Tribuna, mai 1901 (Anul 18, nr. 80-101)

1901-05-01 / nr. 80

Anul XXIIl m ABONAMENTELE Pentru Sibiiu i lună 1 por. 70 bani, V* an 5 oor., «/« an 10 oor., 1 an 20 oor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarch!« i lună 2 por. 40 bani, >/» an 7 cor., '), an 14 oor., 1 an 28 oor. Pentru România și «trăinitate; */4 an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Marţi 1/i^^Iaiu 1901 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua oară li bani a treia­ oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcai Nr. 15 de prenumiri la poşte şi lab­urii. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se tnapoiaaâ. Numeri singuratici a 10 bani si vând In Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la­­ rana Weisz K­omat ,la loterie avana Probleme actuale în vieaţa noastră naţională. x.I (**). După­ cum am atins în treacăt­­ la începutul acestor articole, un studiu comparat asupra stării noastre cultu­rale actuale faţă cu starea culturală ce o aveam la 1848 — ar conclude la resultate splendide în ce priveşte pro­gresele ce am săvîrşit pe toate tărîmu­­rile vieţii noastre culturale. Chestiunea se înfăţişează atât de firească şi atât de limpede pentru ori­cine, încât cre­dem superfluu a mai insista s’o lă­murim. De-ar fi însă mai strălucite decât sânt, progresele ce am săvîrşit dela 1848 iau o faţă mult mai puţin lumi­noasă dacă le privim în comparaţie cu starea culturală nu a marilor popoare europene, ci numai cu starea culturală a Maghiarilor sau a Saşilor, dacă le mai privim sub raportul atentatelor si­stematice pe cari dominaţiunea ma­ghiară le îndreaptă şi asupra vieţii culturale a poporului nostru, fără se cunoască excepţie sau cruţare, şi dacă le privim, în sfirşit, sub raportul exi­­genţelor culturale foarte mari şi foarte simţite atât în ce priveşte straturile noastre ţărăneşti, cât şi în ce priveşte educaţia curat naţională şi temeinică a claselor noastre culte. Generaţia nemuritoare de la 1848 ne-a lăsat preţioase moşteniri şi pentru vieaţa noastră culturală. Ne-a lăsat aşeză­minte naţionale măreţe îngrădite în ca­dre bine definite şi înlănţuite cu şan­ţurile legii positive. Bisericile noastre amândouă şi organisaţia lor de astăzi, şcoala, »Asociaţiunea« şi Societatea de teatru toate sunt opera generaţiei bă­trâne dela 1848 şi a urmaşilor ei imediaţi. Datorinţa noastră, a generaţiei ac­tuale, este nu numai să păstrăm nea­tinse toate aşezămintele culturale mo­ştenite dela predecesorii noştri şi ase­diate de către puterea de stat în ciuda legilor esistente şi în desfiderea drep­tului, dar­ şi desăvîrşirea lor, potrivit cu cerinţele de progres ale timpului şi cu exigenţele atât de multe şi atât de se­rioase ale vieţii noastre naţionale. Predecesorii ne-au lăsat aşezămin­tele, noi să le transmitem urmaşilor în stare mai desăvîrşită. Având cadrele bine închegate ale vieţii noastre cultu­rale, datorinţa noastră este să punem suflet în lâuntrul aşezămintelor ce le-am primit de-a gata, să le asigurăm o vieaţa sănătoasă şi înaintată ca perfecţiune, să lărgim cercul lor de influenţă cât se poate de mult şi să le înrădăcinăm cât de adânc în poporul nostru. Limitele îndatinate ale unor arti­cole de ziar nu ne îngădue să stăruim în special asupra datorinţelor noastre naţionale faţă cu şcoala, faţă cu bise­rica, faţă cu societăţile noastre, faţă cu literatura noastră. Problema de căpetenie este şi aici: conducători în puterea cuventului, car­­­e se intereseze de binele şi de propăr­şirea culturală a poporului în chip desinteresat şi cu tot zelul şi cari se-şi pună la inimă apărarea fanatică a tu­turor aşezămintelor noastre culturale şi desăvîrşirea lor potrivit cu progresul altor popoare şi cu exigenţele vieţii noastre naţionale. Deoparte, conducătorii