Tribuna, septembrie 1898 (Anul 15, nr. 189-212)
1898-09-19 / nr. 203
Anul XV Sibiiu, Sâmbătă 19 Septemvrie (1 Octomvrie) 1898 Nr. 203 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., y, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 150 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., y, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: și an 10 franci, y, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumera și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici î 5 cr. se vând la »Tipografiat, soc. pe acțiuni Numeri singuratici ă 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploești invitare de abonament „TRIBUNA“. În 1 Octomvrie 1898 v. încep noue abonamente lunare, Quartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamentelor lor, pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care incepe cu prima și se termină cu ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă . . 14 fl. — cr. Abonamentul semestral . . . 7 fl. — cr Abonamentul trilunar . . . . 3 fl — cr. Abonamentul lunar costă . . 1 fl. 20 cr. Este în interesul dlor abonenți, ca adresele să fie însemnate cât se poate de coreot şi legibil. Domnii abenenţi vechi sunt rugăţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Monarchul nostru şi popoarele Sale. IV. (**). Nu s’a mai pomenit, sub durata erei nenorocite a dualismului, ca Monarchul nostru se adreseze cuvinte atât de frumoase şi atât de promiţătoare popoarelor Sale, — după cum a făcut-o prin manifestul de acum. Data sorţei fost-a, ca prea îmbucurătoarele cuvinte ale Maiestăţei Sale să ni se adreseze chiar într’un moment de cea mai grea încercare pentru dinastie şi pentru imperiu. Glasul părintesc şi oarecum profetic al bătrânului Domnitor răsună atunci, când o jale adâncă învăluise sufletele îndurerate ale tuturor supuşilor fideli tronului. Mângăios şi încurajator este glasul scumpului Domnitor, care noi legăm de cuvintele Lui nădejdile unui viitor mai fericit... Risipească-se, din voea Lui, a Maiestăţei Sale, norii întunecaţi şi grei, lăsând să strălucească săninul luminos şi liniştitor! înceteze vremile vijelioase să vină în locul lor timpul de aur al verei mănoase! Iată doririle cari le-a redeşteptat Maiestatea Sa în sufletele supuşilor obiciuiţi; iată graiul fericitor al reînvierei credinţelor într’o vieaţă mai dreaptă! Dar’ să analisăm pasajiile remarcabile ale manifestului, pentru ca din studiul lor să relevăm cu atât mai plastic ideile binecuvântate ce residă în elevi ce consistă importanţa politică cea mai înaltă a manifestului? Evident în faptul, că Maiestatea Sa aminteşte despre misiunea ce-’I este încredinţată, exprimă nădejdi în reuşită şi face rugăciuni cătră Domnul, ca se-’I dee puterea de a pute duce la sfârşit aceea spre ce e chemat, şi ea să binecuvinteze „şi lumineze popoarele Sale. Ce poate înţelege Monarchul ca misiunea Sa ? Domnia? — Desigur nu. Şi asta pentru o sumă de motive. Întâiu: Nu există monarch în Europa, care să fi domnit aşa de mult ca Suveranul nostru; şi în istorie sunt foarte rari domnitorii cari se fi ajuns la 50 de ani de domnie. Prin urmare, Monarchul, îmbătrânit și sătul de o domnie atât de îndelungată, nu-şi poate considera ca o misiune... domnia. Al doilea: In cursul de jumătate de veac al domniei Sale, Suveranul nostru a dat peste cele mai grozave nenorociri, ale patriei şi ale dinastiei, întreaga domnie a Maiestăţei Sale până acum este una dintre cele mai nenorocite ale istoriei. Pe cât de greu e să conduci atâtea popoare, conştiente de drepturile lor naţionale, pe atât de fatală este actuala formulă a dominaţiunei în monarchia noastră. De sine înţeles deci, că prea bunul şi luminatul nostru Monarch nu-’şi poate privi ca misiune... să persiste într’o astfel de domnie! Al treilea: Domnia, în sine, nu poate fi misiunea unui Suveran; ceea ce constitue misiunea Suveranilor este — domnia spre fericirea popoarelor pe cari le conduc. Va recunoaşte oricine, că până acum domnia Maiestăţei Sale, din causa atâtor fatale împrejurări şi a sfetnicilor răi şi perfizi n’a adus fericirea dorită a popoarelor din monarchie. Din contră, azi s’a îmbrâncit imperiul