Tribuna, iulie 1898 (Anul 15, nr. 141-166)

1898-07-22 / nr. 158

Sibiiu, Mercuri 22 Iulie (3 August) 1898 Nr. 158 Anul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */, an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru aonarohii: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 ct a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Paplishi Nr. l1 Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Apare în fiecare zi de lucru Numeri singuratici a 5 cr. să vend la »Tipografia«, soc. pe acţiuni Numeri singuratici a 20 bani să vend la librăria O. Cârjean în Proest Bismarck. S’a stins definitiv şi omul de fer al veacului nostru. Figura puternică ca ste­jarul cel mai falnic, cel­ ce a dominat atâta timp asupra Europei întregi impri­­mându-­i caracterul său şi transformân­­du-o după voinţa sa de fer, a dispărut acum de pe faţa pământului, descinzând cu trupul în mormânt şi ridicându-se cu sufletul înaintea lui D-zeu, de care singur s’a temut — cum s’a exprimat însuşi. Purtător al destinelor unei lumi, în­temeietor al marelui imperiu german şi al glorioasei posiţii de care se bucură ace­sta acum, Bismarck va rămână pe vecie o figură din cele mai impunătoare a is­toriei universale. Tipic representant al rassei germane el încorporează în sine voinţa cea mai hotărîtă şi mai perseve­­rantă, care trebue să se împlinească cu ori­ce preţ. Adăpat în sufletul seu din sentimentul rassei germane el concepe cu mai mult succes planul unităţei germane şi îl realizează cu o hotărîre, care nu cunoaşte nici un fel de consideraţiuni. Fi­gură de o constituţiune robustă şi sănă­toasă el este expresiunea energiei oţălite, care primează toate slăbiciunile sentimen­tale şi bravează toate obstacolele ce s’ar ridica în calea ţintei sale. — Fără studii profunde, fără vederi largi umanistice, el să îndestuleşte a-’şi privi numai neamul seu, şi făcându-’şi un idol de închinare din ideea ce ’şi-a conceput despre un mare imperiu german, domn şi stăpânitor al Europei, el jertfeşte acestui ideal idol al vieţei sale totul, fără cruţare şi fără considerare şi ajunge prin succesele stră­lucite ale luptelor sale neclintite ca în­suşi să devină un idol al connaţionalilor sei, care retras, ca un erou uriaş în ca­stelul seu de la Friedrichsruhe poate vedea în vieaţă cum se formează în juru-­i ţe­sătura aurie a legendelor. De câţiva ani deja Bismarck a de­venit o figură mai mult legendară, decât reală, şi dacă personalitatea împăratului, care ’l-a delăturat de pe scena lamei şi ’l-a silit să se retragă în singurătatea ca­stelului seu, nu ar fi fost şi ea aşa de vrednică de marele contrar, o crisă sgudui­­toare abia s’ar fi putut evita. Acel loc de retragere şi acuşi de vecinică odihnă a marelui bărbat va deveni sigur un loc de pelerinaj, la care sentimentul naţional va conduce mulţi pelerini din fiii neamu­lui german, pentru­ ca să se închine ca şi la groapa unui sfânt. Numele lui va trece din generaţie în generaţie ca o tra­diţie din ce în ce mai scumpă pentru inima Germanilor, pentru­­ că de el să leagă mărirea lor actuală şi temelia vii­torului lor. Nu tot aşa va fi privit Bismarck de celelalte popoare. Afară de o mută ad­miraţie pentru energia lui şi pentru urmărirea cu hotărîre neclintită a ţin­telor sale, lumea nepreocupată de abia îi va mai păstra ceva. In deose­bire de spiritele alese ale omenirei, el a fost lipsit de generositatea obicinuită sufletelor mari. German cu desăvîrşire şi exclusiv el a fost egoist, brutal, im­placabil şi nealegător în mijloacele de care s’a servit. El a stabilit principiul că forţa primează, dreptul şi urmând pretutindenea acestei devise inhumane a umilit adânc naţiunea franceză, represen­­tanta