Tribuna, februarie 1901 (Anul 18, nr. 21-39)

1901-02-01 / nr. 21

Anul XVIII Sibiiu, Joi 1/14 Februarie 1901 ABONAMENTELE Pentru Sibliu x 1 lună 1 cor. 70 bani, l/« an 5 cor., «/« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la oaaă cu 30 bani pe lun& mai mult. Pentru inonurctiie i 1 lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., 'I« an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Koui&ula fi Mtr&inătute: ›/1 an 10 franci, ‡/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plfttindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 ani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Pepitei Nr. 15. Se prenumiri la poate Şi Ilitrorfi. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se impoia*4 Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librarii VWeisz Bernat »ia im r « j i i i iI I i I i Budapesta şi ţeara. (v). Rezultatele cu adevărat frapante pe cari le-a dat noul recensăment al populaţiei budapestane, au provocat în amul presei ungureşti şi în lumea politică ungurească o furtună de bucurie. Constatarea, că faimosul Eldorado al maghiarismului se poate făli astăzi cu o populaţie de aproape 730.000 locuitori constitue în ochii patrioţilor falşi, cari s’au înstăpânit pe ţeara noastră — o victorie strălucită a politicei maghiare. Adevăraţii Maghiari şi neo-Maghiari botezaţi cu o cheltuială de cinci pilule se găsesc de conivenţă în cântarea imnurilor de iubilare pe seamanaţiunii, care ar fi menită să ţină în mâni pentru totdeauna destinele patriei noastre. Pe cât este însă de sgomotoasă bucuria patrioţilor falşi ai ţării din ocazia împopulării enorme a Budapestei, pe atât de trist şi atât de îngrijitor este în realitate acest fenomen pentru toţi acei adevăraţi patrioţi, cari îl privesc cu dorul şi cu voinţa de-a vedea ţeara noastră, scăpând odată din prăpastia în care o prăvălesc fără contenire şoviniştii maghiari şi pornind pe calea regenerării şi a propăşirii prin inevitabila asigurare a libertăţilor cetăţeneşti şi naţionale pe seama tuturor popoarelor din Ungaria. Se pot mângâia şi se pot amăgi Maghiarii şovinişti cu ilusiile grandomaniei de rassă. Ei pot considera Budapesta cea cu 730.000 locuitori drept o capitală splendidă a maghiarismului, drept o rivală serioasă a Vienei şi poate a tuturor capitalelor din lume, drept o garanţie a puterii elementului maghiar şi mai ales a eghemoniei maghiare, drept o condiţie nouă care ar pretinde şi ar asigura trecerea des pomenitului »centru de gravitaţie al monarchiei« din vechea reşedinţă a dinastiei şi a imperiului în reşedinţa dominaţiunii de rassă a maghiarismului.... Toate aceste năzbâtii le pot construi şi le pot trimbiţa compatrioţii maghiari în dragă voe, pentru că cine ar pretinde orbilor să vadă, surzilor să audă, mărginiţilor intelectuali să înţeleagă ca puterea minţii care le lipseşte, profeţilor mincinoşi să grăiască adevărul şi presei şi politicei Ungureşti să fie cuminte?...... Ţeara însă, ţeara cu milioanele de contribuabili şi cu mulţimea de popoare nemaghiare, ţeara reală care geme sub despoţia detentorilor puterii de stat representanţi ai unui »stat maghiar naţional« fictiv prin sine însuşi şi monstruos prin sacrificiile neomeneşti ce se fac pentru clădirea lui — această ţeară nu poate împărtăşi bucuria falşilor patrioţi în faţa împopulării Budapestei. Nu bucuria uşuratică şi perfidă a celor, cari nu fac decât să se îmbuibe în bogăţiile ţării, ci groaza profundă a celor despoiaţi de dragul îmbuibării puternicilor, Iată psihologia milioanelor de cetăţeni ungari cari vorbesc alte limbi decât aceea în care se croesc la noi legile păcătoase şi în care se dau poruncile tiranice pentru ca belşugul neiertat şi greţoasa