fireşti ai poporului să ţină cu gelosie şi cu sfin­ţenie la neatîrnarea şi la caracterul na­ţional al tuturor instituţiilor noastre culturale, de altă parte să ţină cu aceeaşi gelosie şi cu aceeaşi sfinţenie la ridicarea lor pe nivelul cerut de spi-­ ritul timpului modern şi la împărtăşi­rea cât mai largă a masselor de bene­ficiile acestor instituţii. In ce priveşte biserica şi şcoala, seminariile noastre teologice şi pedago­gice ar fi vremea să pună cea mai mare îngrijire, ca să cultive generaţii de preoţi şi de învăţători tot unul şi unul. Ar fi vremea se dispară cu de­­săvîrşire din ogorul bisericesc şi şcolar rămăşiţ­­e de semi-cultură ale timpu­rilor trecute. Recunoaştem, că profe­sorii noştri pun multă osteneală şi că mari merite ’şi-au agonisit şi până acum în această privinţă, dar’ vor re­cunoaşte şi dînşii, că suntem departe de a se proceda cu sistemul şi cu se­veritatea unei bine cristalisate campanii culturale pentru alcătuirea modernă re­generatoare a claselor noastre preo­ţească şi învăţâtorească. Cultura minţii şi cultura inimii în cazele şcoalei na­ţionale şi la nivelul progresului mo­dern — aceasta a fost şi este, aceasta trebue să fie de aci înainte mai mult problema de aur a diriguitorilor din fruntea bisericilor gr. or. şi gr.-cat. şi a celor din fruntea şcoalelor noastre, încât pentru celelalte profesiuni liberale, advocatura, medicina etc., pe urmă în ce priveşte pe funcţionarii de stat, pe cei de la băncile române etc, clasele noastre culte se găsesc în faţa problemei neîntârziate de­ a încheia de aci înainte legături mai prieteneşti şi mai intime cu tot ceea­ ce înseamnă cultură şi literatură românească... Fatalitatea prea desastruoasă că generaţiile noastre îşi primesc cultura şi educaţia mai ales în şcoalele străine şi cu deosebire în veninoasele şcoale ungureşti — trebue să provoace mai multă bătaie de cap celor cari se inte­resează de viitorul culturii noastre na­ţionale Ceea­ ce întunecă în educaţia generaţiilor noastre tinere cultura ma­ghiară, are să lumineze, întâia, educa­ţia familiară, despre care vom trata mai târziu; al doilea, activitatea societăţilor noastre de cultură; al treilea, însăşi ini­ţiativa fiecărui membru al claselor noa­stre culte, care trebue să-­şi ţină de o datorie primordială a se instrui româ­neşte, hrănindu-’şi sufletul cu literatură şi cu cultură românească. Este locul să subliniem câteva ade­văruri, cari poate vor face impresia de crude, dar, a căror mărturisire ne pare de neîncunjurat: în zilele noastre, când vedem pri­mejduită grav până şi cultura noastră naţională, cei mai mulţi dintre noi se laudă cu această cultură şi-­i jură cre­dinţă, fără se o cunoască, întocmai cum ne fălim cu dulcea noastră limbă ro­mânească, pe care însă o vorbim atât de amarnic... Cei mai mulţi dintre noi, proclamă biserica drept scutul şi razi­­mul naţionalităţii noastre, fără să se inte­reseze măcar de ea... Şcoala o slăvesc ca un tesaur naţional, pentru care ar turba de mănie când ni­ s’ar răpi, dar’ până una alta nu se prea sinchi­sesc mulţi cu nevoile ei actuale... So­cietăţile noastre culturale sunt ado­rate ca progrese fără de seamăn, însă din miile de mii de cărturari români câţi sânt înscrişi membri, câţi îşi plă­tesc cotizaţiile şi câţi se interesează în vr’un chip de ele?... Presa„ constitue astăzi »singura armă« în lupta noastră naţională, — dar’ câţi din miile de mii de cetitori români abonează gazetele româneşti?... Literatura română este pe buzele tuturor, dar’ ne-ar plăce să ştim câţi sânt acei puţini cari s’o aibă şi­’n minte şi­’n inimă, car’ nu numai pe buze?... Să nu ni­ se reproşeze pesimism când afirmăm aceste adevăruri, — ar fi un cap de acusaţie nedrept. Să ni­ se recunoască sinceritatea şi să ne cuge­tăm cu toţii