gintei latine, a persecutat şi oprimat fără cruţare pe Poloni şi a aplicat cele mai absolutistice măsuri şi contra cato­licismului, şi contra socialismului, pe care insă n’a reuşit a le înfrânge, cum doria. Acesta a fost tragicul instructiv al vieţei sale, că însuşi a trebuit să expe­rieze desminţirea faptică a maximei sale şi să se convingă, că spiritul înfrânge materia şi dreptul sfarmă forţa. El care a umilit pe nobila naţiune franceză, care a încărcat-o cu 5 mi­liarde de dare ruşinoasă, şi şi-a luat Alsaţia, în cele din urmă a trebuit să meargă însuşi la Canossa, pe care şi-au pregătit-o catolicii germani în lupta lor energică de apărare. De la el au învăţat stăpânitorii no­ştri unguri — pe care el­­i-a ridicat la importanţa ce o au azi — cum să lucre cu forţă şi brutalitate în oprimarea drep­tului şi întru realizarea „unităţei“, ce­­şi-au propus ca ţintă. Tot de la el ar pută să şi înveţe, că popoarele nu se mai pot extirpa cu forţa. Politica lui Bismarck faţă cu Polonii este luată ca mo­del de guvernanţii maghiari în politica lor faţă de naţionalităţi; şi „ Kultur-Kampf“-ul lui­­l-au imitat şi prin legile bisericeşti politice. Noi la rîndul nostru ar trebui să învăţăm de la cei­ ce au ştiut să-­l plece şi pe acest cancelar de fer, pentru­ ca să nufrângem manoperele pigmeilor „Bis­­marcki“ maghiari. Ea p’­intru urmărirea idealului nostru naţional, să luăm dela el pildă, care a ştiut neclintit în hotărîrea sa şi cu o voinţă de fer să realizeze ceea­ ce a dorit un neam întreg. FOIŢA „TRIBUNEI“. Un discurs al lui Bismarck. — Din 1849. — Discursul ce reproducem este rostit in camera prusiană la 21 Martie st. n. 1849. In timpul turburărilor revoluţionare. Berlinul era In stare de asediu. Demo­craţii cereau ridicarea stărei de asediu ca fiind contrare libertăţei. Bismarck combate propunerea şi ea se respinge în adevăr cu 187 voturi contra 143. Acest discurs, ţinut la începutul carierei sale politice, nu este din cele mai strălucite, dar este potrivit a-l l cita aci. în el se arată calităţile lui ca om de luptă parlamentară şi în acelaşi timp vedem întreaga lui concepţiune politică: despot în toată puterea cuvântelor, duşman al libertăţilor celor mai sfinte şi vor­bind cu ceil mai mare dispreţ pentru popor. Aşa a fost Bismarck în toată vieaţa sa politică. E drept însă a spune că acest retrograd a luptat pentru mărirea Germaniei şi a reuşit cu o fericire ca nimenea altul. Germanii îi iartă multe. Iată discursul contra democraţiei: * » Amendamentele presentate, cari tind a­­ţeau proba starea de asediu, se basează la ar­gumentele lor pe voinţa şi dorinţa poporului. Ee au fost susţinute de onor, preopinent parte prin deducţiuni ce­­mi-au impus mai mult prin lungimea decât prin temeinicia lor, parte prin obicinuita floare de retorică despre tunuri şi baionete. Mie ’mi­ se pare că se dă afacerei o importanţă mai mare decât merită. In acest moment, în care toţi deputaţii ţârei sânt adu­naţi ca să discute bazele reorganisărei noastre sociale şi politice,­­mi­ se pare că n’are nici o însemnătate faptul, că Berlinezii pot ori nu se cetească gazete, ca „Zeitungshalle“ sau ca „Ewige Lampe“­), sau că se pot ori nu întruni în cluburi. Aceste trebuinţe locale ale unor Berlinezi sunt pe al doilea plan faţă cu tre­buinţele generale ale ţerei..... Nu cred că starea de asediu poate fi o pedecă a libertăţei disensiunilor, afară numai dacă unele fracţiuni nu vor să-­şi susţie părerile lor prin demon­straţia« turburătoare pe stradă... Neînfrunata libertate a presei şi dreptul de întrunire fără control sânt premergătoarele unei stări de lucruri, în care guvernul ar fi silit să fie continuu în poziţie de răsboiu contra revoltei, dacă nu