Tribuna, aprilie 1899 (Anul 16, nr. 72-93)

1899-04-01 / nr. 72

Anul XVI Sibilu, Joi 1/13 Aprilie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibilu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., '/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/t an 10 franci, x/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plăttindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oara 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popi­cs Nr 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se maj­oiază Numeri singuratici î 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Invitare de abonament la Cu 1 Aprilie 1899 v. încep noue abonamente lunare, Quar­tale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamen­telor lor, pentru regulata expe­diţie a foii. „ Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină în ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă : 14 fl. -- cr. Abonamentul semestral . . . 7 fl. -- cr Abonamentul trilunar 3 fl 50 cr. Abonamentul lunar costă 1 fl. 20 cr. Este în interesul oilor abo­­nenți, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect și legibil. Domnii abonenți vechi sunt ru­gaţi a lipi pe mandatul poştal adresa tipărită de la fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Sturdza demisionat! Cabinetul român, presidat de Dimi­­trie A. Sturdza a demisionat ieri, şi M. Sa Regele Carol M i-a primit demisiunea. Iată o ştire, care între împreju­rările date, va pătrunde ca o adevărată bunavestire pretutindenea, unde trăeşte un suflet românesc. E o formalitate când se zice: »ca­binetul Sturdza a demisionat*. In rea­litate a demisionat Sturdza, a căzut Sturdza. Ştirea va fi primită cu bucurie nu numai în regatul român, ci la toţi Ro­mânii. A căzut Sturdza, a căzut o peatră de pe pieptul, în care palpitează o inimă românească. Sufletul românesc respiră mai uşor; fruntea Românului se înalţă de nou cu mândrie; mâhnirea adâncă dis­pare din inimi; tristeţa se şterge de pe feţe. A venit într’o toamnă, deşteptând ilusii aurii, speranţe calde. Dar’ cu el a venit o iarnă geroasă în lumea de idei a românismului. Ilusiile s’au îngro­pat curând; speranţele s’au recit, în­gheţ şi amorţire s’a împrăştiat pretu­tindenea unde se aştepta lucrare de vieaţă dătătoare. Acum el s’a dus, şi vine primăvara, în firea vieţei româneşti revine cursul normal, firesc. Nu este o simplă schimbare de re­gim într’o ţeară, ci revenire la stările fireşti într’o lume morală. Nu cu ură, nu cu răutate întoar­cem privirile spre el şi cariera lui, ci cu regret, cu durere, îl compătimim, şi ne compătimim pe noi toţi, care atâtea am suferit prin el. Dacă ar fi să ne ţinem de vorba , de mortuis nil, nisi bene, n’am ave decât să încheiem aci. Pentru noi de mult a fost mort. De mult deja nu mai trăia, în ochii no­­ştri, decât o vieaţă artificioasă, ori oficioasă. Acum şi asta s’a sfîrşit. Ne pare sincer rău, că s’a sfîrşit aşa, cum s’a sfîrşit. Ne-ar fi părut mai bine să încheie normal cariera sa, vieaţa sa. Atunci n’am fi fost împinşi să înregistrăm şi noi astfel acest moment. S’a ridicat odată la înălţimi extra­ordinare, şi ne-a ridicat şi pe noi, şi în­treg românismul. A fost însă numai o aparenţă, o amăgire optică, o ilusie fa­tală. Căci basa morală a înălţărei lipsia. Nu ideea s’a ridicat prin »lupta naţională«, condusă şi dusă de Sturdza, ci omul. Şi omul a fost fatal ideei. Dl Delavrancea, cel­ ce mai aproape de Sturdza a stat atunci, — și mai de­parte stă astăzi, — a analisat într’un mod măiestru acest moment în celebrul seu discurs. (Vezi mai în jos! Red.) Prin