Tribuna, aprilie 1899 (Anul 16, nr. 72-93)
1899-04-01 / nr. 72
Pag. 286Sibia, Joi, sfintele lui stele. (Aplauze. Mare emoţiune în sală). Dar, domnilor, să căutăm o mângâiere. Să nu regretăm peste măsură greşelele noastre, căci prin greşelele noastre am ajuns astăzi să dăm un exemplu istoric, să arătăm lumei cum se prăbuşeşte de sus, din culmea mărirei, omul care a înşelat speranţele scumpe ale unui popor de inimă. Şi nu voiu regreta decât un lucru, că Sturdza, căzând din slava neamului pe care a pătat-o, oricât de jos ar ajunge, tot va fi destul de sus pentru un om care a compromis cea mai mare problemă a timpului nostru. Ai dar, ascultând dureroasele mele accente, vă rog să nu credeţi că sunt aţîţat de patima răsbunărei. Nu, în contra persoanei lui, materiale, nu am nimic. Nu, eu n’aş fi în stare să-’l ating. Şi nimenea din acei cari ţin la curăţenia peliţei din vîrful degetelor nu pot ca să-’l atingă. Nu, eu nu-mi doresc nici o nenorocire. Aş voi ca să trăească mult; să fie sănătos şi voinic, pentru ca să vază în sfîrşit dezastrul moral, politic şi naţional, la care ne-a tîrît Da, să-l apuce şi copiii d-voastre; să vază şi ei cum se execută verdictul definitiv al celor 12 milioane de Români în contra unui om nevrednic de a cârmui destinele României. Aş dori să trăească îndeajuns, pentru ca să se simtă necontenit sub prigonirea conştienţei naţionale, pentru ca să se vadă în mijlocul Românilor, ca într’un luminiş din codru, ocolit şi privit cu oroare, fără ca nimenea să se poată apropia de dînsul. Acela, care a înmulţit numărul martirilor dincolo şi a făcut martiri dincoace, va expia şi pentru durerea de dincolo şi pentru ruşinea de aici. (Aplause unanime). Şi dacă ar fi să propun o pedeapsă, eu, domnilor, aş alege pe următoarea: numele lui Dimitrie Sturdza să fie şters din paginile istoriei noastre contimporane. Nimenea să nu ’i-’l scrie, nimenea să nu ’i-’l pomenească. Să scrie despre el fără numele lui, cel puţin când se va scrie istoria dela 1893 şi până la căderea lui. Da, să se scrie astfel: — »Acela care făgăduia poporului în 1893, exaltându-şi ilusiile, este tot acela care în 1899 stinse toate speranţele, îndurera toate inimile, revoltă toate conştienţele«. (Aplause prelungite), în frumosul palat al dogilor din Veneţia, în magnifica sală a consiliului de jur împrejur, sunt zugrăvite portretele tuturor acelora, cari au guvernat puternica republică. Un singur portret nu se vede. El e acoperit cu o pânză neagră. E chipul dogelui Marino Fallieri. Venețianii au hotărît, ca imaginea aceluia care a complotat în contra statului să nu se transmită secolilor viitoare. Astfel ar trebui, ca în istoria acestor ani de luptă şi de umilinţă naţională să atle alăturea toate numele bărbaţilor, cari s’au luptat între dînşii, conduşi de un ideal curat şi înalt, numai numele lui Dimitrie Sturdza să lipsească, în semn de respect pentru urmaşii noştri, cari vor ceti nefericirile noastre. Dl Take Ionescu vă spunea Dumineca trecută, inspirat de cuvintele celui mai energic Român, să nu încheiem niciodată discursurile din întruniri publice fără a ne reaminti, că Sturdza trebue să cază de la putere. Domnilor, eu aş dori ca să ne reamintim această ruşine, nu numai în întruniri publice, ci necontenit, la orice impresie din vieaţa noastră. Mergi pe drum. E zi frumoasă, e soare luminos şi cald. Să nu uiţi de a zice: — »oh! ce păcat că acest soare luminează şi pentru Sturdza, şi e încă la putere«. După munca grea a zilei, vă duceţi acasă. Noaptea a sosit. Când veţi închide ochii ca să vă odihniţi, înainte de a adormi să tresăriţi şi să ziceţi: — »Oh! ce păcat că noaptea aceasta va odihni şi pe Dimitrie Sturdza, şi e încă la putere!