Tribuna, ianuarie 1899 (Anul 16, nr. 1-23)

1899-01-14 / nr. 9

Anul XVI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: l­ună 85 cr., 1/4 an 2 fi. 50 cr., 1/2 an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/l an 3 fi. 50 cr., 1/1 an 7 fl- 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Joi 14/26 Ianuarie 1899 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr, a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici î 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Sistemul, ori numai tiszaismul?! (**). Aflăm între principiile de luptă obstrucţionistă ale opoziţiei ma­ghiare unite, un punct foarte nostim, care, dlar şi neted, reclamă nici mai mult nici mai puţin decât... »delăturarea siste­mului de guvernament dominant«, într’adevăr, curios principiu, când îl vedem profesat cu cea mai violentă convingere de înşişi Maghiarii şi încă de nişte partide cari trăesc din bagajul de »patriotism« cu care supralicitează »patriotismul« guvernului. Delăturarea sistemului dominant? Dar’ asta-­i pretensiunea noastră cea mai urgentă, este pretensiunea naţiona­lităţilor nemaghiare aliate, domnilor din oposiţia maghiară unită, obstrucţionistă, salvatoare a constituţiei şi mai ştie Dum­nezeu ce epitet se potriveşte acestei în­verşunate oposiţii. Trage-văţi bine seama, onorabili oposiţionali, că sânt grele cuvintele ce spuneţi, cerând »delăturarea sistemului dominant«. Noi, zeu, dubităm că vorbiţi serios, debitând asemenea reclamaţiuni. Ori poate, credincioşi politicei de iloialitate, inerentă poporului vostru, în­ţelegeţi altcum »delăturarea sistemului« Anume, înţelegeţi chestia aşa, cum nu-­i în realitate. De­sigur, în punctul acesta nici nu mai putem sta la îndoială. Altu-’i si­stemul politic dominant, a cărui delătu­­rare o pretind cu energică unanimitate popoarele nemaghiare ale ţărei, şi altu-’i sistemul politic pe care ar dori să-l vadă delăturat opoziţia maghiară unită. Politicianii maghiari din oposiţie nu cer decât delăturarea acelui sistem po­litic tiszaisto-bănffyst, a cărui idee fun­damentală e întărirea partidului liberal maghiar (vorba vine »liberal«, dar’ în faptă partidul e­­ turcesc!) în contul partidelor maghiare oposiţionale. Avem de a face deci iarăşi cu o pretensiune politică a Maghiarilor de ca­racter eminamente egoist. Puţin le pasă partidelor maghiare unite în oposiţie, că sistemul transplantat de Tisza asupra lui Bánffy, este în prima linie şi în fiinţa sa — duşmănos naţionalităţilor nema­ghiare din ţeară. Zdrobirea nemaghia­rilor, iată scopul odios care ’l-a deter­minat pe bătrânul ganef să-’şi alcătuia­scă sistemul seu. Dacă Tisza Kálmán, dând fiinţă sistemului seu perfid şi imoral, ’i-a pus drept temelii despoţia, forţa brutală şi corupţia, e pentru­ că numai asemenea mijloace puteau face posibilă delătu­rarea majorităţei nemaghiare a ţărei din vieaţa de stat. Drepturile imprescriptibile ale na­ţionalităţilor, nu le putea călca în pi­cioare decât un sistem de guvernament al cărui razim să fie iloialitatea, ilega­litatea, brutalitatea, coruptibilitatea şi alte asemenea specimene ale puterei de stat maghiare. Aceasta e singura şi adevărata ra­ţiune de a fi a sistemului odios înte­meiat de gârbovitul Tisza şi dus la per­fecţie de ucenicul acestuia, mustăciosul Bănffy. Dar’ ce se ’ntâmplă? Fostul paşe de la Năsăud, devenit primul gendarm al ţărei, este atât de zelos încât, pentru a-­şi întări partidul care-­l susţine, în­cepe să fie mai aspru cu opoziţia. Atunci