Tribuna, aprilie 1899 (Anul 16, nr. 72-93)
1899-04-01 / nr. 72
Anul XVI Sibilu, Joi 1/13 Aprilie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibilu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., '/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/t an 10 franci, x/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plăttindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oara 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popics Nr 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se majoiază Numeri singuratici î 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Invitare de abonament la Cu 1 Aprilie 1899 v. încep noue abonamente lunare, Quartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamentelor lor, pentru regulata expediţie a foii. „ Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină în ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă : 14 fl. -- cr. Abonamentul semestral . . . 7 fl. -- cr Abonamentul trilunar 3 fl 50 cr. Abonamentul lunar costă 1 fl. 20 cr. Este în interesul oilor abonenți, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect și legibil. Domnii abonenți vechi sunt rugaţi a lipi pe mandatul poştal adresa tipărită de la fâşiile, în care li s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Sturdza demisionat! Cabinetul român, presidat de Dimitrie A. Sturdza a demisionat ieri, şi M. Sa Regele Carol M i-a primit demisiunea. Iată o ştire, care între împrejurările date, va pătrunde ca o adevărată bunavestire pretutindenea, unde trăeşte un suflet românesc. E o formalitate când se zice: »cabinetul Sturdza a demisionat*. In realitate a demisionat Sturdza, a căzut Sturdza. Ştirea va fi primită cu bucurie nu numai în regatul român, ci la toţi Românii. A căzut Sturdza, a căzut o peatră de pe pieptul, în care palpitează o inimă românească. Sufletul românesc respiră mai uşor; fruntea Românului se înalţă de nou cu mândrie; mâhnirea adâncă dispare din inimi; tristeţa se şterge de pe feţe. A venit într’o toamnă, deşteptând ilusii aurii, speranţe calde. Dar’ cu el a venit o iarnă geroasă în lumea de idei a românismului. Ilusiile s’au îngropat curând; speranţele s’au recit, îngheţ şi amorţire s’a împrăştiat pretutindenea unde se aştepta lucrare de vieaţă dătătoare. Acum el s’a dus, şi vine primăvara, în firea vieţei româneşti revine cursul normal, firesc. Nu este o simplă schimbare de regim într’o ţeară, ci revenire la stările fireşti într’o lume morală. Nu cu ură, nu cu răutate întoarcem privirile spre el şi cariera lui, ci cu regret, cu durere, îl compătimim, şi ne compătimim pe noi toţi, care atâtea am suferit prin el. Dacă ar fi să ne ţinem de vorba , de mortuis nil, nisi bene, n’am ave decât să încheiem aci. Pentru noi de mult a fost mort. De mult deja nu mai trăia, în ochii noştri, decât o vieaţă artificioasă, ori oficioasă. Acum şi asta s’a sfîrşit. Ne pare sincer rău, că s’a sfîrşit aşa, cum s’a sfîrşit. Ne-ar fi părut mai bine să încheie normal cariera sa, vieaţa sa. Atunci n’am fi fost împinşi să înregistrăm şi noi astfel acest moment. S’a ridicat odată la înălţimi extraordinare, şi ne-a ridicat şi pe noi, şi întreg românismul. A fost însă numai o aparenţă, o amăgire optică, o ilusie fatală. Căci basa morală a înălţărei lipsia. Nu ideea s’a ridicat prin »lupta naţională«, condusă şi dusă de Sturdza, ci omul. Şi omul a fost fatal ideei. Dl Delavrancea, cel ce mai aproape de Sturdza a stat atunci, — și mai departe stă astăzi, — a analisat într’un mod măiestru acest moment în celebrul seu discurs. (Vezi