asupra tristei temeinicii cară ţine în picioare adevărurile de mai sus, s■ ar fi un început de regenerare în ce priveşte starea noastră genera­l sub raportul culturii naţionale. A sosit de mult vremea ca să mai încetăm cu apologia progreselor noastre culturale şi să ne luăm în schimb oste­neala de-a cunoaşte şi de-a satisface exigenţele culturale actuale atât ale clasei noastre culte cât şi ale păturilor de jos. A sosit vremea în care nu mai este de ajuns, a devenit chiar nesuferit să deşteptăm dragostea faţă cu aşeză­mintele noastre culturale prin laudele gurii celei lesne vorbitoare. Dragostea de cultura noastră naţională s’o trezim prin muncă, numai prin muncă. Căci ridicând şi desăvirşind aşezămintele noastre culturale, noi le-am făcut atât de scumpe neamului, încât ori­ce laudă devine de prisos şi ori­ce atentat asu­pra lor înceată de-a fi numai revoltător şi devine de-a dreptul zădărnicit. în articolul ce urmează, vom în­cerca să presentăm, deoparte exigenţele şi modalităţile cultivării poporului, de altă parte rolul special al claselor su­prapuse în mişcarea culturală a păturilor ţărăneşti. FOIŢA „TRIBUNEI". După concert. (Scrisoare unui amic). Frate Panteleimoane! Cavaler mare, ce eşti, intr’adevăr îţi poate părea rău, că nu ai luat parte la concertul universitarilor români din Cluj. A fost la înălţimea aşteptării. Toc­mai de aceea, ştiindu-te de un om, care te interesezi de vieaţa socială româ­nească — ca să ai şi tu idee despre modul cum a decurg — ’ţi-’l voiu de- i pinge barem in trăsuri generale. Deja cu zile mai nainte se făceau­­ pregătiri pentru primirea oaspeţilor. In­­ deputăţie au primit la gară in modul cuvenit pe mult ştim. patronese, din­tre cari am avut fericirea a vede pe­­ doamnele Maria P. Coama (Sibiiu), Ida de Csato (Blaj), Victoria Dr Fi­­lipan (Năsăud) şi Ana A. Pop (Cluj). Trebue însă să-­ţi spun, că patronul fu împedecat de a lua parte. Publicul român de elită din toate părţile părea că curge nu alta. Cu deo­sebire în ziua concertului o mişcare ne­­obicinuită se vedea prin oraş şi toate aceste ne întărea credinţi în o reu­şită bună. Eu nu aveam mare plăcere să particip; ştii tu natura mea, sânt în­­chis, posomorit — nu-’mi place sgomo­tul. Cu toate acestea îmi plăcea să sch­­ricesc, cine a venit? (Să fii tu aici, car’ m’ai sechirat căci tu ai fi știut, de ce întrebam ?...) Deodată numai mă întimpină o surpriză plăcută. Din vorbele unui amic am înțeles adecă, că sosește— știi cine?... Ea, pentru care tu mă năcăjeai ade­seori.... Natura mi se înviora. Par’cam căpă­tat noue puteri. Naveam stare... rîdeam singur... eram vesel. Nu mai trebuia să mă hotăresc mult. Eram deja decis.­­Mi-am pus fracul in rînd şi impacient aşteptam seara. Răzimat de un fotei, pluteam în sfere mai înalte. Şi apoi ştii, frate, pă­catul meu... aşa adâncit, cum eram — am adormit... * Seara mult aşteptată sosi. Culesele una după alta aduceau publicul la redută. In scurt timp sala era ticsită. Iţi făcea într’adevăr mare plăcere să vezi un pu­blic atât de distins. Era representată cât se poate de demn inteligenţa noastră din toate ţinuturile — chiar şi din păr­ţile Ungariei. Şi apoi, ceea­ ce ne-a căzut mai bine, să fii văzut, frate, o prea frumoasă cu­nună de dame. Cu deosebire coconiţele au fost cât se poate de încântătoare. De sigur te ar fi captivat şi pe tine. De-ar fi avut şi aripi, ai fi crezut, că-’s­ângeraşi. Intr’adevăr ’ţi­ se delecta ochiul privindu-le... Dar’ să-­ţi vorbesc puţin şi de pro­gram, care a fost cât se poate de va­riat şi bine ales. Punctul prim a fost: »Masc Bruch Concertul de violină « moli», — esecutat­­ de d şoara Adelina Piso. Piesa a fost­­ foarte bine jucată. Am avut o pasiune de a admira arta d-şoarei Piso. Urmă punctul al doilea: a) Verdi. Trovatore. Aria