procedura aceasta lipsită de temeiul moral, îmbibată de porniri rele, ideea a suferit în cursul seu, s’a stânje­­nit în mersul seu, dar’ n’a căzut. E pri­­vilejul ideilor acest fapt, consfinţit prin legile eterne. A căzut însă omul, şi a căzut în­spăimântător. Fatalitatea, care inevita­bil ’l-a ajuns, ne deşteaptă mila, dar’ ne şi mângâie prin morala ei. Ne deşteaptă mila, văzend cum se sfîrşeşte o vieaţă de bărbat, cum se pră­buşeşte o muncă de om. Ne deşteaptă mila, văzend cum se încheie o carieră istorică a unui politician. Căci a avut nefericirea nu numai să ’şi-o însemne prin desastre de tot soiul, prin desbi­­nări şi umiliri multe, ci în urmă să ’şi-o vadă acoperită de blăstămuri şi stropită de lacrămi şi sânge. Ne mângăie însă morala ce strălu­ceşte şi va străluci, peste veacuri, isvo­­rînd din păţania acestui om. Numai de el, de un singur om, e vorba, şi ori­cum ar fi aparenţele şi for­mele, el, şi singur el a căzut, odată pen­­tru totdeauna. Fie ca să servească drept exemplu de teroare pentru toţi, în toate timpu­rile, ca să nu mai vadă neamul românesc asemenea triste fapte, asemenea triste sfîrşituri. Eare ideea, triumfătoare peste toţi şi peste toate, să strălucească tot mai viu, tot mai pătrunzător, şi toate inimile curate să se pună cu devotament în ser­viciul ei. Să nu credem în oameni, dar’ să credem neclintit în idei! Sibilu, 12 Aprilie n. Ţarul la Bucureşti. »Egyet­értést, scrie că Ţarul Rusiei va veni în luna Maiu la Bucureşti ca să ina­­poieze Regelui Carol visita făcută la Petersburg. Ziua sosirei e filată pe 22 Maiu. Cu toate­ că ştirea e isvorîtă din cercuri bine informate politice, »Egyetértés­, nu-mi dă prea mare cre­­ziment şi o publică cu reservele cu­venite. Aşa o dăm şi noi. Tinerii noştri universitari din Cluj au trimis comitetului central al »Asociaţiunei« o adresă demnă şi bărbătească în chestiunea odioasă cu şovinista »Eke«, în adresă, iscălită nominal de tinerii noştri, se face o frumoasă ex­punere a scopurilor »Asociaţiunei* şi în urmă se spun vederile tinerimei, în chestia ce ne preocupă, vedemi „ase­menea întregei opinii publice româneşti manifestată în presa noastră naţională Ni­ s'a trimis şi nouă spre publi­care această frumoasă adresă, şi re­gretăm că ne-a sosit prea târziu pen­tru a o da încă azi. Rugăm vise cu insistenţă comite­tul central, ca în şedinţa sa mo­men­­toasă de mâne, să dee toată atenţiunea acestei adrese a tinerimei de azi, ste­garii de mâne ai »Asociaţiunei«. Şi avem nădejde, că nu vom mai fi siliţi să ne ocupăm cu o chestiune penibilă ca aceea, care a provocat şi tinerimea să intrevină cu adrese. Dezarmare. Luni s'a publicat ucazul Ţarului, prin care se dispune crearea unui nou corp de armată, în Caucaz. Armata rusească va ave, prin urmare, douăzeci-şi-cinci de cor­puri. Şi totuşi se mai propagă, dare din unele părţi se crede chiar, în ideea desarmărei ! Din Austria. Mareşalul ţârei din Boe­­mia a provocat pe toţi deputaţii germani, aleşi pentru dieta provincială boemă, că în termen de patrusprezece zile se între în dietă ori să-­şi motiveze absenţa, fiindcă o absentare nemoti­vată de la şedinţele dietei provinciale nu e ad­misibilă. De altă parte, deputatul Engel a de­clarat în dietă in numele Cehilor tineri, că do­rinţele Cehilor de a vedea executat dreptul pu­blic boem îşi au basele în sancţiunea pragma­tică, dar’ cu toate acestea Cehii doresc coope­rarea Nemţilor, pentru­ că regular­ea raporturilor de drept public în ţerile de sub coroana boemă nu e chestie naţională a unui popor, ci a în­tregului regat. De aceea Cehii regretă absti­nenţa deputaţilor germani. Va să zică, şi oficios şi neoficios. Nemţii sunt invitaţi să între în dieta boemă şi să nu se mai joace de-a abstinenţa. Din Bucureşti.