« Astfel să vă preparaţi inimile, să vă oţăliţi caracterul, ca voinţa d-voastre isbucnind, năprasnic de mare, să alunge fatalitatea oarbă din destinele patriei. în cameră domnii Take Ionescu, Fleva, Marghiloman şi alţi bărbaţi de inimă au analisat şi dovedit primejdia noastră. Astăzi, aţi auzit pe domnul Filipescu. Renunţ la orice analiză. Astăzi lupta se dă în numele steagului neamului românesc, care nu în numele steagului vreunui partid politic. Domnilor, în trecutul nostru de cinste şi de vitejie, când voevozilor ţărei li se părea că victoria se clatină nehotărîtă, alegea o roată de eroi sprinteni, le dădea steagul ţărei, îi arunca în mijlocul duşmanilor, apoi învîrtindu-se spre cetele cele mai şovăitoare le striga: — »înainte copii, să nu lăsaţi steagul!« Şi cei cuprinşi de frică, văzând cum fâlfăe în primejdie steagul lor glorios, se îmbărbătau, se aruncau în luptă şi biruiau. Steagul neamului nostru este în primejdie. Să nu-l lăsăm în mânile lui Dimitrie Sturdza, căci în mânile lui duşmanii îl vor sfăşia şi pângări. Din mândria şi gloria de până acum, ne vom alege cu nişte petece murdare. Şi sub aceste petece nu vom pută trăi, va trebui să abdicăm dela dreptul de a fi ca popor, căci nu e popor posibil cu infamia pe frunte! MIA „TRIBUNEI“. ÎNVIERE. 1 — Roman — 2 de Leon Tolstoi. (Urmare). II. Povestea Maslovei era una dintre cele mai banale. Copilă naturală a unei ţărance, ea ajuta pe mama ca să îngrijească de vaci, la un castel. Ţăranca nemăritată, făcea în toţi anii câte un copil; şi cum se întâmplă în asemenea împrejurări, copiii născuţi erau pe dată botezaţi; după aceasta mama lor, fiindcă ei veniseră fără ca ea să-’i cheme, şi fiindcă o împedecau dela lucru, nu-’i mai nutrea ; aşa, că sărmanii copii nu aşteptau mult până să moară de foame. Deja cinci copii se prăpădiseră astfel. Toţi fuseră botezaţi îndată după naştere, apoi mama lor nu-’i mai nutrise şi ei muriseră. Al şeselea, copil făcut cu un Ţigan care trecuse pe acolo, se întâmplă să fie o fată, ceea ce, de altmintrelea n’ar fi împedecat-o să aibă aceeaşi soarte ca şi cei dinaintea ei, dacă întâmplarea n’ar fi făcut ca una dintre cele două domnişoare, deşi bătrâne, cărora le aparţinea castelul, să intre un moment în văcărîe ca să certe servitoarele din pricina unei oare care smântâne care mirosa a vacă, în văcărîe, lăuza era întinsă pe pământ, având lângă ea un copil frumos, plin de vieaţă şi sănătate. Cocoana certă servitoarele şi fiindcă au preparat rău crema şi fiindcă au dat adăpost în văcărîe unei lăuze; dar’ zărind copilul se îmblânzi şi se oferi chiar ca să-i fie naşe. Apoi milostivindu-se de fina ei, dete mumei lapte şi ceva bani, ca să-şi poată nutri copila; şi astfel aceasta rămase cu vieaţă. Şi de aceea bătrânele d-soare stăpâne, îi ziceau Maslova, »mântuita«. Copila era de trei ani, când mamă-sa se îmbolnăvi şi muri. Şi fiindcă văcăriţa cea bătrână, bunică-sa, nu ştia ce să facă cu ea, cele două bătrâne domnişoare o luară la castel. Cu ochii ei mari şi negri, ea era o copiliţă din cale afară de vioaie şi de plăcută; bătrânele castelane se desfătau privind-o. Cea mai tânără dintre ele, şi cea mai îngăduitoare totdeodată, se numia Sofia Ivanovna, gătea pe micuţa, o învăţa să cetească, visa să facă din ea o guvernantă. Măria Ivanovna, dimpotrivă, zicea că trebue să facă din ea o servitoare, o frumoasă cameristă; ca urmare ea era pretenţioasă, poruncea copilei şi câteodată, în momente de indisposiţie, o bătea. Astfel, din pricina acestei îndoite influenţe, copila, crescând, deveni jumătate cameristă, jumătate guvernantă. Chiar numele care ’i se da, corăspundea acestei stări intermediare; nu o numiau nici Katia, nici Katenka, dar’ Katioșa. Ea cosea, rînduia prin camere, servia cafeaua, şi câte odată ’i se îngăduia să ţină tovărăşie stăpânelor sale şi să le cetească. De mai multe