Lenora; b) Bellini. Pu­ritanii. Aria Elvirei; c) , * , Toarce­lele, • doină, d­eseputate de d­­oara Virginia I Gall. Piesele au fost cântate atât de plăcut, atât de cu sentiment, cum rar se povesteşte. O şcoală frumoasă, o Voce drăguţă, mai mult decât îţi pot spune. Cu deosebire doina am ascultat-o cu plăcere. Sgomot de aplause a fost răsunetul. La insistenţa publicului d-şoara Qall se presenta din nou şi ne de­­lecta cu o altă piesă drăgălaşă: »Leliţa din acel sat». După aceste am avut fericirea (punctul 3) de a saluta pe o nouă tinără virtuoasă, d-șoara Valeria Isacu. D sa a esecutat piesa: »Concertul da pian d moli* de Mendelssohn — cu o desteritate, care promite mult. Urmă apoi punctul 4 : a) Schumann. Cei doi grenadiri; b) Dima. Mugur mu­gurel, cântate de dl Vasile Popovici. I O voce plăcută, melodioasă și bine cul- I tivată — o şcoală frumoasă ai putut­­ afla la d-sa. Fu mult aplaudat. Se presentă apoi (punctul 5) car' o nouă capacitate musicalâ (nouă cel puţin pentru noi), d-şoara Aurelia Opriş Gerbert, esecutând la pian piesa »Fan­tasie concert» de John Field. A fost într’adavăr stăpână pe instrument A dovedit o Ş­coală înaintată şi o desteri­tate, care te punea în respect. In fine păşeşte d-şoara Neţi Van­­cea, elevă a conservatorului din loc şi cântă cu sentiment piesele: a) Weber Oberon: Aria Reziei; b) Şorban: Un vis ingânător. Programa se încheie cu »Finale* eşec de orchestra militară. După puţină pausă apăru un grup de căluşari sub conducerea isteţului ti­­năr a fratelui Bogdan. Au esecutat cu preei­iune jocurile naţionale »Căluşarul» şi »Bătuta», după ele »Hora». Au jucat rât se poate de frumos. Publicul satis­­fă­ct aplauda neîntrerupt Finite ace­ste, căluşerii îşi presentară omagiul în­aintea m. st patronese. După aceste urmă jocul nostru (sau Mai po româneşte dansul). De aci încolo, frate Panteleimoane, informaţiunile îmi vor fi cam defectuoase. Clei ştii tu, grăbiaiu spre ea şi nu-­mi­­ m­ai bateam capul cu lumea. Am avut­­ fericirea de a dansa cu ea prima tură I de vos. Ne retrasem apoi întrun colț al salei şi vorbiam de dragostea noa- I stră. De astă dată vream să dau de gol I pe aceia, cari mă ţineau mut şi că nu ştiu conversa cu d-şoarele. Dar’ — chiar când mă credeam mai fericit — nu știu cum m’am avântat cu complimentele, căci odată m'am stricat. Am observa­t, că nu-’mi mai răspunde zimbind... se purta apoi din ce In ce mai rece... am privit-o numai lung, când un altul, copil brunet, o răpise de lftngă mine... Ei sburau prin sală... își petreceau bine... Imediat m’am recules. M’am simţit atins in ambiţiunea mea de cavaler. »O să-’i arăt», imi ziceam eu, «că nu mai gândesc la ea». Astfel monologisâtto ţinui spre restaurant şi apoi ştii frate efectul beuturii; par’că anume-­i făcută să-’ţi actîmpere dragostea. M’am şi stîm­­părat bine. Nu mai gândeam la ea. Intr’aceea se dă avis pentru Qua­drille. Grăbii deci și eu spre a începe o nouă dragoste. Eram acum mai es­­pert. Dar­ și aici am avut »peoA«. Am ajuns în încurcală cu angajatul, încât la urmă m’am ales fără damă. »Mă per­secută soartea», imi ziceam eu. Dar’ în fine m’am pus de privitor. Să fi văzut frate aici lucru frumos. Erau o mulţime de părechi, încăt au trebuit să se aranjeze în două coloane. Goconiţele îmi păreau atunci mai fru­moase ca mai nainte. Iţi era mai mare dragul să te uiţi la ele. Numai, frate Pantileimoane, era un lux teribil, — dar’ în fine nu era un concert de toate zilele. La figura şese nu m’am putut răbda, şi m’am furişat şi eu. Am făcut, ce-’i drept, puţină încurcală, dar’ cred, că nu m’a observat nimeni. După Quadrille se încinse o sârbă. Să fi văzut cum săream şi eu? Urmară apoi Polca, Vali, Arde­leana etc. şi eară dela început. Dai* 1' Sibiiu, 13 Maiu 1901. Sistemul