le-ar împedeca prin măsuri represive. Vara trecută, când s’a aţlţat focul politicei de stradă în Berlin prin pamflete şi prin cluburi, am văzut scene cari vor fi cele mai ruşinoase în istoria Prusiei şi faţă de cari legea s’a arătat neputincioasă.... Stânga camerei se susţine că spiritul re­voltei a dispărut cu desăvârşire, însă întâm­p) Titluri ale unor ziare democratice suspendate de guvern. *) Deputaţii democraţi. plările dela 18 Martie acest an nu confirmă nici­decum această părere« Cântecele ce se Intonau în sărbătorile dela 18 Martie sfunt de natură şi mai puţin liniştitoare. Mie ’mi-au căzut, din Întâmplare, câteva în mână. In­­tr’unul din aceste cântece partisanii libertăţei sânt chemaţi la o luptă disperată sub steagul cel roşu, al cărui Înţeles fi cunoaşteţi. Acest steag trebue să se văpsească cu sânge..... căci aşa însemnează versurile: Văpsim cu adevărat, văpsim bine, Văpsim cu sângele tiranilor ! ’) Aş voi să pun adunărei întrebarea, dacă în mijlocul nostru se găsesc domni, cari să fi asistat la societăţi în cari Să cântă asemenea cântece, ca se-’mi explice cari sânt tiranii cu al căror sânge s’ar răpei steagul. O societate de acest fel a fost în Café de l’Europe. (Flu­ierături în stânga. Aplause în dreapta). Ştiu, dlor, că d-voastră din partea aceasta nu sânteţi de o părere cu mine; eu însă n’am avut intenţiunea să exprim părerea d-voastră, ci pe a mea... Care din d-voastră îşi apără ideile cu alte arme decât armele spiritului, acela îmi dă dreptul să presupun că îi lipsesc armeie spiritului. Cine are argumente, să ’mi­ le opună; dar’ fluierături şi strigăte nu-’şi au locul aci... Aşadar’ n’am primit nici un răspuns la între­barea mea şi trec mai departe. *•) Aceste versuri, în traducere perd tot far­mecul tot, d­e aceea le transcriem în original: Wir fS,rben echt, wir färben gut, Wir färben mit Tyrannenblut i Faţă cu starea actuală de lucruri am numai să exprim mulţumirea mea guvernului, pentru­ că a garantat libertatea prin măsuri excepţionale, mulţumire împărtăşită şi de mulţi Berlinezi, ceri au subscris petiţiunea în contra ridicărei stărei de asediu, petiţiune pe care îmi permit a o depune pe biuroul adunărei. Veţi vede de aci că s’a zis fără dreptate, că poporul Berlinului vrea ridicarea stărei de asediu... Dior, este foarte periculos să te referi la ideile şi la sentimentele poporului. Aceia din d-voastră care pretinde că cunoaşte ideile şi sentimentele poporului, poate să ne dove­dească anume care este dorinţa comună a poporului prusian ? Se nu ne facem ilusii, că majorităţile sau minorităţile noastre representă vocea poporului... Cum poate o fracţiune mică se impue părerea şi voinţa sa, ca fiind a po­porului întreg. De nici un cuvânt nu s’a făcut atâta abus în anul trecut ca de cuvântul „popor*. Fiecare ’l-a înţeles cum ’i-a venit la socoteală, adecă o grupă de indivizi pe cari reuşise a-­i face să aibă părerile sale. Adevăratul popor prusian a dat probă de multă răbdare și mare încredere îi aceia cari se numesc amicii lui, însă la votarea adresei ce ne este presentată, poporul va pută să vază hotărît cine stă între dînsul şi bu­curia lui, între dlnsul şi dreptatea lui. (Bravo! repetat). Sibiiu, 2 August . A respirat în urma anchetei ce a avut loc aici în Sibiiu, în causa sa­­larisârei preoţilor, ştirea, că cu ex­cepţ­iunea alor doi protopopi, toţi ce­­ialalţi s’ar fi declarat pentru primirea congruei dela guvern. Ştirea o găsim înregistrată şi într’o foaie românească, dar’ fără de nici o observare! Pe noi lucrul ne surprinde cât se poate de neplăcut. Ştim, că toate die­­cesele române gr.