Tribuna, iulie 1901 (Anul 18, nr. 122-142)
1901-07-22 / nr. 136
Anul XVIII Sibiiu, Duminecă 22 Iulie (4 August) 1901 Nr. 136 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : 1 lună 1 oor. 70 bani, »/« an 5 cor., «/» *n 10 oor., 1 an 20 oor. Pentru ducerea la casă an 30 bani pe luni mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 oor. 40 bani, */« an 7 oor., *)a an 14 oor., 1 an 28 oor Pentru România și străinitate: '/* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai pl&tindu-se înainte. INSERŢIUNILE În şir garmond prima-dati 14 bani, a doua oară 12 bani a treia-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popiacei Nr. 15. Me irenum£r& lu poate şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« Doliul Maghiarilor. Un stîlp al partidului liberal din Ungaria s-a răsturnat. Deputatul Desideriu Szilágyi, fost ministru de justiţie şi preşedinte al camerei maghiare a încetat din vieaţă Marţi noaptea, lovit de apoplexie. Toată presa maghiară a îmbrăcat doliu din acest incident, chiar ziarele din străinătate au scris coloane întregi despre decedatul Szilágyi. Fără îndoială, un mare, poate cel mai mare bărbat politic al Ungariei moderne a dispărut în persoana lui Desideriu, Szilágyi. Om de mare talent, de un caracter tenace, ambiţios, inzestrat cu o largă cultură, cum rar se poate zice despre Unguri, Desideriu Szilágyi, în timpul din urmă a devenit cel mai de autoritate politician maghiar. Ca ministru şi în afară de cabinet el a imprimat voinţa sa mersului politic în Ungaria, cum rar le-a succes altora s- o facă. Ţineau Ungurii la el mult, şi nimic nu s’a făcut mai nou fără cererea părerii lui autoritare. Pe timpul obstrucţiei maghiare, a disidenţei, a schimbării de cabinet prin abzicerea faimosului Bănffy şi în urmă a fusiunii, rolul de frunte şi hotărîtor ’l-a jucat Desideriu Szilágyi. La mulţi le va păre curios, că noi ne ocupăm la loc prim cu moartea unui Szilágyi Dezső. Noi Românii ce se spunem despre Szilágyi Dezső, care întreagă vieaţa sa a luptat contra naţiunii române, cu gândul şi cu scopul să o şteargă de pe faţa pământului? Bine nu putem spune nimic, car’ apostrofarea morţilor nu o vrem. Moartea, fie şi a celui mai mare duşman, ne impune indulgenţă. Ne ocupăm înse de vieaţa politică a lui Desideriu Szilágyi, fiindcă, de ea se leagă câteva mari evenimente politice, cari ne privesc pe noi îndeosebi, şi anume între altele procesul Replicei şi monstruosul proces al Memorandului, întâmplate la iniţiativa lui Szilágyi, ca ministru de justiţie al Ungariei. Nici-când nu va pute uita naţiunea română prigonirea şi despatriarea acelor tineri români, cari prin edarea Replicei au arătat Europei întregi soartea insuportabilă a poporului român din Ungaria şi Transilvania, — o goană sălbatecă pusă la cale de Desideriu Szilágyi. Cu o la cer strigătoare indignare va aminti naţiunea română monstruosul proces al Memorandului, ţinut la 1894 în Cluj, — Golgota românismului, — unde un întreg popor a fost pus pe banca acusaţilor şi condamnat în persoana representanţilor sei la ani de puşcărie tot sub egida şi la iniţiativa lui Desideriu Szilágyi. Aceste pagini din istoria modernă a luptelor noastre politice sunt semnate de Desideriu Szilágyi, care pe cât de mare a fost pentru Maghiari, pe atât, ca şi mai mare duşman a fost al naţionalităţilor, şi în special al Românilor, deşi după spusele unora, Szilágyi a avut strămoşi români. Crearea legilor politice bisericeşti tot de numele lui Szilágyi se leagă, care în primul loc la nimicirea naţionalităţilor, la maghiarizarea naţionalităţilor s’a gândit, când prin slăbirea sentimentului religios, prin ştirbirea drepturilor bisericei, a dat curs liber influenţei statului până şi în vieaţa noastră familiară. Dacă am accentuat