Tribuna, august 1896 (Anul 13, nr. 169-191)

1896-08-01 / nr. 169

Protestul Saşilor. Representaţiunea, pe care consisto­­rul evangelic al Saşilor din Ardeal a dat-o ministrului de culte, şi pe care o publicăm întreagă la alt loc al ziarului nostru, este un cuvânt de energie protest în contra torentului şovinist, cuvânt spus cu un curagiu şi cu o bărbăţie rară nu numai la concetăţenii noştri Saşi, ci în general. Adevărat, că congresul millenar nu e o corporaţiune oficioasă de stat, dar’ nu mai puţin adevărat e, că membrii congresului, în marea lor majoritate au fost învăţători şi profesori de stat ori comunali, cari au eşit din şcoalele statu­lui, funcţionează la atari şcoale, şi astfel se pot considera cu tot dreptul ca repre­­sentanţi adevăraţi ai spiritului, ce domi­­nează în resortul instrucţiunii din Un­garia. Mai mult, congresul a fost iniţiat de profesori universitari, cari sunt mem­bri ai consiliului didactic regnicolar, chiar preşedintele lui este membru al acelui consiliu cu colorit cel puţin semi-oficios. Ear’ ministrul cultelor, care totuşi repre­­sentă în câtva oficios guvernul şi tenden­­ţele lui, nu numai că a asistat la con­gres, dar’ a luat parte activă, printr’un discurs, în care nu numai a marcat di­recţiunea şovinistică a congresului, ci îna­inte a sigilat toate cond­usele lui prin ur­mătoarele cuvinte: „înaintea ochilor să nu ţineţi numai succesele universale, aşa zicănd cosmopo­lite ale pedagogiei (­), ci pe deasupra lor să puneţi marele punct de vedere na­ţional“. „D voastră gâateţi dascălii Ungariei, — exclamă ministrul, înţelegând de­sigur „Ma­­ghiariei“. — Toate inştiinţele d-voastre trebue să ţintească la clădirea astorf­el de in­­stituţiuni, cari se facă, ca generaţiu­­nea înarmată cu toate armele probate ale ştiinţei şi culturii să­ese din şcoală pătrunsă întreagă de ideea de stat maghiar şi de vocaţia naţională în luptele mari ale vieţii“. Aceste cuvinte destul de clare au fost primite şi confirmate prin aplauzele şe­dinţei plenare de la 3 iulie, care o interpretare autentică au aflat în diser­taţia lui Berzeviczy Albert, fost secretar în ministerul instrucţiunii, şi bun amic al dlui ministru. Acesta, după­ ce a propus revizuirea legilor despre şcoale, predarea dreptului de a c­alifica pe învăţători exclusiv în mâna statului, şi alte mirozenii patriotice, îşi încheie astfel disertaţiunea. „Instrucţiunea noastră poate fi naţională (fireşte maghiară) şi unitară numai prin spi­ritul profesorilor. Prin reformarea preparan­diilor, cum am propus-o, am pută face mult spre acest scop, mai ales prin aceea, că pe viitorii profesori, dascăli, îi vom provedă nu numai cu cunoştinţa şi praxa pedagogică, ci aducându-ş i in mai strînsă legătură cu instituţiunile statului, ne vom insul­a face din fiecare câte un apostol al ideii de stat şi al simţului naţional“ (fireşte maghiar). După toate acestea numai perfi­dia se mai poate nega, că congresul a avut un colorit oficios. De aceea con­­sistorul săsesc n’a greşit adresa, când s’a adresat tocmai la ministrul instrucţiunii cu îngrijirile ce le are şi cu protestul demn în contra curentelor pornite de tu­multuosul congres. Pe cât de curagios şi demn este în­treg tonul acestui protest, pe atât de obraznic şi necuviincios este răspunsul, ce şovinismul, strîmtorat şi surprins, îl dă prin organele sale. „B. Hírlap“ cualifică acest protest ca o lipsă de patriotism din partea Sa­şilor, zicând, că credinţa Saşilor e­­ graeca fides, de care D-zeu să-’i apere pe Maghiari. Suspiciul acesta încă mai poate trece, dar’ isbucnirile organului oficios al șovi­nismului guvernamental e întru adevăr obraznic, jidovesc de obraznic, — și las totodată. Obraznic, pentru­ că vorbind despre actul consistorului zice, că-’i „un act de nimica“ {nichtnutziges Schriftstück), „o denunciare ruşinoasă“ {eine schmähliche Denunziation), car’ la sfîrşit se avăntă până la timbrarea de „tradare a pa­triei“. E laş însă „P. L.