ori, fusese cerută în căsătorie, dar’ întotdeauna refusase, simţind că vieaţa ’i-ar fi nesuferită cu un lucrător, sau cu un servitor, desmierdată cum era prin dulceaţa vieţei de stăpân. Astfel îşi petrecu vieaţa până la optsprăzece ani. Pornea pe al nouăsprăzecelea an, când sosi la castel un nepot al celor două doamne, care deja mai petrecuse vara întreagă la mătuşile lui şi de care tânăra fată se amorezase de atunci. El era oficer şi venia să se odihnească câteva zile, în trecerea’i, înainte de a porni cu regimentul seu la răsboiul cu Turcii. A treia zi, în ajunul plecărei lui, el se duse la Katioşa, şi de dimineaţă plecă, după ce-’i dedese un bilet de o sută de ruble. Trei luni după plecarea tinărului, ea recunoscu, fără o urmă de îndoială, că era însărcinată. Din momentul acela totul îi păru împovărător; nu se mai gândia decât la mijlocul de a scăpa de rușinea ce o aștepta, își servia stăpânele în sală. Cele două cocoane bătrâne băgară de seamă repede. Maria Ivanovna o certă odată sau de două ori; dar’ la urmă, cum spuneau amândouă, se văzură silite »să se despartă de ea«, ceea ce însemnează că o dădură afară. Plecând dela ele, întră ca fată în casă la un stanovoi; dar’ nu putu să stee acolo mai mult de trei luni, fiindcă stanovoiul, om bătrân, de cincizeci de ani, începu din a doua lună să-’i facă curte. într’o zi când se arătă deosebit de stăruitor, ea-’l facu dobitoc şi drac bătrân, şi fu concediată pentru obrăznicie. Să-’şi caute un alt loc, nu-’i mai putea trece prin minte, întru-cât ciasul facerei se apropia. întră în gazdă la o țărancă, o văduvă care, odată cu ţinerea unui debit de vin, se îndeletnicea uneori şi cu moşitul. Facerea se întâmplă fără multă suferinţă. Dar’ moaşa, ducându-se în sat la o ţărancă bolnavă, dete Katioşkei frigurile puerperale. Copilul, un băieţaş, bolnav şi el, a fost trimis la mn asii, unde muri numaidecât, chiar sub ochii bătrânei care-l adusese. Drept orice avere Katioşa avea o sută douezeci-şi-şepte de ruble; douezeci-şi-şapte, câştigate, şi cele o sută pe carei le dăduse înşelătorul ei. Când eşi de la moaşă, îi mai rămaseră şese ruble. Moaşa îi luase patruzeci de ruble, pentru găzduire vreme de două luni; douăzeci-şi-cinci serviseră la trimiterea copilului la asii, şi moaşa mai ştersese patruzeci de ruble, sub formă de împrumut, ca să-şi cumpere o vacă; cât pentru cele douăzeci de ruble ce mai rămâneau, Katioşa le cheltuise fără să știe cum, pe cumpărături nefolositoare, pe daruri, astfel încât când fu vindecată, se văzu fără bani şi silită să-şi caute un loc, întră la un păzitor silvic. Acest forestier era însurat, dar’ chiar din prima zi, ca și stanovolul, începu să facă curte tinerei servitoare. Aceasta la început căuta să se scape de urmările lui, căci vrea să-şi păstreze serviciul. Dar’ el avea mai multă experienţă şi mai multă şiretenie decât ea, şi mai ales îi era stăpân şi putea să o trimită unde voia; şi astfel, pândind momentul favorabil, se arunca asupra ei şi o posedă. Femeia lui nu întârzia să fie încunoştiinţată despre aceasta. într’o zi surprinzându-’şi bărbatul într’o cameră singur cu Katioşa, o bătu pe aceasta peste faţă până o umplu de sânge, şi o dete afară fără să-’i plătească leafa. Atunci Katioşa se duse la oraş, la o mătuşă a ei, al cărei bărbat era legător; el avusese altă dată o stare bunicică, dar’ îşi perduse muşteriii şi devenise beţiv, cheltuind la cârcimă toate paralele cari îi cădeau în mână. Nevasta lui ţinea o mică spălătorie, al cărei neînsemnat venit, îi servia să-’şi întreţie copiii şi pe beţivul ei de bărbat. Ea propuse Katiosei să o înveţe meşteşugul ei, dar’ aceasta văzând vieaţa grea a spălătoreselor cari lucrau la mătuşa sa, stetu la gânduri şi se adresă de preferinţă la un biurou de plasare, cerând