mai în jos! Red.) Prin procedura aceasta lipsită de temeiul moral, îmbibată de porniri rele, ideea a suferit în cursul seu, s’a stânjenit în mersul seu, dar’ n’a căzut. E privilejul ideilor acest fapt, consfinţit prin legile eterne. A căzut însă omul, şi a căzut înspăimântător. Fatalitatea, care inevitabil ’l-a ajuns, ne deşteaptă mila, dar’ ne şi mângâie prin morala ei. Ne deşteaptă mila, văzend cum se sfîrşeşte o vieaţă de bărbat, cum se prăbuşeşte o muncă de om. Ne deşteaptă mila, văzend cum se încheie o carieră istorică a unui politician. Căci a avut nefericirea nu numai să ’şi-o însemne prin desastre de tot soiul, prin desbinări şi umiliri multe, ci în urmă să ’şi-o vadă acoperită de blăstămuri şi stropită de lacrămi şi sânge. Ne mângăie însă morala ce străluceşte şi va străluci, peste veacuri, isvorînd din păţania acestui om. Numai de el, de un singur om, e vorba, şi oricum ar fi aparenţele şi formele, el, şi singur el a căzut, odată pentru totdeauna. Fie ca să servească drept exemplu de teroare pentru toţi, în toate timpurile, ca să nu mai vadă neamul românesc asemenea triste fapte, asemenea triste sfîrşituri. Eare ideea, triumfătoare peste toţi şi peste toate, să strălucească tot mai viu, tot mai pătrunzător, şi toate inimile curate să se pună cu devotament în serviciul ei. Să nu credem în oameni, dar’ să credem neclintit în idei! Sibilu, 12 Aprilie n. Ţarul la Bucureşti. »Egyetértést, scrie că Ţarul Rusiei va veni în luna Maiu la Bucureşti ca să inapoieze Regelui Carol visita făcută la Petersburg. Ziua sosirei e filată pe 22 Maiu. Cu toate că ştirea e isvorîtă din cercuri bine informate politice, »Egyetértés, nu-mi dă prea mare creziment şi o publică cu reservele cuvenite. Aşa o dăm şi noi. Tinerii noştri universitari din Cluj au trimis comitetului central al »Asociaţiunei« o adresă demnă şi bărbătească în chestiunea odioasă cu şovinista »Eke«, în adresă, iscălită nominal de tinerii noştri, se face o frumoasă expunere a scopurilor »Asociaţiunei* şi în urmă se spun vederile tinerimei, în chestia ce ne preocupă, vedemi „asemenea întregei opinii publice româneşti manifestată în presa noastră naţională Ni s'a trimis şi nouă spre publicare această frumoasă adresă, şi regretăm că ne-a sosit prea târziu pentru a o da încă azi. Rugăm vise cu insistenţă comitetul central, ca în şedinţa sa momentoasă de mâne, să dee toată atenţiunea acestei adrese a tinerimei de azi, stegarii de mâne ai »Asociaţiunei«. Şi avem nădejde, că nu vom mai fi siliţi să ne ocupăm cu o chestiune penibilă ca aceea, care a provocat şi tinerimea să intrevină cu adrese. Dezarmare. Luni s'a publicat ucazul Ţarului, prin care se dispune crearea unui nou corp de armată, în Caucaz. Armata rusească va ave, prin urmare, douăzeci-şi-cinci de corpuri. Şi totuşi se mai propagă, dare din unele părţi se crede chiar, în ideea desarmărei ! Din Austria. Mareşalul ţârei din Boemia a provocat pe toţi deputaţii germani, aleşi pentru dieta provincială boemă, că în termen de patrusprezece zile se între în dietă ori să-şi motiveze absenţa, fiindcă o absentare nemotivată de la şedinţele dietei provinciale nu e admisibilă. De altă parte, deputatul Engel a declarat în dietă in numele Cehilor tineri, că dorinţele Cehilor de a vedea executat dreptul public boem îşi au basele în sancţiunea pragmatică, dar’ cu toate acestea Cehii doresc cooperarea Nemţilor, pentru că regularea raporturilor de drept public în ţerile de sub coroana boemă nu e chestie naţională a unui popor, ci a întregului regat. De aceea Cehii regretă abstinenţa