habsburgic pe panta cea mai prăpăstioasă a luptelor intestine. Monarchul nostru, care vieaţa Sa întreagă s’a arătat omul binelui şi al dreptăţei, domnitorul iubitor al păcei şi al adevărului, nu poate fi mulţumit cu actuala »fericire« a popoarelor Sale... Dar’ El vrea fericirea lor, prin urmare misiunea încredinţată Lui nu poate fi alta decât realisarea fericirei popoarelor Sale! Scopul acesta măreţ, sublim şi întradevăr suveran ,l-a urmărit întotdeauna Suveranul nostru. Şi dacă soartea capriţioasă şi oamenii nefaşti s’au pus mereu de-a curmezişul planurilor Sale strălucite, Maiestatea Sa nu s’a abătut un moment dela voinţa fermă şi dela speranţa nestrămutată în misiunea Sa istorică, epocală, în măsura în care soartea lovia mai des şi mai crunt în dinastia habsburgică şi în sentimentele familiare cele mai scumpe ale Maiestăţei Sale, dorul Monarchului de a-şi regăsi fericirea în fericirea popoarelor Sale deveni mai arzător. Şi cu cât oamenii nefasti, ajunşi sfetnici ai Maiestăţei Sale, Ii zădărniciau mai erostratic planurile Sale măreţe, cu atât alipirea cătră acestea se făcea mai intimă, car’ hotărîrea de-a salva patria şi tronul de oamenii nefasti se imprima mai adânc în sufletul Maiestăţei Sale... Astăzi, când nenorocirile tragice ale dinastiei şi ale Monarchului ,şi-au atins maximul, astăzi, când monarchia geme desnădăjduit sub obida în care au scufundat-o oamenii nefasti, — bătrânul Suveran, în loc de-o resignare desăvîrşită, fatală, e cuprins de-o disposiţie eroică. In loc de suspinuri, El scoate cuvinte bărbăteşti, cuvinte de-o fenomenală putere suverană! Fiecare cuvânt din pasajiile de importanţă politică ale manifestului, relevează simptoamele acestea îmbucurătoare în gradul cel mai înalt pentru popoarele credincioase ale monarchiei Grave şi resolute, luminate şi binecuvântate, gândurile Monarchului simt gândurile popoarelor monarchiei, însuşi o spune, că isvoresc din iubirea nestrămutată a popoarelor Sale! Intr’un articol final, vom desvolta ideea misiunei Maiestăţei Sale, aşa dupăcum ea resultă din manifest. Sibiiu, 30 Septemvrie n. „Legea europenească“. »Gazeta Transilvaniei« se ocupă cu răspunsul ministrului Perczel, privitor la reforma legei electorale, şi este de acord cu noi a constata, că va trece mult până guvernul maghiar s'ar hotărî la o atare reformă. Iată ce zice »Gazeta«; »Dacă censul electoral nu este egal; dacă pentru Transilvania este şi astăzi în vigoare legea excepţională electorală; dacă prin împărţirea mandatelor, a cercurilor electorale şi prin procedura existentă electorală, — adăugend pe deasupra sistemul de presiuni, corupţiuni şi volnicii, — s’a paralisat orice drept şi orice libertate electorală a cetăţenilor aparţinători diferitelor naţionalităţi nemaghiare, aceasta de sigur că nu s’a făcut, decât numai pentru sporirea şi întărirea dominaţiunei exclusive artificiale a naţiunei maghiare. De aici vine, că Maghiarii din dietă, guvernamentali şi oposiţionali, se tem aşa de mult de o reformă a legilor electorale şi că, deşi recunosc absoluta necesitate a unei schimbări, totuşi nu se încumetă, şovăesc şi întârzie mereu de a o duce în împlinire. Dovadă şi declararea cea mai nouă a ministrului Perczel, din care se vede, că încă va trece mult timp până ce guvernul se va decide a presenta un proiect de revizuire a legei electorale«. —.^P— »Cabinetul negru« — totuşi eseistă! »Magyarország« ne spune, că un anumit Pálmay Bertalan, fost învăţător, care de present oficial la poştă şi telegraf a adresat primarului din Budapesta, Halmos-Haberhauer, o scrisoare, prin care îi cere să introducă nişte reforme curioase... Deşi din cuprinsul scrisoarei omul se pare cam apătos la cap, el spune totuşi un lucru, care e de însemnat, fiind el oficial la poştă. La sfîrşitul scrisoarei el zice — după »Magyarország«, de la 29 Sept. — că deocamdată nu continuă, pentru că lumea e coruptă. E coruptă, pentru că la poștă se desfac epistolele, ceea-ce e aplecat a dovedi cu date. Din pricina aceasta programul (reformelor sale) nu-’l poate desfășura decât cu graiul viu, și roagă pe primarul să-’i fixeze timpul potrivit«. La sfîrșitul scrisoarei — zice »M—g« — notează, că