­­ — Raport telegrafic al »Tribunei«. — Bucureşti, 12 Aprilie n. (10 ore 52 minute). Lascar Catargiu—mort! LASCAR CATARGIU, şeful partidului conservator, a înce­tat din vieaţă pe neaşteptate, ieri la orele 4 d. a., în vârstă de 7 11 ani. Noul şef conservator.­­ Comitetul ex­ecutiv al parti­dului conservator întrunit ime­diat în şedinţă, a ales de pre­şedinte în locul regretatului Ca­targiu, pe dl GEORGE C­ANTA­­CUZINO, fostul preşedinte al senatului. Formarea noului cabinet. Ziarele de azi dimineaţă anunţă, că Maiestatea Sa Regele primind demisiunea cabinetului Sturdza, a însărcinat pe dl GEORGE CANT­A­C­UZ­IN­O, şeful actual al partidului conserva­tor, să formeze împreună cu dl P. CARE, şeful partidului con­stituţional (junimist) noul ca­binet. De la curtea română. Joi, septămâna trecută, la orele 10 dimineaţa, M. Sa Regele Carol, îm­preună cu A. S. R. Principele moştenitor, precedaţi de adjutanţii de serviciu, au mers la biserica Pitaru-Moşu din Bu­cureşti, din nou restaurată, pentru a asista la serviciul divin de târnosire. La sosire, Maiestatea Sa şi Alteţa Sa Regală au fost primiţi de dl D. A. Sturdza, atunci încă preşedinte al con­siliului de miniştri; dl Sp. Haret,­­mi­nistrul cultelor şi instrucţiunei publice ; dl primar al capitalei; dl prefect al poliţiei şi d-nii Al. Antimescu şi Slavic C. Brătianu, epitropi ai bisericei. La intrarea în biserică, Suveranul şi Principele au fost întimpinaţi de I. P. S. S. Metropolitul-Primat, cu cru­cea şi evangelia, înconjurat de clerul bisericei, care îl conduse până la strane; apoi se începu slujba, care dură până, la orele 11. După terminarea serviciului divin, Maiestatea Sa exprimă dlor epitropi înalta Sa mulţumire de modul reuşit cum această veche biserică a fost re­staurată ; binevoi asemenea a vorbi cu dl preşedinte al consiliului, cu dl ministru al cultelor şi cu dl primar, apoi luând loc în trăsură cu A. S. R. Principele, s-a întors la palat. Din parlamentul maghiar, 10 Aprilie n1. Preşidentul Perczel deschide şedinţa şi propune ca mâne, în 11 Aprilie, să nu se ţină şedinţă, fiind zi de sărbătoare naţională — maghiară. Se primeşte. Mai multe petiţiuni intrate la presidiu să predau comisiunei petiţionare. Să întră în ordinea de zi. Continuarea discuţiei asupra budgetului ministrului de culte şi instrucţiune publică. Ministrul Wlassics răspunde tutu­ror preopinenţilor, şi între altele declară, că de la învăţători nu a cerut şi nu va cere nime reversalii ca garanţie pentru conduita lor politică. Concede, câ şcoa­­lele de stat sânt pe la frontării în prima linie necesare, dar’ nu trebue trecute cu vederea nici ţinuturile curat maghiare. De aci încolo promite îndreptare pe toate liniile. Deputatul Papp Samu ar dori ca profesorii de la universitate să primească titlul de »lustrissime« după un serviciu de douăzeci de ani. (La cap să fie »iluștri« onorabile, — nu la titulaturi! R. »T.«­ Komjáthy cere reforme cu privire la taxele de examen. Mócsy ar dori ca la universitate se se pună mai mare temeiu pe religie şi morală. Komlossy cere ameliorare pe seama profesorilor de la şcoalele medii. In­stituţia profesorilor suplinitori trebue ştearsă. Komjáthy propune ca institutele superioare de fete se se ridice printre naţionalităţi, fiindcă »unde e mama Un­guroaică şi familia devine maghiară«. Ocăreşte guvernul că, n’a fost în stare să oprească înfiinţarea unei şcoale su­perioare »valahe« de fete în Beiuş. Győri Elek (întrerupe): Asta trebuia s’o spuneţi lui Jancsó Benedek, ca să o pună în broşură între meritele lui Bánffy. (Ilaritate).