deputaţilor germani. Va să zică, şi oficios şi neoficios. Nemţii sunt invitaţi să între în dieta boemă şi să nu se mai joace de-a abstinenţa. Din Bucureşti. — Raport telegrafic al »Tribunei«. — Bucureşti, 12 Aprilie n. (10 ore 52 minute). Lascar Catargiu—mort! LASCAR CATARGIU, şeful partidului conservator, a încetat din vieaţă pe neaşteptate, ieri la orele 4 d. a., în vârstă de 7 11 ani. Noul şef conservator. Comitetul executiv al partidului conservator întrunit imediat în şedinţă, a ales de preşedinte în locul regretatului Catargiu, pe dl GEORGE CANTACUZINO, fostul preşedinte al senatului. Formarea noului cabinet. Ziarele de azi dimineaţă anunţă, că Maiestatea Sa Regele primind demisiunea cabinetului Sturdza, a însărcinat pe dl GEORGE CANTACUZINO, şeful actual al partidului conservator, să formeze împreună cu dl P. CARE, şeful partidului constituţional (junimist) noul cabinet. De la curtea română. Joi, septămâna trecută, la orele 10 dimineaţa, M. Sa Regele Carol, împreună cu A. S. R. Principele moştenitor, precedaţi de adjutanţii de serviciu, au mers la biserica Pitaru-Moşu din Bucureşti, din nou restaurată, pentru a asista la serviciul divin de târnosire. La sosire, Maiestatea Sa şi Alteţa Sa Regală au fost primiţi de dl D. A. Sturdza, atunci încă preşedinte al consiliului de miniştri; dl Sp. Haret,ministrul cultelor şi instrucţiunei publice ; dl primar al capitalei; dl prefect al poliţiei şi d-nii Al. Antimescu şi Slavic C. Brătianu, epitropi ai bisericei. La intrarea în biserică, Suveranul şi Principele au fost întimpinaţi de I. P. S. S. Metropolitul-Primat, cu crucea şi evangelia, înconjurat de clerul bisericei, care îl conduse până la strane; apoi se începu slujba, care dură până, la orele 11. După terminarea serviciului divin, Maiestatea Sa exprimă dlor epitropi înalta Sa mulţumire de modul reuşit cum această veche biserică a fost restaurată ; binevoi asemenea a vorbi cu dl preşedinte al consiliului, cu dl ministru al cultelor şi cu dl primar, apoi luând loc în trăsură cu A. S. R. Principele, s-a întors la palat. Din parlamentul maghiar, 10 Aprilie n1. Preşidentul Perczel deschide şedinţa şi propune ca mâne, în 11 Aprilie, să nu se ţină şedinţă, fiind zi de sărbătoare naţională — maghiară. Se primeşte. Mai multe petiţiuni intrate la presidiu să predau comisiunei petiţionare. Să întră în ordinea de zi. Continuarea discuţiei asupra budgetului ministrului de culte şi instrucţiune publică. Ministrul Wlassics răspunde tuturor preopinenţilor, şi între altele declară, că de la învăţători nu a cerut şi nu va cere nime reversalii ca garanţie pentru conduita lor politică. Concede, câ şcoalele de stat sânt pe la frontării în prima linie necesare, dar’ nu trebue trecute cu vederea nici ţinuturile curat maghiare. De aci încolo promite îndreptare pe toate liniile. Deputatul Papp Samu ar dori ca profesorii de la universitate să primească titlul de »lustrissime« după un serviciu de douăzeci de ani. (La cap să fie »iluștri« onorabile, — nu la titulaturi! R. »T.« Komjáthy cere reforme cu privire la taxele de examen. Mócsy ar dori ca la universitate se se pună mai mare temeiu pe religie şi morală. Komlossy cere ameliorare pe seama profesorilor de la şcoalele medii. Instituţia profesorilor suplinitori trebue ştearsă. Komjáthy propune ca institutele superioare de fete se se ridice printre naţionalităţi, fiindcă »unde e mama Unguroaică şi familia devine maghiară«. Ocăreşte guvernul că, n’a fost în stare să oprească înfiinţarea unei şcoale superioare »valahe« de fete în Beiuş. Győri Elek (întrerupe): Asta trebuia s’o spuneţi lui Jancsó Benedek, ca să o pună în broşură între meritele lui Bánffy. (Ilaritate). Mócsy Antal, fiind vorbă despre şcoalele elementare, cere şi aici, şi mai vîrtos aici, o educaţie religioasă-morală, ceea ce e posibil numai aşa, dacă şcoalele se lasă în grija confesiunilor. Iariss Mihály o asemenea în contra statificărei şcoalelor confesionale, şi se plânge că elevii catolici ai unei şcoale de stat au fost duşi odată la sinagogă. Se miră că guvernul se poartă cu atâta prevenire faţă de »poporul ales«, care catolicilor nu le dă nici atâta cât dă Evreilor. Cere să li se lase catolicilor şcoalele confesionale. Pichler Győző, vorbeşte şi el la »şcoalele comerciale«, temă la care se pricepe, fiind şi el crescut tot pentru »comerciu«, care Berzeviczy Albert polemisează cu Hock János. Acesta îi răspunde. Mai vorbeşte Komjáthy în chestia museului naţional, Szemere în chestia exposiţiei din anul viitor de la Paris, Wlassics mai răspunde lui Komjáthy şi cu aceasta budgetul cultelor e votat. Proxima şedinţă astăzi, Mercuri. La ordinea zilei budgetul ministrului de justiţie.---— 723SZ22A2.-----ţilor seminţiilor menite se-şi spună cuvântul lor în omenire. Da, este şi o realitate. Adevăraţii bărbaţi de stat sânt datori să găsească formula acestei realităţi, fără ca să tulbure liniştea şi pacea din lăuntru şi de peste hotare. Altfel, odihnă nu va fi nici aici, nici dincolo. Primejdie pretutindeni şi nicăiri scăpare. Care om cuminte, care patriot, oricât de incandescentă ’i-ar fi fost inima, s’a asvîrlit pe calul de bronz al lui Mihaiu-Viteazul, şi ’i-a înfipt pintenii, ca să sboare peste Carpaţi, să nimicească nemeşimea şi să împodobească arinii de pe malurile Tisei cu tricolorul românesc? Iredenta daco-română este o născocire primejdioasă a duşmanilor noştri. Orice bun bărbat de stat, la putere sau în opoziţie, are dreptul şi datoria a afirma ceea ce ştiinţa modernă afirmă de pe catedrele celor mai ilustre universităţi, în toată Germania astăzi nu există decât un singur mod de a vede în fiinţa popoarelor. Ele nu sânt aglomeraţiuni de indivizi cari se pot tăia prin fruntării politice sau prin obstacole geografice. Un popor este o singură fiinţă chiar când aparţine la două Coroane, cum sântem noi, cinstit supuşi Coroanei habsburgice şi Coroanei Regelui Carol. Fraţii noştri de dincolo se văd şi trăesc în noi, noi ne oglindăm şi trăim în ei, în concepţiunea senină şi indefinită a tuturor nici nu există »ei« şi »noi«, întocmai cum în fiecare din noi nu există două conştiinţe, ci numai una singură care ne reaminteşte trecutul, îl leagă cu actualitatea şi îl continuă în aspiraţiunile viitorului. In fiinţa neamului românesc nu poate exista două conştienţe, ei numai una singură, şi de aceea nici nu se poate să credem, că cei de dincolo pot dispăre fără să ne ducem şi noi, nici că noi putem exista fără să existe şi ei. A pune urechia pe coastele Carpaţilor, e ca şi cum ai lipi-o pe coastele unei singure fiinţe, nu se aude decât un ritm dă vieaţă, o singură inimă bătând. Iată, dlor, de ce nu am înţeles niciodată nici pornirile zăpăcite şi primejdioase, nici pusilanimitatea de-a nu afirma că lanţul Carpaţilor nu ne-a despărţit în două fiinţa noastră etnică, ci ne-a salvat-o în zilele grele şi ne va intări-o în zilele senine. Şi astăzi ne întrebăm: ce a făcut acela care deţine puterea, din visul generaţiunilor tinere, din idealul nostru, din »realitatea« chestiunei naţionale ? în locul visului frumos, o confusiune oarbă, un spasm înfiorător; peste idealul de