi în Londra ştirea despre dispoziţiile luate de Germania, de­monstraţiile ante-germane se înmulţiră şi înăspriră. Ori­ce se chiamă german în Londra deveni obiectul de prigonire ori de batjocură; în zestre şi într’alte locuri de petrecere se cântau cântece duşmănoase Germanilor, ba chiar însuşi împăratului Wilhelm. Oficerii unui regiment englez care poartă numele împăratului german, au ars icoana acestuia în sfîrşit în tot chipul şi în tot locul ex­ploata supărarea Englezilor contra Ger­manilor. Această disposiţie duşmănoasă de su­flete negreşit­e şi-a găsit expresie şi în rela­ţiile oficioase ale guvernelor celor două ţeri, se vorbia de trimiterea unei flote de vre­o 30 de corăbii englezeşti în apele Africei-de- Sud, ziarele oficioase engleze ameninţau şi scriau aproape un ton răsboinic în contra Germaniei, cabinetul englezesc ţinu­ şedinţe peste şedinţe. Despre cea din urmă de la 11 ianuarie, au fost trimise în lume nişte depeşi afară din cale de sensaţionale, mai ales pe basa celor publicate în „ Westminster Gazette“, care anunţă, că politica Engliterii a luat o direcţie, cu totul contrară celei de până acum, că adecă este în perspectivă o nouă tripla alianţă între Englitera, Francia şi Rusia. Bine­înţeles ştirea a fost prea afară din cale sensaţională pentru a găsi crezemânt aşa ne tam ne sam, la prima ei răspândire. Deşi ziarele­­ni-o aduceau deja în numerii lor de Duminecă în telegrame lungi totuşi nu le-am relevat în numărul nostru de ieri şi nici astăzi dacă nu le putem privi ca basate pe ceva adevăr. Din contră ni­ se par numai ca ştiri de sensaţie pentru încurcala publicu­lui şi jocul de bursă. Cele mai noue informaţiuni spun, că raporturile latre cele două ţeri s’au îmbună­tăţit deja, întru câtva încordarea a scăzut, mai ales în urma scrisorilor preschimbate între regina Victoria şi nepotul ei împăra­tul Wilhelm al 11-lea. Ziarele englezeşti în ultimii lor numeri calmează publicul şi scriu mai moderat la adresa Germaniei. Şi în Germania spiritele sânt mai li­niştite, care dintre ziarele cele mari numai singura „Kölnische Zeitung” mai bubueşte ceva mai tare. Un rescris ministerial- Fenes (corn. Bihor), Ian. 1893. Ca dar de sărbători am primit în limba maghiară următoarele: „Ministerul ung. reg. de culte şi ins­trucţiune publică, numărul preş. 2845, Exce­­lenţiei Sale domnului Mihail Pavel, consilier intim, episcopul din Oradea-mare, în Oradea­­mare. Excelentisime domnule episcoape! La „congresul naţional“ ţinut în 10 August a. c. în Budapesta, dintre preoţii de sub înţeleaptă ocârmuire a Excelenţiei Tale, după­ cum ştiu, au luat parte Antonia Palladi, preot în Fe­­neş. Sânt de acea părere, că după­ ce sco­pul declarat al acelui congres, în înţelesul cond­uselor primite acolo, e schimbarea uni­tăţii politice a Ungariei şi a constituţiunii ei de azi, dela un mişcământ cu astfel de di­recţiune, trebue să atle departe servitorii bi­sericii, nu numai a măsurat chemării, dar­ şi în ur­marea tradiţionalei realităţi ce au mani­festat totdeauna faţă de Tron, pentru­ că si­linţa desemnată a congresului, stă în contra­zicere cu disposiţiunile şi spiritul legilor sanc­ţionate de cătră Maiestatea Sa, cel mai gra­ţios Domn al nostru şi aşa cu declaraţiunile constituţionalmente exprimate a celei mai înalte voinţe, în legătură cu aceste, până-ce deo­parte îmi dau expresiunea bucuriei mele asu­pra aceea, că Excelenţa Ta ai stat departe de acel mişcământ, de altă parte cu regret am aflat ştirea despre ţinuta amintitului preot al diecesei, şi cred, că şi Excelenţa Ta vei simţi a fi îndemnat spre aceea, că numitul să fie admontat, iare ceilalţi să fie făcuţi atenţi spre aceea, ca să se reţină de la parti­cipare la ori-ce mişcământ de astfel, a cărui cea mai naturală urmare ar fi sdruncinarea încrederii ce până acum s’au basat pe reali­tatea lor. Spre disposiţiunea aceasta, cu atât mai virtos trebue să rog pe Excelenţa Ta, cu cât mai mult sânt convins de acea reali­tate şi fidelitate, ce manifestaţi faţă de TIDO, şi în legătură cu acest© faţă de voinţa re­gească exprimată în lege. Primeşte, Excelenţa Ta, sincera expresiune a deosebitei mele stime. Budapesta, 3 Decemvrie 1895. Wlassicsu. Din cele premise reese, că la minister s’a scos la iveală neînsemnata mea persoană, mulţumesc dlui ministru Wlassics pentru aten­­ţiune, dar’ n’am cerut-o, nem kérek belőle. Importanţa premiselor însă nu stă în atenţiunea personală, ci