­­ Mócsy Antal, fiind vorbă despre şcoalele elementare, cere şi aici, şi mai vîrtos aici, o educaţie religioasă-morală, ceea­ ce e posibil numai aşa, dacă şcoa­lele se lasă în grija confesiunilor. Iariss Mihály o asemenea în con­tra statificărei şcoalelor confesionale, şi se plânge că elevii catolici ai unei şcoale de stat au fost duşi odată la sinagogă. Se miră că guvernul se poartă cu atâta prevenire faţă de »po­porul ales«, care catolicilor nu le dă nici atâta cât dă Evreilor. Cere să li­ se lase catolicilor şcoalele confesionale. Pichler Győző, vorbeşte şi el la »şcoa­lele comerciale«, temă la care se pri­cepe, fiind şi el crescut tot pentru »co­­merciu«, care Berzeviczy Albert pole­­misează cu Hock János. Acesta îi răs­punde. Mai vorbeşte Komjáthy în che­stia museului naţional, Szemere în che­stia exposiţiei din anul viitor de la Paris, Wlassics mai răspunde lui Komjáthy şi cu aceasta budgetul cultelor e votat. Proxima şedinţă astăzi, Mercuri. La ordinea zilei budgetul ministrului de justiţie.---— 723SZ22A2.-----­ţilor seminţiilor menite se-­şi spună cu­vântul lor în omenire. Da, este şi o realitate. Adevăraţii bărbaţi de stat sânt datori să găsească formula acestei realităţi, fără­ ca să tulbure liniştea şi pacea din lăuntru şi de peste hotare. Altfel, odihnă nu va fi nici aici, nici dincolo. Primejdie pretutindeni şi ni­­căiri scăpare. Care om cuminte, care patriot, ori­cât de incandescentă ’i-ar fi fost inima, s’a asvîrlit pe calul de bronz al lui Mihaiu-Viteazul, şi ’i-a înfipt pintenii, ca să sboare peste Carpaţi, să nimi­cească nemeşimea şi să împodobească arinii de pe malurile Tisei cu tricolorul românesc? Iredenta daco-română este o născocire primejdioasă a duşmanilor noştri. Ori­ce bun bărbat de stat, la putere sau în opoziţie, are dreptul şi datoria a afirma ceea­ ce ştiinţa modernă afirmă de pe catedrele celor mai ilustre universităţi, în toată Germania astăzi nu există decât un singur mod de a vede în fiinţa popoarelor. Ele nu sânt aglomeraţiuni de indivizi cari se pot tăia prin fruntării politice sau prin ob­stacole geografice. Un popor este o singură fiinţă chiar când aparţine la două Coroane, cum sântem noi, cinstit supuşi Coroanei habsburgice şi­ Coroa­nei Regelui Carol. Fraţii noştri de din­colo se văd şi trăesc în noi, noi ne oglindăm şi trăim în ei, în concepţiunea senină şi indefinită a tuturor nici nu există »ei« şi »noi«, întocmai cum în fiecare din noi nu există două conşti­inţe, ci numai una singură care ne rea­minteşte trecutul, îl leagă cu actualitatea şi îl continuă în aspiraţiunile viitorului. In fiinţa neamului românesc nu poate exista două conştienţe, ei numai una singură, şi de aceea nici nu se poate să credem, că cei de dincolo pot dispăre fără să ne ducem şi noi, nici că noi putem exista fără să existe şi ei. A pune urechia pe coastele Carpaţilor, e ca­ şi­ cum ai lipi-o pe coastele unei sin­gure fiinţe, nu se aude decât un ritm dă vieaţă, o singură inimă bătând. Iată, dlor, de ce nu am înţeles nici­odată nici pornirile zăpăcite şi primej­dioase, nici pusilanimitatea de-a nu afirma că lanţul Carpaţilor nu ne-a des­părţit în două fiinţa noastră etnică, ci ne-a salvat-o în zilele grele şi ne va intări-o în zilele senine. Şi astăzi ne întrebăm: ce a făcut acela care deţine puterea, din visul ge­neraţiunilor tinere, din idealul nostru, din »realitatea« chestiunei naţionale ? în locul visului frumos, o confusiune oarbă, un spasm înfiorător; peste idealul de