Tribuna, august 1896 (Anul 13, nr. 169-191)
1896-08-01 / nr. 169
Protestul Saşilor. Representaţiunea, pe care consistorul evangelic al Saşilor din Ardeal a dat-o ministrului de culte, şi pe care o publicăm întreagă la alt loc al ziarului nostru, este un cuvânt de energie protest în contra torentului şovinist, cuvânt spus cu un curagiu şi cu o bărbăţie rară nu numai la concetăţenii noştri Saşi, ci în general. Adevărat, că congresul millenar nu e o corporaţiune oficioasă de stat, dar’ nu mai puţin adevărat e, că membrii congresului, în marea lor majoritate au fost învăţători şi profesori de stat ori comunali, cari au eşit din şcoalele statului, funcţionează la atari şcoale, şi astfel se pot considera cu tot dreptul ca representanţi adevăraţi ai spiritului, ce dominează în resortul instrucţiunii din Ungaria. Mai mult, congresul a fost iniţiat de profesori universitari, cari sunt membri ai consiliului didactic regnicolar, chiar preşedintele lui este membru al acelui consiliu cu colorit cel puţin semi-oficios. Ear’ ministrul cultelor, care totuşi representă în câtva oficios guvernul şi tendenţele lui, nu numai că a asistat la congres, dar’ a luat parte activă, printr’un discurs, în care nu numai a marcat direcţiunea şovinistică a congresului, ci înainte a sigilat toate condusele lui prin următoarele cuvinte: „înaintea ochilor să nu ţineţi numai succesele universale, aşa zicănd cosmopolite ale pedagogiei (), ci pe deasupra lor să puneţi marele punct de vedere naţional“. „D voastră gâateţi dascălii Ungariei, — exclamă ministrul, înţelegând desigur „Maghiariei“. — Toate inştiinţele d-voastre trebue să ţintească la clădirea astorfel de instituţiuni, cari se facă, ca generaţiunea înarmată cu toate armele probate ale ştiinţei şi culturii săese din şcoală pătrunsă întreagă de ideea de stat maghiar şi de vocaţia naţională în luptele mari ale vieţii“. Aceste cuvinte destul de clare au fost primite şi confirmate prin aplauzele şedinţei plenare de la 3 iulie, care o interpretare autentică au aflat în disertaţia lui Berzeviczy Albert, fost secretar în ministerul instrucţiunii, şi bun amic al dlui ministru. Acesta, după ce a propus revizuirea legilor despre şcoale, predarea dreptului de a califica pe învăţători exclusiv în mâna statului, şi alte mirozenii patriotice, îşi încheie astfel disertaţiunea. „Instrucţiunea noastră poate fi naţională (fireşte maghiară) şi unitară numai prin spiritul profesorilor. Prin reformarea preparandiilor, cum am propus-o, am pută face mult spre acest scop, mai ales prin aceea, că pe viitorii profesori, dascăli, îi vom provedă nu numai cu cunoştinţa şi praxa pedagogică, ci aducându-ş i in mai strînsă legătură cu instituţiunile statului, ne vom insula face din fiecare câte un apostol al ideii de stat şi al simţului naţional“ (fireşte maghiar). După toate acestea numai perfidia se mai poate nega, că congresul a avut un colorit oficios. De aceea consistorul săsesc n’a greşit adresa, când s’a adresat tocmai la ministrul instrucţiunii cu îngrijirile ce le are şi cu protestul demn în contra curentelor pornite de tumultuosul congres. Pe cât de curagios şi demn este întreg tonul acestui protest, pe atât de obraznic şi necuviincios este răspunsul, ce şovinismul, strîmtorat şi surprins, îl dă prin organele sale. „B. Hírlap“ cualifică acest protest ca o lipsă de patriotism din partea Saşilor, zicând, că credinţa Saşilor e graeca fides, de care D-zeu să-’i apere pe Maghiari. Suspiciul acesta încă mai poate trece, dar’ isbucnirile organului oficios al șovinismului guvernamental e întru adevăr obraznic, jidovesc de obraznic, — și las totodată. Obraznic, pentru că vorbind despre actul consistorului zice, că-’i „un act de nimica“ {nichtnutziges Schriftstück), „o denunciare ruşinoasă“ {eine schmähliche Denunziation), car’ la sfîrşit se avăntă până la timbrarea de „tradare a patriei“. E laş însă „P. L.