aceste câteva momente politice referitoare la noi, nu putem totodată să nu ne esprimăm regretele, că Desideriu Szilágyi, cu toată mintea lui luminată, n’a putut să se desbrace de slăbiciunea șovinismului maghiar, ci din contră această slăbiciune a ridicat-o la gradul de virtute cetățenească. Dacă a fost Szilágyi un adevărat politician mare, e de mirat, cum nu s’a putut el ridica la acea înălţime politică, de unde dar ar fi putut vede, că numai atunci serveşte patria cu demnitate, numai atunci lucră ia interesul patriei, dacă pace şi iubire răsare în urma activităţii sale între cetăţenii de diferită naţionalitate ai patriei comune, dacă bunăstare domneşte pretutindenea, înflorire culturală şi frăţietate, care nu ură şi zizanie, nu duşmănie şi încăierare internă. Putea Desideriu Szilágyi să dee o direcţiune reală, împăciuitoare şi tolerantă politicei maghiare cu atât mai mult, fiindcă a avut autoritatea recerută şi influenţa necesară in cercurile dătătoare de măsură. Dacă Szilágyi cu mâna sa de fer, cu autoritatea colosală de care dispunea în faţa tuturor partidelor politice maghiare, ar fi îndrumat politica Ungariei în direcţiunea unei împăciuiri a naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria prin satisfacerea deplină a pretensiunilor reale a acestora, atunci nu numai Maghiarii, ci toţi cetăţenii Ungariei fără deosebire de naţionalitateşi-ar pleca genunchele la coşciugul lui. N’a făcut-o aceasta, ci chiar direcţiunea contrară a urmat-o. Şi urmarea acestei direcţiuni greşite a ridicat ziduri între Maghiari şi naţionalităţi, cari nu ştiu când şi în al cui detriment ori folos se vor dărîma. Ear’ prin tolerarea politicei de căpătuială, partidul al cărui stîlp de granit a fost, încă na lăsat într’un hal, din care nimeni în Ungaria nu ştie sigur cum va eşi, tocmai în faţa alegerilor parlamentare. Maghiarii îngenunche la mormântul lui Desideriu Szilágyi pentru ceea ce a fost, car’ noi ne esprimăm regretele pentru ceea ce n'a fost şi ar fii,putut şi trebuit să fie. —1. FOIŢA „TRIBUNEI“. Discursul preşedintelui Iosif Vulcan rostit la deschiderea adunării generale din Şimleu a Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, lai August n. 1901. Domnilor şi doamnelor! Societatea pentru fond de teatru român, în numele căreia am onoarea a vă saluta, punând basele la înfiinţarea teatrului naţional, creează o şcoală practică de cea mai mare însemnătate pentru cultivarea unui popor. Şcoala aceasta propagă cultura morală, singura cultură care poate să asigureze trăinicia popoarelor, căci morala e temelia tuturor instituţiunilor cari au putere de vieaţă; tot ce e imoral, n’are decât o durată efemeră, trăeşte şi străluceşte un timp oarecare, apoi se stinge şi piere. Morala clădeşte, imorala distruge. Roma antică şi dimpreună cu ea toate popoarele vechi ne arată, că numai până atunci au înflorit, până când la strălucirea lor au residat bunele moravuri; din momentul însă în care ele au alunecat pe panta imoralităţii, când desfrâul s’a urcat la tron şi a călcat în picioare tot ce-’i cinstit numai decât s’a prăbuşit în vânt şi putere şi glorie şi renume şi tot ce au avut mare şi admirat. Nu numărul mare, nu bogăţia strălucită şi nu puterea brută sunt garanţa Viitorului unui neam, ci basa morală, o naţiune cât de mică, cât de nedreptăţită şi de asuprită, — dacă are conştienţa moralei, nu va pieri, ba se va ridica şi va înflori. Basa morală e isvorul din care, prin vecinica rînduială a firii, isbucnesc calităţile cari feresc popoarele de toate primejdiile, cari le arată calea propăşirii, le luminează minţile, le întăresc braţele şi le pregătesc viitorul. Morala este mama a tot ce-i bun şi frumos. Ea naşte toate ideile mari, ea inspiră toate faptele strălucite şi ea ofere