stă într’aceea, că dl ministru după părerea lui află, că fiindcă „con­gresul naţionalităţilor“ din Budapesta ţinteşte a strămuta unitatea politică a Ungariei şi a constituirii ei de azi — „Magyarország“ po­litikai egységének és mai szervezetének meg­változtatása, — preoţi’ ca atari, şi ca tradi­ţionali reali faţă de Tron, n’au loc la astfel de congrese, ca nu cumva să se sdruncine încrederea basată pe această tradiţională lea­litate. E foarte afabil dl ministru, când zice, că „după părerea lui“, vezi că părerea poate fi şi sinistră, şi tocmai pentru aceea ar tre­bui să fie şi mai modest, ca să nu pună în cumpănă cu părerea lui autoritatea, voinţa supremului legislator şi realitatea faţă de Ma­iestatea Sa, noi Românii ţinem aceste mult mai sacre, decât să le punem în cumpănă cu „părerea“ fie şi unui ministru. Ei bine, dar, ce înţelege dl ministru prin „unitatea politică“, care e tot una cu nMagyar állam eszme sub care şovinismul vrea să zică, că în Ungaria numai naţiunea maghiară există sau cel puţin numai ea are drept de existenţă, însă aşa ceva nici prin lege nici prin voinţa prea înaltă nu e sanc­ţionată, ci din contră în toate ocasiunile bi­nevenite, voinţa prea înaltă s’a declarat, că toate naţionalităţile le primeşte sub scutul şi ocrotirea Sa graţioasă. Dacă dl ministru e de un acord cu şo­vinismul, atunci cel puţin să nu pună în cum­pănă sancţionarea şi voinţa Preaînaltă, nu ne timbreze pe noi, că vrem să facem strămu­tări, să-­i timbreze pe aceia, cari vreau să şteargă de pe faţa pământului o mulţime de naţio­nalităţi, vreau ca din Ungaria poliglotă să facă un stat maghiar unitar. „Congresul naţionalităţilor“ din Budapesta, prin resoluţiunile sale nu vrea să facă strămutări în ţeară, ci din contră vrea să se organiseze în contra acelora, cari vreau să răstoarne toată realitatea din Ungaria, prin nişte idei scrintite de maghiarizare, având instrument pe oficialii de tot soiul, finanţi, gendarmi, inspectori şcolari, învăţători, invăţătorese de stat, manipulanţi, bacteri şcl., dintre cari cu cei mai mulţi nu se pot mai bine înţelege naţionalităţile, decât că ar fi chinezi. Dacă sub „constituirea“ de azi, — mai szervezet — dl ministru înţelege astfel de inştiinţe, atunci da, congresul naţionalităţilor prin cond­usele sale, ţinteşte ca acestea să se stră­mute, dar’ nu în contra voinţei înalte, ci în înţelesul legilor. Dar’ foarte naivi şi fricoşi ne consideră pe noi dl ministru, când vrea să ne sparie cu aceea, că voinţa de a strămuta ceva lege sancţionată, loveşte în loialitatea faţă de Maiestatea Sa, ei, dar, atunci cum a cutezat guvernul maghiar să formeze legile politice­­bisericeşti contra legilor existente, contra voinţei mai înalte? Altcum, dacă dl ministru vrea să afle neloiali, nu-’i cerce pe aceia între Români şi cu atât mai puţin între noi preoţii Români, pentru­ că eu din parte-’mi aşa ceva simpla­­mente o resping, fără­’i cerce, iată unde, între aceia, cam­ voinţa şi enunciaţiu­­nile Maiestăţii Sale dela Chişineu şi Girus le-a făcut obiect de discuţie nu prea loială. între aceia, cari legile de naţionalitate sancţionate de Maiestatea Sa nu le respec­­tează, ba le calcă constituindu-se spre nimi­cirea naţionalităţilor. între aceia, cari enunţă judecată în nu­mele Maiestăţii Sale, car’ când un Jeszenszky la Cluj apostrofează, fidelitatea Românilor din 1848 cătră Maiestatea Sa, de ruşine vecinicâ n’au cuvânt de a-’l reproba, ba poate e re­munerat între aceia, cari adoară pe revoluţiona­rul Kossuth, care la Dobriţin au detronat pe Maiestatea Sa, şi până­ ce ceior­ ce au lup­tat cu el le ridică monumente neperitoare, până atunci monumentul ce i-a ridicat Maies­tatea Sa credinciosului seu Henczy, îl iau în batjocură şi atentează a-’l spulbera în aer care pe cei­ ce­­şi-au pus de gând să ridice o cruciuliţă unui alt credincios al Maies­tăţii Sale, le confiscă banii şi-­i bagă în temniţă. între aceia, cari la Dobriţin după toas­tul ridicat la adresa Maiestăţii Sale, au pri­mit cu aplause frenetice tuşul: „Iar de hun­­cuiul a német, între aceia,cari au pus la cale scandalu­rile şi dârîmătuile din Oradea-mare, scorni­turile de revoluţiune de pe la Beiuş pe tim­pul, când Maiestatea Sa era la manevrele dela Chişineu, înscenate cu scop de a ponegri pe intimul consilier al Maiestăţii Sale, Michail Pavel, cari fapte au fost reprobate prin voinţa preaînaltă a Maiestăţii Sale cu expresiunea. Nr. 2

Next