fu momentul, când şi com­patrioţii noştri maghiari avură noro­cirea de-a gusta din dulceaţa sistemului dominant. Evident, diferenţa e mare între »sistemul« îndurat de nemaghiari şi între cele suferite de oposiţia maghiară din cauza guvernului Bănffy. Faţă cu naţionalităţile, vorba e de un sistem infernal, organizat anume pentru zdrobirea lor. Faţă cu oposiţia maghiară, nu se poate vorbi decât de nişte incidente menite a mai reglementa şi pe acei Ma­ghiari cari nu dau concurs guvernului. Cu alte cuvinte, naţionalităţile sin­gure au de-a suferi de veritabilul sistem despotic, pe când opoziţia maghiară începe a suferi numai urmările fata­­liceşte legate de acest sistem. De aceea, ar fi să ne înşelăm amarnic dacă am crede, că opoziţia ma­ghiară unită doreşte sincer delăturarea sistemului »dominant«. Adevărul e, că domnii obstrucţio­­nişti maghiari nu doresc decât delătu­rarea... tiszaismului, pe care ar voi să-­l vadă înlocuit fie cu szilăgyism, fie cu apponyism, fie cu kossuthism, fie cu ugronism, dar’ numai cu dreptate şi li­bertate — nu! Pentru­ că este imposibil de menţi­nut domnia minorităţei maghiare, fără de a exercia în acelaşi timp teroarea sistemului despotic, brutal şi corupt — asupra majorităţei nemaghiare. Veritabila delăturare a sistemului politic dominant la noi, condiţionează în primul plan delăturarea şovinismului maghiar, suprimarea utopiei »statului maghiar unitar«. Ear’ cum să cauţi astăzi Maghiari neşovinişti, e să umbli după corbi albi, — de sigur că nu Maghiarii sânt che­maţi a delătura sistemul odios exerciat de supremaţia maghiară. E un alt factor, supremul în stat, şi numai de la acesta se poate aştepta înmormântarea pactnică a sistemului de dominaţie maghiar. Ştie ori­cine, că factorul de care vorbim e Coroana, e Maiestatea Sa Mo­­narchul nostru. Vorbesc şi cei din opoziţia maghiară de o intervenţie a Coroanei, dar­ sin­cer doritori ai acestei intervenţii sânt numai naţionalităţile oprimate din ţeară. Popoare conservate, neatinse de baccilii grandomaniei şi ai corupţiei, ne­maghiarii din Ungaria ştiu un lucru la care ţin cu sfinţenie: Dacă la Maghiari nu găsim corbi albi, cari să ne vestească moartea si­stemului politic dominant, există la Viena un porumb alb, care, mai curând ori mai târziu, ne va aduce vestea asta bi­necuvântată ! FOIŢA „TRIBUNEI“. Meritl de granat de Dr. Zerbi Rocco.*) Pe vîrf de deal, de unde să des­chide o prea frumoasă privelişte spre mare şi se vede deodată întreaga Sici­­lie cu număroasele ei turnuleţe, stă ne­clintit un puternic măr de granat, nu­mit din partea poporului ,granatul fermecat. Cine-’l vede îşi face cruce. Dacă vântul dela răsărit aruncă câte o frunză ofilită pe hainele ţăranului, bietul om îngălbineşte, imploară ajutorul tuturor sfinţilor şi aşteaptă ca earăşi vântul se scuture frunza de pe el. Cu mâna nu s’ar atinge de ea pentru o lume în­treagă. Nu sapă nimeni în jurul pomului şi nu-’l udă nimeni la rădăcină. Creşte iarbă pe lângă pom în mod sălbatec. Şi pomul tot nu se usucă. în fiecare an, în Iunie, îi este mai bogată floarea, care în Noemvrie mai bogat rodul. Fruc­tele îi sânt gustoase şi mari ca por­tocalele. Nu le mănâncă însă nime. Pe vre­muri, când rătăcea câte un călător pe *). Talentat scriitor italian. Post deputat în camera italiană, care ca atare, implicat în pro­cesul Panaminei, arestat şi­­ mort în tem­niţă. Lucrarea de faţă, frumoasă şi înduioşă­toare, a fost ultimul seu product literar. Traducătorul, sub umbra acestui