actual. Sistemul de guvernare al lui Széli este aspru criti­cat în o broșură, ce s'a împărțit Sâm­bătă în dietă și e scrisă de deputatul Kemény Géza. Baronul Kemény este aderent al lui Bánffy și în broșura sa arată, că sistemul actual de guvernare are multe scăderi, dar­ nici un merit. Cu deosebire în contra alor trei chestii sunt îndreptate atacurile lui Kemény, contra indicaturii Curiei, a legii de vicinale și acțiunii de incompatibilitate. E interesant, că Kemény vorbind de cortesiri, esprimă părerea, că corteşi­­rile şi voiniciile s’ar pute împedeca prin ur­car­ea censului, fiindcă în acest ca­z ar fi un num­ăr mai mic şi mai inteligent de alegători, rari ar fi mai cu greu terorisaţi. Kemény, se înţelege, aduce laudă lui Bănffy şi făcând o reprivire asu­pra ciclului de 5 ani al dietei, ţine a constata, că »noi, ca dietă, nu am re­­solvat cele mai însemnate şi mai ur­gente probleme ale noastre«. Noi îi credem pe cuvânt baronului Kemény, dar­ îl întrebăm, că pentru­ ce nu a amintit de loc şi despre politica de naţionalitate a lui Széll. Se înţe­lege, că in acest punct şoviniştii n’au de zis nimic, cel mult îl acusă pe Széll că e prea blând cu popoarele nema­ghiare. Incompatibilitate. Proiectul de lege despre incompatibilitate se discută în dietă săptămâna aceasta. După­ cum arată semnele, vor fi mari şi vehemente discuţii, cel puţin toate partidele vor lua parte însemnată la ele. Intre de­putaţi sânt, cari află dispoziţiile proiec­tului prea severe, alţii îl află de potri­vit. Mai mulţi nemulţumiţi sânt şi în par­ Nt. 80 titlul guvernamental, în frunte cu bătr­ânul Tisza Kálmán. El a şi înaintat unele mo­dificări la proiect, car’ în conferenţa de partid de alaltăieri ’l-a combătut. Tot în această conferenţi ministrul Széli a pus chestia de cabinet pentru acele părţi ale proiectului, cari resultă din spiritul legii de incompatibilitate de la 1875. Mai amintim, că »Alkotmányt în­şiră 70 de deputaţi, cari după noua lege sânt incompatibili. Catalogul acesta insă nu e complet. PENTRU INDEPENDENŢA ALBANIEI. Deputaţilor din par­lamentul italian li­ s'a împărţit, un memorand al representan­­ţilor diferitelor colonii albaneze, in acest memorand represen­­tanţii albanezi insistă, ca Italia să se întrepună pe cale diploma­tică la puterile europene pentru recunoașterea independenței Albaniei, in chipul acesta doresc Alba­nezii să scape de sclăvia tur­cească și totdeodată să se ridice o stavilă puternică în contra instiințelor espansive ale Au­­stro-Ungariei, Serbiei şi Bul­gariei. Intre cei­ ce au subscris me­morandul se află rusa Orebara în numele Albanezilor din Bu­cureşti, Mahmud în numele celor din Macedonia şi Seqnel pentru cel­e­in Albania­ inferioară. Un interview sensaţional. Un redactor al ziarului »Novoje Vremja«, precum se anunță din Petersburg, să fi avut cu regele Alexandru al Serbiei un interview, în decursul căruia regele s’a esprimat că la finea acestui an se va duce la Petersburg. »Voiu urma mai departe politica rusofilă*, a declarat re­gele. »Resolvarea chestiei macedonene voi depinde de la guvernul bulgar, dacă va fi el destul de tare, ca să ajungă stăpân pe comitetul macedonean. Prin­ţul Ferdinand ,mi-a spus, că Radosla­­woff a jucat faţă de comitet un rol foarte scârbos». Papa şi moştenitorul nostru de tron. Am dat şi noi ştirea după foaia »Germania« din Berlin, că Sanctitatea Sa Leo XIII. ar fi trimis o scrisoare de mulţumită moştenitorului de tron Francisc Ferdinand pentru primirea protectoratului reuniunii şcolare catolice. Din Rerna se anunţă acum, că ştirea * Ger­maniei­ este de îndreptat aşa, că Papa n’a tri­mis scrisoare, dar­ a încredinţat pe nunţiul ca la o ocazie binevenită şi în formă confidenţială să esprime mulţumită moştenitorului de tron.

Next