“, pentru­ că nu are curagiul să susţină acum cond­usele congresului, ci caută să le dee altă ex­plicare, car’ unde nu mai ajunge cu so­­fisteria, dă taga, şi neagă că congresul ar fi avut colorit oficios. Iată curagiul lor. A fost destul, ca Saşii, o singură corporaţiune oficioasă a acestui mic popor, să le stee în faţă, curagioşi şi demni, pentru­ ca să retireze, să nege şi să-­şi ascundă planurile pro­clamate cu atâta sgomot la ei acasă, în toiul capitalei millenare. Dacă ne îngreţoşează această laşă procedură, ne încântă păşirea bravă şi energică a consistorului săsesc. Sânt ce e drept voci, cari zic, că păşirea aceasta aşa pe neaşteptate de curagioasă, ar fi cu scop de a presiona, în preajma alegeri­lor asupra guvernului şi a stoarce iarăşi vre­o sfârmitură de concesiune. Noi nu sântem aplicaţi a presupune măcar aşa ceva. Trecutul poate ne-ar îndreptăţi, presentul însă, actul însuşi, ce ne stă dinainte protestează în contra acestei presupuneri. Noi admitem din contră, că în sfîr­şit vor fi observat şi concetăţenii noştri Saşi, că curentul ce s’a pornit nu are nici de gând ca să se oprească, ci el merge orbiş înainte până la ultimele con­­secvenţe, contopirea tuturor naţionalită­­ţilor în massa maghiară, dacă noi, na­ţionalităţile nu ne vom ridica, toate îm­preună, umăr la umăr, ca să punem sta­vilă curentului primejdios. Credem, în consecvenţă, că acest vrednic pas, nu va fi ultimul; cine a făcut primul, credem, că va face şi al doilea, şi ceialalţi, până la păşirea hotărîtă în contra guvernului, care cultivă curentul ameninţător. Sperăm, că protestul consistorului va inaugura o nouă eră în vieaţa compatrioţilor noştri saşi, o eră de conştienţâ naţională şi luptă hotărîtă şi consecvenţă, care nu se tîr­­guieşte pe sfârîmături, ci pretinde garan­tarea întreagă pe timp îndelungat a des­­voltării naţionale... Altcum, vom fi is­pitiţi şi noi să admitem poate, că şi acea­sta a fost numai o mică apucătură, pen­tru a continua mai cu succes politica de bacşişuri, ce s’a făcut până acum. Fie, ca să nu ajungem în acea­stă ispită. FOIŢA „TRIBUNEI“. ÎN DURERE. Şi dacă vecinie, mă cuprinde dorul Şi dacă lacrămile-’mi tremură-’n pleoape, E, că povară grea îmi pare-amorul Când nu te am şi nu te ştiu aproape! Şi dacă-’n nopţi nebune de durere Plângînd conjur tăriile albastre, E, că de ce să spulberă şi piere Comoara sfântă-a visurilor noastre?! Şi dacă mă cuprinde dorul morţii — Odihna dulce-a liniştei eterne — E, că sub nemiloasa mână-a sorţ­! Prea mult uitarea între noi .»Aşterne! Şi teamă ’mi-e, că-’n ora revederii Să nu mă recunoşti mai mult, iubită... Atuncia sub poverile durerii Tot am să mor, cu inima sdrobită...! Emilian. Banderiul lui „Dummer Kerl“. Unde putea fi, de nu în Făgăraş?! Nobilii strănepoţi ai vestitului şi prover­bialului „Dummer Kerl von Fogarasch“, în toate faptele lor şi la toate ocasiunile, îşi dau o admirabilă silinţă să se facă demni de ilu­­strul lor strămoş din nobila viţă şi să bine­merite frumosul epitet, de care aşa se vede, sânt grozav de făloşi, îndeosebi de când grasează în comitat clica: Ghido, Moritz, Dolfi şi Natzi, au succese peste succese în această direcţie, îi favori­­sează un colosal noroc. Cea mai proaspătă vitejie e cea cu banderiul. Ar fi păcat, se nu o eternisăm pentru strănepoţii lor, căci de, poate să formeze odată o pagiL.--.