“, pentru că nu are curagiul să susţină acum condusele congresului, ci caută să le dee altă explicare, car’ unde nu mai ajunge cu sofisteria, dă taga, şi neagă că congresul ar fi avut colorit oficios. Iată curagiul lor. A fost destul, ca Saşii, o singură corporaţiune oficioasă a acestui mic popor, să le stee în faţă, curagioşi şi demni, pentru ca să retireze, să nege şi să-şi ascundă planurile proclamate cu atâta sgomot la ei acasă, în toiul capitalei millenare. Dacă ne îngreţoşează această laşă procedură, ne încântă păşirea bravă şi energică a consistorului săsesc. Sânt ce e drept voci, cari zic, că păşirea aceasta aşa pe neaşteptate de curagioasă, ar fi cu scop de a presiona, în preajma alegerilor asupra guvernului şi a stoarce iarăşi vreo sfârmitură de concesiune. Noi nu sântem aplicaţi a presupune măcar aşa ceva. Trecutul poate ne-ar îndreptăţi, presentul însă, actul însuşi, ce ne stă dinainte protestează în contra acestei presupuneri. Noi admitem din contră, că în sfîrşit vor fi observat şi concetăţenii noştri Saşi, că curentul ce s’a pornit nu are nici de gând ca să se oprească, ci el merge orbiş înainte până la ultimele consecvenţe, contopirea tuturor naţionalităţilor în massa maghiară, dacă noi, naţionalităţile nu ne vom ridica, toate împreună, umăr la umăr, ca să punem stavilă curentului primejdios. Credem, în consecvenţă, că acest vrednic pas, nu va fi ultimul; cine a făcut primul, credem, că va face şi al doilea, şi ceialalţi, până la păşirea hotărîtă în contra guvernului, care cultivă curentul ameninţător. Sperăm, că protestul consistorului va inaugura o nouă eră în vieaţa compatrioţilor noştri saşi, o eră de conştienţâ naţională şi luptă hotărîtă şi consecvenţă, care nu se tîrguieşte pe sfârîmături, ci pretinde garantarea întreagă pe timp îndelungat a desvoltării naţionale... Altcum, vom fi ispitiţi şi noi să admitem poate, că şi aceasta a fost numai o mică apucătură, pentru a continua mai cu succes politica de bacşişuri, ce s’a făcut până acum. Fie, ca să nu ajungem în această ispită. FOIŢA „TRIBUNEI“. ÎN DURERE. Şi dacă vecinie, mă cuprinde dorul Şi dacă lacrămile-’mi tremură-’n pleoape, E, că povară grea îmi pare-amorul Când nu te am şi nu te ştiu aproape! Şi dacă-’n nopţi nebune de durere Plângînd conjur tăriile albastre, E, că de ce să spulberă şi piere Comoara sfântă-a visurilor noastre?! Şi dacă mă cuprinde dorul morţii — Odihna dulce-a liniştei eterne — E, că sub nemiloasa mână-a sorţ! Prea mult uitarea între noi .»Aşterne! Şi teamă ’mi-e, că-’n ora revederii Să nu mă recunoşti mai mult, iubită... Atuncia sub poverile durerii Tot am să mor, cu inima sdrobită...! Emilian. Banderiul lui „Dummer Kerl“. Unde putea fi, de nu în Făgăraş?! Nobilii strănepoţi ai vestitului şi proverbialului „Dummer Kerl von Fogarasch“, în toate faptele lor şi la toate ocasiunile, îşi dau o admirabilă silinţă să se facă demni de ilustrul lor strămoş din nobila viţă şi să binemerite frumosul epitet, de care aşa se vede, sânt grozav de făloşi, îndeosebi de când grasează în comitat clica: Ghido, Moritz, Dolfi şi Natzi, au succese peste succese în această direcţie, îi favorisează un colosal noroc. Cea mai proaspătă vitejie e cea cu banderiul. Ar fi păcat, se nu o eternisăm pentru strănepoţii lor, căci de, poate să formeze odată o pagiL.--.