tăria a le esecuta. Morala produce oamenii cinstiţi, stîlpii societăţii şi ai poporului, caracterele de model. Caracterele sunt manifestarea cea mai pregnantă a moralei. Să ne oprim dar’ la cuvântul acesta şi să studiem însemnătatea lui. Ne inspiră şi locul unde ne aflăm, căci acest corn de ţeară a dat neamului românesc pe bărbatul al cărui caracter de aur va străluci totdeauna ca un exemplu clasic şi căruia generaţiile viitoarei se vor închina de apururea cu evlavie. Caracterul este espresiunea calităţilor morale ale omului; emblema care ne indică din capul locului valoarea morală a lui şi ne spune numaidecât la ce avem să ne aşteptăm. Caracterul dă direcţiune individului de a porni pe o cale sau pe alta, de a săvîrşi o faptă bună sau rea, de a fi un om cinstit sau a deveni un ticălos* Caracterul conducătorilor fixează soartea popoarelor, acela se imprimă în toate actele naţionale, acela este binecuvântarea sau blăstămul lui Dumnezeu* Caracterele mari ridică naţiunile, ele sunt columnele cari le susţin, ele sunt stelele cari varsă asupra lor lumină, ca lumea să le vadă şi să le admire; caracterele slabe le compromit, le pregătesc căderea şi le prăbuşesc în prăpastia peirii. Ferice de naţiunile, în capul cărora destinul a urcat oameni cu caracter neclintit, neinficiaţi de vanităţi personale, cu sufletul fără prihană, neameţiţi de glorii efemere, fără rîvnă materialistă şi fără alt scop, decât a-şi servi neamul la întruparea unui ideal măreţ. Şi vai de popoarele, în fruntea cărora se vîră nişte oameni mici la suflet, egoişti, stăpâniţi de slăbiciuni, prepuelnici, piamăreţi, cari vreau numai se domnească, să fie tămâiaţi — şi îndatăce nu li se mai satisfac poftele de despotism, devin nemulţumiţi, se ceartă, părăsesc postul de onoare şi vând causa sfântă. Ei sunt ca tâlharii cari întră pe furiş în biserica lui Dumnezeu, îmbracă sacrele odăjdii să propovăduiască evangelia lui Christos şi după ce au sedus alipirea credincioşilor, jăfuesc altarul. Cel ce abuzează de încrederea poporului, este mai culpabil decât acela ce omoară pe tatăl său, căci acesta stinge vieaţa unui singur om, câtă vreme el ucide viitorul unui neam întreg. Istoria ne învaţă că niciodată nu masacle au pricinuit căderea ideilor mari, ci totdeauna invidia, neînţelegerea şi nimicnicia conducătorilor cari se certau pe trofee. Degiaba sunt talentele mari, cari orbesc lumea cu strălucirea minţii lor, căci vine un moment de ispită seducătoare şi dapă tăria caracterului nu le scuteşte, alunecă pe povîrnişul căderii morale De aceea a zis un scriitor : »Mai bine caracter fără cultură, decât cultură fără caracter». (Rembrandt als Erzieher). De giaba sunt toate ideile salvatoare, toate pornirile entusiaste şi toate actele măreţe, — dacă cei ce le scot la iveală şi le dirijează nu au firmitatea caracterului, căci astfel le lipseşte puterea nutritoare şi susţinătoare. Degiaba sunt virtuţile înălţătoare menite a ne deştepta cea mai adâncă stimă, dacă cei ce le profesează nu’s decât nişte comedianţi cari joacă un rol studiat, pentru ca se 'şi câştige aplausele mulţimii. De fiaba sunt vorbele înfloritate,declamaţiunile bombastice, — daca faptele nu vin a te întări. De giaba e ori ce sforţare, care nu-i dirigeată de oameni cu caracter, căci astfel nu are temelie vitală. Caracterul având un rol hotărîtor atât în vieaţa familiară, cât şi în evoluţiunea obştească a popoarelor, formarea lui ni se impune drept problemă de frunte. Formarea caracterului, prin exempie scoase la iveală, este o misiune principală a scenei. Iată unul din cuvintele pentru care dorim să înfiinţăm teatru. Pretutindeni, în familie şi în societate, în fruntea tuturor stăruinţelor, la toate posturile de onoare, oameni cu caracter. Asta trebue să fie devisă