un loc de servitoare. Găsi, într’adevăr, un loc la o cocoană văduvă care avea doi băieţi, dar, după o săptămână de la intrarea ei în această casă, cel mai mare, un colegian din clasa a şesea, cu mustaţa mirîndă, îşi uită de studii spre a face curte drăguţei bone. Mama dete toată vina pe aceasta şi o concedia. (Va urma). Revistă externă. Conferenţa de pace. Cu cât se apropie ziua de deschidere a conferenţei de pace, cu atât se răspândesc tot mai multe ştiri asupra agendelor conferenţei, fără a se şti ceva positiv. Cu toate aceste se pare probabilă şi naturală ştirea cea mai nouă, că la conferenţă fiecare stat va ave numai câte un vot şi că din discuţii vor fi exchise chestiile, cari sunt stabilite în tratate şi a căror desbatere ar perturba raporturile politice dintre diferitele state. Mai puţin probabilă se pare a fi ştirea, dată din Raguza şi privitoare la Muntenegru şi la Sârbi. Din Raguza adecă se depeşează, că în Muntenegru sunt de credinţă, că în conferenţă vor veni la ordinea zilei şi chestii de ale politicei militante şi între aceste cu deosebire aspiraţiile Şerbilor. Din cauza aceasta Muntenegru va trimite la conferenţă 4 representanţi, în frunte cu Bogo Petrovici, care de altă parte prin Macedonia, Sârbia veche, Herţegovina etc. se adună iscălituri la o petiţie destinată pentru conferenţă şi în care se cere, ca toţi Sârbii să fie uniţi cu Muntenegru. Ştirea, cum am amintit, este puţin probabilă. Din toată lumea. Din Creta. Polonii în Prusia. — Din China. — Din Filippine. — Prinţul guvernator al Cretei, George, a proclamat o amnestie pentru delictele politice comise din Septemvrie 1896 până în Decemvrie 1898, afară de acele comise la Candia în August 1898. Ministrul de culte al Prusiei a respins o petiţiune a preoţimei catolice din Silesiasuperioară, în care se cerea să se dea teren mai larg în şcoală limbei polone. Petiţia a fost recomandată de cătră cardinalul Kopp.* TRIBUNA Din Peking se depeşează cu datul de 9. c., că trupele franceze şi ruseşti de marinari, comandate acolo pentru paza ambasadelor, au părăsit capitala. * După o știre mai nouă, sosită din Filippine de la generalul Otis, generalul Lawton a ocupat orașul Santa Cruz, spre sud dela Manilla. Filippinenii au avut perderi mai mari, decât Americanii. Lawton a luat la goană pe dușman...... Pierirea maghiarismului in Tolna. — Articol din Magyarország. — Ştirea de ieri, despre revolta Nemţilor din Tolna, a produs pretutindenea mare sensaţie. Era generală scandalisarea asupra caşului, dar’ nu mai puţin generală era şi surprinderea, că Nemţii din Tolna sunt capabili de aşa ceva. Cine ar fi crezut — se zicea pretutindenea — că aproape de capitala maghiară, la malurile Dunărei blonde celei mai maghiare, în mijlocul unei poporaţiuni maghiare de 67°/» — să se poată întâmpla demonstraţiuni în contra maghiarimei? Revoltătorul caş însă nu pentru toţi a fost surprindere, întocmai cum astronomii preziceau din simpli calculi presenţa cutărui meteor ascuns, tot astfel ar fi putut prezice politicianul cultural maghiar, că ce se pregăteşte în Tolna. Sânt cifre răci acelea, pe basa cărora o zicem aceasta. Cifre, cari deja de ani de zile vestesc pustiirea maghiarimei pentru puţinii cari se ocupă serios cu politica culturală maghiară, care nu conform sistemului lui Bánffy. Despre comitatul Tolna să vorbească însă cifrele. Conform numărotărei din 1890, în comitatul Tolna maghiarimea locuia în proporţie de 67.17°/,. Schimbările obvenite de atunci încoace vor eşi la iveală cu ocasiunea număratărei din anul viitor. Avem însă la mână datele despre generaţia de 6—15 ani obligată a cerceta şcoala, deci despre acea pătură a poporului, care peste circa două decenii va da icoana statistică a comitatului după naţionalităţi şi confesiuni. Datele