- aur^ m­ isfr “ (Vomitatului de sub domnia lui Guma A. ,cz Era în şedinţa de prim­ vai. ^ Moastea cu „milleniul“ venise şi peste capu^. f. gr£_ senilor. Se luptară Românii, conduşi. Ţ de Dr. Iancu Meţian, dar’ zadarnic. Coni^ patriotică îneocheiată din: Jidani, Saşi, Arme Nemţi şi câţiva notărăşei (vai de ei!) voteal­ă 400 fl. pe spatele poporului pentru ca sS-’şi­­ cumpere bieţii strănepoţi ai lui Atilla şi Árpád pinteni şi sinoare, şi se aibă de ih­ltuială pe la timbr­ul din Pesta. Pare­ că-l văd şi acum pe vicişpa­­nul Móricz, cu ce pathos declamă în con­gregaţie: „Hisz khéérem, ez hoodalás, ez lojjáálloáás a király előtt, Fogaras megyéne­k nem szabad hííját­yozni! etc. Dar’ mé reg, aceasta e supunere, aceasta e loialitate îna­intea Regelui, com. Făgăraş nu poate lipsi!). Şi — nemesis! — tocmai ei au lipsit. 8 iunie să apropia. Prin Făgăraş nu mai încăpeai de banderişti, acum călare, acum pe jos. Móricz îşi compuse „egy jó kompániát“ după gustul seu şi mândri plecară cu caii luaţi împrumut la Pesta. Dar’ spre neferici­rea lor în preseara defileului îi învita la cină prietenescul Mikszáth, deputatul cercului Fă­găraş, şi-’i traci­e minunat. Destul, că a doua zi banderiştii noştri nu ştiau nici de cai, nici unul de altul. Ba se spune, că unul dintre ei, jupânul Palmo­­viciu (finul deputatului Şerban după legea noua), pe la 7 ore dimineaţa umbla rătăcit prin stradele Pestei, spre a fi admirat, in­­chipuindu-l şi că Árpád a fost „şuvix“ pe­­lingă el. Pe „Vérmező“ banderiul era aşezat, toţi In regulă, — numai Făgărăşenii nu mai so- riau. Călăreţii alergau în toate părţile după ei — zadarnic! Arangerii desperaţi, că banderiştii din Făgăraş nenimerind podul, au încercat să treacă Dunărea cu înotul şi s’au nenorocit, fac întrebări, dar’ reese, că nici un banderist făgărăşan nu s’a arătat pe malurile Dunării. Timpul înaintează, făgărăşenii nu se mai arată, banderiul pleacă şi defilează — înaintea Regelui, — fără făgărăşeni, cari astfel erau numai pe hârtie (programă) ca racii Ţiganului. Defilarea a fost în ordine alfabetică. Când vine rîndul Făgăraşului, acesta ca în palmă. In locul lui e comitatul Göm­ör. Publicul în­cepe a striga: „ă'jen Fogaras“, dar’ la prima voce vicispanul d' la Göm­ör strigă cu glas tare: Kérem ez Gömörmegye, — Fogaras bálul Van, ha lesz... (mă rog acesta e comitatul Gömör, — Făgărașul va fi în coada, de va fi!) Până banderiul defila, se găsiră şi fă­­gărăşe­ii. Pe la podul „Margareta“ şese ban­derişti întrebau speriaţi, pe pandurul, că „n’a văzut încătrău a apucat banderiul?“ „Aşteptaţi-’l aci, căcii de nu car’ vă perdeţi“, le zice îngrijat pandurul. „Dar’ de unde sânteţi d-voastră?“ „Dela Făgăraş“, răspund cu voce moale vitejii. „M’am temut îndată că sânteţi de acolo“, reflectează în ton compătimitor pandurul, de­­părtându-se pe aci încolo. în sfîrşit soseşte banderiul la podul „Margaretei“ şi făgărăşenii sar plini de bu­curie, că s’au văzut şi ei în şir. Bucuria lui Columb când a descoperit America a fost nimic pe lângă bucuria ban­­deriştilor din Făgăraş, că ’i-a aflat ban­deriul. Destul, că banderiştii făgărăşeni au pă­ţit-o cu Regele, ca Ţiganul cu faţa lui Dum­nezeu. Să nu te pună sfinţii să întrebi pe un banderist din Făgăraş, că: „vezut-ai pe Re­gele ? !“... Dar’ cum rămâne Móricz-bácsi, cu lojjjááá­­litaateaa şi celelalte trase bombastice şi cu suspiţionări la adresa Românilor? Cine a fost iloial ?... A. Sibiiu, Joi 1/13 August 1896 Anul XIII a­bonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/* an 2 50 cr . V 1 an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarorle: 1 lună , fi. 20 cr., an 3 fl- 50 CT, an 7 fl- 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate:­­ 4 an 10 franci, 1­, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 169 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cl a treia­ oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţie şi administraţie: Strada Popricii Nr. 16 Telefon Mr. M. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând la „Tipografia“, soc pe acţiuni Regele sârbesc la Bucureşti. Ce­tim la „Epoca“ de Marţi, în privinţa visitei M. Sale rege­lui Alexandru al Sârbiei aflăm, că tină­­rul rege doria de mai de mult să se presente Curţii noastre, dar’ oare­cari consideraţii de familie — înlăturate acum în urmă de o rudă din ţeară a M. Sale, rudă care în present se află la Belgrad îl împedecni. M. Sa va veni la 29 Septemvrie direct la Sinaia, unde va sta vre­o pa­tru sau cinci zile. Cu această ocazie se crede, că se vor lua înţelegeri în privinţa construirii unui pod peste Dunăre între T. Severin şi Cladova. Obrăzniciile lui ,P. Lloyd“. Ca probă, de stil cităm din prim-articolul­lui „P. Lloyd“ de astăzi, referitor la protestul Saşilor următoarele: „Se nu mărturiseşti strîmb­­ e o po­runcă biblică, şi aceasta nici unui episcop evangelic nu-­i permis să o lovească în faţă. Şi nuşi numele episcopului Dr. Fr. Müller străluceşte la călcâiul protestului, pe care consistorul răsese din Ardeal ’l-a dat minis­trului Wlassies în contra cond­uselor congresu­lui millenar. Cum a putut rămână li­niştită conştienţa de preot a cucer­nicului domn? Sau de ce nu s’a ridicat cel puţin fu­roţul de bună cuviinţă a bărbatu­lui cinstit în contra minciunii şi calom­niei, care se propun cu litere grase la acest act de nimica?“ După acestea organul jidovesc continuă cu ameninţările: „Dacă aici acasă vom experia, că vor să f­au -o mai pe ca­sa Germaniei, o chestiune săsească... atunci ar pută să vină oamenii la idee­a, ca — după­ ce opera iubirii e fără re­­sultat — ar fi cu mult mai scopos, a tracta pe Saşi aşa, cum Pruşii tractează pe Poloni, sau cum Rusia tractează provinciile baltice“. Să vedem ce preţ vor pune Saşii pe ameninţările acestea deşert­e ? Congrua. Contele Zichy Nándor declară în „Alkotmány“, că a eşit din comi­­siunea pentru congruă, al cărei membru a fost, pentru­ că nu­­şi-a putut validita părerile. Cât pentru însăşi causa declară, că el ţine con­grua, în forma în care se face, periculoasă pentru biserica catolică. „P. Lloyd* declară într’un prim-articol, că banii receruţi pentru congruă vor fi luaţi tot de pe beneficiile bisericeşti, în forma, că se va pune o dare anumită pe beneficiile mari şi mici, şi numai eventual, dacă n’ar ajunge suma aceasta, s’ar mai adauge ceva din fon­dul cultelor. Suma recerută ar fi de 90.000 fl. anual. Adecă guvernul va lua banii dela bi­serică, li va da el apoi preoţilor, pentru­ ca să-­i poată avă­ta disposiţie. Ale tale, dintru ale tale, in contra ta. Reinoirea pactului economic. II. Pactul economic, reînoindu-se, de la 1867 încoace, din zece în zece ani, ex­piră la 31 Decemvrie 1897, cu condiţia expresă, că cu un an înainte de expi­rare, trebue abzis (denunţat, resin­at), aşa­dar, până la 31 Decemvrie anului curent, căci dacă nu este abzis din nici o parte, până la acest termin, ţine neschimbat încă 10 ani înainte. Pentru a nu se întâmpla această eventualitate aşadară, părţile contractante, adecă guvernele dincoace şi dincolo de Leitha, trebue negreşit să se înţeleagă până la sfîrşitul anului curent asupra tuturor punctelor, sau capitlelor principale din contract. Ba şi mai mult, trebue pe lângă aceasta să aibă oare­care siguranţă, că re­­sultatele înţelegerilor lor, vor fi şi votate de cătră parlamentele respective, căci ast­fel toată înţelegerea guvernelor ar fi fără temeiu, deşeartă. Şi aci stă tocmai ne­siguranţa, greutatea cea mai mare, aci