corupţie să nu li se tulbure satrapilor de la Budapesta. Nimeni din ţeara noastră, dacă simte iubirea de patrie şi dacă doreşte binele patriei, nu se poate bucura, ci numai spăimănta şi numai scârbi se poate de pretinsul progres al Budapestei. Nu se poate nimeni bucura de ridicarea unei capitale, care cu mijloacele imorale cu care s’a ridicat şi prin scopurile detestabile ale celor ce le serveşte, nu posedă condiţiile morale, nu-’i capabilă să ofere puterea şi lumina ce se cer inimii unei ţări. Departe de a constitui scumpa ţării inimă, departe de a representa farmecul social şi valoarea etică a unei capitale dragi tuturor cetăţenilor patriei , Budapesta înfăţişează cuibul de îmbuibare, spelunca de moleşire, teatrul orgiilor politice şi sociale în care foiesc tiranii politici alăturea de şarlatanii de pe uliţi, şi unii şi alţii deopotrivă toleraţi de soarte şi răbdaţi de oameni să tulbure armonia fiilor patriei, să revoalte conştienţele cetăţeneşti, să sărăcească straturile fundamentale ale populaţiei, să compromită şi să ruineze ţeara În Iaşi. Reclamă cineva probe? N’are decât să-’şi construească după date şi fapte certe şi de multe ori relatate chiar de Maghiari, deoparte Budapesta sporind cu corupţia ei scârboasă, cu miile de Evrei speculanţi, cu sutele de mii de muncitori năcăjiţi, cu strălucita miserie a instituţiilor pretins culturale şi faptic barbare prin neomenia şovinismului, care de altă parte ţeara sărăcind şi depopulându-se sub greutatea dărilor sacrificate mare parte »capitalei«, văicărindu-se sub apăsarea unei administraţii neomenoase pe care o fac solgăbiraele cu educaţie de Budapesta, turburându-se şi ferbând în vălvătaiele patimilor naţionale nutrite de o sălbatică tirănie de rassă! Nu-m i oare tabloul — complect, nu-i scena asta reală — convingătoare până la suflet, străbătătoare cu durere până la inimă?... Cine ar mai cere probe, acum? Cine ar mai pofti săi se documenteze că bucuria mare a patrioţilor falşi pentru împopularea Budapestei nu poate să fie decât durerea şi mai mare a ţării, care să depopulează şi care să chinue pentru ca să se desfăteze puternicii capitalei ? Se ridică Budapesta, îşi ridică hidosul cap Sodoma şi Gomora! Sporesc neguţătorii speculanţi, Evreii habtnici şi sclavii fabricilor alăturea de nepăsătorii puternici politici din capitală, fug din ţeară cetăţenii oneşti şi muncitori, car’ cei ce nu fug feri de o mănie ameninţătoare ! Luceşte în razele luxului şi în lumina veseliei Eldorado-ul maghiarismului şovinist: se întunecă în nori groşi, prevestitori de furtuni prăpăditoare, ţeara cu mulţimea ei de popoare nemaghiare! Asta -i situaţia reală a ţării faţă cu pretinsul progres al Budapestei... Cine se mai poate bucura, bucure-se. Ţeara nu va tot plânge nici la o vecenicie: răul se ridică numai până unde-l ajunge urgia dreptăţii care nu cunoaşte îndurare şi care trebue să vină — pentru că numai binele poate cu adevărat triumfa! Sibiiu, 13 Febr. 1901. IVOVE PROCESE. Ieri a fost citat la judele de instrucţie de aici redactorul nostru responsabil, d-nul Andreiu Babteş, acuzat fiind pentru calomnie, comisă contra procurorului conte Lázár din Alba-Iulia, în articolui publicaţi în anii 257, 258, 200 şi 201 din anul 1899, în chestia vătămării memoriei lui Iancu. Lume întoarsă. Dl Lázár vătămă el memoria eroului nostru şi acum tot el se simte vătămat. Acţiunea lui Goluchowski în Balcani. Ziarul berlinez »Post«, care se ocupă des cu politica statelor balcanice, într’unul din ultimii sei numeri, scrie următoarele despre rolul lui Goluchowski în aplanarea divergenţelor dintre guvernul României şi cel din Atena. »Până când ziarele Slavilor de sud, şi îndeosebi cele sârbeşti, atacă într’una