pom, nu putea să resiste, ci rupea câte un măr din d­oambă, îl tăia şi îl mânca. Dar’ miezul măru­lui nu era atât de dulce pe cât de tare îi era coaja. Mărul era sarbed, car’ mâna călătorului se umplea de pete negre. Şi nu le mai perdea. Pe rîul din apropiere nu curgea atâta apă ca să le fi putut spăla fetele mari şi vesele din satul Bagnaro, peregrinau câte­odată la um­bra acestui pom, ca să se recreeze. Şi atunci, aruncându-­şi privirile spre mare, vedeau departe, foarte departe, cum două cadavre pluteau pe undele mărei. Ochii lor de sticlă îşi aveau îndrep­tate privirile spre mărul de granat, de­getele lor înţepenite erau ridicate în sus, ca spre jurământ, care buzele lor ofilite rosteau cuvintele: »nu vom învia nici atunci când vor suna trompetele, ca nu cumva în raiu să fim despărţiţi unul de­­ altul«. Fetele se spăriau şi fugeau acasă,­­ la Bagnaro. Abia se îndepărtau însă­­ câţiva paşi dela pom, şi pe mare nu se­­ mai vedea şi nu se mai auzia nimic.­­ Numai luntrele şi năile plutitoare îşi­­ făceau mersul obicinuit. ' 1 Ciudat pom. Cine-’l vede se fe­reşte de el. Ear’ de îl duce pe vre-un om drumul prin apropierea lui, îşi face cruce şi se roagă: »Fereşte-mă de cel rău«. * Şi inimile acestea iubitoare iubesc po­mul şi acum. Sufletele lor suspină prin­tre undele mărei: — »Să ne iubim. Să ne îmbrăţi­şăm; să ne contopim într’un corp şi se murim de nou, aşa îmbrăţişaţi. Ear’ dacă vor suna trompetele, să nu înviem. Să murim îmbrăţişaţi, ca în raiu să nu fim despărţiţi«. Maria ţinea mult la mărul de gra­nat. Venia în fiecare zi să-’l vadă. In­­tr’o zi, era pe vremea rodului, îşi um­pluse coşul cu mere şi voia să plece. Auzi tropote de cal şi un străin, palid la faţă, îi apăru în cale. Se dete jos de pe cal şi-’i zise: — »îmi dai şi mie un măr« ? — »Poftim, domnule ! Chiar şi două dacă vreai«. — »Nu. Ajunge unul. Bată banii pentru el. Primeşte-’i«. — »Vai, dar sânt prea mulţi, dom­nule ! Eu de altcum nu-’mi vând merele, ci fac cinste cu ele«. — »îţi mulţumesc, fetiţă. Eşti tot atât de bună pe cât eşti de frumoasă. Se te ţină Dumnezeu, aşa cum eşti, dră­guţă, că vei fi fericită. N’ai pute să-­mi tai mărul? Ai cuţitaş ?« Maria scoase cuţitaşul din coş. De trei­ ori s-a înfipt în coaja mărului pri­vind ager în faţa palidului străin. Cândva, pe vremuri îndepărtate, Răsărise luna­r razele ei resfrânte nu se ferea nime de pom, îl grijau în faţa străinului, îi făceau faţa şi mai toţi şi-­i udau rădăcinile. Fructele îi­­ frumoasă. Străinul asemenea privia cu erau dulci, foarte dulci,­­ nesaţ la frumoasa fată, şi nu-’şi sătura Două inimi iubitoare îi purtau de­­ ochii de privire. Ii admira buzele roşii, grije, pentru­ că mărul a fost martorul , formele clasice, grumazul alb. într’un fericirei lor, martorul jurământului lor,­­ târziu îi zise: — »’Mi-e prea mult mărul întreg. Nu vreai să-’l împărţim ?« Fiori dulci trecură prin sînul fetei. Străinul continuă: — »Ce lumină să vede, colo, în trei locuri?« — »Una ’n odăiţa mea, alta la bi­serică, şi a treia e foc de păstori, dom­nule«. — »Umbli la biserică ? Când vei mai merge nu uita să te rogi şi pentru mine. Am mari păcate«. — »Voiu face cum doreşti, dom­nule !« — *»Tură!« — »Jur, şi se­’ţi ajute Dumnezeu«! — »Şi ţie, fetiţă. Să te văd iarăşi, cât de curând«. Să despărţiră. Despărţirea a fost dureroasă pentru amândoi. * — ’Mi-a spus mama, că fiecare om are câte un ânger păzitor. Sigur că el a fost ângerul meu. Aşa de sănină îi era privirea, aşa de dulce îi era vorba ca la nime pe lume. Oare când m­ oi mai vede? De aş pute să trăesc în apropie­rea lui! De aş pute să fiu a lui pentru totdeauna! De aş pute să mor în bra­ţele lui şi să mă odihnesc cu el într’un mormânt! Cât de dulce ar fi atunci vieaţa şi cea mare fericire ar fi — moartea!