­or. au luat în sinoade posiţie hotărîtă în contra proiectului de lege. Chiar şi organul metropoli­­tului din Sibiiu a scris hotărît contra primirei congruei. Ce s’a schimbat oare dela sinoade până acum, încât ceea­ ce a fost una­nim combătut se fie acum unanim ac­ceptat ? Noi aşteptăm nedumeriţi convoca­rea congresului extraordinar, singurul competent a hotărî într’o causă aşa de vitală. Contele Goluchowski, precum se vede, se va retrage dela postul seu. Ştirea lansată în diferite rînduri re­vine acum de nou. »P. Hírlap«, organ guvernamental, în intime relaţiuni cu Bánffy, zice că svonul despre retragere se confirmă dintr’o parte autoritativă. Căuşele ar fi diferite. Nesuccesele sale diplomatice în politica orientală, rolul seu în chestiunea Cretei şi mai în urmă rolul duşmănos Spaniei ce­­l-a luat în chestiunea răsboiului american-spaniol. Informaţiunile lui »P. H.« par con­firmate şi de Reichswehr din Viena. Ba în aceeaşi ordine de idei pare a întră şi fap­tul, că contele Kăllay, presumptivul suc­cesor al lui Goluchowski a sosit la 29 Iulie în Budapesta unde a conferat mult cu baronul Bánffy, car’ la 1 August s’a presentat în Ischl, înaintea M. Sale. Toastele dela Petersburg, pe cari le publicăm într’alt loc, sânt apre­ciate cum se cuvine și de Unguri. Pesti Napló apreciându-le într’un prim articol zice între altele şi urmă­toarele : »Ţarul şi de astă-dată a rămas fidel mo­dului seu de vorbire, de a spune cât se poate de puţine cuvinte în enunciaţiunile publice, care ’l-a păstrat totdeauna, chiar şi în enunciaţiunile făcute cu ocasiunea visitei lui Faure în mijlocul însufleţirei Francezilor. Vorbirea Ţarului peste tot nu e bătătoare la ochi, ci chiar dacă ar fi vorbit în un mod mai oratoric, ar fi fost mai surprinzător. Vorbi­rea Regelui Carol deasemenea, după părerea noa­stră, nu poate însemna o schimbare în atitudi­nea României faţă de Rusia, dar’ nici nu se­­poate explica în înţelesul ca­ şi­ când toastul Re­gelui Carol, ar fi un fel de supunere, sub co­vârşitoarea influenţă a politicei ruseşti. Prin amintirea zilelor dela Plevna, din contră s’a ma­nifestat conştienţa politică îndreptăţită a Româ­niei, şi a arătat, că România cu puterile sale­­şi-a câştigat independenţa nu din mila străi­nilor. La reamintirea acestora, Regele României are tot dreptul, şi dacă e ceva surprinzător în toastul Ţarului, e faptul, că din partea lui, Ţarul a crezut de bine, să nu mai reamintească acele evenimente«. Ziarul unguresc ajunge la conclu­■ sia că: »Toastul Regelui Carol nu înseamnă su­punere, ci din el apare politica sănătoasă şi de sine stătătoare a vecinului, care păstrându-­şi demnitatea, se insueşte la păstrarea relaţiunilor prieteneşti«. Regele Carol in Petersburg. Visitarea oraşului, la 29 Iulie M. Sa Regele Carol şi A. S. R. Principele moştenitor s’au urcat la 10 ore de dimineaţă pe bordul Pactului imperial Ale­xandria, care trebuia să-’i conducă dela Pe­­terhoff la Petersburg. M. Sa şi A. Sa erau urmaţi de o suită număroasă. Toate bastimen­tele pe Neva erau frumos decorate. Un public numeros îngrămădit pe che­iurile pavoasate în mod strălucit, salută pe M. Sa Regele cu aplause nesfârşite. Printre persoanele presente cari aştep­tau sosirea Pactului imperial la debarcader, se distingeau generalul Ad­elsen, comandantul pie­ţei, dl Kleiges, căpitanul oraşului, admiratul Avellan, vice-guvernatorul oraşului şi alte no­­tabilităţi. Garda de onoare era făcută de regimen­tul de infanterie Krassuhiarkusk. La sosirea yactului musics a cântat un marş de onoare. M. Sa a trecut apoi pe dinaintea frontului trupelor de onoare, pe când musica cânta im­am­ românesc. La mormintele Ţarilor. După defilarea trupei de onoare M. Sa Regele şi A. S. R. Principele moştenitor s’au dus la catedrala Sf. Petru şi Pavel, unde au făcut rugăciuni