lumină, o mână impie a întins zăbra­nicul negru; partea reală şi legitimă a chestiunei naţionale a fost abandonată, odată cu mândria şi cu demnitatea re­gatului român. Iată opera funestă a omului care a dovedit că nu are nici inimă, nici minte. Şi cât timp Dimitrie Sturdza va sta la putere, o fatalitate urîtă va sta în mijlocul şi peste desti­nele frumoase ale neamului românesc. Dior, sânt unii cari au îndrăznit se mă acuse că m’am schimbat? Eu m’am schimbat? Dacă această măreaţă mulţime ar fi identică cu adunările po­pulare, în faţa cărora am vorbit dela 93 până astăzi, unul, unul măcar, nu s’ar găsi ca să-’mi tăgăduiască curatul ade­ver, că întotdeauna am vorbit la fel, că nimic nu s’a prefăcut în credinţele mele, că nu eu m’am schimbat, ci altul m’a înşelat, înşelând şi Coroana şi poporul. Sunt mulţi — mai ales dintre aceia a căr­or­ conştienţă se învîrteşte pe şu­­rupul central al intereselor personale — cari m’au acusat că l-am lăudat. Da, ’l-am lăudat, convins că va îngriji de fala neamului nostru. Păcatul nu stă în elojiile mele, ci în faptul că după­ ce nu ’l-a meritat odinioară, astăzi merită blăstămul tu­turora. Mulţi ’mi-au spus: »şi tu ’l-ai ridicat la putere«. Da, şi nu mă iert, nu mai am pace cu mine. Mare gre­şeală ! Am expiat-o în parte prin imensa durere care mă covîrşeşte! Şi nu mă voiu ierta decât în ziua când voiu ave dreptul de a mă odihni, şi nu voiu ave drept la odihnă, decât în crasul când îl vom rostogoli dela putere. Chiar el a avut curajul... să vedeţi însă că curajul lui a fost căptuşit cu laşitate... a avut curajul să-’m­i spună: »odinioară m’ai ridicat în slava cerului«. Şi văzându-’l agitând o broşură, ’i-am spus cuprins mai mult de desgust decât de mărie : — »Ceteşte! ceteşte!« Dar’ n’a cetit, căci îl ridicam în slava cerului crezându-’l sol­datul viteaz al neamului, pe el, înşelă­torul tuturor Românilor! Și de voiu fi ridicat o aşa făptură până în slava ce­rului, rog cerul patriei mele să mă ierte, dacă,în entusiasmul luptelor de altă­dată, am ridicat pulberea murdară până la Discursul ii Delavrancsa. — Rostit la întrunirea publică din sala­­Dacia*, Joi, 6 Aprilie­­. — Domnilor! Mă voiu sili ca în pu­ţine cuvinte să vă spun tot ce simt, tot ce gândesc despre răsboiul ce a isbucnit între un popor şi un om, între o rassa şi un om, între neamul românesc şi Di­­mitrie Sturdza. Funcţiunea normal-po­­litică a partidelor a încetat. Partidele politice, în momentul de faţă, au altă menire decât cea obicinuită. Cei mai sănini bărbaţi sânt cuprinşi de un fior care îi aruncă în luptă. Şi lupta va fi cum n’a fost nici­odată. Până acum aţi făcut, şi am făcut, politică, de-acum încolo veţi face şi vom face istorie, sfăşiind din istoria Româ­niei necuratele pagini scrise fără voia României. Şi dacă inima noastră nu bate încă destul de tare ca să ne ridice ca pe o masă imensă şi vie, ne va ri­dica mânia tuturor... Câ! n’auziţi, n’au­­ziţi, vuind, din adânci depărtări, şi din cele patru puncte cardinale ale neamu­lui românesc, blăstemul definitiv în con­tra omului fatal? îl veţi auzi mâne, căci va răsuna ca trîm­biţele dela a doua înviere, încremenind pe acela care se numeşte Dimitrie Sturdza! Domnilor, chestiunea naţională este şi un vis, şi un ideal, şi o realitate. Este visul generaţiunilor tinere din care se deşteaptă, la maturitate, cu acea senti­mentalitate curată, temeiul abnegaţiunei şi a jertfei pentru binele patriei. Este idealul acelor bărbaţi politici, cari cred că popoarele nu se conduc numai de scopurile mici şi imediate, ci mai ales de steaua de sus şi de deasupra frun­ Nr. 72

Next