«... De câte­ ori luna săruta vîrful dea­lului cu razele sale, Maria se afla sub mărul de granat. Şedea şi privia în lar­gul lumei. Pleca apoi acasă, şi când se afla în preajma bisericei, la al cărei al­tar credea se poată jura credinţă vecî­­nică iubitului ei străin, îşi aducea aminte de întrebarea: — »Ce lumină se vede, colo, în trei­­ locuri ?«...♦ Treceau zilele şi nopţile. Faţa Ma­­­­riei devenia tot mai palidă. Se istovise­­ şi slăbise de-’i cădeau hainele de pe ea.­­ Pe fruntea ei era durere adâncă. — »Mamă! Să-’mi dai rochia albă. I Trag clopotele la biserică, preoţii por- I nesc lithia, vreau să merg şi eu«. — »Vai, car’ ai friguri, draga mamei, nu-’i de tine lib­ia!« — »Ba vreau să merg, mamă, să mă vadă Maica Domnului şi să-’mi ajute«. — »Dar’ rochia ta cea albă şti că are pete de granat«. »N’are a face. Dă-’mi-o! De mă vede maica domnului, mă va tămădui. Ea-’mi ştie leacul«. * Treceau zilele şi nopţile. într’o seară, străinul, călare pe un cal murg, se opri lângă mărul de granat. Nu era nime în jurul mărului. îşi aruncă pri­virea spre sat. — »Văd mai multe lumini decât trei. Ce poate să fie? Şi cât de trist luminează toate!« Dete pinteni calului şi plecă spre sat. în faţa bisericei se opri. Biserica era deschisă şi lume multă în ea. Pe un catafalc înalt zăcea Maria în sicriu, cu ochii închişi, cu buzele îngălbinite, şi cu pete de granat pe rochia ei albă. Ţăranii vorbiau şi ziceau: — »Sus pe vîrf de deal este un măr de granat, fermecat. Nime nu poate să spele petele fructelor sale«..... Sibiiu, 25 Ianuarie n. Resarmarea. Din Petersburg s'a trimis următoarea telegramă semni­ficativă : — »Ministrul de resboiu Evro­­pathiti a presentat consiliului de mi­niștri un proiect de lege referitor la ame­liorarea satârelor oficerilor din armata rusească, şi alt proiect de lege referitor la procurarea de puşti noue pe seama trupelor ruseşti. Ministrul de finanţe Witte sprijineşte proiectele de lege, fiindcă din punct de vedere financiar, acceptarea lor nu îndură nici o pe­­decă«. întrebăm: cum se potriveşte acest nou fapt real, cu propunerea ideală a ministrului rusesc de externe Juth­a­­kd­eff, ca statele europene să nu-şi sporească trupele şi se nu schimbe armele, până la un anumit termin ? Reichsrath-ul austriac. Din Viena primim ştirea, că reichsrath-ul va fi negreşit prorogat, în timpul cel mai scurt, şi anume din două motive: în­­tâia: pentru­ ca provisoriul pe care-­l va vota în curând parlamentul maghiar se poată fi ratificat şi promulgat în Au­stria pe basa­­­lul 14 din constituţie, un lucru cu desăvîrşire exchis atunci când reichsrath-ul funcţionează, al doilea,­­ pentru a se începe şi dincolo de Leitha ; tratative de împăcare între partidele­­ din reichsrath, respective între Cehi şi I Germani. încercări serioase se fac şi dintr’o parte şi din alta, pentru a se afla modalităţile legărei unui compro­mis între aceste două popoare duş­mănite. Congresul bisericei sârbeşti. »Pester Lloyd« primeşte informaţia, că adresă cătră Coroană, trimisă din partea comunei bisericeşti serbeşti din Novisad, în chestia convocărei con­gresului naţional sârbesc, a fost trimisă prim-ministrului Bănffy, s- o înma­­nneze trimiţetorilor, fără