lumină, o mână impie a întins zăbranicul negru; partea reală şi legitimă a chestiunei naţionale a fost abandonată, odată cu mândria şi cu demnitatea regatului român. Iată opera funestă a omului care a dovedit că nu are nici inimă, nici minte. Şi cât timp Dimitrie Sturdza va sta la putere, o fatalitate urîtă va sta în mijlocul şi peste destinele frumoase ale neamului românesc. Dior, sânt unii cari au îndrăznit se mă acuse că m’am schimbat? Eu m’am schimbat? Dacă această măreaţă mulţime ar fi identică cu adunările populare, în faţa cărora am vorbit dela 93 până astăzi, unul, unul măcar, nu s’ar găsi ca să-’mi tăgăduiască curatul adever, că întotdeauna am vorbit la fel, că nimic nu s’a prefăcut în credinţele mele, că nu eu m’am schimbat, ci altul m’a înşelat, înşelând şi Coroana şi poporul. Sunt mulţi — mai ales dintre aceia a căror conştienţă se învîrteşte pe şurupul central al intereselor personale — cari m’au acusat că l-am lăudat. Da, ’l-am lăudat, convins că va îngriji de fala neamului nostru. Păcatul nu stă în elojiile mele, ci în faptul că după ce nu ’l-a meritat odinioară, astăzi merită blăstămul tuturora. Mulţi ’mi-au spus: »şi tu ’l-ai ridicat la putere«. Da, şi nu mă iert, nu mai am pace cu mine. Mare greşeală ! Am expiat-o în parte prin imensa durere care mă covîrşeşte! Şi nu mă voiu ierta decât în ziua când voiu ave dreptul de a mă odihni, şi nu voiu ave drept la odihnă, decât în crasul când îl vom rostogoli dela putere. Chiar el a avut curajul... să vedeţi însă că curajul lui a fost căptuşit cu laşitate... a avut curajul să-’mi spună: »odinioară m’ai ridicat în slava cerului«. Şi văzându-’l agitând o broşură, ’i-am spus cuprins mai mult de desgust decât de mărie : — »Ceteşte! ceteşte!« Dar’ n’a cetit, căci îl ridicam în slava cerului crezându-’l soldatul viteaz al neamului, pe el, înşelătorul tuturor Românilor! Și de voiu fi ridicat o aşa făptură până în slava cerului, rog cerul patriei mele să mă ierte, dacă,în entusiasmul luptelor de altădată, am ridicat pulberea murdară până la Discursul ii Delavrancsa. — Rostit la întrunirea publică din salaDacia*, Joi, 6 Aprilie. — Domnilor! Mă voiu sili ca în puţine cuvinte să vă spun tot ce simt, tot ce gândesc despre răsboiul ce a isbucnit între un popor şi un om, între o rassa şi un om, între neamul românesc şi Dimitrie Sturdza. Funcţiunea normal-politică a partidelor a încetat. Partidele politice, în momentul de faţă, au altă menire decât cea obicinuită. Cei mai sănini bărbaţi sânt cuprinşi de un fior care îi aruncă în luptă. Şi lupta va fi cum n’a fost niciodată. Până acum aţi făcut, şi am făcut, politică, de-acum încolo veţi face şi vom face istorie, sfăşiind din istoria României necuratele pagini scrise fără voia României. Şi dacă inima noastră nu bate încă destul de tare ca să ne ridice ca pe o masă imensă şi vie, ne va ridica mânia tuturor... Câ! n’auziţi, n’auziţi, vuind, din adânci depărtări, şi din cele patru puncte cardinale ale neamului românesc, blăstemul definitiv în contra omului fatal? îl veţi auzi mâne, căci va răsuna ca trîmbiţele dela a doua înviere, încremenind pe acela care se numeşte Dimitrie Sturdza! Domnilor, chestiunea naţională este şi un vis, şi un ideal, şi o realitate. Este visul generaţiunilor tinere din care se deşteaptă, la maturitate, cu acea sentimentalitate curată, temeiul abnegaţiunei şi a jertfei pentru binele patriei. Este idealul acelor bărbaţi politici, cari cred că popoarele nu se conduc numai de scopurile mici şi imediate, ci mai ales de steaua de sus şi de deasupra frun Nr. 72