acestea, chiar şi cele din ultimii trei ani — 1894—1897 — vestesc pustiirea precipitată a maghiarimei din Tolna, scăderea ei şi faţă cu aceasta întărirea germanismului. Maghiarimea arată an de an cu câte 900—1400 mai puţini băieţi de şcoală, acolo unde în întreg comitatul ea are azi 24.406 băieţi de şcoală. Paralel cu aceasta germanismul la băieţii de şcoală arată an de an câte un crescement de 400—500. Dar’ să vorbească însăşi cifrele: băieţi de şcoală maghiari germani în 94—95 erau 29.979 13.190 » 95-96 » 28.491 13.629 » 96—97 » 27.534 13.781 Datele oficiale despre anul şcolar 97—98 nu le avem încă. Decreşterea permanentă în numărul băieţilor de şcoală maghiari şi creşterea permanentă în cel al Germanilor constitue pentru noi mare perdere de forţe. Ar crede însă omul, că pe lângă heghemonie maghiară vestita noastră politică naţională ne va conserva barem prin instrucţie maghiarimea astfel scăzută. Şi iată, ce vedem? Aceea, că pe lângă scăzământul în numărul băieţilor maghiari obligaţi la şcoală, numărul celor cari de fapt cercetează şcoala, arată un scăzământ încă şi mai mare. Pe când numărul obligaţilor la şcoală arată scăzământ de numai 900—1300, cel al celor cari de fapt cercetează şcoala, arată scăzământ de 1400—1500 an de an. Iată statistica băieţilor, cari cercetează şcoala în comitatul Tolna: Maghiari Germani în 1894—95 27.291 12.410 » 1895—96 25.893 12.750 » 1896—97 24.406 13.221 Cum se schimbă raportul de naţionalitate din comitatul Tolna, cunoscut din numărotarea dela 1890, se poate vede din compararea următoarelor trei date: Conform numărotărei din 1890 maghiarimea făcea 67.17°/0 din întreagă poporaţiune a comitatului. La obligaţii de şcoală pe anii 1894—1897 deja numai 69.20, 67.38, 66.43°/, sunt Maghiari. Conform acestora, maghiarimea obligaţilor de şcoală pe timpul milleniului stătea pe un nivel cu maghiarimea poporaţiei, în decurs de trei ani scăzând cu 3°/,. Percenţele maghiarimei la cei cari cercetează şcoala sunt: 68.40, 66.74 şi 64.62°/,. în trei ani a scăzut cu 4°/,. Aceasta s’a întâmplat în comitatul lui Perczel Dezső, sub ministerul de interne al lui Perczel Dezső şi sub presidenţia lui Bánffy Dezső. (Tradus dinMeg. nr. 95, dela 6 Aprilie n. 1/13 Aprilie 1899 Fundaţiunea „loan Vişa“, Blaj, Aprilie 1899. »Tribuna« a dat în anul trecut odată, cea dintâiu ştire despre frumosul act al concetăţeanului nostru, dl loan Vişa. De atunci însă literile fundaţionale abia pe la începutul anului acestuia s’au stabilit definitiv. Fundaţiunea constă mai ales din acţiuni. Valoarea ei nominală trece peste 8000; valoarea reală însă este aproape de 20.000 fi. Conform literelor fundaţionale, 20°, din venitul anual al fundaţiunei se vor adauge în fiecare an la capitalul original, spre augmentarea lui, în restimp de 100 ani. După 100 ani se vor capitalisa numai 10°/, în restimp de 50 ani. După 150 de ani numai în acel cas se va capitalisa ceva și din venitul anual, dacă la cererea adunărei parochiale gr.-cat din Sibiiu, capitalul metropolitan va afla a fi cu scop: 60°/, din venitul anual sunt menite să se dee ca stipendii şi ajutoare tinerilor români de confesiunea gr.-cat. şi gr.-or., chiar şi fetelor, născuţi pe teritorul părţilor ardelene ale ţărei, înţelegându-se Ardealul în extensiunea care a fost cunoscută în periodul dela 1850—1860 sub numirea de marele principat al Transilvaniei, adecă şi fostele comitate ale Zarandului, Crasnei, Solnocului-de-mijloc şi districtul Chiorului. Preferinţă au în prima linie fiii parochienilor gr.