societăţilor, asta e salvarea popoarelor. Să fie oameni cu caracter părinţii, căci cum sunt ei, astfel au să fie şi copiii lor. A fi tată sau mamă este o mare fericire , dar’ ei să nu uite niciodată că fericirea aceasta nu fie hărăzită înzădar, că au o datorie de împlinit: aceea de a da pruncilor exemple bune, ca astfel aceia de mici să se deprindă cu bunele moravuri şi să poată deveni oameni cum se cade. Să fie oameni cu caracter învăţătorii, cari au pe mâna lor creşterea tinerimii. Ori şicât de grea este munca lor, orişicât de cruntă e sudoarea feţei cu care-’şi agonisesc cel codru de pâne , afle-’şi îmbărbătarea şi recunoştinţă în conştiinţa care le spune, că au o misiune sfântă. Să nu vie dar’ la şcoală cu nepăsare, fără nici o rîvnă de lucru, I par’că ar împlini o zi de robotă, căci I neavând ei îndemnul, cum vor putea îndemna copiii să înveţe? Să urce catedra cu surisul fericirii că au prilegiul să răspândească cultura morală, că pot creşte generaţiunea viitoare. Şi dacă nu simt în piept focul sacru care să le spună că au vocaţiune pentru cariera lor, fie cel puţin oameni cu caracter şi părăsească locul unde nu pot produce nici un bine, ci numai stricăciune. Fie oameni cu caracter servitorii altarului, preoţii, cari predică morală creştină. Vieaţa lor întreagă să lucească drept oglindă nepătată, care să ne reflecteze numai purtare cuviincioasă. Ei sunt lumina şi paznicii moralei poporului. Pe cât de frumoasă e misiunea lor, au şi o răspundere atât de grea. Ne închinăm cu evlavie celor ce o împlinesc cu Vrednicie. Dar’ nu este mai scârbos decât preotul imoral, care în loc de a traduce în faptă învăţăturile evangeliei, le tăvăleşte în noroiu, care după nopţi de orgie, cu ochii căzuţi ia orbite, vine smerit în faţa altarului, Sibiiu, 3 Aug. 1901. Un epilog. Mai astă-iarnă o trupă de teatralişti unguri dela »Urania* din Budapesta au încercat să dee câteva representaţiuni aici în Sibiiu. Aceste representaţiuni au fost zădărnicite de public, fiindcă actorii n’au voit să se folosească de limba germană, ci ostentative au folosit limba maghiară, fapt care a provocat mari demonstrațiuni. Contra demonstranților s’a pornit cercetare pentru agitație, procuratura din loc Insé a depus acasa, nevezend »agitație* într’aceea, că cineva pentru banii sei pretinde să 'i se vorbească într'o limbă înțeleasă de el. Procuratura supremă din Cluj Insé a trimis un dorgatoriu strașnic procuraturii din Sibiiu, pentru că într’un loc „așa de espus* nu se poartă maipatriotic*. Procuratura sibiiană a apelat dorgatoriul la ministrul de justiție, care inse in loc se dee loc apelației, a lăudat și aprobat procedura procuraturii supreme din Cluj. — Ce respect poate are cineva faţă de justiţia unei astfel de ţări, în care până şi ministrul de justiţie pune mai presus şovinismul, decât legea şi dreptatea ! Slavii din Balcani. Ziarul »Times« din Londra aduce la loc de frunte un articol foarte sensaţional, în care se ocupă cu stările din Bacani. Sârbia şi Bulgaria — ziceTimes — în ultimii ani au ajuns cu totul sub influenţa Rusiei, care ambiţiosul principe al Muntenegrului în fiecare moment e gata să tulbure pacea. Slavii de sub stăpânirea turcească se pregătesc tot mai mult. Rusia nu vede încă sosit timpul să păşească pe faţă în Balcani, dar’ e posibil, că vre-un eveniment neprevăzut va sili-o la acţiune, între astfel de împrejurări, când situaţia devine tot mai ameninţătoare, nu-’i mirare, că ■ statele neslave din Balcani caută alianţă , cu duşmanii naturali ai slavismului. ! . ÎNTÂLNIREA ULUI D. A. STURDZA ŞI PRINŢUL MOŞTENITOR AL GRECIEI. O telegramă particulară din Viena aduce ştirea, că în cercurile politice şi diplomatice din capitala Austriei se comentează foarte viu întâlnirea care a avut loc zilele