- aur^ m isfr “ (Vomitatului de sub domnia lui Guma A. ,cz Era în şedinţa de prim vai. ^ Moastea cu „milleniul“ venise şi peste capu^. f. gr£_ senilor. Se luptară Românii, conduşi. Ţ de Dr. Iancu Meţian, dar’ zadarnic. Coni^ patriotică îneocheiată din: Jidani, Saşi, Arme Nemţi şi câţiva notărăşei (vai de ei!) voteală 400 fl. pe spatele poporului pentru ca sS-’şi cumpere bieţii strănepoţi ai lui Atilla şi Árpád pinteni şi sinoare, şi se aibă de ihltuială pe la timbrul din Pesta. Pare că-l văd şi acum pe vicişpanul Móricz, cu ce pathos declamă în congregaţie: „Hisz khéérem, ez hoodalás, ez lojjáálloáás a király előtt, Fogaras megyének nem szabad hííjátyozni! etc. Dar’ mé reg, aceasta e supunere, aceasta e loialitate înaintea Regelui, com. Făgăraş nu poate lipsi!). Şi — nemesis! — tocmai ei au lipsit. 8 iunie să apropia. Prin Făgăraş nu mai încăpeai de banderişti, acum călare, acum pe jos. Móricz îşi compuse „egy jó kompániát“ după gustul seu şi mândri plecară cu caii luaţi împrumut la Pesta. Dar’ spre nefericirea lor în preseara defileului îi învita la cină prietenescul Mikszáth, deputatul cercului Făgăraş, şi-’i tracie minunat. Destul, că a doua zi banderiştii noştri nu ştiau nici de cai, nici unul de altul. Ba se spune, că unul dintre ei, jupânul Palmoviciu (finul deputatului Şerban după legea noua), pe la 7 ore dimineaţa umbla rătăcit prin stradele Pestei, spre a fi admirat, inchipuindu-l şi că Árpád a fost „şuvix“ pelingă el. Pe „Vérmező“ banderiul era aşezat, toţi In regulă, — numai Făgărăşenii nu mai so- riau. Călăreţii alergau în toate părţile după ei — zadarnic! Arangerii desperaţi, că banderiştii din Făgăraş nenimerind podul, au încercat să treacă Dunărea cu înotul şi s’au nenorocit, fac întrebări, dar’ reese, că nici un banderist făgărăşan nu s’a arătat pe malurile Dunării. Timpul înaintează, făgărăşenii nu se mai arată, banderiul pleacă şi defilează — înaintea Regelui, — fără făgărăşeni, cari astfel erau numai pe hârtie (programă) ca racii Ţiganului. Defilarea a fost în ordine alfabetică. Când vine rîndul Făgăraşului, acesta ca în palmă. In locul lui e comitatul Gömör. Publicul începe a striga: „ă'jen Fogaras“, dar’ la prima voce vicispanul d' la Gömör strigă cu glas tare: Kérem ez Gömörmegye, — Fogaras bálul Van, ha lesz... (mă rog acesta e comitatul Gömör, — Făgărașul va fi în coada, de va fi!) Până banderiul defila, se găsiră şi făgărăşeii. Pe la podul „Margareta“ şese banderişti întrebau speriaţi, pe pandurul, că „n’a văzut încătrău a apucat banderiul?“ „Aşteptaţi-’l aci, căcii de nu car’ vă perdeţi“, le zice îngrijat pandurul. „Dar’ de unde sânteţi d-voastră?“ „Dela Făgăraş“, răspund cu voce moale vitejii. „M’am temut îndată că sânteţi de acolo“, reflectează în ton compătimitor pandurul, depărtându-se pe aci încolo. în sfîrşit soseşte banderiul la podul „Margaretei“ şi făgărăşenii sar plini de bucurie, că s’au văzut şi ei în şir. Bucuria lui Columb când a descoperit America a fost nimic pe lângă bucuria banderiştilor din Făgăraş, că ’i-a aflat banderiul. Destul, că banderiştii făgărăşeni au păţit-o cu Regele, ca Ţiganul cu faţa lui Dumnezeu. Să nu te pună sfinţii să întrebi pe un banderist din Făgăraş, că: „vezut-ai pe Regele ? !“... Dar’ cum rămâne Móricz-bácsi, cu lojjjááálitaateaa şi celelalte trase bombastice şi cu suspiţionări la adresa Românilor? Cine a fost iloial ?... A. Sibiiu, Joi 1/13 August 1896 Anul XIII abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/* an 2 50 cr . V 1 an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarorle: 1 lună , fi. 20 cr., an 3 fl- 50 CT, an 7 fl- 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 4 an 10 franci, 1, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 169 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cl a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţie şi administraţie: Strada Popricii Nr. 16 Telefon Mr. M. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând la „Tipografia“, soc pe acţiuni Regele sârbesc la Bucureşti. Cetim la „Epoca“ de Marţi, în privinţa visitei M. Sale regelui Alexandru al Sârbiei aflăm, că tinărul rege doria de mai de mult să se presente Curţii noastre, dar’ oarecari consideraţii de familie — înlăturate acum în urmă de o rudă din ţeară a M. Sale, rudă care în present se află la Belgrad îl împedecni. M. Sa va veni la 29 Septemvrie direct la Sinaia, unde va sta vreo patru sau cinci zile. Cu această ocazie se crede, că se vor lua înţelegeri în privinţa construirii unui pod peste Dunăre între T. Severin şi Cladova. Obrăzniciile lui ,P. Lloyd“. Ca probă, de stil cităm din prim-articolullui „P. Lloyd“ de astăzi, referitor la protestul Saşilor următoarele: „Se nu mărturiseşti strîmb e o poruncă biblică, şi aceasta nici unui episcop evangelic nu-i permis să o lovească în faţă. Şi nuşi numele episcopului Dr. Fr. Müller străluceşte la călcâiul protestului, pe care consistorul răsese din Ardeal ’l-a dat ministrului Wlassies în contra conduselor congresului millenar. Cum a putut rămână liniştită conştienţa de preot a cucernicului domn? Sau de ce nu s’a ridicat cel puţin furoţul de bună cuviinţă a bărbatului cinstit în contra minciunii şi calomniei, care se propun cu litere grase la acest act de nimica?“ După acestea organul jidovesc continuă cu ameninţările: „Dacă aici acasă vom experia, că vor să fau -o mai pe casa Germaniei, o chestiune săsească... atunci ar pută să vină oamenii la ideea, ca — după ce opera iubirii e fără resultat — ar fi cu mult mai scopos, a tracta pe Saşi aşa, cum Pruşii tractează pe Poloni, sau cum Rusia tractează provinciile baltice“. Să vedem ce preţ vor pune Saşii pe ameninţările acestea deşerte ? Congrua. Contele Zichy Nándor declară în „Alkotmány“, că a eşit din comisiunea pentru congruă, al cărei membru a fost, pentru că nuşi-a putut validita părerile. Cât pentru însăşi causa declară, că el ţine congrua, în forma în care se face, periculoasă pentru biserica catolică. „P. Lloyd* declară într’un prim-articol, că banii receruţi pentru congruă vor fi luaţi tot de pe beneficiile bisericeşti, în forma, că se va pune o dare anumită pe beneficiile mari şi mici, şi numai eventual, dacă n’ar ajunge suma aceasta, s’ar mai adauge ceva din fondul cultelor. Suma recerută ar fi de 90.000 fl. anual. Adecă guvernul va lua banii dela biserică, li va da el apoi preoţilor, pentru ca să-i poată avăta disposiţie. Ale tale, dintru ale tale, in contra ta. Reinoirea pactului economic. II. Pactul economic, reînoindu-se, de la 1867 încoace, din zece în zece ani, expiră la 31 Decemvrie 1897, cu condiţia expresă, că cu un an înainte de expirare, trebue abzis (denunţat, resinat), aşadar, până la 31 Decemvrie anului curent, căci dacă nu este abzis din nici o parte, până la acest termin, ţine neschimbat încă 10 ani înainte. Pentru a nu se întâmpla această eventualitate aşadară, părţile contractante, adecă guvernele dincoace şi dincolo de Leitha, trebue negreşit să se înţeleagă până la sfîrşitul anului curent asupra tuturor punctelor, sau capitlelor principale din contract. Ba şi mai mult, trebue pe lângă aceasta să aibă oarecare siguranţă, că resultatele înţelegerilor lor, vor fi şi votate de cătră parlamentele respective, căci astfel toată înţelegerea guvernelor ar fi fără temeiu, deşeartă. Şi aci stă tocmai nesiguranţa, greutatea cea mai mare, aci