-cat din Sibiiu, care în lipsa acelora fii de ambele sexe ai credincioşilor din tractul protopopesc gre-cat al Sibiiului şi cari tineri vor fi aplicaţi ca învăţăcei la diferitele ramuri de meserii, industrie artă şi comerciu. E foarte salutară disposiţiunea aceea a dlui fundator, cum că tinerii, cari vor avă studii pregătitoare mai multe, adecă cari înainte de a întră la meserie, artă sau comerciu, vor fi absolvat clase mai înalte pregătitoare, să fie înaintea altora cu clase mai puţine preferiţi, căci prin aceasta vom ajunge odată, ca meseriaşii noştri să fie mai culţi şi aşa să-şi poată agonisi o stare materială mai însemnată, ca şi în vieaţa socială să aibă o vază mai mare. Stipendiştii cari ajung calfe şi sociali, pentru a face ca atari experienţă în alte localităţi şi ţări străine, încă vor fi ajutoraţi, car’ aceia, cari devin măiestri sau comercianţi şi artişti de sine stătători, dacă se căsătoresc primesc împrumuturi fără camătă, ceea ce au să-l replătească în rate anuale de câte 20°/, în 10 ani. 5% din venitul anual al fundaţiunei destină de fundator pe seama parochului român gre cat din Sibiiu, având acesta obligament a celebra în tot anul o liturgie solemnă funebrală. 1°/, îl capătă cantorii, docenţii, crâsnicul, clopotarul şi ministranţii cari vor funcţiona la liturgia aceasta. 4°/, din venit se dau ca ajutoare elevilor dela şcoala poporală română gre-cat din Sibiiu. 5°/, se vor da elevilor dela preparandia din Blaj ca premii pentru progresul arătat în singuraticele ramuri ale economiei atât teoretice, cât şi practice, — şi în urmă 5°, din venit se va asemna tot elevilor acestora, cari fac mai mare progres în musica vocală şi instrumentală, — premiile acestea se vor extinde mai târziu cu creşterea fondului şi asupra învăţătorilor poporali din toată archidiecesa Albei-Iulia şi a Făgăraşului. Din acestea poate vedâ publicul cetitor, că dl fundator s’a îngrijit în disposiţiunile sale mai de toţi romii de cultură de ale poporului nostru, — şi după ce fundatorul a învestit capitalul fundaţional în acţii de ale institutelor noastre de credit şi comerciale de cele mai însemnate, precum sunt »Albina« din Sibiiu, »Arieşana« din Turda, »Bihoreana«, din Oradea-mare »Sălăgiana« din Jibău şi »Mercur« din Dej, am firmă convingere, că fundaţiunea va prospera, averea ei se va înmulţi şi cu drept îl putem înşira pe preameritatul mecenate dl Ioan Vişa între marii binefăcători ai culturei naţionale. Rar este dat cuiva fericirea, de a fi încă în vieaţă când face vre-o fundaţiune, — precum este dl Vişa, — care deşi înaintat în etate, este încă în deplină vigoare şi aşa va pute însuşi ajunge să vadă fructele binefacerilor sale. Nr. 72 Sibiiu, 12 Aprilie n. Firul telegrafic ne anunţă o tristă ştire de la Bucureşti. Venerabilul bărbat, Lascar Catargiu, şeful partidului conservator, unul dintre cei mai bătrâni fruntaşi ai României, a încetat din vieaţă. Luni seara a presidat conferenţă partidului, proclamând continuarea luptei, începută de opoziţia unită. Şi ieri la 4 ore d. a. a murit repentin. Luni seara şi Marţi dimineaţa toate ziarele neguvernamentale au apărut în doliu, ca semn de jale pentru ororile unui regim desperat. Acum de nou vor lua doliu aceleaşi ziare, un doliu nobil, în cinstea unui suflet nobil, care părăseşte întreagă lupta acestei vieţi. La doliul acesta participăm şi noi, participă întreg neamul românesc. Răposatul a fost un vechiu boier al ţărei, deschizând dintr’o familie istorică. Toată vieaţa a trăit în serviciul ţărei româneşti. Om de inimă, de bunătate şi onestitate, a slujit cu credinţă ţeara sa şi tronul ei; a avut la inimă întotdeauna interesele neamului. Se poate zice că în mijlocul luptei pentru aceste interese s’a sfîrşit, asigurându-’şi o frumoasă amintire pentru totdeauna. Iată o schiţă a acestei nobile vieţi, ce s’a stîns în luptă, la adânci bătrâneţe . Lascar Catargiu, şeful partidului conservator, s’a născut în Nov. 1823, în Moldova. Instrucţia ’şi-o face în pensionate private. După sfîrșirea studiilor