acestea, în fabrica de tunuri a lui Krupp din Essen (Germania), între primul ministru român R. A. Sturdza şi prinţul moştenitor al Greciei, comandant suprem al armatei greceşti. Se pretinde că această întâlnire ar fi, fost întâmplătoare, totuşi în cercurile iniţiate li se atribue o deosebită importanţă şi se crede că ea a fost preparată într'un anume scop. Se spune că tema convorbirii dintre prinţul moştenitor al Greciei şi primul ministru român au fost chestiuni privitoare la armamentul armatelor celor două ţâri. Vase de răsboiu austro-ungare în Albania. Precum se ştie, marina de răsboiu austro-ungară a trimis în apele albane vasele »Carol VII.* şi »Pelican*. Ziarul »Reichswehr* zice, că această disposiţiune este foarte bătătoare la ochi, căci prin aceasta guvernul comun austro-ungar voeşte să demonstreze, că monarchia noastră veghează în Adria şi nu priveşte cu nepăsare evenimentele din Balcani şi aspiraţiile albaneze ale Italiei. *Reichswehr« aduce întru sprijinirea punctului seu de vedere împrejurarea, că corăbiile austro-ungare au misiune pe trei luni şi cu vasul »Carol VII.* a şi atins Dulcigno şi Preveza şi va visita şi postul Antivari, Valona şi Corfu. — »Bud. Hirlap* insă nu crede, că aici ar fi vorba de vre-o demonstraţie de flotă şi că guvernul comun austro-ungar ar avă chiar acum vre-o intenţie răsboinică. DEMONSTRAŢIUNI NAŢIONAIlSTE. Conflictul dintre Cehii şi Nemţii din Boemia a început din nou. Un mare număr de Cehi a perenis una din serile trecute stradele oraşului Pilsen,Jan spart ferestrele deputatului Schreiner şi au devastat restaurantul Pilsenhof. — In Uemberg studenţii poloni au aranjat o serbare în memoria eroilor dela 1848. După verbare, studențimea a luat calea spre monumentul Goluchowski să demonstreze, dar poliția a încunjurat statua și a împedecat pe demonstranți să se apropie de ea. De aici publicat îa cântece naționale polone s’a depărtat. Francia și Bulgaria După lungi negocieri şi în urma întrepunerii Rusiei, băncile franceze s’au hotărît în fine să acorde Bulgariei un împrumut de o sută milioane capital nominal, cu d°/0 şi cursul emisiunii de 81. împrumutul este garantat cu venitul monopolului tutuinului. Sindicatul bancherilor va institui la Sofia o comisiune de supraveghere şi control a administraţiunii monopolului de tutun. Clausala aceasta este cea mai grea condiţie, este cea mai împovărătoare moralminte, căci este admiterea controlului unui stat străin în toată acceptaţiunea cuvântului. Multă vreme va resimţi principatul bulgar urmările condiţiunilor actualului împrumut, care leagă Bulgaria tot mai mult de sfera de influenţă a alianţei franco-ruse. Adunarea generală a „Societăţii pentru fond de teatru român“. — Raport special. — Şimleu, 1 August 1901. După o muncă de peste 30 ani, în sfîrşit »Societatea pentru crearea unui fond de teatru român« a ajuns să discute asupra modalităţilor potrivite ca scopul ce ’şi-a propus — să fie întrupat. Falnicului Selagiu ’i-a fost hărăzită cinstea deosebită să găzduiască în inima lui, în mult promiţătorul Şimleu pe apostolii Thaliei române, atunci când aceştia minaţi de dorul desvoltării culturii naţionale s’au adunat să chibzuiască asupra punerii primei petri fundamentale la mândrul edificiu al teatrului român din Ardeal şi Ungaria. Sălăgenii, conştii de onoarea ce le a revenit, au pus umăr la umăr şi-au adunat toate forţele, ca în mod vrednic să găzduiască pe aleşii naţiei, pe neobosiţii apostoli ai culturii româneşti realizate cu sprijinul puternicei, delieioa.sei Thalia.Cu luni de zile înainte, fruntaşii , români din Şimleu au bătut la poarta dragostei de neam şi de cultură, sălăşluită în inimile Sălăgenilor. Şi întreg Sălagiul pe muncă s’a pus şi haine de, sărbătoare ’şi-au făcut, ca să primească