dacă primarul îi răspunde, să o facă în scrisoare recomandată, pentru că el știe că ce e la poștă sfințenia secretului epistolar«. »M—g« ia în rîs pe bietul Pálmay, pentru vederile sale socialiste și spune, că primarul Halmos în loc să-i răspundă, a dispus să fie tascat, pentru că n’a pus timbru de 50 cr. pe scrisoarea sa. Noi însă, oricăt de curioase ar fi de altfel vederile lui P. asupra păcei şi a răsboiului, fixăm declaraţiunile lui spontane, asupra felului cum se respectă la posta ungurească secretul epistolar. Pálmay e oficiant la postă şi el trebue să ştie ce spune. Există deci cabinet negru în Ungaria şi e instalat, se vede, chiar la oficiul poştelor! „Bihoreana“. Bihor, 27 Sept. n. Pus-am domnilor, început începutului... Sunt cuvintele cu cari a fost salutată adunarea generală constitutivă a »Albinei«. Astăzi, când »Bihoreana« e aproape a-’şi începe activitatea, de aceste cuvinte răsună codrii Bihorului. Un pătrar de secol a trecut dela înfiinţarea »Albinei«, de atunci mai toate părţile locuite de Români s’au afirmat şi pe terenul economic. Numai tu Bihor ai rămas şi aici înapoi ! Doar’ n’ai avut puteri ? ba da, numai folosi nu le-ai ştiut! N’ai avut cap? ba încă prea mule! Astea, oarba neunire şi a pismei răutate sânt causa, că în Bihor şi începutului numai acum ’i se poate pune început. Dar’ încrederea în bărbaţii ce stau în fruntea acestui început, de garanţa şi speranţa într'un viitor mai frumos. Domnilor 300.000 Români!.. Popor de vieaţă care însă de vitrejia vremei, de a stăpânirei şi a jidovimei dragoste, azi geme în jugul cămătarismului. O massă doritoare de lumină, azi orbecă în întunerec! Mijloace nu’s. Azi începe a luci o rază. Azi, — când vermele de mult se mişcă şi plantele cresc — tu Bihor începi a vieţui! Deci, domnilor! căutaţi în jur de voi. Aveţi înaintea ochilor nu numai principiul egoismului, ci şi al altruismului, al inimei şi minţei!! Căci nobil început, de la tine, renaşterea Bihorului să vie! — asta o dorim! E. S. LIBERTATEA de JOHN STUART MILL. — Traducere de Teodor v. P&câţian. — II. Libertatea cugetărei şi a discuţiunei. (Urmare). A revela ceva lumei, ce o atinge foarte adânc, şi ce ’i-a fost până aici necunoscut, a-’i demonstra că se află în rătăcire asupra unui punct foarte însemnat, de interes lumesc sau intelectual : e un serviciu atât de important, cum nu mai poate să-l facă vre-o fiinţă omenească semenilor sei, şi în multe caşuri, cum e şi caşul cu primii creştini şi primii reformatori, chiar şi cei de o părere cu Dr. Johnson îl ţin de darul cel mai preţios ce a putut fi oferit omenimei. Că pe seama urzitorilor acestor binefaceri bogate, serviciul a devenit un martiraj, că plata lor a fost aceea de a fi trataţi ca cei mai de rînd criminali : după teoria aceasta nu e greşeală regretabilă, nu e nefericire, pentru care omenimea ar trebui să plângă şi să jelească, de cursul regulat şi justificat al lucrurilor. După regula aceasta, cel ce proclamă un nou adevăr, ar trebui se păşească, tot aşa ca şi după legile Loczienilor, cu o sfoară legată la grumaz, totdeauna când propune o nouă lege, pentru ca sfoara se poată fi strînsă în momentul în care adunarea, ascultându-ș i motivele, nu se declară pentru acceptarea legei. De la oamenii, cari astfel tratează cu binefăcătorii lor, nu se poate presupune că pun mare fond pe binefacere. Și mie ,mi se pare, că acest mod de apreciare, se restrînge numai la acel fel de persoane, cari sunt de credinţă, că adevăruri noue vor fi fost cândva foarte de dorit, dar’ că astăzi avem prea multe din ele. De fapt însă, vorba, că adevărul» triumfează totdeauna asupra persecutărei, nu e decât una din acele regule înşelătoare de linguşire, pe cari le spune un om altuia, până ce în cele din urmă ajung pe piaţa publică, unde experienţa le face de ruşine. Deşi nu suprimate pentru totdeauna dar, pot să fie respinse cu secole înapoi — toate adevărurile. Ca să nu vorbim decât numai despre opinii religioase : reformaţiunea a izbucnit cel puţin de douăzeci de ori înainte de Luther, şi totdeauna a fost suprimată. Lollarzii au fost suprimaţi, Ilussiţii au fost suprimaţi. Chiar şi în urma lui