e punctul cel mai important, dela care depind nu numai pertractările între cele două guverne, dar e întreagă situaţia politică din lăuntru. Căci, dacă unul sau altul din cele două guverne ar fi deplin sigure de majorităţile lor respective, ele între ele s’ar înţelege lesne, numai şi numai pentru a se menţine la putere. Deoarece însă nici unul din cele două guverne nu este pe deplin sigur, că resultatul chibzuirilor lor va fi votat de corpul lui legislativ respectiv, se naşte pe deoparte jocul după culise între guvern şi diferite partide, se pun la cale tîrguiri, se încheie învoieli, urmează trageri pe sfoară între partide, care pe de alta es la iveală, se întreprind manevrări mai mult sau mai puţin ruşinoase cu alegerile şi la alegeri. Nesiguranţa guvernelor n’ar fi tocmai aşa de mare, dacă reinoirea pactului, respective votarea înţelegerilor între guverne ar cădă în toiul periodei parlamentare, care nu la sfîrşit, cum e situaţia de astadată, căci deputaţiii acelui parlament, care să va vedè scurtat prin concesiunile făcute de cătră guvernul seu celeilalte jumătăţi a monarchiei, se vor feri a vota propunerile guvernului, pentru a nu cădă jertfă urgiei poporului la proximele alegeri. Guvernul iarăşi, din partea sa exerciază presiune asupra deputaţilor sei, ameninţându-’i de a nu-’i scoate din urnă, prin gendarmi şi poliţişti şi a-’i alunga astfel dela gheşefturile grozave, practicate în puterea şi pe basa deputăţiei lor. în vederea acestor şi încă multor alte greutăţi, pertractările de reînoire între cele două guverne se încep de obiceiu foarte de cu vreme. Astfel de astădată, primele schimbări de vederi între guvernul „nostru“ şi cel cisleithan s’au întămplat încă in luna Decemvrie a trecut, oar’ de atunci, în anul curent, miniştrii s’au întâlnit deja de 4 sau 5 ori, ba la Viena, ba la Budapesta, întru ajungerea la o înţelegere asupra baselor şi amănuntelor contractului de reînoit. La timpul seu am adus totdeauna şi noi „resultatul “ acestor chibzuiri şi am văzut, că rodul consfătuirilor a fost totdeauna foarte slab, puţin promiţător. Numai despre ultima întâlnire a miniştrilor, ce a avut loc în Viena, în zilele de 16, 17 şi 18 iulie, se afirmă din isvorul oficios al ambelor părţi, că „s’a ajuns la o deplină înţelegere mai asupra tuturor lucrurilor principale afară de cuprd“, întreg complexul chestiunilor şi daraverilor din care se compune aşa zisul pact economic, se împarte în trei grupuri principale: 1. convenţiunea comercială şi vamală; 2. banca pentru exmisiunea banilor-hârtie (bancnote) şi 3. cupta, adecă partea proporţională, ce fiecare jumătate a monarchiei contribue la cheltuelile comune. Desigur ştim cu toţii, atât din ziare, cât şi din vieaţa zilnică, că neînţelegerile, ba şi de multe ori conflicte de care se plâng mai ales cei din Austria, sânt prea multe pentru a se fi putut aştepta la un decurs uşor al pertractărilor, astfel încât nu ne vine a crede raportului oficios despre ultima întâlnire a miniştrilor, că şi afirmata mai sus înţelegere între guverne ar fi aşa de perfectă, cum ne-o înfăţoşează. La drept vorbind, în sensul expres al legii, guvernelor nici nu le este iertat a urma pertractări despre cuptă, ci numai despre cele dintâiu două grupuri; cupta pentru fiecare jumătate o stabilesc, ele între ele, aşa zisele deputaţiuni regnicolare, alese din sinul parlamentelor (camera şi casele de sus) şi despre care am pomenit la timpul seu. Presupunând şi admiţând, că înţelegerea între guverne este, după afirmarea oficiosului, stabilită asupra convenţiunii comerciale vamale şi asupra băncii, totuşi chestiunea cuotei, cea mai importantă şi