Austro-Ungaria, atribuindu-ş i intenţiunea de a ocupa Macedonia şi Albania, cabinetul vienez dovedeşte din zi în zi sincerile sale inştiinţe, ca pacea din Balcani, pe basa dreptului internaţional actual, să o facă tot mai sigură. Cea mai nouă dovadă despre aceasta este apropierea dintre România şi Grecia. Goluchowski, pentru ca neînţelegerile din Balcani să dispară,şi-a oferit intervenirea, ceea ce a fost primită ca mulţumită şi a avut şi resuitat. La balul de curte, ţinut mai pe urmă în Burg, residentul Greciei a zis că, mulţumită Austro-Ungariei, atât în Atena, cât şi în Bucureşti, s’a restabilit politica binevoitoare şi amicală, şi apropierea dintre cele două cabinete devine tot mai serioasă, spre folosul reciproc al celor interesaţi. Toţi amicii păcii balcanice pot fi mulţumitori lui Goluchowski pentru această acţiune, întâmplată fără nici o larmă, întrucât a avut Goluchowski ceva rol în delăturarea divergenţelor, ce au esistat intre guvernul bucureştean şi cel din Atena, nu ştim. Răspunderea cade asupra ziarului berlinez. Comitetul central din Sibiiu al Saşilor a ales Duminecă de president provisor al seu pe deputatul dietal Dr. Bruckner in locul lui Dr. Wolff, care s’a retras din cause sanitare. Dr. Bruckner a fost ales provisor, deoarece se sperează, că Dr. Wolff restabilindu-ise sănătatea, va reocupa iarăşi postul de president. Din dietă. După multele laude oratorii oposiţiei, ministrul Darányi, între generale aplause a luat cuvântul în şedinţa de Luni, dând o oglindă a activităţii sale din trecut şi a planurilor sale pentru viitor, care toate au un mare şi nobil scop: regenerarea, sprijinirea şi înarmarea clasei agricultoare maghiare. Au produs adâncă impresie declaraţiunile lui Darányi, referitoare la ajutorarea muncitorilor şi îndeosebi la politica de colonisare, această »strălucită activitate naţională şi socială«. Şi mai frenetice au fost aplausele, când a spus, că proprietarul transilvănean Bozken Sándor, a dăruit statului moşia sa de 300 jugăre din Ludoş spre scopul de colonisare, cu singura condiţie, ca statul să plătească anual 5°/0, cam tot pentru colonisare au să fie întrebuinţate. Forţa lui I Darányi o găsesc toţi patrioţii în poli- Itica lui de colonisare. Cu mare emfasă a referat Darânyi, că până acum 14.667 jugăre au fost colonisate, care pentru viitor are cumpărate 14.609 jugăre, tot spre acest I scop. Pondul principal îl pune pe co- f lonisările din Transilvania. Ioată partea, ce ne interesează din I discursul lui Darányi. E destul în Ungaria, că un ministru să ducă o politică I de distrugere a naţionalităţilor nemaghiare, pentru ca să fie cel mai sărbătorit de întreagă ceata şovinistă fără deosebire de colorit politic. Plăteşte Românii din greu la dări şi aruncuri de tot soiul, pentru ca un guvern şovinist să cumpere moşii, să facă şcoale, bise Nr. 201 , nici, grădini de copii, edificii publice şi private pentru pociturile de Săcui şi Giangăi, adunaţi cu mătura de pe strade. Din aceştia voeşte guvernul să facă stîlpii patriei. Unde se întâmplă atâta abus şi nedreptate ca la noi, şi până când va dura această condamnabilă politică a guvernului maghiar? Este o sfântă datorie a tuturor Românilor, ca din toate puterile lor să se opună periculosului curent de a planta în sinul poporului român gunoiul de Săcui şi Ciangăi. Orice contact social cu astfel de colonişti trebue încunjurat. Forţa de resistenţă, iubirea de limbă şi datine, ne este unicul scut, ce ne poate scăpa de necontenitele incercări de desnaţionalisare, pornită de guvernul ungureac pe toate căile posibile. Era — „dreptăţii«*. Ştim, câ primministrul Széli a declarat în dietă, că In comisia investigatoare pentru ca sui întâmplat la