mult timp şi au depus coroane preţioase de aur pe mormintele lui Alexan­dru al II-lea şi Alexandru al 111-lea, precum şi pe mormântul soţiei lui Alexandru al II-lea împărăteasa Maria Alexandrovna. La Metropolit. După­ ca au visitat curiosităţile capitalei şi au făcut o scurtă devoţiune la cate­drala Isaac şi Kazan, M. Sa şi A. S. R. au făcut o visita metropolitului Mgr. Paladius, la mănăstirea Ali­xandrowsky. Metropolitul a mulţumit Regelui pen­­tru­ că apără necontenit biserica ortodoxă. Re­gele­­i a promis fotografiile celor 22 biserici ce a edificat. Metropolitul a întrebat pe Prinţul Fer­­­­dinand uu ce vapor­uri stă cu biserica orto ■­­ doxă. La despărţire metropolitul a dăruit­­ Regelui icoana sfântului Alexandru, cu rugarea să fie şi mai departe patronul bisericei or­todoxe. Principelui moştenitor­­i-a dat icoana madonei de Cazan. Primindu-o Principele a spus că o va pune in chilia copiilor sei, cari sânt de religiunea ortodoxă. Preşedintele consiliului de miniştri, dl Sturdza, a făcut visită ambasadorilor. Recepţia corpului diplomatic. La ora 1 după ameazi s’a dat un de­jun de gală la dl Rosseti-Sorescu, ministrul României, la care erau Invitaţi miniştrii şi suita regală. La 3 p. m. M. Sa Regele Carol a pri­mit la palatul de iarnă corpul diplomatic şi pe representanţii oraşului. Seara la opt ore, s’a dat un prânz de gală la palatul din Peterhof la care s’au ro­stit toastele. Toastul Ţarului. Ţarul Nicolae a spus următorul toast: •»Mulţumesc Maiestăţei Voastre pentru visită şi ridic păhăruţ meu în sănătatea Maiestăţei Voastre. Ridic pă­hăruţ mai departe în sănătatea Maie­stăţei Sale Reginei şi a Alteţei Sale Principelui Ferdinand, precum şi pen­tru fericirea României«. Toastul Regelui Carol. Regele Carol a răspuns astfel: »Daţi-mi voe, Maiestate, ca să ex­prim profunda mea mulţumită pentru graţioasele cuvinte, precum şi pentru călduroasa şi cordiala primire, cu care Maiestatea Voastră m-aţi împărtăşit; permiteţi- mi mai departe să vă asigu­­rez cât de mult m’au pătruns acele semne ale atenţiunei amabile, eu cari Maiestatea Voastră m’aţi îngrămădit. Amintirea petrecerei mele în Rusia îmi va rămâne pentru veci întipărită în inimă, întocmai ca şi amintirea acelor fericite timpuri, când oastea mea cea tânără lupta pe câmpul dintre­ Dunăre şi Balcani, alăturea cu armata vitează a Maiestăţei Voastre, de care astăzi prin bunătatea Mai. Voastre mă leagă o nouă şi preţioasă legătură. Una fiind cu ţeara mea în sentimente şi în acea vie şi sinceră dorinţă, ca visită mea la Maiestatea Voastră să producă cele mai bune relaţii şi să contribue cu legătura 1848. Cronica anului. Agram, 1 August. Banul Jellachcî interzice strict primirea bancnotelor maghiare în Croaţia şi Slavonia. (Satell, nr. 67). Braşov, 2 August. De la Sân-Petru până la Braşov câmpul e acoperit cu lăcuste, cari au causat mari pagube: Satell, nr. 62). Pesta, 1 August. Ministerul austriac cu cel unguresc nu poate sta lângă­olaltă, pentru­ că precum scrie Kossuth în gazeta sa oficioasă: 1. Ministerul din Frankfurt a provocat pe cel din Viena se-­și depună colorile austriace și să primească pe cele ale imperiului german (negru roșu, auriu). 2. Ministerul vienez pretinde de la cel maghiar să dee bani pentru oștirile croate dușmane Ungurilor. 3. Ministerul austriac provoacă pe cel unguresc, să trimită trupe în Italia, în vreme­ ce de ele este lipsă în ţeară. 4. Pretinde ştergerea miniştrilor ungu­reşti de finanţe şi resboiu şi contopirea lor în cele austriace, la care declară Kossuth că odată cu capul n’o să se învoiască. « Declară mai departe, că vor da­ trupe I pentru Italia, dacă Austriacă vor împăca pe I Sârbi şi Croaţi. In fine cere, ca Ferdinand

Next