Luther, persecutarea a avut efect pretutindenea unde a fost înscenată, în Spania, Italia, Flandria, Austria, protestantismul a fost stîrpit, şi probabil că aşa se întâmpla şi în Englitera, dacă regina Maria trăia mai mult, sau dacă regina Elisabeta muria mai nainte. Persecutarea a avut pretutindenea succes, afară de caşul când ereticii formau un partid prea tare pentru a pute fi urmărit cu succes. Nici un om cuminte nu va trage la îndoială, că creştinismul putea fi nimicit pe vremea împărăţiei romane. Creştinismul s’a lăţit şi a ajuns să fie predominant, numai pentru că persecutareai-a fost sporadică, de scurtă durată, şi pentru că pausele cele lungi ’l-au despărţit desăvîrşit de persecuţiuni, lăsându-’i lăţirea neconturbată. Nu e decât o parte din leneşa sentimentalitate, că adevărul, simplul adevăr, ar posede o putere înăscută, denegată rătăcirei, putere, care în ciuda ereticilor şi a grămezilor de ruguri îl aduce la domnie. Oamenii nu sunt mai fervenţi luptători pentru adevăr, de cum sunt de multe ori pentru rătăciri, şi o suficientă aplicare de pedepse legale, sau chiar sociale, ajunge de regulă, ca aici ca şi acolo, să se pună stavilă răspândirei. Adevăratul avantaj al adevărului e acela, că o părere, odată adevărată, chiar să fie odată, de două ori, de multeori suprimată, în decursul vremilor găseşte totuşi oameni cari o descoper de nou, până ce reapariţia ei cade într’o epocă, în care împrejurările favorabile o scapă de persecuţiuni, şi o fac să se întărească întru atât, ca să poată resista tuturor încercărilor următoare de suprimare. (Va urma). DIN BUCOVINA. După alegerile dietale. Cernăuţi, 26 Sept. n. 1898. Acum, când resultatele alegerilor dietale pentru curia rurală, sunt deja cunoscute publicisticei române, cred că vor fi binevenite câteva lămuriri date pentru acei ce nu cunosc situaţia din propriile vederi. Prin intrigile fracţiunei boiereşti Stircea-Mustatza, pentru care noua organisaţie a partidului era o blasfemie comisă în contra atotputerniciei lor, şi care a gustat deja bunătăţile ei prin votul de neîncredere ce li s’a votat astă-vară de cătră comitetul naţional, au ajuns alegerile în dieta Bucovinei de tot în mânile guvernului. De ce fel au fost acele intrigi nu voiu descrie aici, ci aştept ca Patria, organul autorizat al partidului să ese din reserva ei diplomatică şi să desvălească ea mai ântâiu, Bucovinei şi României întregi această variantă nouă a capitolului vechiu despre Eflalte. Pentru moment ajunge să constatez, că în lupta noastră electorală peste tot locul, cu o singură excepţie (la Câmpulung), au reuşit numai candidaţi blagosloviţi de baronul Bourguignon, guvernorul »guvernat« al Bucovinei. Dl Dr. George Popovici şi toţi acei candidaţi ce au fost în prepus că sânt aderenţi de ai sei, au fost crâncen combătuţi de organele guvernamentale. Cum? — va întreba cetitorul de bună credinţă — a fost posibil aceasta, când partidul român face parte de majoritatea parlamentară şi susţine relaţiuni bune cu ministerul contelui Thun ? Nu face Dr. Popovici şi ceialalţi candidaţi combătuţi, parte din acest partid? Cum nu! Dar’ Thun e departe, car’ în Bucovina domneşte baronul Bourguignon cu mintea alcoholisată a consilierului seu Pompe şi a ciracului Würfel. Şi iată ce iscodiră aceşti duumviri. Scurt înainte de alegeri constată guvernul o scisiune în partidul român (de fapt partidul a rămas unul şi acelaşi, perfect, solidar şi nedespărţit) şi a raportat la Viena imediat despre această pretinsă ruptură, cerând permisiunea ministerului de a procede în contra acelor elemente »extrem naţionale« din partid, cami după legenda inventată de Bourguignon (ceteşte: Würfel), au tulburat liniştea partidului şi începând a-’l majoriza, vor să domineze situaţia. Contele Thun, mistificat în modul cel mai grosolan, a consimţit, dorind se ajute partidului cum ajută o moaşe stângace unei muieri bolnave. Se vede, că presidentul partidului dl Iancu Lupul n’a avut dibăcia, să clarifice instanţele din Viena despre adevărata stare a lucrurilor. Alţii susţin, că »tinerii« au devenit de mult incomozi veteranului politician şi că dl Lupul în consecvenţă nici nu s’a grăbit să inform