Mureş- Oşorheiu, va fi numit şi un membru din oposiţie. Széli a avizat acum partidul kossuthist, că a numit de membru oposiţional pe Dr. Sebess Emil, advocat şi redactor în M.Oşorheiu. Când e vorba de Unguri se sileşte şi Széli a fi drept. Crisa din România. Crisa ministerială din România, care durează de mai mult timp, nu este încă resolvată. Lucrurile s-au petrecut întocmai aşa, cum le-am prezis noi, în urma informaţiilor sigure ce le-am avut din Bucureşti. Săptămâna trecută, când se vorbia de retragerea cabinetului P. P. Carp, se vorbia şi de schimbare de sistem. Unora li se părea aceasta atât de sigur, încât în pripă au şi compus un minister liberal. Schimbarea de sistem nu s’a întâmplat, ceea-ce anunţasem îndată ce cabinetul Carol şi-a dat demisia, înţeleptul Rege Carol a consultat, ca întotdeauna în situaţii critice, pe corifeii tuturor partidelor, conservatori, liberali, junimişti, ca să aibă o clară şi reală icoană a situaţiei. Resultatul acestor conferări a fost, că s’a însărcinat cu formarea noului cabinet şeful partidului conservator G. G. Cantacuzino, cum am anunţat în numărul ultim. »Conservatorul, anunţând încredinţarea dlui Cantacuzino, scrie următoarele : „Această soluţiune va ave între altele avantajul de a nu arunca ţeava în frământările luptelor electorale, în nişte momente aşa de delicate, de a grăbi înlăturarea crizei financiare, care nu poate suferi nici o întârziere; şi de a uni într’un singur mănunchiu viguros toate elementele conservatoare, cari până aci rămăseseră afară sau pregetau de a fi eu trupul şi sufletul pentru măreţul act al fusionării. V OIŢA „TRIBUNEI“. CĂLUGĂRUL. — Novelă — 15 de Emilian. (Urmare). Se vedea preot în satul lor şi par’că Vedea pe Eva în portul ei ţărănesc, cum şedea alăturea de el pe o bancă, şi-’i cânta, de-’i fermeca auzul... Simţea prin întreg corpul fiorii primului sărut virginal, par’că simţea In pleoape lacrimile despărţirii........şi n’a mai văzut-o până acum... Cum ’l-a iubit fata aceea, cât a suferit pentru el, câtă credinţă şi sinceritate în iubirea ei chiar şi atunci, rând s’a convins, că el ’i-a devenit necredincios. Amorul ei de o statornicie de fel, aprinsă earăşi flacăra iubirii în inima lui Dumbravă. Fără de voe, asămăna iubirea şi caracterul Evei cu a Dorinei şi un disgust îl cuprinse faţă de amocul Dorinei, mirându se însuşi, cum s’a putut lăsa sedus de o iubire atât de comună, dându-se pradă desperării şi călcând astfel în picioare o iubire de o statornicie ideală. Nul... el n’a putut să iubească sincer pe Dorina... el numai pe Eva a iubit o în adevăr şi Eva numai pe el La iubit... Acum însă sunt toate prea târziu... prea târziu îşi făcea aceste constatări. .. A perdut şi pe Eva.... Ea e călugăriţă, — vie cu toate acestea moartă pentru el... moartă pe vecie... O clipă se opri brusc din reverii. Ce va fi acum. .. ce să facă el... ? ! Simţea, că dragostea ce ’i-a nutrit o Evei, nu a murit, ’i-a adormit numai in piept şi din clipa, in care a aflat alipirea sfântă, ce ’i-a nutrit o această copilă simplă, par’că o simţea earăşi ca în trecut, dornică şi pătimaşe, poate mai pătimaşe ca odată... — Eva’i călugăriţă, — îşi zise în fine, —■ dar şi eu am fost călugăr şi am părăsit călugăria pentru dragostea ei. .. Pentru-ce să nu poată face şi ea aşa?! La ideia aceasta nouă, inima început a-i bate cu putere, sub farmecul unei fericiri viitoare şi zimbi liniştit!! Ideia aceasta — isvorîtă odată, nu-’i mai da liniate» îl preocupa zi şi noapte şi realisarea ei nu numai că îi părea posibilă, dar’ o ţinea sigură.... Eva se va învoi.... de sigur se va învoi .. Intr’o zi rugă pe Eva să șeadă lângă patul lui. — Vreau să-’ţi povestesc vieaţa mea,— zise şi începu să-m i