nici un răspuns. Acelaşi procedeu ca eu — Me­morandul. Crişa. Ultime ştiri. Ne aflăm în situaţie schimbată. Bănffy, voinicosul prim - ministru ma­ghiar, care nu e mult de când se lăuda, că nu-­şi părăseşte locul chiar dacă ar trebui se lupte douăzeci-şi-cinci de ani în contra oposiţiei, — va fi silit acum să se dee jos din fotei, şi se facă loc lui Szélt. E mai mult ca sigur, că Szélt are să-­i fie urmaşul, şi încă în timpul cel mai apropiat. Bănffy e con­siderat de demisionat, chiar şi din par­tea partidului seu. N’are decât se mai ducă la îndeplinir’e ceea­ ce s’a hotărît Luni la Viena și atunci poate să plece. Că ce s’a hotărît la Viena, se vede din următoarea telegramă, trimisă Luni din Viena: — »Baronul Bănffy, pe care M. Sa Monarchul ’l-a primit astăzi în audiență neobicinuit de lungă, — dela orele 1 până la 3 după ameazi,­­ a primit în­drumare să dee opoziţiei, prin interme­­diarea disidenţilor, următorul răspuns la replica ei, respective să-şi supună spre acceptare următoarele condiţiuni de pace : 1. Restabilirea ordinei în parlament încă sub guvernul Bănffy, precum şi votarea provisoriului tot sub actualul guvern. 2. Acceptarea unei formule cu pri­vire la legarea pactului cu Austria, de aşa înţeles, ca o nouă obstrucţie pe tema aceasta să fie exchisă. 3. Revizuirea regulamentului de casă. Asupra celorlalte puncte de împă­care, propuse din partea opoziţiei, gu­vernul actual maghiar n’are să se ex­tindă, fiindcă acelea au să formeze pro­gramul noilui guvern, pe care nu-­l pot lega promisiunile actualului guvern. Cu privire la formula sub care este a se asigura şi garanta legarea pactului cu Austria, Coroana a acceptat vederile şi propunerea lui Széll. S’a stabilit, cum se vede, o moda­litate, ca Bănffy să se poată retrage cu onoare. Din Budapesta primim de altcum asupra situaţiei următoarele informa­­ţiuni: A surprins mult cercurile politice din Budapesta faptul, că atât Széll, cât şi Bănffy au plecat pe neaşteptate la Viena. Se credea la început, că Széli a fost trimis de Bănffy la Viena ca să în­duplece Coroana să accepteze o formu­lare mai conciliantă a obligamentului de a lega pactul cu Austria, dar, acum se știe, că Szélt a fost chemat la Viena, și numai după­ ce Széli a făcut Coroanei exposeu precis despre situaţie, s’a tele­­grafat lui Bănffy se meargă şi el la Viena. Baronul Bănffy va preda astăzi oposiţiei condiţiile sale de pace, aşa cum au fost ele de nou stabilite la Viena, şi dacă oposiţia le va accepta, pe la finea săptămânei crisa e resolvată. Cu privire la legarea pactului cu Austria, propunerea lui Székl, acceptată acum de Coroană, este identică cu pro­punerea guvernului, făcută oposiției unite; lipsește însă din ea clausula, că: ■»stările create prin legea care regu­lează pactul au să rămână în vigoare până­ când legislativa nu dispune alt­cum«, — în locul ei se zice însă, că dacă legarea pactului cu Austria nu s’ar pute exopera pe cale constituţională (adecă nu cu aplicarea §-lui 14 din Austria) parlamentul maghiar mai vo­tează şi după anul 1903 încă un provi­­soriu de un an. Noul guvern se zice că­’şi va în­cape activitatea astfel, că va declara se­siunea actuală a parlamentului de în­chisă, şi va deschide imediat noua se­siune, pentru a se face mai uşor con­stituirea, respective alegerea biroului. Probabil că preşedinte are să fie de nou Szilágyi Dezső, ori apoi Csăky Albin, în parlament s’a continuat şi astăzi cu »obstrucţia teehnică«. Ivánka a făcut Nr. 9

Next