e punctul cel mai important, dela care de­pind nu numai pertractările între cele două guverne, dar e întreagă situaţia poli­tică din lăuntru. Căci, dacă unul sau altul din cele două guverne ar fi deplin sigure de majorităţile lor respective, ele între ele s’ar înţelege lesne, numai şi numai pentru a se menţine la putere. De­oare­ce însă nici unul din cele două guverne nu este pe deplin sigur, că re­­sultatul chibzuirilor lor va fi votat de corpul lui legislativ respectiv,­­ se naşte pe deoparte jocul după culise între guvern şi diferite partide, se pun la cale tîrguiri, se încheie învoieli, urmează trageri pe sfoară între partide, care pe de alta es la iveală, se întreprind manevrări mai mult sau mai puţin ruşinoase cu alegerile şi la alegeri. Nesiguranţa guvernelor n’ar fi tocmai aşa de mare, dacă reinoirea pactului, re­spective votarea înţelegerilor între guverne ar cădă în toiul periodei parlamentare, care nu la sfîrşit, cum e situaţia de asta­­dată, căci deputaţiii acelui parlament, care să va vedè scurtat prin concesiunile fă­cute de cătră guvernul seu celeilalte ju­mătăţi a monarchiei, se vor feri a vota propunerile guvernului, pentru a nu cădă jertfă urgiei poporului la proximele alegeri. Guvernul iarăşi, din partea sa exerciază presiune asupra deputaţilor sei, ameninţându-’i de a nu-’i scoate din urnă, prin gendarmi şi poliţişti şi a-’i alunga astfel dela gheşefturile grozave, practicate în puterea şi pe basa depută­ţiei lor. în vederea acestor şi încă multor alte greutăţi, pertractările de reînoire între cele două guverne se încep de obi­­ceiu foarte de cu vreme. Astfel de astă­­dată, primele schimbări de vederi între guvernul „nostru“ şi cel cisleithan s’au întămplat încă in luna Decemvrie a­ tre­cut, oar’ de atunci, în anul curent, mi­niştrii s’au întâlnit deja de 4 sau 5 ori, ba la Viena, ba la Budapesta, întru ajungerea la o înţelegere asupra baselor şi amănuntelor contractului de reînoit. La timpul seu am adus totdeauna şi noi „re­­sultatul “ acestor chibzuiri şi am văzut, că rodul consfătuirilor a fost totdeauna foarte slab, puţin promiţător. Numai despre ultima întâlnire a miniştrilor, ce a avut loc în Viena, în zilele de 16, 17 şi 18 iulie, se afirmă din isvorul oficios al am­belor părţi, că „s’a ajuns la o deplină înţelegere mai asupra tuturor lucrurilor principale afară de cuprd“, întreg complexul chestiunilor şi da­­raverilor din care se compune aşa zisul pact economic, se împarte în trei gru­puri principale: 1. convenţiunea comer­cială şi vamală; 2. banca pentru exmi­­siunea banilor-hârtie (bancnote) şi 3. cupta, adecă partea proporţională, ce fie­care jumătate a monarchiei contribue la cheltuelile comune. De­sigur ştim cu toţii, atât din ziare, cât şi din vieaţa zilnică, că ne­înţelegerile, ba şi de multe­ ori conflicte de care se plâng mai ales cei din Austria, sânt prea multe pentru a se fi putut aştepta la un decurs uşor al pertractă­rilor, astfel încât nu ne vine a crede ra­portului oficios despre ultima întâlnire a miniştrilor, că şi afirmata mai sus înţele­gere între guverne ar fi aşa de perfectă, cum ne-o înfăţoşează. La drept vorbind, în sensul expres al legii, guvernelor nici nu le este iertat a urma pertractări despre cuptă, ci numai despre cele dintâiu două grupuri; cupta pentru fiecare jumătate o stabilesc, ele între ele, aşa zisele depu­­taţiuni regnicolare, alese din sinul parlamentelor (camera şi casele de sus) şi despre care am pomenit la timpul seu. Presupunând şi admiţând, că înţele­gerea între guverne este, după afirmarea oficiosului, stabilită asupra convenţiunii comerciale­ vamale şi asupra băncii, totuşi chestiunea cuotei, cea mai importantă şi

Next