povestească totul, totul, cu lacrămi amare de căinţă şi o rugă să-l ierte. — Te-am iertat de mult, — suspină Eva, — poţi fi fericit... — Fericit ?... nu !... fericit fără de tine nu pot fi, — şi pe şoptite îi spuse: Părăseşte călugăria spre a fi fericiţi împreună. — Ce vrei?! Un păcat ca acela? — zise fiorându-se Eva... — Dar’ oare când am făcut eu același lucru, pentru dragostea ta, nu a fost păcat? și tu nu cutezi să o faci pentru iubirea noastră?! — Eva fugi de lângă el ca de ispită, să nu-i mai audă. Dumbravă se întărea din zi în zi și putea părăsi patul... era reconvalescent.. Zilnic îi repeta Evei, să meargă cu el. Zilnic o asigura cât o iubeşte. A fost fermecat de cochetăriile şi frivolităţile lumii mari, a uitat-o, ca acum cu atât mai ferbinte să o îndrăgească. Şi îi vorbia de un viitor fericit, de un traiu vesel ce-’l aşteaptă. Când Nicolae Dumbravă însănătoşat pe deplin, părăsi spitalul, deodată cu el dispăru din spital şi Eva — »sora Marta« şi celelalte »maici« nu-’şi puteau da seama ce s’a ales de ea. ! - x-Trecuseră ani — şi Nicolae Dum- I bravă era deja de multă vreme om I aşezat, om cu familie, cum s’ar zice, fericit şi îndestulit, realizându-’i-se primul vis ideal cel-a avut. Eva era a lui pentru totdeauna, era soţia lui legitimă, car’ el era profesor la unul din cele mai de frunte licee din capitală. Eşind din spital, par’că era alt om, par’că Dumbravă, cel îndurerat şi sceptic ar fi murit, şi în locul lui ar fi în- i viat Dumbravă cel vesel şi fericit de I demult, dornic de muncă, plin de dra- I goste pentru vieaţă... Ziarele iarăşi aduceau articole plini * de spirit şi ştiinţă din s peana lui. în I scurt timp îşi trecu ultimul esamen cu I succes şi ocupă o catedră de profesor, fiind stimat şi iubit de toţi. Nu mult după aceea, luându-’şi concediu, când s’a reîntors acasă, era însurat... Lumea mirată se întreba, cine-’i, din ce familie şi din care parte a lumii poate fi femeia lui Dumbravă, — sfăr- I mându-şi capul în zădar. — Oricât de şugubeţe erau svonurile în privinţa aceasta, toţi câţi cunoşteau acea-stă femeie mică, albă la faţă ca spuma laptelui, cu ochi căprui şi un păr bogat castaniu, ce-’l purta în o frisură simplă, nu-’i puteau lăuda îndeajuns frumseţa, toamerile-’i fine şi înalta-i cultură solială... Toate sforţările lumii de a afla enigma originei acestei femei, care a apărut deodată numai ca soţia unuia din ce-’i mai distinşi profesori, erau înzădar. Numai atâta se străcurase în public, că e din o familie de »peste munţi«. Dumbravă şi Ionescu, singuri ar pute spune, că această femeie, această damă, acum cu maniere sociale atât de fine şi elegante, nu e decât ţăranca cea simplă, Eva lui Popa Ion, decât »sora Marta«, ce a dispărut fără de veste din spital, lăsându-le în mirare şi nedumerire pe celelalte sfinte maice... Dumbravă, după ce a înduplecat-o de a aruncat voalul de călugăriţă, a dus-o în un institut de creştere din străinătate. După ce in scurt timpşi-a însuşit cultura de lipsă, — căci Eva era sîrguincioasă şi Dumbravă nu cruţa nici o jertfă pentru ea, — se uniră pentru toată vieaţa, ca soţ şi soţie... Anii, cu farmecul iubirii, durerile şi fericirile ei, când inima e stăpânitoare în toate — de regulă înceată în scurt timp după căsătorie, în locul lor păşesc finii fericirii reale, fără atâtea sburciumări sufleteşti şi îmbătătoare beţii de a simţurilor, manifestându-se în un traiu mai liniştit, la vatra ta, în casa ta, lângă femeia, ce o poţi numi de a ta... Şi da’şi uneori ni se pare, că în tinereţe, când inima stăpânea, vieaţa a avut mai mult farmec, fericirea adevărată incă numai în vieaţa familiară se începe, cu bucuriile ei şi durerile ei reale, nu închipuite numai. (Vă urma).